Cand suntem in starea de gratie, suntem pe deplin insufletiti de viata.

Este
ceea ce chinezii numesc chi-ul trezit, sau ceea ce ne facem sa ne dam jos
din pat in fiecare dimineata si sa depasim orice obstacol din viata. Cand am
iesit din ea, este un mare efort sa intampinam fiecare zi, iar viata devine
o povara pe care trebuie sa o purtam cat putem mai bine. Chiar daca
sufletele noastre se straduiesc sa traiasca in stare de gratie, de obicei
luam cunostinta de ea numai cand ii simtim lipsa, de exemplu, atunci cand
forta vietii ne este epuizata din cauza unei casatorii abuzive sau a unei
probleme de serviciu, sau cand suntem presati sa ne periclitam visele, prin
faptul ca urmam un curs al vietii asa cum se asteapta altii, dar care e
departe de chemarea inimii noastre. Atunci devenim atasati de atingerile
efemere ale unui elixir aproape insesizabil, numit fericire.

Stare de gratie versus fericire

Multi dintre noi confunda starea de gratie cu fericirea, dar prima este
profunda si transformatoare, in timp ce a doua este trecatoare si
conjuncturala. In societatea Occidentala industrializata, suntem la
dispozitia unor manifestari de conjuncturi favorabile pentru a putea trai un
moment de fericire, dar aceasta este departe de sentimentul interior de
stare de bine, pe care il cunoastem sub numele de gratie. Suntem atat de
dependenti de ideea ca fericirea este adusa de evenimente si circumstante,
incat ramanem uimiti de multumirea oamenilor simpli si saraci, aceia care nu
au mai mult decat mancarea din stomac, un acoperis deasupra capului si
sanatatea copiilor lor si a fiintelor iubite, de exemplu.
Cercetarile arata ca fericirea este perceputa complet diferit de catre cei
care lupta pentru a avea ce sa manance si cei care sunt capabili sa-si
satisfaca necesitatile de baza (cei ce beneficiaza de masa si adapost), dar
ca exista doar o diferenta minora intre cei care au satisfacute necesitatile
de baza si cei care sunt extrem de bogati. Bineinteles ca fericirea adusa de
masinile la moda sau rochiile scumpe functioneaza pentru o perioada de timp,
dar omul se adapteaza repede, iar ultimele jucarii devin noi etaloane,
astfel incat, omul este aruncat inapoi, la starea de dorinta. Pentru a
parafraza cuvintele lui Aldous Huxley, facem din tavanul dorintelor de ieri,
podeaua asteptarilor de azi.
Asa cum medicina chineza trateaza o persoana obeza ca pe o fiinta care, de
fapt, moare de foame, in incercarea disperata de a umple, cu mancare, o
lipsa majora din fiinta ei, putem si noi sa ne gandim la dependentii de
cumparaturi, ca fiind cei care incearca cu frenezie sa cumpere un tratament,
pentru a umple golul spiritual din vietile lor. Intrucat ne lipseste pacea
interioara, suntem prinsi in valtoarea vietii, fara a putea trai cu adevarat
in momentul de acum, si incercam sa ne satisfacem sentimentele
inconfortabile cheltuind bani, mancand exagerat, avand multi parteneri
sexuali sau muncind obsesiv. Sau putem sa cadem in abuzul de medicamente si
droguri, ceea ce ne ofera pe moment sentimentul de fericire, dar care
dispare rapid si ne face sa ne simtim mult mai goliti dupa aceea.
Oamenii apeleaza la narcotice pentru a-si crea stari inalte, dar cand devin
dependenti de ele, aceste stari inalte sunt inlocuite de un sentiment
cumplit de lipsa. Starea de dependenta este numita a avea o maimuta in spate
din motive binecunoscute: cand fiintele umane cad prada instinctelor
creierului de maimuta, frica, mancarea, competitia si atractia sexuala,
existenta devine o lupta pentru supravietuire, ceea ce face imposibil sa
traim in starea de gratie. Cele doua se exclud reciproc. In starea de gratie
suntem liberi sa fim ca niste crini pe campii care nu au nevoie de nimic,
sau suntem cei care se plimba in valea umbrei mortii si nu le este frica de
rau... dar placerile de moment nu ne pot aduce in acea stare si nici nu o
vor face. La urma urmei, ce imagine mai buna ne poate induce starea de
gratie, decat surasul unui bebelus? Copiii mici nu se straduiesc sa obtina
fericire si nu pun la inima tristetea, ei, pur si simplu, sunt. Aceasta este
starea de gratie.

Psihologul si antropologul Alberto Villoldo