DEZVOLTAREA UNEI SOLUȚII INTELIGENTE ÎN DOMENIUL ANALIZEI

FINANCIARE A ÎNTREPRINDERII: ANALIZA SOLVABILITĂȚII

ÎNTREPRINDERII

Necula P. Tatiana*
Abstract: This essay tries to show the main indicators used to analyze the organization’s capacity to endebt
itself and it’s capacity to pay back those debts.

Keywords:total assets, total debts, rank of debtness, rate of debtness,cost of debtness, solvency, net account,
financial independence, capital.

Introducere: În acest referat s-a încercat rezumarea principalilor indicatori pe baza cărora
se analizează capacitatea întreprinderilor de a se îndatora, atât pe termen scurt, cât și pe termen
lung, precum și capacitatea acestora de a-și rambursa datoriile.
Conceptul de solvabilitate sau de soliditate patrimonială desemnează capacitatea
întreprinderii de a face față scadențelor pe termen mediu și lung, respectiv, rambursării datoriilor
și plății regulate a dobânzilor. Solvabilitatea este dependentă, pe de o parte, de măsura în care
activul total al întreprinderii este suficient pentru plata datoriilor totale și, pe de altă parte, de
gradul de îndatorare și/sau independență față de terți.
Analiza suficienței activului total pentru acoperirea datoriilor totale se realizează cu
ajutorul indicatorului:

• Rata solvabilității generale (Rsg) exprimată ca raport între activul total și datoriile
totale:

(1)

Acest indicator este echivalentul, în mărimi relative, a indicatorului situația netă,

exprimat în mărimi absolute, ca diferență între activul total și datoriile totale ale întreprinderii.
De mărimea ratei solvabilității generale depinde posibilitatea reânnoirii contractelor de creditare
cu finanțatorii. O valoare a raportului mai mică decât 1,66 explică faptul că întreprinderea se
caracterizează prin insolvabilitate și este riscantă pentru furnizorii de capital, care pot refuza
acordarea de noi împrumuturi. Aceasta echivalează cu o situație netă negativă.
Aprecieri asupra solvabilității întreprinderii se realizează în urma anlizei rapoartelor care
reflectă gradul de îndatorare și independență financiară a întreprinderii. Dintre ratele de
îndatorare, menționăm următoarele:
• Rata îndatorării globale (Rig) raportează fie datoriile totale la capitalul total
(pasivul total) al întreprinderii, fie datoriile totale la capitalul propriu:

*
Specializarea CIG, anul III, grupa 12, email: tattyana261185@yahoo.com
 (2); (3)

Aceste rapoarte sunt denumite coeficienți ai îndatorării globale și exprimă gradul de

dependență a întreprinderii față de resursele financiare provenite de la terți. Primul raport este
perceput ca un indicator de risc financiar, având în vedere că remunerarea creditelor este
prioritară și fixă, în timp ce rezultatul net și lichiditatea întreprinderii fluctuează. Raportul are o
valoare mai mică decât 0,66 atunci când întreprinderea nu se caracterizează prin risc de
insolvabilitate și dispune încă de capacitate de îndatorare. Valori egale cu 1 pentru acest raport
se întâlnesc numai în cazul în care capitalul propriu devine negativ, situație specifică
întreprinderilor aflate în stare de faliment, la care pierderea reportată a erodat capitalul
întreprinderii.
În dinamică, este de dorit diminuarea raportului (pe seama creșterii datoriilor totale într-
un ritm mai lent decât ritmul de creștere a pasivului total), ceea ce sporește autonomia financiară
a întreprinderii. Creșterea indicatorului reflectă o situație normală numai când îndatorarea
exercită un efect de levier financiar pozitiv pentru întreprindere, și, de asemenea, când cresc
datoriile mai mici de 1 an, ca urmare a relaxării termenelor de plată a furnizorilor.
În practica financiară este preferată a doua variantă de calcul a coeficientului îndatorării
globale pentru că face referire la normele bancare, care prevăd că datoriile totale ale
întreprinderii nu trebuie să depășească de două ori capitalul său propriu. Când raportul are
valoarea egală cu 2, capacitatea de îndatorare a întreprinderii este considerată saturată.
Îndatorarea peste acestă limită conduce la apariția riscului de insolvabilitate, atât pentru
împrumutat, cât și pentru finanțator.

• Rata îndatorării la termen (Rit) se determină în două variante, fie ca raport între
datoriile care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de 1 an și capitalul permanent,
fie raportând aceeași categorie de datorii la capitalul propriu:

(4); (5)

În calculul acestor indicatori se ține seama de impactul diferit pe care categoriile de

capitaluri provenite de la terți îl au asupra riscului de insolvabilitate a întreprinderii. Riscul de
insolvabilitate este, în principal, determinat de datoriile pe termen lung, care cumulează ratele
scadente și cheltuielile cu dobânda aferentă. Întreprinderea dispune ce capacitate de îndatorare la
termen când primul raport este mai mic sau egal cu 0,5, iar al doilea raport este cel mult egal cu
1.
De asemenea, analiza solvabilității întreprinderii trebuie să aibă în vedere și capacitatea
întreprinderii de a rambursa debitele, apreciată cu ajutorul următoarelor rate:
• Rata capacității globale de rambursare (Rrg) raportează datoriile totale la
capacitatea de autofinanțare:

(6)
 Raportul exprimă, în număr de ani, capacitatea întreprinderii de a rambursa datoriile
totale. Întreprinderea trebuie să dispună de o capacitate de autofinanțare capabilă să satisfacă cel
puțin obligațiile de plată reprezentate de credite, dobânzi și comisioane aferente. Literatura de
specialitate recomandă o perioadă de maximum patru ani pentru rambursarea datoriilor pe
seama capacității de autofinanțare. Cu cât valoarea indicatorului este mai mică, cu atât
întreprinderea este capabilă să suporte o îndatorare suplimentară.

• Rata capacității de rambursare la termen (Rrt) exprimă aptitudinea întreprinderii

de a rambursa, din capacitatea de autofinanțare, datoriile care trebuie plătite într-o
perioadă mai mare de un an:

(7)

Interpretarea indicatorului este similară cu cea a indicatorului precedent, iar literatura de

specialitate indică pentru acest raport o valoare maximă egală cu trei ani. În cazul în care
valoarea indicatorului depășește această limită, capacitatea de autofinanțare disponibilă nu este
suficientă pentru rambursarea datoriilor la scadență, iar întreprinderea trebuie să găsească alte
resurse pentru a face față scedențelor (dezinvestiții, noi împrumuturi pe termen scurt etc.).
Analiza capacității întreprinderii de a suporta costul îndatorării se realizează cu ajutorul
indicatorului:
• Rata prelevării datoriilor financiare (Rpd) care raportează cheltuielile financiare la
excedentul brut din exploatare sau la cifra de afaceri:

(8); (9)

Practica demonstrează că o valoare a primului raport mai mare de 0,6 sau depășirea
excedentului brut din exploatare de către cheltuielile financiare este un semnal că întreprinderea
nu poate suporta costul îndatorării. Această situație nu poate persista pe termen lung pentru că
întreprinderea devine insolvabilă. Pentru al doilea raport, literatura de specialitate recomandă o
valoare de cel mult 0,33(cheltuielile financiare să nu reprezinte mai mult de 3% din cifra de
afaceri), pentru ca întreprinderea să nu se expună riscului de insovabilitate.
Nivelul ridicat al capitalului propriu asigură o anumită independență financiară
întreprinderii, permițându-i să aibă acces la împrumuturi. Aprecieri asupra solvabilității
întreprinderii se realizează și în urma studierii independenței sau autonomiei financiare a
întreprinderii prin următorii indicatori:

• Raportul autonomiei financiare globale (Raf) care se exprimă în două forme:

(10) (11)
 Primul indicator prezintă raportul dintre resursele proprii ale întreprinderii (situația netă)
și totalul resurselor financiare aflate la dispoziția sa. Literatura de specialitate recomandă pentru
acest raport valoarea de minimum 0,33 care caracterizează o autonomie financiară normală a
întreprinderii. Când descrește gradul de autonomie financiară a întreprinderii, crește riscul
băncilor finanțatoare. Indicatorul poate lua valori negative când capitalul propriu este negativ,
situație proprie întreprinderilor falimentare. Cea de-a doua variantă de calcul a indicatorului
raportează capitalul propriu la datoriile totale, iar valoarea sa nu trebuie să coboare sub 0,7-0,8
pentru a reflecta o autonomie financiară ridicată a întreprinderii. Cu cât indicatorul are valori mai
mici decât limitele precizate,cu atât întreprinderea se expune riscului de insolvabilitate datorită
dependenței prea mari față de creditori. Tendința de creștere a autonomiei financiare a
întreprinderii este de dorit să se realizeze pe seama creșterii, într-un ritm mai rapid, a profitului
net al exercițiului decât a celorlalte componente ale capitalului propriu. Diminuarea autonomiei
financiare a întreprinderii, ca urmare a creșterii capitalului propriu într-un ritm mai lent decât
ritmul de creștere a datoriilor totale, este o situație normală numai dacă se realizează pe seama
creșterii datoriilor ce trebuie rambursate într-o perioadă de până la un an, ca efect al prelungirii
termenelor de plată acordate de furnizori.

• Raportul autonomiei financiare la termen (Rat) exprimat în următoarele variante:

(12); (13)

Prima variantă de calcul al raportului reflectă măsura în care capitalul propriu participă la
formarea capitalului permanent, în timp ce a doua variantă evidențiază măsura în care datoriile
mai mari de un an pot fi acoperite pe seama capitalului propriu. Valoarea minimă admisă pentru
primul indicator este 0,5; sub acest prag întreprinderea se confruntă cu risc de insolvabilitate.
Reducerea indicatorului este normală în perioadele în care întreprinderea contractează noi
împrumuturi pe termen mediu și lung, care exercită un efect de levier financiar pozitiv. Valoarea
minimă admisă pentru cea de-a doua variantă de calcul este 1, respectiv, datoriile mai mari de un
an trebuie să fie acoperite integral de capitalurile proprii, datorită activității rentabile a
întreprinderii. Pentru ca întreprinderea să-și păstreze autonomia la termen este necesar ca ritmul
de creștere a capitalului propriu să fie superior sau egal ritmului de creștere a datoriilor mai mari
de un an.
Concluzii: Din cele prezentate anterior putem afirma că gradul de îndatorare este diferit
de posibilitatea de rambursare a datoriilor de către întreprindere;e xistă întreprinderi foarte
îndatorate, dar care rambursează creditele și plătesc dobânzile la termenele stabilite, după cum
există și întreprinderi cu un nivel mai redus de îndatorare, dar care înregistrează credite restante.
 BIBLIOGRAFIE:

• Spătaru, L., „Analiza economico-financiară. Instrument al managementului

întreprinderilor”, editura Economică, București, 2004, pp. 467-468;
• Petrescu, S., “Analiză și diagnostic financiar-contabil. Ghid teoretico-
aplicativ”, editura CECCAR, București, 2006, pp.185-188;
• Mironiuc, M., “Analiză economico-financiară: Elemente teoretico-
metodologice și aplicații”, editura Sedcom Libris, Iași, 2006, pp. 253-254, 284-
288;

• Crecană, C., „Analiză economico-financiară. Industrie. Agricultură”, editura

Economică, București, 2006, pp.120-122.