Sunteți pe pagina 1din 69

UNIVERSITATEA EUROPEANĂ DRĂGAN

LUGOJ
FACULTATEA DE DREPT

LUCRARE DE
DIPLOMĂ

”Filiaţia faţă de tată”

Coordonator ştiinţific
lector dr. IANCU MÂNDRU
Absolvent
MUNTEAN MIHAI COSMIN
- 2000-

2
Filiaţia faţă de tată

CUPRINS

CAPITOLUL.I. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE.............................


SECŢIUNEA.1. COPILUL DIN CĂSĂTORIE......................................................
SECŢIUNEA.2. COPILUL DIN AFARA CĂSĂTORIEI.........................................
CAPITOLUL.II. FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ A COPILULUI DIN
CĂSĂTORIE...............................................................................
SECŢIUNEA.1. PREZUMŢIILE DE PATERNITATE............................................
SECŢIUNEA.2. TIMPUL LEGAL AL CONCEPŢIEI.............................................
SECŢIUNEA.3. PUTEREA DOVEDITOARE A CERTIFICATULUI DE NAŞTERE ŞI
A FOLOSIRII STĂRII CIVILE CONFORME.................................
CAPITOLUL.III. TĂGADA PATERNITĂŢII.......................................
SECŢIUNEA.1. TĂGADA PATERNITĂŢII – UNICA POSIBILITATE DE
RĂSTURNARE A PREZUMŢIILOR DE PATERNITATE................
SECŢIUNEA.2. CONDIŢIILE DE FOND ALE ADMISIBILITĂŢII ACŢIUNII ÎN
TĂGADA PATERNITĂŢII.........................................................
SECŢIUNEA.3. REGIMUL JURIDIC AL ACŢIUNII ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII.....
SECŢIUNEA.4. TERMENUL DE PRESCRIPŢIE AL ACŢIUNII ÎN TĂGADA
PATERNITĂŢII..............................................................................................
SECŢIUNEA.5. EFECTELE HOTĂRÂRII JUDECĂTOREŞTI DE ADMITERE A
ACŢIUNII ÎN TĂGADA PATERNITĂŢII......................................
CAPITOLUL.IV. FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ A COPILULUI DIN
AFARA CĂSĂTORIEI...................................................................
SECŢIUNEA.1. RECUNOAŞTEREA DE PATERNITATE.....................................
SECŢIUNEA.2. CONTESTAREA RECUNOAŞTERII DE PATERNITATE...............
SECŢIUNEA.3. NULITATEA RECUNOAŞTERII DE PATERNITATE.....................
SECŢIUNEA.4. STABILIREA PATERNITĂŢII COPILULUI DIN AFARA
CĂSĂTORIEI PRIN HOTĂRÂRE JUDECĂTOREASCĂ.................
SECŢIUNEA.5. CONFLICTELE DE PATERNITATE............................................

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………
64

-3
-
CAPITOLULI.CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

Secţiunea1.Copilul din căsătorie.

Legătura juridică dintre copil şi tatăl său se numeşte


filiaţia faţă de tată sau paternitate. Filiaţia faţă de tată rezultă
din faptul concepţiei, al procreaţiei sau zămislirii, fapt
material care nu poate fi dovedit în mod direct şi neîndoielnic,
aşa cum poate fi dovedit faptul material al naşterii din care
rezultă filiaţia faţă de mamă.

Astfel, legea recurge pentru dovedirea indirectă a


paternităţii la fapte conexe cunoscute sau susceptibile de
dovedire directă.

Deosebim paternitatea din căsătorie şi cea din afara


căsătoriei.

a).Paternitatea copilului din căsătorire se stabileşte


prin prezumţiile legale de paternitate, după caz prin
prezumţia de paternitate a copilului născut în timpul
căsătoriei (art.53, alin.1, C. fam.) sau prin prezumţia de
paternitate a copilului conceput în timpul căsătoriei (art.53,
alin.2, C. fam.).

Conform art.53 C. fam., copilul născut în timpul


căsătoriei, adică în perioada dintre data încheierii căsătoriei şi
data desfacerii căsătoriei, are ca tată pe soţul mamei.

În cazul în care copilul a fost conceput înaintea încheierii


căsătoriei, trebuie să admitem că acel copil are situaţia de
copil din căsătorie de la data concepţiei lui, deci înainte de a

4
Filiaţia faţă de tată

se fi încheiat căsătoria. Legea presupune, pe drept cuvânt, că


bărbatul care se căsătoreşte cu o femeie însărcinată o face
deoarece el este autorul sarcinii.

Situaţia de copil din căsătorie, nu depinde de faptul că


soţul mamei lui a cunoscut ori nu starea de graviditate a
viitoarei soţii, până în momentul încheierii căsătoriei.

Copilul născut în timpul căsătoriei lovită de nulitate


absolută sau relativă este considerat din căsătorie (art.23,
alin.2, C. fam.), deoarece declararea nulităţii căsătoriei nu are
nici o urmare în privinţa copiilor.

b).Copii concepuţi în timpul căsătoriei şi născuţi


după desfacerea, încetarea sau declararea nulităţii căsătoriei,
dacă naşterea a avut loc înainte ca mama să fi intrat într-o
nouă căsătorie. Copilul conceput după desfacerea, încetarea
sau declararea nulităţii căsătoriei nu este din căsătoria
respectivă.

Secţiunea2.Copilul din afara căsătoriei.

Potrivit articolelor 57 şi 59 C. fam. un copil conceput şi


născut în afara căsătoriei este din afara acesteia. Copilul care
nu este din căsătorie este din afara acesteia. În această
situaţie se găseşte copilul conceput şi născut fie înainte de
încheierea căsătoriei, fie după desfacerea, încetarea sau
declararea nulităţii căsătoriei, chiar dacă părinţii care nu sunt
căsătoriţi între ei.

Modul în care se stabileşte paternitatea din căsătorie


-5
-
diferă de cel pentru stabilirea paternităţii din afara căsătoriei.
Paternitatea din căsătorie se stabileşte prin prezumţia de
paternitate.

6
Filiaţia faţă de tată

Paternitatea din afara căsătoriei se poate stabili:

a).prin recunoaştere din partea pretinsului tată.

Recunoaşterea se face prin declaraţia făcută serviciului


de stare civilă, fie odată cu înregistrarea naşterii, fie după
această dată. Recunoaşterea poate fi făcută prin înscris
autentic sau prin testament. Recunoaşterea, chiar făcută prin
testament, nu se poate revoca. Acţiunea de stabilire a
paternităţii din afara căsătoriei poate fi pornită în termen de
un an de la naşterea copilului.

b).prin acţiune în justiţie pentru stabilirea


paternităţii.

Copilul din căsătorie nu poate folosi modurile pentru


stabilirea paternităţii puse la îndemâna copilului din afara
căsătoriei şi nici aceasta din urmă nu poate folosi prezumţia
de paternitate.1 Conform art.57 C.fam., filiaţia faţă de tată se
stabileşte în afară de cazurile prevăzute de art. 53 prin
recunoaştere sau hotărâre judecătorească.

1 Ion P.Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed.All, Bucureşti, 1993, p.323.

-7
-
CAPITOLULII. FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ A
COPILULUI DIN CĂSĂTORIE

Secţiunea1.Prezumţiile de paternitate.

§.1. Noţiune.

Filiaţia faţă de tată rezultată din faptul concepţiei


copilului. Pentru stabilirea paternităţii, legea prevede un
mijloc de probă potrivit căruia se pleacă de la un fapt
material, cert şi uşor de deosebit, care nu poate fi stabilit în
mod direct şi nemijlocit şi anume zămislirea. Acest mijloc de
probă este prezumţia de paternitate.

Potrivit prezumţiei de paternitate, pentru dovedirea


filiaţiei faţă de tată este suficient să se stabilească filiaţia faţă
de mamă, şi căsătoria acesteia la data naşterii ori concepţia
copilului. Cel care vrea să-şi stabilească paternitatea este
dispensat de a dovedi că naşterea sa este rezultatul relaţiilor
dintre mamă şi bărbatul faţă de paternitate se întemeiază pe
faptul naşterii sau al concepţiei copilului în timpul căsătoriei.

Prezumţia de paternitate reflectă consacrarea


principiului monogamiei căsătoriei. Prezumţia amintită se
aplică numai în folosul copiilor din căsătorie, de aceea,
paternitatea acestor copii nu se poate stabili prin
recunoaştere voluntară din partea tatălui şi nici pe calea
acţiunii în justiţie pentru stabilirea paternităţii.

Prezumţiile legale de paternitate sunt prevăzute de

8
Filiaţia faţă de tată

art.53 alin.1 şi 2 C. fam..

Art.53.”Copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe


soţul mamei.

Copilul născut după desfacerea, declararea nulităţii sau


anularea căsătoriei are ca tată pe fostul soţ al mamei, dacă a
fost conceput în timpul căsătoriei şi naşterea sa a avut loc
înainte ca mama să fi intrat într-o nouă căsătorie.”

Textul art.53 instituie în alin.1, prezumţia de paternitate


a copilului născut în timpul căsătoriei, iar în alin.2, prezumţia
de paternitate a copilului conceput în timpul căsătoriei.
Ambele prezumţii sunt condiţionate de existenţa căsătoriei şi
de calitatea mamei de soţie, după caz la data naşterii sau în
timpul concepţiei copilului, astfel ele sunt frecvent privite ca
formând o prezumţie unică de paternitate, cum, însă, temeiul
celeilalte este concepţia în timpul căsătoriei, ele constituie
prezumţii distincte.

§.2. Prezumţia legală de paternitate a copilului născut


în timpul căsătoriei.

Prezumţia de paternitate instituită de alin.1 din art.53 C.


fam. se întemeiază pe faptul naşterii copilului în timpul
căsătoriei şi are în vedere două situaţii: aceea obişnuită în
care a fost conceput şi născut în timpul căsătoriei şi aceea,
mai rar întâlnită, în care copilul născut în timpul căsătoriei a
fost conceput înainte de încheierea căsătoriei. Pentru ambele
situaţii, prezumţia legală stabileşte că tatăl copilului este
soţul mamei.

-9
-
a).În prima situaţie, prezumţia legală se justifică atât
prin prezumţia de fapt că soţul şi soţia au avut relaţii sexuale
în timpul căsătoriei, corespunzătoare îndatoririi lor conjugale,
cât şi prin prezumţia de fapt că soţia şi-a respectat obligaţia
de fidelitate şi a avut relaţii sexuale numai cu soţul ei.

b).În cea de a doua situaţie, prezumţia legală se justifică


prin recunoaşterea tacită pe care o face bărbatul care se
căsătoreşte cu femeia însărcinate în sensul că el este autorul
sarcinii, căci este de presupus că, dacă n-ar fi aşa, el nu s-ar
căsători cu femeia respectivă. Această recunoaştere tacită
este mai puternică decât recunoaşterea expresă a paternităţii
unui copil din afara căsătoriei, pentru că aceasta din urmă
poate fi contestată de orice persoană interesată, şi de autorul
ei însuşi, recunoaşterea tacită care justifică prezumţia legală
de paternitate nu poate fi contestată, ci numai tăgăduită de
către soţ în condiţiile specifice ale acţiunii în tăgadă de
paternitate, iar în cazul în care soţul nu porneşte acţiunea în
tăgadă de paternitate în termenul de 6 luni prevăzut de lege,
recunoaşterea tacită este confirmată, iar prezumţia legală
este întărită.

Prezumţia legală de paternitate a copilului născut în


timpul căsătoriei, dar conceput înainte de încheierea acesteia,
se aplică indiferent de împrejurare că în timpul legal al
concepţiei copilului mama a fost căsătorită cu un alt bărbat
care a încetat din viaţă sau de care a divorţat între timp, şi
indiferent de împrejurarea că în aceeaşi perioadă soţul mamei
a fost şi el căsătorit cu o altă femeie.

Prezumţia de paternitate instituită de art.53, alin.1, C.


fam., a cărei cerinţă de aplicare este doar ca naşterea

10
Filiaţia faţă de tată

copilului să aibă loc în timpul căsătoriei, este realistă şi suplă.


Este realistă fiindcă, copilul născut în timpul căsătoriei este şi
conceput în acest timp şi fiindcă, atunci când se întâmplă să
nu fie astfel, legea presupune, că bărbatul care se
căsătoreşte cu o femeie însărcinată o face deoarece el este
autorul sarcinii.

Este suplă pentru că îngăduie ca, prin căsătoria chiar de


ultim moment a părţilor, copilul să aibă statutul legal din
căsătorie, şi fiindcă în situaţia în care copilul a fost conceput
înainte de căsătorie, iar soţul nu este autorul sarcinii, el poate
răsturna prezumţia pe calea acţiunii în tăgadă de paternitate.

§.3. Prezumţia legală de paternitate a copilului


născut după încetarea, desfacerea sau
desfiinţarea căsătoriei, dar conceput în timpul
căsătoriei.

Prezumţia de paternitate instituită de alin.2 al art.53,


C.fam., se întemeiază pe faptul concepţiei copilului în timpul
căsătoriei, şi al naşterii sale după încetarea, desfacerea sau
desfiinţarea căsătoriei, cu condiţia ca naşterea să fi avut loc
mai înainte de eventuala recăsătorire a mamei. Prezumţia
legală stabileşte că în această situaţie tatăl copilului este
fostul soţ al mamei.

Cu toate că copilul s-a născut după încetarea,


desfacerea sau desfiinţarea căsătoriei, prezumţia legală se
justifică prin situarea perioadei de concepţie a copilului în
timpul căsătoriei şi prin prezumţia de fapt că în timpul
căsătoriei soţii şi-au respectat obligaţia conjugală şi soţia şi-a
-
11
-
respectat îndatorirea de fidelitate.

Pentru a se stabili că perioada de concepţie a copilului s-


a situat în timpul căsătoriei se cere ca copilul să se fi născut
după 180 zile de la încheierea căsătoriei şi mai înainte de 300
zile de la încetarea, desfacerea, sau desfiinţarea ei.

Art.53 alin.2 C.fam. condiţionează aplicarea acestei


prezumţii de faptul negativ ca mama copilului să nu se fi
recăsătorit mai înainte de naşterea acestuia, sau în cazul
contrar, copilul născându-se după încheierea noii căsătorii, se
va aplica prezumţia prevăzută de alin.1 din art.53 C.fam.,
întemeiată pe naşterea copilului în timpul căsătoriei şi copilul
va avea ca tată pe noul soţ al mamei.

Dacă, însă, noul soţ al mamei tăgăduieşte cu succes


această paternitate, atunci – înlăturându-se posibilitatea ivirii
unei contradicţii între cele două prezumţii legale, pentru
evitarea căreia legiuitorul a prevăzut condiţia ca naşterea să
fi avut loc înainte de recăsătorirea mamei – se va aplica
prezumţia prevăzută de alin.2 din art.53 C.fam., întemeiată
pe faptul concepţiei copilului în timpul căsătoriei şi copilul va
avea ca tată pe fostul soţ al mamei.

Codul Civil român din 1865 prevedea o singură


prezumţie de paternitate, care se întemeia pe concepţiunea
copilului în timpul căsătoriei (art.286). Ca urmare, copilul
născut în timpul căsătoriei, însă înainte de împlinirea a 180
zile de la data încheierii acesteia, nu se bucura, cu unele
excepţii (art.288), de beneficiul prezumţiei de paternitate.

După cum li se aplica sau nu prezumţia de paternitate,


copii erau numiţi legitimi sau nelegitimi, cu precizarea că, în

12
Filiaţia faţă de tată

anumite cazuri (art.304), aceştia din urmă puteau fi


legitimaţi. De aceea, prezumţia legală de paternitate mai era
numită şi prezumţia legală de legitimitate.

§.4. Puterea doveditoarea prezumţiilor legale de


paternitate.

Cerinţa de aplicare a prezumţiei de paternitate


prevăzută de art.53 alin.1 C.fam. este ca naşterea copilului să
fi avut loc în timpul căsătoriei, iar cerinţele de aplicare a
prezumţiei de paternitate prevăzută de art.53 alin.2 C.fam.
sunt ca zămislirea să fi avut loc în timpul căsătoriei care a
încetat s-a desfăcut ori s-a desfiinţat şi ca mama copilului să
nu fi intrat într-o nouă căsătorie.

Dacă aceste cerinţe sunt prezumţiile de paternitate se


aplică de plin drept, în înţelesul că ele operează independent
de cuprinsul certificatului constatator al naşterii.2 Astfel,
prezumţiile se aplică cu aceeaşi tărie chiar dacă soţul mamei
nu este indicat ca tată al copilului sau chiar dacă certificatul
ar arăta drept tată o altă persoană, precum şi în cazul în care
tatăl copilului este trecut ca necunoscut. Aplicarea
prezumţiilor de paternitate implică şi stabilirea maternităţii,
deoarece numai astfel se poate constata atît calitatea mamei
de soţie, cât şi calitatea copilului de a fi din căsătorie.

Prezumţiile legale de paternitate fac parte din categoria


prezumţiilor legale intermediare sau mixte care se deosebesc
atît de prezumţiile legale absolute prin posibilitatea de a fi

2 C.Lungu, Unele probleme de drept civil privind filiaţia faţă de tată, Bucureşti, 1969,
p.295 - 298

-
13
-
combătute, cît şi de prezumţiile legale relative prin
restrângerea posibilităţii de a fi combătute numai de anumite
persoane sau în anumite condiţii ori prin anumite mijloace de
probă.3

Prezumţiile legale de paternitate pot fi combătute numai


de soţul mamei sau – în cazul prezumţiei instituită de alin.2
din art.53 C. fam. – de fostul soţ al mamei, prezumat a fi tatăl
copilului, prin acţiunea în tăgăduirea paternităţii, în condiţiile
speciale prevăzute de art.54 – 55 C. fam..

Secţiunea2.Timpul legal al concepţiei.

Momentul concepţiei nu poate fi determinat cu


exactitate, deoarece durata gestaţiei nu este uniformă, ci
variabilă. De aceea, legea a recurs dintotdeauna doar la
determinarea perioadei de timp în care a putut avea loc
concepţia, perioadă care constă în diferenţa de timp dintre
durata minimă şi durata maximă a gestaţiei.

Art.61 C. fam. prevede: „Timpul cuprins între a trei suta


şi a o suta opt zecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul
legal al concepţiei. El se socoteşte de la zi la zi”.

Potrivit datelor biologico – medicale, cea mai scurtă


gestaţie sau sarcină după care copilul se poate naşte viu este
de 186 zile, iar cea mai lungă de 286 zile. Prin tradiţie juridică
însă, pentru a se evita orice eroare şi pentru că este în
favoarea copilului, legea consideră că cea mai scurtă durată a
gestaţiei este de 180 zile, iar cea mai lungă de 300 zile.

3 A.Ionaşcu, Probele în procesul civil, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p.295-298

14
Filiaţia faţă de tată

Diferenţa dintre durata minimă şi durata maximă a gestaţiei,


de 120 zile, este perioada de concepţie sau timpul legal al
concepţiei. Timpul legal al concepţiei se calculează „de la zi la
zi”, adică pe zile nu pe ore. În realitate, acest timp este de
121 zile, deoarece legea vorbeşte de cea de-a 300-a zi şi a
180-a zi „dinaintea naşterii” copilului, ceea ce înseamnă că
ziua naşterii, care este ziua de plecare a termenului (dies a
quo), nu se socoteşte, dar se socoteşte ziua de împlinire (dies
ad quem).4

Codul nostru de familie prevede timpul legal al


concepţiei cu valoare de prezumţie legală absolută,
irefragabilă, atât în înţelesul inadmisibilităţii dovedirii că
sarcina a durat în realitate mai puţin de 180 zile, cât şi în
înţelesul îndeobşte acceptat al inadmisibilităţii dovedirii că
zămislirea a avut loc într-o anumită subperioadă din perioada
timpului legal al concepţiei.5 Prezumţia timpului legal al
concepţiei se întemeiază pe fapte certe, adică pe durata
minimă şi durata maximă a gestaţiei. Este ceea ce explică şi
caracterul ei absolut.

Prezumţia timpului legal al concepţiei se aplică atât la


paternitatea copilului din căsătorie, cât şi la paternitatea
copilului dinafara căsătoriei.

La paternitatea copilului din căsătorie, timpul legal al


concepţiei determină aplicarea prezumţiei de paternitate a
copilului născut după încetarea, desfacerea sau desfiinţarea
căsătoriei, prin aceea că zămislirea trebuie să fi avut loc în
timpul căsătoriei, condiţionează acţiunea în tăgadă de
4 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed.All, 1998, p.332
5 T.R. Popescu, op.cit., p.49

-
15
-
paternitate, prin aceea că neputinţa soţului mamei de a fi
tatăl copilului trebuie să se situeze în timpul concepţiei,
precum condiţionează şi acţiunea în contestare de
paternitate, prin aceea că timpul concepţiei trebuie să se
situeze în afara timpului căsătoriei.

La paternitatea copilului din afara căsătoriei, pentru ca


aceasta să poată fi stabilită prin hotărâre judecătoresc,
trebuie, ca relaţiile sexuale dintre mama copilului şi pretinsul
tată să fi avut loc în timpul legal al concepţiei. Precizăm de
asemenea că prezumţia timpului legal al concepţiei se aplică
întotdeauna numai în folosul copilului. Aşa, de exemplu,
copilul născut la 180 zile de la data încheierii căsătoriei este
prezumat ca fiind conceput în timpul căsătoriei, precum tot
astfel este prezumat şi copilul născut la 300 zile după data
încetării, desfacerii sau desfiinţării căsătoriei.

Secţiunea3.Puterea doveditoare a certificatului


de naştere şi a folosirii stării civile conforme.

§.1. Noţiune.
Art.53 aliniatul ultim C. fam. dispune că în situaţiile
prevăzute de acest text îşi găsesc aplicarea prevederile art.51
C. fam., potrivit cărora nu se poate reclama sau contesta
filiaţia care rezultă din certificatul de naştere conform cu
folosirea stării civile. Care este sensul acestei trimiteri?
Trimiterea art.53 aliniatul ultim C. fam. la art. 51 C. fam.,
poate fi interpretată în două sensuri:6

6 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed.All, 1998, p.336

16
Filiaţia faţă de tată

1).dispoziţiile art.51 C. fam. îşi găsesc aplicare şi în


situaţiile prevăzute de art.53 C. fam., dar numai în privinţa
dobândirii filiaţiei faţă de mamă, care, unită cu dovada
existenţei căsătoriei acesteia, după caz, la data naşterii sau
concepţiei copilului are drept consecinţă şi stabilirea filiaţiei
faţă de tată;

2).dispoziţiile art.51 C. fam. îşi găsesc aplicare şi în


situaţiile prevăzute de art.53 C. fam., dar nu numai în privinţa
unuia din elementele filiaţiei faţă de tată, ci şi în privinţa
însăşi a filiaţiei faţă de tată, astfel că dacă un copil are
certificat de naştere şi folosirea stării civile care desemnează
ambele drept tată pe acelaşi bărbat, paternitatea copilului nu
mai poate fi pusă în discuţie.

§.2. Interpretarea corectă.

Această din urmă interpretare nu poate fi acceptată,


deoarece s-ar ajunge la consecinţe care nu pot fi primite:7

a).ar însemna să se considere valabilă, deşi contrară


realităţii, menţiunea eronată făcută în certificatul de naştere
al copilului cu privire la persoana tatălui, cu toate că această
persoană nu a fost niciodată căsătorită cu mama copilului sau
că această persoană s-a căsătorit cu mama copilului după
naşterea acestuia astfel încât copilul nu mai este născut „în
timpul căsătoriei”;

b).ar însemna că prezumţia de paternitate să poată fi


răsturnată şi altfel decât acţiunea în tăgăduirea paternităţii,
respectiv ar fi posibilă contestarea paternităţii, în cazul în
7 P. Anca, Caracterele prezumţiei de paternitate, în L.P., nr.5/1959, p.26

-
17
-
care în certificatul de naştere este indicat ca tată, soţul
mamei, iar folosirea stării civile este stabilită în sensul că tatăl
copilului este un alt bărbat ;

c).ar însemna că se poate stabili paternitatea în alt mod


decât prevede legea, de exemplu, în cazul în care actul de
naştere şi folosirea stării civile ar arăta drept tată pe un
bărbat, altul decât soţul mamei, căci în acest caz, filiaţia faţă
de tată nu ar putea fi contestată de nimeni.

În consecinţă, urmează să ne oprim la prima interpretare


menţionată şi deci trimiterea prevăzută de art.53 alin.3 C.
fam. la dispoziţiile art.51 din acelaşi Cod trebuie înţeleasă ca
fiind făcută numai la filiaţia faţă de mamă, deci numai la unul
din elementele filiaţiei de tată.

18
Filiaţia faţă de tată

CAPITOLULIII. TĂGADA PATERNITĂŢII

Secţiunea1.Tăgada paternităţii – unica


posibilitate de răsturnare a prezumţiilor de
paternitate.

§.1. Noţiune.

Prin tăgăduirea paternităţii se înţelege răsturnarea, pe


cale judecătorească, a prezumţiei legale de paternitate.
Legiuitorul reglementează tăgăduirea paternităţii în art.54 -
56 C.fam. statornicind principalele reguli care guvernează
această instituţie juridică.

Din reglementarea legii rezultă că în dreptul nostru,


tăgăduirea paternităţii nu poate avea loc decât pe cale
judecătorească. Introducerea unei acţiuni în faţa unei instanţe
judecătoreşti şi rezolvarea acestei acţiuni printr-o hotărâre
judecătorească, sunt de natură a asigura legalitatea şi
temeinicia soluţiei de admitere sau de respingere a cererii de
tăgăduire, cât şi certitudinea deplină asupra statutului juridic
al copilului a cărui paternitate este tăgăduită, ca fiind stabilit
printr-o hotărâre ce se bucură de autoritatea lucrului judecat.
Ar fi de neconceput ca filiaţia faţă de tată a copilului din
căsătorie – stabilită prin aplicarea uneia din cele două
prezumţii legale de paternitate – să poată fi pusă la îndoială
sau chiar modificată printr-o simplă manifestare de voinţă a
tatălui prezumat, necenzurată de justiţie.

-
19
-
Copilul din căsătorie va avea paternitatea stabilită prin
aplicarea uneia din prezumţiile legale de paternitate, atâta
timp cât nu intervine o hotărâre judecătorească definitivă de
admitere a unei acţiuni în tăgăduirea paternităţii sale. În lipsa
unei atare hotărâri, nu se poate decide că o altă persoană
este tatăl copilului, iar recunoaşterea este inoperantă,
deoarece în materie de filiaţie nu se poate eluda prin
convenţia părţilor sau pe cale indirectă a recunoaşterii.

§.2. Admisibilitatea tăgăduirii paternităţii numai în


cazul copiilor din căsătorie.

Legiuitorul a instituit prezumţiile legale de paternitate


numai în favoarea copilului din căsătorie şi a atribuit acestor
prezumţii o putere doveditoare deosebită. Practica judiciară s-
a pronunţat fără echivoc stabilind că “acţiunea în tăgăduirea
paternităţii nu-şi găseşte justificare când data concepţiei
copilului este ulterioară desfacerii căsătoriei prin divorţ”.

S-a decis că o acţiune în tăgăduirea paternităţii nu este


necesară în cazul în care soţul mamei – indicat drept tată în
certificatul de naştere al copilului – este ulterior declarat mort
prin hotărâre judecătorească, pe o dată anterioară cu mai
mult de 300 zile datei naşterii copilului (dată la care potrivit
art.18 din Decretul nr.31/1954 şi art.37 din C.fam.), căsătoria
se consideră a fi încetat prin moartea soţului.

Deci, copilul născut după 300 zile de la data


judecătorească morţii soţului este socotit din afara căsătoriei,
chiar dacă actul de naştere arată ca tată pe soţul declarat
mort.

20
Filiaţia faţă de tată

Secţiunea2.Condiţiile de fond ale admisibilităţii


acţiunii în tăgada paternităţii.

§.1. Necesitatea dovedirii împrejurărilor de fapt ce


justifică concluzia nepaternităţii soţului.

Art.54 alin.1 C.fam. arată că este în sarcina


reclamantului – soţul mamei – să dovedească efectiv
imposibilitatea ca el să fie tatăl copilului respectiv, doar că,
totodată, este şi în sarcina instanţei de judecată să-şi exercite
rolul său activ pentru a se asigura astfel că imposibilitatea ca
soţul mamei să fie tatăl copilului născut de aceasta, să rezulte
din împrejurările neechivoce, stabilite prin probe
convingătoare care să ducă la concluzii neîndoielnice. S-a
pornit de la premisa că “imposibilitatea ca soţul mamei să fie
tatăl copilului” constituie un simplu fapt, ceea ce face ca, în
principiu, nepaternitatea să poată fi dovedită prin orice
mijloace de probă.

Dacă unele instanţe au considerat că este admisibilă


tăgada paternităţii când din recunoaşterea soţiei rezultă că,
copilul s-a născut ca rezultat al legăturilor extraconjugale
întreţinute cu alţi bărbaţi, majoritatea instanţelor de judecată
au decis dimpotrivă că, recunoaşterea mamei nu este
suficientă pentru a se considera dovedită acţiunea în
tăgăduirea paternităţii şi o asemenea acţiune nu poate fi
admisă pe baza simplei recunoaşteri a mamei, deoarece
această recunoaştere nu produce efecte atâta timp cât nu s-a

-
21
-
făcut dovada că soţul nu a putut avea în mod obiectiv relaţii
intime cu mama copilului în perioada concepţiei. În practica
judecătorescă s-a subliniat că în soluţionarea unor acţiuni de
tăgăduire a paternităţii8, instanţa nu poate lua act de
înţelegerea intervenită între soţi, prin care se infirmă
prezumţia de paternitate, căci statutul civil al unei persoane
(în speţă al copilului din căsătorie) nu poate lua forma
“obiectul unei tranzacţii”.

§.2. Împrejurări de fapt din care poate rezulta


neputinţa ca soţul mamei să fie tatăl copilului.

Legea nu arată cazurile în care poate fi pornită acţiunea


în tăgăduirea paternităţii, ci stabileşte numai o regulă
generală în sensul că paternitatea poate fi tăgăduită dacă
este cu neputinţă ca soţul mamei să fie tatăl copilului.
Împrejurările din care poate să rezulte imposibilitatea ca soţul
mamei să fie tatăl copilului sunt diferite9. Acestea pot fi de
exemplu: imposibilitatea fizică de a procrea, impotenţa
sexuală, imposibilitatea de coabitare datorită unei detenţii
private de libertate, unei dispariţii, unei misiuni în străinătate,
unei intervenţii chirurgicale, boli, accident, imposibilitatea
morală de coabitare, datorită unor conflicte grave între soţi în
timpul legal al concepţiunii copilului cum ar fi de exemplu:
acţiunea de divorţ era pendinte în faţa instanţei judecătoreşti.

8 dr.Ion Bohotici, Stabilirea, tăgăduirea şi contestarea paternităţii, Ed.All, Bucureşti, 1995,


p.167
9 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed.All, Bucureşti, 1998, p.337

22
Filiaţia faţă de tată

§.3. Cazuri de nepaternitate.

Din generalizarea practicii judiciare şi a opiniilor


formulate în literatura juridică rezultă câteva împejurări de
fapt ce apar mai evident sau mai frecvent ca învederând
neputinţa ca soţul mamei să fie tatăl copilului născut sau
conceput în timpul căsătoriei.

a).Cazul în care copilul născut în timpul căsătoriei ar fi


de altă rasă decât aceea a soţilor constituie unul din cazurile
în care concluzia nepaternităţii soţului se impune aproape de
la sine, dat fiind faptul că anumite caractere genetice
specifice unei rase nu pot să apară la copil decât prin
transmiterea ereditară de la unul sau de la celălalt dintre
părinţii săi. Totuşi, instanţele au datoria să stăruie în
administrarea unor dovezi care să facă certă această rase
sunt mai estompate, mai puţin evidente, sau în care ele s-ar
putea explica şi prin existenţa unei persoane de rasa
respectivă printre antecesorii – chiar mai îndepărtaţi – ai
unuia dintre părinţii copilului.

b).Unul dintre cele mai frecvente cazuri de tăgăduire a


paternităţii este acela în care perioada timpului legal al
concepţiei, soţii s-au aflat în imposibilitatea de a se întâlni sau
de a avea relaţii intime, din cele mai diverse cauze:
executarea de către unul din soţi a unei pedepse private de
libertate; plecarea lui într-o misiune în străinătate; deţinerea
lui în prizonierat etc.

Simpla împrejurare că soţii au trăit despărţiţi în fapt nu

-
23
-
este de natură să ducă la concluzia că soţul mamei nu este
tatăl copilului născut în timpul căsătoriei, dacă se dovedeşte
că relaţiile intime dintre ei au continuat şi în perioada în care
nu au trăi împreună, iar în literatura juridică s-a arătat că la
această secţiune răspunsul trebuie nuanţat în sensul că dacă
despărţirea în fapt este atât de categorică încât se
învederează în mod echivoc că în perioada legală a
concepţiei, soţii nu au avut raporturi intime, cum ar fi cazul în
care ei au trăit în localităţi sau ţări diferite şi nu s-au putut
întâlni deloc, sau dacă raporturile dintre soţi s-au degradat în
asemenea măsură în timpul legal al concepţiei (scandaluri,
beţii, insulte, detestare reciprocă) încât relaţiile intime nu
sunt de presupus, atunci despărţirea în fapt va putea fi
considerată o probă concludentă a nepaternităţii.

c).Este, de asemenea, evident că soţul mamei nu poate


fi tatăl copilului acestuia dacă femeia era deja însărcinată
înainte de al fi cunoscut pe actualul ei soţ, chiar dacă
naşterea a avut loc în timpul căsătoriei.

d).Un caz destul de frecvent de tăgăduire a paternităţii


este acela în care deşi soţii au avut posibilitatea de a întreţine
relaţii intime în perioada legală a concepţiei, totuşi soţul a
fost în imposibilitatea de a procrea ca urmare, de exemplu, a
unei boli, a unui accident, a unei intervenţii chirurgicale, a
sterilităţii.

În literatura juridică s-a subliniat că pentru admiterea


acţiunii în tăgăduirea paternităţii în caz de sterilitate a
bărbatului este “indiferent din ce cauză ar proveni aceasta şi
indiferent dacă ea este permanentă sau temporară
(accidentală)”.

24
Filiaţia faţă de tată

În practica judiciară s-a precizat că neputinţa fizică se


stabileşte prin expertiză medicală, pe baza metodelor
ştiinţifice şi în formele prevăzute de lege, iar instanţa nu este
îndreptăţită să infirme concluziile experţilor10, ci, în caz de
îndoială, poate dispune completarea expertizei ori efectuarea
uneia noi, fără a le putea înlocui cu propria ei apreciere.

e).O contribuţie deosebită a adus practica judiciară la


precizarea conţinutului şi semnificaţiei noţiunii de “neputinţă”
la care se referă art.54 alin.1 C.fam., considerând că această
noţiune trebuie să acopere nu numai imposibilitatea fizică,
obiectivă, de coabitare ci şi imposibilitatea morală11,
determinată de cauze subiective. În asemenea cazuri,
instanţele au datoria de a face o analiză profundă a relaţiilor
de ordin moral dintre soţi, spre a putea trage o concluzie
temeinică în legătură cu pretinsa încordare în relaţiile dintre
ei, incompatibilă cu întreţinerea unor raporturi intime pe care
se fundamentează prezumţia legală de paternitate.

§.4. Concludenţa expertizelor medico – judiciare la


dovedirea nepaternităţii.

Progresele deosebite pe care biologia şi medicina le-au


realizat în domeniul transiterii caracterelor ereditare de la
părinţi la copii, promit soluţionarea în viitor a stabilirii cu
certitudine a paternităţii. Cunoştinţele biologico – medicale
actuale ne pot furniza date certe numai asupra nepaternităţii,
datele despre paternitate fiind încă aproximative.12 De aceea,
10 dr.Ioan Bohotici, Stabilirea, tăgăduirea şi contestarea paternităţii, Ed.All, Bucureşti,
1995, p.168
11 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed.All, Bucureşti, 1993, p.340
12 Z.Ander, I.Bilegan, V.Molnar, Medicină legală, Ed.Didactică şi Pedagocică, Bucureşti,

-
25
-
expertizele medico – judiciare în materie de paternitate se
califică din punct de vedere probator, după felul expertizei, fie
ca probe de nepaternitate, fie ca indicii de paternitate
probabilă.13

1).Expertiza antropologică. Este cea care se referă la


transmiterea ereditară a unor caractere anatomice – ca
fizionomia feţei, particularităţile nasului şi urechilor,
malformaţiile congenitale, bolile ereditare şi altele – şi care
face cu atât mai probabilă paternitatea cu cât între copil şi
tată există mai multe asemenea semne anatomice comune şi
îndeosebi din cele care lipsesc la mamă.

2).Expertiza dactiloscopică. Este cea care se referă la


transmiterea desenelor papilare şi a cărei valoare probatorie
este tot de indicare probabilă a paternităţii.

3).Expertiza serologică. Se referă la transmiterea


grupelor sangvine şi care arată dacă grupa sangvină a
copilului a putut sau nu să fie moştenite de la tatăl său
prezumat, în cazul copilului din căsătorie, sau de la pretinsul
tată, în cazul copilului din afara căsătoriei.

Metoda serologică cea mai utilizată în practica medicală


este aceea a sistemului de grupă A, B, 0, potrivit căruia există
patru grupe sangvine, în care se încadrează toţi oamenii,
indiferent de ser sau rasă, adică grupele I(0), II(A – cu
subgrupele A1, A2 şi A3), III(B – cu subgrupele B1, B2 şi B3) şi
IV(AB). Aceste grupe se moştenesc astfel: dacă părinţii
aparţin grupei I(0), ei nu pot avea copii decât tot din grupa
I(0); dacă părinţii au grupa II(A) sau III(B) ei pot avea copii din

1966, p.166
13 Tribunalului Suprem, Cd.Civ. Dec. nr.912/1966, în C.D., 1966, p.179-183

26
Filiaţia faţă de tată

toate cele patru grupe; dacă unul din părinţi aparţin grupei
I(0), este imposibilă naşterea unui copil din grupa IV(AB), şi
invers, dacă unul din părinţii aparţine grupei IV(AB), el nu
poate avea copii din grupa I(0)14.

Alături de sistemul de grupă A, B, 0, în practica medicală


se mai folosesc sistemele Se-se (secretelor), MN, Rh, Hp. şi
altele.15

Potrivit tuturor acestor metode serologice, ceea ce se


poate dovedi cu certitudine este excluderea de la paternitate,
pe când în privinţa stabilirii paternităţii, ele pot indica doar
probabilitatea acesteia. Este ceea ce instanţa noastră şi-a
însuşit când a statuat că expertiza medico – judiciară de
excludere de la paternitate are o forţă probantă absolută, ca
neputând fi înlăturată decât printr-o probă de egală valoare
stiinţifiică, şi că dimpotrivă, la stabilirea paternităţii, o
asemenea expertiză are o forţă probantă doar relativă.16

4).Expertiza capacităţii de procreare. Această


expertiză constituie o probă absolută de excludere a
paternităţii când se constată medical cu certitudine starea de
impotenţă sau de sterilitate.

Secţiunea3.Regimul juridic al acţiunii în tăgada


paternităţii.

§.1. Soţul mamei copilului – unic titular al dreptului la

14 Z.Ander, I.Beligan, V.Molnar, op.cit., 9.162-164


15 Ibidem, 9.164-165
16 Tribunalul Suprem, Cd.Civ., Dec.nr.937/12 iunie 1967, în C.D. 1967, p.164

-
27
-
acţiune în tăgăduirea paternităţii.

Art.54 alin.2 din C.fam. arată că “acţiunea de tăgăduire


a paternităţii poate fi pornită numai de soţ; moştenitorii
acestuia pot continua acţiunea pornită de el”.

Dreptul soţului de a intenta acţiunea în tăgăduirea


paternităţii rezidă în ideea că, el fiind prezumat tată, numai el
poate hotărâ dacă este cazul să ceară înlăturarea aplicării
prezumţiei de paternitate. În cazul în care soţul ştie că nu el
este tatăl copilului, sau este oportun să dea în vileag
realitatea sau dacă este preferabil să accepte situaţia aşa
cum este.

Din dispoziţia art.54 alin.2 C.fam., s-a dedus în mod


firesc că nici mama copilului din căsătorie şi nici copilul însuşi
nu sunt îndreptăţiţi să introducă o acţiune în tăgăduirea
paternităţii prezumate de lege. Mama nu poate contesta sub
nici o formă că soţul ei este tatăl copilului născut în timpul
căsătoriei, iar copilul născut în timpul căsătoriei având ca tată
pe soţul mamei şi purtând numele acestuia nu poate cere
rectificarea acestui nume pe motiv că părinţii săi, la data
naşterii, trăiau despărţiţi, iar mama sa avea relaţii intime cu
un alt bărbat. Acţiunea în tăgăduirea paternităţii având,
astfel, un caracter personal, chiar dacă admiterea ei ar putea
antrena şi unele consecinţe de ordin patrimonial, este unanim
admis că o asemenea acţiune n-ar putea fi pornită de
creditorii soţului mamei, prin acţiune oblică. Se consideră, pe
bună dreptate, că acţiunea are un caracter strict personal şi
prin urmare nici procurorul nu se poate substitui soţului
pentru a lua el iniţiativa înlăturării prezumţiei legale de
paternitate.

28
Filiaţia faţă de tată

§.2. Continuarea de către moştenitori a acţiunii


pornite de soţul mamei.

În cazul în care soţul mamei a pornit acţiunea în


tăgăduirea paternităţii, dar apoi încetează din viaţă înainte de
soluţionarea ei definitivă, moştenitorii lui vor putea continua
acţiunea. Moştenitorii au această posibilitate numai cu
condiţia ca, înainte de a muri, reclamantul să nu fi renunţat la
judecată sau să nu fi lăsat acţiunea să se perime, căci în cazul
renunţării şi cel al perimării, art.246 şi 248 C.pr.civ. acţiunea
nu mai există şi de aceea nu poate fi acceptat succesiunea,
deoarece ei urmăresc doar un scop patrimonial.

S-a observat că însăşi soţia reclamantului (mama


copilului a cărui paternitate se tăgăduieşte), în calitatea de
moştenitoare a soţului, ar putea de asemenea continua
acţiunea acestuia, ca şi orice alt moştenitor, legea nefăcând
nici o distincţie sub acest aspect .

S-a accentuat, de asemenea, că pentru moştenitorii


soţului acţiunea îşi schimbă caracterul pe care-l avea iniţial în
mâinile tatălui dobândind un aspect mai accentuat
patrimonial decât personal.

§.3. Introducerea acţiunii în tăgada paternităţii


împotriva copilului.

În cazul admiterii ei, acţiunea în tăgăduirea paternităţii


urmează să producă efecte împotriva copilului pe care îl
lipseşte de beneficiul prezumţiei legale de paternitate şi-l face

-
29
-
să piardă calitatea de copil din căsătorie (conform art.60
alin.2 C.fam.) este de înţeles (deşi legea nu o spune expres)
că această acţiune trebuie introdusă împotriva copilului, care
va fi, deci pârât în proces şi îşi va apăra, în contradictoriu cu
soţul mamei, înteresele.

În ipoteza în care mama ar fi decedat ori şi-ar fi pierdut


capacitatea de exerciţiu, copilul pârât va fi reprezentat în
instanţă de un tutore. Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani
şi se bucură de capacitate de exerciţiu restrânsă va putea sta
singur în proces, neavând nevoie să fie asistat de mamă sau
un tutore.

Dacă în timpul procesului copilul încetează din viaţă


neavând împlinită vârsta de 14 ani, procesul va continua
împotriva reprezentantului său legal. Această ultimă soluţie
se aplică şi dacă minorul pârât moare având între 14 - 18 ani.

Încetarea din viaţă a copilului mai înainte de


introducerea acţiunii în tăgăduirea paternităţii sale nu
constituie o piedică în calea introducerii şi soluţionării ei,
procesul urmând să fie angajat şi purtat cu mama copilului
sau cu un tutore.

§.4. Citarea obligatorie a mamei şi poziţia ei în proces.

În cele mai multe cazuri, mama copilului, a cărui


paternitate se tăgăduieşte apare în proces în calitatea de
reprezentantă legală a acestuia, ea fiind singura chemată să
exercite drepturile şi să apere interesele copilului în procesul
cu tatăl prezumat, care exercită în acest litigiu, drepturi şi
apără interese contrare copilului.

30
Filiaţia faţă de tată

Art.54 aliniatul ultim din C.fam., dispune, însă, că “în


toate toate cazurile, mama va fi ciatată”. Trebuie înţeles de
aici că mama trebuie citată în proces chiar şi atunci când ea
nu are capacitate de reprezentant legal al copilului (de
exemplu când copilul este major sau când, depăşind vârsta
de 14 ani are capacitatea de exerciţiu restrânsă).

Soluţia legii se justifică pe deplin deoarece într-un


asemenea litigiu, prezenţa mamei sale este de natură să
asigure stabilirea adevărului şi să înlesnească apărarea
propriilor interese, pe lângă faptul că mama, chiar dacă nu
mai trebuie să-l reprezinte pe copil, este totuşi în măsură să
apere eficace interesele copilului.

Participarea mamei în proces nu se face însă cu titlu de


coparticipare procesuală, deoarece nu este chemată în
judecată de către reclamant, şi nici cu titlu de intervenţie
accesorie, ci aşa cum foarte judicios s-a precizat în literatura
juridică, mama participă în proces în temeiul legii, în interes
propriu şi intereseul copilului, având astfel poziţia de parte în
proces, cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare.

În ipoteza în care mama copilului a cărui paternitate se


tăgăduieşte ar fi capabilă, dar ar fi decâzută din drepturile
părinteşti ea va participa totuşi, personal, dar numai în
numele ei şi în interesul ei propriu, ca parte în proces, iar nu
în calitate de reprezentantă legală a copilului, aceasta
urmând să fie reprezentat şi ocrotit de un tutore. Tot aşa va fi
reprezentat copilul şi în cazul în care mama ar fi decedată sau
divorţată.

-
31
-
§.5. Inadmisibilitatea intervenţiei altor persoane în
procesele de tăgadă a paternităţii.

În practica judiciară s-a ivit problema dacă, în procesele


de tăgăduire a paternităţii, este sau nu admisibilă intervenţia
unei terţe persoane. De cele mai multe ori ca intervenient
apărea bărbatul cu care mama – căsătorită – a copilului
întreţinuse relaţii extraconjugale în timpul legal al concepţiei,
bărbat care urmărea, fie să se respingă acţiunea soţului, şi să
menţină prezumţia legată de paternitate, fie să se admită
acţiunea în tăgăduirea paternităţii din căsătorie, pentru ca
astfel intervenientul să poată recunoaşte paternitatea sa din
afara căsătoriei.

Intervenţia unei terţe persoane nu este admisibilă, dat


fiind caracterul strict personal al dreptului la acţiunea în
tăgăduirea patenităţii.

Secţiunea4.Termenul de prescripţie al acţiunii în


tăgada paternităţii.

Potrivit codului civil român din 1865, termenul de


prescripţie a acţiunii în tăgăduirea paternităţii era de o lună,
când soţul mamei s-a aflat la locul de naştere al copilului şi a
luat cunoştinţă de naştere, şi de două luni de la aflarea
faptului naşterii, când naşterea i-a fost ascunsă sau de la
întoarcerea sa, când la data naşterii era absent (art.290).

Art.55 alin.1 C.fam. stabileşte că: “Acţiunea în tăgăduire


a paternităţii se prescrie în termen de şase luni de la data
când tatăl a cunoscut naşterea copilului”. Pentru înţelegerea
32
Filiaţia faţă de tată

textului este necesar să cercetăm natura juridică a


termenului, justificarea duratei sale şi data de la care acest
termen începe să curgă în pincipalele situaţii care se pot ivi.
Însuşi textul legii califică termenul ca fiind un termen de
prescripţie, susceptibil deci de suspendare, întrerupere şi de
repunere în termen, în conformitate cu dispoziţiile Decretului
nr.167/1958 referitor la prescripţia extinctivă.

Paternitatea copilului din căsătorie nu poate fi lăsată în


incertitudine un timp mai îndelungat fără a dăuna intereselor
copilului. Iată de ce, posibilitatea tăgăduirii paternităţii
trebuie admisă un timp relativ scurt după naşterea copilului,
dar care să lase totuşi tatălui răgazul necesar pentru a lua
hotărârea de introducere a acţiunii de tăgăduire a paternităţii.

Termenul de şase luni prevăzut de art.55 alin.1 C.fam.


se justifică sub ambele aspecte, căci, pe de o parte, este un
termen scurt, iar pe de altă parte, începând să curgă de la
data cunoaşterii de către soţul mamei a naşterii copilului şi
fiind susceptibil de suspendare, întrerupere şi repunere în
termen, lasă acestuia timpul de informare şi reflecţie de care
are nevoie.

Cele mai importante precizări aduse în privinţa


soluţionării corespunzătoare în fiecare situaţie concretă sunt
următoarele:

a).Dacă soţii trăiesc împreună, iar copilul s-a născut la


domiciliul comun al acestora, se presupune că soţul mamei a
luat cunoştinţă de naşterea copilului chiar la data întâmplării
acestui evenimet, astfel încât termenul de 6 luni pentru
introducerea acţiunii în tăgăduirea paternităţii curge chiar de

-
33
-
la naşterea copilului.

În toate cazurile, dovada datei la care soţul a aflat de


naşterea copilului se poate face prin orice mijloace de probă.

b).Dacă soţii trăiesc despărţiţi în fapt, având fiecare


domicilii separate, iar naşterea copilului nu a fost comunicată
reclamantului de către soţie, atunci trebuie considerată
introdusă în termen, dacă n-au trecut 6 luni de la data când
soţul a aflat efectiv despre naşterea copilului. Declararea la
starea civilă a naşterii copilului, chiar de către soţul mamei,
dovedeşte însă că el – deşi despărţit în fapt – a cunoscut
naşterea copilului din chiar momentul producerii ei (sau cel
mai târziu din momentul declanşării). În celelalte cazuri este
indiferent dacă naşterea a fost ascunsă, căci ceea ce
interesează este numai momentul cunoaşterii efective de
către soţ a naşterii copilului.

c).Împrejurarea că, anterior despărţirii în fapt a soţilor,


soţul reclamant a ştiut că soţia sa este înărcinată, nu are
relevanţă în stabilirea datei la care începe să curgă termenul
de prescripţie al acţiunii în tăgăduirea paternităţii.

d).Dacă – soţii fiind despărţiţi în fapt – soţul dispare


(indiferent dacă dispariţia sa este sau nu declarată
judecătoreşte) şi între timp soţia sa naşte copilul, soţul va
putea tăgădui paternitatea într-un termen de şase luni, care
va începe să curgă de la data când a aflat de naşterea
copilului, dar nu înainte de data reparaţiei sale, întrucât
numai de la această dată are în fapt posibilitatea să exercite
dreptul la acţiune.

e).În mod similar, dacă soţul este declarat, iar apoi

34
Filiaţia faţă de tată

reapare solicitând şi obţinând în timp anularea hotărârii


judecătoreşti declarative de moarte, se consideră că el va
putea tăgădui paternitatea copilului născut între timp de soţia
sa, în termen de şase luni de la data când a aflat efectiv de
naşterea copilului, indiferent dacă s-a anulat sau nu, mai
înainte, hotărârea declarativă de moarte.

f).În ipoteza în care filiaţia faţă de mamă a copilului –


înregistrat ca necunoscut din părinţi necunoscuţi – se va
stabili ulterior, soţul mamei va putea porni acţiunea în
tăgăduirea paternităţii sale într-un termen de şase luni care
se calculează numai de la data când el a aflat despre actul de
stabilire a maternităţii, şi nu de la data – anterioară – când el
a cunoscut naşterea copilului, deoarece numai din momentul
stabilirii maternităţii soţiei sale, el este prezumat tată al
copilului respectiv şi deci numai în acest moment se naşte
dreptul la acţiune în tăgăduire.

În cazul în care maternitatea a fost stabilită prin hotărâre


judecătorească, termenul de prescripţie va începe să curgă
cel mai devreme la data rămânerii definitive a acesteia.

g).În situaţia în care înregistrarea naşterii copilului s-a


făcut tardiv pe baza hotărârii judecătoreşti termenul de
prescripţie a acţiunii în tăgăduirea paternităţii curge de la
data la care soţul mamei a luat cunoştinţă de această
împrejurare, deoarece numai cu această ocazie s-a stabilit
filiaţia faţă de mamă.

h).În cazul în care soţul mamei a fost pus sub interdicţie,


un nou termen curge pentru tutore, de la data când acesta a
aflat de naşterea copilului.

-
35
-
i).Pentru tutore termenul va curge numai de la data
stabilirii filiaţiei copilului faţă de mamă sau de la data
cunoaşterii acestei împrejurări de către tutore.

j).Dacă soţul interzis are ca tutore pe soţia sa – mama


copilului a cărui paternitate se tăgăduieşte – pentru
introducerea acţiunii în tăgăduire se va numi un curator
special, pentru care termenul de prescripţie va curge
întotdeauna de la data când i s-a adus la cunoştinţă actul de
numire în această funcţie.

k).Dacă tutorele soţului interzis n-a introdus acţiunea în


tăgăduire, acesta va putea fi pornită de tatăl prezumat, după
ridicarea interdicţiei, într-un nou termen de şase luni conform
art.55 alin.3 C.fam..

l).Soţul faţă de care s-a ridicat interdicţia va putea porni


acţiunea în tăgăduire într-un termen de şase luni calculat de
la data când a luat la cunoştinţă de stabilirea filiaţiei copilului
faţă de soţia sa.

Instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în


tăgăduirea paternităţii este cea determinată de regulile de
drept comun referitoare la competenţa materială şi teritorială,
adică, de regulă, judecătoria de la domiciliul pârâtului, iar
pârâtul fiind de cele mai multe ori minor şi având domiciliul
legal la părinţii săi, competenţa va fi judecătoria de la
domiciliul comun al părinţilor sau de la domiciliul aceluia
dintre ei la care minorul domiciliază sau, de la domiciliul
reprezentantului legal al minorului când acesta nu este nici
unul dintre părinţi.

36
Filiaţia faţă de tată

Secţiunea5.Efectele hotărârii judecătoreşti de


admitere a acţiunii în tăgada paternităţii.

§.1. Pierderea calităţii de copil din căsătorie.

C.fam. nu reglementează expres şi direct efectele pe


care le produce hotărârea judecătorească definitivă de
admitere a unei acţiuni în tăgăduirea unei asemenea acţiuni,
legătura de filiaţie (paternitatea din căsătorie) prezumată de
lege este înlăturată. De vreme ce admiterea acţiunii s-a făcut
pe baza dovezii că este cu neputinţă ca soţul mamei să fie
tatăl copilului, în urma admiterii va trebui să se considere nu
numai că soţul mamei nu mai este tată, ci şi că el n-a fost
niciodată tatăl copilului din căsătorie al soţiei sale.

Efectul esenţial al hotărârii de admitere a acţiunii în


tăgăduirea paternităţii îl constituie pierderea de către copil a
calităţii de copil din căsătorie şi implicit, dobândirea cu efect
retroactiv a calităţii de copil din afara căsătoriei.

Modificarea statutului civil al copilului a cărui paternitate


a fost tăgăduită cu succes va antrena o serie de consecinţe
juridice, în principal pe planul efectelor rudeniei. Astfel,
pierderea calităţii de copil din căsătorie va putea antrena
consecinţe cu privire la numele copilului, cu privire la
domiciliul său, la ocrotirea părintească, la obligaţia legală de
întreţinere, la vocaţia succesorală.

Dobândirea calităţii de copil din afara căsătoriei va


deschide copilului posibilitatea de a-şi stabili, prin
recunoaştere voluntară sau prin acţiune în justiţie

-
37
-
paternitatea sa din afara căsătoriei care, la rândul ei va
antrena noi schimbări în ce priveşte numele, domiciliul,
ocrotirea, întreţinerea şi vocaţia succesorală a copilului.

Copilul din căsătorie poartă, potrivit art.62 din C.fam.,


numele de familie comun al părinţilor săi. Dacă aceştia nu au
nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al
unuia dintre ei, ori numele lor reunite, potrivit învoielii părţilor
declarate la serviciul de stare civilă o dată cu declararea
naşterii ori potrivit hotărârii autorităţilor tutelare în lipsa
atarei invoieli.

Prin hotărârea de admitere a acţiunii în tăgăduirea


paternităţii, copilul pierzând calitatea de copil din căsătorie,
nu mai poate beneficia de prevederile art.62 C.fam..
Legiuitorul n-a dat nici o indicaţie în textele Codului cu privire
la numele pe care urmează să-l poarte copilul după ce
prezumţia legală de paternitate a soţului mamei sale a fost cu
succes tăgăduită.

38
Filiaţia faţă de tată

§.2. Cu privire la numele copilului,17 deosebim


următoarele situaţii:

I.Copilul s-a născut în timpul căsătoriei. Dacă soţii au


nume comun, copilul rămâne cu numele dobândit la naşterea
sa, adică cel comun al soţilor. Acest nume comun poate fi cel
al soţului dinaintea căsătoriei, cel al soţiei dinaintea
căsătoriei, ori format din unirea numelor avute de soţi
înaintea căsătoriei. În oricare din aceste cazuri, copilul
rămâne cu numele luat la naştere, ca fiind cel al mamei, în
acel moment, ceea ce înseamnă că tăgăduirea paternităţii nu
produce efecte în privinţa numelui copilului.

Dacă soţii nu au nume comun deosebim:

a).Copilul a luat la naştere numele soţului; în această


situaţie, copilul va lua numele mamei sale, pe care l-a avut la
naştere;

b).Copilul a primit la naştere numele mamei sale; în


această situaţie, copilul rămâne, după tăgăduirea paternităţii
din căsătorie, cu acelaşi nume;

c).Copilul a luat la naştere un nume format din reunirea


numelor soţilor; el rămâne în continuare cu acest nume.

Copilul a fost conceput în timpul căsătoriei, dar s-a


născut după desfacerea ori desfiinţarea căsătoriei. În cazul
desfacerii căsătoriei, mama copilului poate rămâne cu numele
pe care l-a avut înainte de încheierea căsătoriei.

După caz, copilul va lua numele pe care îl are mama sa


la naşterea lui, care este ulterioară desfacerii căsătoriei. În

17 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed.All, 1993, p.343

-
39
-
cazul desfiinţării căsătoriei, soţia nu poate rămâne cu numele
dobândit prin căsătorie, ceea ce înseamnă că revine la
numele pe care l-a avut înainte de încheierea căsătoriei.
Copilul va lua acelaşi nume.

§.3. Cu privire la ocrotirea prin părinţi a copilului. În

urma tăgăduirii patenităţii din căsătorie, copilul are filiaţia


stabilită numai faţă de mamă. Copilul poate să-şi stabilească
ulterior filiaţia faţă de tată.

În ceea ce priveşte încredinţarea copilului şi contribuţia


părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi
pregătire profesională, se aplică dispoziţiile art. 42 - 44
C.fam., părinţii din afara căsătoriei fiind asimilaţi cu părinţii
divorţaţi, ceea ce înseamnă că ocrotirea părintească nu
revine în mod egal ambilor părinţi.

Copilul din afara căsătoriei poate fi încredinţat unei alte


persoane sau unei instituţii, în aceleaşi condiţii ca şi copilul
din căsătorie în cazul divorţului, ceea ce înseamnă că
ocrotirea părintească revine numai în parte părinţilor.

§.4. În ceea ce priveşte domiciliul copilului. Când copilul

are stabilită filiaţia numai faţă de mamă, el are, de obicei,


domiciliul la aceasta. În cazul în care copilul îşi stabileşte
filiaţia faţă de tatăl din afara căsătoriei, iar părinţii au domicilii
separate, sunt aplicabile dispoziţiile art.100 C.fam. şi cele ale
art.14 din Decretul nr.31/1954 privind persoane fizice şi
juridice. În consecinţă părinţii vor decide de comun acord la
care dintre ei are copilul domiciliul iar în caz de dezacord va

40
Filiaţia faţă de tată

decide instanţa judecătorească unei alte persoane sau unei


instituţii de ocrotire, părinţii se vor întelege la care din ei va
avea copilul domiciliul, iar în caz de dezacord va decide
instanţa.

În cazul în care se ivesc situaţii speciale care determină


ocrotirea minorului prin tutelă, atunci el are domiciliul la
tutore.

§.5. Cu privire la pensia de întreţinere. În tăgăduirea

paternităţii legătura de filiaţie este înlăturată nu numai pentru


viitor, ci pentru trecut, astfel că soţul mamei copilului se
consideră că nu a fost niciodată tatăl acestuia18. De aceea, se
pune întrebarea dacă pensia de întreţinere plătită de soţul
mamei anterior tăgăduirii este ori nu supusă restituirii. Într-o
părere soluţia este în sens afirmativ, dacă s-a stabilit
judecătoreşte că soţul mamei nu este tatăl copilului.19

În sprijinul acestei păreri20 se invocă următoarele


argumente:

1).prin admiterea tăgăduirii paternităţii, dispare titlul


legal al obligaţiei de întreţinere;

2).sumele plătite nu corespund unei contraprestaţii;

3).obligaţia de întreţinere nu depinde de existenţa unui


regres împotriva altei persoane, adică a mamei ori a tatălui
din afara căsătoriei, faţă de care se va stabili filiaţia.

Temeiul juridic al cererii către copil pentru restituirea


pensiei de întreţinere prestată este plata nedatoritului. Dacă

18 Ion P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Ed.All, Bucureşti, 1993, p.345


19 Fostul Tribunal reg.Suceava, dec.civ. nr.661 din 14 iulie 1965, în R.R.D. nr.5/1967, p.131
20 Petre Anca,notă aprobativă la dec.fostului Trib.reg.Suceava,nr.661 din 1965 în
RRD.,nr.5,1967,p .133-136

-
41
-
se cere pensia de întreţinere prestată de la mamă sau de cel
ce avea obligaţia de întreţinere, temeiul juridic este
îmbogăţirea fără just motiv.

Într-o altă părere21, pensia de întreţinere prestată nu


este supusă, în condiţiile arătate, restituirii pentru
următoarele motive:

1).obligaţia de întreţinere este cu prestaţie succesivă;

2).minorul nu ar mai avea de la cine să ceară suma de


bani pentru a o restitui;

3).pensia de întreţinere nu poate fi solicitată decât


soţului mamei până la admiterea tăgăduirii paternităţii.

Aplicarea strictă a principiilor conduce la prima soluţie,


soţul mamei care a reuşit tăgăduirea paternităţii având
dreptul să ceară restituirea pensiei de întreţinere fie de la
copil, fie de la cei obligaţi la întreţinere, adică mama şi tatăl
din afara căsătoriei. Dar această soluţie trebuie să presupună,
în prima soluţie, când restituirea se cere de la copil, că
aceasta parte solicita pentru trecut suma corespunzătoare de
la cei obligaţi la întreţinere, pentru ca la rândul său să poată
restitui soţului mamei lui. Este vorba deci de solicitarea
pensiei de întreţinere pentru trecut, pe perioada pentru care
soţul mamei a cerut restituirea de la copil.

În cea de-a două situaţie, când restituirea se cere de la


cei obligaţi la întreţinere, este necesar de asemenea să se
admită solicitarea pensiei de întreţinere pentru trecut ori
existenţa unei asemenea obligaţii pentru trecut, în vederea
ajungerii la îmbogăţirea fără just temei. Dar în majoritatea

21 V.Pătulea, notă critică la dec.fostului Trib.reg.Suceava,nr.661 din 1965 în


RRD.,nr.5,1967,p .132-133

42
Filiaţia faţă de tată

cazurilor vor fi dificultăţi, deoarece cuantumul obligaţiei de


întreţinere depinde, între altele, de veniturile debitorului.
Dacă soţul mamei a avut venituri mai mari decât ale celui
obligat la întreţinere, înseamnă că acesta din urmă să fie
obligat la o sumă peste cuantumul obligaţiei de întreţinere pe
care o avea şi invers, dacă soţul mamei a avut venituri mai
mici decât cele ale celui obligat la întreţinere, ultimul ar urma
să restituie o sumă mai mică decât cea la care era obligat.
Chiar dacă s-ar trece peste dificultăţi, ar urma, totuşi, să se
ajungă la alte procese, care nu sunt în interesul moral al
copilului.

Într-o altă părere,22 se propune următoarea distincţie:


când întreţinerea a fost prestată într-un timp în care după
toate probabilităţile, soţii erau despărţiţi în fapt, restituirea
pensiei de întreţinere este admisibilă, ea nefiind decât
consecinţa unei situaţii diferite de cea stabilită prin hotărârea
judecătorească în baza căreia s-au făcut reţinerile
împotriva voinţei pretinsului debitor, când nu a existat o
hotărâre judecătorească de obligare la întreţinere în epoca în
care a fost întreţinut copilul, soţii continuând să
convieţuiască, în acelaşi cămin cu copilul, în condiţii proprii
relaţiilor de familie, nu se datorează restituirea întreţinerii
prestate.

22 A.Lesviadax, Obligaţia legală de întreţinere,Ed.Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, p.156

-
43
-
CAPITOLULIV.FILIAŢIA FAŢĂ DE TATĂ A
COPILULUI DIN AFARA CĂSĂTORIEI.

Secţiunea1.Recunoaşterea de paternitate.

Prezumţia de paternitate se aplică numai în favoarea


copiilor din căsătorie. Filiaţia copilului din afara căsătoriei se
poate stabili prin recunoaştere voluntară sau prin hotărâre
judecătorească în urma acţiunii introduse de copil. În cazul
filiaţiei din căsătorie, maternitatea sau paternitatea sunt
independente, pe când în cazul filiaţiei din căsătorie stabilirea
maternităţii duce, prin intermediul prezumţiei de paternitate,
la stabilirea şi a filiaţiei faţă de tată.

Recunoaşterea este actul prin care un bărbat declară că


un anumit copil este al său. Potrivit art.57 alin.1 din C.fam.
poate fi recunoscut numai copilul din afara căsătoriei.

În regulă generală se recunoaşte copilul din afara


căsătoriei care este născut. Această soluţie rezultă din art.57
alin.2 din C.fam., care prevede că recunoaşterea se face prin
declaraţie făcută la serviciul de stare civilă, fie o dată cu
înregistrarea naşterii copilului, fie după această dată.

Potrivit art.57 alin.1 C.fam., copilul din afara căsătoriei


poate fi recunoscut după ce a decedat, dar numai dacă acel
copil a lăsat descendenţi fireşti.

S-a ridicat problema dacă un copil care a fost deja


recunoscut, poate fi recunoscut de un alt bărbat, care

44
Filiaţia faţă de tată

pretinde că acel copil este al său.

În acest sens s-au exprimat mai multe păreri:

-Copilul deja recunoscut poate fi recunoscut de


adevăratul său tată, deoarece nimic nu se opune la acesta.23

-Copilul deja recunoscut poate fi recunoscut de către un


alt bărbat, dacă acesta nu a avut cunoştinţă de existenţa
acesteia, câtă vreme recunoaşterea anterioară nu a fost
înlăturată, pe calea contestaţiei, ca fiind necorespunzătoare
adevărului. Posibilitatea acestui refuz este întemeiată pe
interesul copilului, a cărui paternitate ar fi în caz contrar, în
funcţie de capriciile personale care fac asemenea
recunoaşteri.

În opinia prof. Ion P. Filipescu, un copil deja recunoscut


poate fi recunoscut de către un alt bărbat care se pretinde
tatăl copilului, mai ales dacă cel ce face ultima recunoaştere
nu are cunoştinţă de prima recunoaştere, dar delegatul de
stare civilă constatând acest lucru, este îndreptăţit să refuze
înregistrare recunoaşterii ulterioare, câtă vreme cea
anterioară nu este înlăturată pe calea contestaţiei, ca fiid
necorespunzătoare adevărului. În sprijinul acestei soluţii
aducem următoarele argumente:

a).nu există nici un terţ care să interzică recunoaşterea


unui copil deja recunoscut. Singura condiţie pe care legea o
cere este aceea că acel copil să fie din afara căsătoriei.

b).interesul copilului nu numai că nu se poate opune la


admiterea acestei soluţii ci, dimpotrivă, situaţia neclară cu
privire la paternitate, în asemenea situiaţie, va fi soluţionată
23 T.R.Popescu, op.cit, p.67

-
45
-
de îndată ce primul interesat va introduce acţiune în
contestare a uneia din cele două recunoaşteri, iar
descendenţii lui, dovada paternităţii este în sarcina autorului
recunoaşterii sau a moştenitorilor săi.

Copilul recunoscut poate introduce acţiunea în stabilirea


paternităţii faţă de un alt bărbat decât cel ce a făcut
recunoaşterea, deoarece nu există nici un text care să
oprească aceasta. Hotărârea judecătorească prin care se
stabileşte paternitatea din afara căsătoriei îndeplineşte şi
funcţia de contestare a recunoaşterii anterior făcută, astfel că
rămâne valabilă ultima paternitate stabilită.

§.1. Caracterele recunoaşterii.

Recunoaşterea de paternitate prezintă aceleaşi


caractere ca şi recunoaşterea de maternitate.

În consecinţă recunoaşterea de paternitate este un act


personal, care nu poate fi făcută decât personal de către tatăl
copilului sau prin mandatar, dar cu procură specială sau
autentică. Pentru efectuarea recunoaşterii de paternitate nu
se cere capacitate necesară pentru săvârşirea actelor juridice,
ci discernământul necesar. Minorul şi cel pus sub interdicţie –
în momentele de luciditate – pot face recunoaşterea de
paternitate, fără a fi nevoie de vreo încuviinţare prealabilă.

Recunoaşterea de paternitate este un act declarativ de


filiaţie, produce efecte retroactive, este un act unilateral şi nu
se poate revoca.24

24 Ion P. Filipescu, op. cit, p.360

46
Filiaţia faţă de tată

§.2. Formele recunoaşterii.

Conform art.57 alin.2 C.fam. recunoaşterea de


paternitate se poate face prin una din următoarele forme:

a).Declaraţie la serviciul stării civile, fie o dată cu


înregistrarea naşterii copilului, fie după această dată. În prima
situaţie, numele tatălui este trecut în actul de naştere al
copilului, iar în cea de-a doua situaţie, declaraţia tatălui, care
se poate face în faţa oricărui serviciu de stare civilă, se înscrie
de către serviciul de stare civilă al locului de naştere al
copilului, prin menţinerea pe marginea actului de naştere al
copilului.

b).Înscrisul autentic. Acesta se poate face fie în faţa


notarului public, fie prin primăriile comunale şi orăşeneşti din
localităţile unde nu funcţionează notariate publice.
Recunoaşterea făcută în faţa instanţei judecătoreşti, în cursul
unui proces, este o recunoaştere făcută prin înscris autentic.
Instanţa judecătorească are îndatorirea de a verifica
recunoaşterea, deoarece s-ar putea ca acel copil să
beneficieze de prezumţia de paternitate şi deci să nu poată fi
recunoscut. Constatând recunoaşterea pârâtului făcută la
interogatoriu şi deci paternitatea astfel stabilită, instanţa are
obligaţia să dispună înregistrarea recunoaşterii la serviciul de
stare civilă.

c).Testamentul. Se poate folosi oricare din formele de


testament. Conform art.57 ultim aliniat din C.fam., şi în cazul
testamentului recunoaşterea de paternitate este irevocabilă.

Recunoaşterea, fiind o mărturie a tatălui cu privire la


filiaţia copilului, constituie probă care , dacă nu corespunde
-
47
-
adevărului, poate fi contestată în justiţie. Recunoaşterea
produce efecte declarative, deci retrospective din momentul
faptului mărturisit, adică naşterea copilului şi chiar mai
înainte, de la concepţia acestuia. Dar recunoaşterea de
paternitate este şi un act juridic, care crează legătura de
filiaţie dintre tată şi copil. De aceea, recunoaşterea de
paternitate, ca un act juridic, este supusă normelor aplicabile
acestuia, afară de cazul când legea dispune altfel. Rezultă
deci că recunoaşterea de patetrnitate are o natură complexă
fiind nu numai o probă, ci şi un act juridic.

Recunoaşterea are ca principal efect juridic stabilirea


paternităţii copilului faţă de acel bărbat. Ca şi înainte de
recunoaştere, copilul rămne tot din afara căsătoriei, dar cu
paternitate stabilită nu numai de la data recunoaşterii ci şi
pentru trecut, de la naştere, chiar de la concepţie. Această
schimbare în starea civilă a copilului poate determina efecte
cu privire la numele copilului, ocrotirea acestuia prin părinţi,
obligaţia de întreţinere, succesiunea.

Secţiunea2.Contestarea recunoaşterii de
paternitate.

§.1. Noţiunea.

Deşi recunoaşterea de paternitate este irevocabilă, ea


poate totuşi fi contestată atunci cnd nu corespunde
adevărului (art.58 alin.1 C.fam.). Acţiunea în contestare a
recunoaşterii de paternitate se poate face de către orice
persoană care dovedeşte un interes patrimonial sau

48
Filiaţia faţă de tată

nepatrimonial. În această situaţie se pot găsi:


a).copilul recunoscut;
b).moştenitorii copilului recunoscut;
c).mama copilului recunoscut;
d).bărbatul care a făcut recunoaşterea;
e).moştenitorii acestuia;
f).bărbatul care a recunoscut anterior pe acelaşi copil;
g).moştenitorii acestuia;
h). procurorul care poate acţiona în temeiul art.47
Decretul nr.32 din 1954 şi art.45 C.Proc.Civ.

Pentru dovedirea acţiunii în contestarea recunoaşterii de


paternitate se pot folosi orice mijloace de probă. Sarcina
probei incumbă reclamantului. În schimb când acţiunea în
contestarea recunoaşterii de paternitate se introduce de către
mamă, de către cel recunoscut sau de către descendenţii
acestuia, sarcina probei revine autorului recunoaşterii ori
moştenitorilor săi. În acţiunea de contestare a recunoaşterii
de paternitate pornită de mamă, declaraţia pârâtului că
recunoaşterea făcută de el nu corespunde realităţii nu este o
dovadă a temeiniciei acţiunii, care să ducă la admiterea ei,
deoarece mărturisirea este o probă obişnuită lăsată la
aprecierea judecătorului, putându-se dispune ca o parte sau
alta să propună probe pentru combaterea sau completarea
acesteia sau să se ordone şi probe din oficiu.

Acţiunea în contestarea recunoaşterii de paternitate este


imprescriptibilă, căci legea nu prevede nici un termen în care
trebuie introdusă. Dacă această acţiune este admisă, se
înlătură, cu efect retroactiv, filiaţia stabilă prin acea

-
49
-
recunoaştere. Această schimbare în starea civilă a copilului
determină efecte cu privire la numele copilului, ocrotirea
părintească, obligaţia de întreţinere, succesiune etc.

În privinţa numelui copilului, se pot distinge mai multe


situaţii:

a).Copilul nu are stabilă filiaţia faţă de mamă. În


acest caz, copilul urmează a reveni la numele anterior avut
celui dobândit ca urmare a recunoaşterii de paternitate, adică
la numele stabilit de autoritatea tutelară.

b).Copilul are stabilită filiaţia faţă de mamă. În


acest caz, copilul urmează a reveni la numele mamei. Este
posibil ca între timp mama copilului să-şi fi schimbat numele
pe cale administrativă sau să-l fi modificat ca urmare a
schimbării stării civile.

În prima situaţie copilul nu poate să ia numele mamei


schimbat, deoarece admiterea contestării recunoaşterii de
paternitate exclude posibilitatea pentru copil de a purta în
continuare numele celui ce îl recunoaşte.

Dacă mama copilului şi-a schimbat starea civilă şi prin


ipoteză şi-a schimbat numele, copilul nu ar putea să ia
numele actual al mamei, adică numele soţului sau un nume
format din numele reunite ale celor doi soţi.

50
Filiaţia faţă de tată

Secţiunea3.Nulitatea recunoaşterii de
paternitate.

§.1. Nulitatea absolută

Recunoaşterea de paternitate, care nu e făcută cu


respectarea prevederilor art.57 C. fam. este lovită de
nulitatea absolută.

În acest caz se află recunoaşterea care nu este făcută


prin una din formele în care se poate efectua, când este
privitoare la un copil din căsătorie, când s-a recunoscut un
copil mort, dar care nu a lăsat descendenţi fireşti, când nu a
fost făcută de către tată, personal sau prin mandatar special
şi cu procură autentică.

§.2. Nulitatea relativă.

În privinţa problemei dacă recunoaşterea de paternitate


nu poate fi anulată pentru viciu de consimţământ există
diferite păreri.

Într-o părere, 25 recunoaşterea de paternitate nu poate fi


anulată pentru viciu de consimţământ, ea putând fi numai
contestată dacă nu corespunde adevărului.

Într-o altă părere recunoaşterea de paternitate poate fi


anulată, pentru dol sau violenţă, iar în ceea ce priveşte
eroarea se fac următoarele distincţie: dacă eroarea se

25 Gh. Nedelschi, notă la dec., nr. 547 din 8 martie 1955, a fostului Tribunal al capitalei,
col.II , în L.P., nr.4,1995

-
51
-
produce asupra identităţii persoanei recunoscute acţiunea în
nulitatea relativă se confundă cu acţiunea în contestarea
recunoaşterii filiaţiei.

Pentru efectuarea recunoaşterii de paternitate nu se


cere capacitate de exerciţiu necesară săvârşirii actelor
juridice, ci numai discernământul. De aceea nu se pune
problema nulităţii relative a recunoaşterii pentru incapacitate
de exerciţiu. Trebuie precizat că este posibilă acţiunea în
anulare a recunoaşterii de paternitate în cazul în care autorul
acesteia nu a avut o voinţă conştientă când a făcut-o.

Ambele feluri de nulitate produc aceleaşi efecte. Aceste


efecte au rol nu numai pentru viitor (ex nunc), ci şi pentru
trecut (ex tunc) până la data când recunoaşterea s-a produs.
Recunoaşterea lovită de nulitate absolută ori relativă se
consideră că nu a avut loc, copilul având aceeaşi situaţie
juridică pe care a avut-o înainte de data recunoaşterii, adică
fără paternitate stabilă. În condiţiile legi se pot produce
consecinţe cu privire la numele copilului, ocrotirea
părintească, obligaţia de întreţinere, succesiune.

Secţiunea4.Stabilirea paternităţii copilului din


afara căsătoriei prin hotărâre judecătorească

§.1.Noţiune

Această acţiune este în reclamaţie de stare civilă şi are


ca obiect determinarea, pe calea justiţiei, a legăturii de filiaţie
dintre copilul din afara căsătoriei şi tatăl său. Potrivit art.63 C.

52
Filiaţia faţă de tată

fam., copilul din afara căsătoriei, a cărui filiaţie a fost stabilită


prin recunoaştere sau prin hotărâre judecătorească, are, faţă
de părinte şi rudele acestuia, aceeaşi situaţie ca şi situaţia
legală a unui copil din căsătorie. În conformitate cu art.53 C.
fam., copilul conceput sau născut în timpul căsătoriei are ca
tată pe soţul mamei, respectiv pe fostul soţ al mamei. De
aceea, copilul în favoarea căruia se aplică prezumţia de
paternitate nu poate induce acţiune în stabilirea paternităţii
împotriva unui alt bărbat decât soţul mamei. Acţiunea este
inadmisibilă, fie că tatăl este trecut în actul de naştere al
copilului, fie că în acest act este trecută altă persoană decăt
tatăl, fie că actul nu este completat la rubrica privind tatăl.
Prezumţia de paternitate nu poate fi răsturnată decât prin
acţiunea în tăgăduire a paternităţii introdusă de soţul mamei.

Legea nu determină cazurile în care se poate stabili, prin


acţiune în justiţie faţă de tatăl din afara căsătoriei. Acest lucru
este firesc, deoarece stabilitatea adevărului asupra
paternităţii nu poate fi îngrădită. De aceea, acţiunea în justiţie
pentru stabilirea paternităţii se poate introduce în toate
situaţiile în care este vorba de un copil din afara căsătoriei.
Copilul din căsătorie nu poate introduce această acţiune
deoarece el beneficiază de prezumţia de paternitate.

Dacă prin hotărâre judecătorească s-a respins prima


acţiune în stabilirea paternităţii pe motivul că acel copil se
bucură de prezumţia de paternitate, ulterior, după tăgăduirea
paternităţii, acesta poate introduce din nou acţiune în
stabilirea paternităţii, împotriva aceleiaşi persoane ca prima
dată, fără ca hotărârea judecătorească anterioară să aibe

-
53
-
autoritate de lucru judecat.

În privinţa faptului dacă acţiunea în stabilirea paternităţii


aparţine numai copilului minor din afara căsătoriei sau
aparţine şi copilului major, s-au exprimat două păreri.

1.Acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine numai


copilului minor din afara căsătoriei.26 În această privinţă se
invocă următoarele argumente:

a).Art. 59 C. fam., interpretat în sensul acestei păreri,


anume că textul prevede că acţiunea aparţine copilului şi se
porneşte în numele său de către mamă ori de către
reprezentantul lui legal, ceea ce ar arăta ce se are în vedere
numai copilul minor;

b).Din art. 60 C. fam. ar rezulta această concluzie,


deoarece prevede că acţiunea ce se are în vedere se poate
introduce în termen de un an de la naşterea copilului.

c).Termenele foarte scurte în care se poate introduce


acţiunea în celelalte cazuri decât cele din art. 60 C. fam. ar
duce la concluzia că acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine
numai copilului minor.

2.Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei


aparţine atât copilului minor cât şi celui major.27

În sprijinul acestei păreri se invocă următoarele


argumente:

a).Norma juridică prevede că acţiunea aparţine copilului,


fără a se face distincţie între cel minor şi cel major;

26Ion P. Filipescu, Aspecte din practica judiciară referitoare la acţiunea pentru stabilirea
paternităţii din afara căsătoriei, în R.R.D., nr. 10, 1984
27P.Anca, Stingerea dreptului la acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, în
L.P.nr.3,1958, p.16

54
Filiaţia faţă de tată

b).Faptul că termenul pentru introducerea acţiunii în


stabilirea paternităţii din afara căsătoriei este foarte scurt nu
poate fi un argument în sprijinul tezei că acţiunea aparţine
numai copilului major, deoarece există unele cazuri în care
acest termen nu curge de la naşterea copilului, ci de la
anumite date care se pot situa după ce copilul a devenit
major. Astfel:

-în cazul în care un copil din căsătorie îşi pierde această


calitate prin efectul unei hotărâri judecătoreşti, termenul de
un an pentru introducerea acţiunii în stabilirea paternităţii din
afara căsătoriei curge de la data când acea hotărâre a rămas
definitivă;

-termenul de 6 luni pentru introducerea acţiunii în


tăgăduirea paternităţi curge de la data când soţul mamei a
cunoscut actul juridic prin care copilul şi-a stabilit filiaţia faţă
de mamă, precum şi prin intermediul prezumţiei de
paternitate faţă de tată;

-tatăl pus sub interdicţie este îndreptăţit, uneori, să


pornească acţiunea în tăgăduirea paternităţii în termen de 6
luni de la data ridicării interdicţiei, împrejurarea care poate
avea loc atunci când copilul este major;

-nu există nici o dispoziţie legală care să interzică


acţiunea în stabilirea paternităţii copilului major din afara
căsătoriei, după cum nu există nici o dispoziţie legală expresă
care să acorde această acţiune numai copilului minor din
afara căsătoriei.

Aceste argumente sunt convigătoare motiv pentru care


considerăm întemeiată ultima părere. De altfel Tribunalul
-
55
-
Suprem s-a pronunţat în sensul că acţiunea în stabilirea
paternităţii din afara căsătoriei aparţine şi copilului major.28

28 Trib Suprem, dec. civ. Nr. 1181 din 7 iulie 1960, în C.D. 1960, p.300

56
Filiaţia faţă de tată

§.2. Introducerea acţiunii

Acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine copilului din


afara căsătoriei. El este titularul acţiunii. În ceea ce priveşte
introducerea acţiunii, deosebim următoarele situaţii:

1. Copilul nu are capacitatea de exerciţiu

În acest caz, acţiunea se introduce de către mama lui,


chiar dacă aceasta este minoră, iar în lipsa acesteia de către
reprezentantul său legal. Se admite că mama poate introduce
acţiunea, în numele copilului ei, fără a avea încuviinţarea
acestuia, fie că are vârsta între 14 - 18 ani, fie că are sub 14
ani. Mama poate introduce acţiunea chiar dacă este decăzută
din drepturile părinteşti. Acţiunea introdusă de mamă în
nume propriu este lipsită de legitimitate procesuală.

2. Copilul are capacitatea de exerciţiu


restrânsă.

În acest caz, s-a susţinut, că un asemenea copil poate


introduce acţiunea singur29, fără să aibă nevoie de vreo
încuviinţare, deoarece acţiunea are un caracter personal, iar
încuviinţarea se cere, dacă legea nu prevede altfel, pentru
acţiunile cu caracter patrimonial.

S-a pus problema dacă mama copilului sau


reprezentantul acestuia, care au introdus acţiunea în
stabilirea paternităţii în numele copilului pot renunţa la
acţiune. În această privinţă s-au exprimat două păreri:

a).Mama sau reprezentantul legal al copilului pot


29 Ion P.Filipescu, op.cit., p. 180

-
57
-
renunţa la acţiune, dar cu încuviinţarea autorităţii tutelare,
deoarece renunţarea la acţiune depăşeşte dreptul de
administrare.30 Instituţiile de judecată vor verifica dacă
renunţarea la acţiune este licită, adică nu este făcută cu rea-
credinţă, sau în detrimentul copilului, situaţie în care vor
refuza să ia act de desistare şi vor dispune continuarea
procesului, în care procurorul va putea interveni şi va pune
concluzii în apărarea intereselor celui reprezentat.

b).Mama sau reprezentantul legal nu pot renunţa la


acţiune, datorită caracterului său personal, legea prevăzând,
în interesul copilului, numai introducerea acţiunii, nu şi
renunţarea la acţiunea introdusă.31 În consecinţă în lipsa unui
text de lege care să prevadă expres posibilitatea renunţării la
acţiune de către mamă ori de către reprezentantul legal al
copilului, această renunţare nu poate fi admisă.

Moştenitorii copilului nu pot introduce acţiune în


stabilirea paternităţii, dar o pot continua. Dacă autorul
recunoaşterii s-a desistat de acţiune sau aceasta s-a perimat,
moştenitorii copilului nu mai pot continua acţiunea pentru
stabilirea paternităţii din afara căsătoriei.

În cazul continuării acţiunii de către moştenitori, legea a


considerat că sunt demne de ocrotit, în primul rând interesele
patrimoniale, nu cele de stare civilă, dreptul de a continua
acţiunea aparţinând tuturor moştenitorilor, atât cei legali cât
şi cei testamentari.

3. Copilul are capacitatea deplină de


exerciţiu.

30 M.Mazo, Stabilirea judecătorească a paternităţii din afara căsătoriei, în J.N., nr. 5, 1961,
p.51
31 I.P. Filipescu,op.cit.,p. 180

58
Filiaţia faţă de tată

În acest caz va introduce singur acţiunea.

Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei, se


introduce, în mod firesc, împotriva pretinsului tată. Dacă
acesta a decedat, acţiunea poate fi introdusă şi împotriva
moştenitorilor pretinsului tată, conform art.59 ultimul aliniat
din C. fam.. Acţiunea poate fi introdusă împotriva
moştenitorilor, chiar dacă ei au renunţat la moştenire,
deoarece se tinde la stabilirea unei legături de filiaţie,
indiferent de orice aspect patrimonial, ceea ce înseamnă că
acţiunea continuă să aibă caracter personal şi în această
situaţie. În măsura în care se admite că statul culege
succesiunea vacantă în calitate de moştenitor, înseamnă că
acţiunea poate fi introdusă împotriva acestuia.

În procesele în care se judecă acţiunea în stabilirea


paternităţii din afara căsătoriei nu este necesară citarea
autorităţii tutelare. Citarea autorităţii tutelare este necesară
în cazul în care după ce s-a stabilit filiaţia faţă de ambii
părinţi, se pune problema încredinţării copilului, stabilirii
contribuţiei părinteşti la creştere, educare şi învăţătură.

Judecarea acţiunii în stabilirea paternităţii din afara


căsătoriei este de competenţa instituţiei judecătoreşti de la
domiciliul părintelui. Dacă se cere, pe lângă stabilirea
paternităţii din afara căsătoriei şi pensia de întreţinere în
favoarea copilului, instanţa competentă este, de asemenea,
cea de la domiciliul pârâtului, deoarece capătul principal al
acţiunii este stabilirea paternităţii din afara căsătoriei se
poate porni în termen de un an de la naşterea copilului
(art.60 alin.1 C. fam.). Aceasta spre deosebire de acţiunea în

-
59
-
stabilirea filianţei faţă de mamă, care este indescriptibilă.
Existenţa acestui termen atât de scurt, este instituit:

a).pentru a nu lipsi pe copilul respectiv de întreţinerea ce


i se cuvine, căci unul din principalele efecte ale acţiunii este
acordarea întreţinerii, iar aceasta nu se poate cere înainte de
a se stabili paternitatea;

b).pentru a nu se pierde probele prin scurgerea unui


termen mai mare;

c).pentru a evita eventualele scandaluri şi şantaje.

În următoarele situaţii, termenul de un an nu se


socoteşte de la naşterea copilului ci după cum urmează:

a).Când copilul s-a născut în cadrul căsătoriei, iar soţul


mamei a introdus acţiunea în tăgăduirea paternităţii care a
fost admisă, copilul devenind astfel din afara căsătoriei. În
această situaţie termenul începe să curgă de la data când
hotărârea judecătorească prin care s-a admis acţiunea a
rămas definită.

b).Când nu s-a declarat nulitatea recunoaşterii de


paternitate. În această situaţie, termenul pentru introducerea
acţiuni în stabilirea paternităţii se calculează de la data
rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a
anulat recunoaşterea voluntară de paternitate făcută de către
tată.

c).Când mama copilului a convieţuit cu pretinsul tată. În


această situaţie, termenul începe să se scurgă de la data
încetării convieţuirii.

d).Când pretinsul tată a prestat pensie de întreţinere


copilului. În această situaţie, termenul începe să se calculeze
60
Filiaţia faţă de tată

de la data încercării prestării întreţinerii.

Întreţinerea trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe


pentru a justifica întârzierea în introducerea acţiunii în
stabilirea paternităţii din afara căsătoriei.

a).Să fie benevolă şi nu prestată ca obligaţie;

b).Să fie substanţială şi să aibă un caracter de


continuitate pentru a satisface nevoile copilului.

Calculul termenului de prescripţie al acţiunii pentru


stabilirea paternităţii se face conform art.101 alin.3 C. Proc.
Civ. şi articolele 1887 - 1889 Cod civil din care rezultă că la
termenul socotit pe ani, ziua în cursul căreia împlineşte după
trecerea completă a celei de pe urmă zi a termenului
prevăzut de lege. Tribunalul Suprem a decis că numai
termenele fixate pe zile se calculează pe zile libere, iar la
celălalte termene calculul se face cu împlinirea termenelor, în
ziua corespunzătoare a săptămânii, lunii şi anului.

Acţiunea în stabilirea paternităţii nu se poate porni mai


înainte ca respectivul copil să se fi născut. Deşi drepturile
acestuia îi sunt recunoscute de la data concepţiei, potrivit
art.7 din Decretul nr. 31/1954, soluţia se impune totuşi pentru
următoarele motive:

a).acţiunea aparţine numai copilului din afara căsătoriei,


ceea ce nu se ştie decât la naşterea copilului, căci s-ar putea
ca până la aceea dată mama să se căsătorească;

b).termenul în care se poate introduce acţiunea se


socoteşte de la data naşterii copilului şi tot în raport de
această dată se poate determina epoca de concepţiune a

-
61
-
copilului.

Pentru admiterea acţiunii în stabilirea paternităţii din


afara căsătoriei trebuie să se dovedească următoarele
împrejurări;

a).naşterea copilului şi nu numai concepţia lui;

b).legăturile intime dintre pretinsul tată şi mama


copilului în perioada concepţiei;

c).stabilirea în mod cert bărbatul care a avut asemenea


legături este tatăl copilului.

Împrejurările arătate se pot dovedi cu ajutorul oricăror


mijloace de probă. Astfel, se pot folosi înscrisurile, indiferent
în forma în care au fost întocmite, din care să rezulte că
pârâtul este tatăl copilului.

Actul de naştere al copilului, chiar dacă ar cuprinde


menţiunea că pârâtul este tatăl copilului, nu poate constitui o
dovadă a paternităţii.

Mărturisirea pârâtului este proba cea mai puternică a


acţiunii în stabilirea paternităţii. Această mărturisire poate fi
făcută cu ocazia interogatoriului sau printr-un alt act opozabil
pârâtului.

Martorii pot fi folosiţi pentru dovedirea acţiunii în


stabilirea paternităţii. Rudele cu excepţia descendenţilor, sunt
admise ca martori. De asemenea, pot fi folosite prezumţiile,
din care să se rezulte că pârâtul este tatăl copilului.

Un mijloc de probă ce poate fi folosit în stabilirea


paternităţii din afara căsătoriei este expertiza medico –
judiciară, în primul rând aceea privind analiza grupelor

62
Filiaţia faţă de tată

sangvine. Din compararea grupei de sânge a copilului cu


grupa de sânge a mamei şi pretinsului tată pot rezulta două
situaţii:

a).Copilul are aceeaşi grupă sanguină ca tatăl. Această


împrejurare nu poate duce la stabilirea directă a paternităţii,
deoarece acea grupă de sânge se poate găsi şi la alţi bărbaţi
care nu au avut nici o legătură cu mama copilului.

b).Copilul are altă grupă de sânge decât ceea a


pretinsului tată, în sensul că este exclusă paternitatea. În
această situaţie acel bărbat, în mod cert, nu este tatăl
copilului, deoarece între aceştia nu există nici o legătură de
sânge.

Când expertiza medico – juridică bazată pe probă


serologică conchide că este exclusă paternitatea, instanţa nu
poate admite acţiunea pe motiv că din depoziţiile martorilor
rezultă existenţa unor relaţii intime în perioada concepţiei
copilului.

Un alt mijloc de probă este expertiza dactiloscopică.


Care se referă la transmiterea desenelor papilare şi a cărei
valori probatorii este de indicare probabilă a paternităţii.

§.3. Apărarea pârâtului împotriva acţiunii în


stabilirea paternităţii.

Acţiunea se va respinge dacă instanţa nu ajunge la


concluzia certă că pârâtul este tatăl copilului. În combaterea
acţiunii în stabilirea paternităţii, pârâtul poate folosi orice
mijloc de probă pentru a demonstra că nu este tatăl copilului.

-
63
-
Astfel el poate invoca expertiza incapacităţii de
procreare. Imposibilitatea ca pârâtul să fie tatăl copilului
poate rezulta şi din inexistenţa rapoartelor de cohabitare în
perioada de concepţie a copilului, datorită faptului, de
exemplu, că a fost plecat în străinătate, deţinut în executarea
unei pedepse, internat în spital pe o perioadă îndelungată.

Faptul că mama copilului a avut în timpul concepţiunii


relaţii şi cu alţi bărbaţi, nu este suficient prin el însuşi să ducă
respingerea acţiunii.

§.4. Cheltuieli de judecată

În această privinţă s-a decis că pârâtul recunoaşte, la


primul termen, că este tatăl copilului, şi este de acord cu
admiterea acţiunii, el va fi totuşi, obligat la plata cheltuielilor
de judecată, la cererea reclamantei, deoarece nu poate spune
că nu a cunoscut naşterea copilului şi avea posibilitatea să
evite pornirea procesului.

În acţiunile pentru tăgăduirea paternităţii unde


recunoaşterea mamei copilului nu se poate face înainte de
proces, iar cea făcută în timpul procesului produce efecte de
judecată se acordă pe baza art.274 Cod de procedură civilă.

Hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit


paternitatea din afara căsătoriei se înscrie, prin menţiune, pe
marginea actului de naştere al copilului, eliberându-se un alt
certificat de naştere. Hotărârea judecătorească produce
efecte şi pentru trecut, până la concepţia copilului, astfel că
pe toată această perioadă copilul este considerat ca fiind al
tatălui.

64
Filiaţia faţă de tată

Hotărârea judecătorească este opozabilă erga omnes.


Ea poate fi invocată de către oricine împotriva copilului.

Conform art.60 din C. fam., copilul din afara căsătoriei


care şi-a atribuit filiaţia prin recunoaşterea sau hotărârea
judecătorească definitivă, are aceeaşi situaţie legală faţă de
părinte şi rudele acestuia ca şi copilul din căsătorie.

În consecinţă admiterea acţiunii pentru stabilirea


paternităţii poate produce, în condiţiile legii, efecte cu privire
la numele copilului, domiciliul acestuia, exercitarea
drepturilor şi îndatoririlor părinteşti, încredinţarea copilului şi
obligaţia de întreţinere.

Secţiunea5.Conflictele de paternitate.

Temeiul celor două prezumţii legale de paternitate fiind


diferit: naşterea în timpul căsătoriei în cazul uneia şi
concepţia în timpul căsătoriei în cazul celeilalte, se poate
ajunge în unele situaţii la posibilitatea aplicării ambelor
prezumţii. Pentru a se evita dubla paternitate, care ar rezulta
dintr-o asemenea aplicare, este necesar să se soluţioneze
conflictul de paternitate astfel încât, dând preferinţă uneia
sau alteia dintre cele două prezumţii.

Problema dublei paternităţii se pune numai cu privire la


paternitatea copilului din căsătorie, adică numai sub forma
conflictului dintre cele două prezumţii de paternitate
prevăzute de art.53 alin. 1 şi 2, C. fam. ea nu se pune cu
privire la paternitatea din afara căsătoriei, precum, nici între

-
65
-
paternitatea din căsătorie şi cea din afara căsătoriei.

Art.53 alin.2 C. fam. ia în considerare posibilitatea ivirii


unui asemenea conflict în situaţia în care femeia care a fost
căsătorită se recăsătoreşte şi dă ulterior naştere unui copil,
înainte de expirarea celor 300 zile de la încetarea, desfacerea
sau desfiinţarea primei căsătorii. În această situaţie, copilul ar
putea fi atribuit primului soţ ca fiind conceput în timpul primei
căsătorii, prin aplicarea prezumţiei din alin.2 al art.53 C. fam.,
sau celui de de-al doilea soţ fiind născut în timpul celui de-a
doua căsătorii, prin aplicarea prezumţiei din alin.1 al art.53 C.
fam..

Legiuitorul previne acest conflict de paternitate, dând


preferinţă prezumţiei întemeiată pe faptul naşterii copilului în
timpul celei de-a doua căsătorii, căci pentru aplicarea
celeilalte prezumţii prevăzute de alin.2 din art.53 C. fam.
întemeiată pe faptul concepţiei, pune condiţia ca naşterea
copilului să fi avut loc înainte ca mama să fi înaintat într-o
nouă căsătorie.

Modul de soluţionare a conflictului de paternitate prin


aplicarea prezumţiei de paternitate întemeiată pe faptul
naşterii copilului în timpul celei de a doua căsătorii
corespunde de cele mai multe ori realităţii, căci numai în
excepţional un bărbat se căsătoreşte cu o femeie însărcinată
dintr-o căsătorie anterioară şi tot astfel numai în mod
excepţional o femeie însărcinată dintr-o căsătorie anterioară
se recăsătoreşte înainte de a da naştere copilului primului
soţ.32

32 T.R. Popescu, Dreptul familiei. Tratat, vol. I-II, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1965,
p.55

66
Filiaţia faţă de tată

În cazurile în care soluţia legiuitorului nu corespunde


realităţii şi soţul de al doilea are câştig de cauză într-o acţiune
în tăgăduire de paternitate, conflictul de paternitate dispare şi
atunci se impune de la sine aplicarea celeilalte prezumţii;
care rămâne valabilă, şi copilul va fi atribuit primului soţ.
Desigur, şi acesta are dreptul de a tăgădui paternitatea şi,
dacă acţiunea sa va fi admisă, copilul va fi considerat ca fiind
din afara căsătoriei, de vreme ce ambele prezumţii de
paternitate au fost informate în justiţie.33

O situaţie, în general ca similară, este aceea în care


soţia a cărui soţ a fost declarat mort prin hotărâre
judecătorească se recăsătoreşte şi dă naştere unui copil mai
înainte de trecerea a 300 de zile de la încheierea noi căsătorii,
iar între timp primul soţ reapare şi declaraţia de moarte este
anulată. Deşi prima căsătorie este considerată desfăcută pe
data încheierii celei de a doua căsătorii, aşa cum se dispune
alin.2 din art.22 C. fam., nu se iveşte nici un conflict de
paternitate, deoarece - în timpul perioadei de concepţie a
copilului – primul soţ era dispărut, aşa încât nu se poate
aplica decât prezumţia de paternitate prevăzută de alin.1
art.53 C. fam. potrivit căreia tatăl copilului este soţul dintr-a
doua căsătorie, în timpul căreia s-a născut copilul.

O situaţie neprevăzută de lege, în care se iveşte un


conflict de paternitate este aceea în care mama căsătorită
încheie o a doua căsătorie, când prima căsătorie este în fiinţă,
în dispreţul impedimentului prevăzut de art.5 C. fam.
devenind astfel bigamă, iar ulterior dă naştere unui copil.
Deşi cea de a doua căsătorie este nulă în conformitate cu
33 T.R.Popescu, ap. Cit. p. 55

-
67
-
art.19 C. fam., ca fiind încheiată cu încălcarea unui
impediment dirimant al căsătoriei, ea este considerată ca
producând efect faţă de copil, care îşi păstrează situaţia de
copil din căsătorie, aşa cum dispune alin.2 art.23 C. fam. în
interesul copiilor rezultaţi din căsătoriile declarate nule.

Copilul s-a născut astfel în timpul existenţei a doua


căsătorii, prima valabilă în drept, dar care a început în fapt ,
iar, cea de-a doua nulă în drept, dar care îşi păstrează
efectele faţă copil şi care reprezintă situaţia reală în fapt. În
situaţia pe care o analizăm, copilul s-a născut, prin urmare, în
timpul a doua căsătorii existente concomitent.

Pentru a evita o dublă paternitate, trebuie să se dea


preferinţă paternităţii rezultând din cele două căsătorii. La o
primă vedere s-ar părea că preferinţă ar trebui dată
paternităţii rezultând din prima căsătorie care este valabilă
faţă de toată lumea. Dar, o asemenea soluţie n-ar fi realistă,
căci copilul s-a născut în timpul căsătoriei celei noi, care deşi
declarată nulă, a existat în fapt şi aşa cum prevede alin.2
art.23 C. fam. îşi menţine efectele faţă de copil, care îşi
păstrează situaţia de copil din căsătorie.

68
Filiaţia faţă de tată

BIBLIOGRAFIE
1. * * * - Codul familiei.

2. * * * - Decretul 31/1954 – privind persoane fizice şi


juridice.

3. Albu Ioan – Dreptul familiei, Ed. Didactică şi Pedagogică,


Bucureşti, 1975

4. Albu Ioan – Căsătoria în dreptul român, Ed. Dacia, Cluj


Napoca, 1988

5. Ioan P. Filipescu – Dreptul familiei, Ed. Didactică şi


Pedagogică, Bucureşti, 1965

6. Ioan P. Filipescu – Tratat de dreptul familiei, Ed. All


Bucureşti, 1993

7. Ioan P. Filipescu – Tratat de dreptul familiei, Ed. All


Bucureşti, 1998

8. Ioan P. Filipescu şi Ion Dogaru – Pensia de întreţinere în ...


100 de răspunsuri, Ed. Stiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1988

9. T.R. Popescu – Dreptul familiei. Tratat, vol. I-II, Ed.


Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965

10. Z. Ander, I. Bilegan, V. Molnar – Medicină legală, Ed.


Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1966

11. dr. Ioan Bohotici – Stabilirea, tăgăduirea şi contestarea


paternităţii, Ed.All, Bucureşti, 1995

12. A. Lesvodax – Obligaţia legală de întreţinere, Ed.


Ştiinţifică, Bucureşti, 1971

-
69
-