- Universitatea Babeş-Bolyai, Facultatea de Drept -

- Mikó Imre Jog- és Közgazdaságtudományi Szakkolégium -

Publicitatea înşelătoare şi cea comparativă

- ca forme de manifestare a concurenţei neloiale-

Buzgó Ágnes,
Anul 4.
 -2008-

Publicitatea

“Doing business without advertising is

like winking at a girl in the dark. You know what
you are doing, but nobody else does.”
Stuart Henderson Britt
Quoted in the New York Herald Tribune, October 1956.

Exercitarea activităţii economice presupune în mod necesar, spre a fi rentabilă, atragerea,

păstrarea şi sporirea clientelei.1 Clientela constituie şi ea parte din fondul de comerţ alături de
firma, emblema, mărcile, brevetele de invenţie. Vadul comercial, adică capacitatea de atragerea
clientelei poate fi determinată de mai mulţi factori, una dintre aceştia fiind publicitatea
comercială. Astfel, publicitatea comercială poate fi considerată „motorul” societăţii
consumeriste.
„ Prin publicitate comercială se înţelege orice formă de comunicare, făcută în cadrul unei
activităţi comerciale, industriale, artizanale sau liberale, în scopul de a promova furnizarea de
bunuri ori de servicii, inclusiv de imobile, de drepturi şi de obligaţii.”2 Uneori întreprinzătorii
exercită în mod abuziv dreptul de a recurge la modalităţi de reclamă şi la metode optime pentru
influenţarea consumatorilor în favoarea lor. Astfel se creează efecte dăunătoare în două direcţii:
• De obicei efectele prejudiciabile lovesc pe concurentul de pe piaţă al agentului
economic agresiv, deturnându-i clienţii.
• Dar totodată publicitatea comercială neloială poate afecta drepturile şi interesele ale
consumatorilor, determinându-i să aleagă mărfuri sau servicii necorespunzătoare.

Clasificări ale modalităţilor de publicitate comercială neloială:

Publicitatea comercială este neloială dacă serveşte, direct sau indirect pentru săvârşirea
unui fapt de concurenţă combătut de dispoziţiile Legii nr.11/1991 şi ale Legii nr.148/2000
privind publicitatea. Deci, după actul de concurenţă neloială, al cărui încălcare constituie
reclama respectivă, publicitatea comercială poate fi împărţită în următoarele categorii:3

1
Octavian Căpăţână: Publicitatea comercială; Ed. S.C. Universul Juridic S.R.L.; Bucureşti; 2007; p.65.
2
Ibidem.
3
Idem. p.68

2
 • Publicitate comercială al cărui afirmaţii pe care le cuprinde constituie o denigrare
privind un concurent de pe piaţă, întreprinderea sa ori produsele pe care le conferă
consumatorilor. Denigrarea poate fi directă şi indirectă. Denigrarea indirectă se realizează prin
aşa numita publicitate comparativă.
• Publicitate imitativă, care conţine imitări a semnelor distinctive ale unui alt comerciant
(firmă, emblemă, ambalaje,etichete, etc.), creatoare de confuzie (de exemplu: folosirea unui
slogan analog cu al titularului original).
• Publicitatea relaţionistă care pune în legătură activitatea sau produsele anunţătorului
cu cele ale concurentului pentru a profita de notorietatea celui din urmă.
• Publicitate înşelătoare, denumită de asemenea mincinoasă sau inexactă.
• Publicitate subliminală, care utilizează stimuli prea slabi pentru a fi percepuţi în mod
conştient, dar care pot influenţa comportamentul economic al unei persoane.4
După obiectivele publicităţii putem deosebi:5
• Publicitate de informare, care este folosită atunci când se lansează pe o piaţă o nouă
categorie de produse.
• Publicitate de reamintire, care este importantă pentru produsele ajunse în etapa de
maturitate şi are drept scop menţinerea interesului consumatorului faţă de produse.
• Publicitate de convingere, care dobândeşte un rol însemnat pe măsura ce concurenţa se
intensifică. Acest tip de publicitate s-a transformat parţial în publicitate comparativă, prin care un
comerciant îşi compară, direct sau indirect, produsul sau serviciile cu ale altor comercianţi.
În cele ce urmează vom analiza în detaliu publicitatea comparativă şi publicitatea
înşelătoare.

1. Publicitatea comparativă

A) Noţiune:
Art. 4 lit. c) din Legea nr.148/2000 privind publicitatea defineşte publicitatea
comparativă ca fiind „acea publicitate care identifică explicit sau implicit un concurent sau
bunurile ori serviciile oferite de acesta. Deci publicitatea comparativă constă în confruntarea
propriilor produse sau servicii cu cele ale unui concurent, într-o manieră de natură să
evidenţieze publicului avantajele celor dintâi faţă de celelalte”.6

4
Art.4 lit.d) din Legea Nr. 148/2000 privind publicitatea publicată în Monitorul Oficial Nr. 359/2 Agust 2000 cu
modificările ulterioare
5
V. Lucia Ichimescu: DREPTUL CONCURENŢEI, Ed. Universităţii „Alexander Ioan Cuza”, Iaşi, 2005.
6
V. Emilia Mihai: DREPTUL CONCURENŢEI: drept comunitar şi drept românesc. Ed. Mirton, Timişoara,
2001.

3
 Potrivit acestei legi, în principiu, publicitatea comparativă este permisă. Totuşi, potrivit
art. 8 este interzisă dacă:
• este înşelătoare potrivit legii (lit. a);
• se compară bunuri sau servicii care au scopuri sau destinaţii diferite (lit. b);
• nu se compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esenţiale,relevante,
verificabile şi reprezentative – între care poate fi inclus şi preţul – ale unor bunuri sau servicii
(lit. c);
• se creează confuzie pe piaţă între cel care îşi face publicitate şi un concurent sau între
mărcile de comerţ, denumirile comerciale sau alte semne distinctive, bunuri sau servicii ale celui
care îşi face publicitate şi cele aparţinând unui concurent (lit. d);
• se discreditează sau se denigrează mărcile de comerţ, denumirile comerciale, alte semne
distinctive, bunuri, servicii, activităţi sau circumstanţe ale unui concurent (lit. e);
• nu se compară, în fiecare caz, produse cu aceeaşi indicaţie, în cazul produselor care au
indicaţie geografică (lit. f);
• se profită în mod incorect de renumele unei mărci de comerţ, de denumirea comercială
sau de alte semne distinctive ale unui concurent ori de indicaţia geografică a unui produs al unui
concurent (lit. g);
• se prezintă bunuri sau servicii drept imitaţii sau replici ale unor bunuri sau servicii
purtând o marcă de comerţ sau o denumire comercială protejată (lit. h);
• se încalcă orice alte prevederi ale Legii concurenţei Nr. 21/1996 (lit. i).
Ca şi în cazul publicităţii înşelătoare, în aprecierea reclamei comparative, raportarea se
face la consumatorul mijlociu.

B) Clasificarea publicităţii comparative:

După obiectul comparării putem deosebi: 7
a) Comparaţia din publicitate se referă la preţ. În acest caz se arată că marfa proprie este
mai puţin scumpă decât a concurentului.
b) Comparaţia din publicitate se referă la calitatea produsului promovat. În acest caz se
afirmă că produsele personale sunt mai bune decât ale concurentului.
c) Comparaţia din publicitate se referă la alte elemente (serviciile după vânzare, forma
de distribuţie);
Doctrina germană deosebeşte: 8
a) Reclama comparativă critică
7
V. Yolanda Emisecu: Concurenţa neleală – Drept român şi comparat; Ed. Lumina Lex, 1993, Bucureşti. p.79
8
Ibidem.

4
 b) Reclama comparativă de rataşare – caracteristicile produselor proprii sunt prezentate
ca fiind aceleaşi cu ale concurentului în scopul de a beneficia de prestigiul acestuia.
O varietate a publicităţii comparative constituie aşa-numitele afirmaţiile de „lider de
piaţă” sau „primele pe piaţă”. În procesul intentat împotriva unei companii de transport aerian
Consiliul de Concurenţă a afirmat că sloganul „cele mai multe curse la cele mai mici preţuri” nu
corespunde adevărului în condiţiile schimbătoare a mediului economic. În cazul acestor tipuri de
publicităţi compania care face publicitatea trebuie să demonstreze deţinerea unor rezultate de
cercetări relevante în caz.9
Într-un alt caz, Oficiul de Concurenţă a considerat ca nelegală următoarea publicitate:
despre detergentul Bonux era afirmat, că, spre deosebire de ceilalţi detergenţi asemănători, trece
proba de calitate.10
În schimb, într-un caz din România este vorba despre o publicitate comparativă permisă
de lege:11 Reclamanta SC. „R” SA. a chemat în judecată pârâta SC. „E.C.” SRL solicitând
încetarea şi interzicerea faptelor care constituie concurenţă neloială, publicarea hotărârii privind
constatarea unor fapte de concurenţă neloială în ziare de largă răspândire, timp de o săptămână.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr.2739 din 6 aprilie 2001, a respins acţiunea,
considerând că scrisoarea semnată de directorul de proiect al pârâtei face câteva comparaţii faţă
de activitatea reclamantei, care, fără a fi denigratoare, cuprind informaţii obiective şi precise în
legătură cu scopul organizării „România Internaţional Travel Show.” Publicarea unor articole de
presă nu a fost considerată o practică neloială câtă vreme afirmaţiile proveneau de la persoane
care au participat la manifestarea expoziţională reflectate în mass-media.
Prin decizia nr.1377 din 5 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul
declarat de reclamantă ca nefondat. Instanţa a reţinut inexistenţa afirmaţiilor pejorative, lipsa de
favorizare a intereselor agentului economic agresiv, simpla efectuare a comparaţiilor între
servicii fiind insuficientă pentru caracterizarea acţiunii denigratoare.
Reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.8 şi 9 C. proc. civ.,
susţinând că instanţele au interpretat greşit dispoziţiile art.4 lit. e şi g din Legea nr.11/1999
modificată şi nu au avut în vedere Convenţia de la Paris, privind protecţia proprietăţii
industriale. Recursul este nefondat.
Scrisoarea, ce face obiectul analizei activităţii de concurenţă neloială, prezintă câteva
aspecte referitoare la două evenimente expoziţionale RITS şi TNT, afirmând comparativ că unul
este un târg independent care beneficiază de prezentare internaţională şi are tarife pentru
9
Vj-74/2006, Beszámoló az Országgyűlés részére a Gazdasági Versenyhivatal 2005. évi tevékenységéről,
Budapesta, 2006
10
Ibidem.
11
Concurenţa neloială. Reclama comparativă. Secţia comercială. Decizia nr. 2412 din 18 aprilie 2003. www.scj.ro

5
expoziţii române mai mici, iar celălalt este un târg mixt cu tarife preferenţiale pentru membrii
asociaţiei. Acesta susţine, în final, că vine în sprijinul clientului pentru luarea unei decizii de a
participa la unul din cele două târguri.
Dacă, în principiu, reclama comparativă, chiar dacă nu este denigratoare, implică
elemente de neloialitate, jurisprudenţa a exceptat comparaţia necesară, care pune în discuţie
avantajele ofertei personale, dându-i o valoare publicitară. Ilicită este numai comparaţia inexactă
şi neobiectivă care încearcă obţinerea unor avantaje inexacte şi neobiective, sau încearcă
fraudulos obţinerea unor avantaje de piaţă.
Caracterizând scrisoarea din septembrie 2000 ca un act de comparaţie necesară, fără a fi
îndreptat împotriva bunului renume al concurentului, pentru a-i prejudicia reputaţia, instanţele au
pronunţat soluţii legale şi temeinice.
În temeiul dispoziţiilor art.312 C.proc.civ., Curtea a respins ca nefondat recursul.

2.Publicitatea înşelătoare

A) Noţiune:
Directiva nr.84-450 privind apropierea dispoziţiilor reglementare şi administrative
ale statelor membre în U.E., în materie de publicitate înşelătoare din 10 septembrie 1984 a
Comunităţii Economice Europene defineşte publicitatea înşelătoare ca fiind: „orice publicitate
care, într-un mod oarecare, inclusiv prin prezentarea sa, induce în eroare sau este susceptibilă
să inducă în eroare persoanele fizice sau juridice cărora li se adresează sau la care parvine şi
care, datorită caracterului ei înşelător, poate să le afecteze comportamentul economic, sau care,
din aceste motive, prejudiciază sau este susceptibilă să prejudicieze un concurent”.
Potrivit Legii nr. 148/2000 privind publicitatea este înşelătoare „orice publicitate
care, în orice fel, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare orice
persoană căreia îi este adresată sau care ia contact cu aceasta şi îi poate afecta
comportamentul economic, lezându-i interesul de consumator, sau care poate leza interesele
unui concurent.” (art.4 lit. b)
Potrivit art. 7 „pentru determinarea caracterului înşelător al publicităţii se vor lua in
considerare toate caracteristicile acesteia si, in mod deosebit, elementele componente referitoare
la:
a) caracteristicile bunurilor si serviciilor, cum sunt: disponibilitatea, natura, modul de execute

6
si de ambalare, compoziţia, metoda si data fabricaţiei sau a aprovizionării, măsura în care acestea
corespund scopului destinat, destinaţia, cantitatea, parametrii tehnico-funcţionali, producătorul,
originea geografica sau comerciala ori rezultatele testelor si încercărilor asupra bunurilor sau
serviciilor, precum şi rezultatele care se aşteaptă de la acestea;
b) preţul sau modul de calcul al preţului, precum si condiţiile in care sunt distribuite
produsele sau sunt prestate serviciile;
c) condiţiile economice si juridice de achiziţionare sau de prestare a serviciilor;
d) natura serviciilor ce urmează a fi asigurate după vânzarea produselor sau prestarea
serviciilor;
e) natura, atribuţiile şi drepturile celui care îşi face publicitate, cum ar fi: identitatea,
capitalul social, calificarea, dreptul de proprietate industriala, premii si distincţii primite;
f) omiterea unor informaţii esenţiale cu privire la identificarea si caracterizarea bunurilor
sau serviciilor, cu scopul de a induce in eroare persoanele cărora le sunt adresate.”
Totodată, caracterul înşelător al anunţului presupune, în mod necesar, ca mesajul
publicitar să poate induce în eroare pe destinatar. De acea se exclud din sfera reclamelor
înşelătoare cele umoristice sau hiperbolice, deoarece nu pot induce în eroare publicul.12
După cum s-a afirmat în doctrina de specialitate, înşelăciunea nu trebuie să fie neapărat
13
actuală, trebuie să există numai „tendinţa de a înşela”, adică riscul de a deruta clientela.
Referitor la persoana care este indusă în eroare nu există un standard obiectiv. De obicei se
foloseşte standardul de „persoană rezonabilă”, consunatorul de nivel mediu în definirea
sintagmei înşelător. Totuşi, trebuie făcut deosebire, după cum destinatarii publicităţii respective
sunt profesioniştii sau consumatorii obişnuiţi, pentru că cei din urmă sunt mai expuşi erorii decât
profesioniştii.
Astfel, într-o speţă s-a decis, că prospectul de medicament şi anunţul publicitar referitor
la acest medicament, destinat medicilor care prescriu medicamentul respectiv pentru bolnavi, nu
era susceptibil să inducă în eroare şi astfel să influenţeze neloial deciziile consumatorilor. După
cum reiese din cercetările Oficiului de Concurenţă Economică din Ungaria (Gazdasági
Versenyhivatal), deciziile medicului responsabil cu alegerea dintre medicamente erau bazate pe
cunoştinţele lui profesionale, pe experienţele lui, pe indexele de medicamente disponibile, pe
publicaţiile oficiale, şi pe literatura de specialitate. Astfel, prospectul de medicament analizat în

12
V. Octavian Căpăţână, op.cit, p.83
13
V. David Eliot Brody: BUSINESS AND ITS LEGAL ENVIRONMENT; D.C.HEATH AND COMPANY;
Lexington, Massachusetts, Toronto; 1986., p.517

7
cauză şi publicitatea comparativă nu a influenţat decisiv opinia medicilor în alegerea
medicamentului adecvat. 14

B) Clasificarea publicităţii înşelătoare:

Potrivit unei clasificări, la rândul său, şi publicitatea înşelătoare poate fi împărţită în trei
categorii:15
a) declaraţii sau afirmaţii înşelătoare, cuprinzând deducţii şi afirmaţii subînţelese;
b) omisiunea înşelătoare sau necinstită ale unor fapte importante;
c) declaraţii sau afirmaţii care nu sunt sprijinite de date rezonabile (şi care de obicei
necesită rezultate de cercetări sigure, sau alte evidenţe empirice demonstrabile).
Într-o altă abordare putem deosebi:16
a) Publicitate înşelătoare care conţine inexactităţi privind persoana agentului economic:
Aceasta se referă la folosirea abuzivă de titluri, diplome sau calităţi (competenţe), care în
realitate nu aparţin anunţătorului.
În sensul arătat Oficiul de Concurenţă Economică din Ungaria l-a condamnat la plata de 5
milioane Ft. de amendă o firmă, care pretindea că se ocupă cu activitate de creditare şi
intermediere de credite, şi a „omis” să arată unele caracteristici importante a serviciului oferit, în
plus a dat o informare greşită şi înşelătoare despre serviciile sale. Astfel, din reclamele societăţii
nu s-a evidenţiat pentru consumatorii potenţiali că aici este vorba despre un fel de „creditare
interioară” între membrii grupurilor. Din publicităţile comerciale s-ar putea trage concluzii la
nişte activităţi bancare, ceea ce nu corespunde cu realitatea, pentru că firma respectivă nu deţine
suma menţionată în reclame şi nu este în relaţii economice cu alte societăţi care ar deţine aceste
sume. Suma respectivă a fost obţinută prin contribuirea membrilor de grup, şi primirea ei de
către viitorul debitor era influenţat şi de hazard. 17
Într-o altă speţă Oficiul de Concurenţă Economică a câştigat proces în prima instanţă
împotriva Colgate-Palmolive Ungaria SRL. În acest caz, firma respectivă, în reclamele sale de
televiziune l-a prezentat pasta de dinţi numită Colgate Total, cu următorul slogan: „Colgate
Total. Alegerea dentiştilor.”, „Colgate Total. Alegerea dentistului meu.” Aceste două afirmaţii
fac aluzii la faptul că majoritatea dentiştilor recunoscuţi profesional folosesc numai pasta de dinţi
Colgate Total, deşi după cercetările efectuate în cauză numai aproximativ 1/6 dintre dentişti

14
Vj-119/2002 şi Vj-120/2002, Beszámoló az Országgyűlés részére a Gazdasági Versenyhivatal 2002. évi
tevékenységéről , Budapesta, 2003.
15
David Eliot Brody, op.cit., p.516
16
Octavian Căpăţână, op.cit, p.75 şi urm.
17
Vj-1/2005, Beszámoló az Országgyűlés részére a Gazdasági Versenyhivatal 2005. évi tevékenységéről,
Budapesta, 2006

8
recomandă pasta de dinţi Colgate pentru pacienţii săi şi aproximativ ¼ dintre ei folosesc pe acest
tip de pastă de dinţi. De acea, erau susceptibile de a induce în eroare pe consumatori.18
b) Publicitate înşelătoare care conţine inexactităţi privind identificarea mărfii sau
serviciului oferit pe piaţă:
În această categorie putem să întâlnim cu următoarele forme de publicitate înşelătoare:
1) Obiectul propus spre vânzare prin publicitatea înşelătoare nu există, nu se află
la dispoziţia publicului sau lipseşte parţial din magazin.
Exemplu în acest sens pot constitui promoţiile „bait and switch”, adică „momeală şi
înlocuire”.19
În pliantele publicitare ale unor reţele de hipermarketuri din Ungaria era popularizată o
marcă de bere în ambalaj de 5 litri, iar apoi la unele puncte de vânzare nu s-a putut găsi produsul
respectiv deloc, iar la altele numai într-o cantitate minima era pusă la dispoziţia cumpărătorul.
20
De acea Oficiul de Concurenţă Economică l-a amendat pe această societate comercială.
Exemple de acest fel sunt destul de numeroase în activitatea hipermarketelor.21
2) Originea, provenienţa mărfii este specificat inexact.
În acest sens putem menţiona decizia Oficiului de Concurenţă Economică din Ungaria în
cazul în care o societatea de acţiuni, fabricator de condimente şi conserve a pus în circulaţie
produsele de „paprika” (boia de ardei dulce) care, în parţial, provenea din străinătate, ambalaje
susceptibile să inducă în eroare publicul. Potrivit deciziei, în acest caz cumpărarea se efectuează
rutinat, şi cumpărătorul crede în ambalajul cu care s-a obişnuit deja găseşte un produs cu acelaşi
compoziţie şi că respectiva boia de ardei dulce este fabricată în Ungaria. De acea, Oficiul de
Concurenţă Economică l-a impus pentru această sc. plata de amendă de 10 milioane de Ft..
3) Natura sau compoziţia produsului oferit pe piaţă prin reclamă nu corespunde
realităţii.
Ca exemplu poate fi menţionată cazul unor tipuri de untdelemn care sunt propagate ca
fiind:”Ulei fără colesterol”. Dar nu poate să există ulei de acest fel,maxim ulei cu cantitate
22
redusă de colesterol. Şirul de exemple de acest tip de publicitate s-ar putea continua cu aşa-
numitele produsele „bio”, care sunt din ce în ce mai răspândite, sau îmbrăcăminte ieftine „made
in China” care sunt prezentate ca fiind din bumbac 100%, ceea ce nu corespunde adevărului. De
multe ori sunt folosite expresii ştiinţifice pentru prezentarea avantajelor produselor sau uneori
18
Vj-148/2005, JOGI FORUM, http://www.jogiforum.hu/hirek/17367
19
A se vedea: p.
20
Vj-126/2005, Beszámoló az Országgyűlés részére a Gazdasági Versenyhivatal 2005. évi tevékenységéről,
Budapesta, 2006
21
A se vedea: Vj-120/2007 în JOGI FORUM, http://www.jogiforum.hu/hirek/17363
22
A se vedea: Sorin Iordache: Publicitatea înşelătoare, în atenţia Protecţiei Consumatorului, Adevărul, Nr. 5406,
11.06.2007.

9
chiar se inventă cuvinte noi. Astfel unele iaurturi conţin bifidus essensis, cafeaua Jacobs
Krönung conţine Alintaroma, produse cosmetice L’oreal Paris conţin Happyderm.
c) Publicitate înşelătoare care conţine inexactităţi privind condiţiile contractuale ale
mărfii sau serviciului.
După cum reiese din art.7 lit. b), c) şi d) a Legii nr. 148/2000 indicaţiile mincinoase pot
avea ca obiect preţul, calitatea sau cantitatea, sau rezultatele întrebuinţării produsului ori
prestaţiei oferite pe piaţă precum şi alte condiţii contractuale. Să le luăm pe rând:
1) Indicaţiile mincinoase din publicitate au ca obiect preţul:
În acest domeniu jurisprudenţa este destul de bogată. Putem să întâlnim menţiuni
înşelătoare referitoare la preţ de exemplu în publicităţile superlative: „preţ cel mai bun”, produs
„cel mai ieftin”, „preţ invincibil. Într-o speţă s-a decis că inscripţiile „+50ml gratis” sunt
susceptibile să inducă în eroare pe consumatori.23 Într-o altă speţă s-a decis că într-o reclamă de
cursuri operare calculator informarea referitoare la faptul că cursul este gratuit este înşelătoare
fiindcă cursul s-a finalizat cu un examen cu taxă, al cărui achitare ere obligatoriu.24
Deformările referitoare la preţ pot avea ca izvor şi omisiuni deliberate ale mesajului
publicitar. Astfel, într-un proces s-a decis că intră în cadrul publicităţii înşelătoare faptul de a
promite reducere de 50% din totalul taxei de abonare a unei pachet de servicii televiziune şi de a
omite afirmaţia că două posturi de televiziune din acest pachet sunt oferite în continuare la preţ
întreg. 25
2) Indicaţiile mincinoase din publicitate se referă la calitatea produsului.
Aceasta este încă un domeniu în care întâlnim cu o jurisprudenţă vastă. Sunt multe
publicităţi superlative, cum menţiuni „de cea mai bună calitate”, „cel mai bun”, „fără rival”,
„ofertă unică”. Într-un caz, în anunţurile firmei erau folosite fără bază afirmaţiile de genul
„conducător de piaţă” şi „cu 12 ani de experienţă” şi totodată informaţiile referitor la
caracteristicile unor produse nu corespundea realităţii.26 Într-o altă speţă era vorba despre un CD-
ROM de „traducere rapidă”care a promis pe copertă sincron-traducere, dar în realitate a efectuat
numai traducerea cuvintelor în acelaşi ordine cum au fost dactilografate în calculator.27
Şi acest tip de publicitate înşelătoare se poate realiza prin omisiune. Un SRL, a omis să
anunţe pe coperta unei DVD calitatea proastă a sincronului maghiar.28

23
Vj-78/2002, Beszámoló az Országgyűlés részére a Gazdasági Versenyhivatal 2002. évi tevékenységéről ,
Budapesta, 2003.
24
Vj-17/2005, Beszámoló az Országgyűlés részére a Gazdasági Versenyhivatal 2005. évi tevékenységéről,
Budapesta, 2006.
25
Vj-115/2002, supra 16.
26
Vj-50/21005, supra 17.
27
Vj-152/2001, supra 16.
28
Vj 106/2002, supra 16.

10
 3) Indicaţiile mincinoase din publicitate se referă la cantitatea produsului.
În acest sen poate fi amintită reclama înşelătoare a unei societăţi, care afirma că revista
pe care o publica este „publicat şi difuzat în cel mai mare tiraj”, şi că este „mai bun” decât revista
conducătoare de piaţă. 29
4) Indicaţiile mincinoase din publicitate au ca obiect rezultatele ce pot fi obţinute
prin folosirea produsului respectiv.
Încă un domeniu care are o jurisprudenţă bogată, mai ales în cadrul aşa numitei
„marketing de sănătate”. Ca exemplu putem menţiona cazul ceaiului Kombucha Gold, care avea
autorizaţie pentru a fi pus în circulaţie ca aliment, dar a fost promovată în reclamele de
televiziune, în pliantele publicitare şi pe Internet ca un produs care efect vindecător şi preventiv
împotriva multor boli grave. Consiliul de Concurenţă a calificat această informare ca fiind
înşelătoare.30 Şirul de exemple referitoare la înzestrarea unor produse cu efect vindecător) s-ar
putea continua.31
5) Indicaţii mincinoase referitor la alte condiţii contractuale.
Un exemplu relevant în această categorie este campanie de publicitate desfăşurată de un
lanţ de magazine economice din România care a promovat produsele sale cu sloganul „Credit
doar cu buletinul.”, deşi în realitate era o condiţie obligatorie pentru a primi creditul de a fi
angajat la o firma de cel puţin şase luni si de a avea un venit lunar de minimum 2.250.000 lei.

3.Răspunderea pentru publicitate înşelătoare şi publicitate comparativă

nelegală
În sistemul nostru de drept mesajele înşelătoare difuzate prin publicităţi mincinoase sau
comparative nelegale, în principiu constituie contravenţii.32 Potrivit art. 23 al.1 lit. b) din
Legea nr.148/2000 privind publicitatea constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în
astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni, încălcarea (între
altele) a prevederilor referitoare la publicitate înşelătoare. Textul legal nu cere ca acţiunea să fi
fost îndeplinită cu rea-credinţă. Potrivit art. 23 al. 1 lit. b) sancţiunea constă în sumă de 1500 lei
la 4000 lei. După cum precizează art.4 al.2 această sancţiune poate fi aplicată atât persoanelor
fizice, cât şi persoanelor juridice.

29
Vj 153/2005, supra 17.
30
Vj 199/2001, supra 16.
31
A se vedea: Vj 8/2005, Vj 177/2004, Vj 68/2004, Vj 1/2002
32
V. Octavian Căpăţână, op.cit, p.85,86.

11
 După cum menţionează art. 24 al.1 lit. a) contravenţiile se constată şi se sancţionează de
către reprezentanţii împuterniciţi ai Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor. Potrivit art. 25
aceştia pot să dispună odată cu aplicarea sancţiunii contravenţionale, următoarele măsuri, după
caz:
„a) interzicerea publicităţii, în cazul în care a fost difuzată sau urmează să fie difuzată;
b) încetarea publicităţii până la data corectării ei;
c) publicarea deciziei autorităţii publice, în totalitate sau parţial, şi stabilirea modului în
care urmează să se realizeze;
d) publicarea pe cheltuiala contravenientului a unuia sau mai multor anunţuri
rectificative, cu fixarea conţinutului şi a modului de difuzare. „

4. Reglementarea publicităţii înşelătoare şi a celei comparative –

într-o abordare comparativă

Ceea ce este considerat „înşelătoare” se schimbă de-a lungul timpului, datorită

schimbării mondiale a mediului social, politic şi economic. Practici considerate acceptabile cu
câţiva ani de mai înainte sunt acum puse sub semnul întrebării sau considerate înşelătoare.
Astfel, dezvoltarea economică şi tehnică se reflectă şi în domeniul publicităţii...Ceea ce în
trecutul apropiat părea necunoscută şi îndepărtată, acum poate constitui o problemă tulburătoare,
care necesită reglementare adecvată şi eficientă. Astfel este situaţia spamurilor (mesaje
comerciale nesolicitate trimise prin e-mail), care este interzisă prin următoarea dispoziţie:
„efectuarea de comunicări comerciale prin postă electronică este interzisa, cu excepţia cazului
in care destinatarul si-a exprimat in prealabil consimţământul expres pentru a primi asemenea
comunicări” (art.6 alin.(1) din Legea nr.365/2002). Urban si Asociaţii este prima firmă din
România amendată pentru spam cu 1000 lei, în martie 2008.33 Deci legiuitorul trebuie să ţină pas
cu aceste schimbări tehnico-economice care necesită răspunsuri legislative rapide şi eficiente.
Totodată ceea ce este considerat „înşelătoare” se schimbă şi în spaţiu. Astfel ce este
considerată loială într-o anumită ţară, poate fi considerată neloială sau înşelătoare într-o altă ţară.
De asemenea nici autoritatea care se ocupă cu constatarea şi sancţionarea acestor practici
neloiale nu este acelaşi. De acea este necesară o abordare comparativă a publicităţii înşelătoare şi
a celei comparative.

33
http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-2547671-arbitrul-telecom-urban-asociatii-judeca-din-cauza-spam-
urilor.htm

12
 În S.U.A. Comisia Federală de Comerţ (Federal Trade Commission) este o instituţie
statală independentă şi joacă un rol important în primul rând în politica de concurenţă dar
totodată este autoritatea cea mai importantă responsabilă pentru protecţia consumatorilor, în
particular pentru protecţia împotriva publicităţilor înşelătoare şi alte practici neloiale împotriva
publicului.34 La început Comisia Federală de Comerţ s-a ocupat numai cu verificarea
concurenţei, iar apoi, prin Wheeler-Lea Act din 1938 a fost extins autoritatea ei (sub secţiunea
al 5.-lea de Federal Trade Commission Act) la reglementarea practicilor neloiale or înşelătoare în
comerţ.35 În Federal Trade Comission Act Secţiunea 5 sunt reglementate metodele neloiale de
concurenţă şi practicile înşelătoare sau neloiale. Metode neloiale de concurenţă includ violarea a
Sherman Act şi al Clayton Act. Practicile care prejudiciază pe consumatori pot fi urmărite în
judecată fără de a fi necesar arătarea faptului că vreun concurent a fost prejudiciat36, spre
deosebire de sistemul maghiar, unde prin Legea Concurenţei este interzisă inducerea în eroare a
consumatorilor numai dacă această practică neloială este relevantă din punctul de vedere al
concurenţei, adică produce efecte la concurenţă.
Exemple de publicitate înşelătoare care constituie violare de ‘Federal Trade Commission
Act’( S.U.A.) pot fi următoarele: 37
• Publicitatea unor produse pentru vânzare sub „preţul regular”, în afară de cazul când
vânzătorul a mai oferit în zilele precedente produsul respectiv spre vânzare pe aşa-numita „preţ
regular”;
• Promoţiile „bait and switch”, adică „momeală şi înlocuire” (cumpărătorii sunt atraşi
prin oferte cu preţuri scăzute, iar apoi acel produs ieftin nu mai este disponibil, se oferă spre
vânzare altele, mult mai scumpe);
• Reprezentare falsă despre capacitatea de randament a produsului;
• Reprezentare falsă despre originea sau calitatea produsului;
• Afirmaţii false în privinţa unei persoane care andosează un produs, de exemplu când
persoana implicată este un medic.
Dacă FTC consideră că o practică particulară este neloială sau înşelătoare are puterea de a
pretinde dezvăluirea unor atenţionări – precum avertismente la sănătate pe pachetele de ţigări,
în trecut (în ziua de azi fiind interzise în totalitate publicităţile ţigaretelor în SUA şi în Uniunea
Europeană) – sau publicitate de corecţie (reclame pentru corectarea publicităţilor înşelătoare).

34
G.Bruce Doern and Stephen Wilks: COMPARATIVE COMPETITON POLICY. National institutions in a
Global Market., Ed. CLARENDON PRESS, Oxford, 1996; p.56.
35
V. David Eliot Brody, op.cit.,p.515
36
V. Scaletta, Cameron: FOUNDATIONS OF BUSSINESS LAW, Ed. BUSINESS PUBLICATIONS, INC.
Plano, Texas, 1986., p.105
37
Federal Trade Comisson Act of 1914, 15 U.S.C. 41., cit.în David Eliot Brody, op.cit., p.516

13
Totuşi, se impune o precizare: Un act nu trebuie să corespundă ambelor criterii, să fie înşelătoare
şi neloială în acelaşi timp, e suficient să aibă numai una din aceste caracteristici. Deci, o
publicitate neloială, dar care nu este înşelătoare poate constitui totuşi violarea legii (adică ceea ce
se afirmă în publicitate poate fi adevărată, dar totuşi neloială).
Congresul Statelor Unite limitează luarea reglementărilor de către FTC mai degrabă la
publicităţi înşelătoare decât la cele neloiale. Astfel pentru FTC este interzisă utilizarea
neloialităţii într-o normă afectând o industrie totală. Totuşi, neloialitatea poate fi invocat
împotriva unei societăţi private.38
În sistemul maghiar reglementările referitoare la publicitate înşelătoare sunt cuprinse în
Legea nr. LVII/1996 privind interzicerea practicilor neloiale şi a practicilor care restrâng
concurenţa pe piaţă39 şi în Legea nr. LVIII/1997 privind activitatea de publicitate comercială
modificată în 200140 .
Aceste două legi corespund aproximativ, privind domeniul reglementării, cu următoarele legi
române: Legea nr.11/1991 privind concurenţa neloială, Legea nr.21/1996-Legea
Concurenţei şi Legea nr.148/2000 privind publicitatea. După cum se poate vedea, în dreptul
român regulile referitoare la dreptul „antitrust”(privind practicile anticoncurenţiale, precum
concentrările economice, abuzuri de poziţie dominantă, etc.) sunt reglementate separat.
Consiliul Concurenţei - autoritate administrativa autonomă, abilitată cu punerea în
aplicare a legii concurenţei - şi Oficiul Concurenţei - organ de specialitate în domeniul
concurenţei în subordinea Guvernului - sunt autorităţile de supraveghere a concurenţei si
ajutorului de stat în România.
Potrivit art. 8 al Legii nr. 11/1991 privind concurenţa neloială Oficiul Concurenţei va
avea puterile de investigaţie prevăzute în Legea Concurenţei nr.21/1996. Contravenţiile
referitoare la publicitate înşelătoare şi comparativă se constată de către:
- Reprezentanţii împuterniciţi ai Oficiului pentru protecţia Consumatorilor
în caz de publicitate înşelătoare şi publicitate comparativă dacă:
a. este înşelătoare;
b. se compară bunuri sau servicii având scopuri sau
destinaţii diferite;
c. nu se compară, în mod obiectiv, una sau mai multe
caracteristici esenţiale;

38
V. McCarthy,Perreault: BASIC MARKETING, AGlobal-Managerial Approach., Ed. IRWIN, S.U.A., 1993.,
p. 493
39
1996. évi LVII. Törvény a tisztességtelen piaci magatartás és a versenykorlátozások tilalmáról
40
1997. şvi LVIII Törvény a gazdasági reklámtevékynségről.

14
 - Reprezentanţii împuterniciţi ai Oficiului Concurenţei în caz de publicitate
comparativă dacă:
d. se creează confuzie pe piaţă între cel care îşi face
publicitate şi un concurent sau între mărcile de comerţ,
denumirile comerciale sau alte semne distinctive, bunuri sau
servicii ale celui care îşi face publicitate şi cele aparţinând
unui concurent;
e. se discreditează sau se denigrează mărcile de comerţ,
denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri,
servicii, activităţi sau circumstanţe ale unui concurent;
f. nu se compară, în fiecare caz, produse cu aceeaşi
indicaţie, în cazul produselor care au indicaţie geografică;
g. se profită în mod incorect de renumele unei mărci de
comerţ, de denumirea comercială sau de alte semne
distinctive ale unui concurent ori de indicaţia geografică a
unui produs al unui concurent;
h. se prezintă bunuri sau servicii drept imitaţii sau replici ale
unor bunuri sau servicii purtând o marcă de comerţ sau o
denumire comercială protejată;
i. se încalcă orice alte prevederi ale Legii concurenţei Nr.
21/1996.
În sistemul maghiar, după cum reiese din Legea de Publicitate 41 este exact invers: Oficiile
pentru Protecţia Consumatorilor sunt înzestrate cu competenţa de supravegherea publicităţilor,
cu excepţia publicităţii înşelătoare şi a publicităţii comparative care este înşelătoare. Aceştia cad
sub competenţa Oficiului de Concurenţă ( Gazdasági Versenyhivatal). Dar Legea nr. LVII/1996
privind interzicerea practicilor neloiale şi a practicilor care restrâng concurenţa pe piaţă, interzice
aducerea în eroare a consumatorilor numai dacă această activitate înşelătoare are efect negativ şi
asupra concurenţei. Dacă practicile neloiale sunt neînsemnate, cu o scurtă durată de timp, fără
efect relevant la piaţă, Consiliul Concurenţei nu procedează în cauză şi nu amendează pe
contravenient. Astfel, publicităţile înşelătore care nu au efect negativ la concurenţă, dar aduc în
eroare consumatorii, nu vor fi sancţionate nicicum. 42

41
V. supra 40.
42
V. Szöllősy András: A fogyasztói döntések szabadságának védelme és a versenyjog – A fogasztóvédelmi politika
és a versenypolitika kapcsolata – www.gvh.hu

15
 Publicitatea comparativă este interzisă în multe state, dar această s-a schimbat la sfârşitul
secolului al XX.-lea. De exemplu, în Japonia era interzisă publicitatea comparativă până la anii
´90, când restricţiile s-au atenuat. De asemenea, în S.U.A. Comisia Federală de Comerţ a decis să
încurajeze publicităţile comparative, după interzicerea ei îndelungată – pentru că a crezut că
astfel va creşte concurenţa şi consumatorii o să primească informaţii utile. Dar acest pas a fost
aproape de a conduce la nişte probleme legale şi etice şi de acea unele agenţii de publicitate se
îndepărtează de folosirea ei, cu toate că e admisă.43
Publicitatea comparativă a avut un destin asemănător şi în Europa. Mai întâi a fost
interzis pentru că utilizarea însemnelor comerciale ale concurenţilor cel mai adesea era
considerată abuzivă, mai cu seamă în caz de parazitism sau denigrare. Regula a constituit-o
promovarea produselor proprii, exclusiv prin intermediul calităţilor acestora, fără a se face
referire la produsele concurenţilor. Acest principiu a suferit însă modificări. Plecând de la
modelul american, publicităţile comparative, anonime la începu, nominative mai târziu, s-au
răspândit în majoritatea ţărilor europene:44
Astfel publicitatea comparativă este admisă în Anglia, Canada, Australia, Danemarca,
Suedia. În Danemarca publicitatea comparativă a fost constant admisă, supravegherea ei fiind
însă încredinţată unui consiliu de avize consultative care îşi întemeia deciziile pe „Codul
internaţional de practici loiale în materie de concurenţă”.
În Italia, potrivit Codului Civil italian confruntarea nominativă între comercianţi este în
principiu licită, cu excepţia publicităţii înşelătoare, improprii sau denigrante.
În Marea Britanie publicitatea comparativă, organizată prin intermediul dreptului
proprietăţii industriale şi pe calea unui sistem de autoreglementare era interzisă. Aceasta a fost
modificată în 1994, publicitatea comparativă fiind permisă, cu excepţia delictului cunoscut sub
numele de passing off (care desemnează concurenţa neloială). Copyright-ul însă constituie în
continuare a piedică absolută în calea comparaţiilor. În schimb, codurile de bună conduită
elaborate de asociaţiile profesionale admit comparaţiile explicite sau implicite, în interesul unei
concurenţe dinamice şi informării publicului, cu condiţia să fie clare, juste şi să nu confere celui
ce îşi face publicitate un avantaj artificial.
Limitele admisibilităţii unei asemenea publicităţi sunt mai riguroase în unele ţări
europene: Finlanda, Norvegia, Olanda, Grecia, Elveţia, Brazilia, Japonia.
Publicitatea comparativă este în principiu un act de concurenţă neloială în Belgia,
Luxemburg, Franţa, Italia, Spania, Austria.

43
David Eliot Brody, op.cit.,p.476
44
V. Emilia Mihai, op.cit, p.310

16
 În Germania, deşi considerată ilicită, în practică este admisă, cu unele limitări, în privinţa
afirmaţiilor obiective şi adevărate. 45
Publicitatea comparativă este reglementată în Franţa prin Legea prind combaterea
concurenţei neloiale: art.1 alin.2 stipulează că persoana care compară inexact, fals, într-un mod
jignitor sau parazitar, propria sa persoană, mărfurile sale, lucrările sale, prestaţiile sau preţurile
sale cu acelea unui concurent sau care, prin astfel de comparaţii, avantajează unele terţe părţi
prin raportarea la concurenţii lor acţionează în mod neloial.46 Art. 10, alin.1 al acestei legi
autorizează publicitatea comparativă numai atunci când „este loială, veridică şi nu este de natură
de a induce în eroare consumatorul”47
În Ungaria, potrivit Legii nr. LVIII/1997 privind activitatea de publicitate comercială
publicitatea comparativă este permisă dacă nu este înşelătoare; nu denigrează un concurent,
mărcile de comerţ, denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri, servicii, activităţi sau
circumstanţe ale acestuia; nu conduce la confuzie între cel care îşi face publicitate şi un
concurent sau între mărcile de comerţ, denumirile comerciale sau alte semne distinctive, bunuri
sau servicii ale celui care îşi face publicitate şi cele aparţinând unui concurent; nu conduce la
obţinerea de avantaj în mod neloial de renumele unei mărci de comerţ, de denumirea comercială
sau de alte semne distinctive ale unui concurent ori de indicaţia geografică a unui produs al unui
concurent; nu încalcă interzicerea imitării bunurilor sau caracteristicilor bunurilor (prevăzute în
6. § din Legea nr. LVII/1996) unui concurent. (7/A.§ (2)). Potrivit 7/A.§ (3) prin publicitatea
comparativă pot fi comparate numai bunuri de acelaşi destinaţie, de satisfacerea aceloraşi nevoi;
Trebuie să fie comparate obiectiv caracteristicile importante, determinante şi verificabile ale
bunurilor; dacă conţine comparaţie de preţuri ale bunurilor, aceasta trebuie să fie obiectivă; dacă
produsul conţine indicaţie geografică, comparaţie poate să referă numai la produse cu acelaşi
indicaţie geografică. După cum se poate observa reglementările sunt asemănătoare cu cele din
legile române în materie, fără distincţii importante.
În dreptul francez, reprimarea publicităţii mincinoase este asigurată, în principal, în
cadrul unor dispoziţii speciale de protecţie a consumatorului împotriva indicaţiilor susceptibile
de a-l induce în eroare, precum şi prin acţiunea în concurenţă neloială. Astfel, sunt interzise orice
indicaţii false asupra naturii, calităţii, cantităţii şi originii produselor, precum şi afirmaţiile
publicitare inexacte sau de natură a induce în eroare. Indicaţiile privind serviciile sunt asimilate
celor relative la mărfuri. Autorul trebuie să cunoască caracterul inexact sau efectul înşelător al
afirmaţiilor sale, deci se cere existenţa relei-credinţe. Aşadar,elementele esenţiale ale concurenţei

45
V. Yolanda Emisecu, op.cit. p.79
46
Lucia Ichimescu, op.cit, p.45
47
Ionel Didea: DREPTUL CONCURENŢEI, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2005, p.123

17
neloiale în cazul reclamei mincinoase sunt caracterul inexact al afirmaţiilor şi efectul lor
înşelător asupra publicului.48
În dreptul german, în 2004 a intrat în vigoare noua lege împotriva concurenţei neloiale
(Gesetz gegen den unlauteren Wettbewerb, UWG). Această lege reglementează separat
publicitatea înşelătoare. Astfel, pentru a califica o publicitate ca fiind înşelătoare trebuie să fie
luate în considerare toate elementele acesteia, în special cele care conţin date inexacte despre:
caracteristicile bunurilor şi serviciilor, cum sunt: disponibilitatea, natura, modul de execuţie,
compoziţie, metoda şi data fabricaţiei sau a aprovizionării, destinaţia, modalitatea utilizării,
calitatea, cantitatea, originea geografică sau comercială; cauza vânzării, preţul sau modul de
calcul a preţului, precum şi condiţiile în care sunt distribuite produsele sau sunt prestate
serviciile; relaţiile comerciale, în special cele referitoare la natura, atribuţiile şi calitatea celui
care îşi face publicitate, cum ar fi: identitate, existenţă, patrimoniu, dreptul de proprietate
industrială, calificarea, premii şi distincţii primite. Se consideră înşelătoare şi publicitatea în care
sunt omise informaţii esenţiale. (§. 5 Irrefuhrende Werbung - UWG)
În dreptul maghiar 7.§ din Legea publicităţii interzice publicitatea înşelătoare. La
calificarea unei reclame ca fiind înşelătoare trebuie să fie luate în considerare informaţiile
cuprinse în publicitate referitoare la: caracteristicile generale ale mărfii; preţul mărfii sau la
modul de determinare a preţului, precum şi la ceilalţi condiţii contractuale ale cumpărării;
aprecierea de către alţi celui care îşi face publicitate, cum ar fi: caracteristicile, la
drepturile,averea, calificările,premiile câştigate.
După cum se poate observa, reglementările referitoare la publicitate înşelătoare şi la
publicitate comparativă din diferitele state sunt în majoritatea lor destul de variate (mai ales în
privinţa supravegherii publicităţilor si răspunderea pentru publicităţi înşelătoare şi comparative),
şi generale (lăsând judecătorului o posibilitate largă de apreciere, neexistând o listă cu publicităţi
considerate întotdeauna înşelătoare sau comparative indiferent de circumstanţele cauzei..) Totuşi,
în principiu urmăresc acelaşi obiective: protecţia consumatorilor şi a concurenţilor. Pentru
armonizarea legislaţiilor în acest domeniu în plan european, a fost adoptată Directiva
2005/29/EC privind practicile comerciale neloiale. În ceea ce urmează vom prezenta succint
principalele noutăţi aduse de aceasta.

48
V. Yolanda Emisecu, op.cit. p.89.

18
 Modificări aduse în domeniul publicităţii prin
Directiva 2005/29/EC 49

Directiva a fost adoptată în scopul armonizării legislaţiilor statelor membre în domeniul

practicilor comerciale incorecte. Directiva reglementează relaţiile economice între comercianţii
şi consumatorii, adică business to consumer (B2C), dar totuşi, în mod indirect şi îl vizează şi pe
concurenţi.50
Directiva privind publicitatea înşelătoare şi comparativă51 rămâne în vigoare în continuare
numai că se restrâng limitele ei de aplicare. Astfel obiectul ei de reglementare vor constitui acele
publicităţi înşelătoare şi comparative care o lezează pe interesele concurenţilor fără de a cauza
direct prejudicii pentru consumatori (denigrarea,de exemplu).52
În dreptul român această Directivă a fost implementat prin Legea nr.363/2007.53
Directiva stabileşte o clauză generală cuprinzătoare care defineşte şi interzice practicile
neloiale interzise. Apoi se definesc practicile înşelătoare(acţiuni şi omisiuni) şi practicile
agresive. Totodată, directiva cuprinde şi o listă detaliată a practicilor interzise în orice
circumstanţe (Lista neagră). În domeniul publicităţii ne interesează clauza generală, dispoziţiile
referitoare la practicile înşelătoare, precum şi lista neagră. Practicile agresive o vom aborda în
capitolul următor.
Potrivit art.5 alin. 2 din Directiva pentru ca o practică comercială să fie considerată
incorectă, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să fie contrară
cerinţelor diligenţei profesionale şi să deformeze sau să fie susceptibilă să deformeze în mod
esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se

49
Directive 2005/29/EC of the European Parliament and of the Council of 11 May 2005 concerning unfair
business-to-consumer commercial practices in the internal market and amending Council Directive 84/450/EEC,
Directives 97/7/EC, 98/27/EC and 2002/65/EC of the European Parliament and of the Council and Regulation
(EC) No 2006/2004 of the European Parliament and of the Council ("Unfair Commercial Practices Directive")
50
Lieber Ádám: A hazai versenyjog és jogharmonizáció – megjegyzések a tisztességtelen kereskedelmi
gyakorlatokról szóló irányelv átültetéséhez în Gazdaság és Jog XV.évfolyam, nr.5, 2007.mai, p.12
51
Directiva Consiliulu din 10 septembrie 1984 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative
din statele membre cu privire la publicitatea înșelătoare
(84/450/CEE)
52
The Unfair Commercial Practice Directive
http://ec.europa.eu/consumers/cons_int/safe_shop/fair_bus_pract/ucp_en.pdf
53
Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia lor cu consumatorii
şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor publicat în Monitorul
oficial, Partea 1 nr.899 din 28/12/2007.

19
adresează ori al membrului mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată
unui grup de consumatori.
După cum prevede art.6 alin.1 o practică comercială va fi considerată înşelătoare ori de
câte ori aceasta conţine informaţii false sau, în orice situaţie, inclusiv în prezentarea generală,
induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, determinându-l
sau fiind susceptibilă de a-l determina să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-
o. După cum se poate observa e suficientă potenţialitatea inducerii în eroare sau determinării să
ia o decizie, nu trebuie ca acest rezultat să se producă efectiv. Aceasta rămâne valabilă chiar dacă
informaţiile prezentate sunt, în fapt, valabile în raport de oricare din următoarele elemente:
existenţa sau natura produsului; principalele caracteristici ale acestuia; perioada pentru care se
angajează comerciantul; preţul sau modul de calcul al acestuia, necesitatea service-ului; natura,
componentele şi drepturile comerciantului; respectiv drepturile consumatorului.
În alin.2 lit. a) este menţionată expres publicitatea comparativă: O practică comercială
este, de asemenea, considerată înşelătoare dacă acţiunea înşelătoare este determinată de orice
activitate de comercializare privind produsul, inclusiv publicitatea comparativă, creând o
confuzie cu alt produs, marca, numele sau alte semne distinctive ale unui concurent.
Totodată, practica comercială incorectă se poate realiza şi prin omisiune. Astfel, dacă se
omit informaţii care sunt esenţiale necesare pentru ca un consumator mediu să poată tranzacţiona
în cunoştinţă de cauză poate să fie vorba de o practică comercială incorectă, dar trebuie luate în
seamă toate caracteristicile şi circumstanţele situaţiei de fapt, precum şi de limitele mijloacelor
de comunicare utilizate pentru transmiterea informaţiei. Informaţiile considerate esenţiale pentru
consumatorul de mediu sunt: caracteristicile principale ale produsului; datele de identificare ale
comerciantului şi sediul acestuia; preţul cu toate taxele incluse sau modalitatea de calcul al
acestuia; modalităţile de plată, livrare, executare şi cercetare a reclamaţiilor; pentru produsele şi
tranzacţiile care implică un drept de renunţare sau reziliere, menţionarea acestui drept (art.7).
Lista neagră conţine 23 de practici care sunt considerate înşelătoare în toate situaţiile.54
Dintre aceştia se pot manifesta şi sub forma publicităţii înşelătoare sau comparative
următoarele:
I. Prima categorie de practici înşelătoare se prezint sub forma unor afirmaţii neadevărate
făcute de comerciant în scopul de a atrage consumatorii referitoare la certificate, coduri de
conduită55, cum sunt:
- Afirmarea de către comerciant că este parte semnatară a unui cod de conduită;

54
Şova &Asociaţii: Combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi
armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
55
V. supra. 53

20
 - Afişarea unui certificat, a unei mărci de calitate sau a unui echivalent fără a fi
obţinut autorizaţia necesară;
- Afirmarea că un cod de conduită a primit aprobarea unui organism;
- Afirmarea că un comerciant, inclusiv practicile sale comerciale, sau că un
produs a fost agreat, aprobat ori autorizat de un organism public sau privat.
II. Cel de al doilea categorie cuprinde reclamele, promoţiile „bait and switch”:
- Lansarea unei invitaţii de a cumpăra produse la un anumit preţ, în cazul în care
comerciantul nu dezvăluie existenţa unor motive rezonabile în baza cărora ar
aprecia că nu va putea să furnizeze, el însuşi sau prin intermediul altui
comerciant, acele produse sau produse similare la acelaşi preţ, pentru o perioadă
şi într-o cantitate rezonabile, avându-se în vedere produsul, amploarea reclamei
şi preţul oferit;
- Lansarea unei invitaţii de a cumpăra produse la un anumit preţ, pentru ca apoi
comerciantul să recurgă la una dintre următoarele fapte:
a) refuzarea prezentării articolului ce a făcut obiectul publicităţii;
b) refuzarea luării comenzii privind respectivul articol sau a livrării în
cadrul unui termen rezonabil;
c) prezentarea unui eşantion cu defecte, în scopul promovării unui produs
diferit.
III. Oferte limitate( „Ofertă specială, doar astăzi”):
- Afirmarea falsă că un produs nu va fi disponibil decât pentru o perioadă foarte
limitată de timp sau că nu va fi disponibil decât în anumite condiţii, pentru o
perioadă foarte limitată, în scopul obţinerii unei decizii imediate şi al lipsirii
consumatorilor de alte posibilităţi sau de un termen suficient pentru a putea face o
alegere în cunoştinţă de cauză.
IV. Publicitatea produselor care nu pot fi comercializate legal:
- Afirmarea sau crearea impresiei că un produs poate fi în mod legal vândut, în
situaţia în care acest lucru nu este posibil.
V. Crearea unei imagini false despre drepturile consumatorului („Numai pentru
dumneavoastră”):
- Prezentarea drepturilor oferite consumatorilor prin lege ca o caracteristică
distinctă a ofertei comerciantului
VI. Reclama editorială:

21
 - Utilizarea unui context editorial în mass-media, în vederea promovării unui
produs pentru a cărui reclamă comerciantul a plătit, fără însă ca aceasta să se
precizeze clar fie în cuprins, fie prin imagini sau sunete uşor de identificat de
către consumator (publicitate mascată).
VII. Securitatea personală – ca argument de marketing:
- Lansarea de afirmaţii inexacte cu privire la natura şi amploarea riscului pentru
securitatea personală a consumatorului sau a familiei acestuia, în situaţia în care
consumatorul nu achiziţionează produsul.

VIII. Confuziune:
- Promovarea, cu intenţia de a induce în eroare consumatorul, a unui produs care
se aseamănă cu un alt produs fabricat de un anumit producător, astfel încât
consumatorul să creadă că produsul este fabricat de acest producător.
IX. Afirmaţii false referitoare la încetarea activităţii sau mutarea sediului
comerciantului:
- Afirmarea de către un comerciant că îşi încetează activitatea sau se stabileşte în
altă parte, atunci când acest lucru nu este adevărat.
X. Afirmaţii referitoare la creşterea şansei de noroc:
- Afirmarea că un produs poate facilita câştiguri la jocurile de noroc.
XI. Afirmaţii false referitoare la efectele vindecătoare ale produsului:
- Falsa afirmaţie că produsul poate vindeca boli, disfuncţii sau malformaţii.
XII. Informaţii inexacte referitoare la piaţă:
- Transmiterea de informaţii inexacte cu privire la condiţiile oferite de piaţă sau la
posibilitatea achiziţionării produsului, cu intenţia de a determina consumatorul să
cumpere produsul în condiţii mai puţin favorabile decât în condiţiile normale ale
pieţei.
XIII. Premii:
- Afirmarea, în cadrul unei practici comerciale, că se va organiza un concurs sau
se va oferi un premiu în scopuri promoţionale, fără însă a acorda premiul promis
sau un echivalent rezonabil.
XIV. Oferte gratuite:

22
 - Descrierea unui produs ca fiind "gratis", "fără costuri" sau într-un mod similar,
în cazul în care consumatorul trebuie să suporte alte costuri, în afară de costurile
inevitabile ce rezultă din răspunsul la practica comercială şi din plata pentru
livrarea sau ridicarea produsului.
XV. Produse necomandate:
- Includerea în materialele publicitare a unei facturi sau a unui document similar
referitor la plată, prin care se dă consumatorului impresia că acesta a comandat
deja produsul promovat, când, de fapt, acesta nu l-a comandat.
XVI. Comerciant deghizat în consumator.
- Afirmarea falsă sau crearea impresiei că acţiunile comerciantului nu sunt legate
de activităţile sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale,
sau falsa prezentare a calităţii sale de consumator.
XVII. Servicii după vânzare – „Garanţie europeană”:
- Crearea impresiei false că service-ul postvânzare cu privire la un produs este
disponibil într-un stat membru, altul decât cel în care produsul este vândut.

În procedura de aplicare a legii mai întâi trebuie verificat dacă practica comercială se
poate regăsi sau nu în lista neagră. Dacă nu, atunci trebuie văzut, dacă starea de fapt poate fi
încadrată în dispoziţiile generale referitoare la practici înşelătoare (comisive sau omisive) sau
practici comerciale agresive, şi eventual în clauza generală.
După cum s-a remarcat în doctrină56, obiectul acestei reglementări (referind la Legea nr.
363/2007 prin care s-a implementat în sistemul de drept român Directiva) reprezintă o premieră
pentru România, având în vedere că dispoziţii referitoare la practicile incorecte utilizate de
comercianţi în relaţiile lor cu consumatori nu au mai făcut anterior obiectul de reglementare al
altor acte normative. Sau, mai exact, unele aspecte ale acestora erau abordate în Legea
concurenţei neloiale şi în Legea publicităţii fără a exista o lege amplă şi unitară. De acea, prin
implementarea directivei s-a acoperit o lacună în acest domeniu. Această directivă înseamnă un
pas important în protecţia consumatorilor şi totodată favorizează comerţul intracomunitar fiindcă
comercianţii nu mai trebuie să facă faţă varietăţilor legislative a pieţelor ţinte din diferite state.

56
V. supra 55

23
 CONŢINUT

Publicitatea înşelătoare şi cea comparativă......................................................................................1

Publicitatea.......................................................................................................................................2
Clasificări ale modalităţilor de publicitate comercială neloială:..................................................2
1. Publicitatea comparativă......................................................................................................3
A) Noţiune:..........................................................................................................................3
B) Clasificarea publicităţii comparative: ............................................................................4
2.Publicitatea înşelătoare.........................................................................................................6
A) Noţiune:..........................................................................................................................6
B) Clasificarea publicităţii înşelătoare:................................................................................8
3.Răspunderea pentru publicitate înşelătoare şi publicitate comparativă nelegală ..............11
4. Reglementarea publicităţii înşelătoare şi a celei comparative –........................................12
într-o abordare comparativă...................................................................................................12
Modificări aduse în domeniul publicităţii prin Directiva 2005/29/EC .................19

24
 BIBLIOGRAFIE:

Cărţi, studii:

1. Octavian Căpăţână: Publicitatea comercială; Ed. S.C. Universul Juridic S.R.L.;

Bucureşti; 2007.

2. Lucia Ichimescu: DREPTUL CONCURENŢEI, Ed. Universităţii „Alexander Ioan

Cuza”, Iaşi, 2005.

3. Emilia Mihai: DREPTUL CONCURENŢEI: drept comunitar şi drept românesc. Ed.

Mirton, Timişoara, 2001.

4. Yolanda Emisecu: Concurenţa neleală – Drept român şi comparat; Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 1993.

5. Ionel Didea: DREPTUL CONCURENŢEI, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2005.

6. David Eliot Brody: BUSINESS AND ITS LEGAL ENVIRONMENT; D.C.HEATH

AND COMPANY; Lexington, Massachusetts, Toronto; 1986.

7. G.Bruce Doern and Stephen Wilks: COMPARATIVE COMPETITON POLICY.

National institutions in a Global Market., Ed. CLARENDON PRESS, Oxford, 1996.

8. Scaletta, Cameron: FOUNDATIONS OF BUSSINESS LAW, Ed. BUSINESS

PUBLICATIONS, INC. Plano, Texas, 1986.

9. McCarthy,Perreault: BASIC MARKETING, AGlobal-Managerial Approach., Ed.

IRWIN, S.U.A., 1993.

10. Beszámoló az Országgyűlés részére a Gazdasági Versenyhivatal 2005. évi

tevékenységéről, Budapesta, 2006

11. Beszámoló az Országgyűlés részére a Gazdasági Versenyhivatal 2002. évi

tevékenységéről , Budapesta, 2003

12. JOGI FORUM, http://www.jogiforum.hu/hirek/17367

13. Sorin Iordache: Publicitatea înşelătoare, în atenţia Protecţiei Consumatorului,

Adevărul, Nr. 5406, 11.06.2007

14. http://economie.hotnews.ro/stiri-telecom-2547671-arbitrul-telecom-urban-asociatii-
judeca-din-cauza-spam-urilor.htm

15. Szöllősy András: A fogyasztói döntések szabadságának védelme és a versenyjog – A

fogasztóvédelmi politika és a versenypolitika kapcsolata – www.gvh.hu

25
16. Lieber Ádám: A hazai versenyjog és jogharmonizáció – megjegyzések a tisztességtelen
kereskedelmi gyakorlatokról szóló irányelv átültetéséhez în Gazdaság és Jog
XV.évfolyam, nr.5, 2007.mai.

17. The Unfair Commercial Practice Directive

http://ec.europa.eu/consumers/cons_int/safe_shop/fair_bus_pract/ucp_en.pdf

18. Şova &Asociaţii: Combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu

consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia
consumatorilor.

Legislaţie:

1. Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în

relaţia lor cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană
privind protecţia consumatorilor publicat în Monitorul oficial, Partea 1 nr.899 din
28/12/2007;

2. Legea Nr. 148/2000 privind publicitatea publicată în Monitorul Oficial Nr. 359/2
August 2000 cu modificările ulterioare;

3. Legea 11/1991 privind concurenţa neloială cu modificările şi completările aduse

prin legea 298/2001, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 313 din 12 iunie 2001;

4. Directiva Consiliului din 10 septembrie 1984 de apropiere a actelor cu putere de lege şi

a actelor administrative din statele membre cu privire la publicitatea înşelătoare
(84/450/CEE);

5. 1996. évi LVII. Törvény a tisztességtelen piaci magatartás és a versenykorlátozások

tilalmáról;

6. 1997. évi LVIII Törvény a gazdasági reklámtevékenységről;

7. Directive 2005/29/EC of the European Parliament and of the Council of 11 May 2005
concerning unfair business-to-consumer commercial practices in the internal market and
amending Council Directive 84/450/EEC, Directives 97/7/EC, 98/27/EC and 2002/65/EC
of the European Parliament and of the Council and Regulation (EC) No 2006/2004 of the
European Parliament and of the Council ("Unfair Commercial Practices Directive")

Jurisprudenţă:

1. Concurenţa neloială. Reclama comparativă. Secţia comercială. Decizia nr. 2412 din 18
aprilie 2003. www.scj.ro
2. Vj-74/2006
3. Vj-119/2002
4. Vj-120/2002

26
5. Vj-1/2005
6. Vj-120/2007
7. Vj-78/2002
8. Vj-115/2002
9. Vj-50/2005
10. Vj-152/2001
11. Vj 106/2002.

27