Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1 / 10
PERSONALITATEA CADRULUI DIDACTIC - FACTOR IMPORTANT AL SUCCESULUI ŞI EFICIENŢEI ÎN ÎNVĂ
învăţa pe alţii cum să înveţe este o operă niciodată încheiată şi care implică multă răbdare,
multe momente de incertitudine, de descurajare şi multe ore de studiu, iar rezultatele nu pot fi
măsurate nici cantitativ şi nici imediat. În clasă se învaţă mai mult decât o materie, se învaţă
lecţii de viaţă. Profesorul stimulează şi întreţine curiozitatea elevilor pentru lucruri noi, le
modelează comportamentele sociale, le întăreşte încrederea în forţele proprii şi îi ajută să îşi
găsească identitatea. Realizarea acestor sarcini depinde de măsura în care profesorul posedă
calităţile şi competenţele necesare centrării cu precădere pe aşteptările, trebuinţele şi interesele
elevilor.
Principala calitate a unui cadru didactic este vocaţia pedagogică, exprimată în “a te
simţi chemat, ales pentru această sarcină şi apt pentru a o îndeplini”, după Rene Hubert (1965).
El consideră că voca
ţiei pedagogice
îi sunt caracteristice trei elemente: iubirea pedagogică, credinţa în valorile sociale şi culturale, şi
conştiinţa responsabilităţii.
A înzestra copiii cu ştiintă pare un lucru relativ uşor,dar a forma oameni în plinătatea
cuvântului este deosebit de greu. Cheia problematicii educaţiei
ne-o dă cunoaşterea copilului. Oricât de stăpân pe sine ar fi educatorul, acţiunea sa nu poate
începe fără o foarte bună cunoaştere a potenţialului copiilor, fără a stabili un scop, o tendinţă,
un ideal pentru demersurile sale educative.
Ce urmăresc prin educaţie? Ce vreau? Ce trebuie să facă un copil? – iată întrebări pe care este
necesar să şi le pună fiecare educator.
3. Aptitudine, tact şi competenţă pedagogică.
Personalitatea cadrului didactic este o parte importantă a succesului şi eficienţei în această
profesie. Ea acompaniază actul educaţional şi influenţează rezultatele procesului de învăţare.
Principala modalitate de operaţionalizare a conţinutului personalităţii cadrului didactic este
aptitudinea pedagogică; este considerată unul dintre principalii factori de succes în procesul
instructiv- educativ. Componentele aptitudinii pedagogice sunt: competenţa ştiinţifică,
competenţa psihopedagogică şi competenţa psihosocială. (Nicolae Mitrofan, 1988) Cele trei
tipuri nu acţionează izolat, ci sunt integrate în structura personalităţii profesorului.
Competenţa ştiinţifică
presupune o solidă pregătire de specialitate.
Competenţa psihopedagogică
este asigurată de ansamblul capacităţilor necesare pentru a ,,construi,, personalitatea elevilor şi
cuprinde: capacitatea de a determina gradul de dificultate al materialului de învăţare,
capacitatea de a-l face accesibil prin metode şi mijloace adecvate, capacitatea de a înţelege
2 / 10
PERSONALITATEA CADRULUI DIDACTIC - FACTOR IMPORTANT AL SUCCESULUI ŞI EFICIENŢEI ÎN ÎNVĂ
3 / 10
PERSONALITATEA CADRULUI DIDACTIC - FACTOR IMPORTANT AL SUCCESULUI ŞI EFICIENŢEI ÎN ÎNVĂ
4 / 10
PERSONALITATEA CADRULUI DIDACTIC - FACTOR IMPORTANT AL SUCCESULUI ŞI EFICIENŢEI ÎN ÎNVĂ
amestecă în activitatea grupului. El furnizează unele materiale şi, dacă i se cere, oferă explicaţii
suplimentare, fără să participe la discuţii şi fără să se intereseze de mersul evenimentelor.
Liderul ia minimum de iniţiative posibile şi face minimum de sugestii. Evită în mod constant să
facă evaluări asupra performanţelor sau conduitelor participanţilor.
Cercetările privind relaţia dintre stilul educaţional şi eficienţa învăţării au relevat faptul că
eficienţa stilului educaţional este mult influenţată de natura sarcinii şi a situaţiei cu care se
confruntă grupul, de vârsta copiilor, de caracteristicile de personalitate ale copiilor şi
profesorilor, de natura obiectivelor etc. Stilul democratic se dovedeşte a fi eficient pe termen
lung, pentru că permite exprimarea liberă a diferenţelor individuale, manifestarea fără îngrădiri a
fiecărui membru. Stilul autoritar este mai eficient în ceea ce priveşte productivitatea, atunci când
grupul are sarcini imediate: realizarea unui proiect, pregătirea unui examen în timp foarte scurt.
Stilul laissez-faire are o eficienţă, productivitate scăzută, chiar dacă creează un climat
socio-afectiv pozitiv. Satisfacţia grupului este însă provizorie, temporară, deoarece neimplicarea
liderului şi absenţa unui scop precis al activităţii generează nesiguranţă şi anxietate.
Cum îşi înţelege cadrul didactic menirea? Acţionează el în numele statutului şi societăţii, al
părinţilor sau în calitate de apărător al copilului? Se rezumă el la transmiterea cunoştinţelor sau
le prezintă elevilor ca modele? Iată întrebări pe care şi le poate pune orice profesor la intrarea
în carieră.
Din modul specific de combinare a factorilor de rol cu trăsăturile de personalitate ale cadrului
didactic putem distinge trei roluri, din care au fost derivate trei stiluri comportamentale (Păun,
1999):
Stilul normativ este cel care maximizează rolul şi expectaţiile de rol în defavoarea
caracteristicilor de personalitate; este centrat pe sarcină, urmăreşte cu prioritate eficienţa şi
performanţa în relizarea scopurilor; problemele elevilor trec pe plan secundar;
5 / 10
PERSONALITATEA CADRULUI DIDACTIC - FACTOR IMPORTANT AL SUCCESULUI ŞI EFICIENŢEI ÎN ÎNVĂ
Stilul tranzacţional este un intermediar între cele două, care permite, în funcţie de situaţie, să
se pună accent fie pe aspectele instituţionale, fie pe cele personale, fără a le minimiza pe unele
în raport cu celelalte.
Există numeroase clişee comportamentale tipice ale cadrelor didactice (A. Neculau, 1983):
profesori care ,,păstrează distanţa” formală şi afectivă faţă de elevi, considerând că aceasta ar
fi garanţia obţinerii respectului şi consolidării autorităţii; această conduită poate genera
neîncredere, suspiciune, tensiuni şi conflicte;
profesori ,,egali cu ei înşişi”, care se feresc să fie prea entuziaşti ori să se descarce afectiv în
faţa elevilor, dezvoltând un comportament artificial;
6 / 10
PERSONALITATEA CADRULUI DIDACTIC - FACTOR IMPORTANT AL SUCCESULUI ŞI EFICIENŢEI ÎN ÎNVĂ
Aceste clişee dovedesc lipsa cunoaşterii reciproce profesor- elev, deci o competenţă
profesională scăzută, incapacitatea de a găsi soluţia comportamentală adecvată în raport cu
diversele situaţii pe care le presupune munca didactică.
La întrebarea: care este stilul optim în raport cu condiţiile date? ,răspunsul este că nu
există un stil educaţional general valabil pentru toate situaţiile didactice. Alegerea variantei
optime presupune, din partea profesorului, un ansamblu de competenţe referitoare la: analiza
corectă a situaţiei, imaginarea mai multor alternative de acţiune, anticiparea consecinţelor.
Profesia de educator este – fără îndoială – încărcată de tensiune. Pentru a putea
răspunde atâtor cerinţe şi a-şi adapta comportamentul unor solicitări diverse, el trebuie să fie
conştient de misiunea sa, are obligaţia de a observa şi evalua, disponibilitatea de a primi
sugestii, aptitudinea de a organiza şi regiza procesul de instruire.
Adesea profesorul se găseşte în situaţii conflictuale. O primă situaţie rezultă din
raporturile cu părinţii şi cu instituţia şcolii. Părinţii solicită adesea o atenţie specială pentru
proprii copii, profesorul e obligat să-şi distribuie imparţial atenţia tuturor elevilor. În relaţiile cu
elevii, profesorul se orientează după principiul ,,stimulare şi selecţie”, iar acest lucru poate veni
în contradicţie cu obligaţia de a pretinde performanţe tuturor elevilor. Profesorii sunt puşi
adesea în dificultate de două sarcini aparent diferite: pe de o parte, ei sunt responsabili de
transmiterea corectă a unei cantităţi de informaţie şi verificarea asimilării acestor cunoştinţe, iar
pe de altă parte, are datoria de a dezvolta ,,aptitudini critice”, strategia fiind punerea sub semnul
întrebării a unor adevăruri.
7 / 10
PERSONALITATEA CADRULUI DIDACTIC - FACTOR IMPORTANT AL SUCCESULUI ŞI EFICIENŢEI ÎN ÎNVĂ
Cel mai important conflict de rol este acela dintre transmiterea cunoştinţelor şi
calitatea de educator a cadrului didactic. La unii predomină preocuparea pentru transmiterea de
cunoştinţe, alţii sunt cu precădere preocupaţi pentru a forma.
Soluţia pentru detensionarea conflictelor este organizarea unui învăţământ educativ,
articulând cele două tendinţe: educaţia fără instrucţie este imposibilă, componenta educativă
stimulează şi motivează instruirea.
Personal, am intrat în acest domeniu de activitate motivată fiind de personalitatea a doi
profesori extraordinari,
care mi-au predat în
liceu
, două exemple de demnitate, dăruire şi competenţă profesională. Unul dintre ei a fost
profesorul de matematică, iar celălalt, diriginta mea, profesor de limba şi literatura română. Cei
doi erau cadre didactice cu o puternică personalitate, dublată de o temeinică pregătire
profesională psiho-pedagogică şi didactico-metodică. Au reuşit să ne insufle respect şi dragoste
atât pentru materiile predate, pentru propriile persoane cât şi pentru meseria de dascăl.
8 / 10
PERSONALITATEA CADRULUI DIDACTIC - FACTOR IMPORTANT AL SUCCESULUI ŞI EFICIENŢEI ÎN ÎNVĂ
De nenumărate ori, pe parcursul celor 19 ani de activitate didactică, atunci când m-am
confruntat cu diferite situaţii-problemă, îmi puneam întrebarea cum ar fi reacţionat unul sau
celălalt din profesorii mei dragi.
Una dintre marile mele satisfacţii profesionale este faptul că amintire mea a rămas vie în
memoria foştilor mei elevi. Faptul că unii mă opresc pe stradă, alţii mă sună, alţii mă caută
acasă, unii ca să-mi prezinte realizările lor profesionale, familiile, copiii, alţii ca să discutăm
problemele apărute în viaţa de zi cu zi, este o compensaţie suficientă pentru cât ,,suflet” m-a
,,costat” fiecare generaţie de copii care a ieşit din mâinile mele.
Referinţe bibliografice:
Şchiopu, Ursula; Piscoi, Viorica, 1989, Psihologia generală şi a copilului, manual pentru clasele
IX-X, licee pedagogice, E.D.P.,Bucureşti.
Cerghit, I., Vlăsceanu,L., Popescu, E., Radu, I.T., 1997, Didactica- manual pentru clasa a
X-a-şcoli normale, E.D.P., Bucureşti.
9 / 10
PERSONALITATEA CADRULUI DIDACTIC - FACTOR IMPORTANT AL SUCCESULUI ŞI EFICIENŢEI ÎN ÎNVĂ
Bloch, M.A., 1968, ,,La formation des enseignants”, în Revue francaise de pedagogie, nr.3.
Monteil, J.-M., 1997, Educaţie şi formare. Perspective psihosociale, Ed. Polirom, Iaşi.
Potolea, D., 1989, ,,De la stiluri la strategii.O abordare empirică a comportamentului didactic”, în
Jinga,I., Vlăsceanu,L.(coord.), Structuri, strategii şi performanţe în învăţământ, Editura
Academiei, Bucureşti.
10 / 10