Sunteți pe pagina 1din 2

MARE PĂCAT

De la Adjud, o văduvioară,
Frumoasă şi pe nume Henţa,
Să plece trebuia-ntr-o seară,
Înspre Focşani cu diligenţa.

Şi s-a-ntâmplat ca-n seara-aceea


Că n-au plecat nici marchidani,
Nici boccegii, ci doar femeia
Cu diligenţa la Focşani.

Porniră căişorii în goană,


Vreo zece poştii, după ceas
Şi tocma-n valea lui Sardoană
Făcură-n silă un popas.

- Mânăm aici, bade Avrame?


Întreabă Henţa cu sfială.
- Aici, răspunse vizitiul
Că-s caii rupţi de oboseală.

Însă să nu ai nici o teamă,


Din noapte vin miresme dulci,
Ce te-nvelesc ca o năframă,
Că poţi, în tihnă, să te culci.

Ea n-ar fi vrut, dară departe


Ţâşneau văpăi şi reverie
Şi vizitiul zdravăn foarte,
Fir-ar al naibii el să fie!

Iar luna în manta de paradă


Şi plină de indiferenţă,
S-ascunse-n nori, ca să nu vadă
Ce se întâmpla-n diligenţă...

Ajunsă-a doua zi-n cetate


S-a dus la târg cu trebuinţă
Şi după ce-şi luă de toate
Are mustrări de conştiinţă...

Nici nu mai vru să-şi amintească


De faptu-n taina nopţii stins
Şi-apoi, ca să se pocăiască
S-a dus la rabin şi s-a plâns:

- Păcătuit-am greu, prea sfinte


Fiindu-mi frică de strigoi,
Eu tânără şi fără minte
Şi el simpatic şi vioi...

- Mare păcat! A spus rabinul,


Cu Dumnezeu ca să te împaci,
Vei implora tot Sanhedrinul,
Vei da ofrandă la săraci.

Din Elfimir ţi-oi citi misterul


Ce iartă oamenii-ntre ei
Şi ca să se îndure cerul,
Vei da şi cinci sute de lei!

- Primesc, răspunse ea cu sete


Şi cu emoţii neştiute,
Oiţa păcătoasă dete
Două bancnote a cinci sute.

Se uită rabinul la sumă


Şi-i zise plin de duioşie:
- Eu ţi-am pretins să dai cinci sute
Şi văd că tu ai dat o mie!

- Ţi-am dat o mie, rabi! Lasă...


Că nu-i nici o greşeală, ştiu
Dar vezi că eu mă-ntorc acasă
Tot cu acelaşi vizitiu!