Terorismul și Antiterorismul.

Traficul cu materiale nuclare.

I.Apariția terorismului
Deși termenul de "terorism" a apărut în dicționare relativ târziu- Dicționarul
Robert atestă că verbul a teroriza a intrat în vocabularul limbii franceze abia în anul
1796 – totuși noțiunea era conștientizată de omenire încă de la începuturile istoriei.
Ca armă eminentă politică, terorismul a fost folosit la început exclusiv, în sec. XII și
XIII de către un ordin islamic disident secret în perioada medievală, cunoscut sub
denumirea de "Asasini".
Termenul provine din arabă și se traduce literal prin "consumator de hașiș" sau
"toxicoman". Această grupare de musulmani sectanți fanatici, care adesea acționau
sub influența drogurilor, era folosită de către conducătorii ei spirituali pentru a
răspîndi teroare in rândul necredincioșilor prin violență și crimă. Faptele lor
înfricoșătoare au ajuns în folclorul european prin intermediul cruciaților și prin
scrierile lui Marco Polo.
Asasinii ismaeliți au fost prima grupare care a folosit crima planificată și
sistematică pentru a induce teroare pe termen lung, transformând atentatele în armă
politică.
Această grupare a prezentat similtitudini certe cu mișcările și organizațiile
teroriste moderne și contemporane. Astfel, "Asasinii" au făcut dovada unui manierism
vădit în materie de atentate, ei folosind întotdeauna pumnalul, niciodată otrava sau
săgeata, deși au existat, probabil multe ocazii când acestea ar fi fost mai ușor și mai
sigur de utilizat.
Modul de operare devenise o semnătură inconfundabilă a grupării în scopul
terorizării "țintelor" secundare, a martorilor și, deci, a opiniei publice. Deși "Asasinii"
s-au menținut aproape 200 de ani, constituind primul exemplu de conspirație teroristă
împotriva reprezentanților statului, obiectivele acestei organizații nu au putut fi
niciodată atinse.

1
 Teroarea a fost elementul costitutiv al multor acțiuni grupale semnalate încă din
Antichitate. Actul de terorism a avut întotdeauna un scop similar descurajării
generale; victima de moment este mai puțin importantă decât efectul general asupra
unui grup anume căruia îi este , în realitate adresat actul exemplar. Simptomatică este
fraza celebrului gănditor militar chinez Sun-Tzu: "omoară unul- terorizează o mie".
La fel ca și astăzi, proletarismul Antichității a avut, în opinia noastră, un caracter
coercitiv, menit să manipuleze voința victimelor sale și a publicului martor.
Intimidarea se bazează pe amenințare, iar amenințările trebuie întărite din când în
când cu acte violente pentru a se menține credibile. Acest lucru a fost înțeles începând
de acum patru mii de ani de generații întregi de către căpetenii tribale, șefi de clanuri
războinice, satrapi, faraoni sau strategi.

II. Terorismul contemporan

Valurile de terorism care au lovit Europa, America și Orientul Mijlociu în anii 70
au surprins total democrațiile occidentale. Până în momentul în care grupările
teroriste transnaționale și internaționale au început să atace în mod organizat și
sistematic țintele metropolitane, opinia publică și responsabilii naționali considerau că
violența politică este ceva ce poate exista doar în republicile bananiere din Africa și
America Latină.
Teoretic, există un număr enorm de variante de clasificare a violenței motivate
politic. În mod practic, clasificarea de bază a acestui fenomen se face în funcție de
inițiatorul violenței și de țintă, marcându-se distincția dintre state și cetățeni.
Acțiunile agresive ale unor state contra altora iau, în general, forma războiului
convențional care presupune ciocnirea a două armate regulate. Deși războiul
convențional este forma de violență politic motivată cea mai des întâlnită în istoria
omenirii, statele dispun de paliere acționate mai joase, dar la fel de violente așa cum
este cazul loviturilor aeriene limitate, acțiunilor de comando, infiltrarea
diversioniștilor etc.
În cazul violenței proiectate de cetățeni contra altor cetățeni, în general, pot fi
identificate diferite aspecte ale criminalității de drept comun, care nu au motivații

2
 politice. Cu toate acestea violența motivată politic se manifestă acut prin rivalitățile
etnice, social-ideologice sau religioase.
Violența cetățenilor având ca țintă statul poate fi organizată sau spontană. Adesea
ea se manifestă ca un puseu impulsiv- expresie a nemulțumirilor , fără să aibă un
obiectiv politic clar, o conducere organizată sau o planificare anterioară.
În forma sa organizată, violența proiectată de cetățeni contra statului intră
conceptual în categoria insurgenței care are ca scop final răsturnarea guvernului.
Formele principale de insurgență sunt strategii diferite de ridicare la luptă a populației
contra sistemului statal, printre care acestea enumerându-se revoluția, lovitura de stat,
gherila, terorismul și răscoale.
Lovitura de stat este "o lovitură puternică și neașteptată aplicată cu scopul de a
înlătura guvernul aflat la putere". Coup d'etat reprezintă deci luarea puterii de către un
individ sau de către un număr mic de persoane care controlează pârghii importante în
sistemul de conducere. Edward Luttwak caracteriza lovitura de stat ca strategia "de
infiltrare a unui segment mic dar bine plasat de persoane în aparatul de stat în vederea
preluării controlului și puterii"1.
Revoluțiile presupun schimbări radicale sociale, politice sau economice. Spre
deosebire de loviturile de stat, revoluția reprezintă o tentativă de schimbare de sistem
și mai puțin o strategie de insurgență.
În general, strategia revoluționară presupune un moment de intensitate maximă,
de scurtă durată. Preluarea puterii este concepută ca un moment de declanșare a
violenței politice care implică confruntări sângeroase și relativ generalizate.
Gherila seminifică în mod curent un război limitat. Această formă de război este
cea mai veche formă de conflict apărând înaintea războiului convențional. Gherila
este o formă difuză de război purtat de formațiuni paramilitare sau militare relativ
mici, împotriva unui inamic mai puternic. În cazul multor insurecții, gherila a rămas
principala luptă contra statului propriu sau a agresorului.
Răscoala reprezintă materializarea violenței proiectate de mulțime. Răscoalele,
sunt cel mai des, neorganizate, în sensul că răsculații nu sunt controlați direct și
nemijlocit de un lider, nu dispun de structuri de comandă sau de eșaloane ierarhice.

1
Edward Luttwak, Coup d'etat, (Lovitura de stat), Cambridge, MA, 1979, p. 27.

3
 Terorismul . În contextul analizei violenței politice contemporane, terorismul
ocupă un loc aparte. Acțiunile teroriste reprezintă și ele o formă de violență politică
dar aceasta este diferită de gherilă, război convențional, răscoale sau agresiune statală
brutală.
Violența inițiată de individ contra individ, individ contra stat, stat contra stat
reprezintă cadrul de manifestare a terorismului, în condițiile în care principiile de
conviețuire pașnică, respectul față de viața semenilor, față de lege, devin tot mai des
deziderate teoretice bune de predicat altora dar aplicate insuficient și neconvingător.

III. Combaterea terorismului

Atâta timp cât terorismul a constituit doar un subiect de senzație pentru ziariști,
unii politicieni sau observatori mai puțin calificați, antiterorismul nu se putea
constitui în obiect de analiză. Cel mai des, au apărut cataloage cu instrucțiuni și
proceduri, care au prezentat sistematic instrumentele practice ale represiunii legale
sau ilegale. Dincolo de o simplă descriere a actorilor antiterorismului , a unor acțiuni
antitero celebre, a manierismului unor structuri specializate nu au apărut prea multe
analize pertinente care să acopere, în plus, cel puțin încă două direcții de preocupări
în acest domeniu și anume:
1. Capacitatea structurală a democrațiilor de a răspunde la provocările și
sfidările teroriste. După cum se știe din diverse motive legate de însăși natura
terorismului ( instabil, clandestin, relativ imprevizibil) democrațiile par slab dotate
pentru a face față amenințărilor la toate palierele acționale ( poliție, forțe de
securitate, justiție, putere politică) deoarece fenomenul terorist crează tensiuni și
anatgonisme în cadrul instituțiilor democratice.
2. Efectele antiterorismului asupra terorismului dar și asupra statului și a
societății, deoarece ciclul "atentat-ripostă-represiune" poate duce la schimbări
calitative esențiale în cea ce privește locul și rolul statului în cadrul societății.
Actțiunile teroriste s-au soldat uneori cu o întărire a poziției statului în dauna
societății civile, așa cum s-a întâmplat în Italia, la începutul anilor '80.
În ceea ce privește efectele secundare ale măsurilor antiteroriste, este absolut
necesar "să plătim prețul democrației" deoarece orice compromis sau derapare spre

4
măsuri indiscriminatorii de limitare a drepturilor și a libertăților cetățenești ale
oamenilor va duce la potențarea terorismului și la realizarea scopului ultim al
acestuia.
Înainte de a putea începe înțelegerea intuitivă a măsurilor necesare pentru
eliminarea acestui pericol, trebuie elaborată o concepție de combatere a terorismului.
Indivizii din infrastructura terorismului nu gândesc la fel ca majoritatea oamenilor.
Teroriștii sunt atașați în mod fanatic de cauza lor și adesea cred în mod cinstit că
pentru atingerea scopurilor propuse sunt justificate orice metode și mijloace, inclusiv
uciderea bătrânilor, a femeilor, a copiilor și chiar a nou-născuților.
Majoritatea programelor guvernamentale elaborate în diverse țări pentru
combaterea terorismului cuprind cel puțin patru obiective și anume: prevenirea,
descurajarea, reacția și previziunea.
Prevenirea se realizează prin inițiative internționale și prin diplomație. În mod
ideal toate țările ar trebui să fie de acord că terorismul este un fenomen antisocial
extrem de nociv, și ar trebui să se unească pentru a-l combate. Grupările palestiniene
pot fi considerate teroriste de către israelieni și alte țări care sunt ținta atacurilor
acestora, însă în ochii palestinienilor răspândiți în lume membri acestor grupuri sunt
eroi și fedaini.
Descurajarea se realizează prin întărirea obiectivelor potențiale de a deveni țintă.
Fața obiectivelor speciale și a majorității imobilelor misiunilor diplomatice din lume
s-a schimbat dramatic în ultimii ani.
Reacția la o acțiune teroristă este un element central al politicii oricărui guvern
atât în sfera oragnelor militare cît și a celor de ordine și securitate sau echipe de
salvare a ostatecilor sunt cele mai clare exemple de preocupare a guvernelor actuale
pentru crearea unor capacități de reacție.
Previziunea sau prevenirea acțiunilor și evenimentelor teroriste se realizează prin
întărirea măsurilor informative și contrainformative. Aceste organe și-au format
specialiștii în culegerea de informații despre teroriști și și-au sporit considerabil
posibilitățile în acest domeniu. Mai mult țări au făcut progrese în activitatea de
informații și contra informații antiteroriste, o parte din acestea eleaborând un sistem
de schimb de date utile pentru combaterea terorismului.

5
 IV. Traficul cu materiale nucleare
Cazuri de trafic cu materiale nuclare au avut loc în ultimii douăzeci de ani
aproape în întreaga lume, inclusiv în Statele Unite. Dintre cele 450 de încercări de trafic
ilegal raportate și înregistrate până în anul 1994, cele mai multe s-au dovedit a fi doar
înșelăciuni cu scopul de a obține profiluri mărunte, care implicau materiale false și erau
opera unor oportuniști.
Traficul fără precedent cu materiale nucleare provenite din fosta Uniune Sovietică
începând din anul 1994 a semnalat o schimbare clara în natura și semnificația problemei
afacerilor ilegale cu astfel de mărfuri. Întreruperea permanentă a acestui proces în 1995
nu este încurajatoare din acest moment ce condițiile din fosta Uniune Sovietică care fac
posibile aceste afaceri ilegale rămân relativ același și un număr mare de astfel de
schimbări se poate să fi avut deja loc.2
Studiile guvernului Statelor unite au dus la concluzia că cererea pentru materiale
și arme nucleare este într-adevăr prezentă în rândul statelor potențial proliferatoare și
poate chiar în rândul grupărilor subnaționale care caută componente fie în cont propriu,
fie pe contul unor pârți secundare. Traficul de materiale nucleare determinat de cerere ar
fi caracterizat de o rețea de achiziție care ar implica un amestec complex de organizații
guvernamentale, firme private și organizații militare atât legale cât și ilegale,
asemânătoare rețelei înființate de Irak pentru a-și crea un potențial nuclear.
Îngrijorarea în ceea ce privește protecția, controlul și răspunderea privind
materialele nucleare rămâne preocuparea centrală. În prezent, Rusia distruge mii de arme
nucleare ca urmare a acordurilor cu Statele Unite. Acest proces duce la crearea unor
stocuri adiționale de materiale nucleare speciale care trebuie transferate de sub control
militar sub control civil. O dată cu dispariția unei mari părți a vechii infrastructuri
sovietice destinate controlului armelor și materialelor nucleare , securitatea acestor
elemente, de la transport până la stocare, este afectată în continuare din cauză că nu a fost
instituit pe deplin un sistem de control administrativ și de responsabilizare de tip
occidental.

2
James L. Ford, "Nuclear Smuggling :How serious a threat?", în The Strategic Forum nr. 59, ian. 1996,
publicat de The Institute for National Strategic Studies, SUA.

6
Universitatea Ovidius, Constanța
Facultatea Istorie și Științe Politice
Specializarea Relații Internaționale și Studii Europene

Terorism și Antiterorsim.
Traficul cu materiale nucleare

Student: Vrăjescu Valentin

Prof. Coordanator: Moșnianu Cristian, Fedeleș Ana-Maria

Constanța
-2011-

7
 CUPRINS

I. Apariția Terorismului.........................p. 1, 2
II. Terorismul Contemporan.................. p. 2, 3, 4
III. Combaterea Terorismului...................p. 4, 5
IV. Traficul cu materiale nucleare.............p. 6