Patul lui procust

de Camil Petrescu (autor canonic)

roman subiectiv modern

roman subiectiv de analiza psihologica

Al doilea roman al lui Camil Petrescu, "Patul lui Procust", apare in 1933, la numai trei
ani dupa "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" si constituie, pentru
literatura romana, un eveniment deosebit, cu totul novator, consolidand astfel romanul
romanesc modern. Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care, prin
opera lui, fundamenteaza, principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la
sincronizarea literaturii romane cu literatura europeana (europenizarea literaturii romane),
prin aducerea unor noi principii estetice ca autenticitatea, substantialitatea, relativismul si
prin crearea personajului intelectual lucid si analitic, in opozitie evidenta cu ideile
samanatoriste ale vremii, care promovau "o duzina de eroi plangareti". Camil Petrescu
opineaza ca literatura trebuie sa ilustreze "probleme de constiinta", pentru care este
neaparata nevoie de un mediu social, in cadrul caruia acestea sa se poata manifesta:
"Eroul de roman presupune un zbucium interior, lealitate, convingere profunda, un simt
al raspunderii dincolo de contingentele obisnuite. Sau cel putin, chiar fara suport moral,
caractere monumentale, in real conflict cu societatea" ("Teze si antiteze. Eseuri alese").
Analizand estetica literal a lui Marcel Proust ("Noua structura si opera lui Marcel Proust"
- titlul conferintei si al articolului publicat) si luand ca opera exemplificatoare cel mai
sugestiv roman al scriitorului francez - "In cautarea timpului pierdut"- Camil Petrescu
propune o creatie literara autentica, bazata pe experienta traita a autorului si reflectata in
propria constiinta: "Sa nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza
simturile mele, ceea ce gandesc eu... Aceasta-i singura realitate pe care o pot povesti...
Din mine insumi, eu nu pot iesi... Orice as face eu nu pot descrie decat propriile mele
senzatii, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai...".

Structura si compozitia romanului

Novator al autenticitatii, substantialitatii si al relativismului in literatura romana, Camil

Petrescu realizeaza in romanul "Patul lui Procust" adevarate "dosare de existenta", toate
fiind confesiuni de constiinta, pe care fiecare personaj-narator le face - fireste, la
persoana I - pe baza reflectarii realitatii in propria constiinta. Despre acest roman,
Nicolae Manolescu opina ca e "o forma de garantare a autenticitatii realitatii si
impresiilor, inraurita de Stendhal si de Gide, creatorii «dosarului de existente»".

Daca in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", autorul se substituie

personajului stefan Gheorghidiu, ilustrand realitatea printr-o singura constiinta, in "Patul
lui Procust", vocea auctoriala" se face auzita prin fluxul constiintei personajelor-naratori
care se confeseaza (Fred Vasilescu, G.D.Ladima, Doamna T., Emilia Rachitaru), a
celorlalte personaje secundare (Penciuiescu, Cibanoiu, procurorul etc.) si a autorului
insusi (in ineditele note de subsol), toate insa exprimand, intr-o unitate evidenta, viziunea
artistica a lui Camil Petrescu.

Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin prezenfa marcilor formale ale naratorului,
de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la substituirea lui de catre
personaj. Perspectiva temperala este discontinuea bazata pe alternanta temporala a
evenimentelor, pe dislocari sub forma de flash-back si feed-back. Perspectiva spatiala
reflecta un spatiu real, casa Emiliei, redactia ziarului, etc., dar mai ales un spatiu imaginar
inchis, al framantarilor, chinurilor si zbuciumului din constiinta personajelor.

Ca modalitate estetica, se manifesta aici memoria afectiva, cea care aduce, in timpul
obiectiv al relatarii, intamplarile petrecute in timpul subiectiv al amintirilor.

Structura romanului este complexa, determinand compozitia pe mai multe planuri

narative care se intersecteaza si se determina reciproc:

 trei scrisori ale Doamnei T. adresate autorului;

 jurnalul lui Fred Vasilescu, o confesiune care cuprinde si scrisorile lui

G.D.Ladima si comentariile Emiliei Rachitaru, fiind partea cea mai extinsa din
roman si avand titlul "Intr-o dupa-amiaza de august";

 "Epilog I" care apartine lui Fred Vasilescu;

 "Epilog II", subintitulat "Povestit de autor", apartinand, asadar, scriitorului insusi;

 Notele de subsol ale autorului, care expliciteaza si incheaga intr-un tot unitar
planurile narative ale romanului.
Tema romanului ilustreaza problematica fundamentala a prozei Camil Petresciene, drama
iubirii si drama intelectualului lucid, inflexibil si intransigent, insetat de atingerea
absolutului in iubire si in demnitate umana.

Elementele de noutate estetica ale romanului Camil Petrescian sunt bine conturate in
romanul "Patui lui Procust": substantialitatea este evidenta prin cele doua aspecte ale
existentei umane, iubirea si demnitatea, ca substanta a vietii; relativismul este prezent
prin viziunea diversiflcata a iubirii si a demnitatii, reflectate diferit in constiinta mai
multor personaje; autenticitatea este receptarea realitatii in propria constiinta, de catre
fiecare personaj in parte ("dosare de existenta"); naratiunea este la persoana intai este
modul de relatare al fiecarui erou care se confeseaza; stilul anticalofil (impotriva scrisului
frumos) presupune exprimarea concisa si exacta a ideilor, trairilor, conceptiilor, "ca intr-
un proces-verbal".

Semnificatia titlului

Titlul este o metafora, "Patui lui Procust" face trimitere directa la o poveste mitologica
din antichitate, conform careia talharul Procust din Atica aducea oaspetii la han si ii silea
sa incapa perfect in singurul pat existent, socotit de el ca spatiu ideal. Orice nepotrivire a
calatorului in patui lui Procust, atragea dupa sine ciuntirea omului, daca acesta era prea
lung, ori, dimpotriva, intinderea lui, daca acesta era prea scurt, pana cand individul se
potrivea exact masurarii impuse.

Titlul romanului imagineaza societatea ca pe un "pat al lui Procust", ca spatiu limitat, in

care valorile intelectuale si orice aspiratie catre un ideal respins de societate sunt
ostracizate. Ea impune tuturor oamenilor un tipar fix de existenta si oricine se abate de la
regulile sociale stricte este supus deformarilor chinuitoare, carora nu le rezista. Dupa cum
insusi autorul marturisea intr-un interviu, actiunea romanului are loc, "in sens strict [...]
intr-un pat", care constituie o ambianta pentru ilustrarea vietii literare, politice si
financiare a societatii romanesti, intre anii 1926-1928.

Constructia subiectului

Incipitul este realizat printr-o adresare directa, constand in mustrarile pe care doamna T.
le face autorului si pe care acesta le explica in subsolul primei pagini.

Romanul incepe cu cele trei scrisori ale doamnei T. si cu notele explicative - din subsolul
paginilor - ale autorului, care o indeamna sa faca publica experienta nefericita a
sentimentului de iubire neimplinita, cu scopul de a crea "un dosar de existence ". Ea
refuza si scriitorul o convinge sa se confeseze in scris, recomandandu-i un stil precis si
concis, " Fara ortografie, fara compozifie, fara stil si chiarfara caligrafie", conceptie ce
sustine, de altfel, anticalofaismul lui Camil Petrescu.

Scrisorile doamnei T. nareaza suferinta si dezamagirea produse de faptul ca amantul ei,

X, nu o mai iubeste si nu-i da nici o explicate privind aceasta atitudine, desi ea suferise
"din cauza lui aproape mortal" si se intreaba cum poate el s-o prefere pe alta, sa aiba
metresa si sa traiasca "o viata completa fara mine", ori ce-i pot oferi lui celelalte femei si
ea nu. Suferinta doamnei T se amplifica din cauza umilirii, a mandriei ranite care "imi
macina corpul", mai ales ca il intalneste in tren pe fostul iubit care se ducea cu amanta la
munte, asa cum alta data mergeau impreuna ei doi.

Camil Petrescu apeleaza la formula romanului epistolar pentru ca impresia de

autenticitate, ce se desprinde din scrisori, sa se constitute intr-o confesiune cuprinzatoare
a adevarului, ca experienta traita, ca valoare esentiala a vietii (substantialitatea), asa cum
a fost perceputa de catre fiecare personaj in parte, autorul realizand o creatie literara dupa
formula romanului in roman.

Jurnalul lui Fred Vasilescu este cea mai intinsa si complexa parte a romanului si poarta
titlul "intr-o dupa-amiaza de august", cuprinzand confesiunea tanarului privind iubirea
pentru doamna T., scrisorile de dragoste ale lui George Demetru Ladima catre Emilia,
precizarile lamuritoare ale acesteia si notele de subsol ale autorului.

In acest capitol, Camil Petrescu ilustreaza si o imagine complexa a vietii economice,

politice si financiare din Romania, intre anii 1926 - 1928.

La rugamintea autorului, Fred Vasilescu consemneaza in jurnalul sau iubirea pentru

doamna T. si scrisorile lui George Demetru Ladima, din ambele confesiuni reiesind doua
puncte de vedere diferite asupra aceleiasi pasiuni, adica "doua romane subiective despre
aceeasi poveste de dragoste", la care se adauga si "comentariile autorului, care reuseste sa
creeze niste veritabile dosare de existenta" (Gheorghe Glodeanu -"Poetica romanului
romanesc interbelic"), toate acestea concretizand noua formula estetica a relativismului.

In primele note de subsol, prozatorul il prezinta pe Fred Vasilescu, "acel enigmatic X.,
care era fiul lui Tanase Vasilescu, personaj intalnit si in romanul precedent, "Ultima
noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". Tanarul era chinuit de o poveste de iubire,
despre care autorul afiase intamplator si-l roaga sa scrie un jurnal in care sa se confeseze
asupra tuturor starilor si sentimentelor traite

Ca timp, intamplarile relatate de jurnalul lui Fred Vasilescu incep intr-o dupa-amiaza
calduroasa de august, iar spatiul real este patul Emiliei Rachitaru, o semiprostituata cu
pretentii de artista, careia tanarul ii face o vizita. Fred are 25 de ani, este spirit modern, cu
o educatie aleasa, diplomat si aviator, fiul unui foarte bogat om de afaceri, Tanase
Vasilescu Lumanararu. Incercand sa-l impresioneze, Emilia ii povesteste despre unul,
Ladima, "care m-a iubit ingrozitor, saracul" si care murise acum trei luni, dandu-i sa
citeasca scrisorile de dragoste pe care acesta i le trimisese in ultimii doi ani. Fred
Vasilescu citeste pe rand si in ordine fiecare scrisoare din teancul legat cu funda roz.

Ladima fusese gazetar si poet talentat, iar Fred este uimit cum un astfel de om nu se
gandise ca se compromite scriindu-i unei astfel de femei, o cocota de lux pe care o vizitau
si alti barbati. Scrisorile lui Ladima creioneaza un indragostit sensibil si sentimental,
preocupat ca iubita lui sa obtina un rol intr-o piesa, apoi fericit ca Emilia debutase, in
sfiirsit, intr-un spectacol la teatrul National, fiind convins de talentul actoricesc al femeii.
Emilia ii relateaza lui Fred despre relatiile ei cu alti barbati -printre care deputatul Nae
Gheorghidiu- si stradaniile ei de a evita orice intalnire a acestora cu Ladima. Cu toate
acestea, el aflase intampiator ca Emilia avea un amant, pe Traian Justiniu si-i scrie, cu o
tristete sfasietoare, rupand orice legatura cu ea: "S-a facut in mine ca o lumina de moarte
si inteleg acum, neasteptat, toate intampiarile si toate faptele omenesti ale acestui an de
delir, de cand te cunosc...".

Afland ca Ladima este foarte rau bolnav, "merge spre moarte...", Emilia nu se putuse
duce la el, deoarece insotea, ca sa-l distreze, un alt barbat, dar Valeria il gasise zacand
intr-o mizerie crunta, neras si foarte slabit. Vestea casatoriei Emiliei cu Arghiropol il
arunca pe Ladima intr-o disperare fara margini, dar cand logodna se anuleaza, el ii trimite
o scrisoare tulburatoare in care descrie chinurile ingrozitoare care-l mistuiau si "o
suferinta care intrece puterea de rezistenta a nervilor mei", rugand-o sa-l reprimeasca. De
atunci se intalneau din nou in fiecare seara, ieseau impreuna, dar nu a fost niciodata a lui
pentru ca Ladima "altminteri era idealist. [...] Ii piacea, asa, sa stea aci", spune Emilia "tot
senina, mare si goala".

Dintr-o alta scrisoare, adresata "Emy scumpa", reiese mandria lui Ladima pentru
"logodnica" lui, asa cum o prezinta pe Emilia celor mai buni prieteni ai sai, Bulgaran,
Cibanoiu si Penciulescu, invitandu-i pe toti intr-o seara la masa, dar Emilia pleaca
devreme pentru ca se plictisise ingrozitor, desi unul era mare savant, altul teozof si
ceiaialt un om de mare cultura.

Dintr-o alta perspectiva narativa, Fred rememoreaza toate intampiarile legate de Ladima,
in care se implicase in mod direct si isi aminteste faptul ca il cunoscuse in iulie 1926,
intr-o imprejurare foarte personala, deoarece el venise la Techirghiol ca sa se afle -
neobservat si nebanuit de nimeni - in apropierea doamnei T, pe care o iubea in taina.
Ladima este prima persoana careia Fred ii destainuieste chinurile prin care trece iubind-o
atat de total pe doamna T., simtind o pornire inexplicabila pentru confesiune: "Era
singurul pe lume caruia i-as fi incredintat taina, pe care n-o stiu nici parintii mei, faptul
cumplit care e cancerul vietii mele, care ma face sa fug de-o femeie iubita".

Fred il recomanda pe Demetru Ladima tatalui sau, Tanase Vasilescu, pentru a-l lua
director la "Veacul", ziar infiintat impreuna cu Nae Gheorghidiu, pentru a stavili o
campanie de presa pornita impotriva deputatului, prin care se dezvaluiau afacerile
necinstite privind fabrica de munitii din Ardeal si receptia unor avioane, din care cauza
fusese remaniat din functia de ministru. Tanarul director s-a ocupat cu pasiune si
infrigurare de organizarea gazetei, pe care o scria aproape singur si timp de doua
saptamani, "Veacul" a deziantuit o campanie furibunda, "aproape salbatica" impotriva
celui care-l atacase pe Gheorghidiu pentru, "afaceri veroase", iacandu-l sa apara in fata
opiniei publice "un imbecil ridicol". Atacurile virulente ale noii gazete, "Veacul", se
indreptau acum impotriva intregii clase politice, impotriva conducerii tineretului liberal,
astfel ca Nae Gheorghidiu ajunsese sa fie "temut si ascultat", iar gazeta "semana teroare,
mai ales [...] in partidul liberal". Ziarul are si un succes financiar, atingand in doua luni
tirajul "exceptional de 14 mii de exemplare", izbanda fiind posibila si pentru ca Ladima
era "absolut invulnerabil — si se facusera investigatii la tribunalul din orasul iui de
nastere, detectivii ii urmarisera tot firul trecutului, ii scrutasera viata" dar, negasind nimic
de care sa se agate, nu se putea riposta in nici un fel campaniilor lui de presa, care
devenisera extrem de aprige.

Notele de subsol ale autorului sunt o alta perspectiva narativa si se constituie intr-o satira
vehementa privind statutul omului in societatea vremii, unde toate sansele sunt de partea
afaceristilor verosi, pe cand cei cinstiti, ca Ladima, traiesc mizerabil si in umbra
celorlalti. Astfel ca talentul, cinstea si demnitatea gazetarului Ladima nu pot invinge
paienjenisul afacerilor frauduloase ale lui Gheorghidiu si Lumanararu. El descopera
intamplator neregulile dintr-o afacere a industriei miniere si C.F.R., care pagubea statul
roman cu un miliard de lei anual, iara sa banuiasca implicarea totala a patronilor sai in
aceasta frauda. Ceea ce a dus la ruperea definitiva a acestei colaborari, a fost aparitia unui
articol de o violenta deosebita, prin care Ladima acuza puterea politica de matrapazlacuri
in domeniul financiar-bancar.

In notele de subsol, autorul relateaza antipatia profunda pe care Ladima o avea pentru
economisti, pe care-i numeste "corbii matematici ai mizeriei" ori "improvizati medici
financiari", considerandu-i vinovati direct de criza financiara si economica in care se afla
tara, demonstrand ca nimeni dintre cei bogati nu-si plateste impozitele, ci numai cei
saraci si functionarii le achita.

Citind scriosarea in care Ladima o anunta pe Emilia ca isi da definitiv demisia de la

gazeta, pentru ca nu poate scrie ceea ce i se comanda, ci numai ceea ce gandeste el
(autenticitatea), mai ales ca este si prost platit, Fred isi aminteste ca il rugase pe Ladima
sa renunte la demisie, dar acesta refuzase categoric: "Nu sunt in stare sa scriu doua
randuri care sa nu vie dintr-o convingere adanca". Privind la "aceasta Emilie cu carnea de
gutuie moale, la povestea aceasta pe care puteam sa n-o cunosc", Fred Vasilescu este
uluit de imaginea pe care o are indragostitul, cum vede el in femeia iubita perfectiunea
fizica si integritatea morala.

Plecat de la gazeta, Ladima o duce din ce in ce mai greu, incearca sa publice in gazete
poezii si foiletoane, nu mai putea iesi nicaieri, iar cand isi da seama ca Emilia are relatii
cu un grec, Micropolu, ii scrie pentru ultima data si, plin de amaraciune, ii cere inapoi
scrisorile pe care i le trimisese. Ea refuza, socotind ca nu este un om bine crescut si-l
minte ca le-a pierdut. Peste doua saptamani Ladima s-a sinucis si Emilia spune ca a
recurs la acest gest "din mizerie", pentru ca "nu mai manca poate nici o data pe zi".

Fred Vasilescu isi da seama ca scrisorile nu trebuie sa mai ramana "in mana Emiliei",
intrucat acestea puteau compromite amintirea lui Ladima, statutul sau de poet talentat si
de gazetar intransigent, asa ca se hotaraste sa le fure.

"Epilogul I" relateaza infrigurarea cu care Fred Vasilesci cerceteaza, chiar de a doua zi de
dupa vizita la Emilia, imprejurarile sinuciderii lui George Demetru Ladima.
Necrologurile erau surprinzator de elogioase, Ladima fiind considerat "un stralucit
talent", "o mare pierdere pentru literatura romaneasca", dar unul singur il impresioneaza
profund "Unul dintre cei mai mari poeti ai timpului... hranit cu otet, fiere si dezgust de
contemporani, a dus tacut teava rece pe inima calda si stupida si a domolit-o, sfaramand-
o. Noapte buna, poet smintit si cumsecade" Desi pare absurd ca un om ca Ladima sa se
sinucida din cauza "unei femei atat de vulgare ca Emilia", Fred stie ca acest soi de cocote
provoaca

adevarate drame de amor, sinucideri sau crime, pe cand cele superioare, inteligente si
distinse provoaca suferinte mult mai adanci, dar pe un alt plan spiritual: "Toate dramele
din toti anii, de cand sunt atent la lume, sunt din mahalaua sufleteasca".

Ladima isi trasese un glont in inima, inabusind zgomotul cu o patura, iar in buzunarul
hainei s-a gasit o mie de lei si o scrisoare adresata unei doamne, Maria Manescu, in care
Ladima isi destainuie profunda suferinta provocata de "iubirea aceasta eterna si
otravitoare". De aceea procurorul respinge cauza sinuciderii ca fiind mizeria in care ar fi
trait poetul si considera ca el s-a impuscat din pricina acelei femei, careia ii lasase
scrisoarea. Fred isi da seama ca orgoliul lui Ladima a determinat aceasta punere in scena
a imprejurarilor. Fire hipersensibila, Ladima se simtea rusinat de iubirea injositoare
pentru vulgara Emilia si imprumutase cei 1.000 de lei pe care-i pusese in buzunar, astfel
ca demnitatea lui de om sa ramana nestirbita, fiind unica lui mandrie in viata, singurul
ideal: "nu trebuie sa se stie ca am iubit asemenea femeie si ca in viata am suferit de
foame. [...] Am trait patruzeci de ani, inutili".

Epilogul II, subintitulat "Povestit de autor" naratorul relateaza la persoana I despre

ciudatul accident de avion suferit de Fred Vasilescu, a doua zi dupa ce ii predase caietele.

Finalul romanului cuprinde discutia doamnei T cu naratorul, din care reiese ca ea fusese
tot timpul framantata de incertitudinea iubirii, "uneori si mie mi se parea ca ma iubeste...
[...] o iubire patimasa ascunsa" si marturisirea ei ca l-a iubit pe Fred cu pasiune, cu
voluptate si nu a inteles niciodata de ce el intrerupsese aceasta relatie. Naratorul renunta
definitiv la aflarea unor eventuale raspunsuri lamuritoare privind iubirea ciudata dintre
cei doi, deoarece adevarurile nu pot fi limitate: "Taina lui Fred Vasilescu merge poate in
cea universaia, fara nici un moment de sprijin adevarat, asa cum singur a spus-o parca, un
afluent urmeaza legea fluviului".

Romanul "Patul lui Procust" este construit pe axa fundamentala a autenticitatii, Camil
Petrescu ilustrand substanta vietii, fie prin valori existentiale ca iubirea si demnitatea, fie
prin prezentarea realitatilor sociale, culese din banalitatea cotidiana, conturand un tablou
convingator al lumii politice, economice si financiare din Romania anilor 1926-1928.

Destinele celor doua personaje masculine - Fred si Ladima - sunt, in conceptia lui
Nicolae Manolescu, doua enigme care stau fata in fata, una fiind imaginea rasturnata a
celeilalte: "daca Ladima isi pierde cu desavarsire capul pentru o femeie vadit inferioara si
se sinucide probabil din cauza ei, lacand insa totul spre a masca acest lucru, Fred se
dovedeste capabil sa paraseasca o femeie care-i este superioara, desi nu e deloc exclus sa
se sinucida din cauza ei, mascand motivul la fel de grijuliu ca si Ladima. [...] Dragostea
(si cu atat mai mult dragostea-pasiune) transforma pe cel ce iubeste in sclavul celui iubit:
iar Fred n-a vrut sa devina sclavul erotic al doamnei T." Fred sacrifica iubirea din
vanitate, iar Ladima din demnitate.

Caracterizarea personajelor

George Demetru Ladima este personajul absent din roman, portretul sau fiind conturat
prin confesiunea sentimentelor si conceptiilor proprii reiesite din scrisorile adresate
Emiliei, prin impresiile puternice ale celorlalte personaje, ca Fred Vasilescu si Emilia
Rachitaru, prin notele de subsol ale autorului, prin articolele de ziar reproduse in aceste
note, prin opiniile altor personaje, ca procurorul care anchetase sinuciderea ori marturiile
prietenilor lui de cafea.

Ladima, poet talentat si gazetar intransigent, cumuleaza toate celelalte trasaturi generale
ale personajului Camil Petrescian: intelectual lucid, analitic, inadaptat social,
hipersensibil, insetat de adevar si demnitate. El traieste in lumea ideilor pure, avand iluzia
unei iubiri ideale si aspirand catre demnitate umana absoluta in profesia de ziarist, ca
esente existentiale.

Portretul fizic se contureaza din puncte de vedere diferite si subiective, avand - asadar - la
baza principiul estetic al relativismului. Fred Vasilescu vede la inceput "un tip de lautar
sau doctor, asa ceva, cu mustata de plotonier", apoi il aseamana cu "un profesor
universitar, de o politeta de ambasador pensionar", iar Emilia si-l aminteste ca pe un tip
"blond si foarte inalt [...] putin cam haloimas, dar era simpatic."

Intelectual sensibil, Ladima este un poet recunoscut de unit ca genial, ignorat sau negat
cu fermitate de altii, iar ca gazetar se manifesta intransigent si inflexibil, cinstit si insetat
de adevar, nefiind nici pe departe "un om de paie". Ladima pune in articolele sale
pasiunea si convingerea intelectualului care gandeste profund si care crede in scrisul sau:
"daca nu scriu ceea ce gandesc, de ce sa mai scriu? Nu pot altfel." Ca toate personajele
camilpetresciene, Ladima este un inadaptat social, incapabil sa accepte compromisurile,
un om corect, preferand sa-si dea demisia cu demnitate, decat sa nu scrie adevarul despre
orice "adunatura de jecmanitori ai statului", chiar daca ajungea, ca urmare a acestei
decizii, muritor de foame.
Hipersensibil, Ladima este insetat de a simti in profunzime pasiunea iubirii si se
autoiluzioneaza in dragostea lui pentru Emilia, pe care o vede ca pe femeia ideala, pura,
Candida, copilaroasa, refuzand structural evidentele. Fred se mira cum un intelectual
rasat ca Ladima nu s-a gandit "nici o clipa ca faptul acesta, daca s-ar afla, l-ar
compromite. Sinuciderea lui Ladima este privita cu acelasi relativism al punctelor de
vedere diferite. Fred considera sinuciderea ca urmare a vietii mizerabile, vulgare,
procurorul care ancheteaza cazul crede ca din cauza doamnei T, deoarece scrisoarea
sinucigasului ii era adresata acesteia, Cibanoiu sustine ca prietenul sau isi pierduse
credinta in Dumnezeu, neputandu-se ridica deasupra mizeriei cotidiene. Ladima este un
invins, refuzand - din orgoliu - sa-si accepte toata mizeria vietii, experienta umilitoare a
traiului zilnic, se indragostise de "o femeie ordinara, o semiprostituata, pe care el o crede
intruchiparea puritatii si bunatatii, e o consecinta a conditiei sale jalnice sociale si
materiale".(Ov.S.Crohmalniceanu).

Fred Vasilescu este fiul lui Tanase Lumanararu, industriasul multimilionar asociat in
diferite afaceri cu politicianul liberal Nae Gheorghidiu, personaje conturate in romanul
"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi". Definit de Pompiliu Constantinescu
ca "un fel de intersectie atuturor celorlalte personaje", Fred recompune -prin memorie
afectiva - viata Emiliei, a doamnei T., destinul lui Ladima, precum si imaginea sociala,
politica si economica a Romaniei interbelice. Ca personaj, Fred Vasilescu este o imbinare
perfecta intre esente si aparente, fiul milionarului dorind sa fie perceput ca nu are alte
preocupari decat sportul, moda, chefurile si femeile, dar fiind, in fondul sau, un tanar
sensibil, inteligent si serios.

Portretul fizic este conturat abia in epilogul al II-lea, prin necrology cu prilejul mortii
impresionante a tanarului pilot, cand nu mai ramasese nimic din "tanarul blond, cu
obrazul limpede, cu trasaturi regulate si evidente ca un cap de statuie greceasca".

Sub aparenta unui tanar superficial, pe care "banda" il considera valoros pentru ca era
plin de bani, boem, snob si prost, Fred este un intelectual lucid, introvertit, inteligent. El
isi ascunde adevarata natura spirituala, intrucat contrasteaza flagrant cu mediul
inconjurator, cu lumea superficiala al carei stil l-a adoptat, prefacandu-se ca apartine
acestei societati mondene, meschine si dominate de parvenitism. Incadrandu-se perfect in
tipul personajului camilpetrescian, Fred Vasilescu este intelectualul lucid, autoanalitic,
hipersensibil, asemenea lui Ladima si Gheorghidiu. Cu toate ca este indragostit total si
definitiv de doamna T., Fred o evita, fiind capabil sa paraseasca o femeie care-i este
superioara, probabil din cauza aceluiasi orgoliu ce individualizeaza personajele lui Camil
Petrescu: "Sacrifica definitiv pasiunea pe altarul vanitatii: in loc sa se piarda pe sine,
prefera s-o piarda pe ea. [...] Fred n-a vrut sa devina sclavul erotic al doamnei
T."(Nicolae Manolescu, "Area lui Noe").

Dragostea lui pentru doamna T. ramane un mister, iar accidentul de avion poate fi si o
sinucidere, adica personalitatea lui Fred Vasilescu ramane enigmatica, sfarsitul sau
penduland intre accident de avion si sinucidere. Tanarul moare intempestiv, a doua zi
dupa predarea caietelor in care confesiunile lui sunt o permanenta autointrospectie, ca si
cand scrisul l-ar fi ajutat sa se izbaveasca de suferinta prin analiza lucida a "cancerului"
vietii lui, iubirea. Misterul iubirii lui reintra, prin moartea eroului, in circuitul marilor
enigme ale Universului: "Taina lui Fred Vasilescu merge poate in cea universaia, fara
nici un moment de sprijin adevarat, asa cum, singur a spus-o parca, un afluent urmeaza
legea fluviului", fraza care constituie finalul romanului, ca o concluzie ideatica sugestiva
pentru conceptia literara a lui Camil Petrescu.

Doamna T. este numele enigmatic pe care Camil Petrescu il da eroinei Maria T.

Manescu, numele intreg al eroinei fiind amintit in trecere de Fred Vasilescu, atunci cand
isi scrie testamentul si, mai accentuat, in scrisoarea de adio pe care George Demetru
Ladima i-o adreseaza femeii inainte de sinucidere.

Autorul o rugase pe doamna T. sa primeasca un rol intr-o piesa a lui, dar refuzul doamnei
T. este categoric, acceptand insa destainuirea epistolara asa ca ii trimite patru scrisori in
care-si dezvaluie sentimentele, conceptiile despre iubire, despre relatiile cu oamenii,
despre viata, in general.

In notele de subsol autorul ii face, in mod direct, un portret fizic detaliat: "Nu inalta si
inselator slaba, palida si cu un par bogat de culoarea castanei [...] cu ochii albastri ca
platina, lucind, frematand de viata". Trasaturile morale reies indirect, din faptele,
atitudinile si vorbele eroinei. Inteligenta, distinsa si cu o profunda cultura, ea isi pune pe
picioare o afacere proprie, deschizand un magazin cochet si discret de mobila stil, in care
piesele rare, de valoare autentica ii satisfac nevoia de frumos, de sensibilitate pentru arta
adevarata, fata de care are o atractie si o pasiune de critic de arta.

Camil Petrescu creeaza un model de feminitate, de delicatete si sensibilitate, calitatile

spirituale si intelectuale ale doamnei T. constituine un adevarat si inalt omagiu al ideii de
femeie ideala. Pentru Fred este femeia unica, iubirea vietii lui, sentimentele fiind
reciproce. Dragostea lor este devoranta, ii duce pe amandoi la o uitare totala de sine,
barbatu intrebandu-se uneori daca mai sunt "in toate mintile". Iubirea lor tainica ascunsa
de privirile lumii "atat de rea... neintelegatoare", pastrand cu strasnicie trairea intensa
numai pentru ei, contureaza femeia enigmatica, cea care atrage prin eternul mister
feminin.

George Calinescu afirma ca nu exists in viata reala decat femei ca Emilia, "femeia de
toate zilele" ce se poate caracteriza, pe cand "Doamna T. este fantoma romanului,
aspiratiunea lui Fred, obscura si enigmatica, tocmai prin aceasta, si daca autorul n-a stiut
sa-i dea tonuri de ulei, este pentru ca n-a putut s-o scoata din mediul ei aerian".

Emilia Rachitaru este cocota de lux si actrita fara talent care starneste o pasiune
mistuitoare si inexplicabila in sufletul sensibil al lui George Demetru Ladima, pentru care
ea este frumoasa, pura si candida. Ladima o divinizeaza, ii pare talentata ca actrita, o
aureoleaza cu calitati pe care le-ar dori la ea si iubeste aceste nobile trasaturi. Pentru
Fred, Emilia este proasta ca femeie, insensibila, total lipsita de talent ca actrita, pe scena
fiind "dezastruoasa ca o bucatareasa patetica".
Portretul fizic creioneaza, prin relativism, o femeie lasciva, Fred vede o blonda
spalacita, grasuta si vulgara atat in gesturi, cat si in vocabular. Pentru Cibanoiu, Emilia
este "o femeie fara suflet, o actrita, fire netrebnica". Ea este de o gravitate prosteasca,
mereu incruntata, grava si impozanta, dandu-si o importanta specifica celor saraci cu
duhul, neputinciosi sa inteleaga ceva in profunzime.

Dragostea ei este penibil de dramatica, de serioasa si calculata, Emilia fiind cocota de

lux imobilata de Ladima cu puritatea unui suflet de copil si vazand in ea idealul feminin,
care n-are insa nici o legatura cu femeia reala. Trasaturile morale reies indirect si din
faptele si vorbele Emiliei. Meschinsi, ea este interesata numai de eventualele servicii pe
care acesta i le-ar fi putut face ca gazetar. Incapabila de ganduri profunde si de
sentimente puternice, insensibila, Emilia nu-si da seama de raul pe care i-l face lui
Ladima, considerandu-se miloasa pentru ca nu-l "arunca" afara din casa, desi o plictisea
cu grija lui exagerata, o obosea cu atitudinile lui ridicol de sentimentale, din care cauza
George Calinescu o numeste "bestie inculta".

Originalitatea romanului e data de subtilitatea si profunzimea analitica a constiintelor,

de dramele interioare suferite din iubire si demnitate, de identificarea deplina a timpului
subiectiv cu cel obiectiv, de faptul ca personajele sunt in acelasi timp si naratori.
Principalele modalitatile de analiza psihologica utilizate de Camil Petrescu in roman
constituie tehnici specifice creatiilor literare psihologice, pe care le imbina, cu maiestrie
si talent: monologul interior, dialogul, introspectia constiintei si a sufletului, retrospectia,
autoanaliza si autointrospectia,care scot in evidenfa zbuciumul interior al personajelor,
central de aspiratia spre absolut.

Camil Petrescu, romancier prin excelenta citadin, realizeaza o literature intelectuala,

situandu-se pe linia ideii ca actul scrisului este, in primul rand, "o experienta spirituala, o
forma de confesiune destinata sa atinga suprema sinceritate si sa duca la o revelatie
existentiala" (Ov.S.Crohmalniceanu - "Literatura romana intre cele doua razboaie
mondiale").