Sunteți pe pagina 1din 182

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

Capitolul 13. Elementele topografice ale terenului.

Introducere

Topografia face parte din știința denumită Geodezie. Geodezia se ocupă cu determinarea formei și dimensiunilor Pământului. În Volumele I și II am prezentat pe larg modul în care se pot face determinări geodezice pentru determinarea geoidului, a coordonatelor naturale și elipsoidale, realizarea rețelelor geodezice, etc. În cadrul Geodeziei putem distinge următoarele componente:

geodezia, topografia, fotogrammetria, cartografia matematică, teledetecția. Geodezia are mai multe componente: geodezia fizică, geodezia elipsoidală, poziționare planimetrică și altimetrică, poziționare tridimensională. Geodezia, în principal oferă un schelet de puncte cu coordonate cunoscute, unitar pe întreaga țară la care se pot referi apoi toate ridicările topografice, zborurile fotogrammetrice, sateliții GNSS (Global Navigation Satellite System – Sistem de Poziționare și Navigație Globală), GIS-urile (Geographic Information System – Sistem Informatic Geografic). Aceste puncte sunt marcate pe teren și au poziția planimetrică și altimetrică (nu totdeauna) cunoscută în sistem de coordonate național sau internațional. Poziția lor a fost determinată prin măsurători la teren și prelucrarea acestora prin metoda celor mai mici pătrate. Topografia se ocupă cu întocmirea planurilor și hărților pe suprafețe mici. Planurile și hărțile trebuie să reprezinte cât mai fidel obievtele de pe teren. Întocmirea planurilor și hărților se face prin utilizarea aparaturii „clasice”, respectiv a teodolitelor sau a stațiilor totale. Practic se determină la teren direcții orizontale, distanșe și unghiuri zenitale. Cu ajutorul acestor elemente și a punctelor geodezice cu coordonate (poziție) cunoscută se determină poziția punctelor de detaliu cu ajutorul cărora se alcătuiesc obiectele de pe teren. Fotogrammetria se ocupă în principal tot cu întocmirea planurilor și hărților, dar pe suprafețe mari. Fotogrammetria poate fi aeriană sau terestră funcție de preluarea imaginilor. Practic se obțin niște fotografii speciale din aer sau de pe sol, denumite fotograme cu ajutorul cărora se desenează obiectele de pe sol sau clădirile. În prezent precizia acestor planuri și hărți s-a îmbunătățit substanțial și se pot intocmi chiar planuri de detaliu. Practic aparatele de zbor sau cele de pe sol au fost dotate cu lasere care emit raze și care pot descrie obiectele atât în plan verical cât și orizontal. Cartografia matematică se ocupă cu studiul deformațiilor care apar la reprezentarea unei suprafete de pe scoarța terestră pe plan. După cum se știe, Pământul este rotund ca o portocală. Atunci când dorim să repzentăm anumită suprafață în plan, calota sferică trebuie aplatizată. În acel moment se porduc niște “rupturi”. Exemplul cu portocala este cel mai sugestiv, dacă decojim o calotă dintr-o portocală și o presăm să devină plată se rupe. Aceste rupturi trebuie cunocute atunci când reprezentăm o suprafață de teren. Altfel nu vom ști care este gradul de aproximare al asemănării suprafețelor reprezentate, nu vom ști care este distanța reală dintre două puncte, care este suprafața corectă a unui obiect, etc. Teledetecția este după unii autori o ramură a fotogrammetriei. Sigur că utilizează multe elemente din fotogrammetrie, dar astăzi teledetecția are propriul său drum. Ceeace prezintă teledetecția nu este doar o imagine, este răspunsul obiectelor de pe sol și nu numai (pot fi nori, oceane, calote glaciare, etc.) la semnalele pe care sateliții de teledetecție le emit către Pământ. Fiecare din componentele Geodeziei poate constitui un curs separat.

13.1 Generalități.

Scopul principal al topografiei îl constituie întocmirea planurilor topografice pe suprafețe mici. Planurile topografice pot fi realizate prin utilizarea unei anumite metodologii, adecvată cerințelor finale. Fiecare metodologie urmărește în principiu realizarea unor pași obligatorii:

- recunoașterea terenului;

- măsurători la teren (direcții, distanțe și unghiuri zenitale);

- prelucrarea datelor cu programe specializate și calculatoare performante;

1

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

- editarea planului. Suprafețele reprezentate pe planurile topografice sunt, așa cum am afirmat mai sus, mici. Datorită acestui fapt se reprezintă pe un plan P 0 prin proiecție ortogonală, neglijându-se influența curburii Pământului asupra lungimii, unghiurilor și suprafețelor. Planul P 0 este amplasat „la nivelul mării” respectiv originea cotelor. Prin proiecția ortogonală a punctelor ABC, (Figura 13.1) distanțele de pe teren vor apărea reduse la planul de proiecție. Trebuie menționat în mod expres că lungimile direct măsurate trebuie reduse corect la planul de proiecție utilizat (în cazul României, Stereografic 1970, sau plan local în cazul anumitor lucrări speciale: exploatări miniere, cadastru imobiliar edilitar, etc). Planul de proiecție are un sistem de coordonate bine definit. Axa x a sistemului de coordonate este de obicei îndreptată către nord, iar axa y are sensul pozitiv către est.

c ă tre nord, iar axa y are sensul pozitiv c ă tre est. Fig.13.1 Proiec

Fig.13.1 Proiecția ortogonală

În prezent stațiile totale au introduse în memorie anumite operații simple: reducerea distanțelor, calculul diferenței de nivel, calculul direct al coordonatelor. Este foarte important ca aceste facilități să fie utilizate în conformitate cu cerințele noastre naționale: reducerea distanței la planul stereografic 1970, proiectarea coordonatelor pe acest plan și nu pe planul orizontal generat de cercul orizontal al aparatului. Cele mai mari probleme le au operatorii din județele Constanța, Tulcea, Arad și Timișoara. Modulul deformației pe distanțe este de circa 50-70 cm/km. În acest caz, utilizarea incorectă a reducerii distanței duce la neânchideri ale drumuirii sau la corecții mari în compensarea rețelelor. O suprafață de teren este definită pe contur de detalii naturale (ape, văi, dealuri, păduri, etc) sau artificiale (localități, căi de comunicație, canale, etc.). Orice detaliu topografic (linia de contur, linia de demarcare a suprafețelor, înălțimea obiectelor, etc.) poate fi determinat de punctele sale caracteristice. Aceste puncte descriu obiectul și trebuiesc judicios alese pentru a reda cât mai fidel conturul de pe teren. Puncte caracteristice sunt considerate toate punctele de schimbare de direcție a liniilor detaliului și toate punctele de schimbare de pantă (Figurile 13.2, 13.3). Numărul punctelor caracteristice este ales funcție de scară. Astfel, dacă dorim să reprezentăm o localitate, o comună, pe planuri și hărți, în funcție de scara aleasă, va diferi și numărul de puncte caracteristice care o definesc. Reprezentarea acestei localități pe harta lumii, scara 1:20.000.000 nu se poate face nici măcar cu un punct. Reprezentarea pe harta României la scara 1:1.000.000 va fi un punct și denumirea localității. Reprezentarea pe harta județului va fi deja prin câteva puncte care redau conturul aproximativ. Reprezentarea pe harta 1:25.000 deja dă un contur apropiat de realitate. O reprezentare pe planuri la scările 1:5.000 sau mai jos, ajunge la sute de puncte de contur. De

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

asemenea, numărul de puncte caracteristice la reprezentarea unei clădiri, poate diferi în funcție de scara planului. Sunt anumite detalii arhitectonice care nu pot fi vizibile decât la scări foarte mari (un intrând de 15 centimetri de exemplu, nu este vizibil nici pe planuri scara 1:500 unde ar fi de 0.3 milimetri, deci imposibil de reprodus).

H B C 1 G 2 3 A F D E Fig.13.2
H
B
C 1
G
2
3
A
F
D
E
Fig.13.2

Puncte caracteristice (vedere in plan orizontal)

D 3 2 1 C Fig.13.3
D
3
2
1
C
Fig.13.3

Puncte caracteristice (vedere in plan vertical)

Punctelor caracteristice, devenite prin măsurători de direcții, distanțe și unghiuri zenitale, puncte topografice sau de detaliu, li se determină coordonatele plane rectangulare x, y, dar și altitudinea h (Figura 13.1). Coordonata x a unui punct oarecare A, este distanța măsurată de la originea axelor de coordonate până la perpendiculara din punctul A pe axa x. Coordonata y a unui punct oarecare A, este distanța măsurată de la originea axelor de coordonate până la perpendiculara din punctul A pe axa y. Altitudinea sau cota, h, a unui punct oarecare A este distanța pe verticală între planul orizontal P 0 și punctul A de pe sol.

13.2 Elementele topografice ale terenului.

Elementele topografice ale terenului determină poziția reciprocă în spațiu a punctelor topografice ce aparțin unui detaliu oarecare. Elementele topografice sunt:

- liniare (aliniamentul, lungimile înclinate și orizontale, diferențele de nivel);

- unghiulare (unghiuri verticale și direcții orizontale din care rezultă unghiurile orizontale). Elementele topografice ale terenului se obțin prin măsurători la teren cu instrumente topografice. Considerând că punctele din Figura 13.2 sunt materializate pe teren prin țăruși sau borne, se pot vizualiza elementele topografice ale terenului între aceste materializari.

13.2.1 Elementele topografice liniare ale terenului.

Aliniamentele A-B, B-C, C-1, etc, rezultă din intersecția suprafeței terenului cu plane verticale ce trec prin A și B, B și C, C și 1, etc. În plan, aliniamentele reprezintă linii drepte obținute ca rezultat al geometrizării suprafeței terenului, iar în înălțime linii sinuoase, care dacă nu au aceeași înclinare pe toată lungimea aliniamentului, ca în cazul aliniamentului CD, trebuie geometrizat și în înălțime, cu punctele suplimentare 1, 2 și 3.

Distanța (lungimea) înclinată,

= ( )

13.1

este segmentul de linie înclinată ce unește punctele A și B din spațiu (Figura 13.4). Acest segment

3

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

se măsoară pe teren cu instrumente topografice.

Distanța (lungimea) orizontală,

= ( )

Curs de Geodezie-Topografie

13.2

și este proiecția distanței înclinate pe un plan orizontal, adică proiecția aliniamentului AB (Figura 13.4). Distanța orizontală rezultă din formulele:

= Dcos

= sin în care α este unghiul de pantă, iar z este unghiul zenital.

Diferența de nivel a punctului A față de punctul B este

∆ℎ = (ℎ − ℎ ) =

13.3

13.4 a

adică distanța pe verticală măsurată între planurile orizontale ce trec prin punctele B și A (Figura 13.4). Diferența de nivel este o mărime algebrică, respectiv pozitivă sau negativă, în funcție de altitudinile punctelor care o definesc.

∆ℎ = −∆ℎ 13.4 b

B D(L) h B ∆hAB z α A B 0 h A D 0(L 0)
B
D(L)
h B
∆hAB
z
α
A
B 0
h A
D 0(L 0)
Ρ 0

Fig.13.4 Elementele topografice liniare ale terenului

13.2.2 Elementele topografice unghiulare ale terenului.

Unghiul zenital între punctele AB este unghiul dintre direcția zenitului și distanța înclinată AB. Direcția zenitului este dată de prelungirea direcției firului cu plumb spre zenit (pentru a înțelege mai bine noțiunile de zenit și nadir, se va consulta cursul de Topografie – Geodezie vol. I, cap. 1). În practica topografică clasică se utiliza și unghiul de pantă al terenului α, situat în planul vertical ce trece prin AB și pe care îl face dreapta înclinată AB cu planul orizontal. Unghiurile α și z sunt complementare. Între diferența de nivel, distanța înclinată, distanța redusă și unghiul zenital sau de pantă se

4

Cornel Păunescu

pot scrie relațiile:

Ileana Spiroiu

= sin = D tan

= cos = cot

și relațiile 13.3

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

13.4c

Direcția orizontală este direcția citită pe cercul orizontal (H 0 ) al teodolitului din punctul de stație către punctul vizat. Considerând cercul orizontal al teodolitului ca un raportor circular, punctul de stație S ca centrul raportorului circular, din centrul S putem duce direcții către orice punct vizat (ex. direcția SA, direcția SB, etc.) (Figura 13.5).

zenit A z A z B B β S A’ B’
zenit
A
z A
z B
B
β S
A’
B’

Figura 13.4.1 Unghi zenital, unghi orizontal.

Unghiul orizontal β C este unghiul dintre proiecțiile pe planul orizontal P 0 a două direcții orizontale ale cercului orizontal al teodolitului. Unghiul orizontal se obține din diferența a două direcții orizontale:

= ț ț

13.5

Unghiul orizontal între două puncte vizate din aceeași stație rămâne același indiferent de locul pe care îl ocupă originea cercului (Figura 13.6).

Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie „ (vA) (vB)
Cornel Păunescu
Ileana Spiroiu
Marian Popescu
Vlad Păunescu :
Curs de Geodezie-Topografie
(vA)
(vB)
B
A
LA
LB
∆h B
∆h A
(H0)
δ
αΑ
αB
SA
SB
β
S
A0
B0
Fig.13.5 Unghiul orizontal
g
0
g
100
g
0
β
S
β
S
g
g
300
100
S
S
g
200
g
300
g
200
Fig.13.6 Unghiul orizontal măsurat cu origini diferite ale cercului

13.3 Orientarea topografică, magnetică și astronomică.

Orientarea unei direcții se face față de o direcție cunoscută, de exemplu staționând cu aparatul în stația S, direcție de referință va fi direcția SN. Toate celelalte direcții se vor raporta la direcția de referință, obținându-se orientarea fiecărei direcții , , etc.

6

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

În topografie direcția de referință este direcția nord, iar prin orientarea unei direcții se înțelege în mod convențional unghiul pe care îl face acea direcție cu direcția nord, unghi măsurat de la direcția nord spre dreapta, adică în sens orar.

Există trei direcții nord:

- nordul geografic;

- nordul magnetic;

- nordul dat de direcția x a sistemului de coordonate.

Direcția nordului geografic este direcția dată de meridianul locului. Se determină prin calcule. Se mai poate determina practic prin măsurători asupra soarelui la amiază, înainte și după ora prânzului. Ca direcție de referință reprezintă unirea unui punct cu nordul geografic. Orientarea

măsurată față de nordul geografic se notează cu . Direcția nordului magnetic este direcția dată de acul busolei. Reprezintă linia care unește un punct cu nordul magnetic. Orientarea măsurată față de nordul magnetic se notează cu .

ă fa ță de nordul magnetic se noteaz ă cu . Fig. 13.7 Orientarea topografic ă

Fig. 13.7 Orientarea topografică

Direcția nordului sistemului de coordonate este dată de o paralelă la axa x a sistemului de coordonate utilizat pe planul respectiv. Orientarea măsurată față de paralela la axa x se notează cu .

În topografie și geodezie sunt cazuri în care se utilizează orientarea geografică, magnetică sau topografică. Din acest motiv este necesară determinarea în fiecare punct a diferențelor dintre

aceste direcții de bază. După cum se observă din Figura 13.8 între diferitele orientări se formează două unghiuri:

- declinația magnetică este unghiul dintre orientarea geografică și orientarea magnetică ;

- convergența meridianelor este unghiul dintre orientarea topografică și orientarea geografică .

13.4 Coordonate relative, coordonate absolute, coordonate polare, relații între ele.

Poziția punctelor în plan se definește în topografie prin coordonate rectangulare (relative sau absolute) sau polare. Considerând două puncte A și B în planul de proiecție (Figura 13.9), coordonatele rectangulare absolute sunt pentru punctul A: x A și y A , iar pentru punctul B: x B și y B . Coordonatele rectangulare relative ale punctului B față de punctul A sunt x AB și y AB .

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

= =

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

13.6

Fig.13.8 Convergenta meridianelor, declinatia magnetică
Fig.13.8 Convergenta meridianelor, declinatia magnetică

Coordonatele polare ale punctului B în raport cu punctul A: θ AB , D 0AB . Coordonatele polare au un caracter relativ deoarece precizează totdeauna poziția unui punct în raport de altul. Din triunghiul ABB’ (Figura 13.9) se pot scrie relațiile:

=

= sin

(Figura 13.9) se pot scrie rela ț iile: = = sin 13.7 Fig. 13.9 Coordonate absolute,

13.7

Fig. 13.9 Coordonate absolute, coordonate relative, coordonate polare

Sau, cunoscând coordonatele punctului A și x AB și y AB , se pot determina coordonatele punctului nou B (relația 13.6).

=

=

13.8

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

=

= + sin 13.5 Cerc topografic, cerc trigonometric.

cos

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

13.9

În relațiile matematice pentru determinarea coordonatelor punctelor de interes intervin funcții trigonometrice (relațiile 13.7, 13.9). Cercul topografic se prezintă diferit față de cercul

trigonometric (Figura 13.10). Deosebirea dintre cele două cercuri constă în următoarele elemente:

- la cercul topografic, sensul de măsurare al unghiurilor este cel al sensului acelor de ceasornic, spre deosebire de cel trigonometric unde sensul este invers;

- originea măsurării unghiurilor sau arcelor este alta (zero al cercului);

- cadranele sunt numerotate ca în Figura 13.10;

- cercul topografic are 400 de grade (sistem centesimal), iar cercul trigonometric 360 de grade (sistem sexagesimal).

180 o

o 90 ctg β II I sin β β tg β 0 o A cos
o
90
ctg β
II
I
sin β
β
tg β
0 o
A cos β
III
IV

270 o

Cercul trigonometric

300 g

o

270

Fig.13.10

0 g o 0 tg θ sin θ IV θ AB ctg θ cosθ I
0 g
o
0
tg θ
sin θ
IV θ AB
ctg θ
cosθ
I
g
100
o
90
III
II
o
180
g
200

Cercul topografic

Pentru măsurarea unghiurilor se utilizează ca unitate de măsură gradul sexagesimal și submultiplii lui, sau gradul centezimal și submultiplii lui. Utilizarea stațiilor totale și a calculatoarelor performante a făcut posibilă utilizarea în același aparat atât a gradelor sexagesimale cât și centezimale, cu posibilitatea de a alege. Datele sunt descărcate în calculator și prelucrate cu programe speciale. Transformările de unghiuri din centezimal în sexagesimal și invers fac obiectul matematicilor din clasele primare. Creșterile de coordonate sunt mărimi algebrice, semnul depinzând de cadranul în care se află (Figura 13.11). Axa x a sistemului de coordonate are originea în centrul cercului, sensul pozitiv spre nord, iar sensul negativ spre sud. Axa y a sistemului de coordonate are originea în centrul cercului, sensul pozitiv spre est, iar sensul negativ spre vest. Având coordonatele a două puncte cunoscute se poate determina orientarea dintre cele două puncte (Figura 13.9):

tan =

cot =

9

13.10

Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie Valoarea tangentei poate
Cornel Păunescu
Ileana Spiroiu
Marian Popescu
Vlad Păunescu :
Curs de Geodezie-Topografie
Valoarea tangentei poate fi pozitivă sau negativă, funcție de valorile creșterilor de
coordonate. Pentru a stabili cu precizie în ce cadran se află orientarea, în programul de calcul al
orientării trebuie ținut cont de semnul creșterilor de coordonate (Figura 13.11, Tabel
Funcțiile trigonometrice au valorile și semnul ca în Tabelul 13.2.
13.1).
x
g
θ = 300 +ω
4
4
4
∆y
θ = ω
1
1
∆ x
∆x
1
ω
I
ω
1
4
IV
∆y
-y
∆y
ω
2
y
x
Fig.13.11
III
ω
II
∆x
3
2
g
θ = 100 +ω
g
3
2
2
θ = 200 +ω
∆y
3
3
-x
Figura 13.11

Tabelul 13.1 Semnele creșterilor de coordonate x și y în cele patru cadrane ale cercului topografic

Orientarea θ

x

y

cadranul I

+

+

cadranul II

-

+

cadranul III

-

-

cadranul IV

+

-

Tabelul 13.2 Unghiurile de calcul în cele patru cadrane

Funcții

       

trigonometrice

cadran I

cadran II

cadran III

cadran IV

ω 1 = θ 1

ω 2 = θ 2 -100 g

ω 3 = θ 3 -200 g

ω 4 = θ 4 -100 g

sin

θ

+ sin

ω 1

+ cos

ω 2

- sin

ω 3

-

cos

ω 4

cos

θ

+ cos

ω 1

- sin

ω 2

- cos

ω 3

+ sin

ω 4

tg

θ

tg

+ ω 1

- ctg

ω 2

tg

+ ω 3

ctg

- ω 4

ctg

θ

ctg

+ ω 1

tg

- ω 2

ctg

+ ω 3

tg

- ω 4

10

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

Capitolul 14 Utilizarea hărților și planurilor topografice

14.1 Generalități.

Planurile și hărțile au un domeniu foarte larg de utilizare, nu numai în scopuri topografice. Să luăm exemplul geologiei și geofizicii, care nu își pot desfășura activitatea fără utilizarea

planurilor sau a hărților. De asemenea, proiectarea drumurilor, a construcțiilor noi se face tot pe baza unor planuri topografice existente. Un foarte important domeniu de aplicație îl constituie planurile cadastrale, derivate din planurile topografice de bază. Planurile și hărțile pot avea mai multe destinații:

-

Planul de bază este întocmit de obicei la scara 1:5000. El cuprinde toate elementele de planimetrie și altimetrie pentru scara respectivă;

-

Planul cadastral reprezintă proprietățile. Nu poate exista nici 1m2 de teren fără să aibă proprietarul identificat, indiferent de natura lui (particular, de stat, domeniu public, etc);

-

Planul topografic reprezintă relieful fie în curbe de nivel, fie ca plan cotat sau ca Model Digital al Terenului (MDT). În limba engleză se numește Digital Terrain Model (DTM). Din acest motiv în literatura de specialitate este notat cu DTM sau MDT, dar reprezintă același lucru. In afara reliefului pe plan se reprezintă și elemente de planimetrie fără să facă referire la proprietăți. De exemplu casele, gardurile, drumurile, etc;

-

Planuri derivate. Aceste planuri pot fi realizate pentru diverși beneficiari: clase de sol, hărți geologice, clase de arbori, etc.

-

Alte genuri de planuri și hărți.

14.2

Plan topografic, hartă topografică

Planul topografic este o reprezentare convențională a unor porțiuni restrânse ale suprafeței topografice, imaginea micșorată dar asemenea a unor suprafețe de teren. Planul topografic dă o reprezentare directă a proiecției punctelor terenului pe un plan orizontal fără să se țină cont de curbura Pământului. Este utilizat în special în scopuri tehnice. Planurile topografice de bază se întocmesc în proiecție stereografică 1970 și au scările:

1:10.000, 1:5.000 și 1:2.000. Planurile topografice la scări mai mici: 1:1.000, 1:500 se pot întocmi și în sisteme de proiecție locale, în funcție de scopul pentru care au fost elaborate. În prezent, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a elaborat Normele tehnice de

întocmire a planurilor și hărților topografice prin care orice plan topografic recepționat de OCPI la nivel de județ să fie realizat și în proiecția națională, sau cel puțin să aibă marcat caroiajul în sistem stereografic. Harta topografică este o reprezentare convențională a suprafețelor. Dă o imagine generalizată a unor porțiuni mari de teren, ținând seamă de curbura Pământului. Harta redă o vedere de ansamblu a suprafeței respective de teren, cu detalii mai puține. Hărțile topografice, în funcție de scop, pot fi:

- Hărți topografice, care reprezintă suprafețele de teren la scările 1:10.000, 1:25.000, 1:50.000 și 1:100.000;

- Hărți topografice de ansamblu, care se reprezintă la scările: 1:200.000, 1:500.000 și

1:1.000.000;

- Hărți geografice care se reprezintă la scări mai mici decât 1:1.000.000.

11

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

Popescu Vlad P ă unescu : Curs de Geodezie-Topografie Harta topografic ă scara 1:25000 14.3 Elementele

Harta topografică scara 1:25000

14.3 Elementele componente ale planurilor și hărților topografice.

14.3.1 Scara planurilor și hărților topografice.

Scara este un raport constant între distanța orizontală de pe plan sau hartă și corespondenta ei pe teren. D0AB și dAB trebuie să fie exprimate în aceleași unitate de măsură. După forma sub care se prezintă, scările pot fi grafice sau numerice.

12

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

14.3.1.1 Scara numerică. Se exprimă sub formă de raport:

1:

14.1

în care numărătorul reprezintă unitatea iar numitorul arată de câte ori proiecțiile orizontale D0 ale liniilor de pe teren sunt micșorate pe plan sau hartă. Scara numerică nu depinde de sistemul de unitate de măsură liniară.

=

14.2

Dacă se împarte numitorul N al unei scări cu 1.000, se obține un număr care arată ți metri pe teren corespund la 1 milimetru pe plan. De exemplu, pentru scara 1:25.000, = 25. Deci, la 1 milimetru pe hartă corespund 25 de metri pe teren. Cu cât numitorul scării planului este mai mic, cu atât scara este mai mare.

.

.

14.3.1.2 Scara grafică. Scara grafică este de fapt reprezentarea liniară a scării numerice. Se desenează pe plan sau pe hartă. După modelul de construcție pot fi scări grafice simple și scări grafice transversale. Scara grafică simplă sau liniară (Figura 14.1). Se compune din scara propriu zisă și un talon. Scara propriu zisă este formată dintr-un număr întreg de baze, reprezentate grafic la scara numerică dată, iar talonul are valoarea bazei. Precizia scării grafice depinde de mărimea ultimei gradații a bazei, adică 1:10 din mărimea bazei. În mod practic, pentru a determina o distanță cu ajutorul scării grafice simple, se încadrează distanța de pe hartă sau de pe plan între brațele unui compas. Fără a mișca brațele compasului, se deplasează compasul pe scara grafică, astfel încât unul din brațe să fie situat pe diviziune întreagă a bazei, iar celălalt braț să intre în talon. Se citește diviziunea întreagă a bazei, iar în talon se aproximează diviziunile mici.

Talon 20 10 0 20 40 60 80
Talon
20
10
0 20
40
60
80

Bază

ă diviziunile mici. Talon 20 10 0 20 40 60 80 Baz ă Num ă r
ă diviziunile mici. Talon 20 10 0 20 40 60 80 Baz ă Num ă r

Număr întreg de baze

Fig. 14.1 Scară grafică simplă

Scara grafică transversală (figura 14.2). Sunt mai precise decât scările grafice simple, respectiv 1:100 din valoarea bazei. Principiul de măsurat este similar cu cel al scării grafice simple. Compasul este poziționat cu unul din picioare pe o diviziune întreagă a bazei, iar celălalt să intre în talon. Se deplasează pe diviziunea întreagă a bazei, în sus sau jos, până când piciorul compasului din talon se suprapune pe o intersecție a liniilor talonului. Se citește diviziunea întreagă a bazei, iar

13

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

în talon se citesc diviziunile orizontale apoi cele verticale până la punctul în care piciorul compasului înțeapă talonul.

0 20 40 60 80 100
0
20
40
60
80
100

Fig. 14.2 Scara grafică ransversală

14.3.1.3 Hărți vectorizate puse în scară. In prezent scările grafică simplă sau transversală nu mai sunt utilizate în practică. Sunt desenate în continuare pe planuri și hărți, dar au doar un caracter simbolic. Metodele moderne de realizare a planurilor și hărților utilizează stocarea acestora pe suport magnetic, cu vizualizare în programe de tip CAD: AUTOCAD, INFOCAD, GEO MEDIA, etc. Astfel, planurile și hărțile stocate pe suport magnetic pot fi vizualizate atât pe ecran cât și plotate pe suport analogic (hârtie). Pe planul plotat, determinarea distanțelor între două puncte se realizează așa cum a fost descris mai sus. Pentru planul stocat și vizualizat, determinarea distanțelor se face direct prin program, utilizând sistemul de coordonate în care s-a lucrat. Comanda DIM.

14.3.2 Precizia grafică a planurilor și hărților topografice.

Precizia de citire grafică și de raportare a coordonatelor și distanțelor pe planuri și hărți topografice depinde direct proporțional de scara acestora. Se pornește de la premiza că precizia de citire pe planuri și hărți este de 0.2 – 0.3 milimetri. Funcție de scara planului sau a hărții, putem scrie:

=

sau

= 10

14.3

14.4

În care:

PP este precizia planului exprimată în metri (corecția de 10-3 pentru transformare din milimetri în milimetri);

N

numitorul scării planului sau al hărții;

E

= 0.2 – 0.3 milimetri.

De exemplu, pentru harta scara 1:25.000 = 0,3 × 25.000 × 10 = ±7,5 . Deci, o

coordonată extrasă de pe harta 1:25.000 nu poate avea o precizie de metru.

14

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

14.3.3 Semne convenționale topografice.

Curs de Geodezie-Topografie

Planurile și hărțile topografice cuprind foarte multe elemente planimetrice și altimetrice. Multe din aceste elemente nu pot fi reprezentate la scara respectivă. De exemplu, un stâlp de beton de înaltă tensiune are un diametru de circa 0.8 metri. Reprezentat pe o hartă la scara 1:25.000 ar fi un punct de dimensiunea 0.032 milimetri, deci imposibil de redat. Deoarece un stâlp electric de înaltă tensiune este un reper foarte important pe un plan sau hartă, trebuie reprezentat. Pentru obiectele care nu pot fi reprezentate pe contur, la scară, se utilizează semnele convenționale. Semnele convenționale diferă de la o scară la alta și există atlase de semne convenționale pentru fiecare scară. Exemplul stâlpului de înaltă tensiune, reprezentat la scara 1:500 este un cerc cu diametrul de 1.6 milimetri. La reprezentarea prin semne convenționale se urmărește generalizarea maximă a semnului pentru a-l face simplu la desen și explicit pentru detaliul pe care îl reprezintă. Semnele convenționale nu reprezintă, în general, forma adevărată și dimensiunile reduse la scară ale obiectului. Acele obiecte care se pot reprezenta pe planuri și hărți la dimensiunile lor, se reprezintă pe conturul lor real, însoțit de semne convenționale care definesc ce există în interior.

conven ț ionale care definesc ce exist ă în interior. a b c Fig. 14.3 a-

a

b

c

Fig. 14.3 a- punct geodezic

b – punct al rețelei de ridicare

c – punct al rețelei de

14.3.3.1 Semne convenționale pentru planimetrie. Semne convenționale de contur. Reprezintă obiectele care pot fi desenate la scara planului sau a hărții (păduri, mlaștini, proprietăți, etc.). Semnele convenționale din interior nu indică poziția reală a unui anumit detaliu din interiorul conturului și nici dimensiunile lui (figura14.4).

$ $ $ a$ $ $ a $ $ $ b d
$
$
$
a$
$
$
a
$
$
$
b
d
c 0, Mo Pi Br 0,2 Fa Go Pa
c
0, Mo
Pi
Br
0,2 Fa
Go
Pa

e

Fig. 14.4 Semne convenționale de contur:

a – cale ferată; b – livadă; c – fâneață; d – vie; e – pădure

15

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

Semne convenționale explicative. Sunt notări convenționale pe planuri și hărți pentru a da o caracteristică mai deplină detaliilor topografice. De exemplu, la o pădure, în interiorul conturului se scriu semne explicative care indică specia, înălțimea, grosimea, etc. (Figura14.4 e). Se mai consideră semne convenționale explicative și diverse inscripții și cifre care însoțesc anumite semne convenționale (Figura 14.5).

înso ț esc anumite semne conven ț ionale (Figura 14.5). F 8 – Fig. 14.5 Semne

F 8 –

ț esc anumite semne conven ț ionale (Figura 14.5). F 8 – Fig. 14.5 Semne conven

Fig. 14.5 Semne convenționale explicative F – fier; 8 – înãlțimea fațã de nivelul apei (metri); 200 – lungimea podului

14.3.3.2 Semne convenționale pentru altimetrie. Semne convenționale pentru altimetrie servesc la reprezentarea pe planuri și hărți a diferitelor forme de relief: dealuri, văi, mameloane, gropi, râpe, etc.

Reprezentarea reliefului. Relieful cuprinde totalitatea neregularităților, convexe și concave ale terenului. Relieful este studiat din punctul de vedere al configurației, al formelor caracteristice și al elementelor componente. Este foarte importantă reprezentarea lui corectă și expresivă pe plan sau hartă. Reprezentarea reliefului se face în principal prin următoarele metode:

- curbe de nivel;

- model digital al terenului;

- planul cotat;

- profilelor;

- hașurilor;

- umbre cu tente;

- planuri în relief.

Cea mai utilizată metodă de reprezentare a reliefului pe planuri și hărți la momentul actual este metoda curbelor de nivel. De asemenea, în școli și pentru design se utilizează hărțile în relief. Cea mai modernă și corectă reprezentare a reliefului este modelul digital al terenului. Seamănă cu hărțile în relief cu caracter didactic, dar au o acuratețe de reprezentare mult mai mare. Metoda curbelor de nivel. Se mai numește și metoda orizontalelor. Redă sugestiv relieful și permite să se rezolve o serie de probleme tehnice. Curba de nivel este proiecția în plan orizontal a liniei care unește punctele de aceeași cotă. Curbele de nivel se obțin prin secționarea formei de relief respective cu suprafețe de nivel perpendiculare pe direcția gravitației. Pe suprafețe mici, suprafețele de nivel sunt asimilate cu suprafețe plane orizontale. Pentru reprezentarea reliefului în curbe de nivel se alege o echidistanță a curbelor, E, care reprezintă

distanța constantă pe verticală dintre suprafețele care secționează terenul. Are de obicei valoarea unui număr întreg de metri: 1, 2, 5, 10, 20, etc. Echidistanța este specifică fiecărui plan și depinde de precizia care se urmărește, de accidentația terenului și de scară. În general, pentru hărțile scara 1:25.000 E = 5 metri, pentru hărțile scara 1:50.000 E = 10 metri, pentru hărțile scara 1:100.000 E = 20 metri. În regiunile muntoase, unde terenul este foarte accidentat, echidistanța se dublează sau se renunță la o parte a curbelor. După cum se observă din Figura 14.6, acolo unde panta terenului este mai mare, deci teren foarte accidentat, curbele de nivel reprezentate pe planul orizontal se apropie foarte mult una de alta. Acolo unde curbele nu se mai disting, se poate renunța la unele curbe de nivel.

16

Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie 120 6 7
Cornel Păunescu
Ileana Spiroiu
Marian Popescu
Vlad Păunescu :
Curs de Geodezie-Topografie
120
6
7
110
5
8
100
4
9
90
3
10
80
2
11
70
1
12
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12

Fig. 14.6 Reprezentarea curbelor de nivel

Corespunzător echidistanței, curbele de nivel sunt de mai multe feluri:

normale – aceste curbe se trasează pe plan sau hartă cu o linie subțire și continuă; au echidistanța naturală normală E pentru întregul plan sau hartă; principale – sunt curbe de nivel normale îngroșate și se trasează la cote rotunde mari (de obicei a-5- a curbă normală); ajutătoare – se trasează acolo unde relieful este puțin accidentat și curbele de nivel normale nu reușesc să reprezinte corect relieful. De exemplu o movilă la câmpie, care are sub 10 m înălțime nu ar putea fi reprezentată pe o hartă scara 1:100000. Se trasează prin linii întrerupte, având echidistanța egală cu jumătatea echidistanței curbelor de nivel normale (Figura 14.6); accidentale – se trasează la ¼ din echidistanța curbelor de nivel normale. Se utilizează în cazul terenurilor plane, acolo unde nici curbele de nivel ajutătoare nu redau fidel relieful. Se trasează prin linii întrerupte și foarte mici.

relieful. Se traseaz ă prin linii întrerupte ș i foarte mici. 1 I I Fig. 14.7

1 II

Fig. 14.7 Unghiul de cea mai mare pantă

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

Linia cea mai scurtă, perpendiculară pe două curbe de nivel vecine (linia 1-2 din Figura 14.7) este linia de cea mai mare pantă. Din punctul 2 se pot duce o infinitate de drepte, fiecare dreaptă având o anumită lungime și corespunzându-i un unghi de pantă. Reprezentarea formelor tip de relief. Relieful poate fi pozitiv, plat sau negativ. Pentru fiecare din aceste tipuri există reprezentări tipice. Forme tip de înălțimi:

- piscul ;

- mamelonul;

- botul de deal;

- șaua.

ț imi: - piscul ; - mamelonul; - botul de deal; - ș aua. a b
ț imi: - piscul ; - mamelonul; - botul de deal; - ș aua. a b

a b

150 14 140 15 15 130 16 13 16 120 110 12 100 11 c
150
14
140
15 15
130
16 13
16
120 110
12
100
11
c
d

Fig. 14.8.1 a – piscul; b – mamelonul; c – botul de deal; d -

Forme tip de adâncituri:

- căldarea;

- valea. Valea este linia de unire a doi versanți care coboară și se întâlnesc pe linia de împreunare a apelor (talveg). Punctele importante ale unei văi sunt: originea văii (izvorul), firul văii și gura văii (vărsarea).

160 13 140 150 a
160
13 140 150
a
13 14 15 16 b
13
14
15
16
b

Fig. 14.8.2 a – Căldarea; b – Valea

Trasarea curbelor de nivel. Se caută pe desen toate punctele care au aceeaşi valoare pentru cotă. Se unesc între ele aceste puncte, în prima etapă prin linii subţiri punctate (provizorii). Desenul obţinut trebuie prelucrat pentru a obţine o configuraţie a curbelor de nivel care să ţină seama de configuraţia reală a terenului. Astfel, liniile subţiri punctate (provizorii) vor fi rotunjite şi

18

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

transformate în linii curbe. Se vor nota de-a lungul lor valorile cotelor. Rezultă în final oleata curbelor de nivel prezentată în continuare:

3 4 4 3 2 3 5 2 4 5 5 4 3 4 3
3
4
4
3
2
3
5
2
4
5 5
4
3
4
3
5
5
6
2
6 6
4
4
6
7
7
6
5
7
7
6
3
5
6
4
5
8
7
7
8
6
3
7
5
8
6
9
8
5
4
7
8
9
7
6
4
3
9
9
9
5
3
8
7
6
2
8
8
7
5
7
2
7
7
6
5
4
3
2

Figura 14.8.3 Reprezentarea curbelor de nivel

În prezent, când există calculatoare și programe specializate pentru orice tip de aplicații, curbele de nivel se pot interpola cu ajutorul unor programe de firmă. Printre cele mai cunoscute: SURFER, AUTOCAD MAP, GEO MEDIA, etc. Fiecare program are mai multe opțiuni pentru interpolarea curbelor de nivel. Este foarte important la reprezentarea reliefului să se aleagă opțiunea care redă cât mai fidel terenul pe care dorim să îl reprezentăm.

Modelul digital al terenului. În principiu, pentru a obține modelul digital trebuie să avem fie puncte cotate fie curbe de nivel pe un plan existent. Procedeul este descris în Capitolul 21.

Metoda planului cotat. Fiecare punct reprezentat pe plan are scrisă cota. Formele de relief nu apar sugestiv. Este piesa de bază pentru trasarea pe plan a curbelor de nivel.

Metoda hașurilor. Se reprezintă prin liniuțe ce reprezintă gradul de iluminare al versanților de către soare, considerând razele căzând perpendicular pe teren. Cu cât suprafața este mai puțin înclinată, cu atât este mai luminată, deci hașurile mai rare. Hașurile se desenează pe linia de cea mai mare pantă.

Metoda umbrelor cu tente. Se utilizează la hărțile geografice și cele cu caracter didactic. Cu cât tentele sunt mai puternice, cu atât relieful este mai pronunțat.

Metoda planului sau hărții în relief este o reprezentare sugestivă, dar foarte puțin precisă a reliefului. Este utilizată în scopuri didactice sau pentru decor.

19

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Ma rian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Ge odezie-Topografie

rian Popescu Vlad P ă unescu : Curs de Ge odezie-Topografie Imaginea 14.8.4 Trasarea curbelor d

Imaginea 14.8.4 Trasarea curbelor d e nivel de pe un model stereoscopic

Trasarea curbelor d e nivel de pe un model stereoscopic a b Imaginea 14.8.4 Model digital

a

Trasarea curbelor d e nivel de pe un model stereoscopic a b Imaginea 14.8.4 Model digital

b

Imaginea 14.8.4 Model digital al te renului. a-roșu înălțimi, albastru zonele joase; b- roșu înălțimi, verde zonele joase

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

14.4 Folosirea planurilor și hărților

Curs de Geodezie-Topografie

În prezent tehnologia de realizare a planurilor și hărților a fost modernizată datorită accesului ușor la calculatoare de mare capacitate și a aparaturii care poate înregistra date la teren, stoca și apoi descărca în calculator de unde se obțin planurile și hărțile în format digital. Stațiile totale moderne și receptoarele GPS au propriile lor aplicații cu ajutorul cărora, lucrând pe coduri se poate obține planul și harta direct la teren. Sunt apoi descărcate în calculator și de acolo pot fi plotate. Având în vedere aceste noi posibilități, în curs va fi prezentată atât metoda clasică, utilizând harta prezentată analogic (pe hârtie) cât și utilizând imaginea din calculator. La laborator se prezintă ambele metode. Determinările utilizând calculatorul sunt raportate la utilizarea programului de tip AUTOCAD care este studiat la laboratorul de topografie. Metodologia este simplă și nu necesită efort foarte mare. Trebuie însă înțelese câteva noțiuni de bază cum ar fi: scanare, digitizarea unui plan sau a unei hărți, vectorizare, plan vector, punere în scară, realizarea unui nodel digital, etc. Toate aceste noțiuni sunt tratate la laboratorul de topografie.

14.4.1 Determinarea coordonatelor geodezice B și L.

Pe foile de hartă, mai puțin pe foile de plan este prezentat pe margine caroiajul așa numit “geografic”, în realitate acest caroiaj fiind geodezic. Pe foaia de hartă 1:25.000 sistemul de coordonate geodezice se prezintă ca în figura 14.9.

- latitudinea B pe direcția NS;

- longitudinea L pe direcția EV;

54 0 45 Perpendiculara pe axa latitudinii A 54 0 40 18 0 00 Longitudinea
54
0 45
Perpendiculara pe axa
latitudinii
A
54
0 40
18 0 00
Longitudinea
L A
18 0 07 ’ 30 ’’
atitudinea B A
Perpendiculara pe axa
longitudinii

Figura 14.9 Determinarea coordonatelor geodezice B și L pe planuri și hărți.

Pentru a determina coordonatele geodezice ale punctului A, trebuie duse perpendiculare pe cele două axe (care nu sunt paralele la caroiajul rectangular trasat pe hartă). Se notează pe margine locurile în care aceste perpendiculare intersectează axa latitudinii, respectiv axa longitudinii.

Determinarea latitudinii B. Pe axa latitudinii sunt notate valorile extreme:

- 54°40' în sud;

- 54°45' în nord;

21

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

Între aceste valori sunt cuprinse cele 5' marcate grafic pe hartă cu linii albe și negre. Latitudinea B punctului A este cuprinsă între 54°44' și 54°45'. Pentru a determina cât mai exact această valoare, trebuie calculat numărul de secunde de la valoarea 54°44' și până în dreptul semnului trasat. Numărul de secunde se calculează astfel:

dacă la distanța D (mm) măsurată cu rigla pe hartă corespunzătoare la 60" (1'=60") pe latitudine; atunci la distanța d (mm) măsurată cu rigla pe hartă, vor corespunde x" pe latitudine.

Determinarea longitudinii L.

Pe axa longitudinii sunt notate valorile extreme:

- 18°00' în vest;

- 18°07'30" în est;

Între aceste valori sunt cuprinse cele 7'30" marcate grafic pe hartă cu linii albe și negre. Longitudinea L a punctului A este cuprinsă între 18°05' și 18°06'. Pentru a determina cât mai exact această valoare, trebuie calculat numărul de secunde de la valoarea 18°05' și până în dreptul semnului trasat. Numărul de secunde se calculează astfel:

dacă la distanța D (mm) măsurată cu rigla pe hartă, corespund 60" pe longitudine; atunci la distanța d (mm) măsurată cu rigla pe hartă, vor corespunde x" pe longitudine. Un exemplu de calcul este prezentat în Caietul de lucrări, Lucrarea nr. 1. Atunci când harta este scanată sau este în format vector, perpendicularele se duc cu comanda din AUTOCAD. Se notează apoi distanța pe care o are un minut, calculata cu comanda dist. De asemenea se calculează distanța de la punct până la începutul minutului. Restul calculelor sunt identice cu cele utilizate pentru format analogic.

14.4.2 Determinarea coordonatelor rectangulare ale unui punct pe planuri și hărți.

Pe fiecare hartă sau plan este prezentat sistemul de coordonate rectangular, iar pe marginea planului se notează valorile coordonatelor. Pe foaia de hartă 1:25.000 sistemul de coordonate rectangular se prezintă sub forma unei rețele kilometrice (distanța dintre două linii alăturate este de 1 km pe teren). Axa x este orientată pe direcția NS, iar axa y este orientată pe direcția EV. Aceste axe nu sunt paralele cu axele caroiajului “geografic”. Pentru a determina coordonatele rectangulare ale punctului A, trebuie duse perpendiculare pe cele două axe x și y (sau paralele la caroiajul rectangular trasat pe hartă). Se notează locurile în care aceste perpendiculare intersectează axa x, respectiv axa y (este mai comod să se lucreze chiar în pătrățelul în care se găsește punctul A). Pe axa x sunt notate valorile kilometrilor pentru fiecare linie. Coordonata x a punctului A este cuprinsă între două valori întregi ale caroiajului.

60,72 km D A X d 60,71 km
60,72
km
D
A
X
d
60,71 km

Figura 14.10 Determinarea coordonatelor rectangulare pe planuri și

22

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

Valoarea fracționară, care trebuie adunată la valoarea întreagă, se calculează astfel:

dacă la distanța D(mm) măsurată cu rigla pe hartă, corespund 1000 m (1km=1000m) pe teren; atunci la distanța d (mm) măsurată cu rigla pe hartă, vor corespunde r metri pe teren; Coordonata y se calculează identic (un exemplu de calcul este prezentat în Caietul de lucrări, Lucrarea nr. 1). În cazul utilizării hărților scanate și aduse în coordonate sau a hărților de tip vector, coordonatele

rezultă direct și sunt citite în bara din stânga jos. Trebuie avut în vedere că pe ecran apar coordonata x și y care sunt de fapt axa est și nord (în sistem calculator), invers decât în sisten Stereografic

1970.

14.4.3

Raportarea pe hartă sau plan a unui punct prin coordonate rectangulare.

Raportarea unui punct prin coordonate rectangulare este operația inversă determinării coordonatelor. Astfel, distanța d care reprezenta practic diferența de coordonată dintre valoarea caroiajului și coordonata punctului de determinat, este acum raportată pe plan. Să presupunem că valoarea coordonatei x este cunoscută. Se face diferența față de valoarea întreagă a caroiajului cel mai apropiat (cu valoare mai mică). Această diferență se notează cu d (în metri). Cunoscând valoarea lui D, distanța în metri între două valori întregi ale caroiajului, și valoarea în milimetri la scara planului, se poate determina valoarea lui d în milimetri la scara planului. Această valoare se raportează față de axa x și respectiv față de axa y. În cazul hărților scanate sau vectorizate, puse în scară, după cum am afirmat mai sus, coordonatele se citesc în colțul din stânga jos al ecranului. Coordonatele se citesc practic pe poziția de moment a cursorului. La deplasarea cursorului se modifică și valoarea coordonatelor practic în fiecare moment. Atunci când pe ecran apar coordonatele punctului pe care dorim să îl raportăm, cursorul este oprit și se marchează punctul, apoi se scrie denumirea.

X 73 72 d A D d 71 D 70 23 24 25 26 27
X
73
72
d A
D
d
71
D
70
23
24
25
26
27
Y
Fig 14.11 Raportarea pe hartă sau plan a unui punct prin

14.4.4 Determinarea distanțelor pe planuri și hărți.

La determinarea distanțelor pa planuri și hărți se pot distinge mai multe cazuri:

14.4.4.1 Determinarea distanței între două puncte.Se poate realiza prin:

- măsurare cu rigla și transformare utilizând formula scării planului:

23

Cornel Păunescu

d/D = 1/N

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

14.5

în care d este distanța măsurată cu rigla, D este distanța de determinat, iar N este numitorul scării planului.

- măsurare cu compasul sau rigla și comparare cu scara grafică;

- determinarea coordonatelor capetelor distanței și utilizarea formulei cunoscute:

DAB =

(
(

X A

X

B

) + ( Y −Y ) B A X 73 B x B 72 d
)
+
(
Y
−Y
)
B
A
X
73
B
x B
72
d
x A
A
y B
71
y
A
70
23
24
25
26
27
Y

14.6

Figura 14.12 Determinarea distanței între douã puncte

14.4.4.2 Determinarea unei distanțe frânte între două puncte (A și B), cu trecere impusă prin alte

puncte (1, 2, 3) (Figura 14.13). Fiecare segment, respectiv A1, 12, 23 și 3B se determină printr-o metodă descrisă mai sus, apoi se însumează pentru a obține distanța frântă AB.

A

3

ă pentru a ob ț ine distan ț a frânt ă AB. A 3 1 2

1

2
2

B

Fig 14.13 Determinarea unei distanțe frânte

14.4.4.3 Distanța dintre cele două puncte este o linie sinuoasă. În acest caz se utilizează un aparat

denumit curbimetru (Figura 14.14). Acest aparat este format dintr-o rotiță care descrie linia curbă și un contor care înregistrează numărul de rotații. Cunoscând circumferința rotiței și numărul de rotații se poate determina lungimea distanței funcție de scara planului. Este asemănător cu kilometrajul

automobilului.

24

Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie B a 75
Cornel Păunescu
Ileana Spiroiu
Marian Popescu
Vlad Păunescu :
Curs de Geodezie-Topografie
B
a
75
65 70
A
80 85
60 20
25
30
90
15
35
55
10
40
95
5
45
50
100
b
90
50
45
55
85
5
80
60
40 75
65 10
70
35
15
30
20
25

Figura 14.14 Determinarea unei lungimi sinuoase; a – Traseu sinuos care trebuie măsurat; b - curbimetru

Un exemplu de calcul este prezentat în Caietul de lucrări, Lucrarea nr. 1.

14.4.4.4 Determinarea distanței în cazul planurilor și hărților scanate sau vectorizate și aduse în coordonate teren. Atunci când distanța este o linie dreaptă, se aleg cele două puncte și se tastează comanda dist. Programul calculează automat distanța în sistemul de proiecție în care este scalată harta. În cazul distanței între două puncte la care se ajunge prin alte puncte obligate (frânte), se însumează fiecare segment pentru a obține distanța finală. Atunci când distanța este curbă, se digitizează traseul prin puncte. Cu cât punctele sunt mai dese cu atât distanța finală va fi mai aproape de valoarea reală.

14.4.5 Determinarea orientării unei direcții.

Se poate realiza în două moduri:

- prin măsurare directă cu raportorul față de caroiajul rectangular;

- prin calcul, în funcție de coordonatele capetelor direcției:

=

Un exemplu de calcul este prezentat în Caietul de lucrări, Lucrarea nr. 1. În cazul hărților scanate sau vectorizate și aduse în coordonate, orientarea unei drepte se poate citi direct in autocad. Trebuie însă avut în vedera faptul că această orientare este calculată conform cercului matematic și nu trigonometric. Diferențele sunt ușor calculabile ținând cont de Capitolul 13, figura 13.10. De asemenea trebuie ales sistemul de grade: sexagesimal, centesimal sau radiani.

14.7

14.4.6 Orientarea pe teren a planurilor și hărților.

Se poate realiza tot în două moduri:

- prin compararea elementelor de pe teren cu corespunzătorul lor pe hartă;

- prin utilizarea busolei.

Prin compararea elementelor de pe teren cu cele de pe hartă: se alege un element de pe teren care se regăsește și pe hartă. Se rotește harta până când elementele de pe teren se regăsesc pe aceeași direcție cu cele de pe hartă (Figura 14.15).

25

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

A B
A
B

Teren

A Râul B a
A Râul
B
a
Marian Popescu Vlad P ă unescu : A B Teren A Râul B a Curs de
Curs de Geodezie-Topografie A A Râul B b B
Curs de Geodezie-Topografie
A
A
Râul
B
b B

Figura 14.15 Orientarea pe teren a hãrților dupã direcții corespondente:

a – hartã neorientatã fațã de teren; b – hartã orientatã

Planul este orientat atunci când elementele de pe plan sunt paralele cu omoloagele lor de pe teren și au același sens cu ele. Atunci când este ceață sau din punctul observatorului nu este vizibilitate (vale, pădure, etc), atunci pentru orientarea planurilor și hărților se utilizează busola. Aceasta se realizează ca în Figura 14.16. Planul se rotește până când acul busolei devine paralel cu caroiajul geografic. Dacă se dorește o precizie mai bună (deși în general nu este cazul), se aplică și declinația magnetică.

N V E S 45 0 40 ’ ’ 24 0 30
N
V E
S
45 0 40 ’
24 0
30
V E 45 0 40 ’ 24 0 30 ’ b
V
E
45 0 40 ’
24 0 30 ’
b

a

Fig 14.16 Orientarea planurilor și hărților

14.4.7 Determinarea altitudinii punctelor de pe hărți și planuri în curbe de nivel.

Pe o foaie de plan sau hartă curbele de nivel normale (linii maron continui) au echidistanța E (între două curbe de nivel alăturate diferența pe cotă este E m), curbele de nivel principale (linii maron groase) au echidistanța de 5 E, iar curbele de nivel ajutătoare (linii maron punctate) au echidistanța de ½ E. Pe hartă doar unele curbe de nivel au scrise valorile cotelor. Pentru celelalte curbe de nivel valorile cotelor trebuie deduse. Punctul M, căruia dorim să-i determinăm cota, se

26

Cornel Păunescu

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

găsește între curba de 180 și 190 m. Prin punctul M se duce linia de cea mai mare pantă (linia cea mai scurtă care unește curbele de 180 și 190 și trece prin punctul M). În mod normal, prin punctul M se pot duce o infinitate de linii care unesc curbele de 180 și 190, dar numai una este cea mai scurtă (Figura 14.17).

B M 190 d 1 A d 2 180 170 Figura 14.17 Linia de cea
B
M
190 d 1
A
d 2
180
170
Figura 14.17 Linia de cea mai mare pantă

Se măsoară distanța AB (linia de cea mai mare pantă) precum și d1 și d2. Controlul:

=

14.8

Dacă se secționează terenul cu un plan vertical ce trece prin linia de cea mai mare pantă se obțin niște triunghiuri asemenea, ca în Figura 14.18.

B 190 ∆h MBM I M B E ∆h AM II B d d A
B
190
∆h MBM
I
M
B
E
∆h AM
II
B
d
d
A
1
2
m
180
D
b
a

Fig 14.18 Determinarea altitudinii unui punct

Triunghiurile asemenea sunt: ABBII, AMm și MBBI. Se pot scrie rapoartele:

=

14.9

De unde rezultă hAM, diferența de nivel dintre curba de nivel de 180 și poziția punctului M. De aici rezultă altitudinea punctului M:

= 180 ∆ℎ

27

14.10

Cornel Păunescu

Pentru control:

=

Ileana Spiroiu

Marian Popescu

Vlad Păunescu :

Curs de Geodezie-Topografie

14.11

De unde rezultă MB, diferența de nivel dintre poziția punctului M și curba de nivel de 190. De aici rezultă controlul altitudinii punctului M:

= 190 ∆ℎ

14.12

Dacă măsurătorile au fost corecte, altitudinea punctului M, hM trebuie să fie identică din ambele