Revista poate fi găsită

numai la adresa
indicată Aşteptăm sfaturile, ideile
pe reversul copertei
voastre creative,
propunerile adecvate
temelor propuse pe adresa
redacţiei,
pentru a crea posibilitatea
unei educaţii constructive
demnă de RESPECT

Părinţi autoritari/indiferenţi?
Tineri singuratici/hiperagitaţi?
Copiii fără control/prea viciaţi?

Se oferă consultanţă psiho-pedagogică; cursuri de

formare pentru orice educator (IMPORTANŢA
PREZENŢEI ŞI A FORMĂRII
PROFESORILOR. PROPUNERE PENTRU O
PEDAGOGIE COMUNICATIVĂ);
Traduceri: italian-român/ român-italian
 De ce această siglă?

Redacţia
Sediu: Săbăoani
Titlul: “ajutând TE ajuţi”;
Str. Orizontului 140B
Revista lunară a Educatorilor
tel: 0233/768135
cel: 0765481836
ISSN 2067 - 8398 Sintagma: aTa
Scopul Revistei
(Director, redactor - Imagine:
tehnoredactor) cerc – scoate în evidenţă centralitatea Deoarece din analiza unor studioşi moderni
MÎRŢ SIMONA MAGDALENA educaţiei asupra pedagogiei, la nivel general, rezultă că
ea este mai mult comunicată decât
Redacţia pag. 2 trandafiri – frumuseţea trandafirilor
transmisă, precum afirmă profesorul italian
MEMBRI COLABORATORI: Editorial este eficienţa educaţiei iar prezenţa Franco Campi. A promova “o pedagogie
Familia, încotro? pag. 3 spinilor scoate în evidenţă urcuşul comunicativă, înseamnă a da ocazia
Specialişti greu până la asemenea rezultate
Gabor Cornel, Claudia Popovici, Educaţie în familie pentru familie pag. 4
construirii relaţiilor semnificative, dând
pozitive continuitate existenţei noastre, o pedagogie ce
Duma Bernadin, Breahna Florin, Comunicare presupune şi implică respectul, iubirea,
Familia şi şcoala pag. 5 steaua – importanţa prezenţei
Hirja Alois, Celina Salca, Ianus Părinţi Educatorilor în societate
interesul necondiţionat faţă de semenul nostru,
oferind posibilitatea fiecăruia de a deveni o
Irina, Petruţ Iuliana, 3 alternative creative la a spune “nu” copiilor; ochii – simbol al importanţei educaţiei persoană integră şi colaboratoare”.
Rolul părinţilor în comunicarea directă
Macarie Gabriela cu fii lor pag. 6 copiilor/tinerilor pentru fiecare Dorinţa este aceea de a oferi tuturor celor
Educator, „pupila ochilor” interesaţi, o alternativă pentru a vedea
Famiglie
problema educaţiei prin prisma diferitelor
Familia, încotro? pag. 7 culoarea verde – simbolul speranţei că
teme inspirate din problemele reale cu care se
Copii prin muncă şi constanţă educaţia confruntă societatea de astăzi.
Familia pag. 8 poate aduce roade autentice
Curiozităţi
Povestea murselor pag. 9
Tineri
Tineri între tradiţie şi
contemporaneitate pag. 10
E bine de ştiut
Noua lege a învăţământului 2011 pag. 11
Formare
Educaţia familială pag. 12
Informare
Ce este familia? pag. 13
Profesionalism
Familia-punct de reper în dezvoltarea
simonamirt@hotmail.com nostra viitoare pag. 14
www.symber2010.blogspot.com Redacţia răspunde
Scopul revistei pag. 15

Familia-punct de reper
în dezvoltarea nostră viitoare
Claudia Popovici
În zilele noastre familia este considerată o
unitate sociologică şi psihologică ce se carac-
terizează prin raporturi de rudenie între per-
soanele ce o alcătuiesc.
Familia oferă identitate socială, dispune de un
anumit buget comun şi un sistem de convie-
ţuire, relaţii de dependenţă afectivă, spontană,
intimitate, dar şi de distanţe psihologice nuan-
ţate, distribuţie a coparticipării şi responsabili-
tăţii educative şi de întrajutorare.
Familia este considerată ca fiind temelia so-
cietăţii. Ea devine apoi element de stabilitate
socială, deoarece relaţiile din cadrul ei dau to-
nul relaţiilor din societate. Stabilitatea ei deter-
mină stabilitatea societăţii. Familia reprezintă
un produs al sistemului social şi se dezvoltă pe
masură ce se dezvoltă societatea şi trebuie să se
modifice în raport cu transformările din so-
cietate.
Valorile după care funcţionează o familie
matură şi sănătoasă sunt capacitatea de a iubi şi
de a munci cu scopul producerii bunurilor
necesare convieţuirii. O funcţie definitorie a
familiei este cea de a genera iubire fată de toţi
membrii săi.
Nevoile fiinţei umane, modul în care sunt
împlinite sau dimpotrivă, modul în care sunt
neglijate ele, determină caracteristicile de
dezvoltare ale fiinţei umane.
Un copil se dezvoltă optim, devine o fiinţă
normală, capabilă de a fi fericită şi de a-i face
fericiţi pe cei din jurul său, sau dimpotrivă
evoluează spre comportamente şi stări mai
puţin normale, în funcţie de modul în care cei
din jur, în primul rând părinţii, ştiu să vină în
întâmpinarea nevoilor lui şi să înţeleagă, în
satisfacerea acestor nevoi, caracteristicile care
ţin de vârsta copilului.
Doar în familie copilul învaţă limbajul şi
comportamentul social, îşi formează aspiraţii
şi idealuri, convingeri şi atitudini, sentimente,
trăsături de voinţă şi caracter.
Nu întâmplător funcţiile familiei sunt atât de
variate şi cuprinzătoare: 1. funcţia biologică
(dă naştere copiilor); 2. funcţia socială
(asigură creşterea copiilor); 3. funcţia
economică (creează condiţii materiale nece-
sare supravieţuirii); 4. funcţia cultural-
educativă (asigură formarea, educaţia
copiilor); 5. funcţia juridică (da identitate
socială - cetăţenie, nume, etc.).
Relaţiile de familie se bazează pe prietenie
şi afecţiune reciprocă între membrii ei, care
sunt datori să-i acorde unul altuia sprijin
moral şi material. Familia se află la baza val-
orilor fundamentale ale umanităţii, pentru că
reprezintă locul în care se realizează o amplă
cunoaştere între generaţii, dar şi prima so-
cietate din viaţa individului, cadrul în care se
regăseşte rolul său juridic, social şi economic.
„Ceea ce înveţi în leagan durează pana la
mormânt” spune un proverb. De aceea
relaţiile în cadrul familiei trebuie să se bazeze
pe comunicare, afecţiune, ajutor reciproc,
protecţie, încredere, adevăr, dreptate,
toleranţă, înţelegere, sinceritate, respect. De
atmosfera familială depind sentimentele de
siguranţă sau nesiguranţă, care au influenţă
hotărâtoare asupra dezvoltării individului.
Greu de atins? Fiecare membru al familiei
învaţă pe parcurs, cu paşi mărunţi şi multă
răbdare, într-un mod particular, prin
experienţe unice.
Familia, încotro?
Mîrţ Simona Magdalena
Este din ce în ce mai multă zarvă pe
străzi, mai ales acum după sărbători. Fi-
ecare îşi reia cu greu locul în societate,
fiecare membru al oricărei familii se reîn-
toarce la munca sa.
Dar întrebarea cea mai profundă care
preocupă pe specialiştii acestei reviste
este: familia, încotro se îndreaptă?
Oricine poate să constate cât de compli-
cat este ca un copil să înveţe şi să-şi însu-
şească valorile societăţii actuale, cât este
de dificil ca un tânăr să se integreze fără
probleme fie în diferite grupuri sociale fie
pe piaţa muncii, sau cum un părinte poate
să aibă un serviciu stabil pentru a putea
oferi membrilor familiei ceea ce i se cuvi-
ne.
Cert este că, privind demersul societăţii
în acestă perioadă, de după sărbători,
putem observa cu bucurie că nimeni nu se
dă bătut.
Chiar dacă fiecare persoană este
conştientă că nu-i este deloc uşor, îşi
continuă viaţa cotidiană cu îndârjire,
voind parcă să sfideze dificultăţile
acesteia.
Putem constata de asemenea cum
“izbesc” în familii tot felul de fenomene
sau factori care îngreunează punerea în
pratică a valorilor şi nu numai. În ultimi
10 ani putem vedea cum familia a cu-
noscut stoparea comunicării dintre
membri ei, divorţul sau dezbinarea a-
cesteia.
Zeci, sute, poate mii de familii nu mai
sunt ceea ce şi-au propus să fie. Părinţi
plecaţi peste graniţe, părinţi puţin infor-
maţi sau formaţi, părinţi care nu-şi mai
găsesc “rolul” sau “scopul” în familiile
lor decât cel financiar, sunt doar câteva
elemente ce dau naştere nesiguranţei,
neînţelegerii, preocupărilor de tot felul
(material, financiar, afectiv, psihic, so-
cial, etc.), situaţie prin care “mlădiţele”
se simt din ce în ce mai fragile, aproape
fără sens şi fără scop existenţial, promo-
vând mai degraba şi cu mai multă uşu-
rinţă indiferenţa, neştiinţa şi incompe-
tenţa, realităţi care dacă persistă duc la o
“înjosire a societăţii”.
A fi o familie e o artă, în care fiecare
membru pratică valorile umane ca fiind
limbajul cel mai de preţ şi punctul de
referinţă unde comunicarea, înţelegerea
şi răbdarea sunt la ele acasă.
Educaţie în familie pentru
familie
Duma Bernadin
Cred că este firesc să ne întrebăm despre
educaţia în familie astăzi, o perioadă în care
atenţia persoanelor care compun familia nu
se îndreaptă spre îmbunătăţirea raporturilor,
spre valorile care se comunică, spre
petrecerea timpului împreună în mod creativ,
spre valorificarea atitudinilor specifice
comunicării, ci mai degrabă, spre suporturile
indirecte, materiale, care
oferă o posibilă stabilitate
parţială, deschidere şi
încredere în cadrul familiei.
Cu alte cuvinte, are sens
să vorbim despre formarea
părinţilor în vederea
construirii unei familii
solide în care se acceptă
viaţa, confruntarea cu
diversităţile proprii
fiecăruia, îmbrăţişarea şi
proiectarea istoriei
personale spre un viitor pozitiv, în care
solidaritatea este prima atitudine a
reciprocităţii?
Oricine recunoaşte că familia are din
natura ei un specific educativ. Din această
perspectivă, părinţii nu doar educă pe copii
ci se autoeducă pentru a verifica ei înşişi
educaţia pe care o aplică fiilor lor în mod
gratuit şi responsabil. Privită din acest unghi
formativ, se constată că ea suferă influenţa
culturii şi a societăţii în care este inserată.
Astfel dacă se schimbă concepţia despre
om, de la omul moral, responsabil care îşi
află valoarea în însăşi fiinţa sa, în ceea ce
este el, la omul tehnic care îşi află propria
valoare în ceea ce produce, în inovaţia
tehnică, este clar că această cultură a omului
tehnic va influenţa şi viaţa familiei, care de
acum înainte, va avea ca punct de plecare
selecţia în baza eficienţei şi a utilităţii.
Această situaţie critică este accentuată şi de
trecerea rapidă de la comunitatea reală la
comunitatea virtuală, mediată de mijloacele
mass-media moderne.
Ceea ce nu ar trebui să uităm, însă, consistă,
pe de o parte în faptul că «Relaţiile familiare
orientate spre persoana umană şi spre
proiectarea existenţială sunt mereu în timp şi
în spaţiu». Asfel, «familia se prezintă ca un
sistem de relaţii originare în devenire, în
complexitatea interacţiunii dintre componenţii
ei şi cu ambientul extern».
Pe de altă parte, «Familia este locul unde se
structurează şi se consolidează de la început
identitatea personală şi
sensul de apartenenţă (”a se
simţi parte”, ”a face parte”)
la un grup unit prin legături
de solidaritate şi de iubire».
Specialiştii în educaţia
familială reclamă faptul că
educaţia copiilor din partea
părinţilor nu înseamnă
umplerea unui recipient gol
ci înseamnă conştiinţa de a
se afla în faţa unei ”valori
personale irepetabile”, fapt care implică
atitutinea de empatie şi de încredere.
De asemenea educaţia familială este cea care
face distincţia dintre protecţie şi
hiperprotecţie (posesivitate), adică atenţia
care creează autonomie şi cea care creează
dependenţă în ceilalţi. Prin primirea-
îmbrăţişarea celuilalt şi a universului său
interior/exterior, aşa cum se prezintă el (sau
ea), se observă instaurarea unui raport corect
şi agreabil, capabil de a oferi continuitate
creşterii sănătoase reciproce.
Cf. G. ACONE, «La familia educante in Occidente tra crisi
e insuperabilità», în Ricerca pedagogica ed educazione
familiare. Studi in onore di N. Galli, sub îngrijirea lui L.
Pati, Vita e Pensiero, Milano 2003, 367-370.
Cf. V. IORI, «Spazio e tempo, fulcri educativi della
pedagogia familiare», în Ricerca pedagogica ed
educazione familiare. Studi in onore di N. Galli, sub
îngrijirea lui L. Pati, Vita e Pensiero, Milano 2003, 271-
274.
Scopul familiei?
În studiile sociologiei termenul “familie”
înseamnă o grupă în care membrii acesteia
sunt înrudiţi între ei prin legături de sânge sau
prin căsătorie. Aceasta este prima celulă a
societăţii umane.
Originea termenului este latină: „famulus -
sclav de casă”. Dacă în trecut familia era
proprietatea bărbatului (pater familias), astăzi
funcţiile sale sunt total schimbate.
Biserica afirmă că scopul familiei este:
1) Naşterea de copii;
2) Ajutorarea soţilor, pentru uşurarea vieţii;
3) Ocrotirea moralităţii soţilor.
Însemnătatea familiei este aceea pentru
viaţă, adică omul este creat pentru viaţa în
Ce este familia? societate (în relaţie, a trăi împreună cu
semenii săi.
Definiţia epistemologică Pe fundamentele familie se întemeiază apoi
FAMÍLIE, familii, s. f. toate celelalte forme de viaţă. Dar familia nu
1. Formă socială de bază, întemeiată prin este numai samburele din care creşte
căsătorie, şi care constă din soţ, soţie şi din societatea omenească, ci ea este şi cel dintâi
descendenţii acestora. ◊ Aer de familie = asezământ de creştere morală a omului,
fizionomie caracteristică, trăsături comune neapărat necesar pentru bunăstarea societăţii.
unui grup de persoane înrudite prin sânge.
Nume de familie v. nume.
2. Totalitatea persoanelor care se trag dintr-
un strămoş comun; neam, descendenţă. ♦
Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-
un stup, alcătuită din matcă, albine lucrătoare
şi trântori.
3. Fig. Grup larg de oameni, de popoare
etc. cu interese şi idealuri comune.
4. Categorie sistematică în botanică şi în
zoologie, inferioară ordinului, care cuprinde
mai multe genuri de organisme cu caractere
comune.
5. Grup de cuvinte, derivate şi compuse,
formate de la același cuvânt de bază. ♦ Grup
de limbi care provin dintr-o limbă comună
iniţială. – Din lat. familia, it. famiglia (cu
u n e l e s e n s u r i a l e fr . f a m il l e ) .
http://dexonline.ro/definitie/familie
 Educaţia familială
Duma Bernadin
(continuare de la pagina 4)
În educaţia familială se orientează
emotivitatea într-o direcţie armonioasă, dând
posibilitatea tuturor de a recunoaşte propriile
emoţii şi de a învăţa în mod gradual să le
orienteze în mod pozitiv şi responsabil.
În pofida crizei economice şi a culturii
orientată spre inovaţiile tehnice care, aşa cum se
observă, creează noi tipuri de raporturi reductive
între persoanele din societate, deci şi în
contextul familial, educaţia familială, adică a
părinţilor faţă de ei înşişi şi a părinţilor faţă de
Secretul vieţii nu este să ai copii, bazată pe valoarea persoanelor care o
tot ceea ce îţi doreşti, ci să alcătuiesc şi pe confruntarea lor reală,
respectuoasă, onestă şi profund iubitoare, poate
-ţi doreşti tot ceea ce ai.
da un suflu nou de stabilitate şi de autenticitate
familiei însăşi, în perioada dificilă pe care o
Se spune că e nevoie de un parcurgem, marcată de o profundă criză
singur minut pentru a remarca o antropologică şi axiologică.
Propunerea educaţiei în familie pentru familie
persoană deosebită, o oră pentru
este, în acest sens, benefică pentru o posibilă
a o preţui, o zi pentru a o
reconsiderare a concepţiei despre om şi a
îndrăgi şi a o iubi, dar îţi raportului real de solidaritate între persoanele
trebuie o viaţă pentru a o uita. ce compun familia modernă din spaţiul
românesc.
Curajul înseamnă să fii
Cf. M. AVANTI-G. AVANTI, «Familia, laborator artizanal al
singurul care ştie dragostei: educarea copiilor, încredere, adopţie, slujire», în
că-ţi este frică! AA.VV. Iubirea se construişte, dificultăţi şi bucurii în a fi
copii, logodnici, părinţi, Pauline, Bucureşti 1999, 177-185.
Funcţiile familiei?
Familia ca şi asociere, are mai multe funcţii sociale şi
biologice (de reproducţie-fecunditate) care conferă
continuitatea acesteia prin prezenţa propriilor fiii. Sunt trei
funcţii sociale elementare a familiei: 1. Funcţia de socializare,
ca şi acea de educare, prin formarea capacităţii de adaptare şi
motivare în convieţuirea socială; 2. Funcţia economică, prin
care se realizează asigurarea materială şi protejarea copiilor
faţă de lipsuri şi boli; 3. Funcţia politică, care asigură copiilor
o poziţie legitimă în societatea existentă. Dar să nu uităm şi de
funcţia religioasă a familiei, de socializare a famliei precum şi
de funcţia juridică descrisă în constituţie.
Familia şi şcoala
Macarie Gabriela
“Cine deschide mintea învaţă să-şi deschi-
dă si sufletul”.
Familia şi şcoala sunt factori ai educaţiei
reciproce în creşterea tinerilor, astăzi în criza
dintre izolare şi lipsa de autenticitate.
Dincolo de a garanta încurajare, iubire,
autonomie, disciplină, siguranţă, valori mora-
le şi spirituale, familia trebuie să ajute pe toţi
membri ei să-şi construiască o gândire sănă-
toasă, cu principii. Una dintre problemele de
actualitate ale familiei astăzi este lipsa de
autoritate, lipsa valorilor tradiţionale. Dacă
până nu demult definirea rolurilor şi a obliga-
ţiilor era uşor de realizat în familie, astăzi, ca
urmare a negocierii şi medierii continue, ceea
ce intră în criză este definirea rolurilor com-
ponenţilor acesteia.
Avantajul democraţiei este aşa zisa liberta-
te în toate sensurile. Aceasta poate duce însă
la riscul numit relativism, adică lipsa unor
reguli clare şi precise care nu pot fi puse în
discuţie şi care definesc fragmentarea rolului
şi semnificaţiei culturale şi biologice.
Să încercăm să înţelegem care sunt dificul-
tăţile sau obstacolele întâmpinate de familie
ca mediu educativ: climatul familial nu tre-
buie să propună în mod obligatoriu aceleaşi
rigori intelectuale impuse de şcoală, ştiind că
şi acest ambient poate fi un loc unde gândirea
evoluează iar dragostea pentru cunoaştere
este mereu alimentată.
Plecând de la un concept cheie, acela că a
învăţa şi a studia, sunt activităţi plăcute, pă-
rinţii trebuie să dea atenţie sporită motivaţiei
fiilor lor. Lucrul acesta este posibil doar în
măsura în care părintele, in primis, devine
interesat de ceea ce copilul său învaţă, de
ceea ce copilul este interesat să studieze, să
exploreze. Astfel comunicarea între părinţi şi
copii trebuie să fie mereu un mod de a-i a-
propia şi de a-i face să se cunoască reciproc.
La rândul lor, tinerii trebuie să aibe oportu-
nitatea de a povesti părinţilor, familiei, tot ce
trăiesc la şcoală. Dialogul deschis cu familia
trebuie să aibă ca rezultat formarea mentală,
creşterea tânărului ca şi subiect pozitiv al so-
cietăţii. Este vitală comunicarea dintre părinţi
şi dintre aceştia cu şcoala, precum şi cu profe-
sori, modele pentru tineri.
Mediul înconjurător devine un factor deci-
siv în educarea tinerilor, mediu ce poate in-
fluenţa morfologia şi autonomia familiei. Ca-
litatea vieţii de zi cu zi este influenţată în ma-
re parte de puterea tot mai slabă de cumpărare
a produselor de către familii şi în acelaşi timp
de datoriile pe care economic familiile nu le
pot plăti. Astfel se ajunge la momente de cri-
ză în care membrii familiilor decid de multe
ori să-şi găsească locuri de muncă mai bine
plătite în afara ţării, lucruri care dezintegrează
familiile, generând un dezechilibru major în
climatul familial.
Astfel se anulează comunicarea cotidiană
cu fii, dezbaterea unor probleme comune ce
apar în viaţa adolescenţilor, se anulează for-
mularea unor proiecte în favoarea unor obiec-
tive economice care să salveze familiile de la
faliment. Lipsa de timp acordată, deci, fiilor
de către părinţi nu face decât să agraveze si-
tuaţiile conflictuale, să genereze dezechilibre
majore în viaţa de zi cu zi a tinerilor. De mul-
te ori izolarea în familie a tinerilor este şi e-
fectul uzului în exces a internetului sau a ce-
lularelor, sau a jocurilor pe calculator.
Aşadar, astăzi familia are un rol mai impor-
tant ca niciodată în educarea propriilor fii
nelipsind nicidecum comunicarea cu aceştia.

3 alternative creative la a spune
“nu” copiilor
“Copiii au tendinţa de a se înţepeni în călcâie la
auzul cuvântului “nu” tot timpul şi mă refer aici
în mod particular la preşcolari, astfel încât vei
dori să găseşti modalităţi creative de a evita
folosirea negaţei în mod constant. Iată câteva
trucuri folosite de părinţi pentru a înlocui în
educaţie cuvântul “nu”:
- În loc să îi spuneţi copilului ce să nu facă îi
spuneţi ce să facă, de exemplu la “nu sări în
pat!” spuneţi “sari pe podea!”. Nu numai că
această metodă va face să evitaţi cuvântul “nu”
dar are şi mai mult impact al mesajului transmis
dându-i copilului o acţiune specifică de urmat
- În loc să spuneţi un “nu” banal când doriţi să
opriţi o acţiune primejdioasă folosiţi un cuvânt
de impact gen “STOP”. Acest cuvânt va avea
un impact psihologic mai mare deoarece îi
transmite copilului exact ce doriţi să facă: să se
oprească.
- În loc să îi spuneţi copilului că nu poate să
facă ceva îi puteţi spune când poate face acel
lucru (poţi să mergi la joacă cu rolele după ce ţi
-ai terminat de făcut curat în cameră)
http://
www.parinti.com/3Alternativecreativelaaspunenucopiilor-
articol-1236.html
Rolul părinţilor în comunicarea
directă cu fii lor
Macarie Gabriela
Dacă şcoala este cea care îşi asumă res-
ponsabilitatea de a învăţa tinerii cum să-şi
însuşească cunoştinţe teoretice despre viaţă,
societate, cultură, părinţii sunt cei care tre-
buie să “picure” în suflet tinerilor dragostea
faţă de muncă.
Aşadar atât mama cât şi tatăl sunt la rân-
dul lor educatori în familie, nu doar prin di-
alog, comunicare, cât mai ales, prin puterea
exemplului.
Atmosfera din familie trebuie să reflec-
teze un model de etică în care tinerii îşi dez-
voltă capacităţi intelectuale. Pentru aceasta
este vital să li se explice că memorarea şi
ţinerea în exerciţiu a minţii trebuie să fie un
exerciţiu cotidian.
Deci părinţii trebuie să-şi ia în serios rolul
de educatori în familie, rol care, de cele mai
multe, ori este neglijat. Să nu uităm că este
fundamental un ambient liniştit în care fii
trebuie să-şi dezvolte capacităţile intelectua-
le, să înveţe să-şi organizeze în mod echili-
brat timpul liber şi cel acordat studiului.
În ce fel pot fi ajutaţi fii de către pă-
rinţi?
A stabili împreună o reală strategie în ce
priveşte timpul acordat studiului şi divertis-
mentului, iată o soluţie pentru ca tinerii să
poată învăţa ceea ce înseamnă conceptul de
organizare a muncii. Creşterea fiilor nu în-
seamnă numai evoluţia fizică în timp, cât mai
ales rezultate la învăţătură, luarea unor deci-
zii cu maturitate, asumarea unor responsabi-
lităţi impuse de familie, şcoală şi societate,
pentru a evita o reorientare a tinerilor şi inte-
grarea lor în grupuri excentrice, tocmai pen-
tru faptul că tinerii pierd cu uşurinţă punc-
tele de referinţă şi valorile oferite de părinţi
ca modele, preferând amibiente externe ce
devin moduri de viaţă stereotipice.
Noua lege a învăţământului Clasa a IX-a va trece la gimnaziu, dar abia
peste patru ani. Cu alte cuvinte, niciun an
2011 de liceu nu va mai fi obligatoriu.
Învăţământul profesional (n.r. şcolile de
Cele mai importante schimbări din sistemul meserii) va avea o durata de la 6 luni la 2 ani.
educational, prezentate de ministrul Educaţiei, Filiera teoretica a liceului va fi de 3 ani, iar
Daniel Funeriu: cea tehnologica de 4 ani.
“În acest an şi în anii care urmează Legea face referire şi la aglomeraţia din
examenele se vor desfăşura exact ca în anul unele clase, astfel ca s-a prevăzut o medie, în
trecut. Primii care vor beneficia de prevederileînvăţământul preuniversitar gimnazial şi
noii legi vor fi elevii care încep clasa a IX-a în
liceal, de 25 de elevi pe clasă. Tot în
anul şcolar 2012-2013“. avantajul elevului sunt şi prevederile
“Noul sistem de admitere în liceu va intra în referitoare la bursele sociale şi accesul
vigoare doar pentru cei care încep anul şcolar gratuit la cămine şi cantine, în unităţile de
2011-2012, clasa a V-a“. învăţământ din altă localitate decât aceea de
Învăţământul obligatoriu va dura 10 ani. domiciliu. În plus, elevul va fi finanţat de la
Şcoala va începe prin clasa pregătitoare bugetul de stat şi în învăţământul particular şi
obligatorie, în care vor intra copiii care au confesional.
împlinit vârsta de şase ani până la începerea În proiect este prevăzută posibilitatea
şcolii. Pentru cei care încep clasa a V-a în anul
retragerii autorizării/acreditării oricărei
şcolar 2011-2012, respectiv clasa a IX-a în anulunităţi de învăţământ, de stat sau private, la
şcolar 2012-2013: propunerea administraţiei locale sau a
► bacalaureatul sa va da din probe Inspectoratelor Şcolare.
“transdisciplinare” – adică nu va mai exista La examenul de bacalaureat se menţin
acea separare “artificială” între materii. Va probele transdisciplinare (ştiinţe–fizică,
exista, de exemplu, o probă transdisciplinară lachimie, biologie), în conformitate cu situaţiile
“ştiinţe”, în care un examen va fi compus din reale din viaţă. Învăţământ pentru
aspecte legate de chimie, fizică, biologie sau minorităţi: se pot organiza pe grupe, clase
ştiinţele naturii. sau unităţi de învăţământ preuniversitar, în
► admiterea la liceu sa va face în urmatorul orice localitate. De asemenea, în tot
mod: în proporţie de 70% se vor lua în învăţământ preuniversitar, geografia şi
considerare “portofoliul educaţional” şi istoria se predau în limba minorităţii, cu
rezultatele la evaluarea naţională, iar 30% va fi
obligaţia transcrierii şi însulirii toponimiei şi
luat în considerare examenul care se da la în limba română.
nivelul fiecarui liceu. În afară de note, se va
ţine cont şi de comportament, absenţe, http://www.ghidulbacaului.ro/noua-lege-a-invatamantului
atitudine, dorinţa de învăţare, implicare la ore, -2011-video/
toate trecute în ceea ce se va numi “portofoliu
educaţional”. “Această lege nu desfiinţează
titularizarea în sistem pentru cei care au
dobândit acest drept, toţi vor rămâne titulari
până la pensie”.
Învăţământul primar va avea o durată de
cinci ani, fiind format din clasele I-IV, plus
clasa pregătitoare, care devine obligatorie. În
schimb, învăţământul general obligatoriu se
va opri la clasa a IX-a, la finalul gimnaziului.

Tineri între tradiţie
şi contemporaneitate
Mîrţ Simona Magdalena
În ultimii zece ani imaginea tânărului român
s-a distorsionat. Viaţa socială de după revolu-
ţia din „89, a devenit parţial complexă, înţelea-
să greşit de unii, manipulată cu uşurinţă de
alţii. Cert este că tânărul de acum douăzeci de
ani, ca şi cel de acum, este unul “persecutat”
de politică, aproape ameninţat de societate şi
uneori exclus din ea.
Tânărul, prin definiţie, este cel care trece de
la vârsta copilariei şi a adolescenţei la cea a
adultului, cel care se îndreaptă spre integrarea
sa pe piaţa muncii. De asemenea la nivel afec-
tiv, are loc maturizarea care duce negreşit la
întemeierea unui cămin, a unei familii.
Dar el astăzi, ca şi acum zece ani. trăieşte
acea “nesiguranţă” a zilei de mâine. Tânărul
de ieri avea în spatele său o familie, care prin
puterea tradiţiilor şi a valorilor trăite, era spri-
jinit şi încurajat să înfrunte viaţa, care a fost
mereu dură şi sfidătoare.
Astăzi tinerii se simt mai mult singuri, fami-
liile care trec prin diferite “crize”, sunt din ce
în ce mai preocupate de evoluţia lor, decât de
viitorul urmaşilor săi.
Dacă odinioară părinţii aveau grijă ca fii lor
să “înveţe”, să crească experimentând, sub
privirea lor grijulie, astăzi tinerii sunt aproape
obligaţi să cunoască totul pe propria răspunde-
re, asumându-şi, prin urmare, şi riscurile sale.
S-a trecut de la “a cunoaşte pentru a educa”
la “a face pentru a cunoaşte, autoeducându-
se”. Această trecere are mult mai multe perico-
le, dar chiar şi aşa tinerii o pratică. Este aproa-
pe o necesitate prin care aceştia trebuie să o
pună în aplicare pentru a se putea integra în
societate şi pentru a se putea descurca pe piaţa
forţei de muncă. Trebuie însă să spunem că
trăind această trecepe individual, tinerii cu
greu vor adera la aspectele teleologice ale vie-
ţii (aspecte care au o sensibilitate particulară
asupra alegerilor concrete, morale şi etice
făcute de om, determinându-l să fie atent la
urmările acestora).
Totuşi important este ca societatea să înţelea-
gă că tineri au avut, au şi vor avea mereu ne-
voie de modele care să-i ajute să descopere pas
cu pas cursul şi “capcanele”, precum şi bogă-
ţiile vieţii. De asemenea pentru a nu cădea în
utopia existenţei cotidiene au nevoie de figura
adultului, ca îndrumător şi bun sfătuitor.
Afirmaţia lui G.W.Allport care spune cu stu-
poare că: “persoană te naşti, personalitate de-
vi”, ne determină să reflectăm asupra esenţei
individuale a fiecăruia. Tânărul este cel care
face legătura dintre copil şi adult, este cel care
duce mai departe continuitatea vieţii sociale şi
economice, prin formarea unui nou nucleu
familiar, dar şi cel care are nevoie, azi mai
mult decât niciodată, de referenţe puternice
valoriale, pentru a se forma din interior spre
exterior şi nu viceversa. Dacă tânărul are o
formare puternică, caracterială, va fi capabil
(precum afirmă E.Mounier) să: iasă din pro-
pria lume pentru a se înţelege pe sine şi pe
ceilalţi, asumându-şi propriul destin, fiind
capabil, astfel, să ofere serviciile sale, comuni-
tăţii locale şi universale, având la bază fidelita-
tea, continuitatea şi încrederea în semenul
său, luptând astfel împreună.
G.Marcel afirmă că trebuie luat în considera-
re “misterul persoanei umane”, adică acea
parte din om care nu este discutat în jurul unei
mese rotunde, sau se defineste cu uşurinţă sau
este posedată, ci este recunoscută ca atare, ca
uniune ce îl leagă de transcendenţă. Acesta
este de fapt esenţa oricărei persoane.
Familia, încotro?
Petruţ Iuliana
Dacă deschidem dicţionarul limbii române şi
căutăm cuvântul familie, citim că este „o
formă socială de bază, întemeiată pe
căsătorie, şi care constă din soţ, soţie şi
descendenţii acestora şi care trăiesc
împreună”.
Privind înapoi în timp ne dăm seama că
familia a suferit multiple transformări asupra
cărora nu insistăm, ci semnalăm ceea ce ea
trăieşte astăzi. Privind în mod general, cu toţii
ne dăm seama că familia traversează o
perioadă de criză, în care se întrevăd, totuşi, şi
semne de speranţă.
Care sunt crizele familiei de astăzi? Înainte
de toate avem criza vieţii, deoarece se trăieşte
cu teama de a aduce pe lume copii sau se
doreşte viaţa cu orice preţ, dacă ne gândim la
procreaţia asistată medical; în acelaşi timp
există un refuz total al unei sarcini şi
recurgerea la avort. Viaţa care ar trebui să fie
primită şi iubită în acest „leagăn” care îi este
propriu – familia, este în schimb renegată.
O altă criză putem s-o recunoaştem în iubire,
care nu mai este văzută ca dăruire de sine şi
respect reciproc, dar, adesea, ca ceva material:
o simplă reţetă de plăcere personală şi egoistă.
Aceasta generează o ruptură în raportul dintre
soţi şi destabilizează unitatea familiei.
Un ultim element al crizei, dar nu mai puţin
important, este declinul credinţei în viaţa de
familie. Credinţei îi este rezervată un loc
marginal în viaţa soţilor, soţii nu mai au
împreună o viaţă de credinţă, nu mai există
momente de rugăciune în familie. Acestor
crize interne ale familiei li se adaugă presiunea
negativă a societăţii şi mass-mediei care le
accentuează.
Cu toate acestea, familia îşi rezervă o
importanţă fundamentală pentru constituirea
societăţii. Fără ea, nu poate exista societatea
însăşi. Există şi situaţii familiale care ne dau
speranţă şi soluţii diferite la problemele
familiei de azi.
Un element important peste care nu putem
trece este că pentru formarea unei familii este
nevoie de maturitate şi înţelepciune.
Căsătoria nu trebuie să fie o alegere ca
oricare alta, făcută din comoditate sau pentru
că aşa fac toţi. Căsătoria este o vocaţie şi
doar văzută ca vocaţie, va da naştere unei
familii mai solide şi conştientă de rolul pe
care-l ocupă şi datoria enormă de a se
dezvolta. Bărbatul şi femeia, puşi pe acelaşi
plan, cu o demnitate identică de persoane
umane, constituie, prin căsătorie, prima
celulă a societăţii dar şi mica biserică
domestică în care fiii pot învăţa să iubească
şi să trăiască în mod deplin, în societate.
Soţii trebuie să privească la căsătorie ca la un
proiect făcut împreună. Aportul familiei la
viaţa bisericii şi societăţii este indispensabil,
dacă familia se va sustrage de la misiunea ei
în aceste două ambiente, viitorul omenirii
însăşi devine incert.
De aceea pentru a nu rămâne concentraţi
doar asupra crizei familie - care ne face să ne
învârtim în cerc - şi a-i schiţa o orientare spre
care ar trebui să se îndrepte familia, aş spune
într-un mod plastic că această corabie-familia
pentru a naviga pe marea vieţii are nevoie
cârmă care este vocaţia propriei căsătorii
mijloacele de salvare care sunt valorile şi
rugăciunea, ancora care este credinţa şi
portul spre care trebuie să privească şi să se
îndrepte, care este Cel ce salvează pe toţi.
Familia
Dragi copii, sărbătorile Crăciunului s-au
terminat. Suntem în noul an-2011 şi ne-am
întors bucuroşi cu toţii la şcoală.
Acum însă, aş dori să ne oprim un pic şi să
ne întrebăm: îmi iubesc familia din care fac
parte? Fiecare are o familie a sa din care pro-
vine, fiecare se simte iubit şi protejat. Dar voi
dragi copii, vă iubiţi părinţii (pe tata şi pe ma-
ma), pe fraţii şi surorile voastre?
Îi ajutaţi în gospodărie, le da-ţi o mână de
ajutor, atunci când o cer, sau fără să vă-o cea-
ră? Este important acest lucru din două moti-
ve: înainte de toate este una dintre cele zece
porunci:
„Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru
ca să ţi se lungească zilele în ţară, pe care ţi-o
dă Domnul, Dumnezeul tău.” (Exod 20,12).
Trebuie înfăptuită constant, mereu, zi de zi.
“Şi-n al doilea rând, respectul faţă de părinţi
se vede nu numai atunci când trăieşti la ei
acasă, ci şi după ce ai părăsit casa părinţilor.
Datoria copiilor este să îngrijească de părinţi
mai ales când ei sunt în nevoie şi la bătrâne-
ţe”.
Aşadar dragii mei, să avem grijă de ei şi de
iubirea lor faţă de noi.
(http://alexcurbet.wordpress.com/2008/11/10/ce-nu-este
-respectul-si-cui-sa-l-atribuim/).
Orizontal: MARTE, JUPITER, PAMANT, URANUS
Vertical: SATURN, NEPTUN, MERCUR, VENUS
A fost o dată o familie de murse: Mursa
mamă, tata Murs, bunicul Murs şi doi
băieţei Murşi. “Ce e o mursă?” veţi în-
treba. Ei bine mursele au fost nişte ani-
male foarte simpatice şi foarte priete-
noase. Au trăit demult de tot pe lângă
râuri şi îşi făceau casele în copaci bă-
trâni, căptuşiţi cu plăpumi de muşchi.
Într-o zi aceste animale caraghioase au
dispărut fără urmă şi în locul lor au apă-
rut morsele pe care le cunoaşteţi şi voi
astăzi.
Unii povestesc că mursele aveau blana
maro şi lucioasă, mustăţi scurte şi albe,
capete simpatice ca de focă şi picioare
de urs, cu gheruţe de veveriţă- ca să se
poată căţăra în copaci. Alţii sunt con-
vinşi că mursele erau nişte foci cu u-
rechi de urs şi dinţi de castor. Dar ni-
meni nu-şi aminteşte ca vreo mursă să fi
ros vreodată ceva, aşa că de ce ar fi avut
ditamai dinţii de castor?
Mursele mai bătrâne erau foarte înţelepte şi aju-
Se spune însă că mursele erau nişte tau deseori la construirea unor case cât mai traini-
animale fermecate de care omul avea
ce.
mare nevoie la vremea aceea. O familie Aşadar o familie de murse avea un program foar-
de murse putea să oprească ploile care te încărcat. Munceau pentru oameni cam ca spiri-
învolburau apele sau să aducă ninsoarea duşii Moşului (care au apărut mult mai târziu
şi să acopere culturile oamenilor ca să le decât mursele), iar plata lor se făcea în fapte
protejeze de ger. Mamele murse erau bune. Dacă un Tată Murs convingea soarele să
doici excelente şi oamenii nu se temeau coacă strugurii, proprietarii viţelor de vie erau
să-şi lase copiii pe mâna lor. obligaţi să doneze o parte din recoltă, săracilor
dintr-un sat alăturat. Săracii care primeau fructele
pe degeaba, erau obligaţi să ţină satul curat, să
cureţe şanţurile, să strângă frunzele uscate, să
smulgă buruienile.
htt://www.zapacita.ro/?cat=39
Cine are o singură ureche
Dar nici cu aceea nu aude?
http://www.poeziipentrucopii.info/
poezii.php?poezie=159622