Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Capitolul 13.
Elementele topografice ale terenului.
Introducere
Topografia face parte din știința denumită Geodezie. Geodezia se ocupă cu determinarea
formei și dimensiunilor Pământului. În Volumele I și II am prezentat pe larg modul în care se pot
face determinări geodezice pentru determinarea geoidului, a coordonatelor naturale și elipsoidale,
realizarea rețelelor geodezice, etc. În cadrul Geodeziei putem distinge următoarele componente:
geodezia, topografia, fotogrammetria, cartografia matematică, teledetecția.
Geodezia are mai multe componente: geodezia fizică, geodezia elipsoidală, poziționare
planimetrică și altimetrică, poziționare tridimensională. Geodezia, în principal oferă un schelet de
puncte cu coordonate cunoscute, unitar pe întreaga țară la care se pot referi apoi toate ridicările
topografice, zborurile fotogrammetrice, sateliții GNSS (Global Navigation Satellite System –
Sistem de Poziționare și Navigație Globală), GIS-urile (Geographic Information System – Sistem
Informatic Geografic). Aceste puncte sunt marcate pe teren și au poziția planimetrică și altimetrică
(nu totdeauna) cunoscută în sistem de coordonate național sau internațional. Poziția lor a fost
determinată prin măsurători la teren și prelucrarea acestora prin metoda celor mai mici pătrate.
Topografia se ocupă cu întocmirea planurilor și hărților pe suprafețe mici. Planurile și
hărțile trebuie să reprezinte cât mai fidel obievtele de pe teren. Întocmirea planurilor și hărților se
face prin utilizarea aparaturii „clasice”, respectiv a teodolitelor sau a stațiilor totale. Practic se
determină la teren direcții orizontale, distanșe și unghiuri zenitale. Cu ajutorul acestor elemente și a
punctelor geodezice cu coordonate (poziție) cunoscută se determină poziția punctelor de detaliu cu
ajutorul cărora se alcătuiesc obiectele de pe teren.
Fotogrammetria se ocupă în principal tot cu întocmirea planurilor și hărților, dar pe
suprafețe mari. Fotogrammetria poate fi aeriană sau terestră funcție de preluarea imaginilor. Practic
se obțin niște fotografii speciale din aer sau de pe sol, denumite fotograme cu ajutorul cărora se
desenează obiectele de pe sol sau clădirile. În prezent precizia acestor planuri și hărți s-a îmbunătățit
substanțial și se pot intocmi chiar planuri de detaliu. Practic aparatele de zbor sau cele de pe sol au
fost dotate cu lasere care emit raze și care pot descrie obiectele atât în plan verical cât și orizontal.
Cartografia matematică se ocupă cu studiul deformațiilor care apar la reprezentarea unei
suprafete de pe scoarța terestră pe plan. După cum se știe, Pământul este rotund ca o portocală.
Atunci când dorim să repzentăm anumită suprafață în plan, calota sferică trebuie aplatizată. În acel
moment se porduc niște “rupturi”. Exemplul cu portocala este cel mai sugestiv, dacă decojim o
calotă dintr-o portocală și o presăm să devină plată se rupe. Aceste rupturi trebuie cunocute atunci
când reprezentăm o suprafață de teren. Altfel nu vom ști care este gradul de aproximare al
asemănării suprafețelor reprezentate, nu vom ști care este distanța reală dintre două puncte, care este
suprafața corectă a unui obiect, etc.
Teledetecția este după unii autori o ramură a fotogrammetriei. Sigur că utilizează multe
elemente din fotogrammetrie, dar astăzi teledetecția are propriul său drum. Ceeace prezintă
teledetecția nu este doar o imagine, este răspunsul obiectelor de pe sol și nu numai (pot fi nori,
oceane, calote glaciare, etc.) la semnalele pe care sateliții de teledetecție le emit către Pământ.
Fiecare din componentele Geodeziei poate constitui un curs separat.
13.1 Generalități.
- editarea planului.
Suprafețele reprezentate pe planurile topografice sunt, așa cum am afirmat mai sus, mici.
Datorită acestui fapt se reprezintă pe un plan P0 prin proiecție ortogonală, neglijându-se
influența curburii Pământului asupra lungimii, unghiurilor și suprafețelor. Planul P0 este amplasat
„la nivelul mării” respectiv originea cotelor. Prin proiecția ortogonală a punctelor ABC, (Figura
13.1) distanțele de pe teren vor apărea reduse la planul de proiecție. Trebuie menționat în mod
expres că lungimile direct măsurate trebuie reduse corect la planul de proiecție utilizat (în cazul
României, Stereografic 1970, sau plan local în cazul anumitor lucrări speciale: exploatări miniere,
cadastru imobiliar edilitar, etc). Planul de proiecție are un sistem de coordonate bine definit. Axa x
a sistemului de coordonate este de obicei îndreptată către nord, iar axa y are sensul pozitiv către est.
2
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
asemenea, numărul de puncte caracteristice la reprezentarea unei clădiri, poate diferi în funcție de
scara planului. Sunt anumite detalii arhitectonice care nu pot fi vizibile decât la scări foarte mari (un
intrând de 15 centimetri de exemplu, nu este vizibil nici pe planuri scara 1:500 unde ar fi de 0.3
milimetri, deci imposibil de reprodus).
H D
C 3
B
1
G 2
2
1
3
A
D E F C Fig.13.3
Fig.13.2
Puncte caracteristice Puncte caracteristice
(vedere in plan orizontal) (vedere in plan vertical)
Aliniamentele A-B, B-C, C-1, etc, rezultă din intersecția suprafeței terenului cu plane
verticale ce trec prin A și B, B și C, C și 1, etc. În plan, aliniamentele reprezintă linii drepte obținute
ca rezultat al geometrizării suprafeței terenului, iar în înălțime linii sinuoase, care dacă nu au
aceeași înclinare pe toată lungimea aliniamentului, ca în cazul aliniamentului CD, trebuie
geometrizat și în înălțime, cu punctele suplimentare 1, 2 și 3.
= () 13.1
este segmentul de linie înclinată ce unește punctele A și B din spațiu (Figura 13.4). Acest segment
3
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
= ( ) 13.2
și este proiecția distanței înclinate pe un plan orizontal, adică proiecția aliniamentului AB (Figura
13.4). Distanța orizontală rezultă din formulele:
= Dcos 13.3
= sin
în care α este unghiul de pantă, iar z este unghiul zenital.
adică distanța pe verticală măsurată între planurile orizontale ce trec prin punctele B și A (Figura
13.4). Diferența de nivel este o mărime algebrică, respectiv pozitivă sau negativă, în funcție de
altitudinile punctelor care o definesc.
∆ℎ = −∆ℎ
13.4 b
D(L)
hB
∆ h AB
z
α
A B0
hA D 0 (L 0 )
Ρ0
Unghiul zenital între punctele AB este unghiul dintre direcția zenitului și distanța înclinată
AB. Direcția zenitului este dată de prelungirea direcției firului cu plumb spre zenit (pentru a
înțelege mai bine noțiunile de zenit și nadir, se va consulta cursul de Topografie – Geodezie vol. I,
cap. 1). În practica topografică clasică se utiliza și unghiul de pantă al terenului α, situat în planul
vertical ce trece prin AB și pe care îl face dreapta înclinată AB cu planul orizontal. Unghiurile α și
z sunt complementare.
Între diferența de nivel, distanța înclinată, distanța redusă și unghiul zenital sau de pantă se
4
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
și relațiile 13.3
Direcția orizontală este direcția citită pe cercul orizontal (H0) al teodolitului din punctul de
stație către punctul vizat. Considerând cercul orizontal al teodolitului ca un raportor circular,
punctul de stație S ca centrul raportorului circular, din centrul S putem duce direcții către orice
punct vizat (ex. direcția SA, direcția SB, etc.) (Figura 13.5).
zenit
zA
zB
B
βS
A’
B’
Unghiul orizontal βC este unghiul dintre proiecțiile pe planul orizontal P0 a două direcții
orizontale ale cercului orizontal al teodolitului. Unghiul orizontal se obține din diferența a două
direcții orizontale:
Unghiul orizontal între două puncte vizate din aceeași stație rămâne același indiferent de
locul pe care îl ocupă originea cercului (Figura 13.6).
5
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
(vA) (vB)
B
LA LB
∆hB
∆hA (H0 )
αΑ
δ α B
SA SB
βS
A0
B0
g
0
g
100
g
0
βS βS
g g
300 100
S S
g
200
300 g
g
200
6
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
În topografie direcția de referință este direcția nord, iar prin orientarea unei direcții se
înțelege în mod convențional unghiul pe care îl face acea direcție cu direcția nord, unghi măsurat de
la direcția nord spre dreapta, adică în sens orar.
13.4 Coordonate relative, coordonate absolute, coordonate polare, relații între ele.
Poziția punctelor în plan se definește în topografie prin coordonate rectangulare (relative sau
absolute) sau polare. Considerând două puncte A și B în planul de proiecție (Figura 13.9),
coordonatele rectangulare absolute sunt pentru punctul A: xA și yA, iar pentru punctul B: xB și yB.
Coordonatele rectangulare relative ale punctului B față de punctul A sunt ∆xAB și ∆yAB.
7
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
, = , , 13.6
- = - -
Coordonatele polare ale punctului B în raport cu punctul A: θAB, D0AB. Coordonatele polare au un
caracter relativ deoarece precizează totdeauna poziția unui punct în raport de altul. Din triunghiul
ABB’ (Figura 13.9) se pot scrie relațiile:
Sau, cunoscând coordonatele punctului A și ∆xAB și ∆yAB, se pot determina coordonatele punctului
nou B (relația 13.6).
, = , 2 , 13.8
- = - 2 -
8
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
sin θ
II I IV θAB ctg θ
sin β tg β cos θ
β g I g
o o 300 100
180 cos β 0 o 90 o
A 270
III II
III IV
270
o 180 o
g
200
Cercul trigonometric Cercul topografic
Fig.13.10
34./
tan $ = 13.10
35./
-
cot $ =
,
9
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
g
θ4 = 300 +ω 4
4
∆y θ1= ω 1
∆x ∆x 1
ω4 ω1 I
IV
∆y
-y ∆y ω2
∆ x Fig.13.11 y
III ω3 ∆ x II 2 g
g 3 θ = 100 +ω 2
θ3 = 200 +ω
2
3
∆y
-x
Figura 13.11
Tabelul 13.1
Semnele creșterilor de coordonate ∆x și ∆y în cele patru cadrane ale cercului topografic
Orientarea θ ∆x ∆y
cadranul I + +
cadranul II - +
cadranul III - -
cadranul IV + -
Tabelul 13.2
Unghiurile de calcul în cele patru cadrane
Funcții
trigonometrice cadran I cadran II cadran III cadran IV
g g
ω1= θ 1 ω 2= θ 2-100 ω 3= θ 3-200 ω 4= θ 4-100g
sin θ + sin ω 1 + cos ω 2 - sin ω 3 - cos ω 4
cos θ + cos ω 1 - sin ω 2 - cos ω 3 + sin ω 4
tg θ + tg ω 1 - ctg ω 2 + tg ω 3 - ctg ω 4
ctg θ + ctg ω 1 - tg ω 2 + ctg ω 3 - tg ω 4
10
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Capitolul 14
Utilizarea hărților și planurilor topografice
14.1 Generalități.
Planul topografic este o reprezentare convențională a unor porțiuni restrânse ale suprafeței
topografice, imaginea micșorată dar asemenea a unor suprafețe de teren. Planul topografic dă o
reprezentare directă a proiecției punctelor terenului pe un plan orizontal fără să se țină cont de
curbura Pământului. Este utilizat în special în scopuri tehnice.
Planurile topografice de bază se întocmesc în proiecție stereografică 1970 și au scările:
1:10.000, 1:5.000 și 1:2.000. Planurile topografice la scări mai mici: 1:1.000, 1:500 se pot întocmi
și în sisteme de proiecție locale, în funcție de scopul pentru care au fost elaborate.
În prezent, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a elaborat Normele tehnice de
întocmire a planurilor și hărților topografice prin care orice plan topografic recepționat de OCPI la
nivel de județ să fie realizat și în proiecția națională, sau cel puțin să aibă marcat caroiajul în sistem
stereografic.
Harta topografică este o reprezentare convențională a suprafețelor. Dă o imagine
generalizată a unor porțiuni mari de teren, ținând seamă de curbura Pământului. Harta redă o vedere
de ansamblu a suprafeței respective de teren, cu detalii mai puține.
Hărțile topografice, în funcție de scop, pot fi:
- Hărți topografice, care reprezintă suprafețele de teren la scările 1:10.000, 1:25.000, 1:50.000
și 1:100.000;
- Hărți topografice de ansamblu, care se reprezintă la scările: 1:200.000, 1:500.000 și
1:1.000.000;
- Hărți geografice care se reprezintă la scări mai mici decât 1:1.000.000.
11
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Scara este un raport constant între distanța orizontală de pe plan sau hartă și corespondenta ei pe
teren. D0AB și dAB trebuie să fie exprimate în aceleași unitate de măsură.
După forma sub care se prezintă, scările pot fi grafice sau numerice.
12
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
1"8 1: ;
6
14.1
7
în care numărătorul reprezintă unitatea iar numitorul arată de câte ori proiecțiile orizontale D0 ale
liniilor de pe teren sunt micșorate pe plan sau hartă. Scara numerică nu depinde de sistemul de
unitate de măsură liniară.
< 6
=
= 7 14.2
>
Dacă se împarte numitorul N al unei scări cu 1.000, se obține un număr care arată câți metri pe teren
corespund la 1 milimetru pe plan. De exemplu, pentru scara 1:25.000,
?@.
6.
= 25. Deci, la 1 milimetru pe hartă corespund 25 de metri pe teren. Cu cât numitorul scării
planului este mai mic, cu atât scara este mai mare.
14.3.1.2 Scara grafică. Scara grafică este de fapt reprezentarea liniară a scării numerice. Se
desenează pe plan sau pe hartă. După modelul de construcție pot fi scări grafice simple și scări
grafice transversale.
Scara grafică simplă sau liniară (Figura 14.1). Se compune din scara propriu zisă și un talon.
Scara propriu zisă este formată dintr-un număr întreg de baze, reprezentate grafic la scara numerică
dată, iar talonul are valoarea bazei. Precizia scării grafice depinde de mărimea ultimei gradații a
bazei, adică 1:10 din mărimea bazei.
În mod practic, pentru a determina o distanță cu ajutorul scării grafice simple, se încadrează
distanța de pe hartă sau de pe plan între brațele unui compas. Fără a mișca brațele compasului, se
deplasează compasul pe scara grafică, astfel încât unul din brațe să fie situat pe diviziune întreagă a
bazei, iar celălalt braț să intre în talon. Se citește diviziunea întreagă a bazei, iar în talon se
aproximează diviziunile mici.
Talon
20 10 0 20 40 60 80
Bază
Scara grafică transversală (figura 14.2). Sunt mai precise decât scările grafice simple, respectiv
1:100 din valoarea bazei. Principiul de măsurat este similar cu cel al scării grafice simple.
Compasul este poziționat cu unul din picioare pe o diviziune întreagă a bazei, iar celălalt să intre în
talon. Se deplasează pe diviziunea întreagă a bazei, în sus sau jos, până când piciorul compasului
din talon se suprapune pe o intersecție a liniilor talonului. Se citește diviziunea întreagă a bazei, iar
13
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
în talon se citesc diviziunile orizontale apoi cele verticale până la punctul în care piciorul
compasului înțeapă talonul.
0 20 40 60 80 100
Fig. 14.2 Scara grafică ransversală
14.3.1.3 Hărți vectorizate puse în scară. In prezent scările grafică simplă sau transversală nu mai
sunt utilizate în practică. Sunt desenate în continuare pe planuri și hărți, dar au doar un caracter
simbolic. Metodele moderne de realizare a planurilor și hărților utilizează stocarea acestora pe
suport magnetic, cu vizualizare în programe de tip CAD: AUTOCAD, INFOCAD, GEO MEDIA,
etc. Astfel, planurile și hărțile stocate pe suport magnetic pot fi vizualizate atât pe ecran cât și
plotate pe suport analogic (hârtie). Pe planul plotat, determinarea distanțelor între două puncte se
realizează așa cum a fost descris mai sus. Pentru planul stocat și vizualizat, determinarea
distanțelor se face direct prin program, utilizând sistemul de coordonate în care s-a lucrat. Comanda
DIM.
sau
FG = ;10IJ 14.4
În care:
PP este precizia planului exprimată în metri (corecția de 10-3 pentru transformare din milimetri în
milimetri);
N numitorul scării planului sau al hărții;
E = 0.2 – 0.3 milimetri.
De exemplu, pentru harta scara 1:25.000 FG = 0,3 × 25.000 × 10IJ = ±7,5 O P. Deci, o
coordonată extrasă de pe harta 1:25.000 nu poate avea o precizie de metru.
14
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
a b c
Fig. 14.3 a- punct geodezic
b – punct al rețelei de ridicare
c – punct al rețelei de
$ $ $
a$ $ $
a $ $ $
b
d
Mo
0,3Pi
21Br 0,25Go
Fa
25 Pa
15
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
F8–
200
16
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
120 6 7
110
5 8
100
4 9
90
3 10
80
2 11
70
1 12
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
Linia cea mai scurtă, perpendiculară pe două curbe de nivel vecine (linia 1-2 din Figura 14.7) este
linia de cea mai mare pantă. Din punctul 2 se pot duce o infinitate de drepte, fiecare dreaptă având o
anumită lungime și corespunzându-i un unghi de pantă.
Reprezentarea formelor tip de relief. Relieful poate fi pozitiv, plat sau negativ. Pentru fiecare din
aceste tipuri există reprezentări tipice.
Forme tip de înălțimi:
- piscul ;
- mamelonul;
- botul de deal;
- șaua.
150
140 15 15 14
130 16 13
16
120 12
110
100 11
a b c d
Fig. 14.8.1 a – piscul; b – mamelonul; c – botul de deal; d -
160 13
140150 14
13
15
16
b
Fig. 14.8.2 a – Căldarea; b – Valea
Trasarea curbelor de nivel. Se caută pe desen toate punctele care au aceeaşi valoare pentru cotă. Se
unesc între ele aceste puncte, în prima etapă prin linii subţiri punctate (provizorii).
Desenul obţinut trebuie prelucrat pentru a obţine o configuraţie a curbelor de nivel care să ţină
seama de configuraţia reală a terenului. Astfel, liniile subţiri punctate (provizorii) vor fi rotunjite şi
18
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
transformate în linii curbe. Se vor nota de-a lungul lor valorile cotelor. Rezultă în final oleata
curbelor de nivel prezentată în continuare:
3 4 4 3 2
3 5 5 5 4 2
3 4 4 3
5 5 2
6 6 6
4 4
6 7 7 6 5
5 6 7 7 6 4 3
5
7 8 8 7
6 3
8 7 5
6
9 8 4
5
7 8 9 9 7 6 4 3
9
9 5 3
8 7 6
8 2
8 7 5
7 2
7 7 6 5 4 3 2
Figura 14.8.3 Reprezentarea curbelor de nivel
În prezent, când există calculatoare și programe specializate pentru orice tip de aplicații, curbele de
nivel se pot interpola cu ajutorul unor programe de firmă. Printre cele mai cunoscute: SURFER,
AUTOCAD MAP, GEO MEDIA, etc. Fiecare program are mai multe opțiuni pentru interpolarea
curbelor de nivel. Este foarte important la reprezentarea reliefului să se aleagă opțiunea care redă
cât mai fidel terenul pe care dorim să îl reprezentăm.
Modelul digital al terenului. În principiu, pentru a obține modelul digital trebuie să avem fie puncte
cotate fie curbe de nivel pe un plan existent. Procedeul este descris în Capitolul 21.
Metoda planului cotat. Fiecare punct reprezentat pe plan are scrisă cota. Formele de relief nu apar
sugestiv. Este piesa de bază pentru trasarea pe plan a curbelor de nivel.
Metoda hașurilor. Se reprezintă prin liniuțe ce reprezintă gradul de iluminare al versanților de către
soare, considerând razele căzând perpendicular pe teren. Cu cât suprafața este mai puțin înclinată,
cu atât este mai luminată, deci hașurile mai rare. Hașurile se desenează pe linia de cea mai mare
pantă.
Metoda umbrelor cu tente. Se utilizează la hărțile geografice și cele cu caracter didactic. Cu cât
tentele sunt mai puternice, cu atât relieful este mai pronunțat.
Metoda planului sau hărții în relief este o reprezentare sugestivă, dar foarte puțin precisă a
reliefului. Este utilizată în scopuri didactice sau pentru decor.
19
Cornel Păunescu
unescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu
P : Curs de Geodezie
a b
20
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Pe foile de hartă, mai puțin pe foile de plan este prezentat pe margine caroiajul așa numit
“geografic”, în realitate acest caroiaj fiind geodezic.
Pe foaia de hartă 1:25.000 sistemul de coordonate geodezice se prezintă ca în figura 14.9.
- latitudinea B pe direcția NS;
- longitudinea L pe direcția EV;
longitudinii
54040
’
18000 Longitudinea LA ’’
’ 18007’30
Pentru a determina coordonatele geodezice ale punctului A, trebuie duse perpendiculare pe cele
două axe (care nu sunt paralele la caroiajul rectangular trasat pe hartă). Se notează pe margine
locurile în care aceste perpendiculare intersectează axa latitudinii, respectiv axa longitudinii.
Determinarea latitudinii B.
Pe axa latitudinii sunt notate valorile extreme:
- 54°40' în sud;
- 54°45' în nord;
21
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Între aceste valori sunt cuprinse cele 5' marcate grafic pe hartă cu linii albe și negre. Latitudinea B
punctului A este cuprinsă între 54°44' și 54°45'. Pentru a determina cât mai exact această valoare,
trebuie calculat numărul de secunde de la valoarea 54°44' și până în dreptul semnului trasat.
Numărul de secunde se calculează astfel:
dacă la distanța D (mm) măsurată cu rigla pe hartă corespunzătoare la 60" (1'=60") pe latitudine;
atunci la distanța d (mm) măsurată cu rigla pe hartă, vor corespunde x" pe latitudine.
Determinarea longitudinii L.
Pe axa longitudinii sunt notate valorile extreme:
- 18°00' în vest;
- 18°07'30" în est;
Între aceste valori sunt cuprinse cele 7'30" marcate grafic pe hartă cu linii albe și negre.
Longitudinea L a punctului A este cuprinsă între 18°05' și 18°06'. Pentru a determina cât mai exact
această valoare, trebuie calculat numărul de secunde de la valoarea 18°05' și până în dreptul
semnului trasat.
Numărul de secunde se calculează astfel:
dacă la distanța D (mm) măsurată cu rigla pe hartă, corespund 60" pe longitudine;
atunci la distanța d (mm) măsurată cu rigla pe hartă, vor corespunde x" pe longitudine.
Un exemplu de calcul este prezentat în Caietul de lucrări, Lucrarea nr. 1.
Atunci când harta este scanată sau este în format vector, perpendicularele se duc cu comanda din
AUTOCAD. Se notează apoi distanța pe care o are un minut, calculata cu comanda dist. De
asemenea se calculează distanța de la punct până la începutul minutului. Restul calculelor sunt
identice cu cele utilizate pentru format analogic.
Pe fiecare hartă sau plan este prezentat sistemul de coordonate rectangular, iar pe marginea planului
se notează valorile coordonatelor.
Pe foaia de hartă 1:25.000 sistemul de coordonate rectangular se prezintă sub forma unei rețele
kilometrice (distanța dintre două linii alăturate este de 1 km pe teren). Axa x este orientată pe
direcția NS, iar axa y este orientată pe direcția EV. Aceste axe nu sunt paralele cu axele caroiajului
“geografic”. Pentru a determina coordonatele rectangulare ale punctului A, trebuie duse
perpendiculare pe cele două axe x și y (sau paralele la caroiajul rectangular trasat pe hartă). Se
notează locurile în care aceste perpendiculare intersectează axa x, respectiv axa y (este mai comod
să se lucreze chiar în pătrățelul în care se găsește punctul A). Pe axa x sunt notate valorile
kilometrilor pentru fiecare linie. Coordonata x a punctului A este cuprinsă între două valori întregi
ale caroiajului.
60,72
km
D
X A
A
d
60,71 km
22
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
14.4.3 Raportarea pe hartă sau plan a unui punct prin coordonate rectangulare.
Raportarea unui punct prin coordonate rectangulare este operația inversă determinării
coordonatelor. Astfel, distanța d care reprezenta practic diferența de coordonată dintre valoarea
caroiajului și coordonata punctului de determinat, este acum raportată pe plan. Să presupunem că
valoarea coordonatei x este cunoscută. Se face diferența față de valoarea întreagă a caroiajului cel
mai apropiat (cu valoare mai mică). Această diferență se notează cu d (în metri). Cunoscând
valoarea lui D, distanța în metri între două valori întregi ale caroiajului, și valoarea în milimetri la
scara planului, se poate determina valoarea lui d în milimetri la scara planului. Această valoare se
raportează față de axa x și respectiv față de axa y.
În cazul hărților scanate sau vectorizate, puse în scară, după cum am afirmat mai sus, coordonatele
se citesc în colțul din stânga jos al ecranului. Coordonatele se citesc practic pe poziția de moment a
cursorului. La deplasarea cursorului se modifică și valoarea coordonatelor practic în fiecare
moment. Atunci când pe ecran apar coordonatele punctului pe care dorim să îl raportăm, cursorul
este oprit și se marchează punctul, apoi se scrie denumirea.
73
72
D d A
d
71
D
70
23 24 25 26 27 Y
Fig 14.11 Raportarea pe hartă sau plan a unui punct prin
rectangulare
14.4.4 Determinarea distanțelor pe planuri și hărți.
23
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
în care d este distanța măsurată cu rigla, D este distanța de determinat, iar N este numitorul scării
planului.
- măsurare cu compasul sau rigla și comparare cu scara grafică;
- determinarea coordonatelor capetelor distanței și utilizarea formulei cunoscute:
DAB =
(X A
− X B ) + (Y B−YA ) 14.6
73
xB B
72 d
xA A
yB
71
yA
70
23 24 25 26 27 Y
14.4.4.2 Determinarea unei distanțe frânte între două puncte (A și B), cu trecere impusă prin alte
puncte (1, 2, 3) (Figura 14.13). Fiecare segment, respectiv A1, 12, 23 și 3B se determină printr-o
metodă descrisă mai sus, apoi se însumează pentru a obține distanța frântă AB.
3
1
2
A B
Fig 14.13 Determinarea unei distanțe frânte
14.4.4.3 Distanța dintre cele două puncte este o linie sinuoasă. În acest caz se utilizează un aparat
denumit curbimetru (Figura 14.14). Acest aparat este format dintr-o rotiță care descrie linia curbă și
un contor care înregistrează numărul de rotații. Cunoscând circumferința rotiței și numărul de rotații
se poate determina lungimea distanței funcție de scara planului. Este asemănător cu kilometrajul
automobilului.
24
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
a B
70 75 80
65 85
A 60 20 25 30 90
15 35
55 10 40 95
5 45
50 90 50
100 b
45 85 5 55
80 60
40 75 70 65 10
35 15
30 25 20
14.4.4.4 Determinarea distanței în cazul planurilor și hărților scanate sau vectorizate și aduse în
coordonate teren. Atunci când distanța este o linie dreaptă, se aleg cele două puncte și se tastează
comanda dist. Programul calculează automat distanța în sistemul de proiecție în care este scalată
harta. În cazul distanței între două puncte la care se ajunge prin alte puncte obligate (frânte), se
însumează fiecare segment pentru a obține distanța finală.
Atunci când distanța este curbă, se digitizează traseul prin puncte. Cu cât punctele sunt mai dese cu
atât distanța finală va fi mai aproape de valoarea reală.
5/ I5.
P"Q R = 4/ I4.
14.7
25
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
A
A
A Râul A
Râul
B
B
B
a b
Teren B
Planul este orientat atunci când elementele de pe plan sunt paralele cu omoloagele lor de pe teren și
au același sens cu ele.
Atunci când este ceață sau din punctul observatorului nu este vizibilitate (vale, pădure, etc),
atunci pentru orientarea planurilor și hărților se utilizează busola. Aceasta se realizează ca în Figura
14.16. Planul se rotește până când acul busolei devine paralel cu caroiajul geografic. Dacă se
dorește o precizie mai bună (deși în general nu este cazul), se aplică și declinația magnetică.
N
V E
S V
E
450 40’
450 40’
240 30’ 240 30’
b
Fig 14.16 Orientarea planurilor și hărților
Pe o foaie de plan sau hartă curbele de nivel normale (linii maron continui) au echidistanța E
(între două curbe de nivel alăturate diferența pe cotă este E m), curbele de nivel principale (linii
maron groase) au echidistanța de 5 E, iar curbele de nivel ajutătoare (linii maron punctate) au
echidistanța de ½ E. Pe hartă doar unele curbe de nivel au scrise valorile cotelor. Pentru celelalte
curbe de nivel valorile cotelor trebuie deduse. Punctul M, căruia dorim să-i determinăm cota, se
26
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
găsește între curba de 180 și 190 m. Prin punctul M se duce linia de cea mai mare pantă (linia cea
mai scurtă care unește curbele de 180 și 190 și trece prin punctul M). În mod normal, prin punctul
M se pot duce o infinitate de linii care unesc curbele de 180 și 190, dar numai una este cea mai
scurtă (Figura 14.17).
B M
190 d1 A
d2
180
170
Se măsoară distanța AB (linia de cea mai mare pantă) precum și d1 și d2. Controlul:
6 2 ? = 14.8
Dacă se secționează terenul cu un plan vertical ce trece prin linia de cea mai mare pantă se obțin
niște triunghiuri asemenea, ca în Figura 14.18.
B 190
∆hMBM
B BI M
E
∆hAM
BII d1 d2 A
m 180
D
b a
Fig 14.18 Determinarea altitudinii unui punct
∆S.T <U
C
= =
14.9
De unde rezultă ∆hAM, diferența de nivel dintre curba de nivel de 180 și poziția punctului M. De
aici rezultă altitudinea punctului M:
Pentru control:
∆ST/ <X
= 14.11
C =
De unde rezultă ∆MB, diferența de nivel dintre poziția punctului M și curba de nivel de 190.
De aici rezultă controlul altitudinii punctului M:
Dacă măsurătorile au fost corecte, altitudinea punctului M, hM trebuie să fie identică din
ambele determinări.
Un exemplu de calcul este prezentat în Caietul de lucrări, Lucrarea nr. 1.
Atunci când se utilizează hărți vectorizate și cu modelul digital al terenului atasat,
altitudinea unui punct este citită direct pe ecranul calculatorului, asemănător cu citirea
coordonatelor planimetrice.
14.4.8 Determinarea pantei liniei terenului între două puncte situate pe planuri și hărți.
Panta între cele două puncte trebuie să fie constantă, altfel nu mai are o semnificație fizică.
După cum se vede din Figura 14.20, panta este înclinarea dreptei care unește cele două puncte față
de un plan orizontal. Se consideră că se cunoaște altitudinea punctelor A și B (Figura 14.19). Panta
terenului se calculează cu formula:
∆S./
Z = P"Q ∝= = 14.13
>./
În care:
- α este unghiul de pantă;
- ∆hAB este diferența de nivel dintre capetele laturii căreia i se calculează panta;
- DAB este distanța orizontală dintre capetele laturii căreia i se calculează panta.
∆hAB
A B
D0AB
α
A
Fig 14.19 Determinarea pantei între două puncte Fig 14.20 Determinarea pantei între două
– vedere în plan puncte–vedere în plan vertical
28
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
∆S./
Z% = ] ^ 100 14.14
=./
14.4.9 Trasarea între două puncte de pe plan sau hartă a unei linii de pantă constantă.
1 d1 2
d1
3
A
d1 3I
d1 d1
d2
d2 d1
1I 4
2I d1 d3
150 d3
151 152
4I
153 B
154
155
Formula de determinare a distanței intre două puncte cu pantă impusă se deduce din relația 14.14.
∆./
= ] ^ 14.15
G%
=
= ] 7> ^1000 14.16
În care:
- D este distanța calculată în metri;
- N este scara planului;
- d distanța la scara planului transformată în milimetri.
29
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
După cum se observă din Figura 14.21, se calculează trei distanțe: d1, d2 și d3, care proiectate pe
plan duc de la punctul A la punctul B pe un traseu cu panta constantă p%.
14.4.10 Întocmirea profilului topografic al terenului între două puncte de pe hartă sau plan.
Prin secționarea terenului cu un plan vertical ce trece prin cele două puncte se obține profilul
topografic al terenului între cele două puncte. Acest plan va intersecta suprafața fizică a pământului.
Pentru a reprezenta corect profilul topografic al terenului este nevoie de puncte cu cotă cunoscută.
Acestea sunt cele două puncte ale capetelor profilului (A și B) și intersecția profilului cu fiecare
curbă de nivel: 1, 2, 3…. (Figura 14.22a).
B
12
10 11
8 9 200
7
6
5
175
4
170
3
Râul Alb 165
2
1
A
167,5
175 170 165
Profilul topografic ca realizare are aspectul unui grafic bidimensional în care pe axa
orizontală este trecută distanța, iar pe axa verticală cotele absolute. Având în vedere diferența între
valoarea distanțelor și valoarea cotelor, scara de reprezentare a cotelor se alege de 10, 20 sau 25 de
ori mai mare decât scara distanțelor, funcție de accidentația reliefului. Raportarea cotelor se face
față de un plan orizontal referit de obicei la cota cea mai mică a profilului.
Punctul A, de plecare este considerat punctul 0 al profilului (0 al axei orizontale). De
asemenea, pentru cote punctul de placare este cota cea mai mică sau o valoare întreagă sub această
cotă. Fiecare profil are un cartuș în care se notează date foarte importante pentru profil:
- denumirea punctului;
- cota punctului;
- distanța parțială, adică distanța dintre două puncte caracteristice (între punctul A și punctul
1, punctul 1 și 2, etc);
- distanța cumulată, sau suma distanțelor parțiale pornind cu 0 de la punctul A;
- panta terenului între două puncte caracteristice.
Prin unirea punctelor rezultate în urma raportării grafice se obține profilul topografic al terenului
între două puncte (Figura 14.22b).
30
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Cote [m]
B
220 12
215 11
210
205 10
200
195 9
190
185 8
180 7
175 A
1 6
170 2
3 4 5
165
Distanțe
Denumire punct A 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
B
Distanțã parțialã [m] 100 312 175 312 312 200 200 75 62 75 87 62 62
Distanțã cumulatã [m]
1611
218,2 2034
1211
1411
1972
1686
1748
1823
1910
899
412
587
100
0
167,5
164
165
200
215
170
190
210
175
180
170
165
+16,1
+13,3
+11,5
-2,9
-0,8
-0,8
-0,8
+5,2
+2,5
-1,4
+8,1
+2,5
+6,6
Fig 14.22 b – Profilul topografic între punctele A și B
În imaginile de mai sus sunt prezentate profile topografice rezultate din modelul digital al terenului
(DTM) obținut din scanarea de tip LiDAR (Capitolul 22).
31
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
x 1=i
2=i+1
SI
5=i-1 SII
SIII
3
4
0 y
În care:
abcbd
Z= ?
14.18
și este considerat semiperimetrul triunghiului respectiv, iar a, b și c sunt laturile riunghiului.
32
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
e
S= ?
14.19
Determinarea suprafețelor utilizând relații trigonometrice. Se consideră cunoscute atât laturi cât și
unghiuri ale triunghiurilor. Relațiile de determinare:
cd ad ac
# = ] ? ^ 1Q = ] ? ^ 1Q = ] ? ^ 1Qf 14.20
,6 -6 1
2#e = ,? -? 1 = ,6 -? + ,? -J + ,J -6 − ,J -? − ,6 -J − ,? -6
,J -J 1
,6 -6 1
2#ee = ,? -? 1 = ,6 -J + ,J -J + ,J -6 − ,@ -J − ,6 -@ − ,J -6 14.21
,J -J 1
,J -J 1
2#eee = ,g -g 1 = ,J -g + ,g -@ + ,@ -J − ,@ -g − ,J -@ − ,g -J
,@ -@ 1
14.4.11.2 Metoda grafică. Nu este foarte precisă. Depinde de scara planului de pe care se determină
elementele. Cu cât scara planului este mai mică, cu atât precizia determinării suprafețelor este mai
mare. De asemenea, determinările trebuie să fie efectuate de două ori, pentru control.
În principiu, funcție de tipul suprafețelor de determinat se disting două metode: descompunere în
figuri geometrice simple (pentru suprafețe regulate) și aproximarea în trapeze și pătrate a
suprafețelor curbe.
33
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
# = " ∑ `i 14.25
i2 SII
2 B2 4
5
i3
SI
i1 B1=B6 B5 SIII
SIV
Sv
B3=B4
SVI
1 i5 i4
i6
6
7 3
a
2 4
SIII SIV 5
SII
SVIII
SI
SVII
SVI
1 Sv
6
7
34
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
a a a a a a a a a a a a a
După cum se observă, la capete rămân două triunghiuri care se calculează și adaugă separat.
Este foarte important ca a și bi să fie exprimate în distanțe reale la teren și nu în milimetri la scara
planului. Este mai dificil de transformat ulterior.
Metoda de determinare este simplă, dar puțin precisă. Se numără pătratele întregi și se
notează cu n. De asemenea se apreciază numărul pătratelor aproximate (intersectate de suprafața de
determinat), n’. Suprafața finală:
# = "? oQ + Q΄ p 14.26
35
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
# = Q 14.27
În care:
n este numărul rotațiilor rotiței înregistratoare;
r este circumferința rotiței înregistratoare.
P
R O D
T
s
Suprafața
S
a
5
0 9 8
10 1 7
4 2 6
3 5
0 4
3
C
V R
b
Fig 14.27 Planimetrul polar:
a – schema de alcătuire; b – detaliu de cărucior;
P – braț polar; T – braț trasor; O – articulație; s – stilet; p – pol;
R – ruletă integratoare; V – dispozitiv de citire (vernier); C – contor.
36
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
# = qr f? f6 14.28
Pentru determinarea efectivă a suprafețelor se parcurg două etape. Prima este determinarea
constantei planimetrului, Ks, utilizând o suprafață cunoscută:
qr = 14.29
&U I&X
În care:
- S este o suprafață cunoscută (un cerc cu raza cunoscută);
- (C2 – C1) citirile la contorul rotiței înregistratoare la pornirea în planimetrare și la
terminarea planimetrării pentru suprafața cunoscută.
Planimetrarea se poate efectua cu polul planimetrului situat în interiorul suprafeței de
planimetrat sau în exteriorul suprafeței de planimetrat. Formula 14.28 este valabilă pentru suprafețe
determinate cu polul în exterior. Pentru suprafețele determinate cu polul în interior, formula devine:
# = f ± Qqr 14.30
37
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Capitolul 15
Studiul teodolitelor.
15.1 Generalități.
Teodolitul este un instrument care servește la măsurarea direcțiilor orizontale între două sau mai
multe puncte de pe teren, precum și înclinarea acestora. Înclinarea se măsoară față de un plan
orizontal ce trece prin punctul de stație. Cu ajutorul direcțiilor măsurate se calculează unghiurile
orizontale. Înclinarea față de planul orizontal se numește unghi vertical (Figura 15.1).
Teodolitele moderne măsoară complementul acestui unghi, unghiul zenital, determinat față de
direcția zenitului.
Utilizând teodolitul, se pot determina cu ajutorul firelor stadimetrice și distanțe, fără a
parcurge distanța respectivă, purtând numele de tahimetru.
Teodolitele, în funcție de precizia realizată, pot fi:
- teodolite de mică precizie (1c) – Theo 120, Theo 030, Theo 020, etc;
- teodolite de precizie (1cc) – Theo 010 Wild T2, etc.
În prezent teodolitele sunt înlocuite pe scară largă de stațiile totale. Acestea pot determina
concomitent direcții, unghiuri zenitale și distanțe utilizând un sistem de prisme, sau, mai modern, cu
rază laser. Capitolul de stații totale este tratat în Volumul II al cursului, Capitolul 9.4.
P1
Plan PV1
oriz. P2
P1
PV2
P2
β1-2
α1
α2 β 2- P3
S
α3
PV3
P3
Practic, din punctul de stație S se măsoară direcția orizontală către punctele în spațiu P1, P2 și P3, de
asemenea unghiurile verticale a1, a2 și a3. Planul orizontal este descris de cercul orizontal al
teodolitului și este paralel cu planul orizontal de bază (Figura 13.1).
38
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
O
H
H
O
V’
1 7 8 9 2
O2
O1 6 5
x x
r
a (variabil)
3 10 9 4
p’ (constant)
Obiectivul lunetei are funcția de a forma imaginea obiectului vizat care este micșorată,
reală, inversă sau directă și situată între ocular și focarul lentilei ocular.
Ocularul lunetei mărește imaginea obiectului formată de obiectiv, deci are rol de lupă.
Pentru vize foarte înclinate se folosește ocularul cotit (Volumul II, Capitolul 9.1.5, Figura 9.7).
Reticulul lunetei este o placă de sticlă pe care sunt gravate foarte fin (1 – 2 µ) niște
trăsături denumite fire reticulare, protejate prin lipirea unei pelicule de protecție cu o substanță
transparentă. Firele reticulare sunt orizontale și verticale. Tot pe plăcuța firelor reticulare sunt
gravate și firele stadimetrice cu ajutorul cărora se poate citi distanța (Figura 15.3c).
Pe axa geometrică a lunetei xx, sunt centrate reticulul și luneta de focusare. Plăcuța firelor
reticulare este fixată în tubul ocular. Lentila de focusare este fixată în tubul obiectiv și culisează
în lungul axei rO1 pentru a clarifica imaginea obiectului vizat. Culisarea se face prin utilizarea
manșonului de focusare. Odată cu clarificarea imaginii, trebuie clarificată și imaginea firelor
reticulare. Aceasta se realizează din tubul ocular care poate culisa în interiorul tubului obiectiv
prin rotirea obiectivului.
S3 S3
S1 S2
S4 S4
a b
Fig. 15.3.a Reticulul lunetei
a – vedere; b – secțiune;S1…S4 – șuruburi de rectificare;
1 2 3 4 5
Fig. 15.3 b Tipuri de reticule
40
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Firele reticulare trebuie să fie perpendiculare între ele (cele orizontale cu cele verticale și firele
stadimetrice cu firele verticale). De asemenea, firele orizontale trebuie să fie perfect orizontale față
de un plan orizontal, iar cele verticale perfect drepte. Aceasta se poate verifica prin plonjarea
lunetei. Dacă firele reticulare nu îndeplinesc toate condițiile, atunci ele pot fi reglate din șuruburile
de rectificare (Figura 15.3 a).
Axele lunetei:
- xx, de simetrie;
- O1O2 unește centrul optic al obiectivului și al ocularului;
- r O1 unește centrul firelor reticulare cu centrul optic al obiectivului.
1
I1B-
2
ω1 I2A-
I1A- ω
2
I2B-
41
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
După cum se observă din fig. 15.2, teodolitul are două cercuri: cercul orizontal și cercul
vertical.
15.3.2.1 Cercul orizontal. Se compune din cercul gradat numit limb și un alt cerc, alidad, care
poartă suprastructura teodolitului și are doi indecși de citire, diametral opuși. La măsurarea
unghiurilor orizontale limbul rămâne fix, iar indecșii de citire ai cercului alidad parcurg diviziunile
limbului. Luneta se rotește odată cu indecșii, parcurgând același unghi orizontal, ω (Figura 15.4a).
Unghiul ω rezultă din diferența citirii indecșilor:
În care:
- i1A-I este citirea direcției către punctul A la indexul 1, în poziția I a lunetei;
- i1B-I este citirea direcției către punctul B la indexul 1, în poziția I a lunetei;
- i2A-I este citirea direcției către punctul A la indexul 2, în poziția I a lunetei;
- i2B-I este citirea direcției către punctul B la indexul 2, în poziția I a lunetei.
Unghiul ωI determinat în poziția I a lunetei, rezultă ca o medie a unghiurilor ω1I și ω2I.
t6u bt?u
s"e = ?
15.2
Deci, în poziția I a lunetei se pot obține două valori pentru valoarea unui unghi.
Pentru a determina valoarea corectă a unui unghi este necesară măsurarea acelorași direcții
în poziția a IIa a lunetei (Figura 15.4b). În acest caz, indecșii de citire își inversează poziția. Astfel,
Indexul 1 ia locul indexului 2 și invers. Unghiul ω rezultă la fel ca pentru poziția I, numai că citirile
la același index și către același punct vor diferi cu 200G.
În care:
- i1A-II este citirea direcției către punctul A la indexul 1, în poziția II a lunetei;
- i1B-II este citirea direcției către punctul B la indexul 1, în poziția II a lunetei;
- i2A-II este citirea direcției către punctul A la indexul 2, în poziția II a lunetei;
- i2B-II este citirea direcției către punctul B la indexul 1, în poziția II a lunetei.
Unghiul ωII determinat în poziția II a lunetei, rezultă ca o medie a unghiurilor ω1II și ω2II.
t6uu bt?uu
s"ee = 15.4
?
42
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
În care:
- c este eroarea de colimație;
- dirSA-I este direcția citită din stația S către punctul A, în poziția I a lunetei;
- dirSA-II este direcția citită din stația S către punctul A, în poziția a II a lunetei;
Eroarea de colimație se elimină prin calcularea mediei celor două valori:
<iwx. bo<iwx.nuu ±? y p
= 15.7
?
15.3.2.2 Cercul vertical. Are rolul de a măsura unghiurile verticale sau zenitale. Cercul vertical se
rotește solidar cu luneta în jurul axei orizontale hh. Dispozitivele de citire a gradațiilor cercului
vertical sunt niște indecși (microscoape) de citire care rămân ficși pe timpul măsurătorii. Linia
indecșilor de citire rămâne în planul orizontal hh. Indecșii de citire sunt amplasați pe un braț
purtător și aducerea lor în planul orizontal hh se realizează cu ajutorul unei nivele torice sau a unui
compensator (compensatorul funcționează identic cu cel descris în Volumul II, Capitolul 9.2.1,
Figura 9.10). Z
V
A
o 2
N 5 S N
α
h i α 0 i h
α
3 1
4
r
6 7
V
Fig. 15.5 Cerc vertical; 1–lunetă;2–cerc vertical gradat;3–brațul purtător de
indecși;4–furcă;5–nivelă zenitală;6–tub fix cu cartuș;7–șurub de basculare;
i1i2–indecși de citire.
Linia
indecșilor de citire nu rămâne permanent în planul orizontal hh. Din acest motiv, la teodolitele vechi
exista o nivelă torică specială numai pentru orizontalizarea indecșilor de citire la cercul vertical care
43
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
trebuia calată pentru fiecare direcție în parte. La teodolitele moderne, linia indecșilor de citire la
cercul vertical sunt menținuți într-un plan vertical de către compensator. Gradul de funcționare al
compensatorului este de ± 8c. Cu toate acestea, linia indecșilor de citire la cercul vertical are un
unghi de înclinare față de linia orizontală hh. Aceasta duce la eroarea de index. Eroarea de index se
regăsește în compararea măsurătorilor unghiului zenital în cele două poziții. Astfel, suma lor ar
trebui să facă 400G. Diferența dintre sumă și 400G este eroarea de index.
= 400v Z0e Z0ee 15.8a
În care:
- i este eroarea de index;
- pozI este unghiul zenital citit în poziția I.
- pozII este unghiul zenital citit în poziția a II a.
Eroarea de index, ca și în cazul erorii de colimație se elimină prin citirea în ambele poziții și
corectarea erorii prin împărțirea la cele două măsurători (poziția I și poziția a II a).
De-a lungul timpului sistemele de citire la cercurile gradate ale teodolitelor au evoluat
permanent, ca și aparatura. Cele mai vechi sisteme, care nu se mai folosesc astăzi se bazau pe un
sistem lupă atașat indecșilor de citire, care avea rolul de a mări gradațiile marcate pe cercuri. Citirea
se efectua direct pe cerc. Prin anii ’60 au apărut sistemele optice de citire. Alidadului i-a fost atașată
o altă lunetă, paralelă cu luneta clasică a teodolitului, în care apar gradațiile cercului deasupra
cărora se află amplasați indecșii de citire. Această lunetă este prevăzută cu ocular care poate
clarifica imagine și cu un reticul în dreptul căruia se pot citi valorile direcțiilor orizontale sau ale
unghiurilor zenitale. Gradațiile apar suprapuse de la indexul 1 și indexul 2, cu gradele de la indexul
1. Deci mediază citirile, conform formulelor 15.2 și 15.4. Acest sistem de citire are mai multe
variante. Una din ele este vizualizată în Volumul II, Figura 9.3. În acest capitol se vor studia două
sisteme de citire. Precizia citirii este dată de gradațiile cercului. Cu cât sunt mai fine, cu atât precizia
citirii este mai mare.
Microscopul optic cu scăriță. Este specific teodolitelor cu precizia de 20cc (Theo 020). În
câmpul vizual al operatorului apare o imagine ca în Figura 15.6.
v
292 291
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
372 371
Hz
Fig. 15.6 Citirea în câmpul microscopului cu scãriță la Theo 020 (citire centralizată)
44
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Citirea valorilor măsurate se face în funcție de reticul. Se citesc gradele din partea
superioară a fantei. Scărița este împărțită în minute (100 de gradații), scrise din 10 în 10. Reticulul
se poziționează între două gradații de minut sau chiar pe unul din ele. Atunci când se poziționează
între două gradații se citește gradația din stânga. Pentru citirea secundelor, o gradație este împărțită
în două (deci 50cc), în trei (33cc), patru (25cc) sau cinci (20cc). Pentru citirea din Figura 15.6,
valoarea citită este: 101G96C50CC.
313 313
111 111
0 0
312 312
112 5 112 5
1 1
311 311
113 113
a b
Fig. 15.7. Microscopul cu micrometru optic cu coincidență
15.3.4.1 Nivelele teodolitului. Așa cum reiese din Figura 9.2, teodolitul are două nivele: sferică și
torică. Acestea servesc la verticalizarea și orizontalizarea de drepte sau planuri ale instrumentelor
topografice.
- Nivela torică servește la calarea fină a instrumentului.
- Nivela sferică servește la calarea aproximativă a teodolitului.
45
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Calarea. Faza I. Se poziționează aparatul astfel încât nivela torică să fie amplasată pe direcția a
două șuruburi de calare (S1 – S2). Se acționează de aceste două șuruburi în sens contrar până când
bula nivelei torice ajunge între repere. Din cel de al treilea șurub de calare (S3), se acționează până
când bula nivelei sferice ajunge în cerc (Figura 15.8 A). Dacă pe direcția S1 – S2 bula nivelei
sferice nu mai este între repere, se reface calarea din șuruburile S1 și S2, acționându-le în sens
contrar.
S3 S3 S3
S1 S2 S1 S2 S1 S2
a b c
Fig. 15.8 Calarea nivelei sferice: a – nivela torică este în poziția I, nivela sferică este
calată; b – nivela torică se află la 90o fațã de prima poziție, nivela sferică nu mai este
calată; c - oricare ar fi poziția nivelei torice, ambele nivele rămân calate
Faza II. Se rotește aparatul astfel încât nivela torică să fie perpendiculară pe direcția șuruburilor
S1 – S2. Se acționează de șurubul S3 până când bula nivelei torice ajunge între repere.
Rotind aparatul aleator, pe orice direcție ar trebui să fie calat. Dacă nu este așa, se reface
operația de calare. Dacă după refaceri succesive tot nu se calează, aparatul trebuie dus la rectificat.
La operația de calare trebuie să se țină cont de următoarele recomandări:
- nu se calează aparatul pe ale căror nivele bate soarele;
- nu se recalează aparatul în timpul măsurătorii. Dacă aparatul este foarte decalat și trebuie
refăcută operația în timpul măsurătorii, după recalare se reia măsurătoarea de la început.
46
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
c) Se privesc cele două bule ale nivelelor teodolitului. În funcție de modul lor de amplasare se
acționează de picioarele trepiedului prin culisare până când bulele nivelelor ajung foarte
aproape de repere.
d) Se verifică dacă punctul matematic mai este în centrul reticulului centrării optice. Dacă este
foarte departe se reiau toate operațiile.
e) Se calează aparatul conform celor descrise mai sus. Se verifică centrarea. Dacă nu este
perfectă se desface ușor șurubul pompă și se centrează teodolitul. Se strânge la loc șurubul
pompă și aparatul este perfect centrat și calat.
a b
a b
Fig. 15.10. Calarea teodolitului: a – necalat; b - calat
47
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Condiții de construcție ale teodolitului. Din Volumul II, Figura 9.1, apar foarte clar axele
teodolitului: axa principală V-V, axa secundară H-H, axa de vizare O-O, directricea nivelei torice
de calare N-N. Condițiile de construcție sunt următoarele:
a) axa V-V să coincidă cu verticala locului;
b) axa V-V ⊥ axa H-H;
c) axa O-O ⊥ axa H-H;
d) linia hh a indecșilor cercului vertical să fie într-un plan orizontal.
Modul de rezolvare al acestor condiții, pentru fiecare caz în parte:
a) prin calare
b) prin construcție
c) nu este niciodată pe deplin rezolvată, din acest motiv rezultând eroarea de colimație
d) ca și punctul c. rezultă eroarea de index a cercului vertical.
c a
i
a b c d
Figura 15.10.1 Erori instrumentale. a – înclinarea axei verticale (aparat necalat); b – eroarea de
index (cerc vertical neorizontalizat); c – eroarea de colimație (axa OO nu este perpendiculară pe
HH); d – înclinarea axei orizontale.
48
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Până la apariția pe scară largă aparatelor de măsurat distanțe și ulterior a stațiilor totale,
măsurarea direcțiilor orizontale și a unghiurilor verticale a fost operația de bază în topografie.
Oricum, determinarea poziției planimetrice și altimetrice a oricărui punct de pe suprafața
pământului (în accepția clasică) nu se poate face fără aceste două determinări. Desigur, la ora
actuală există metodologia GPS care poate da poziția planimetrică și altimetrică prin determinări
față de sateliți. De asemenea există trilaterația care poate da poziția planimetică a punctelor, dar nu
și poziția altimetrică.
La efectuarea propriu zisă a observațiilor unghiulare se impune ca fiecare operator să respecte
anumite reguli de măsurare;
- măsurarea în mod egal în ambele poziții ale lunetei pentru eliminarea erorilor de poziție
a axelor teodolitului;
- aparatul (verificat și rectificat) se instalează în stație cu circa ½ ore înainte de începerea
observațiilor pentru a se acomoda cu temperatura mediului ambiant;
- punctarea inițială (aproximativă) se face prin cătare;
- punctarea obiectului vizat se face diferit pentru direcții orizontale și unghiuri zenitale
(Figura 15.11):
a) cu firul reticular vertical pentru direcții orizontale;
b) cu firul reticular orizontal pentru unghiuri verticale.
49
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
orizontale spre a și a unghiului zenital. Valorile citite, respectiv CBI pentru direcția
orizontală și zBI pentru unghiul zenital se notează în Tabelul 15.1.
- se deblochează mișcarea alidadului și se dă luneta peste cap pentru a o aduce în poziția a
II a. Din acest moment se rotește în sens trigonometric, invers acelor de ceasornic. Se
caută punctul B. Când este prins în cătare se blochează mișcarea pe orizontală și
verticală. Se focusează până când imaginea punctului B devine clară. Se rotesc
șuruburile de fină mișcare până când se punctează pentru citirea direcției orizontale spre
a și a unghiului zenital. Valorile citite, respectiv CBII pentru direcția orizontală și zBII
pentru unghiul zenital se notează în Tabelul 15.1. Valorile sunt notate cu BII fiind cele
din poziția a II a.
- se caută punctul A, se repetă toate operațiile și se obțin valorile CAII și zAII care se
înscriu în Tabelul 15.1.
AI
A
AI
I
BI
B
BII
Fig. 15.12 Determinarea unui unghi orizontal
Zenit
Poz. II 0 Poz. I
C1=Z1
α2 Z2 α1
Plan
300 100
200
50
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Tabelul 15.1
Punct vizat Direcție orizontală Unghiuri verticale Distanță
CAI zAI sus
A
CAII zAII mijloc
CA zmedA jos
CBI zBI sus
B CBII zBII mijloc
CB zmedB jos
După cum se observă din Tabelul 15.1, valoarea medie a direcțiilor orizontale se obține cu
formula de mai jos, asemănătoare cu Formula 15.7:
&.u bo&.uu ±? y p
f = 15.8b
?
&/u bo&/uu ±? y p
f =
?
ωAB = CB - CA 15.9
51
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
În general dintr-o stație nu se măsoară doar două direcții ci mai multe (nu mai mult de 8). În
acest caz se determină fiecare unghi, separat, din diferența direcțiilor (Figura 15.15):
ωAB = CB - CA
ωAC = CC - CA
ωBC = CB - CC 15.11
ωBD = CD - CB
……………..
ωDE = CE - CD
A
E AI
E A
II II
E
I
I
II
BI
D B
II B
D D
I II
C CI
II
C
52
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
În care:
- en este eroarea de neînchidere în turul de orizont;
- T este toleranța neînchiderii turului de orizont;
- e este precizia aparatului cu care se măsoară direcțiile orizontale;
- n numărul direcțiilor măsurate în turul de orizont.
.....................................
fd îjdSi<|w| = f îjdSi<|w| + × Q
După cum a fost menționat mai sus, într-un tur de orizont nu este recomandat să se vizeze
mai mult de 8 puncte. În cazul în care numărul vizelor depășește cifra 8, acestea se vor concentra în
sectoare conținând fiecare maxim 8 direcții (Figura 15.16). Condiția este ca fiecare sector să aibă
cel puțin o viză comună cu sectorul alăturat. De exemplu, între sectorul I și sectorul II, viza comună
este direcția 2. Între sectorul II și sectorul III viza comună este direcția 3, iar între sectorul I și
sectorul III, viza comună este direcția 1.
Pentru a determina unghiul dintre două direcții aparținând a două sectoare diferite, se va
trece prin viza comună. Pentru determinarea unghiului dintre direcția 3.4 și direcția 1.5, se vor
efectua următoarele calcule:
Unghiul cerut, ω1.5 – 3.4 rezultă ca sumă a celor două unghiuri determinate cu relația 15.16:
53
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Sector III
3
3.2 3.3
3.1 3.4
2.6
3.5
2.5 3.6
2.4 1
Sector II
2.3
1.1
2.2
1.2
1.3
2.1 1.4
Sector I
1.5
2
Fig. 15.16 Metoda sectoarelor
De exemplu, într-o zi nu se vede decât punctul A, a doua zi doar punctul B, iar a treia zi se
văd punctele C, D și E. Pentru a determina unghiul dintre punctul A și punctul E, se vor efectua
următoarele calcule:
E A
D B
54
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
jjI6
; = fj? = ?
15.20
55
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Capitolul 16
Măsurarea distanțelor.
16.1 Generalități.
56
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
2 3
A 1 1
O1 A 1 2 3 B
O2
Fig. 16.1 Jalonarea unui aliniament
În care:
- DA1 distanța înclinată între punctele A și 1, măsurată cu panglica;
- zA1 unghiul zenital dintre punctele A și 1;
- αA1 unghiul vertical dintre punctele A și 1;
- D0A1 distanța redusă la orizontul punctului A dintre punctele A și 1;
= 6 2 6? 2 ?J 2 J 16.2
La determinarea distanței mai mari decât lungimea nominală a ruletei este nevoie de minim
două persoane, de fișe pentru întinderea capetelor ruletei, de întinzătoare și de dinamometre (Figura
16.2). Se poziționează zero al ruletei la unul din capetele de măsurat de către una din persoanele
care participă la măsurătoare. Cealaltă persoană se îndreaptă spre celălalt capăt al aliniamentului. El
va fi dirijat atunci când nu mai este pe aliniament. Când ruleta a ajuns la capăt se oprește și este
dirijat final pe aliniament. Cu ajutorul unui întinzător și al dinamometrului se va întinde perfect
ruleta. În acest moment va înfige o fișă pe diviziunea din capăt a ruletei. Fișa rămâne pentru a marca
persoanei care vine din urmă unde să fixeze 0 al ruletei.
Operațiunea se repetă până se ajunge la capătul distanței sau a porțiunii de pantă constantă.
La final se va citi diviziunea pe ruletă în dreptul jalonului care marchează capătul distanței. Distanța
finală va fi:
= Q × 2 ΄ 16.3
În care:
- D distanța înclinată totală;
- l lungimea ruletei;
- l’ segmentul de panglică citit la final;
- n de câte ori a fost întinsă panglica la lungimea nominală.
57
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
1 Sensul măsurătorii 2
6
3 4 5
0 50 B
l = 50 m
= w j 16.4
Pentru lungimi mai mari decât lungimea ruletei, corecția de etalonare are forma:
=
=
] ^ 16.5
În care:
- l lungimea ruletei;
- α coeficientul de dilatare termică a oțelului;
= = P − P 16.8
58
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
=
=
] ^ = P − P 16.9
=
= = ± 0,036 = ± 0,003√ 16.11
| 6
w = ± ] ^ = 16.12
=
Este un procedeu care astăzi nu mai este utilizat, dar îl vom prezenta în primul rând pentru a
înțelege principiul ingenios de determinare a distanței prin utilizarea matematicii aplicate.
Mira de invar este utilizată în colaborare cu un teodolit de mare precizie (1cc – 5cc) și împreună
formează un dispozitiv tahimetric autoreductor, care determină distanța redusă la orizont după
principiul tahimetriei paralactice.
Mira de invar, ca și mirele de invar utilizate în nivelmentul geometric de mare precizie, au în
componența lor un fir metalic dintr-un aliaj de nichel și crom care are variații mici de lungime la
variații mari de temperatură (are un coeficient de dilatație foarte mic).
Mira de invar arata ca în Figura 16.3. Este amplasată pe o ambază, iar aceasta este fixată cu
șurubul de prindere pe un trepied. Centrarea mirei Bala se realizează cu firul cu plumb. De
asemenea, mira este calată. Condiția esențială este ca unghiul β din Figura 16.4 să fie unghi drept,
deci mira să fie amplasată perpendicular pe direcția teodolit mira. Această condiție se verifică prin
măsurători. Practic, la teren se măsoară din stația S1 trei direcții: S1 – 1, S1 – 2, S1 – 3. Punctul 1
este capătul stâng al mirei Bala, punctul 2 este mijlocul mirei, iar punctul 3 este capătul drept al
mirei. Lungimea totală (între punctul 1 și 3) a mirei este de 2 metri. Jumătate (1 – 2 și 2 – 3) este de
59
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
un metru. Având aceste direcții măsurate, se poate calcula unghiul γ/2 de două ori. Astfel, se poate
verifica dacă unghiul β este unghi drept. Diferența dintre cele două jumătăți de unghiuri nu trebuie
să fie mai mare de precizia impusă (formula 16.15). Aceasta rezultă din determinarea preciziei
măsurării distanței (respectiv a unghiului). Din triunghiurile dreptunghice S1 12 și S1 23, se poate
calcula distanța S1 – 2 care reprezintă distanța de determinat. Ținând cont că distanțele 1 – 2 și 2 –
3 sunt fiecare de un metru:
d
= ?
16.14
d
Z= = P"Q 16.15
?
În care:
- pD precizia determinării distanței;
- γ’/2 unghiul cu care s-a calculat distanța;
- ε diferența dintre γ/2 calculat din diferența direcțiilor S1 – 1, S1 – 2, și γ/2 calculat din
diferența direcțiilor S1 – 2, S1 – 3.
Modul în care se calculează reiese din Figura 16.4 a și este pentru distanțe mici.
2m
1m
2 8 1
1 3
9
2
4
5
6
7
10
3
D
γ S1
β A γA
S1
2 γS1 b
D 1
1 2 3
2
a. b. m
Această metodologie de determinare este valabilă pentru distanțe sub 200 metri. Peste această
distanță precizia scade considerabil, chiar măsurată cu teodolite de precizie. În acest caz se poate
determina distanța S1A folosind o bază ajutătoare (Figura 16.4 b). În prima fază se determină baza
b, din stația S1 care poate avea o lungime maximă de 200 metri. Mira BALA este amplasată în
punctul 2. Se măsoară practic unghiul γS1. Teodolitul se amplasează apoi în stația A, astfel încât
unghiul AS12 să fie unghi drept. Se măsoară de mai multe ori unghiul γA și la final se face media.
c
P"Q + = = 16.16
În care:
- γA rezultă ca diferență a direcțiilor AS1 și A2;
- b este determinat cu formula 16.14.
Determinarea distanțelor cu mira Bala era utilizată în drumuiri unde se dorea o precizie mai
mare, la determinarea reperilor fotogrammetrici situați și zone greu accesibile, etc.
O h H
f b
S1 S2
D
de aici:
61
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
=
d
= S
16.18
sau:
d
= ] ^ 16.19
S
În care:
- D este distanța de determinat;
- H – diferența pe miră între citirile la firele stadimetrice (citirea A – citirea B, Caiet de
lucrări, pag 17);
- h distanța între firele stadimetrice gravate pe plăcuța firelor reticulare (Volumul III,
Capitolul 15.3.1);
- c este o constantă a lunetei.
d
S
= 100 prin construcția lunetei.
= q 16.20
= × 100 16.21
Această formulă este valabilă în cazul terenului plan. În cazul terenurilor cu pantă între
capetele distanței de determinat (Figura 16.6), formula pentru a obține distanța înclinată diferă. În
afara citirilor la firele stadimetrice se face și citirea unghiului zenital z sau vertical α între stațiile S1
și S2.
62
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Mira este ținută vertical în stația S2, deci se vor efectua citirile C1 și C2 pe miră. Pentru a
reduce cazul măsurării distanței în terenuri cu pantă la terenuri fără pantă (Formula 16.21), mira ar
trebui ținută perpendicular pe direcția S1M. În acest caz citirile C! și C2 devin C1’ și C2’.
Formula 16.21 devine:
= q × ΄ 16.22
În care:
= ? !01
΄
?
16.24
sau,
΄ = × !01 16.25
= q × !01 16.26
= q × 1Q 16.27
Pentru a obține distanța redusă la planul orizontal descris de stația S1, notată D0, se reduce distanța
înclinată D obținută cu formula 16.26 sau 16.27:
Diferența de nivel între cele două stații se poate obține cu formula cunoscută (Volumul III,
Capitolul 13, Formula 13.4), sau, în funcție de diferența citirilor la miră:
63
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
În Volumul II, Capitolul 10.2 este tratat pe larg acest subiect, iar în același volum, Capitolul
9.3 și Capitolul 9.4 sunt descrise aparatele de măsurat distanțe și stațiile totale. Desigur, subiectul
este forte larg și poate deveni el singur un volum. Nu acesta este scopul cursului nostru și de aceea
vom completa doar ceea ce considerăm strict necesar pentru acumularea unui minim de cunoștințe.
16.3.3.1 Scurt istoric. Stațiile totale așa cum sunt astăzi pe piață au apărut la sfârșitul deceniului
nouă și începutul deceniului zece al secolului trecut (1987-1992).
Inițial au apărut aparatele electronice și cele electrooptice de măsurat distanțe. Primele
aparate au fost fabricate în Africa de Sud (Volumul III, Capitolul 16.1), funcționând pe principiul
determinării distanței utilizând unde radio. Metoda necesita două aparate, amândouă putând fi atât
emițător cât și receptor. Greutatea lor era foarte mare, de asemenea necesitau baterii de autoturism
pentru funcționare. Un asemenea aparat, DI50 a fost achiziționat și în țara noastră la “Comitetul
Geologic”, azi denumit “Prospecțiuni SA”. Conform datelor din prospect, distanța maximă de
măsurat era de 50 km. Totuși, s-a reușit performanța de a determina o bază de 108 km, între Vf.
Furnica din Sinaia și clădirea întreprinderii din București.
La apariția aparatelor care utilizează emisia razelor de lumină pentru determinarea
distanțelor, modalitatea de determinare s-a simplificat (prin 1974). Astfel, necesita un singur
instrument, la celălalt capăt al bazei fiind amplasat un sistem de prisme care returnau raza
luminoasă. Dezavantajul acestor aparate consta în determinarea numai a distanțelor. Pentru
determinarea direcțiilor, aparatul de măsurat distanțe era înlocuit cu un teodolit. Aparate de tip EOT
și RECOTA fabricate de firma Zeiss au fost precursoarele stațiilor totale și au unit pentru prima
oară aparatul de măsurat distanțe cu un teodolit (a fost dat exemplul firmei Zeiss deoarece la acel
moment au fost singurele aparate importate de România; există, desigur, multe alte firme care au
produs asemenea tip de aparate dar nu fost cunoscute la noi). Stațiile totale de azi sunt într-o
continuă îmbunătățire a performanțelor. Au apărut stații totale care au un sistem de căutare a
prismei fără operator. Atunci când este găsită se face automat înregistrarea datelor (direcție
orizontală, unghi zenital și distanță). De asemenea, au apărut stații totale cu centrare laser. Din
gama acestora fac parte și stațiile totale care pot măsura distanțe relativ mari fără a utiliza prisme, ci
utilizând o rază laser. La început erau de 100 metri, acum au ajuns la 3000-4000 metri. Este foarte
periculos însă utilizarea acestui sistem la măsurarea distanțelor unor puncte de detaliu, deoarece
raza laser poate întâlni un alt obiect între stație și punctul în care se dorește măsurarea distanței
(frunze, sârme, crengi, etc). În acest caz distanța nu este cea reală, deci poziția planimetrică și
altimetrică a punctului vizat (căruia dorim să îi determinăm coordonatele) este alta. Tot la aceste
tipuri de stații totale calarea se poate face pe imagine electronică. Ultima generație de stații totale
sunt cuplate cu un receptor GPS care dă poziția stației totale prin înregistrări satelitare. Sigur,
precizia determinării depinde de tipul receptorului GPS (Curs GPS).
16.3.3.2 Reducerea distanțelor la măsurarea cu stații totale. Din Volumul II, Capitolul 10.2
rezultă trei reduceri pentru o distanță măsurată:
- corectarea distanței măsurate cu indicele de refracție (Formula 10.45);
- reducerea distanței rezultată cu formula 10.45 este apoi redusă la elipsoid cu formula 10.57;
- reducerea distanței la planul de proiecție (Capitolul 10.2.6.2).
Ne vom referi în cele ce urmează la reducerea distanței la planul de proiecție.
În topografie, conform celor afirmate în Volumul III, Capitolul 13, lucrările se desfășoară pe un
teritoriu restrâns. În acest caz nu se utilizează un plan de proiecție național sau chiar local (definit
pentru o localitate, zone miniere, hidrotehnice, etc.) ci un plan dat de planul orizontal al aparatului.
Utilizarea acestor aproximații a fost impusă în primul rând de tehnica de calcul. Ținând cont și de
precizia aparatelor utilizate la acel moment aproximarea era justificată. Formula de reducere a
distanței era cea utilizată în Volumul III, Capitolul 13.2.1, Formula 13.3.
64
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Atunci când lucrarea este încadrată într-un sistem de coordonate bine definit (Stereografic 1970,
Gauss fus de 6° sau Gauss fus de 3°, UTM, miner, hidrotehnic, etc), distanța trebuie redusă
conform formulelor date de cartografia matematică. În calcul se va utiliza distanța redusă deja la
elipsoid, DE (Volumul II, Capitolul 10.2.6.1, Formula 10.57).
Pentru reducerea distanței la planul de proiecție Gauss fus de 6° se calculează în prima fază
coeficientul de deformație liniară µ (Volumul I, Capitolul 5.5.2.3, Formula 5.64).
GGw = C 16.32 a
sau:
U
= 5 U
= 35 = 5
GGw = C 2 ? U
2 ?g U
6? 16.32 b
în care:
5 b5
- -( = X ? U este ordonata medie a laturii, sau y1 și y2 sunt coordonatele y ale capetelor
laturii;
- - ? = -? -6 este diferența coordonatelor y ale capetelor laturii;
- R este raza medie de curbură Gauss (Volumul I, capitolul 3.2.4).
-
Pentru reducerea distanței la planul de proiecție stereografică 1970 se calculează modulul de
deformație:
GGw = C 16.33 a
în care:
U b5 U
4 ?=
µ= 1 +
− ,- ?
g>U >l
sau:
U b5 U
4 3 U b35U
GGw = C + C
+ C 16.33 b
g>U g>U
în care:
4 b4
- ,( = X ? U este abscisa medie a laturii, sau x1 și x2 sunt coordonatele x ale capetelor
laturii;
5 b5
- -( = X ? U este ordonata medie a laturii, sau y1 și y2 sunt coordonatele y ale capetelor
laturii;
- , ? = ,? − ,6 este diferența coordonatelor x ale capetelor laturii;
- - ? = -? − -6 este diferența coordonatelor y ale capetelor laturii;
- R este raza medie de curbură Gauss (Volumul I, capitolul 3.2.4).
După cum se observă din Figura 16.7, distanța înclinată AB măsurată la teren devine:
- distanța e e redusă la planul orizontal descris de punctul A;
- distanța ee ee redusă la elipsoid;
- distanța eee eee redusă la planul de proiecție Stereografic 1970.
65
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
B
A BI
AI
AII BII
AIII BIII
Diferențele între aceste distanțe pot ajunge în unele zone depărtate de cercul de deformație
nulă până la 60 cm/km. Este deci total greșit să se utilizeze distanțe reduse la orizontul stației când
se lucrează într-un sistem de coordonate unitar! Coordonatele calculate cu aceste distanțe sunt
greșite datorită folosirii unei distanțe eronate din calcule (Figura 16.8). Neînchiderea coordonatelor
va fi repartizată greșit fie în calculul drumuirii fie în calculul compensării.
C
103’ B
’ D
’
101
102’
A B
101 103
102
Fig 16.8 Coordonate greșite datoritã folosirii unei distanțe eronate din calcule
66
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
reducerea distanțelor la orice plan utilizat la noi, se poate ajunge la coordonatele corecte. Multe din
acuzele care se aduc preciziei și corectitudinii rețelei geodezice naționale sunt nefondate și pornesc
de la prelucrarea incorectă a datelor.
Dacă reducerea distanțelor măsurate nu este corectă (dusă la planul care trebuie), nici
transcalculele de coordonate nu vor da rezultatul scontat. Vina se va da pe una din rețele. La
realizarea transcalculului apare acel coeficient de scară (Volumul I, Capitolul 5.5.3.2, Formula 5.72
pentru transcalculul bidimensional și Volumul II, Capitolul12.3.1, Formula 12.22 pentru
transcaclulul tridimensional) la care aportul distanței este esențial.
Tema transcaculului va fi reluată la determinări GPS unde apare din nou rețeaua națională și
cea locală în raport cu rețeaua pe WGS 84.
67
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Capitolul 17
Nivelment.
17.1 Generalități.
Nivelmentul barometric nu este utilizat în topografie decât cu titlu informativ. Precizia este
mult sub nivelul cerut în asemenea lucrări. Principiul determinării cotelor este cunoscut din fizică:
variația presiunii atmosferice în funcție de înălțime.
Pe scurt, cunoscând cota unui punct, se măsoară și presiunea în punctul respectiv. Se
deplasează apoi în punctul căruia se dorește determinarea cotei. Funcție de variația de presiune,
există o formulă cu ajutorul căreia se determină altitudinea punctului respectiv.
Nivelmentul hidrostatic este o metodă mai puțin utilizată în lucrările topografice curente.
Este utilizată cu precădere în lucrările inginerești. Se bazează pe principiul vaselor comunicante.
Metoda a fost utilizată spre exemplu la deplasarea bisericilor de pe locul inițial al construcției în
locuri în care nu “deranja” arhitectonic (în epoca comunistă). Construcția era deplasată pe un sistem
de șine și nu trebuia să se încline în nici o direcție. Pentru aceasta s-au amplasat de jur împrejur un
sistem de furtunuri cu apă alimentate din același bazin. Fiecare furtun avea un senzor pentru
avertizare sonoră în cazul în care lichidul din el se ridica sau cobora.
O aplicație frecventă a nivelmentului hidrostatic este utilizată de dulgheri pe șantierele de
construcții. În funcție de cota zero a construcției, dată de topograf într-un singur punct, pe baza
furtunurilor umplute cu lichid, pot da același nivel construcției.
Atunci când este cuplată cu senzori, metoda poate fi foarte precisă.
68
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Cu aparatul instalat în punctul A se vizează semnalul, mira sau prismele din punctul B. Distanța
pe verticală de la planul P0 (planul de cotă zero) până la punctul A (la sol) este cota punctului A, hA.
Distanța pe verticală de la planul P0 (planul de cotă zero) până la punctul B (la sol) este cota
punctului B, hB. Diferența pe verticală între cele două cote o reprezintă diferența de nivel, ∆hAB
(Volumul III, Capitolul 13.2.1, Formula 13.4). Din punctele A, A”, B și B” se duc plane paralele cu
planul orizontal P0. Paralela la acest plan, dusă din punctul A” înțeapă verticala B’B” în punctul M.
ℎ = ℎ ℎ 17.1
Pentru a determina cota punctului B în raport de cota punctului A, trebuie să ducem cota de
la punctul A situat pe sol la nivelul aparatului (în punctul A”). Pentru aceasta se măsoară, cât mai
precis, înălțimea aparatului în punctul A, respectiv iA (segmentul AA”). Cota transmisă prin calcule
în punctul B nu va fi la sol ci în partea superioară a fluturelui semnalului, respectiv în punctul B”.
Pentru a o transmite la sol este nevoie de măsurarea cât mai precisă a înălțimii semnalului SB
(segmentul BB”).
Segmentul B”M se poate determina cu formula:
Din Figura 17.1 se observă că segmentul iA adunat cu B”M este egal cu segmentul SB adunat cu
∆hAB:
sau:
69
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
ℎ = ℎ 2 !0P 2 # 17.5
Relația 17.5 este utilizabilă în cazul distanțelor mai mici de 300 de metri. Peste această
distanță intervine corecția de sfericitate și refracție, k. În topografie, valoarea lui k este:
În care D2(m) reprezintă pătratul distanței dintre cele două puncte, exprimată în metri.
În geodezie valoarea lui k este variabilă, în funcție de mediul în care se măsoară, de ora din
zi, etc. (Volumul II, Capitolul 10.3.2).
Relația 17.5, utilizată pentru distanțe mai mari de 300 metri, devine:
ℎ = ℎ 2 !0P 2 2 # 17.7
Nivelmentul trigonometric nu oferă o precizie foarte mare. Precizia altitudinii punctelor din
rețeaua geodezică a României determinate prin nivelment trigonometric este de circa ± 15 cm. Deci,
determinarea altitudinii unor puncte noi, constrânse pe puncte ale rețelei geodezice nu poate depăși
precizia specificată mai sus. Acolo unde rețeaua este determinată cu stația totală și distanțele dintre
puncte nu depășesc 300 – 350 metri, precizia determinării poate deveni centimetrică. Aceasta este
posibil în special prin compensarea măsurătorilor utilizând metoda măsurătorilor indirecte.
Ca o concluzie generală:
- nivelmentul trigonometric pe distanțe mici și cu aparatură foarte precisă poate duce la
precizii foarte bune;
- nivelmentul trigonometric poate fi utilizat ca metodă de determinare a altitudinii pe distanțe
mai mici de 3000 metri cu precizie de ± 15 cm;
- la distanțe de până la 5000 metri, metoda poate fi aplicată atunci când condițiile
meteorologice sunt favorabile;
- la distanțe de peste 5000 de metri, metoda poate da erori foarte mari;
70
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Nivelmentul geometric utilizat în geodezie a fost tratat în Volumul II, Capitolul 10.4.
Nivelmentul geometric mai este cunoscut și sub denumirea de nivelment direct (diferența de nivel
se obține din diferența citirilor pe miră). Este utilizat pe scară largă datorită preciziei foarte bune pe
care o realizează. Se execută cu instrumente de nivelment (Volumul II, Capitolul 9.2) denumite
nivele. Axa lor de vizare poate fi adusă în poziție orizontală.
După locul în care se așează instrumentul de nivelment, nivelmentul geometric poate fi de
mijloc și de capăt.
Scopul nivelmentului este determinarea diferenței de nivel dintre două puncte A și B. Pe fiecare din
cele două puncte se amplasează câte o miră în poziție perfect verticală. Diviziunea 0 a mirei este în
partea de jos. La jumătatea distanței dintre punctele A și B se amplasează instrumentul de nivelment
(abaterea amplasării nivelei față de mijlocul distanței este în funcție de ordinul rețelei de nivelment
care se execută – Volumul II, Capitolul 10.4.1, Tabelul 10.4). Distanța dintre miră și nivelă se
numește portee, iar distanța dintre cele două mire se numește niveleu.
22
2101
21
20
1946
fir
19 nivelor
Mira
1892 înainte
18
niveleu
b
B
a
∆hAB
S
A
hB
hA
Suprafaþa de nivel zero
71
Fig 17.2 Nivelment geometric de mijloc
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
ℎ = ℎ ℎ 17.8
În care:
- ∆hAB diferența de nivel dintre punctele A și B;
- hB altitudinea punctului B față de planul P0;
- hA altitudinea punctului A față de planul P0.
Citirile a și b fiind directe, se poate calcula diferența de nivel. Cunoscând cota unuia din
puncte, de exemplu a punctului A, se poate determina cota celuilalt punct, B din relația 17.8:
ℎ = ℎ 2 ℎ 17.10
Cunoscând altitudinea punctului A și având citirea a pe mira spate, se poate calcula altitudinea
planului de vizare, hV sau înălținea planului de vizare iv. Altitudinea planului de vizare (planul
orizontal descris de luneta nivelei) este distanța pe verticală dintre planul P0 și planul de vizare.
= ℎ 2 " 17.11
Altitudinea planului de vizare se utilizează atunci când se dorește determinarea unui număr mare de
puncte cotate în jurul nivelei (construcții, irigații, etc).
ℎ = ` 17.13
= ℎ 2 17.14
72
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
niveleu
portee
iv
I
b
∆H
A
B
a.
niveleu
portee portee
iv
A
B
b.
Fig 17.3 Nivelment geometric de capăt
a – nivelă instalată deasupra punctului A;b – nivelă instalată în apropierea punctului A
73
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Drumuirea izolată este cela mai utilizată în lucrările topografice: se pleacă de pe un punct de
cotă cunoscută, se trece prin punctele de determinat și se închide pe un alt punct cunoscut (Figura
17.4 a)
Drumuirea închisă pe punctul de plecare utilizează același punct de cotă cunoscută pentru
plecare și pentru închidere (Figura 17.4 b). Metodologia de lucru și de compensare este aceeași ca la
drumuirea izolată.
Drumuirea în vânt nu este recomandată deoarece nu are punctul de cotă cunoscută pentru
închidere. Punctele cotate în acest mod nu au control, deci utilizarea lor este riscantă. Se recomandă
ca după închiderea pe punctul final, să se pornească o drumuire înapoi pe punctul de plecare. În
acest mod se transformă într-o drumuire închisă pe punctul de plecare și punctele determinate în
drumuire au cote sigure.
Clasificarea drumuirilor de nivelment după modul de preluare al datelor:
- simple;
- duble.
74
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Drumuirile de nivelment simple sunt cele la care, pe un niveleu, se obține doar o diferență de
nivel.
Drumuirile de nivelment duble sunt cele la care, pe un niveleu se obțin două sau chiar patru
valori ale diferenței de nivel. Două valori se obțin fie utilizând mirele gradate pe ambele părți, fie
utilizând mire de invar cu gradații duble (Caiet de lucrări, Lucrarea 4). Patru valori se obțin atunci
când se utilizează mira de invar cu gradații duble și măsurând cu două orizonturi.
B(hB)
A(hA)
eh
L;n
A(hA) L;n
a b
M
L1 ;n1
Σh1 L2 ;n2 IV
Σh2
L1.2 ; n1.2
C(hC)
M
I e h
1
I
A(hA) II eh2
Σh1.2
L1.4 ;n1.4 N
L2.3 ;n2.3 III
Σh1.4 N
A(hA)
Σh2.3
IV III II B(hB)
eh 4
Σh4.3
eh3 Σh3
L4.3 ; n4.3
P
L4 ;n4 Σh4 L3 ;n3
R
c d
Fig 17.4 Drumuiri izolate de nivelment geometric (traseu în plan):
a – drumuire sprijinită pe puncte de cotă cunoscută A(HA) și B(Hb); b – drumuire închisă pe punctul
de plecare; c – rețea liberă de nivelment geometric; d – rețea legată; L – lungimea drumuirii (în
kilometri); n – numărul stațiilor; A, B, C – repere de nivelment de cote cunoscute; M, N, P, R –
repere de nivelment ce trebuie determinate; en – neînchiderea în poligon; Σh – suma diferențelor de
nivel.
75
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
față. Nivela este calată și se efectuează citirile la nivelul înălțimii de vizare pe mira spate, a1 și pe
mira față, b1. Citirile se notează în carnetul de teren sau dacă nivela este digitală se înregistrează și
se fac verificările de rigoare. Dacă acestea corespund, mira (m1) din punctul A este ridicată și se
amplasează pe punctul 2. Mira (m2) din punctul 1 se rotește către punctul 2. Nivela se amplasează
la mijlocul niveleului dat de punctele 1 și 2, în stația S2. După calare se efectuează citirile pe mira
spate din punctul 1, a2 și pe mira față din punctul 2, b2. Citirile sunt notate (înregistrate) și
verificate.
Operația se repetă pentru niveleul trei, respectiv citirile a3 pe mira din punctul 2 (spate) și b3 pe
mira din punctul 3 (față) și pentru niveleul 4 (citirile a4 și b4). Citirea b4 este efectuată pe mira
amplasată în punctul B, deci s-a efectuat închiderea.
Din figura 17.5 se poate observa și dispunerea drumuirii în planul orizontal P0.
a3 S3 b3
n S4 m
a4 b4
a2 S2 b2
m
3
S1 b1
a1
2 ∆h23
d3
∆h34
∆h12
B
1 d2 d4
A ∆hA1 ∆hA-B
d1
HB
hA
Plan de referință
ℎ6 = "6 `6
ℎ6? = "? `? 17.15
ℎ?J = "J `J
ℎJ = "g `g
Cu diferențele de nivel rezultate din măsurători se calculează cotele pentru fiecare punct al
drumuirii:
ℎ6 = ℎ 2 ℎ6
ℎ? = ℎ6 2 ℎ6?
ℎJ = ℎ? 2 ℎ?J 17.16
ℎw = ℎJ 2 ℎJ
Între cota punctului B, hB cunoscută din determinări anterioare sau din inventarele de
coordonate și htrB (cota punctului B transmisă prin măsurători) apare o diferență, datorită erorilor
inerente din timpul măsurătorii, dar și datorită preciziei determinării cotelor punctelor A și B.
Această eroare, denumită eroarea de neânchidere a drumuirii de nivelment se notează cu eh.
76
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
= ℎw ℎ 17.18
fi = f × i 17.21
În care:
- Ci este corecția diferenței de nivel a niveleului i;
- Cu corecția unitară
- Di mărimea niveleului i.
În acest caz, drumuirea fiind compensată, cota punctului B transmisă și corectată trebuie să
fie egală cu cota cunoscută din determinări anterioare sau din inventarele de coordonate.
cwd = 17.24
S = ∑ = ∑ " − ∑ ` = 0 17.25
77
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Este cazul prezentat în figura 17.6. Mai multe tronsoane de nivelment concură într-un punct: N.
A(hA) B(hB)
D1
N D2
D3
C(hC)
Fig 17.6 Drumuire de nivelment geometric cu punct nodal
X U l
S¡ 4GX bS¡ 4GU bS¡ 4Gl
7 = 17.26
GX bGU bGl
6
Z6 = = 17.27
X
1
Z? =
?
1
ZJ =
J
În care:
- pi este ponderea tronsonului i;
- Di este distanța cumulată pe tronsonul respectiv;
- hiN este cota punctului N transmisă pe tronsonul i.
78
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Subiectul a fost tratat pe larg în Volumul II, Capitolul 9.2. Din acest motiv vom descrie doar
modul de citire la firele reticulare. Mirele de nivelment și broaștele de nivelment au fost de
asemenea descrise în capitolul 9.2.3.
Modul de citire la firele reticulare este diferit, în funcție de tipul nivelei. La nivelele de mică
precizie câmpul vizual al lunetei arată ca în Figura 17.7 a. Se efectuează trei citiri: una la firul
reticular orizontal iar celelalte două la firele stadimetrice. Dacă citirea este corectă există un control:
rr b £r
O¢
0! = ?
17.28
20 9 93
3 32
19
18
9 92
Fig
3 17.7 31
a b c
Fig. 17.7
În care:
- mijloc este citirea la firul reticular orizontal;
- sus este citirea la firul stadimetric de sus;
- jos este citirea la firul stadimetric de jos.
La nivelele de mare precizie câmpul lunetei arată ca în Figura 17.7 b sau c. Mirele sunt speciale,
din invar și au gradații atât pe partea dreaptă a mirei cât și pe stânga. Dacă citirea este corectă,
atunci:
În care:
- Cs este citirea pe partea stângă a mirei;
- Cd este citirea pe partea dreaptă a mirei;
- 606500 este constanta mirei.
Diferența citirilor nu este totdeauna 606500, există, în funcție de ordinul nivelmentului care se
execută, o toleranță în care se încadrează această diferență.
79
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Mire de nivelment. Sunt rigle divizate care se țin vertical în punctele în care se determină diferența
de nivel. Pe mire se citește înălțimea axei de vizare a instrumentului față de punctul marcat pe teren
(la nivelul planului de vizare). Mirele de nivelment sunt de două feluri:
- Mire obișnuite – divizate centimetric, grupate câte cinci pentru a ușura citirile. Metri și
decimetri sunt notați pe miră, centimetri se numără, iar milimetri se apreciază (Figura 17.7
a). Gradațiile mirei încep din partea de jos. Unele mire au gradații duble (pe ambele fețe),
diferența dintre cele două citiri fiind egală. Au înălțimi de 3 sau 4 metri. Cele de 4 metri se
pliază. Mirele se verticalizează cu nivele sferice, sau, la modelele vechi, cu firul cu plumb.
- Mire de precizie – sunt speciale, au o bandă de invar pe mijloc. Verticalizarea se realizează
cu o nivelă sferică. Citirea pe aceste mire se face cu nivele de precizie, dotate cu micrometru
optic cu tambur.
După obținerea diferenței de nivel se mută nivela foarte aproape de mira din punctul B, la distanța
minimă de vizare. Se face o nouă citire pe mira spate rezultând citirea a2 și pe mira față, rezultând
citirea b2. Cantitatea a2 va fi eronată puternic datorită unghiului α, în timp ce citirea b2 va fi foarte
aproape de valoarea reală datorită apropierii de mira față. Dacă citirea în punctul A ar fi corectă, pe
mira spate trebuia citit:
Cantitatea în plus sau în minus este datorată înclinării lunetei. Deci, dacă:
80
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
D
x α α x
b1 b
B
a1
a ∆hAB
P0
x α α x
b2 b ∆hAB
B
a a2
P0
b
Fig. 17.8 Verificarea instrumentului de nivelment:
a – nivela la mijlocul distanței, b – nivela mult apropiată de punctul B
81
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Capitolul 18
Sistemul de pozitionare globală GPS.
Printre realizările cele mai de seamă ale celei de a doua jumătăți a secolului XX, un loc
deosebit de important îl ocupă tehnica spațială care, în cursa pentru supremația mondială declanșată
după cel de al doilea război mondial între marile puteri ale lumii, a condus la realizări deosebit de
spectaculoase care au depășit cele mai optimiste previziuni ale oamenilor de știință din prima
jumătate a secolului 20.
După lansarea primului satelit artificial al Pământului, Sputnik 1, la 04.10.1957,
tehnica spațială s-a impus ca o nouă eră în dezvoltarea științifică și tehnologică, constituind un
factor dinamizator al procesului tehnico–economic, în domenii de interes major ale actvității umane.
Domeniile de utilizare ale sateliților artificiali specializați sânt numeroase și deosebit
de diversificate, printre acestea, de o deosebită importanță strategică în domeniul militar și de largă
utilitate în domeniul civil fiind dezvoltarea tehnologiilor satelitare de navigație care permit
poziționarea deosebit de precisă a mijloacelor de transport aeriene, maritime și terestre aflate în
mișcare s-au în repaus.
Această tehnologie și-a găsit, deasemenea, o largă aplicabilitate și în domeniul
geodeziei și geodinamicii prin realizarea unor rețele geodezice la nivel global sau național,
contribuții la determinarea formei și dimensiunilor Pământului și a câmpului său gravitațional,
determinarea deplasărilor plăcilor tectonice, etc.
La ora actuală funcționează în paralel mai multe sisteme de poziționare globală,
respectiv sistemul de poziționare NAVigation Satellite Timing And Ranging Global Positioning
System (NAVSTAR GPS), cunoscut sub denumirea GPS, realizat și gestionat de Statele Unite ale
Americii și sistemul de poziționare GLObal NAvigation Satellite System (GLONASS), realizat și
gestionat de Federația Rusă, sistemul lansat de Europa, Galilei și sistemul chinesz, Compas.
Cele patru sisteme sunt asemănătoare din punct de vedere al concepției, al modului de
funcționare și al performanțelor ce le oferă utilizatorilor, lucrarea urmând a face referiri numai la
sistemul american, GPS.
În Volumul II există un subcapitol dedicat aparaturii de tip GPS. Întrucât în acest moment anul III
Geofizică studiază un semestru de GPS, va urma un curs pe probleme de GPS.
82
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Capitolul 19
Ridicări topografice (întocmirea planurilor și hărților).
19.1 Generalități
Ansamblul lucrărilor efectuate pe teren și la birou pentru întocmirea planului sau a hărții
topografice se numește ridicare topografică. Dacă se urmărește numai determinarea coordonatelor x
și y, ridicarea se numește planimetrică sau de contur. Dacă se dorește și obținerea curbelor de nivel,
deci altimetria, operația se numește ridicare planimetrică.
Măsurătorile efectuate în topografie au ca scop poziționarea punctului topografic în spațiu,
în funcție de un sistem de referință legat de suprafața pământului și implicit problema reprezentării
punctului. Față de un sistem de referință spațial, poziția unui punct A este definită pe cele trei axe:
x, y, și h. Valorile x și y stabilesc poziția planimetrică A0 a punctului A în planul orizontal xOy față
de originea O și axele x și y, iar cota h precizează poziția altimetrică sau altitudinea punctului A față
de o suprafață de referință (Figura 19.1).
Obiectele pe care dorim să le reprezentăm pe planuri și hărți se unesc apoi prin punctele care
le compun. Obiectele pot fi: punctuale (canale, stâlpi de înaltă tensiune,etc), liniare (rețele electrice.
Canale de irigații, drumuri, etc) sau poligoane (păduri, lacuri, parcele, construcții, etc).
Av A
hA
Plan
D orizontal
yA Ao
xA
D0
z α xA
θ
O yA y
Fig.19.1 Determinarea punctului topografic în spațiu
Legătura dintre coordonatele carteziene și poare sunt date de relația de mai jos și este dedusă din
figura 19.1:
= !01 = 1Q
, = !01 $ abscisa
- = 1Q $ ordonata 19.1
ℎ = P"Q = !0P
83
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
În care:
- D este distanța înclinată;
- D0 este distanța redusă;
- xA este coordonata absolută a punctului A pe direcția nord (abscisa);
- yA este coordonata absolută a punctului A pe direcția est (ordonata);
- hA = D0 tg α = D0 ctg z altitudinea absolută a punctului A;
- θ orientarea direcției OA;
- α unghiul de pantă dintre planul orizontal și distanța înclinată D;
- z unghiul zenital dintre direcția pozitivă a sistemului de altitudini h și distanța înclinată D.
Imaginea 19 a Ridicări topografice realizate în zone foarte frământate, unde stația totală nu este
eficientă.
Originea sistemului de coordonate se alege astfel încât coordonatele să fie întotdeauna pozitive.
La realizarea unui plan topografic se măsoară punctele de detaliu, care alcătuiesc diferite obiecte
sau care definesc relieful. Aceste puncte de detaliu trebuiesc alese astfel încât să contureze obiectul
cât mai fidel posibil. În cazul obiectelor asemănătoare figurilor geometrice lucrurile sunt limpezi,
spre deosebire de obiectele care au conturul curb. Aici numărul punctelor care definesc obiectul este
diferit, în funcție de curbură și de scara planului. Cu cât scara planului este mai mare, cu atât
numărul punctelor de detaliu este mai mare. Aceste puncte de detaliu au fost definite în Volumul
III, Capitolul 1.1 ca puncte caracteristice (Figurile 1.2, 1.3).
Scopul ridicărilor topografice îl constituie realizarea unui plan topografic în care să apară
planimetria și curbele de nivel. La teren se măsoară direcții orizontale, unghiuri verticale sau
zenitale și distanțe. Unghiurile orizontale (rezultate din diferența direcțiilor orizontale) sunt
proiectate pe planul orizontal și cu ajutorul lor se pot determina orientările θ. Unghiurile zenitale
servesc la reducerea distanței înclinate și la determinarea altitudinilor. Distanțele măsurate sunt
84
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Imaginea 19b, descrierea unui punct geodezic. Stânga sus marcare cu bornă tip FENO, stânga
jos receptor GPS amplasat pe un punct geodezic, dreapta punctul marcat pe ortofotoplan
reduse la planul orizontal al aparatului sau la planul de proiecție utilizat. Aparatul cu ajutorul
căruia se obțin datele la teren trebuie să fie orizontalizat în timpul măsurătorii iar axa verticală a
aparatului trebuie să se suprapună cu verticala punctului de stație (Volumul III, Figurile 15.9, 15.10
din Capitolul 15). Punctele din care se efectuează ridicările topografice trebuie să fie bine marcate
la teren. De asemenea, toate aceste puncte care servesc la determinări planimetrice trebuie să fie
determinate în același sistem de referință. Ele se constituie într-o rețea geodezică de referință.
Ridicările topografice mai pot fi executate și cu ajutorul receptoarelor de tip GPS, măsurători în
timp real (Curs GPS Capitolul 2 și 5). De asemenea un plan topografic poate rezulta în urma
prelucrării unui zbor fotogrammetric sau LiDAR (Capitolele 21 și 22).
Acest subiect a fost tratat pe larg în Volumul II, Capitolul 6. De asemenea, tot în Volumul II
au fost abordate, legat de rețelele geodezice, “Proiectarea rețelelor geodezice” (Capitolul 7) și
“Materializarea în teren a rețelelor geodezice” (Capitolul 8).
85
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
D4
Fig.19.2 Retrointersecția
D3 D5
β
α
6 = _, , ? - - ?
? = _,& , ? -& - ? 19.3
87
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
g = !6 1Q + 19.6
g = !? 1Q 19.7
Sau:
Ecuația 19.8 este prima din ecuațiile pentru determinarea celor patru unghiuri necunoscute:
γ, δ, ε și µ.
2 2 + 2 * 2 « 2 = 400v 19.9
Sau:
+ 2 * 2 « 2 = 400v 2 19.10
Notând:
+ 2 = !J 19.14
+ = !J 19.15
Sau:
De aici:
88
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
dU
1Q!J = 1Q 19.17
dX
d
1Q !J !01 !01 !J 1Q = U 1Q 19.18
d X
d
1Q !J !01 = 1Q ]!01 !J 2 U ^ 19.19
dX
Împărțind cu cos µ:
rij dl
P"Q = ~ 19.20
dr dl b U
~X
De aici rezultă valoarea unghiului µ. Din ecuația 19.15 rezultă unghiul γ. Unghiurile δ și ε
rezultă din condiția ca unghiurile din triunghiurile PBA și PBC să aibă suma de 200G. De
asemenea, trebuie să satisfacă ecuația 19.11.
* = 200v 2 +
« = 200v 2 19.21
Având toate unghiurile calculate și orientările θBC și θBA se poate face transmiterea
orientărilor către punctul nou P:
$D = $ 2 +
6
$D = $ * 19.22
?
$D = $& 2 «
$&D = $&
Având orientările transmise se pot calcula coordonatele punctului nou P cu formulele 10.112
și 10.113 din Volumul II, capitolul 10.6.2.
Concluzii privind metoda intersecțiilor. Este o metodă simplă și eficientă, bazată doar pe
măsurarea direcțiilor orizontale. Din păcate, pentru măsurarea direcțiilor orizontale spre puncte ale
rețelei geodezice de stat este nevoie de semnalizarea punctelor. Majoritatea punctelor rețelei de stat
nu mai sunt semnalizate iar resemnalizarea lor costă foarte mult.
La intersecția înainte, după cum a fost demonstrat (Volumul II, Capitolul 10.6.2), este nevoie de
minim două puncte cu coordonate cunoscute. Această determinare este la limită. Dacă unul din
puncte a fost confundat sau are coordonatele greșite, coordonatele punctului nou vor fi eronate. Din
acest motiv nu se determină niciodată coordonatele unui punct nou doar din două puncte vechi.
Staționarea unui alt punct vechi, al treilea, aduce posibilitatea calculului coordonatelor punctului
nou în trei variante (C23 = 3). Nici această soluție nu este optimă. Dacă unul din cele trei puncte
este confundat sau greșit, una din variantele de calcul (din cele trei) este bună, celelalte două sunt
greșite. Depistarea variantei bune este laborioasă și nu este niciodată sigură. Din acest motiv, la
intersecția înainte pot exista următoarele variante:
- determinarea la limită a punctului nou cu minim două puncte cu coordonate cunoscute. Nu
este recomandată deoarece nu are control;
- determinarea punctului nou staționând trei puncte cu coordonate cunoscute. Are control, dar
în cazul unui punct confundat sau cu coordonate greșite nu se poate depista valoarea bună;
- determinarea punctului nou staționând patru (sau mai multe) puncte cu coordonate
cunoscute. Considerând că doar unul din punctele vechi este eronat, vom avea trei valori
bune ale coordonatelor punctului nou.
89
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
La intersecția înapoi (retrointersecția), Volumul II, Capitolul 10.6.3, se staționează punctul nou
și se vizează puncte cu coordonate cunoscute. Din demonstrație rezultă că este nevoie de minim trei
puncte cu coordonate cunoscute. Urmând logica intersecțiilor înainte, avem următoarele cazuri:
- determinarea la limită a punctului nou cu minim trei puncte cu coordonate cunoscute. Nu
este recomandată deoarece nu are control;
- determinarea punctului nou vizând patru puncte cu coordonate cunoscute. Are control, dar în
cazul unui punct confundat sau cu coordonate greșite nu se poate depista valoarea bună;
- determinarea punctului nou vizând cinci (sau mai multe) puncte cu coordonate cunoscute.
Considerând că doar unul din punctele vechi este eronat, vom avea trei valori bune ale
coordonatelor punctului nou.
În cazurile limită de determinare există totuși un control al coordonatelor. Dacă sunt determinate
cooordonatele poziției corecte ar trebui ca valorile altitudinilor transmise din punctele vechi să fie
apropiate ca valoare. Este valabil atunci când apar erori mari în poziția planimetrică a punctului nou
determinat.
Atunci când există măsurători suplimentare se poate aplica metoda celor mai mici pătrate pentru
aflarea valorii cele mai probabile a coordonatelor punctului nou. De asemenea, atunci când punctele
determinate se constituie într-o rețea geodezică se aplică automat comensarea prin metoda celor mai
mici pătrate (Volumul II, Capitolul 11).
Se presupune staționarea punctelor cu coordonate cunoscute A(xA, yA) și B(xB, yB) sau staționarea
punctului nou P(xP, yP). Punctele trebuie să fie toate staționabile pentru a putea măsura distanțele
(Figura 19.3). Se măsoară la teren distanțele D2 și D3 între punctele AP și BP.
Distanța D1 se calculează din coordonatele punctelor A și B. Distanțele D2 și D3 au fost
măsurate și reduse la planul de proiecție utilizat la lucrarea respectivă. În triunghiul APB, având
determinate toate trei distanțele se pot calcula toate trei unghiurile, respectiv α, β și γ utilizând
teorema cosinusului:
N D2 D3
α
β
A D1 B
Fig. 19.3 Determinarea coordonatelor prin măsurători de distanțe
90
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Având unghiurile calculate se pot determina orientările θAP și θBP după ce în prealabil a fost
determinată orientarea θAB:
sau:
Această determinare este la limită. Pentru a verifica coordonatele este nevoie de cel puțin
încă un punct cu coordonate cunoscute din care sau către care să se determine distanța. Atenție:
distanțele trebuiesc reduse corect la planul de proiecție utilizat. Nu se lucrează cu distanțe reduse
doar la planul orizontal al aparatului decât în cazuri speciale.
19.3.3.1 Cazul în care se staționeazä punctul cu coordonate cunoscute A(xA, yA) și se vizează
punctul cu coordonate cunoscute B(xB, yB) și punctul nou P(xP, yP) (Figura 19.4). Către punctul nou
P se măsoară și distanța D2. Distanța va fi redusă la planul de proiecție cerut în lucrare.
Din punctul A se măsoară direcțiile AP și AB și distanța AP. Punctul B nu trebuie să fie
obligatoriu staționabil (biserică, castel de apă, antenă GSM, etc). Având orientarea θAB calculată din
coordonate, unghiul α rezultat din diferența direcțiilor AB și AP, se determină orientarea θAP
(Formula 19.24). Coordonatele se determină cu formula 19.25.
D2
A
D1
B
Fig. 19.4 Determinarea coordonatelor prin măsurători combinate în cazul în care se staționează
punctul cu coordonate cunoscute
91
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
γ
D2
D1
α
P β
D3
B
Fig. 19.5 Determinarea coordonatelor prin măsurători combinate în cazul în care se
staționează punctul nou
=X =
= rijU§ 19.27
rij ¥
6
1Q = 1Q
?
Având orientarea θBA calculată din coordonate, unghiul β rezultat din relația 19.27, se determină
orientarea θBP (Formula 19.24). Coordonatele se determină cu formula 19.25.
+ + + = 200v 19.28
19.3.4.1 Clasificarea drumuirilor. Drumuirile se pot clasifica după mai multe criterii.
92
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
103
101 2 (x2, y2, h2)
102
1 (x1, y1, h1) b
1 (x1, z1, h1)
N
θ41 1 (x1, z1, h1)
101 N
4 (x4, z4, h4)
c d
d
θ1-2
N NOD N
106
105 104
θ4-3 103 θ 3-2
4 (x4, z4, h4) 3 (x3, z3, h3)
e
Fig. 19.6 Tipuri de drumuire
93
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
103
101
B
102
A
109
112 104
117
110 105
116
115
113
106
114
111
108 C
107
D
c) drumuire suspendată sau în vânt. În acest caz este necesar ca drumuirea să se execute și
întors pentru a avea închidere pe punctul de plecare (Figura 19.6 d);
d) drumuire cu punct nodal (Figura 19.6 e).
După grad:
a) primară (principală). Este drumuirea executată între două puncte ale rețelei geodezice de
sprijin sau între puncte care au foarte bine determinate coordonatele anterior drumuirii. Ex.
Traseul A – 101 – 102 – 103 – B în care punctele A și B sunt din rețeaua geodezică (Figura
19.7);
b) secundară. Se sprijină pe cel puțin un punct din drumuirea primară. Punctul de închidere a
drumuirii este tot un punct din drumuirea principală sau un punct cu coordonate bine
determinate. Ex. Traseul B – 104 – 116 - 106, în care punctul B aparține rețelei geodezice
iar punctul 106 provine dintr-o drumuire principală (Figura 19.7);
c) terțiară. Se sprijină pe cel puțin un punct al drumuirii secundare, celălalt capăt al drumuirii
fiind un punct din drumuire (principală sau secundară) sau un punct din rețeaua geodezică.
Ex. traseul 114 – 115 – 113 – 117 – 116, punctele 114 și 116 provenind dintr-o drumuire
secundară (Figura 19.7).
La momentul anului 2010 când există calculatoare performante, dar și programe specializate,
compensarea drumuirilor se poate face nu cum va fi descrisă mai jos ci prin metoda celor mai mici
pătrate (Volumul II, cap. 11). Coordonatele din drumuie pot servi doar ca și coordonate provizorii.
94
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
se aibă în vedere și posibilitatea de vize din punctele drumuirii către puncte cu coordonate cunocute
din rețeaua de stat sau puncte determinate anterior într-o altă drumuire sau rețea geodezică.
Vizibilitatea între puncte se poate determina prin generarea profilului terenului între cele două
puncte.
19.3.4.3 Operații de teren la drumuiri. Presupunând că a fost proiectat traseul drumuirii între
punctele cu coordonate cunoscute A(xA, yA) și B(xB, yB) cu trecere prin punctele noi 101(x101, y101),
102(x102, y102) și 103(x103, y103) se trece la recunoașterea traseului drumuirii (fig. 19.8). Operațiile
de teren sunt:
a) recunoașterea la teren a traseului drumuirii și a punctelor din care pleacă și se închide
drumuirea, respectiv A și B. De asemenea se recunoaște amplasamentul punctelor 101, 102
și 103. Pe punctele A și B se staționează cu binoclul pentru a stabili dacă punctele C și D
care orientează drumuirea la plecare și la sosire sunt vizibile. De asemenea se studiază
vizibilitatea către puncte vechi ale rețelei geodezice din punctele noi ale drumuirii (101, 102
și 103). Orice viză în plus pe traseul drumuirii dă posibilitatea depistării erorilor acumulate
pe parcurs. În acest mod se stabilește amplasamentul final al fiecărui punct de drumuire.
Vizibilitate trebuie să existe în primul rând între punctele drumuirii.
b) Marcarea punctelor de drumuire se realizează concomitent cu operația de recunoaștere a
terenului și constă în marcarea fiecărei stații cu un țăruș cioplit lateral în partea superioară
pentru a scrie numărul stației. De asemenea, mijlocul țărușului va fi punctat cu un cui. La
drumuirile efectuate în localități, marcarea se realizează cu buloane metalice.
c) Măsurarea distanțelor se realizează în funcție de aparat. În cazul teodolitelor cu ruleta sau cu
mira, în cazul stațiilor totale cu ajutorul prismelor. Mărimea distanțelor este proiectată în
funcție de tipul aparatului. Distanța rezultată în urma măsurătorilor poate fi înclinată, sau, în
cazul stațiilor totale, redusă. Este foarte important ca în cazul determinării distanțelor
reduse, în meniul stației totale să fie introduși parametrii corecți de reducere a distanței
(elipsoid, plan de proiecție).
d) Măsurarea direcțiilor orizontale se face în fiecare stație la fel: stație spate și stație față, apoi
orice alt punct cu coordonate cunoscute, vizibil. Obligatoriu se vor face determinări în
ambele poziții ale lunetei. În stația A, de plecare, viza spate este către punctul C de
coordonate cunoscute. La stația de închidere, B, viza față este către punctul D, de
coordonate cunoscute.
e) Măsurarea unghiurilor zenitale sau verticale se realizează separat pentru fiecare punct în
parte. Este obligatorie vizarea în ambele poziții ale lunetei. De asemenea, este important să
se noteze înălțimea la care se vizează pentru unghiul zenital atât la stația spate cât și la stația
față.
∆4 4 I4
P"Q $& = ∆5.¬ = 5¬ I5. 19.29
.¬ ¬ .
∆,= ,= ,
P"Q $= = =
∆-= -= -
95
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
x
N N
C
θ101-102 θ103-B
N β1 N β3
θ102-103
θA-101
θA-C 101 103 N
β2
102
B βî
A
θB-D
D
y
Fig. 19.8 Drumuirea
Dacă din punctele de plecare și sosire se vizează mai multe puncte cu coordonate cunoscute
(Figurile 19.9 și 19.10), se vor calcula toate orientările de plecare, respectiv și θAE și θBF. Dacă
numărul punctelor cu coordonate cunoscute, vizate din punctele de plecare și sosire ale drumuirii
este mai mare, precizia coordonatelor va fi mai bună.
E N
N θB-F β2Î
101
Se calculează unghiurile drumuirii: βi, βpl, și βî, respectiv direcția (viza) înainte minus direcția
(viza) înapoi. Acolo unde sunt mai multe puncte vechi vizate se calculează mai multe unghiuri βpl,
și βî, respectiv β1pl, și β1î.
96
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Transmiterea orientărilor:
6
$I6 6 = $& 2 6G 19.30
?
$I6 6 = $C 2 ?G
Dacă este un singur punct vechi vizat, atunci rămâne o singură valoare a orientării: θA101.
Atunci când sunt mai multe valori și diferența dintre ele se încadrează în toleranța impusă se face
media.
O altă modalitate de calcul a valorii orientării de plecare este prin calculul modulului stației
(unghiul de orientare al stației):
Unghiul de orientare stației îl reprezintă diferența dintre direcția citită pe cercul orizontal al
aparatului și orientarea calculată din coordonate (Figura 19.11). Având mai multe determinări se
poate calcula modulul mediu al stației.
X U
V. bV.
(|<i = 19.31 b
?
Orientarea către un punct nou, respectiv 101, poate fi calculată având calculat modulul
mediu și măsurată direcția:
N
101
θA-C
direcție A-101
A
E
Figura 19.11 Modulul stației
După ce s-a calculat orientarea primei laturi a drumuirii (relațiile 19.30 și 19.32), se pot
calcula și celelalte orientări prin adunarea unghiurilor β:
θTrBD este orientarea transmisă cu ajutorul unghiurilor βî. Atât punctul B cât și D sunt puncte cu
coordonate cunoscute, deci θBD s-a determinat cu relația 19.29.
Eroarea de neînchidere a orientării într-o drumuire. Între θTrBD, respectiv orientarea transmisă și
θBD calculată din coordonate apare o diferență datorată erorilor de măsurare a unghiurilor βi, dar și
preciziei de determinare a coordonatelor punctelor A, B, C, D utilizate la transmiterea orientărilor.
În acest caz sunt considerate puncte fixe, dar ipoteza nu este corectă. Pentru lucrări de topografie,
desfășurate pe suprafețe mici, ipoteza se acceptă, dar atunci când este nevoie de precizie mai mare,
aceste puncte fixe pot primi corecții (Vol. II, cap. 11). Eroarea de neînchidere este dată de relația:
¯w
® = $= $= 19.34
® ≤ ® 19.35
® = Z√Q 19.36
În care:
- p este precizia de citire a aparatului la care se citesc direcțiile;
- n numărul stațiilor drumuirii.
Corecția unitară:
|°
f® = j
19.37
Calculul orientărilor definitive. Fiecare orientare calculată prin transmiterea unghiurilor βi este
eronată (valoare provizorie), așa cum a fost demonstrat mai sus. Pentru a calcula orientările
definitive trebuie să împărțim eroarea unitară, egal, fiecărei orientări determinate direct (provizorie).
Orientarea de plecare fiind calculată din coordonatele punctelor fixe nu este corectată:
d
$I6 6 = $I6 6 + 1 × f® 19.38
$6 6I6 ? = $6 6I6 ? + 2 × f®
d
$6 ?I6 J
d
= $6 ?I6 J + 3 × f®
$6 JI
d
= $6 JI + 4 × f®
$=
d
= $=¯w
+ 5 × f®
trigonometric se determină câte două valori (relația 17.4 Volumul III, Capitolul 17). Pentru valorile
care se apropie se face media și această valoare intră în compensare. Atunci când valorile pentru
distanțe și diferențe de nivel între dus și întors sunt mari, între stațiile respective se refac
măsurătorile.
Având deci determinate datele primare se calculează coordonatele relative între stațiile
drumuirii:
Coordonatele xTrB și yTrB sunt coordonatele transmise punctului B, punct considerat fix.
Datorită erorilor inerente la determinarea distanțelor, între coordonatele fixe și coordonatele
transmise apar diferențe. Aceste diferențe se numesc erori de neînchidere pe axa x și pe axa y:
4 = ,¯w , 19.41
¯w
5 = - -
=_ ?
4 2 ?
5 19.42
Această eroare trebuie să nu depășească toleranța impusă. Toleranța este dată de precizia
aparatului cu care se lucrează. Cea descrisă mai jos este pentru utilizarea teodolitului cuplat cu o
miră:
=
= ±0,003√ + @ 19.43
În care D este distanța totală a drumuirii:
= ∑ 19.44
99
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Corecțiile unitare se aplică fiecărei diferențe de coordonate, ∆x, ∆y, pe metru liniar,
proporțional cu mărimea diferenți de coordonate:
În final, dacă toate calculele s-au efectuat corect, xcB, respectiv coordonata x a punctului B,
corectată, trebuie să fie egală cu coordonate xB care a fost considerată fixă.
Pentru determinarea altitudinilor se procedează identic. Din relațiile cunoscute din nivelmentul
trigonometric, vom folosi relația 17.7 care este mai complexă (Volumul III, Capitolul 17.4).
Coordonata relativă, ∆h, după cum a fost menționat mai sus, se calculează dus-întors și se face
media. Semnul se păstrează cel pentru dus:
În care k este coeficientul de refracție și sfericitate al Pământului, A este punctul de stație, iar B este
punctul vizat (Volumul III, Capitolul 17.4).
ℎ6 6 = ℎ 2 ∆ℎI6 6 19.50
ℎ6 ? = ℎ6 6 2 ∆ℎ6 6I6 ?
ℎ6 J = ℎ6 ? 2 ∆ℎ6 ?I6 J
ℎ¯w = ℎ6 J 2 ∆ℎ6 JI
hTrB este altitudinea transmisă a punctului B, punct considerat fix. Datorită erorilor inerente la
determinarea unghiurilor zenitale și distanțelor, între altitudinea considerată fixă și altitudinea
transmisă apare o diferență. Această diferență este eroarea de neînchidere pe altitudine:
S = ℎ¯w ℎ 19.51
= ±0.25√ 19.52
Aceste corecții se aplică pe fiecare diferență de nivel, proporțional cu mărimea diferenței de nivel:
Dacă compensarea s-a efectuat corect, hcB, altitudinea corectată a punctului B, trebuie să fie egală
cu altitudinea hB care a fost considerată fixă.
Busola topografică este un teodolit de mică precizie al cărui cerc orizontal, când este lăsat
liber se orientează cu zero al cercului pe direcția nordului magnetic (figura 19.12). Atunci când
cercul orizontal se blochează, busola poate fi utilizată ca un teodolit obișnuit. Avantajul busolei
topografice este faptul că măsoară direct orientarea magnetică, deci nu este nevoie de puncte cu
coordonate cunoscute de la care să transmită orientările.
Problema este că se măsoară orientări magnetice, dar în calcule, pentru a încadra lucrarea în
sistemul Stereografic 1970 este nevoie de orientări topografice, referite la o paralelă la axa x a
sistemului de coordonate. Deci, trebuie determinat unghiul δ (declinația topografică), dintre nordul
magnetic și o paralelă la axa x a sistemului de coordonate (Figura 19.13). Acest unghi este diferit de
unghiul de declinație magnetică δ definit în Volumul III, Capitolul 1.3. Acela se referea la diferența
dintre orientarea magnetică și geografică.
Declinația magnetică este practic diferită în fiecare punct matematic. Diferența este însă
foarte mică pe suprafețe relativ mici. În general poate fi considerată constantă pe o suprafață de
10/10 kilometri. De asemenea, declinația topografică are o variație diurnă, lunară, anuală, știut fiind
că polul magnetic se deplasează permanent. Din acest motiv, dacă lucrările efectuate cu busola
topografică se întind pe o durată mai mare, declinația topografică trebuie determinată periodic
pentru a introduce în calcul o valoare cât mai apropiată de valoarea reală.
101
0
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian PopescuO Vlad
mg Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
B
E
θA-B
θA-C
D
C
Ntopografic
Nmagnetic
θmgA-B
B
δ
θA-B
A θA-C θmgA-C
θA-D
θmgA-D
D
C
102
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Dacă valorile celor patru declinații topografice sunt apropiate (funcție de precizia
aparatului), se face media. Operația se repetă în cât mai multe puncte cu coordonate cunoscute din
zona în care se vor efectua măsurători. Aceste puncte trebuie să fie amplasate astfel încât să acopere
zona pe margini. Zona de măsurat trebuie să fie cuprinsă în interiorul poligonului format de aceste
puncte (Figura 19.14). Zona de interes este zona hașurată. Figura 19.14 a reprezintă cazul ideal, iar
Figura 19.14 b este un caz în care punctele cunoscute sunt amplasate prost. În acest din urmă caz,
trebuie depistate sau determinate prin măsurători.
a b
Fig.19.14 Zona de măsurat cu puncte vechi cu care se determină declinația magnetică:
a – corect; b-incorect.
Metoda radierii se aplică la ridicarea detaliilor aflate în jurul unu punct de coordonate
cunoscute: din rețeaua geodezică, din intersecții, din drumuire, etc. Raza în jurul punctului cunoscut
pe care se determină puncte de detaliu este în funcție de scara planului, dar și de aparatura utilizată.
103
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Coordonatele punctului din care se radiază trebuie să fie sigure, la fel și punctul pe care se
orientează, deoarece pe ele se bazează radierile care altfel nu au decât un control slab.
La teren se măsoară direcții orizontale, unghiuri zenitale și distanțe. Acestea se măsoară față de
punctul de orientare (este suficientă doar direcția) și față de fiecare punct radiat. Măsurătorile sunt
însoțite de schița la teren, sau, în cazul stațiilor totale, de codurile care reprezintă fiecare punct sau
obiect (suprafață). Numărul punctelor radiate se stabilește în funcție de:
- scara planului;
- gradul de încărcare cu detalii;
- accidentarea reliefului.
Scopul întocmirii unui plan topografic este reprezentarea pe planul respectiv a tuturor detaliilor
de pe teren și a reliefului, cu o cât mai mare fidelitate. După cum s-a specificat mai sus, primul
criteriu de a alege numărul de puncte caracteristic este scara. Cu cât scara este mai mică, cu atât
numărul de puncte este mai mare. De exemplu, pentru a reprezenta planul topografic al unei
localități, scara convenabilă este 1/500 sau, în cel mai nefericit caz 1/1000. Altfel nu se pot vedea
canalele rețelelor edilitare sau clădirile cu multe ieșinduri. De asemenea, dacă pe planul topografic
se reprezintă multe obiecte (un obiect este un contur închis), numărul punctelor este mare. Dacă
scara nu este convenabilă, se poate schimba cu una mai mică pentru ca obiectele, detaliile să fie
vizibile, iar denumirea punctelor să fie lizibilă. Acolo unde relieful este frământat, pentru a reda
configurația terenului cu ajutorul curbelor de nivel este nevoie de foarte multe puncte de detaliu,
practic la fiecare schimbare de pantă.
O posibilă situație la teren este prezentată în Figura 19.15.
104
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Pd. Pd.
1004
1005
1006 1009 101 102 θ102-103
1008
1003 1100
A 1007
1011 Lac
103
1010
x
Fig.19.15 Ridicarea punctelor de detaliu
Punctul de stație este 102 și are coordonatele determinate printr-o anumită metodă (rețea
națională, intersecții, drumuiri, etc), iar punctul de detaliu este 1100. Distanța D0 este redusă la
planul de proiecție utilizat, z este unghiul zenital, θ102-1100 este orientarea dintre stație și punctul
radiat, k este coeficientul de refracție și sfericitate, i101 este înălțimea aparatului în stație, iar S1100
este înălțimea la care s-a vizat pe miră sau la prismă în punctul 1100. Unghiul β este unghiul sub
care se vede punctul radiat 1100 si punctul de statie 103 din statia 102.
105
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Este utilizată în special în localități, acolo unde sunt multe puncte de detaliu pentru
determinarea cărora ar fi necesare foarte multe puncte de stație (Figura 19.16). Dezavantajul este că
în urma acestor determinări nu rezultă altitudini pentru punctele de detaliu.
Se consideră latura de drumuire 101-102 ca axa y’ a unui sistem local de coordonate. De pe
această axă se coboară perpendiculare pe fiecare punct de detaliu (colț de clădire, colț de
proprietate, margine de râu, etc). Aceste perpendiculare sunt paralele cu cealaltă axă a sistemului
local de coordonate, x’. Perpendicularitatea este dată cu ajutorul echerelor topografice.
Coordonatele în sistem național pentru fiecare punct astfel determinat se calculează diferit, funcție
de amplasamentul față de axa 101-102, respectiv dreapta sau stânga:
Pentru punctele situate la dreapta axei 101-102. Trebuie avut în vedere că x’i este negativ, semnul
lui va fi automat (-).
,i = ,6 6 2 o-i΄ !01 $6 6I6 ? 2 ,i΄ !01$6 6I6 ? 2 300v p 19.63
v p
-i = -6 6 2 o-i 1Q $6 6I6 ? 2 ,i 1Q$6 6I6 ? 2 300
΄ ΄
106
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
x
+x’
11 Râul R
12
101 13 14 15
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 102 y’
-x’
O y
Fig. 19.16 Metoda coordonatelor echerice
Planurile și hărțile trebuie să reprezinte obiectele de pe teren într-un mod cât mai fidel. În
general vorbind, fidelitatea reprezentării obiectelor de pe teren pe hartă este dată de următorii
factori:
- Scara de reprezentare;
- Tipul de proiecție ales pentru reprezentare;
- Aparatura cu care s-a măsurat, imaginea de pe care a fost vectorizat obiectul.
Scara de reprezentare este esențială. Din Capitolul 13, „Elementele topografice ale terenului”,
obiectele sunt reprezentate la scară unind punctele carecteristice (Figura 13). Cu cât scara este mai
mare, cu atât numărul de puncte este mai mic. La scară mică și numărul de puncte de pe contur este
mai mai mare. Astfel, dacă harta este obținută prin digitizeazare, păstreză precizia hărții originale.
De exemplu la scanarea de pe o hartă la scara 1:25000, care are 1 milimetru egal cu 25 metri pe
teren, un obiect cum ar fi o parcelă cu lățimea de 20 de metri, nu poate fi vizualizată decât
aproximativ.
După cum a fost menționat în Capitolul 5, proiecții cartografice, reprezentarea obiectelor este
deformată funcție și de tipul de proiecția aleasă. Proiecția Stereografică 1970 este o proiecție
conformă. Păstrează nedeformate asemănările obiectelor, în schimb deformează distanțele și
suprafețele.
Aparatura utilizată la măsurători este importantă. Utilizarea stației totale sau a tehnologiei GPS de
precizie poate duce la o reprezentare corectă a obiectelor. Utilizarea însă a receptoarelor GPS pentru
navigație poate distrorsiona coturul real al obiectelor.
În cazul în care planurile sau hărțile se obțin prin măsurători la teren realizarea planurilor şi
a hărţilor se concretizează prin unirea punctelor de detaliu conform schiţei întocmită la teren sau al
codurilor introduse în staţia totală. Prin unirea acestor puncte se refac obiectele măsurate la teren,
107
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
respectând geometria existentă. Obiectele pot fi de tip contur închis (tarlale, parcele, clădiri, păduri,
etc), liniare (drumuri, căi ferate, canale de irigaţii, malurile apelor, etc) sau puncte (hidrant, scurgere
pluvială, copac izolat, stâlp de iluminat, etc). Numărul punctelor determinate trebuie să fie
suficiente pentru a păstra o asemănare convenabilă, funcţie de scara planului sau a harţii (Capitolul
13, puncte caracteristice).
Atunci când planurile sau hărțile sunt obținute prin digitizare de pe imagini obținute din aer
su din imagini de teledetecție se face o descifrare a obiectelor sau o comparare cu hărțile deja
existente. Punctele de contur sunt alese funcție de scară.
Atunci când planurile sau hărțile sunt obținute din scanări laser, tehnologia este descrisă în
Capitolul 22. Norul de puncte va fi periat tot funcție de scara de reprezentare.
Un plan topografic poate fi întocmit pentru a întregi planul general al României la scara
respectivă sau poate fi întocmit pentru un beneficiar local. Indiferent de scopul pentru care a fost
realizat trebuie să îndeplinească nişte reguli de întocmire universal valabile. Conţinutul trebuie să
fie conform cu normele în vigoare:
- Definirea unui cadru exterior care să încadreze elementele din interiorul planului sa
Pentru hărţile de interes naţional se trasează şi un cadru interior, la 8 milimetri de cadrul exterior.
- Reţeaua kilometrică se trasează cu un caroiaj din 10 în zece centimetri, în interiorul planului.
- În interiorul planului se vor trasa obiectele şi se vor realiza scrierile conform atlasului de
semne convenţionale.
În afara cadrului sunt obligatorii de trecut urmatoarele elemente:
- Scara numerică şi scara grafică;
- Date privind executantul şi beneficiarul;
- Data masuratorilor la teren şi data la care s-a editat planul;
- În partea stângă, jos, se desenează cadrul planului miniaturizat, cu schema limitelor
administrative (atunci când este cazul).
Planurile derivate din planul de bază pot avea mai multe scopuri.
Planurile topografice la diverse scări. Pe aceste planuri de reprezintă atât elemente planimetrice
cât şi elemente care descriu relieful: puncte de cotă, curbe de nivel, model digital al terenului.
Funcţie de scara la care sunt reprezentate avem mai multe sau mai puţine elemente în interior.
108
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
109
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
După ce au fost calculată poziţia fiecărui punct acesta se raportează pe planul topografic.
Raportarea se face funcţie de aparatura avută la dispoziţie. Astfel, în cazul în care nu există
echipamente moderne, se poate face cu raportorul şi cu rigla, funcţie de elementele măsurate la
teren şi reduse la planul de proiecţie, respectiv direcţii şi distanţe. Având în vedere că în acest
moment calculatoarele şi programele care pot face automat raportarea se pot procura la preţuri
modice, punctele sunt incărcate într-un program de tip AUTOCAD, GEOMEDIA, etc. Unirea
punctelor de detaliu se poate face în mai multe moduri:
- clasic, manual, pe plan cu rigla;
- utilizând programe specializate de tip AUTOCAD, GEOMEDIA, etc.
- utilizând coduri direct la măsurători cu staţia totală (Volumul II, Capitolul 9.4).
După cum am menţionat mai sus, metoda clasică nu mai este utilizată în prezent decât de
persoanele care nu deţin un calculator. Utilizarea programelor specializate este utilizată pe scară
largă. Datele sunt preluate din staţia totală. Se calculează punctele reţelei de sprijin prin diverse
metode (intersecţii, drumuire, compensare prin metoda celor mai mici pătrate, etc). Cu ajutorul
acestor puncte se determină coordonatele punctelor de detaliu. Acestea apar pe ecranul
calculatorului şi sunt unite conform schiţei întocmite la teren. Atenţie la programele de reducere a
distanţelor. Distanțele trebuie reduse la planul de proiecție utilizat pentru ralizarea planului în lucru.
După cum s-a menționat în Capitolul 20, pot exista mai multe tipuri de sisteme de proiecție:
Stereografic 1970, Local Bucureșri, Local Valea Jiului pentru exploatarea minieră din zonă, local
Arad, etc. Poziția punctelor de detaliu este corectă atunci când distanțele care le dau poziția sunt
reduse corect.
Metoda utilizării codurilor la teren este de asemenea utilizată pe scară largă. Are dezavantajul că
măreşte timpul de efectuare a măsurătorilor la teren. De asemenea, un punct poate fi comun mai
multor obiecte şi în acest caz trebuie introdus de mai multe ori. Are avantajul că după calculul
coordonatelor obiectele apar direct în calculator.
După unirea obiectelor în calculator se ataşează codurile de semne convenţionale specific fiecărui
obiect. Este obligatoriu ca fiecare plan sau hartă topografică să aibă anexată o Legendă a semnelor
convenţionale utilizate la realizarea planului respectiv. De asemenea, este obligatoriu pe plan să
existe caroiajul de coordonate şi să se specifice sistemul de coordonate. Trebuie menţionat
executantul, beneficiarul şi scopul ridicării topografic.
Aparatele moderne determină automat şi unghiul zenital. Având măsurat şi înălţimea la care s-a
vizat, automat se calculează şi altitudinile. Pentru planurile topografice executate în extravilan este
foarte important să se determine curbele de nivel. De asemenea există programe specializate care au
posibilitatea realizării curbelor de nivel, trasării profilelor topografice şi vizualizării în
tridimensional. La Capitolul 22 am introdus un subcapitol special de determinare a modelului
digital al terenului utilizând laserul aeropurtat (Lidar).
110
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Figura 19.18 Plan topografic realizat prin metode clasice (stație totală).
111
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
112
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Capitolul 20
Elemente de cartografie matematică.
Generalități
Q0
P Q0 P P
E E’ E E’ Q0 E E’ Q
P’ P’ Q P’
Q
Q0 P
P P
Q0
E E’ E E’ Q0 E E’ Q
Q
Q P’
P’ P’
Q0
Q0
P P P
E E’ E E’ Q0 E E’ Q
Q
P’ Q P’ P’
După cum s-a observat din Volumul I, Capitolul 5, principalele tipuri de proiecții sunt
următoarele:
- cilindrice;
- azimutale;
- conice.
Notațiile utilizate mai jos au fost definite în Capitolele 3 și 5, dar le vom reitera.
a = semiaxa mare a elipsoidului
b = semiaxa mica a elipsoidului
aIc
f = turtirea=
a
"? − `?
?
= ZO" ,! QP!P"P ? = = ´ 2 − ´
"?
"? − ` ? ?
´2 − ´
′?
= " 08" ,! QP!P"P ? = = =
`? 1− ? 1 − ´ ?
aIc µ
n= =
abc ?Iµ
ao6I| U p
M = raza de curbura a meridianului = l
6I| U rijU ¶U
a
N = raza de curbura in primul vertical= X = ·1 + ′?
!01 ?
6I| U rijU ¶U
¸ = ′ !01
P = P"Q
6"
·" = 6[wa<iaji]
Proiecția Gauss-Kruger a fost utilizată în România în perioada 1951-1970. Din anul 1970
specialiștii civili au renunțat la această proiecție înlocuind-o cu proiecția Stereografică 1970.
Sectorul militar a utilizat-o până la integrarea României în NATO, când a adoptat elipsoidul
WGS84 și proiecția Universal Transversal Mercator (UTM). Proiecția Gauss-Kruger este
convenabil de utilizat pentru țări sau grupuri de țări care se întind pe suprafețe foarte mari.
114
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Pământul este împărțit în fuse de 6°, fiecare fus având două meridiane marginale și un meridian
central sau axial (Figura 20.2). Fusele sunt numerotate de la 1 la 60, pornind de la meridianul de
180° spre vest.
Pentru fiecare fus se realizează câte o reprezentare plană separată. Meridianul axial se
reprezintă ca o linie dreaptă, care se ia ca axă Ox. Celelalte meridiane se reprezintă prin niște curbe
cu concavitatea îndreptată spre interior. Arcul de ecuator dîntre meridianele marginale ale fusului se
reprezintă printr-un segment de dreaptă care se intersectează la 90° cu meridianul axial și este luată
ca axă Oy. Paralele se reprezintă prin curbe oarecare, simetrice atât față de axa Ox cât și de axa Oy
(Figura 20.2). Fiecare fus are un șistem propriu de axe de coordonate. Țara noastră este cuprinsă pe
două fuse: 34 și 35. Din acest motiv, în proiecția Gauss Kruger pentru România există două sisteme
de coordonate: al fusului 34 și al fusului 35.
În volumul I, Capitolul 5.5.2 se prezintă modul în care se pot transforma coordonatele plane
x, y în coordonate geodezice B și L, respectiv latitudine și longitudine utilizând formulele cu
coeficienți constanți. În acest Capitol vom prezenta o altă posibilitate, prin utilizarea formulelor
consacrate. De asemenea și pentru transformarea inversă, din B și L în x și y.
∆L = L – Lo
20.1
În care:
- L este latitudinea punctului A de determinat;
- L0 este latitudinea meridianului axial a fusului în care se află punctul A de determinat.
De asemenea mai definim X ca fiind coordonata x a meridianului axial al fusului în care se află
punctul A de determinat.
N
x= X2 ∆L? sin B cos B 2 ?gρ" ∆Lg sin B cos ? B (5 − t ? 2 9η? 2 4ηg )
N
? ρ"U
2 À? ρ"Á ∆L sin B cos @ B (61 − 58t ? + t g
N Â
20.2
7 7 7
-= !01 + !01 1 − P + ¸
J ? ?
+ 6? Ã"¨ 5 − 18P + P + 14¸ − 58¸ P
@ ? g ? ? ?
Ã" ÂÃ"l
-′ = - Ä 20.3
= 2 ? - ′? 2 g -′g 2 Â - ′Â 20.4
115
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
= 2 6 - ′ 2 J -′J 2 @ -′@
În care:
Ã"
? = ?7U P 1 2 ¸ ? )
>
P 5 2 3P ? 2 6¸ ? − 6P ? ¸ ? − 3¸ g − 9P ? ¸ g
Ã"
g =
?g7>
Ã"
 = P 61 − 90P ? 45P g 20.5
À? 7>Á
Ã"
6
7> dr >
Ã"
J 1 2 2P ? 2 ¸ ?
Â7>l dr >
Ã"
@ 5 2 28P ? 2 24P g 2 6¸ ? 2 8¸ ? P ?
6? 7>¨ dr >
-1740 1800
1
2
30 31 32 +180
+120
0
00 +6
116
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
20.2.2.1 Generalități. Proiecția Mercator este o proiecție cilindrică și are mai multe variante, în
funcție de poziția cilindrului. Cand cilindrul este tangent la ecuatorul elipsoidului, proiecția este
normală sau directă. Când cilindrul este tangent la un meridian dat, proiecția este transversală.
Proiecția Mercator a fost definită în anul 1569 de catre matematicianul olandez Gerhard Kremer
cunoscut și sub pseudonimul Mercator (1512-1594). Varianta normală a fost folosită inițial de
Mercator și descrisă apoi de Wright (1599). Varianta transversală a fost descrisă de Lambert in anul
1772, dezvoltată de Gauss între anii 1825-1830 și adaptată pentru cartografie de Kruger în anul
1912. Datorita acestui fapt, varianta transversală poartă și numele de proiecție conformă Gauss-
Kruger. În anul 1950 s-a început elaborarea unui sistem de referință universal, pentru întreaga
suprafață terestră, introdus pentru hărțile topografice utilizate de țările membre NATO denumit
UTM (Universal Transversal Mercator). Prin sistemul de proiecție UTM se poate reprezenta
aproape întreaga suprafață a globului terestru cu excepția zonelor polare.
Sistemul UTM acoperă suprafața cuprinsă între paralela de 80o latitudine sudica și paralela
de 84 latitudine nordica. Datorita acestui fapt fusele terestre cu lățime de 6o în longitudine (definite
o
la fel ca și în proiectia Gauss-Kruger) cuprinse între aceste paralele poartă denumirea de zone. Peste
limita de 84o latitudine nordica pâna la pol, respectiv peste limita de 80o latitudine sudica pâna la
pol se aplica un alt sistem de proiectie denumit UPS (Universal Polar Stereografic).
Sistemul UTM este deosebit de alte proiecții cilindrice prin faptul că parametrii proiecției
UTM au fost calculați pentru mai mulți elipsoizi de referință diferiți, în scopul de a ajunge la o
unificare mondială, astfel: Clarke 1886 (America de Nord), Clarke 1880 (Africa), Bessel 1841
(fostele țări sovietice, Japonia și partea de sud-est a Asiei), Everest 1830 (India și părțile alăturate
ale sud-estului Asiei) și Hayford 1909 (celelalte părți ale lumii). În urma progreselor facute în
geodezia spațială, în anul 1984 s-a introdus proiecția UTM pe elipsoidul asociat sistemului World
Geodetic System 1984, determinat cu ajutorul sateliților artificiali ai Pământului. Elipsoidul de
rotație ales astfel este WGS84, folosit pentru utilizarea în scopuri militare și civile a sistemului de
poziționare cu sateliți GPS (Global Positioning System).
Parametrii care definesc un elipsoid au fost definiți în Capitolul 3, Volumul I.
117
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Proiectia UTM prezintă avantajul reducerii deformațiilor liniare prin introducerea unui
factor de scară subunitar de-a lungul meridianului axial (central) al fusului. In proiecția Gauss-
Kruger deformațiile liniare de-a lungul meridianului axial (central) al fusului sunt nule (modulul de
deformație liniar este egal cu 1), acestea crescând pe măsură ce ne îndepărtăm de meridianul axial,
ajungând la o valoare maximă în apropierea meridianelor din marginile fusului (la latitudinea medie
a României deformațiile ajung la aproximativ 75-77 cm/km). In proiecția UTM aceste deformații
maxime, în vecinatatea meridianelor din marginile fusului, se înjumatățesc prin introducerea
factorului de scară subunitar de-a lungul meridianului axial al fusului (zonei). Factorul de scară
subunitar care apare de-a lungul meridianelor axiale ale fuselor se datorează faptului că, în acest
caz, cilindrul nu mai este tangent la meridianul axial (central) al fusului ca la proiectia Gauss-
Kruger, ci secant. Intersecția dintre suprafața terestră și suprafața cilindrului se face dupa doua
meridiane numite meridiane de secanță. Proiectia UTM face parte din grupa proiecțiilor cilindrice
transversale conforme, care dau o reprezentare a elipsoidului de referința direct pe planul
cilindrului. Reprezentarea suprafeței terestre se face pe fuse de 6o diferenta de longitudine, proiectia
UTM fiind o proiecție conformă, deci unghiurile nu sunt deformate (modulul de deformație
unghiulară este egal cu 1). Datorită faptului că deformațiile liniare sunt mici, iar deformările
unghiulare sunt nule, crește precizia reprezentării terenului pe o hartă topografică executată în
proiecția UTM. Fusele în proiecția UTM se numerotează începând de la meridianul de longitudine
180o (meridianul opus meridianului care trece prin punctul Greenwich), cu cifre arabe de la 1 la 60,
în sens antiorar.
Suprafața elipsoidului pe plan se proiecteaza astfel:
- reprezentarea este conformă (modulul de deformație unghiulară este nul);
- reprezentarea meridianului axial (central) al unui fus este o dreaptă față de care proiecția
este simetrică;
- factorul de scară pe direcția meridianului axial este ko = 0.9996, deci cilindrul care este
circumscris elipsoidului nu mai este tangent la meridianul axial, ca în cazul proiecției
GAUSS-KRUGER, ci secant, dupa doua meridiane simetrice față de meridianul axial,
numite meridiane de secanță;
- sistemul de coordonate este propriu fiecarui fus.
Intr-un fus de 6o există linii de secanță (cu deformații liniare nule) situate la aproximativ
180000m E și V fata de meridianul axial (central) al fusului respectiv.
Pentru evitarea coordonatelor negative, meridianului axial (central) i se atribuie o valoare
falsă a estului de 500000 m, practic, meridianul axial al fusului de 6o este translatat spre stanga cu
500000 m. Astfel meridianele de secanță se află la coordonata 320000 m E și respectiv 680000 m E.
Axele sistemului rectangular al unui fus de 6o in proiectia UTM sunt inversate față de
proiecția GAUSS- KRUGER:
- axa Ox (abscisa) este pe orizontală și este dată de proiecția ecuatorului în planul hărții
topografice.
- axa Oy (ordonata) este pe verticala și este dată de proiecția meridianului central (axial) al
fusului respectiv.
In proiectia U.T.M. factorul de scară este 1.000 de-a lungul liniilor (meridianelor) de secanță,
descrește până la 0.9996 de-a lungul meridianului axial și crește până la 1.0010 în zonele
meridianelor de la marginile zonei.
Meridianele și paralele se reprezintă în proiecția UTM prin curbe oarecare, meridianele fiind
simetrice față de meridianul axial al zonei care conform condiției puse se reprezintă printr-o linie
dreaptă. Paralelele sunt simetrice fata de Ecuator, care se reprezintă printr-o linie dreaptă.
Poziția unui punct oarecare în planul proiecției (în planul hărții) se determină într-o rețea de
coordonate rectangulare x, y. Grila rectangulară se realizează ducând linii paralele la axele de
118
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
coordonate ale fiecărui fus. Toate coordonatele x în proiecția UTM conțin translația de 500000 m.
Pentru a afla poziția exactă a unui punct oarecare față de meridianul central al zonei respective, se
va scădea 500000 m din valoarea coordonatei x.
In emisfera sudică apare particularitatea referitoare la coordonatele y (ordonate) negative.
Pentru a evita coordonate negative, în emisfera sudică se adoptă ca Ecuatorul să aibă ordonata de
10000000 m (valabil numai pentru coordonatele din emisfera sudică). Această valoare se justifică
astfel: de la Ecuator la Polul Sud sunt 90o latitudine, distanța de teren acoperită de 1o de latitudine
este de cca. 111 km, deci: 90o x 111km ≈ 9900000 m ≈ 10000000 m
Coordonatele geografice sunt exprimate în măsuri unghiulare, mai precis în grade
sexazecimale începând cu valoarea de 0o la Ecuator, paralelele fiind numerotate până la valoarea de
84o N și 80o S. Deoarece latitudinea poate avea aceeași valoare numerică la N sau la S de Ecuator,
se va indica întotdeauna direcția N sau S.
Longitudinea se măsoară atât spre Est cât și spre Vest începând de la meridianul de origine
(meridianul ce trece prin punctul Greenwich). Meridianele la Est de meridianul origine merg până
la valoarea de 180o și sunt identificate ca longitudine estică. Similar se procedează și cu
longitudinile vestice.
Romania se află pe fusele 34 și 35, marginea de jonctiune dintre cele două zone este
meridianul de longitudine de 24o, situat aproximativ la jumatatea României.
Existenta mai multor zone în proiecția UTM (ca și în cazul proiecției GAUSS-KRUGER)
impune posibilitatea transformării coordonatelor dintr-un fus în celălalt. Această operațiune este
cerută în cazul unor lucrări care se execută pe suprafețe din două zone învecinate (adiacente).
În care varr Æw'|w este dat de formula 5.64 din Volumul I, Capitolul 5.
119
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
4.nÈÉT
-Ivarr Æw'|w 20.12
>
Principalele elemente ale proiecției Stereografice 1970 au fost descrise în Volumul I, Capitolul
5.5.1. Avantajul acestei proiecții constă în reprezentarea întregului teritoriu al României pe un
șingur plan. După cum se știe, deformațiile liniare în această proiecție sunt negative în interiorul
cercului de deformație nulă și pozitive în exterior. Șistemul de coordonate rectangulare plane are ca
origine imaginea plană a punctului central, axa Ox pe nord și axa Oy pe est. Formula de calcul a
distanței redusă la planul de proiecție Stereografic 1970 are forma:
U b5 U
4 ∆4 U b∆5U
GGw C 2 C 2 C
g>U g>U
20.13
În volumul I, Capitolul 5.5.2 se prezintă modul în care se pot transforma coordonatele plane
x, y în coordonate geodezice B și L, respectiv latitudine și longitudine utilizând formulele cu
coeficienți constanți. În acest Capitol vom prezenta o altă posibilitate, prin utilizarea formulelor
consacrate. De asemenea și pentru transformarea inversă, din B și L în x și y.
Se calculează inițial:
∆B = B − B0 ∆L = L − L0 20.14
∆B ′ = ∆B ′′⋅ 10 −4 ∆L′ = ∆L ′′⋅ 10 −4
În care B0=460 iar L0=260 iar ∆B” și ∆L” sunt valorile lui ∆B și ∆L exprimate în secunde
centezimale.
În care:
" 0
"6 = ; (1 − ¸ ? + ¸ g − ¸ Â )
120
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
J
"? ? ; P ¸ ? 2¸ g )
.........................................
6
" Â = ; P !01 g (17 − 26 P ? + 2 P g ) 20.15a
6gg
` 6 = ; !01
`66 = − ; P !01 (1 − ¸ ? + ¸ g )
6
`?6 = − g ; !01 (1 − ¸ ? + 6 P ? ¸ ? − 12 P ? ¸ g )
.............................................
6
`6@ = − ; P !01 @ (17 − 26P ? + 2 P g )
?g
Valorile obținute pentru x’ și y’ sunt valori pe planul tengent. Pentru a le duce pe planul secant
trebuie să le corectăm cu coeficientul de reducere, c:
x = x′ ⋅ c y = y′ ⋅ c 20.16
în care: c = 0,999750000.
Coordonatele x și y sunt referite la centrul sistemului de coordonate în valori reale, adică pot
fi pozitive sau negative. Pentru a avea toate valorile coordonatelor pozitive, în proiecția
Stereografică 1970 s-au adunat în centrul proiecției valorile 500000 metri pentru x și 500000 metri
pentru y. În acest mod toate valorile coordonatelor sunt pozitive oriunde în România. Astfel, pentru
a putea lucra cu aceste coordonate se adună valorile 500000 metri pentru x și 500000 metri pentru
y.
P
Fus 31 Fus
1
0 18 19
6 12 18
zona
E ∆ zona
E’
∆ zona
P’
Fig. 20.3 Delimitarea trapezelor
curbilinii
122
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Zona M
M – 34 M – 35
paralela 480
Zona L L – 34 L – 35
paralela 440
Zona K K – 34 K – 35
A B
460
C D
paralela 440
Fig. 20.5 Nomenclatura foilor de hartã în sistem Gauss – Kruger . Scara 1: 500.000
123
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
meridian 240 meridian 300
XIX XX
XXXVI
paralela 440
Fig. 20.6 Nomenclatura foilor de hartã în sistem Gauss – Kruger . Scara 1: 200.000
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36
48
60
72
84
96
97 98 99 100 101 102 103104 105 106 107 108
109 110 111 112 113 114115 116 117 118 119 120
44
0 132
144
Fig. 20.7 Nomenclatura foilor de hartã în sistem Gauss – Kruger . Scara 1: 100.000
Trapezul 1:100.000 devine bază pentru nomenclatura trapezelor la scări mai mici. Pentru
trapezul 1:50.000 trapezul 1:100.000 se împarte în 4, notate cu litere mari: A, B, C și D.
Nomenclatura trapezului scara 1:50.000: L-35-97-C, iar dimensiunile ∆B = 10’; ∆L = 15’ (Figura
20.8).
124
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
240 00’ 240 30’
Fig. 20.8 Nomenclatura foilor de hartă în sistem Gauss – Kruger . Scara 1: 50.000
Pentru trapezul scara 1:25.000, trapezul 1:100.000 se împarte în 16, sau trapezul 1:50.000 în
4 trapeze notate cu a, b, c și d. Nomenclatura: L-35-97-C-b, iar dimensiunile ∆B = 5’; ∆L = 7’ 30”
(Figura 20.9).
a b
C 450 05’
c d
450 00’
Fig. 20.9 Nomenclatura foilor de hartă în sistem Gauss – Kruger . Scara 1: 25.000
Trapezul 1:25.000 devine bază pentru trapezele 1:10.000 prin împărțire în 4 notate 1, 2, 3 și
4. Nomenclatura: L-35-97-C-b-4, iar dimensiunile ∆B = 2’ 30’; ∆L = 3’ 45” (Figura 20.10).
Trapezul 1:10.000 devine bază pentru trapezele 1:5.000 prin împărțire în 4 notate I, II, III și
IV. Nomenclatura: L-35-97-C-b-4-I, iar dimensiunile ∆B = 1’ 15’; ∆L = 1’ 52”,5 (Figura 20.11).
1 2
3 4
450 05’
Fig. 20.10 Nomenclatura foilor de hartă în sistem Gauss – Kruger . Scara 1: 10.000
125
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
240 11’ 15’’ 240 15’
I II
III IV
450 05’
Fig. 20.11 Nomenclatura foilor de hartă în sistem Gauss – Kruger . Scara 1: 5.000
Tabel 20.1
Nr. crt. Trapez Nomenclatura ∆B ∆L
1 1:1.000.000 L-35 4° 6°
2 1:500.000 L-35-D 2° 3°
3 1:200.000 L-35-VI 40’ 1°
4 1:100.000 L-35-97 20’ 30’
5 1:50.000 L-35-97-C 10’ 15’
6 1:25.000 L-35-97-C-b 5’ 7’ 30”
7 1:10.000 L-35-97-C-b-4 2’ 30” 3’ 45”
8 1:5.000 L-35-97-C-b-4-I 1’ 15” 1’ 52”, 5
Nomenclatura foilor de hartă în proiecția UTM este diferită de aceea pentru foile de hartă în
proiecția Gauss-Kruger. In proiecția Gauss-Kruger, ca scară de bază se utilizează 1:25000, iar în
proiecția UTM sunt utilizate două scări de bază și anume: 1:50000 și 1:250000. Nomenclatura unei
foi de hartă la scara 1:250000 este formată din două grupuri de caractere alfanumerice despărțite
prin linioară astfel:
a) primul grup este alcatuit din doua litere și doua cifre cu urmatoarea semnificatie:
- prima litera reprezinta emisfera nordica (N) sau emisfera sudica (S);
- a doua litera reprezinta intervalul de 4o pe latitudine in care se afla foaia.
- Numerotarea incepe cu litera A de la Ecuator spre N și S. Ordinea literelor este cea din
alfabetul latin (de la A la V).
- grupul de doua cifre reprezinta numarul zonei (fusului in proiectia Gauss-Kruger). Dupa
cum stim, Romania se afla pe zonele (fusele) 34 și 35.
b) al doilea grup de caractere este format dintr-un numar ce reprezinta pozitia foii intr-un cadru
de 4o pe latitudine și 6o pe longitudine.
Exemplu: NL 34-06 se citeste astfel:
- N = emisfera nordica;
- L = intervalul cuprins între paralelele de 44o și 48o latitudine;
- 34 = zona 34 (a patra de la Greenwich spre est) care este cuprinsa între meridianele de 18o și
24o longitudine;
- 06 = a sasea foaie de harta din zona de 4o latitudine și 6o longitudine;
126
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Ca și in proiectia Gauss-Kruger, harta la scara 1:1.000.000 a fost luata ca bază pentru hărțile la
scara 1:250.000. Deci, pentru obtinerea unei foi de hartă la scara 1:250.000 s-a împărțit foaia de
hartă la scara 1:1.000.000 în 16 foi de hartă la scara 1:250.000 dacă suprafața reprezentată este
cuprinsă între ecuator și paralela de 40o latitudine nordică respectiv între ecuator și paralela de 40o
latitudine sudică. Dimensiunea unei astfel de foi de hartă la scara 1:250.000 este de 1o pe latitudine
și 1o30’ pe longitudine.
Foaia de harta la scara 1:1.000.000 se împarte în 12 foi de hartă la scara 1:250.000 dacă
suprafața reprezentată este cuprinsă între paralela de 40o latitudine nordică și paralela de 84o
latitudine nordică respectiv între paralela de 40o latitudine sudică și paralela de 80o latitudine
sudică. Dimensiunea unei astfel de foi de hartă la scara de 1:250.000 este de 1o pe latitudine
respectiv de 2o pe longitudine.
Nomenclatura unei foi de hartă la scara 1:250.000 se compune deci din nomenclatura foii de
hartă la scara 1:1.000.000 și numărul foii de hartă rezultat din împarțire.
Nomenclatura foii de hartă la scara 1:50.000 are ca bază tot harta la scara 1:1.000.000, dar
denumirile pornesc de la zonele și subzonele delimitate de interesul NATO. Dimensiunea unei foi
de hartă la scara 1:50.000 in zona României este de 15’ pe latitudine și 18’ pe longitudine. (În
proiectia Gauss-Kruger, foile de hartă la scara 1:50.000 au dimensiunile de 10’ pe latitudine și 15’
pe longitudine). Suprafața reprezentată la scara 1:50.000 în proiectia UTM este mai mare astfel
decât suprafața reprezentată la această scară în proiecția Gauss-Kruger.
Foaia de hartă la scara de 1:100.000, având dimensiunile de 30’ pe latitudine și 36’ pe
longitudine, se obține prin împărțirea unei foi de hartă la scara 1:1.000.000 in 80 de planșe.
Dimensiunile cadrului foii de hartă la scara 1:50.000 rezultă din împarțirea foii de hartă la scara
1:100.000 în patru.
Rețelele rectangulare (care redau caroiajul de coordonate) militare constau din linii paralele ce
se intersectează sub unghiuri drepte și care formează o rețea rectangulara. Liniile N – S se numesc
norduri, iar liniile E – V se numesc esturi. Intervalul dintre doua linii succesive ale unui astfel de
caroiaj rectangular este funcție de scara hărții topografice militare respective și sunt redate în
Tabelul 20.2. Pentru zonele terestre cuprinse între latitudinile de 84o N și 80o S se utilizează rețeaua
rectangulară UTM, deci și pentru România. Caroiajul rectangular militar de referință (MGRS) a fost
proiectat pentru a fi utilizat împreuna cu caroiajul rectangular UTM. MGRS reprezintă versiunea
alfa numerică a coordonatelor rectangulare numerice UTM.
Tabelul 20.2
Scara Intervalul rețelei rectangulare
1: 25 000 1 km
1: 50 000 1 km
1: 100 000 1 km sau 10 km
1: 250 000 10 km
1: 500 000 10 km
1: 1 000 000 10 km
127
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Relațiile 20.18 rezultă simplu din Figura 20.12, utilizând relațiile cunoscute din cursul de
Cartografie.
128
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Considerând două puncte A și B cu coordonate cunoscute în ambele sisteme, se pot scrie relațiile
(Figura 20.14):
De aici rezultă relațiile 5.70, 5.71 și 5.72 din Volumul II. Coeficientul de scară, m, relația
(5.72), rezultă și ca raport între aceeași distanță între două puncte, proiectată pe cele două plane de
proiecție. Pentru a determina parametrii de transcalcul, respectiv două translații (xO’, yO’) o rotație
(unghiul α) și factorul de scară m este nevoie de minim două puncte cu coordonate cunoscute. Cu
cât numărul de puncte cu coordonate cunoscute este mai mare, cu atât parametri de transcalcul sunt
mai bine determinați. După determinarea celor 4 parametri de transcalcul, toate punctele de
transcalculat pot fi determinate din sistemul S în sistemul P și invers.
Practic, într-o anumită zonă s-au determinat puncte într-un sistem local. Este însă necesar ca
aceste puncte să fie determinate în sistem Stereografic 1970. Pentru aceasta vom determina un
număr de puncte din punctele determinate în sistem local și în sistem Stereografic 1970. Pe baza
acestor pucnte comune se vor determina cei 4 parametri de transcalcul. Având acești 4 parametri,
toate punctele cu coordonate în sistem local vor fi determinate în sistem Stereografic 1970. Punctele
din care se calculează cei 4 parametri trebuie să fie amplasați optim față de punctele de
transcalculat.
La transcalcul trebuie avut în vedere anumite reguli:
- perechile de puncte din care se calculează msinα și mcosα trebuie să fie amplasate în
colțurile zonei în care se transcalculează;
129
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
- perechile de puncte foarte apropiate pot da erori foarte mari la determinarea lui msinα și
mcosα;
- punctele de transcalculat trebuie să fie amplasate în interiorul poligonului format de punctele
din care s-au calculat cei 4 parametri.
Din figura 20.14 se poate vizualiza modul în care trebuie să fie ampalsate punctele cu
coordonate comune în ambele sisteme. Figura 20.14 a prezintă situația cu doar două puncte
comune. Zona optimă de transcalcul este linia care unește cele două punct. Toate celelalte puncte de
transcalculat nu vor avea o precizie foarte bună. Figura 20.14 b prezintă situația cu trei puncte
comune. Zona optimă este în interiorul triunghiului format de cele trei puncte. Punctele de
transcalculat aflate în afara triunghiului, vor avea o precizie slabă. Figura 20.14 c prezintă modul
optim în care pot fi amplasate punctele cu coordonate comune. Figura 20.14 d prezintă modul
defectuos de amplasare a punctelor comune în raport cu punctele de transcalculat. Punctele din
afara patrulaterului vor avea o precizie slabă.
x x x x x x x x x x
x x x x x x x x x x
x xx x x x x xx x x x
xx x x x x xx x x x x
x x x x x x x x x x
x xx x x x x xx x x x
x x
x x x x x x x x x x
x x x x x x x x x x
x xx x x x x xx x x x
x x
x x x x x x x x x x
x x x x x x x x x x
x xx x x x x xx x x x
x x
x x x x x x x x x x
a b
x x x x x x x x x x
x x x x x x x x x x
x xx x x x x xx x x x
xx x x x x xx x x x x
x x x x x x x x x x
x xx x x x x xx x x x
x x
x x x x x x x x x x
x x x x x x x x x x
x xx x x x x xx x x x
x x
x x x x x x x x x x
x x x x x x x x x x
x xx x x x x xx x x x
x x
x x x x x x x x x x
c d
Figura 20.14 Puncte cu coordonate comune în ambele sisteme. a – două puncte comune; b – trei
puncte comune; c – patru puncte comune bine conformate; d - patru puncte comune prost
conformate; ∆ – puncte cu coordonate comune în ambele sisteme; x – puncte de transcalculat.
130
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Capitolul 21
Noțiuni de fotogrammetrie.
21.1 Generalități.
1 1
1 2
5
Imaginea zonei a
1 aerofotografiate 6
7
8
9
10
11 12
1
1 1
17 18 9 19 20 21 22 16 15 13 23 24
1 1
Direcţia de zbor
b
1 1
25 26 27 28 29 30 10 9 14 31 32 33 34
132
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
133
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
intervale de spațiu egale în așa fel încât două fotograme succesive ă aibă acoperire de 60 % una față
de alta (acoperire longitudinală), iar transversal, între benzi, o acoperire de 30 %. Distanța dintre
benzi este constantă și depinde de scara de zbor. Scara de zbor depinde la rândul ei de scara la care
se dorește realizarea planului sau a hărții. Fotograma are anumite elemente distinctive care ajută la
realizarea în bune condiții a planului (Figura 21.1).
zk
K
l y
1
ck Φ
O x
Ω
a b
2
1 4 5 6 7 8 9
3
Fig. 21.3. Principalele părți componente ale unui sistem de preluare a imaginii digitale:
1 – motor; 2 – oglindă de baleiaj; 3 – sistem optic de focusare; 4 – sistem de dispersie; 5 –
detectori; 6 – sistem de amplificare; 7 – preluarea semnalului; 8 – transmisia la sol sau
înregistrarea pe suport magnetic.
134
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
fotogramelor obținute, etc. Oricât de bine ar respecta pilotul instrucțiunile de zbor, aparatul de zbor
și deci implicit axa de vizare a camerei în momentul preluării imaginii nu este nadirală ci are două
unghiuri de înclinare și unul de rotație:
- Unghiul Φ, de aplecare a avionului în față sau în spate sau unghiul de înclinare longitudinal;
- Unghiul ω, de aplecare a avionului lateral (al aripilor) sau unghiul de înclinare transversal;
- Unghiul Κ, rotirea fotogramei față de planul de zbor.
BI
B II
B III
B IV
BV
Ω K
Φ
Fig 21.5 Înclinarea aparatului de zbor: unghiul de înclinare longitudinal (Φ); unghiul de înclinare
transversal (ω); rotirea fotogramei față de planul de zbor (unghiul K)
135
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
?V˱ bÌm
(|< (ij 2 21.1
J
În care:
- Hmed reprezintă cota planului mediu de referință;
- Hmin reprezintă cota minimă a zonei de interes;
- Hmax reprezintă cota maximă a zonei de interes.
6
3.Stabilirea scării fotogramelor. , în care N este numitorul scării fotogramelor, se calculează cu
7
formula:
6
7
! _OG 21.2
În care:
- mp este numitorul scării planului ce va fi realizat pe baza fotogramelor preluate în timpul
zborului respectiv;
- c reprezintă o constantă utilizată la exploatarea prin stereorestituție a cuplelor
fotogrammetrice. Pentru lucrările curente, c = 250.
sau:
H=ck N 21.4
În care:
- ck este constanta camerei cu care se realizează aerofotografierea;
- H reprezintă înălțimea relativă de zbor.
Ha = Hmed + H 21.5
6.Calculul suprafeței medii reprezentate pe un plan sau hartă. Suprafața medie se notează SF
și se calculează astfel:
#Í 1? ; ? = ? 21.6
a±
= ]1 − ^ 21.7
6
136
Cornel Păunescu
unescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu
P : Curs de Geodezie
Geodezie-Topografie
ța dintre benzile
Fig 21.6 Proiectul de aerofotografier: B – baza de aerofotografiere; A – distanța
adiacente; ax – acoperirea longitudinalã; ay – acoperirea transversalã; O – punctele din care ss-
au realizat aerofotografiile
8.Calculul suprafeței
ei acoperite de un stereomodel. Notat cu SM, suprafa
suprafața unui model
stereoscopic se calculează astfel:
SM = (L – B) L 21.8
9.Calculul distanței
ei dintre itinerariile de aerofotografiere. Reprezintă
Reprezint distan
distanța dintre două
benzi fotogrammetrice (Figura 21.6) și se notează cu A:
Î
= ] Ï + 1^ 21.9
Î
;V = ] Ï + 1^ 21.10
;Í = ;V + 1 21.11
137
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
12.Numărul de benzi din tot blocul. Este în funcție de distanța dintre itinerariile de
aerofotografiere. Se notează cu NB:
;Í = ( Ï + 1) 21.12
;Í = ; ;Í 21.13
MF = NtF (1 + k) 21.14
17.Calculul trenării funcție de timpul de expunere. Timpul de expunere, te1,2, este cunoscut
și determină trenarea, notată cu e:
,X,U ÔX,U
= 21.17
7
tZ = {NtF (ta1 + ta2)} 21.18
?
Unde k = 1,3 reprezintă coeficientul de timp necesar avionului parcurgerii drumului de
întoarcere și înscrierea pe noua bandă.
Datele calculate și introduse în fișa tehnică pentru efectuarea zborului nu sunt perfecte. Aceste
date pot suferi abateri datorate următorilor factori:
- variații ale cotelor ternului în zona de interes;
- variații ale înălțimii de zbor;
- eroarea de menținere pe linia de zbor;
- variații ale celor două unghiuri de înclinare față de direcția de zbor și ale unghiului de
rotație.
La fixarea zonelor de întoarcere ale avionului trebuie avut în vedere amplasarea unor reperi de
intrare în bandă.
138
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
y’
O' x'
y'
ck
v
2
x'p
y'p
p
3 x'
1 n m
sensul de zbor
4
v
Fig. 21.7. Sistemul de coordonate imagine: n – punctul nadiral imagine; m – punctul mijlociu; p –
punctul principal; vv – verticala principală; 1, 2, 3, 4 – indici de referință; x'p, y'p – coordonatele
punctului principal
21.3.1.1 Sisteme de coordonate utilizate în România. Acest capitol a fost tratat în Volumul I,
Capitolul 5.5.1, 5.5.2, Volumul II, Capitolul 6.3.3.3.
139
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
(sensul pozitiv în sensul direcției de zbor), iar indicii 2 și 4 dau axa O’y’ (Figura 21.7). Axa O’z’
este perpendiculară pe planul fotogramei.
Punctul mijlociu al imaginii, notat cu m, se obține din unirea indicilor de referință
diametrali ai fotogramei. Punctul principal, notat cu p, se obține intersectând perpendiculara
coborâtă din O’ cu planul fotogramei. Perpendiculara astfel obținută este de fapt axul geometric al
sistemului optic al camerei de preluare a imaginii. Distanța de la punctul nodal posterior al
sistemului optic până la planul imaginii (punctul p) se notează cu ck și se numește constanta
camerei. Punctele p și m sunt foarte apropiate ca poziție, în unele lucrări fiind suprapuse. Punctul
nadiral n se obține unind verticala locului punctului O’ cu planul fotogramei. Corespondentul
acestui punct pe teren se notează cu N. Punctele p și n se găsesc pe verticala principală vv a
fotogramei.
zo κ
ω x
y P
ν
xo
yo N
Fig. 21.8 Elementele de orientare exterioară ale fotogramei: x0, y0, h0, coordonatele centrului de proiecție
în sistemul teren; κ, unghiul de rotație a fotogramei; α, unghiul corespondent lui κ; ν unghiul de înclinare a
planului fotogramei față de planul orizontal.
140
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Dacă am considera terenul reprezentat pe o fotogramă ca fiind perfect plan, iar axul fotogramei
nadiral, atunci scara fotogramei este dată de relația:
6 d <
7
=
== 21.9
în care:
- H este înălțimea de zbor;
- d un element liniar de pe fotogramă;
- D corespondentul lui d pe teren.
În practică fotogramele nu sunt nadirale, deci ν ≠ 0, iar terenul are denivelări. În acest caz scara
nu va fi constantă pe întreg cuprinsul unei fotograme. Practic, valoarea scării se schimbă de la un
punct la altul pe parcursul fotogramei. Scara medie a fotogramei se calculează din media aritmetică
a scărilor unor zone mici și numeroase, distribuite pe fotogramă.
141
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
h
y
z’ y’
x’
x
O’ F
x’m m
h x’
y y’m
M
Se vor enumera, pe scurt, deformațiile care pot duce la erori în determinarea coordonatelor
pe fotograme:
- deformarea direcțiilor pe fotogramă datorită înclinării axei optice a camerei de preluare cu
unghiul ν;
- deformațiile liniare pe fotogramă datorită diferenței de nivel în planul terenului;
- deformația pe fotogramă datorată refracției atmosferice;
- deformația datorată curburii pământului;
- deformații datorate contracției suportului emulsiei fotografice.
142
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
În cazul transformării proiective, relațiile sunt definite de legătura dintre coordonatele imagine
și coordonatele teren pentru un număr de puncte comune. Pentru definirea coeficienților de
transformare sunt necesare minim patru puncte comune cu coordonate în ambele sisteme.
Metoda coangularității are multe variante de rezolvare. Cea mai cunoscută a fost realizată de
Earl Church. Se bazează pe principiul egalității unghiurilor piramidei optice interioare și exterioare
generate de fasciculul fotogrammetric al fotogramei. Determinarea coordonatelor centrelor de
proiecție se bazează pe principiul intersecției înapoi. Calculul se bazează pe coordonatele comune
(imagine și teren) ale punctelor de sprijin.
Se utilizează pentru obținerea unei imagini adusă în scară și nadirale. Aceasta nu se poate
obține decât în terenuri relativ plane, unde nu intervine eroarea datorată reliefului. Redresarea se
realizează în două etape:
- transformarea proiectivă a unei imagini oarecare într-o imagine cu orientare externă impusă
(fotogramă nadirală);
- aducerea în scară.
- Imaginea astfel obținută poate fi utilizată pentru determinări mai puțin precise (geologie,
silvicultură, etc).
Capitolul 21.3 a prezentat metode de exploatare a fiecărei fotograme separat. După cum s-a
observat, exploatarea separată este posibilă numai pentru terenuri relativ plane. Cu ajutorul
modelului stereoscopic se pot determina dimensiunile și pozițiile spațiale ale obiectelor prin
folosirea elementelor perspectivei centrale înregistrate fotogrammetric. Pentru obținerea modelului
stereoscopic se utilizează două fotograme succesive, cu o acoperire de circa 66 %. Aparatele de
restituție sau, mai nou, fotogrammetria digitală, realizează un stereomodel. Etapele realizării
stereomodelului: orientarea relativă și orientarea absolută.
Ochiul uman percepe fiecare câte o imagine plană care respectă principiile perspectivei
centrale. Creierul produce fuziunea celor două imagini realizând imaginea spațială, virtuală.
Aceasta este vederea stereoscopică directă (binoculară), care permite sesizarea diferențelor de
profunzime din câmpul vizual. Ochiul uman poate sesiza o diferență de profunzime de circa 10
metri la 100 de metri. De asemenea, distanța până la care se pot percepe profunzimi este de circa
600 de metri. Această distanță este direct proporțională cu baza vederii (distanța dintre ochi).
În acest caz, ochiul omenesc nu vede direct obiectele ci prin intermediul unor imagini plane
conjugate, preluate din două puncte distincte. Realizând orientarea necesară a acestor două imagini
se obține modelul stereoscopic, respectiv o imagine spațială virtuală.
21.4.2.1 Condițiile vederii stereoscopice. Realizarea efectului stereoscopic se poate obține prin
respectarea unor condiții:
- separarea imaginilor conjugate (aducerea fiecărei imagini în câte un ochi);
- realizarea orientării relative a celor două fotograme (direcțiile de observare din fiecare ochi
către puncte comune pe cele două fotograme să fie coplanare);
143
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
- efortul de convergență necesar vederii stereoscopice indirecte să nu fie mai mare decât
efortul cerut de vederea stereoscopică directă.
21.4.2.2 Separarea imaginilor. Se utilizează mai multe metode, bazate pe o anumită aparatură.
Realizarea vederii stereoscopice prin utilizarea stereoscoapelor cu oglinzi și lentile. Se pot observa
fotograme de format mare datorită echipării stereoscoapelor cu oglinzi care măresc baza de
observare (Figura 21.10). Crearea efectului hiperstereoscopic se obține pe cale optică prin utilizarea
lentilelor. Mărirea bazei de observare duce la o exagerare a scării altitudinilor pentru observarea
mai bună a reliefului.
B
b
FS FD
144
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
sistem de coordonate teren și în sistemul de coordonate propriu fiecărei fotograme. Aceste puncte
comune se numesc reperi fotogrammetrici. FS
FD
OS
OD
21.5 Aerotriangulația.
145
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Alegerea punctelor comune care să aibă coordonate în sistem teren și în sistem model este foarte
importantă. Acestea trebuie să fie punctiforme și ușor de identificat față de alte obiecte din jur. De
asemenea, nu trebuie să fie alese mai aproape de circa 1 centimetru de marginea fotogramei.
Dispunerea reperilor pe modelul fotogrammetric trebuie să fie optimă (Figura 21.12).
146
60%
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
1 cm 1 cm
R1 R2
R4 R3
1 cm 1 cm
a
R1 R2
R1 R2
R3
R4 R3
R4
b c
147
Cornel Păunescu
unescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu
P : Curs de Geodezie
Geodezie-Topografie
148
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Preluarea fotogramelor se face din stații terestre, cu camere fotogrammetrice având axul
optic al obiectivului orizontal. Domeniul de aplicare al fotogrammetriei terestre este redus: zone
accidentate, care pe fotogramele aeriene intră în unghi mort, cariere miniere, refacerea obiectivelor
istorice, etc. Precizia acestui tip de restituție nu este omogenă, se micșorează pe măsură ce crește
profunzimea stereomodelului.
Instrumentul utilizat până în anii 1990 a fost fototeodolitul. În Imaginea de jos este prezentat
un fototeodolit produs în 1984 de firma ZEISS.
y
y
A = 00
A = 00 γ = 00
γ = 00 ϕ > 900
ϕ = 900
ϕ ϕ
O’ B O’’ O’ B O’’ x
x
a b
y y
0
A ≠ 00
A=0 γ = 00
γ = 00 ϕ = 900
ϕ < 900
ϕ
ϕ
O’ B x O’
O’’ A x
c
B
O’’
d
y y
A ≠ 00
O’’
γ = 00
ϕ = 900
A = 00
B
ϕ γ = 00 γ
ϕ
A ϕ = 900
O’ x O’ B O’’ x
e f
y
A = 00
γ = 00
ϕ < 900
ϕ
O’ B O’’ x
g
Fig. 21.15 Preluarea fotogramelor în fotogrammetria terestră
150
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
În prezent se utilizează camere fotografice speciale amplasate pe o bară care are mărimea
foarte bine cunoscută. Pot fi amplasate două camere, la distanță de 2 metri una de alta, respectiv la 1
metru față de mijloc. Pot fi amplasate trei camere, la distanță de 1 metru una de alta (două la capete
și una în mijloc). În acest caz se formează trei modele stereoscopice (camera 1 cu 2, camera 1 cu 3
și camera 2 cu 3). Ca în imaginea de mai jos.
21.7.2 Preluarea fotogramelor din baze orizontale amplasate la înălțime deasupra solului.
Se utilizează condițiile naturale de relief: înălțimi naturale, clădiri înalte, instalații de foraj,
etc. În terenuri plane se amplasează pe înălțimi situate la 10 – 53 de metri. Fotografierea se execută
simultan cu două camere, cuplate între ele pentru declanșare simultană (Figura 21.16).
151
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Este utilizată când obiectul de murat are o desfășurare verticală. Lungimea bazei se alege în
raport cu înălțimea la care se poate ridica camera din capătul bazei.
Se utilizează în arhitectură sau în industria minieră. Unghiul de înclinare poate fi fix sau
variabil.
152
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Capitolul 22
Tehnologia laser scan
22.1.Tehnologia laser scan terestră.
1.Stabilirea obiectului (obiectelor) de scanat. Tehnologia laser poate fi utilizată pentru poziționarea
și redarea formelor obiectelor în spațiu. Obiectele pot fi de orice tip, în funcție de beneficiar. Astfel,
se poate scana un sit arheologic, un pod, o clădire (exterior sau exterior plus interior),o incintă
industrială cu multe conducte, un ansamblu de clădiri, un oraș, urmărirea evolutiei unor careiere sau
a unor halde (volume excavate sau depuse), o masă de bucătărie, o piatră mai deosebită, practic
orice obiect de interes.
153
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
2.Stabilirea distanței optime față de obiect pentru a obține cea mai bună precizie conform
scopului propus. Distanța față de obiect se alege în primul rând în funcție de precizia pe care dorim
să o aibă produsul final, dar si de performanțele laser scanului. În ultima perioadă au apărut scanere
care pot reda cu mare precizie detaliile la distanțe considerate mari. Probleme apar atunci când
obiectul de scanat este foarte înalt și este nevoie ca instrumentul să fie ridicat pentru a scana partea
superioară. În acest caz trebuie stabilite distanțele optime de scanat pentru fiecare detaliu al clădirii.
3.Stabilirea stațiilor din care se va scana obiectul astfel încât să nu rămână zone nescanate și să
poată fi calculate ca poziție. Dupa cum s-a mentionat, scanerul emite un fascicul de raze laser care
redau perfect forma obiectului studiat. Uneori este suficientă o singură stație pentru scanarea
obiectului si acesta este redat in totalitate (fațada unei clădiri). Uneori este nevoie de mai multe
stații pe care este amplasat scanerul (o clădire în totalitate, o statuie cum este „Statuia Libertății”,
etc).
Stabilirea stațiilor se face astfel încât să respecte două condiții:
- Fiecare stație să poată fi legată la sistemul de coordonate în care se va lucra (printr-o metodă
cunoscută de la cursul de topografie sau GPS);
- Obiectul să poată fi scanat în totalitate (de exemplu o clădire foarte mare trebuie să fie
scanată pe fiecare latură exterioară, în fiecare încăpere – indiferent de mărime, în partea
superioară și sub fiecare stație).
După stabilirea pozițiilor stațiilor, acestea vor fi marcate cu buloane metalice de obicei sau cu alte
moduri de marcare, conform standardelor în vigoare.
Milioanele de puncte (norul de puncte cum este numit) care redau conturul obiectului, sunt definite
de coordonatele in spațiu într-un anumit sistem de referință. Acest sistem poate fi cel național, adică
Stereografic 1970 sau un sistem local. Sistemul local poate fi definit de două axe (nord și vest sau x
și y) plus altitudinea, referită la cvasigeoid, elipsoid sau alt sistem de referință (figura 13.1). În cazul
în care se dorește scanarea unei clădiri, un sistem local poate fi însă definit de acea clădire. Astfel,
una din laturile clădirii poate fi axa x, altă latură axa y, iar muchea clădirii pe inălțime poate fi axa
z. Sigur că alegerea sistemului național este mai bună deoarece lucrarea poate fi integrată în alte
lucrări sau, dacă este vorba de un muzeu, chiar integrat în Google Earth, Google Maps sau alte
posibilități de prezentare.
Indiferent de sistemul de coordonate ales, trebuie ca norul de puncte să fie definit în acel
sistem. Pentru aceasta este nevoie ca punctul de stație deasupra căruia se amplasează scanerul să
aibă poziția definită în acel sistem de coordonate. Modul cum se obțin aceste coordonate diferă de
la caz la caz și este descris în Capitolul 19. Sigur că în acest capitol sunt descrise modalitățile
clasice. Posibilitatea cea mai la îndemână în acest moment este utilizarea tehnologiei GNSS (în
special GPS), metodă descrisă în cursul GPS. Dacă obiectul de reprodus trebuie scanat din mai
multe stații, atunci aceste stații trebuie legate intre ele printr-o metodă cunoscută, în special rețea
geodezică sau metoda drunuirii.
154
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Imaginea 22.1. Reperi fotogrammetrici. Roșu – reperii de pe un perete; albastru – reeprii de pe alt
perete din aceeași încăpere
Puncetele de reper pot fi anumite detalii de pe obiectul de scanat sau pot fi marcaje propriu
zise (Imaginea 22.2). Dacă se aleg detalii de pe obiectul de scanat, acestea trebuie să fie
punctiforme și inconfundabile (perfect definite). Cu cât reperul este de dimensiuni mai mici, cu atât
eroarea cu care este reprezentat obiectul este mai mică. În mod normal, dacă dorim să obținem 5
milimetri eroare, reperul trebuie să fie de 2-3 milimetri si eroarea lui de determinare din stația de
bază să fie tot de circa 2-3 milimetri. Este mult mai indicat ca reperii să fie plantați pe obiect înainte
de scanare și să fie determinați ulterior în coordonate.
155
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
5.Scanarea obiectului din fiecare stație în parte. După stabilirea pozițiilor stațiilor si marcarea
(stabilirea) punctelor de reper, se trece la staționarea fiecărui punct de stație cu scanerul. Acesta este
programat să scaneze zona de interes. Practic se stabilește poziția de la care se pornește scanarea și
poziția la care se încheie. După aceasta se scanează zona selectată. Atunci când se dorește scanarea
întregului areal (o localitate în totalitate), scanerul va baleia un unghi de 3600. Trebuie avut în
vedere că zona de sub trepied nu poate fi scanată pe o rază egală cu înălțimea aparatului. Din acest
motiv trebuie proiectate stații complementare pentru scanarea zonei menționate anterior. Dacă se
dorește doar scanarea unei clădiri se stabilește punctul de plecare al scanării și unghiul la care se va
opri scanarea, astfel încât să fie acoprită toată clădirea. Scanarea se încheie atunci când s-au
staționat toate punctele proiectate și din fiecare punct s-au preluat datele corect. La fiecare staţie de
scanat, scanerul poate fi conectat la un laptop. Durează doar câteva minute pentru a colecta
imaginea creata. Operatorul poate selecta zona pentru care trebue preluate date necesare. Scanarea
începe imediat, timpul rămas până la finalizarea scanării este indicat de program.
6.Măsurători pentru determinarea rețelei geodezice și a reperilor; calcule ale rețelei geodezice și
a reperilor. După efectuarea scanării sau înainte de scanare se determină rețeaua de puncte
staționate și reperii. Măsurătorile se efectuează cu stații totale și receptoare GNSS (GPS), acolo
unde condițiile permit. Modul în care se face aceasta este descris atât în cursul de topografie
(Capitolele 6-9, 19) cât și în cursul de GPS.
Calculul coordonatelor punctelor de stație se face diferit funcție de metoda de măsurare și de
modul de prelucrare.
A).Punctele determinate GNSS (GPS).
A1). Pentru punctele determinate cu metoda statică, coordonatele se calculează cu programele
oferite de dealerul de receptoare în sistem WGS84, apoi sunt duse la planul de proiecție. Dacă
planul de proiecție este Stereografic 1970 se poate utiliza programul TRANSDAT pus la dispoziție
de ANCPI. Dacă planul este unul local atunci se utilizează formulele din Capitolul 12 din Cursul de
Topografie-Geodezie.
A2). Pentru punctele determinate cu metoda ROMPOS, coordonatele rezultă direct și sunt
înregistrate în memoria receptorului. Având în vedere că este necesară o precizie foarte bună,
respectiv milimetri, se recomandă ca determinările ROMPOS pe un singur punct să fie repetate
astfel încât să se ajungă la precizia necesară.
B).Pentru punctele staționate cu stația totală, funcție de modul de determinare a punctelor de
control (“vechi”) și a modului de prelucrare (rețea compensată prin metoda celor mai mici pătrate
sau drumuire), putem avea mai multe cazuri. Indiferent de modul de prelucrare, la teren se măsoară
direcții orizontale, distanțe și unghiuri zenitale. Fiecare punct de stație trebuie să aibă măsurători
suficiente pentru determinarea poziției, respectiv minim o orientare și minim o distanță față de
puncte cu coordonate cunoscute. Cu cât fiecare punct are mai multe determinări, cu atât poziția lui
va fi mai precisă. Condițiile sunt descrise în Capitolele 6-9, 19.
B1).Cazul în care punctele de sprijin au fost determinate cu receptoare GNSS (GPS). Măsurătorile
pornesc de la aceste puncte și acoperă întreaga rețea. Fiecare punct trebuie să aibă suficiente
măsurători pentru o determinare corectă.
156
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
B2). Cazul în care punctele de sprijin au fost determinate exclusiv prin măsurători clasice (direcții,
distanțe, unghiuri zenitale). Punctele de sprijin sunt determinate separat si constrânse într-o rețea
sau sunt compensate în același model matematic cu rețeaua nou creată.
B3).Compensarea se va face în două moduri: ca rețea geodezică constrânsă prin metoda celor mai
mici pătrate sau ca drumuire. Având în vedere faptul că precizia determinării trebuie să fie de
domeniul milimetrilor, este recomandată compensarea prin metoda celor mai mici pătrate. Punctele
de plecare pot fi considerate puncte „vechi” sau se pot introduce în compensare ca puncte noi,
funcție de modul în care au fost determinate (Capitolul 11).
Calculul coordonatelor reperilor se face cu ajutorul formulelor 19.59, respectiv metoda radierii.
Dacă reperii pot fi calculați prin dublă radiere (cel puțin din două puncte de stație), atunci avem și
precizia de determinare a coordonatelor acestora si putem aplica metoda celor mai mici pătrate sau
putem face media ponderată sau aritmetică. Trebuie specificat că de modul și acuratețea cu care
sunt determinați acești reperi depinde acuratețea întregii lucrări.
157
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
a b c d
Imaginea 22.3. Un pod vizualizat: a-prin fotografiere; b-prin scanare cu laser terestru (nor de
puncte); c-prin măsurători cu stația totală; d-rezultat finit prin procesarea datelor de la punctele a și
c.
Pentru a înțelege mai bine modul în care metoda este realizată, vom încerca o exemplificare.
Pentru scanarea unei clădiri cum este biserica Cretzulescu, care interesează doar ea ca atare și nu tot
ansamblul, se vor determina n puncte strict necesare pentru a scana toată fațada. Pentru interior, din
stația amplasată în fața ușii de la intrare, se va arunca o stație în naos. De aici, se va dezvolta și în
interior o rețea de puncte din care se va scana fiecare încăpere (pronaos, naos, altar). Trebuie ținut
cont de faptul că sub trepied rămâne un cerc care nu poate fi scanat. Acesta va fi completat de
punctele de stație adiacente. De asemenea, este necesară o stație care să scaneze partea superioară a
turlei. Aceasta se poate amplasa pe unul din blocurile din jur. Stația se leagă de restul punctelor de
stație utilizate la scanarea de la sol și din interior. Toate punctele rețelei vor fi compensate ca rețea
geodezică prin metoda celor mai mici pătrate sau ca drumuire închisă pe punctele de plecare.
În cazul scanării unui ansamblu de clădiri, cum ar fi de exemplu mănăstirea Voroneț. Aici
este nevoie de scanarea atât a mănăstirii propriu zise cât și a chiliilor, exterior și interior. Din acest
motiv, rețeaua geodezică și modul de scanare prezintă mult mai compex.
158
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Având datele obținute, fiecare punct se așează pe locul lui funcție de coordonatele carteziene și
compun astfel obiectele. Practic, se recompune orice obiect funcție de norul de puncte adus în
coordonate teren.
Scanerul terestru poate avea, după cum am mai menționat, și alte aplicații.
Un domeniu în care aplicabilitatea este evidentă se referă la construirea structurilor inginerești:
poduri, clădiri foarte înalte, schelete metalice, etc. Imaginile 22.3, 22.4 și 22.5. De asemenea poate
fi utilizat la poziționarea conductelor dintr-o incintă industrială. Uneori în incintele industriale nu se
mai știe exact fiecare conductă de unde pleacă, ce traseu are și unde are capătul. Un laser scan
terestru combinat cu un detector dă rezultate spectaculoase.
159
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Principiile de bază la realizarea unei scanări cu un scaner terestru mobil sunt următoarele:
1. Crearea unei reţele de control pentru poziționarea orizontală şi verticală folosind un sistem de
coordonate prestabilite. În cazul Romaniei Stereografic 1970.
2. Achiziționarea unor informații printr-o o serie de scanari cu laser mobil care se succed și care
includ un minim trei puncte de control la fiecare scanare succesivă.
3. Inregistrarea laser scanează într-un singur set o cantitate de informație care poate fi poziționată în
coordonate reale folosind puncte de control.
4. Se elimină “zgomotul” produs de trafic şi alte elemente din setul de date care nu sunt necesare
pentru proiect.
5. Se păstrează punctele din norul de puncte care sunt necesare realizării modelului 3D. Analiza
datelor se poate face doar pe norul de puncte sau pe model 3D.
6. Exportul de informaţii într-un pachet de programe de tip CAD.
7. Integrarea altor date provenite din surse relevante, cum ar fi măsurători clasice (stații totale) şi
fotogrammetrie.
8. Efectuarea unui control de asigurare a calităţii datelor înainte de livrarea la client.
În teorie se cer doar 3 puncte de control pentru a georeferenția un set de date. Cu toate
acestea, ca și în cazul reperilor fotogrammetrici este nevoie de mult mai multe puncte de control
pentru a avea o calitate bună a datelor. Aceste puncte ajută în cazul în care apar perturbații ale
datelor provocate de: vânt puternic, pietoni, vehicule rătăcite pe drum, etc.
160
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
În condițiile de azi, un echipaj de lucru format din două persoane folosind un scanner de
înaltă definiţie va scana o lungime ce variază în funcţie de accesibilitate a zonei de lucru. Media
unor scanere performante este între 3500 și 4000 de metri liniari de asfalt într-o zi de lucru de opt
ore. Cu software-ul de astăzi, înregistrarea şi prelucrarea scanată este foarte rapid procesată. În mod
normal la trei zile de colectare a datelor de către un echipaj de teren, datele pot fi prelucrate,
modelate, şi exportate către o singură persoană în opt ore.
Pentru proiecte care necesită identificarea şi cartografierea carosabilului, a unor caracteristici
externe, de exemplu arbori, inclusiv utilităţi, construcții, etc datele preluate după o zi de colectare
de către un echipaj de câmp pot fi prelucrate, modelate, şi exportate de către o singură persoană în
opt ore.
Achiziționarea datelor necesare pentru studii topografice eficiente folosind tehnicile clasice
de topografie și/sau fotogrammetrie este dificilă, de durată, insuficientă si, în anumite cazuri, nu
asigură precizia cerută din cauza interpolării între două măsurători. Practic, între două profile
terenul poate fi oricum. Cu ajutorul sistemului descris aici, informatia este completă și riguroasă. În
plus, productivitatea este de aproximativ 100 de km pe zi. Densitatea mare de puncte laser ne oferă
toate informatiile necesare pentru a identifica și a clasifica toate elementele fizice.
161
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Senzori. Rezumat
Tehnologia LiDAR aeropurtată de mare densitate este o inovație a tehnicilor de detectare
prin senzori la distantă care a depăsit toate barierele tehnicilor de survolare tradiționale. În special
pentru coridoare lungi, precum străzi, terasamente, căi ferate, linii de înaltă tensiune și bazine
hidrografice, altimetria laser oferă o nouă metodă de survolare pentru a culege date detectate prin
senzori într-un mod rapid. În mod special, tehnologiile LiDAR care operează la altitudine joasă (50-
450m) și la mică viteză (50 km/oră) reprezintă un instrument de survolare profesională ce poate
concura cu metodele de survolare traditionale întrucît este precis (3-8 cm precizie absolută în X,Y,H
- altitudinea), sigur, rapid (100-150 km/zi) și foarte eficient.
Sistemul FLI-MAP (Fast Laser Imaging and Mapping Airborne Platform), poate furniza o
precizie suficientă în survolările din topografie și inginerie. Densitatea mare de puncte (10-30
puncte/m2), datele extrem de precise ale sistemului FLI-MAP, împreună cu acoperirea cu imagini a
coridorului survolat, permit cartografierea tuturor datelor ce se află de-a lungul oricărui coridor
Sistemul FLI-MAP
Componenta aeropurtată
Componenta aeropurtată a sistemului FLI-
MAP este constituită de un cadru atașat unui
elicopter, o unitate de computerizare și o interfață
pentru pilot. Cadrul conține toți senzorii. Acesti
senzori sunt conectați la unitatea de computerizare
din elicopter printr-un “cordon ombilical”. Unitatea
de computerizare contine mai multe computere
conectate între ele într-o rețea. Aceste computere au
sarcina de a încărca datele obtinute, de a
computeriza informația de navigare în timp real și
de a furniza feed-back pilotului cu privire la ruta de
zbor folosind o interfață specială. Întregul sistem Unitate de computerizare în
este controlat și monitorizat de către un operator interiorul elicopterului
care foloseste un computer portabil conectat la
rețeaua unității de computerizare.
Întrucît toți senzorii sunt pozitionați într-un singur cadru, toate pozițiile dintre senzori sunt fixate.
Aceste poziții sunt calibrate în mod atent, făcând măsurători adiționale de control după montarea
tuturor echipamentelor.
Componenta terestră
Componenta terestră a sistemului FLI-MAP constă în mai multe stații de bază și computere
de procesare. Stațiile de bază conțin antenă și receptor GPS, furnizează energie și permit încărcarea
datelor. În timpul survolării aceste stații încarcă datele GPS în puncte de referință cu coordonate
cunoscute.
Computerele de procesare vor fi folosite pentru a verifica și asigura toate datele culese de stațiile de
bază și sistemul aeropurtat, pentru a efectua calcule de referință GPS și integrare INS/GPS și pentru
a analiza calitatea datelor obținute.
Senzorii
Componenta aeropurtată a sistemului FLI-MAP este echipat cu următorii senzori:
163
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
GPS
Cadrul FLI-MAP este echipat cu două
brațe pe care sunt așezate antenele GPS.
Această construcție minimizează zgomotul,
efectele multipath și posibile obstrucții ale
semnalului GPS date de motorul
elicopterului. Faptul că se folosesc două
antene GPS permite ca datele de satelit să
poată fi primite permanent, fără a exista
riscul blocării. De asemenea, se introduce
redundanța, ceea ce contribuie la precizia
pozitiei determinate. Datele GPS sunt
încărcate de două ori pe secundă, atât de
sistemul aeropurtat, cât și de stațiile de bază.
Lângă antenele GPS este separat asezată o
antenă Omnistar. Omnistar este un serviciu creat de Fugro care furnizează corectări D-GPS precise
în timp real. Folosind semnalul Omnistar, FLI-MAP poate fi navigat de-a lungul liniilor de zbor
predefinite, independent de serviciile D-GPS disponibile local sau de legăturile de radio cu stațiile
de bază.
INS
Poziția sistemului este determinată la o viteză de 200 de ori pe secundă de un dispozitiv IMU
(Unitate de Măsurare Inertială). IMU este asezat pe cadrul FLI-MAP și este capabil de a determina
cu acuratețe orientarea sistemului în spatiu măsurând rotațiile celor trei axe spațiale (Roll, Pitch și
Heading), precum și vitezele și accelerațiile în trei dimensiuni.
Aceste măsurători sunt folosite de către sistemul INS (Sistemul de Integrare Inertial) integrat pentru
a calcula atitudinea exactă a elicopterului.
Poziția calculată și atitudinea IMU sunt integrate folosind tehnicile de filtrare Kalman (Applanix-
PosProc). Rezultatul acestui proces este o poziționare și altitudine exactă a sistemului la fiecare 0.02
secunde (50 de ori pe secundă)
Scanerul laser
Sistemul FLI-MAP foloseste două lasere de scanare care care au funcția de a asigura redundanța și
de a garanta precizia și calitatea datelor. Laserele de scanare nu sunt dăunătoare vederii, iar
dispozitivele fără reflector de măsurare a razei au capacitatea de a măsura primele raze de întoarcere
de la 15-200 de metri. Fiecare scanare a ambelor lasere face 200 de măsurători de 60 de grade și,
prin urmare, acoperirea este aproximativ egală cu
altitudinea aparatului de zbor deasupra pămîntului.
Fiecare întregistrare de scanare conține timpul,
altitudinea laser-ului, informație cu privire la verificarea
de date/detectări de eroare, informații cu privire la
intensitate, ceea ce oferă capacitatea activă de captare
de imagini prin infraroșii. Din punct de vedere
operațional, scanarea cu laser se realizează de 53 de ori
pe secundă (baleieri), de unde rezultă mai mult de 21
000 puncte pe secundă.
Densitatea de puncte cerută este calculată conform
Dispozitiv laser FLI-MAP cerințelor clienților și variază între 4 puncte laser pe
metru pătrat la altitudini foarte mari și peste 25 de
puncte pe metru pătrat dacă se doresc detalii și survolări foarte precise și la altitudini joase. Razele
laser sunt orientate la 7 grade în fată și în spate. În acest mod efectele de umbră sunt minimizate.
164
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Fiind lasere tip Clasa 1 nu dăunează în nici un fel vederii. De altfel, în timpul zborului nu este
necesară nici un fel de precauție sau măsură de siguranță în privința laserelor.
Video
Două camere video digitale, bine fixate, sunt folosite în
sistem pentru a identifica obiecte de-a lungul
coridorului survolat. Video-ul este are încorporat
timpul GPS și convertit la bord într-un flux video
digital MPEG1 care este înregistrat pe discuri hard.
Viteza biților poate fi configurată între 1.2 – 3 Mbiti pe
secundă. O cameră este poziționată în fată, în unghi Video
oblic. Cealaltă este poziționată în jos și arată în linii
generale zona acoperită de către laser.
Folosind sincronizarea și pozițiile cunoscute între senzori, video-ul poate fi combinat cu datele laser
pentru a furniza imagini georeferențiate, cu pixeli corectați pentru diferențele de înălțime locale.
Camere foto
Două camere foto digitale de mare rezolutie ½ "
CCD sunt așezate lângă camerele video, fiind
orientate în față și în jos. Ambele camere
încorporează o interfață IEEE 1394 Fireware și sunt
configurate pentru a capta o imagine la intervale
regulate. În mod normal, acest lucru se întâmplă o
dată la fiecare secundă, dar se poate seta pentru o
imagine la fiecare două secunde sau mai puțin.
Rezolutia imaginii obtinute într-o misiune tipică este de 3-5 cm pe pixel și depinde de altitudinea
survolului.
Imaginile sunt stocate într-un format de date neprelucrate pe hard discuri și pot fi ortorectificate în
birou. Folosind o caracteristică îmbunătățită de captare a imaginilor, aceste imagini ortorectificate
pot fi folosite pentru construirea de mozaicuri în Software-ul de Procesare FLIP7 a lui Fugro.
Aceste imagini pot fi folosite și de alte pachete de software care construiesc mozaicuri.
Coordonatele (WGS84)
calculate ale căii de zbor
(50 de ori pe secundă) sunt
transformate în sistemul de
coordonate local ale rețelei
geodezice de control de la
sol utilizând programe de
transcalcul de coordonate în
proiecțiile utilizate local.
Coordonatele punctelor
laser sunt la rîndul lor
calculate prin combinarea coordonatelor căii de zbor cu parametrii de configurare a sistemului și
razele laser măsurate de către scanerul laser.
Această procesare a datelor LiDAR din raze în coordonate în sistemul de coordonate local este făcut
folosind FLIP7. FLIP7 este dezvoltat de Fugro pentru a procesa, a analiza și manipula datele
LiDAR ale sistemului FLI-MAP.
165
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
În timpul procesării LiDAR cu FLIP7 pot fi aplicate filtre speciale pentru a optimiza output-
urile datelor în scopuri specifice. Datele LiDAR pot fi exportate în diferite formate, precum .dxf,
ASCII X,Y,Z sau orice alt format acceptat în domeniu.
22.2.4 Elicopterul
FLI-MAP este certificat pentru operatiuni cu următoarele tipuri de elicoptere: Bell 206 L
(LongRanger), Bell 206 A/B (JetRanger), MD 500, Eurocopter AS350 (A-star) și AS355
(Twinstar). Montarea componentei aeropurtate a sistemului FLI-MAP la oricare din aceste
elicoptere durează în jur de patru ore. Nu este nevoie de nici un fel de zbor de calibrare, din moment
ce toți senzorii instalați în cadrul FLI-MAP au poziții cunoscute, ce au fost măsurate cu precizie
milimetrică. Capacitătile de manevrare ale zborului elicopterului facilitează un mod extrem de
flexibil de operare, permițând sistemului FLI-MAP să urmărească cu precizie contururile de teren,
să navigheze de-a lungul liniilor de zbor predefinite și să anticipeze schimbări în planul de zbor din
cauza influentelor externe. Toate acestea, împreună cu altitudinea tipic joasă a operațiunilor, face ca
achiziția de date cu FLIP-MAP să fie aproape independentă de vreme.
Preprocesarea
Preprocesarea începe cu calcularea referințelor între stațiile de bază și antenele din sistemul
aeropurtat. Aceste referințe multiple se combină cu scopul de a avea o poziție precisă a elicopterului
în fiecare moment. Soluția poziționării GPS este integrată cu datele INS pentru a calcula cu precizie
direcția de zbor a sistemului. Între timp, se verifică acoperirea de date și densitatea de puncte. În
final, precizia absolută a datelor laser este verificată folosind informația cu privire la localizarea și
înălțimea punctelor de referință.
Postprocesare
Principalul software pentru procesarea de date este pachetul de procesare FLI-MAP numit FLIP7,
dezvoltat special pentru a vedea, manipula și analiza datele laser FLI-MAP și imaginile video. Fiind
un pachet multi-media, cu numeroase caracteristici special creat pentru survolare, FLIP7 facilitează
operația de procesare, aplicare și comunicare a datelor de survolare FLI-MAP.
Software-ul îl va ajuta pe utilizator cu filtre speciale pentru a clasifica datele laser, pentru a extrage
informații specifice cu privire la puncte și linii, pentru a combina imaginile video cu datele laser în
scopul de a obține mozaicuri video ortorectificate. Rezultatele procesării cu FLIP7 pot fi exportate
în diferite pachete CAD, GIS și DTM.
Postprocesarea este încununarea tuturor eforturilor pentru a obține informațiile finale din datele
FLI-MAP, în conformitate cu necesitățile clienților.
166
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
FLIP7
Principala componentă a pachetului de software combină informația cu privire la poziția
elicopterului și la altitudine cu datele LiDAR despre senzori. FLIP7 furnizează capacități depline
CAD (Computer Aided Drafting) ale datelor LiDAR, furnizând operatorului posibilități
suplimentare în scopul de a extrage informații valoroase din datele FLI-MAP.
Diapozitiv de imagine
Această componentă a FLIP7, ca și Controlorul Video Digital, controlează
integrarea imaginilor statice digitale cu datele LiDAR procesate pentru a
îmbunătăți informațiile ce pot fi extrase din zona survolată. De asemenea,
FLIP7 furnizează un mijloc de a uni imaginile statice pentru a obține
informații vizuale suplimentare.
Filtre configurabile
FLIP7 este echipat cu o varietate de filtre configurabile ce pot fi folosite individual sau împreună.
Aceste filtre permit uitlizatorului să extragă automat informații specifice de interes din datele
LiDAR ale lui FLI-MAP. Aceste filtre pot extrage o serie întreagă de caracteristici cu privire la sol,
linii de înaltă tensiune, căi ferate și altele. Filtrele clasifică datele LiDAR în subansambluri ale
datelor originale și permit vizualizarea și exportarea fiecărui subansamblu.
Proiectări și Date
FLIP7 are capacitatea de a lucra într-o serie de date de
referintă orizontale și verticale. FLIP7 are setate proiecțiile
Transversal Mercator și Lambert Conform (FLIP7 poate de
asemenea în anumite cazuri să proceseze date în sisteme de
proiecții locale dacă este necesar – cazul Stereografic 1970
pentru România).
167
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
În afară de aceste două metode de a vizualiza datele, datele pot fi de asemenea vizualizate în
prezentare verticală (profile longitudiale și transversale).
22.2.8 Concluzii
168
Cornel Păunescu
unescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu
P : Curs de Geodezie
Geodezie-Topografie
22.3 Considerații
ii practice privind sistemul FLI-MAP.
FLI
După cum rezultă din cele expuse mai sus, sistemul FLI-MAP
FLI MAP are foarte multe avantaje, produsele
ția total
fiind de o precizie care concurează cu măsurătorile executate clasic (cu stația totală) sau cu
tehnologie GNSS. Trebuie însăă aduse unele considerații
considera privind modul în care tehnologia poate
ajunge la asemenea performanțe.
169
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
respectă condiția de montare micrometrică. Fiecare din cele 5 componente trebuie să fie montate fix
în același loc de fiecare dată.
Cel mai spectaculos produs este modelul digital al terenului (imaginea 14.8.4). Precizia
unui model digital al terenului poate ajunge până la 5-10 centimetri atunci când zborul se face cu
elicopterul și există suficiente puncte de control. Din modelul digital rezultă profile topografice ale
terenului (Imagini din Capitolul 14.4.10 și 22.2.7). Practic se pot alege oricare două puncte de pe
model și automat se generează profilul topografic al terenului între punctele respective.
Un alt produs este un plan cadastral sau un plan topografic pe zona respectivă. Realizarea
planului cadasatral se face doar prin descifrare la teren sau completarea cu măsurători clasice. Se
utilizează imaginile de mare rezoluție, cu orientarea relativă și absolută calculate, adică se pot citi
direct coordonate în sistemul de referință ales (Stereografic 1970 de obicei pentru România).
Produsele rezultate pot fi hărți sau planuri tematice: hărți de risc la inundații, hărți ale liniilor
de transport ed electricitate, hărți cadastrale, hărți ale conductelor îngropate (pe elicopter se
montează ți o cameră termică), etc.
170
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Atunci când imaginile sunt preluate din elicopter, imaginile sunt asamblate pe coridoare, funcție de
modul în care a fost planificat zborul. Este exemplificat în imaginea de mai sus.
171
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Capitolul 23
Noțiuni de topografie minieră.
23.1 Generalități.
Activitatea minieră are o vechime foarte mare în timp, mult mai mare decât apariția rețelelor
geodezice naționale. Acolo unde se stabilește cu certitudine existența unui zăcământ minier, pe
terenul respectiv vor apare utilaje pentru săpat, construcții aferente, benzi transportoare, etc.
Activitatea minieră se desfășoară atât în subteran cât și la suprafață. La cercetarea și exploatarea
zăcămintelor miniere se pot enumera următoarele faze:
- explorarea. În această fază sunt programate lucrări de cercetare geologică pentru stabilirea
potențialului zăcământului.
- proiectarea. În această fază se stabilesc și se amplasează construcțiile miniere la suprafață și
se execută lucrări miniere pentru a ajunge la zăcământ.
- exploatarea. În această fază se extrage zăcământul pentru a fi prelucrat.
În general, într-un bazin minier se întâlnesc toate trei fazele, în diverse etape. Topografia este
prezentă indispensabil în toate fazele de cercetare și explorare a zăcămintelor. Fiind vorba de o
activitate specifică, mai ales în subteran, lucrările topografice sunt denumite generic topografie
minieră.
Topografia minieră are ca scop principal întocmirea planurilor și hărților pe care sunt
reprezentate detaliile suprafeței topografice, precum și lucrările miniere executate în subteran. De
asemenea contribuie în permanență la derularea lucrărilor tehnice miniere programate (străpungeri,
extinderi, etc). În acest capitol ne vom opri numai asupra problemelor din topografia minieră care
apar în activitatea de întocmire a planurilor și hărților miniere utilizate în activitatea geologică din
bazinele miniere. Lucrările efectuate în subteran nu trebuie să treacă pe sub anumite obiective de la
suprafață, existând riscul prăbușirii (localități, drumuri naționale, căi ferate, ape, etc). Din acest
motiv, rețeaua geodezică din subteran trebuie să fie determinată în același sistem de coordonate cu
rețeaua geodezică de la suprafață. La măsurătorile efectuate în subteran trebuie avut în vedere
condițiile speciale, în special lipsa de lumină. Pentru aceasta, aparatele de măsurat direcții, unghiuri
zenitale și distanțe au prevăzute sisteme de iluminare. Dacă citirea distanțelor se face pe mire,
acestea trebuiesc luminate. Dacă aparatura este de tip “Stație totală”, acestea trebuiesc prevăzute cu
sistem laser de căutare a prismei, sau cu sistem de detectare a prismei.
Alegerea sistemului de referință a unui bazin minier pune probleme deosebite datorită
preciziei necesare la străpungeri și la transmiterea sistemului în subteran, unde se pierde automat
din precizie. Cazul rețelei geodezice miniere se încadrează la rețele geodezice locale. Coordonatele
rețelei pot fi încadrate în rețeaua geodezică națională sau se determină un sistem propriu de referință
și de coordonate (Volumul II, capitolul 6.3.3.3). Suprafața de referință în cazul rețelelor geodezice
miniere nu este nivelul mării, ci o suprafață de cotă h, care reprezintă cota medie a bazinului minier
(de la suprafață până la cea mai de jos galerie). Această suprafață de referință reprezintă și cota 0
pentru întregul sistem de altitudini al bazinului minier. Pe această suprafață se alege un plan tangent
într-un punct, care devine polul proiecției. Pe acest plan se proiectează fiecare punct determinat și
apoi se întocmește planul topografic.
172
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Materializarea punctelor rețelei geodezice în subteran se face în mod diferit față de suprafață
datorită specificului minier. De asemenea se materializează diferit rețeaua geodezică planimetrică
față de cea altimetrică.
173
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Transmiterea rețelei geodezice miniere în subteran este strict necesară. Metodele de transmitere
diferă în funcție de legătura lucrărilor miniere de la suprafață cu cele din subteran, respectiv galerii
de coastă și planuri înclinate sau puțuri verticale. Galeriile de coastă pot avea o singură intrare sau
mai multe. De asemenea, la legătura prin puțuri verticale, poate fi un singur puț sau mai multe. În
ambele cazuri rețeaua geodezică de la suprafață se consideră realizată și adusă în apropierea locului
de transmitere.
23.3.1 Transmiterea rețelei geodezice planimetrice prin galerii sau planuri înclinate.
Fig 23.3 Transmiterea rețelei geodezice planimetrice în subteran prin galerii cu o singură
intrare
23.3.1.2 Cu două intrări. În acest caz, ca și în cel anterior, rețeaua geodezică este transmisă până la
intrările în galerii. Transmiterea se efectuează prin drumuire plecând de la o intrare și închizând-o
pe cealaltă intrare. Modul de calcul este identic cu cel descris în Volumul III, capitolul 19. Fiecare
punct al rețelei geodezice din subteran va avea coordonate în sistemul utilizat în întregul bazin
minier.
Fig 23.4 Transmiterea rețelei geodezice planimetrice în subteran prin galerii cu două intrări
174
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
verticala verticala
B
A
1 n
P’
R’
Fig 23.5 Transmiterea rețelei geodezice planimetrice în subteran prin galerii prin
două puțuri
Metoda de calcul a coordonatelor este drumuirea minieră. După cum se observă din Figura 23.5, nu
se poate transmite orientarea de plecare, deoarece nu există două puncte la plecare cu coordonate
cunoscute. Se pornește la calculul drumuirii cu o orientare arbitrară (fie magnetică, fie oarecare, fie
orientarea θPR) din punctul P și se calculează fiecare punct al drumuirii, inclusiv punctul pe care s-a
închis, respectiv punctul R. Deoarece orientarea nu este cea corectă, se va ajunge cu valoarea
coordonatelor într-un punct fictiv R’. Se calculează diferențele de coordonate:
175
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
1 4
2
R(xR, yR)
3’
1’ 4’
2’
P(xP, yP) R’(xR’, yR’)
Din aceste diferențe de coordonate se calculează diferența de orientare, ∆θ, între orientarea
θPR și θPR’.
∆-D
$D
∆,D
∆5
$D ′ ∆4ÕÖ
′
23.2
ÕÖ′
După calculul lui ∆θ, se reface calculul drumuirii, orientarea de plecare fiind corectată cu
diferența de orientare. La final, coordonatele calculate ale punctului R trebuie să fie egale cu cele
determinate la suprafață.
O altă metodă de calcul a coordonatelor corecte după calculul drumuirii și respectiv a
punctului R’ este transcalculul. Transcalculul se efectuează având două puncte comune, respectiv P
cu P și R cu R’. Se determină în prima fază parametri de transcalcul (Volumul I, capitolul 5.5.3,
pagina 82-83, Volumul III, capitolul 20.5). După aceasta se transcalculează fișierul cu punctele
drumuirii calculate. Controlul se face pe punctele P și R.
Ambele metode sunt metode limită și trebuiesc verificate. Aceasta se poate face cu ajutorul
giroscopului (aparat care va fi descris în Capitolul 23.5).
23.3.2.2 Cu un singur puț vertical. În cazul exploatărilor miniere la care accesul se face printr-un
singur puț, problema cea mai spinoasă este transmiterea orientărilor în subteran. Din acest motiv, pe
verticala puțului respectiv se vor determina minim două puncte, respectiv M și N. Pe verticala celor
două puncte se vor coborâ două fire lestate până în la nivelul orizontului la care se transmite rețeaua
(Figura 23.7). La nivelul orizontului se va dezvolta o drumuire care va pleca din stația 1. Se va da
viză către cele două fire lestate, respectiv de coordonate M și N. De asemenea, se vor măsura
distanțele M1 și N1 (Figura 23.7). În triunghiul MN1 se cunosc toate distanțele și se poate
determina unghiul α din diferența direcțiilor 1N și 1M. Cu teorema cosinusului se poate verifica
unghiul α măsurat cu unghiul α calculat.
; ? 1? + ;1? − 1? ;1? !01 23.4
176
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Respectiv:
V7 V6
= 23.6
rij ¥ rij §
V6rij¥
1Q = 23.7
V7
De aici:
Fig. 23.8 Transmiterea rețelei geodezice planimetrice în subteran printr-un singur puț
177
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Drumuirea se va executa dus – întors, deci închisă pe punctul de plecare. Orientarea de plecare fiind
calculată se pot determina coordonate pentru toate punctele drumuirii.
23.3.2.3 Utilizând aparatură de tip PZL. Folosirea firelor lestate are un mare dezavantaj la
măsurarea direcțiilor cu teodolite sau stații totale. Datorită curentului de aer foarte puternic în
subteran și mai ales în puțuri, firele lestate vibrează cu o amplitudine foarte mare. Este nevoie de
măsurători repetate și nu întotdeauna se determină direcția medie cea mai bună. O eroare de
secunde în orientarea de plecare la o drumuire pe distanță mare poate duce la neânchideri foarte
mari pe coordonate, neînchideri care nu sunt reale. Datorită faptului că nu se poate aplica metoda
celor mai mici pătrate (nu există măsurători suplimentare), rezultatele nu sunt cele mai apropiate de
valorile reale.
Există un aparat denumit PZL, cu ajutorul căruia se pot trasa puncte pe aceeași verticală.
Aparatul are în partea superioară o lunetă, în partea inferioară o centrare optică, iar pe lateral un
obiectiv cu ajutorul căruia se observă ambele imagini (de sus și de jos).
Modalitatea de transmitere are puncte comune cu metoda firelor lestate. Astfel, punctele de
transmis pe verticală se determină la fel. În locul firelor lestate, la nivelul orizontului se amplasează
o platformă pe care se instalează pe trepied aparatul de tip PZL. Se caută poziția în care în luneta
amplasată în partea superioară a aparatului să apară punctul (punctele) determinat la suprafață. În
acel moment se marchează punctul pe platformă prin punctare cu ajutorul centrării optice. Restul
operațiilor rămân identice (măsurători și calcule).
23.4.1 Cazul transmiterii rețelei altimetrice prin galerii sau planuri înclinate.
23.4.1.2 Cu două intrări. Punctele rețelei de nivelment de la suprafață sunt aduse în apropierea
ambelor intrări pentru a avea punctele de plecare. Transmiterea rețelei altimetrice se realizează prin
drumuire de nivelment pornind de la o intrare și închizând-o pe punctul cunoscut de la cealaltă
intrare (Vol. III, cap. 17.6). Se staționează și determină fiecare punct al rețelei subterane de
nivelment.
23.4.2.1 Cu un singur puț. Rețeaua de nivelment va avea puncte de cotă cunoscute în apropierea
puțului de legătură cu subteranul. Pe punctul rețelei altimetrice cel mai apropiat de intrarea în
subteran se va amplasa o miră de nivelment. În puț va fi agățată o ruletă care va avea o lungime
suficientă ca să poată ajunge până la orizontul la care se dorește transmiterea cotei. De capătul de
jos va fi atașată o greutate (un lest) pentru a asigura verticalitatea. Stația de la suprafață pe care se
amplasează nivela pentru transmiterea cotei în subteran se amplasează la mijlocul distanței dintre
punctul de cotă cunoscută de la care se face transmiterea și ruleta care face legătura cu orizontul. Se
178
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
efectuează citirea înapoi (respectiv pe mira amplasată pe punctul de cotă cunoscută) și pe ruletă,
considerată citirea înainte (Figura 23.8). La nivelul orizontului la care se transmite cota, se află
amplasată o altă nivelă. Aceasta face citirea înapoi pe ruletă la nivelul orizontului, iar citirea înainte
pe un punct al rețelei din subteran. Astfel, diferența dintre citirile pe ruletă de la suprafață și
subteran reprezintă diferența dintre orizontul nivelei de la suprafață și cel din subteran. Diferența de
nivel dintre punctul de la suprafață și cel din subteran este dată de formula:
Ruletã
a1
c1 P (xP, yP)
c2 b1
P’ (xP’, yP’)
Fig 23.8 Transmiterea rețelei altimetrice planimetrice în subteran printr-un singur puț
în care:
- a1 este citirea pe mira de la suprafață, amplasată pe punctul de cotă cunoscută de la care se
face transmiterea;
- b1 citirea pe mira din subteran, amplasată pe punctul din subteran căruia i se va transmite
cotă;
- c1 citirea pe ruletă la suprafață;
- c2 citirea pe ruletă în subteran.
Drumuirea se execută dus-întors, închisă pe punctul de plecare, fiecare punct al rețelei altimetrice
din subteran obținând cota compensată în drumuire.
23.4.2.2 Cu două puțuri. Transmiterea rețelei altimetrice subterane prin două puțuri se realizează la
fel ca transmiterea printr-un singur puț, cu condiția că vor fi două rulete, respectiv câte una pentru
fiecare puț prin care se efectuează transmiterea. Drumuirea de nivelment este plecată de pe un punct
179
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
cunoscut (transmis prin primul puț) și închisă pe al doilea punct cunoscut (transmis prin al doilea
puț). În ambele cazuri citirile în subteran se efectuează foarte greu datorită curenților de aer care
pendulează ruleta.
Giroscopul este un teodolit care are încorporat în el un rotor. Acest rotor, atunci când este
conectat la o sursă de energie, dezvoltă o viteză unghiulară foarte mare (24000 rotații/minut). După
un anumit timp viteza rotorului devine constantă, axul lui ocupând o poziție orizontală, paralelă cu
direcția nordului geografic (direcția meridianului local).
Pentru a putea verifica orientarea direcțiilor din subteran va trebui să calculăm unghiul de
convergență al meridianului local Acest unghi de convergență este diferența dintre orientarea
geografică și orientarea topografică (Volumul III, Capitolul 13.3). Giroscopul este amplasat pe un
punct de coordonate cunoscute al rețelei geodezice miniere amplasat la suprafață (Figura 23.9). Din
acest punct trebuie să fie vizibile minim alte două puncte ale rețelei geodezice miniere. Se
calculează orientările dintre punctul de stație și celelalte două puncte.
La teren se staționează punctul de stație (A). După ce rotorul giroscopului s-a stabilizat, axa
lunetei se fixează pe direcția rotorului. În acest moment axa lunetei este pe direcția meridianului
local. Ca diviziune a cercului gradat se poate fixa 0G sau o citire oarecare, care trebuie notată sau
înregistrată în aparat. Se vizează apoi cele două puncte (sau mai multe) ale rețelei geodezice miniere
și se notează sau înregistrează citirile.
Ntopografic
Ngeografic
γ
θg AB
θ AB
A
θ AC
θ AD θg AC
θg AD
D
Orientarea geografică rezultă direct din citire dacă pe direcția meridianului s-a introdus
citirea 0G sau din diferența citirilor. Orientarea topografică rezultă din calcul (formula 13.10).
180
Cornel Păunescu Ileana Spiroiu Marian Popescu Vlad Păunescu : Curs de Geodezie-Topografie
Diferența dintre orientarea geografică citită în aparat și orientarea topografică este convergența
meridianelor. Convergența meridianelor se calculează pentru toate punctele cu coordonate
cunoscute și vizibile din punctul de stație, valorile obținute trebuind să fie apropiate, funcție de
precizia coordonatelor, precizia giroscopului, condiții de mediu, etc.
Dacă valorile obținute se încadrează într-o toleranță impusă, pentru obținerea valorii
convergenței meridianelor în zona respectivă se va face media valorilor obținute.
Pentru verificarea orientărilor transmise în subteran se coboară cu giroscopul acolo unde este
necesar. Se staționează unul din punctele rețelei, cu vizibilitate spre alte două puncte. Atunci când
rotorul se stabilizează se citește orientarea geografică spre cele două puncte. Această orientare este
corectată cu unghiul de convergență determinat la suprafață pentru a ajunge la orientarea
topografică:
Orientarea obținută astfel este comparată cu cea din coordonatele transmise în subteran.
Dacă se încadrează în preciziile cerute, atunci transmiterea efectuată este corectă.
Giroscopul poate fi utilizat și pentru transmiteri de orientări în subteran, nu numai pentru verificări.
- planuri de aeraj;
- planuri de dirijare a transportului;
- planuri de aerare, etc.
Toate lucrările topografice executate în subteran și în special rețeaua geodezică trebuie să aibă
control, altfel nu există siguranța că galeria reprezentată pe plan are orientarea sau lungimea
corectă.
Dacă reprezentarea nu este corect încadrată în rețeaua geodezică minieră de la suprafață, atunci
se pot produce accidente, surpări, etc.
182