CATEGORII ANTROPONIMICE

Vorbind despre nume în sensul larg, putem spune că el este definiţia persoanei,
este marca individualităţii, forma obligatorie de desemnare a unei persoane, semnul cel
mai caracteristic al identităţii sale, un element indispensabil şi inseparabil al personalităţii
individului, mai ales atunci când provine dintr-o poreclă.
Supranumele a servit la identificarea, la individualizarea unei persoane cu mult
înainte de apariţia numelor de familie ca factor oficial; ele evidenţiază trăsăturile sau
situaţiile particulare, individuale, concrete şi o fac în mod direct, în timp ce, în cazul
poreclelor, cu toate că şi acestea evidenţiază tocmai trăsăturile particulare, individuale,
concrete, se recurge, de regulă, la sensuri figurate. Faptul că supranumele sunt lipsite de
orice semnificaţie afectivă le dă un caracter neutru şi, în consecinţă, utilizarea lor nu este
supărătoare, ele putând fi incluse în sistemul antroponimic obiectiv. Trecerea unei
porecle în sistemul supranumelor este condiţionată, după cum am arătat, de pierderea
trăsăturii afective.
Articolul trece în revistă, pentru o mai bună înţelegere a acestor două importante
noţiuni ale antroponimiei, modul în care supranumele şi poreclele au fost receptate de
specialişti de-a lungul timpului, realizând totodată o clasificare a
celor două categorii.
Formulele de denominatie reprezinta unitati ori ansambluri lexicale solitare cu
functie denotative socializata. Putem distinge trei tipuri de formule denominative: a) cu
nume proprii, b) cu nume commune, c) mixte.
a) Formulele denominative cu nume proprii sunt formate din unul sau mai multe
nume proprii de persoana sau locuri: Andrei, Marin, Petru, Vasilescu, Ion
Popa, Barbu Stefanescu Delavrancea, etc.
Acest tip de formule de denominatie sunt de fapt formule antroponimice.
b) Formulele de denominatie cu nume comune sunt alcatuite din unul sau mai
multe nume comune: professor, popa, morar, cojocar, domnul primar, etc. Ele
sunt folosite pentru denumirea unor personae si le putem considera
“antroponime virtuale”.
c) Formulele denominative mixte, sunt alcatuite din nume comune si proprii:
badea Ion, doctorul Ionescu, lelea Anica, etc., se obtin prin combinarea unei
formule comune cu una proprie.

Denominatia personală in limba romană se realizează prin formule

antroponimice oficiale si prin formule antroponimice neoficiale. Formulele
antroponimice oficiale, al căror număr este egal cu numărul persoanelor inregistrate la un
moment dat, cuprind numele de grup sau numele de familie si numele individuale sau
prenumele.
In secolul al XIX-lea populatia romaneasca este inregistrata in Catagrafia
Doljului de la 1831 cu urmatoarele variante de formule denominative :
a) nume unic + determinant : Ivan surdul; Matei unchiasu; Eftimie ardeleanu,
sluga la Iovan Macamet etc.
b) nume de botez + nume (supranume) : Stoian Cioroianu, Ion Balan, Vasile
Bichea, Marin Boiangiu, Nica Petcu, Dinu Chiser, Dumitru Maceseanu etc.
 c) nume de botez + nume (supranume) +nume : Popa Stan Batranu, Ion Hau
Ciobanu, Dinu Cepus Ciufuliu, Radu Fugaru Clipici etc.
d) nume + sin (brat, cumnatu, cuscru, nepotu, frate, finul, vnuc, zet, al, a etc.) +
nume
- brat : Florea brat Dinu, Ion brat Ilie, Ion brat Stan, Oprea brat Ion Cioanca,
Dodi brat Craciun, Ilie brat Patru Picu, Stefan brat Marin Vrajitorul etc.
- cumnat(u) : Nicolae cumnatu lui Mitroi Papucea, Iovan cumnat cu Stan
Bonea, Nicola cumnat cu Ilie Oancea etc.
- cuscru : Iova cuscru Tomii Catamida
- finul : Parvul finul Nicolii
- frate : Ion frate cu Patru Taraneanu
- nepotu : Nedelcu nepotu lui Mihai Bogdan, Stan nepotu lui Stefan, Ion
nepotu lu Ilie Cocoru etc.
- sin (fiu) : Iovan sin Dinu Macamet, Chivu sin Paraschivu, Preda sin Pavel,
Stan sin Cozma, Marin sin Gruia, Tanasie sin Lupu etc.
- vnuc (nepot) : Marin vnuc Carjaliu, Dinu vnuc Neacsu, Patru vnuc Vladu
etc.
- zet (ginere) : Staicu zet Mihai Grecu, Tudor zet Popa Barbu, Stan zet
Butarina, Ion zet Iovan Fluture, Oprea zet Gaina etc.

In randul locuitorilor de etnie sarba si bulgara modelul antroponimic cel mai

uzitat in secolul al XIX-lea este formula analitica nume + sin (san), brat, zet + nume;
exemplu :Dumitru sin Gheorghe, Tenea sin Bojin, Trifu sin Neagu etc.
Referitor la alegerea numelui (de botez) care va fi dat unui nou-nascutse
cunosc diferite procedee, caracteristice fiecarei epoci istorice si fiecarui popor.
La popoarele crestine numele era dictat de calendar: copilul capata numele
sfantului serbat in ziua sau in preajma zilei nasterii sau a botezului, considerandu-se ca
nou- nascutul se va bucura de protectia sfantului respectiv.Uneori copiii primeau numele
dupa zilele sau dupa lunile anului in care se nasteau: Domnica, Zoe, Marta, Iuliu.
La romani, un rol hotarator in alegerea numelui nou- nascutului l-a avut si inca il
mai are traditia, acea lege nescrisa care continua sa reziste unor tendinte novatoare.
Conform traditiei copilul va purta fie numele unuia dintre parintii spirituali, nasii, sau
numele unuia dintre copiii nasilor, fie numele unuia dintre parintii naturali.
Intre numele proprii, numele de persoana ,mai exact prenumele , sunt cele mai
supuse inovatiei si presiunii modei.Prenumele latine de tipul Aurel, Aurelia, Cornel,
Liviu, Romulus, Titus au aparut in cercul intelectualitatii romanesti din Transilvania din a
doua jumatate a secolului trecut,ca o replica data oficialitatilor austro-ungare, care
tindeau sa maghiarizeze prenumele romanilor.A doua grupa o constituie prenumele culte
de tip occidental a caror aparitie a fost favorizata de transformarile sociale, politice si
culturale din secolul trecut. Prenumele de origine culta romaneasca au ca sursa de
provenienta istoria si literatura nationala (Bogdan, Vlad, Despina, Doina, Dan), unele
sunr derivate sau hipocoristice ale unor nume romanesti vechi sau moderne (Dana, Puica,
Sanducu, Andi, Lena), alte prenume aduse ca inovatii dintr-o zona geografica in alta sau
sunt la origine substantive comune romanesti (Afina, Brandusa, Crina, Crenguta).
Prenumele romanesti actuale pot fi clasificate din punctul de vedere al originii in
mai multe puncte: a) nume mitologice: Casandra, Delia, Elena; b) nume biblice: Adam,
Ana, Beniamin, Eva, Luca, Matei, Sara, Tamara; c) nume din Roma antica: Adrian,
Cecilia, Claudiu, Clement, Lucian, Sabin, Valentin, Felicia, Flora; d) nume de sfinti:
Augustin, Caterina, Eugen, Filip, Natalia; e) nume medievale: Adela, Albert, Carlo,
Luisa, Matilda; f) nume istorice: Agripina, Stefan, Alexandru; g) nume exotice si de
moda augurala: Aurora, Camelia, Marilena, Dalia, Ursula, Olivia.
Sabina Teius defineste hipocoristicile ca fiind ,, formele dezmierdatoare ale
prenumelor, rezultate in cele mai multe cazuri prin trunchiere si prin derivarea cu sufixe.
Tot ea considera derivarea cu sufixe diminutivale de la un prenume-baza un mijloc dce
formare a hipocoristicilor care se realizeaza prin afereza, sincopa si apocopa. Altii
considera cei doi tremeni difetiti: diminutivele sunt derivate cu sufixe pe cand
hipocoristicele sunt cuvinte formate prin trunchiere, scurtare sau reducere.
Categorie antroponimica mai putin abordata de catre cercetatorii onomasti,
numele unic ridica urmatoarea problema: este sau nu identic sau nu cu numele de botez
sau prenumele?
Urmarind fixarea si consolidarea sistemului onomastic romanesc medieval,
Domnita Tomescu semnaleaza urmatoarele:
- in secolele IX-XII numele unic constituie principala modalitate denominativa, el
aparand ca nume de botez;
- in secolul al XIII-lea numele unic este generalizat
- in secolul al XIV-lea numele unic predomina in toate ariile onomastice romanesti,
fiind exprimat prin nume de botez, religioase sau laice, si prin supra n ume
individual.
- In secolul al XV-lea in Tara Romaneasca majoritatea formelor onomastice sunt
inca inregistrate sub forma numelui unic.
- In secolele XVI-XVII principalele forme de exprimare a sistemului denominativ
sunt numele unice si cele duble.
Spre deosebire de prenume si numele de familie, care apartin sistemului
oficial de denominatie personala, poreclele si supranumele fac parte din sistemul
popular de denominatie, alcatuit din elemente facultative, raspandite mai ales in
antroponimia rurala.
Primul cercetator care acorda atentia cuvenita problemelor generale ale
poreclelor in limba romana este Aureliu Candrea, in studiul publicat in 1895,
poreclele la romani. Dupa Candrea, poreclele sunt: ,, cuvinte prin care poporul loveste
in naravul sau defectul cuiva,, cu mentiunea ca acestea contin intotdeauna o metafora.
In Dictionarul onomastic romanesc, N. A. Constantinescu face o clasificare a
poreclelor dupa sens si fixeaza urmatoarele categorii: 1. dupa aspectul fizic; 2. dupa
insusiri morale; 3. dupa acte sau invocatii privind superstitiile; 4. prenume de relatie
familiala; 5. porecle privind viata ostaseasca; 6. dupa ranguri, titluri sau profesiuni; 7.
dupa starea sociala; 8. porecle dupa fiinte; 9. porecle dupa plante; 10. dupa fenomene
climaterice si termeni geografici; 11. dupa metale, pietre scumpe si alte obiecte; 12.
defaimatoare.
Din punct de vedere structural, exista trei posibilitati de formare a poreclelor:
1. din apelative fara modificare formala;
2. prin compunere (contopire sau alaturare);
3. prin derivare cu sufixe.
 1. Poreclele clasate in prima categorie au la baza denumirea unui defect
fizic sau a unei calitati ori sunt nume de culori sau de animale: Argintul,
Bale, Boboc, Bou, Corn, Crudu, Galca, Curca, Lacusta, Placinta, Tarata,
Urzica.
2. Poreclele care au luat fiinta prin compunere sunt numeroase si
asemanatoare cu cele intalnite in basme (Sfarma-Piatra), iar unele provin
din expresii idiomatice de la nivelul limbii comune (Frige Linte ,,om
zgarcit, Soarbe Zeama ,, om lacom,,):Balta cu Peste, Bucate Drepte, Gura
Mare, Para Focului, Mar-Ros, Cociolimba, Spala Sapa.
3. Trebuie mentionat ca nu intra in discutie poreclele in cazul carora
derivarea s-a facut la nivelul limbii comune (Barcuta, Bataiosul,
Capatana).
In opozotie cu prenumele, care desemneaza o singura persoana, se defineste
numele de familie ca fiind o unitate functionala, ale carei componente desemneaza,
fiecare, mai multe persoane apartinand aceluiasi grup, familia.Dobandirea numelui de
familie s-a realizat in timp, astfel ca nu se poate vorbi de existenta unui sistem
institutionalizat juridic decat abia dupa 1895, cand a fost data Legea numelui.In ceea
ce priveste vechimea numelor de familie este dificil de precizat o data anume datorita
faptului ca izvoarele documentare sunt tarzii si fragmentare.Consultand dictionarul
marilor dregatori din Tara Romaneasca constatam sa secolele XIV-XV se
caraterizeaza prin prezenta unor nume unice: Albu, Badea, Dan, Neagu, Piper etc., a
unor formule analitice de tipul antroponim + antroponim in genitiv sau antroponim +
toponim in acuzativ cu prepozitie: Cazan al lui Sahac, Staico din Bucov etc. si prin
prezenta catorva nume duble (nume personal + nume de familie): Craiovescu Barbu,
Tatu Sarbul etc. In secolul XVI numele unic pierde teren, inmultindu-se numele
duble: Buzescu Radu, Craiovescu Preda etc. Secolul al XVII-lea intareste aparitia
numelui de familie: Alexandru Alexandru,Badeanu Barbu, Popescu Carstea etc.
In timp numele de familie s-a dovedit a fi rezistent in fata capriciilor modei.Un motiv
temeinic pentru schimbarea numelui de familie poate fi numele format din expresii
indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau in alt mod.

Neagoe Roxana Violeta

Anul III Litere Romana-Engleza