SINDROAME PSIHOPATOLOGICE (1)

- simptome psihice frcevent observate împreună care apar unite prin legături
interioare şi au substrat fiziopatologic comun;
- Conrad: un sindrom pote trece în altul; ex.: în delir – prin creşterea incoerenţei
confuzionale => un tablou amenţial – prin clarificarea lentă a conştiinţei =>
halucinoză;
- Jaspers: sindromul = un domeniu de boală; în anumite boli => modificări
particulare – ex.: în sdr. amnestic senil sau alcoolic apar frecvent confabulaţii
amnestice, în sdr. amnestic traumatic nu apar confabulaţii;
- Schneider: există simptome obligatorii şi simptome facultative (localizatoare –
datorită lezării unei anumite regiuni a creierului, individuale – datorate predispoziţiei
pacientului); în bolile acute => 2 forme – tulburarea conştienţei şi „ascuţirea”
trăsăturilor de personalitate; în bolile cronice: în primul rând => „ascuţirea”
trăsăturilor personalităţii (ex.: exacerbarea anumitor trăsături de personalitate la
debutul senilităţii – degradarea personalităţii – ex.: scade politeţea) şi apoi tulburările
conştienţei;
- Wieck: sdr. de tranziţie – în perioada de trecere de la tulburări acute la
tulburări cronice (ex.: în tulburările de conştienţă apar sdr. de tranziţie – pe fond de
conştienţă clară – apoi urmează modificarea personalităţii şi intelectului); pot fi:
paranoide, schizofrenice, confabulozice, afective, amnestice Korsakov;

Sindroamele nevrotiforme
1) Sdr. astenic:
• astenia, fatigabilitatea – poate fi fizică sau psihică, stare de permanentă
oboseală care apare fără efort sau imediat după începerea muncii;
• scade atenţia voluntară, capacitatea de fixare şi evocare, posibilitatea de a
sesiza relaţiile mai complicate;
• iritabilitatea: uşurinţa cu care se produc şi se manifestă afectele,
imposibilitatea de a-şi stăpâni expresiile mimice şi comportamentul,
susceptibilitate, reacţie de mânie la contrarieri neînsemnate, tendinţa de a
izbucni în plâns, hiperestezie (nu tolerează zgomotele, lumina);
• cefaleea: durere „în cască” sau apăsare la suprafaţa scalpului sau apăsare
cervicală – cenestopatii;
• superficialitatea somnului, dificultatea de a adormi, trezire tardivă, nu
există efectul reparator al somnului;
• cel mai ridicat grad de nespecificitate;
• pot să apară şi fenomene obsesivo-fobice, hipocondriace, depresive;
• apare în neurastenie, boli somatice, boli endocrine, boli organice
cerebrale, faza de debut sau remisiune a schizofreniei;
2) Sdr. obsesivo-fobic:
• fobii, obsesii, compulsii;
• poate fi predominant fobic sau predominant obsesiv-compulsiv;
• apare în nevroza obsesivo-fobică, la psihopaţii psihastenici decompensaţi
nevrotic, schizofrenia cu debut pseudonevrotic, episoadele depresive din
 psihoza maniaco-depresivă, melancolia de involuţie, encefalită, epilepsie,
intoxicaţii, stadiile iniţiale ale hipertensiunii arteriale (predomină agorafobia şi
tanatofobia);
3) Sdr. isteric:
• complex de simptome din domeniul motricităţii, senzorialităţii, vorbirii,
funcţiilor vegetative-viscerale, funcţiilor psihismului;
• aceste simptome au origine emoţională, psihogenă, sunt atipice (faţă de
sdr. organice – ex.: nu respectă traiectele nervoase), sunt caracterizate de
teatralism, demonstrativitate, reversibilitate totală şi rapidă, influenţabilitate
prin atitudinea mediului şi sugestie;
• ex.: crize excito-motorii, paralizii, tulburări de fonatie, anestezii, tulburări
neuro-vegetative;
• se observă o serie de tulburări psihice: amnezii, fugi, stări crepusculare,
sdr. Ganser (formă de stare crepusculară isterică, simptomul principal =
„răspunsul alături” = o exagerare – ex.: 1+1=3, masa are 5 picioare; pacientul
pare a nu mai avea nicio cunoştinţă uzuală, execută pe dos cele mai simple
acte), pseudodemenţa (Wernicke, Stertz) (seamănă cu sdr. Ganser, aparenţa
unui deficit intelectual sau mnezic, răspunde şi acţionează „alături”);
• apare în : nevroza isterică, psihopatii isterice – după traume minime,
schizofrenia la debut, tulburări de personalitate interaccesuale (istero-epilepsii),
tetanie, sechele de encefalită, tumori, boli somatice la cei cu personalităţi
predispuse;

Sindroamele psihopatice
- simptomele: dizarmonia, dezechilibrul, instabilitatea personalităţii;
- se manifestă în activitate, în relaţia cu mediul, în relaţia cu el însuşi;
- dispoziţie afectivă anormală (modificări ale emoţiilor), nesiguranţă de sine,
tulburări ale instinctelor, suspiciozitate, rigiditate;
- când există fond organic decelabil = sdr. psihopatoid (pseudopsihopatiile) – în
traumatisme cranio-cerebrale, encefalită, toxicomanie;
- apar în debutul schizofreniei, psihoză organică cerebrală;

Sindroamele de agitaţie psihomotorie

- surescitarea funcţiilor psihice + exteriorizări verbale sau motorii;
- agitaţia = formă de comportament anormal, expresie motorie tulburată (în plan
instinctiv/ afectiv) şi dezorganizată a pulsiunilor ieşite de sub controlul voluntar
printr-o stare afectivă particulară, o stare halucinator-delirantă, destructurarea
conştienţei, o reacţie la factorii psihotraumatici în cazul psihogeniilor (Porot);
- diferite grade:
i. vivacitate crescută, nerăbdare vizibilă, ton ridicat, fără
pierderea controlului gândirii şi actelor, actele par coerente, motivate;
ii. locvacitate, surescitare ideativă, exacerbarea memoriei şi imaginaţiei,
mobilitatea afectelor, mişcări, gesturi, joc mimic brusc, neadecvat, încă există
aparenţa de logică şi coerenţă;
iii. nu mai există coordonare motorie, agitaţie incoerentă;
 - Bardenat: există stări de excitaţie-agitaţie pasagere, accidentale sau
permanente;
- dintre stările accidentale:
1) stările reactive de origine afectivă: paroxisme pasionale, agitaţia e
dezordonată, prezintă exacerbare ideativă, exaltare afectivă (gelozie, mânie,
ură), descărcări dezordonate, impulsive, tulburări neuro-vegetative, anxietate în
accese paroxistice (prin conţinutul ideativ penibil - lentoare, disperare, groază,
panică) => raptus, comportamente auto, heteroagresive; apar în psihozele acute
primitive (melancolia anxioasă), psihozele reactive, manifestări isterice, „crizele
de nervi” la personalităţi distimice;
2) stările de excitaţie-agitaţie de origine organică: pot fi determinate de:
•intoxicaţii: aceste stări sunt bruşte sau rapid progresive, în intoxicaţii
cu CO, belladona, eter, haşiş, LSD, canabis, oxigen sub presiune;
alcoolul: prin exces sau prin sevraj (delirium tremens = prototipul stărilor
de agitaţie psiho-motorie pe fond confuzional);
•medicamente: acridina, cicloserina, amida izonicotinică,
amfetaminele, antidepresivele triciclice (virajul);
•stări confuzionale şi halucinatorii: onirismul din maladiile toxico-
infecţioase, manifestări motorii (de la simpla carfologie până la raptusuri),
abces cerebral, tromboflebita de sinus cavernos, tumori, sechele de
traumatisme cranio-cerebrale, convulsii localizate – Bravais-jacksoniene,
boala Parkinson („paralizie agitată”), coreea acută (Sydenham) sau
cronică (Huntington);
•şoc medical sau chirurgical: prin reacţie emoţională sau organică
nespecifică, impregnare etilică + sevraj;
- dintre stările permanente – stările de excitaţie-agitaţie la cei predispuşi
constituţional sau cu afecţiuni psihice îndelungate:
1) în epilepsia esenţială sau secundară: paroxismele sunt însoţite de stări
de excitaţie prodromică sau postcritică, stările de excitaţie au caracter stereotip,
izbucnirile disforice sunt declanşate la incitaţii minime => stări de excitaţie-
agitaţie psihomotorie bruşte, explozive, cu acte agresive foarte violente;
2) bufeurile delirante – la debilii mintali;
3) accesul maniacal: conduită expansivă, jovială, ironică, exacerbare
timică, dezinhibiţia pulsiunilor, exces de activitate, logoree (expresia şarjelor
ideative);
4) excitaţia tristă din melancolie: săracă, monotonă; excepţie: raptusul
anxios;
5) monotonia stereotipă a excitaţiei psihomotorii în deficienţa cognitivă:
la idiot – turbulenţă motorie, strigăte şi exclamaţii bruşte, râsete neroade,
gesturi clastice absente; imbecilul şi debilul mental -> reacţie emoţională
amplificată şi disproporţionată;
6) stări demenţiale: dacă deficitul este profund => „delir al actelor”
(Soullier, Courbon), desfăşurare motorie incoerentă (pacientul pleacă, se
dezbracă, bolboroseşte, hohote de râs, de plâns, ameninţă, face tentative de
suicid nedisimulate); mai des: turbulenţă monotonă, exacerbată vesperal şi
nocturn; ex.: în demenţa senilă – crizele coleroase;
 7) paralizia generală progresivă: agitaţia sugerează când elemente
maniacala, când elemente delirant-halucinatorii;
8) delirurile cronice: mai ales în cele paranoide, dar şi în toate formele
stenice; exaltare intelectuală prin factori emoţionali şi pasionali reactivaţi
psihogen (polarizaţi la tema principală a delirului) => cverulenţă, memorii
revendicative impresionante prin volum; in schizofrenie: excitatie psihomotorie
imprevizibilă, inexplicabilă, comportament stereotip, bizar, manierist, absurd,
descărcări psihomotorii furibunde (excitaţia catatonică)
- există mai multe tipuri de excitaţie-agitaţie: agitaţia anxioasă, excitaţia
coleroasă, activitatea halucinatorie, exaltarea pasională, gesticulaţia demonstrativă şi
teatrală în isterie;
- agitaţia psihomotorie:
•debut brusc sau progresiv;
•apare după stres, alcool, toxice, medicamente;
•starea conştienţei: episoade confuzionale, stări delirant-halucinatorii;
•existenţa sdr. febril şi a altor boli somatice (dacă nu există => delir acut
hiperazotemic – prognostic sumbru);
•antecedentele personale patologice: accese anterioare, periodicitate,
consum de alcool, epilepsie;
•ex.: debut brusc fără febră în absenţa unei intoxicaţii => epilepsie sau
criză caracterială, instalarea în câteva zile => acces maniacal atipic sau bufeu
delirant-halucinator; la copii: insomnie, agitaţie, pavor nocturn, febră =>
meningo-encefalită; la bătrâni: turbulenţă, agitaţie => deteriorare demenţială;
agitaţia epileptică poate fi expresia unor mici accidente circulatorii cerebrale;

Sindroamele afective
1) sindromul maniacal:
- triada simptomatică clasică: euforie + accelerarea ideaţiei + hiperactivitate;
- forme:
i. hipomanie;
ii. excitaţia maniacală simplă;
iii. mania coleroasă – predomină irascibilitatea şi tendinţa la reacţii de
mânie;
iv. mania confuzivă, incoerentă: înrudită cu amentia, dezagregare
profundă şi incoerenţa gândirii, activităţii, apare prin supraadăugarea unui
element exogen;
v. mania supraacută = furorul maniacal: însoţită de obnubilare, ± trăiri
oniroide, agitaţie psihomotorie extremă; refuzul hranei + deshidratarea +
hipertermia = sd. delirului acut (Guiraud, Ey);
- etiologie: psihoza maniaco-depresivă, sifilis, tumori, traumatisme cranio-
cerebrale, maternitatea, hipertiroidie, hiperfoliculinism, anemie pernicioasă,
reumatism, porfirie, medicamente (ACTH, cortizon, HIN, cicloserină, acridină);
2) sindromul depresiv:
- simptome cardinale: dispoziţie depresivă + încetinirea gândirii + inhibarea
activităţii;
- forme:
 i. depresia simplă: simptomul cel mai evident = inhibarea activităţii;
ii. depresia stuporoasă: inhibiţia atinge intensitatea maximă;
iii. depresia anxioasă;
iv. depresia delirantă: delirul melancolic tipic – păcătuire, sărăcie,
hipocondrie; o formă specială = sdr. Cotard: idei de negaţie (a existenţei şi
funcţiilor organice, a existenţei rudelor şi a celorlalţi oameni, a lumii) +
imortalitate + enormitate;
- după Kielholz:
i. depresii organice (senile): fond – ateroscleroză, traumatism cranio-
cerebral, epilepsie;
ii. depresii simptomatice: boli infecţioase, vasculare, pulmonare,
endocrine, medicamente, sevraj la toxicomani;
iii. depresii de involuţie;
iv. depresii endogene;
v. depresii psihogene: depresii de epuizare, nevrotice (depresia vegetativă
Lemke, depresia endoreactivă Weitbrecht), depresii psihoreactive;

Sindromul catatonic
- predomină tulburările activităţii motorii – akinezie (stupoare catatonică) sau
hiperkinezie (agitaţie catatonică);
- elementele principale: negativism, stereotipii, catalepsie, fenomene de imitaţie
patologică;
- starea de conştienţă poate fi nealterată sau tulburată (prin asocierea unei stări
oniroide);
- apar în schizofrenia catatonică;
1) catatonia mortală (Stauder): catatonia pernicioasă (Weitbrecht) = catatonia cu
periculozitate vitală (Pauleikhoff); debut brusc, cu delir, halucinaţii, tulburări neuro-
vegetative, raptusuri, agitaţie motorie continuă, tendinţa la autodistrugere, negativism
alimentar, deshidratare, febră, cianoză, stupoare, tulburări ale conştienţei ± sfârşit
letal; unii o includ în psihozele de motilitate, alţii consideră că aparţine schizofreniei
catatonice, iar alţii spun că are o bază exogenă;
2) catatonia tardivă: Kraepelin – stereotipii, incoerenţă, negativism, stupoare +
dispoziţie depresivă sau expansivă + prognostic defavorabil; unii autori consideră că
aparţine demenţelor presenile, alţii că aparţine schizofreniei; apare în boli infecţioase,
encefalite, sifilis nervos, demenţă paralitică, tumori, traumatisme cranio-cerebrale;

Sindroamele halucinatorii şi delirante

1) sindromul Charles-Bonnet: halucinaţii vizuale (micropsice, macropsice,
normopsice, metamorfopsice, kinetoscopice), apare la bătrâni, în lipsa deficitului
cognitiv; corelaţia cu leziuni oculare nu e obligatorie; sindromul nu include
halucinaţiile oftalmopaţilor sau cele prin deprivare senzorială; halucinoza (o altă
accepţiune decât cea dată de Claude, Ey - halucinaţie privită critic, fără elemente
delirante) (– ca şi halucinoza pedunculară Lhermitte): halucinaţii auditive (acoasme
sau voci ameninţătoare şi injurioase, ce comentează despre intenţiile lor agresive
asupra pacientului, vorbesc despre el la persoana a 3-a ) + delir de persecuţie sau
 mărire (consecinţa sau explicaţia tulburărilor de percepţie); tipic apare în alcoolismul
cronic (halucinoza alcoolică Wernicke) şi sifilisul nervos (halucinaţia Plaut);
2) sindromul paranoic: delir sistematizat de persecuţie, gelozie, invenţie, cu
mecanisme interpretative, lipsesc halucinaţiile, gândirea şi comportamentul sunt
coerente, ordonate; apare în paranoia, psihoza reactivă (reversibilă);
3) sindromul paranoid: delir nesistematizat cu conţinut persecutor + halucinaţii;
apare în schizofrenia paranoidă, epilepsie, ateroscleroză, senilitate, consum de
amfetamine, anemie pernicioasă (= pseudoschizofrenii sau psihoze schizoforme);
4) sindromul parafrenic: sindrom delirant-halucinator sistematizat, afectivitatea
şi personalitatea sunt conservate, chiar după o perioadă lungă de evoluţie; apare în
psihozele vârstei înaintate sau ca entitate nosografică separată; alţi autori consideră că
este vorba de schizofrenie;
5) sindromul de automatism mental:
•Clérambault a sintetizat noţiunile mai vechi de halucinaţii psihice
(Baillarger), pseudohalucinaţii (kandinski), halucinaţii psihomotorii (Seglas) =>
sdr. de automatism mental – elementul primordial = scizura Eului => gândirea
devine străină, Eul nu mai atribuie o serie de trăiri propriei individualităţi;
•există un triplu automatism: mental, senzitiv şi motor;
•fenomenele ideatorii: gânduri stranii, devansarea gândirii, ecoul gândirii
şi lecturii, denunţarea gesturilor, jocuri silabice, absurdităţi, nonsensuri, oprirea,
dispariţia gândirii, depănarea de amintiri, comentarii asupra actelor, întrebări,
gânduri care-şi răspund; asociază automatisme: afectiv, emotiv (sentimente
impuse), volitiv (acte impuse), vizual (amintiri, imagini care se arată
pacientului);
•considerat nucleu al psihozelor delirante cronice => duce la apariţia
delirului mistic, de mărire, de persecuţie, de posesiune;
•sindromul format din convingerea pacientului că gândirea proprie nu
mai e a lui + pseudohalucinaţii + delir de influenţă – a fost reluat în psihiatria
franceză ca sindrom de deposesiune (Lévi-Valensi), sindrom de acţiune
exterioară (Claude), gândire xenopatică (Guiraud);

Sindroamele hipocondriace
- componenta determinantă = ideea hipocondriacă (de intensitate prevalentă,
obsesivă sau delirantă – Jahrreiss): obsesia, convingerea în existenţa unor leziuni,
alterări, modificări ale corpului sau psihicului, în existenţa unei boli somatice
incurabile, fatale, neîntemeiată obiectiv;
- anxietatea – poate fi întreţinută de o anomalie reală, dar nesemnificativă, de
iatrogenii, afecţiuni benigne sau tulburări nevrotice cenestopate;
1) sindromul asteno-hipobulic: pe fondul astenic => temeri de boală, idei
prevalente alimentate de tulburări neuro-vegetative, cenestopatii; apare în neurastenii,
boli somatice, schizofrenia incipientă sau în remisiune;
2) sindromul obsesivo-hipocondric: temeri obsesive de îmbolnăvire sau
nosofobii (cancerofobie, sifilofobie, rabiofobie);
3) sindromul depresiv-hipocondric: formă a depresiei delirante, apare în psihoza
maniaco-depresivă, depresia de involuţie, pe fond organic;
 4) sindromul paranoiac-hipocondric: delirul hipocondric de interpretare,
pacientul e convins că e contaminat sau i s-a aplicat un tratament greşit => delir
persecutor şi de revendicare;
- sindromul Műnchhausen: trebuie izolat de sindroamele hipocondriace; falsă
îmbolnăvire – simplă simulare, nu antrenează comportamentul atât de mult; pacienţii
dau conştient date anamnezice false sau îşi produc fenomene somatice, leziuni =>
prezintă tabloul unor boli somatice -> investigaţii, intervenţii chirurgicale; tipic:
tenacitatea manifestărilor şi peregrinarea în alt spital, alt oraş; fondul: psihopatic,
nevrotic, isteric, schizofren.