EMIL CIORAN s a născut în 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu),

ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran — preot în Răşinari —

şi al Elvirei (Comaniciu) Cioran. Frecventează începînd din

1921 Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu, oraş în care se va muta

întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932 urmează cursurile

Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti. În ultimul an

de facultate publică articole în periodicele Calendarul, Floarea

de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare

cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În

acelaşi an (1932) se înscrie la doctorat, sperînd să obţină astfel

o bursă în Franţa sau Germania. În 1934 îi apare prima carte, Pe

culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei

pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi. Va mai publica

încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în

Franţa. Între 1933 şi 1935 se află la Berlin, ca bursier al

Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936)

postul de profesor de filozofie la Liceul Andrei Şaguna din Braşov.

În 1937 pleacă la Paris cu o bursă a Institutului francez din

Bucureşti, care i se va prelungi pînă în 1944. În 1940 începe să

scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei

variantă definitivă (rămasă inedită pînă în 1991) va fi încheiată

în 1945, an cînd se stabileşte definitiv în Franţa. După 1945

începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la

Gallimard prima carte, Précis de décomposition; îi vor urma, pînă

în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură

pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în

1950 pentru „debutul“ francez, va refuza toate celelalte

importante premii literare decernate ulterior (Sainte Beuve,

Combat, Nimier).

SCRIERI:

Pe culmile disperării (Bucureşti, 1934; 1990)

Cartea amăgirilor (Bucureşti, 1936; 1991)

Schimbarea la faţă a României (Bucureşti, 1936; 1941;

ediţie revăzută 1990)

Lacrimi şi sfinţi (Bucureşti, 1937; 1991)

Amurgul gîndurilor (Sibiu, 1940; Bucureşti, 1991)

Îndreptar pătimaş (Bucureşti, 1991)

Précis de décomposition (Paris, 1949) — Tratat de descompunere

(Bucureşti, 1992)

Syllogismes de l’amertume (Paris, 1952) — Silogismele

amărăciunii (Bucureşti, 1992)

La tentation d’exister (Paris, 1956) — Ispita de a exista

(Bucureşti, 1992)

Histoire et utopie (Paris, 1960) — Istorie şi utopie

(Bucureşti, 1992)
La chute dans le temps (Paris, 1964)

Le mauvais Démiurge (Paris, 1969)

De l’inconvénient d’être né (Paris, 1973)

Ecartèlement (Paris, 1979)

Exercices d’admiration (Paris, 1986)

Aveux et anathèmes (Paris, 1987).