Sunteți pe pagina 1din 8

Personalitatea si

opera lui Dimitrie


Cantemir

Dimitrie Cantemir — geniul absolut


Om politic remarcabil, savant multilateral –istoric şi
geograf, filozof şi muzician– Dimitrie Cantemir trasează drumuri
noi in cultura naţionala, dar şi in cea europeana. Spirit
enciclopedic, reprezentant de frunte al umanismului şi renaşterii
romaneşti, Cantemir este un premergător al iluminismului şi al
Scolii ardelene in cultura şi literatura noastră. Aşa se explică
înalta apreciere pe care i-o dă cel mai de seamă reprezentant al
iluminismului in Franţa, marele scriitor şi filozof Voltaire, care
spunea despre Cantemir că ”unea talentele vechilor greci cu
ştiinţa literelor şi aceea a armelor ” 1.
Prin vasta şi remarcabila sa opera ştiinţifica şi literara
s-a situat cu mult deasupra cărturarilor vremii, Cantemir
constituind o culme. Criticul Alexandru Piru spunea despre el:
„Cantemir încoronează opera culturala a umanismului medieval
şi pregăteşte totodată calea spre o altă epocă culturală, epoca
iluminismului şi a Scolii ardelene” 2.
Dintre multiplele şi variatele sale lucrări, cele mai
importante sunt lucrările istorice precum ”Istoria creşterii şi
descreşterii Imperiului Otoman”, „Viaţa lui Constantin
Cantemir”, „Hronicul vechimei a romano- moldo- vlahilor”, dar
şi o monografie ştiinţifică a Moldovei intitulată „Descrierea
Moldovei”(„Descriptio Moldaviae”- scrisa in 1716 in limba latina
la cererea Academiei din Berlin).
In cei aproape 22 de ani, cu câteva întreruperi, pe
care i-a petrecut la Istambul, Cantemir se documentează in
literatură, lingvistică, filozofie, religie, logică, geografie,
etnografie şi muzicologie (acesta scriind un tratat de muzică in
limba turcă şi creând primul sistem otoman de notaţie
muzicală)3.
Lucrările lui, cele mai multe scrise in limba latină, atesta o
bogată documentare in domeniul ştiinţelor umaniste şi o mare
pasiune pentru cercetare, după cum el însuşi mărturisea:
“Sufletul odihnă nu poate afla până nu găseşte adevărul, carile îl
cearcă oricât de departe şi oricât de cu truda i-ar fi a-l nimeri”.
Întreaga operă a lui Dimitrie Cantemir exprimă o
concepţie superioară despre istorie fată de cea a cronicarilor,
deoarece, în timp ce aceştia explicau fenomenul istoric prin
voinţa forţei divine, Cantemir acordă atenţia cuvenită principiului
cauzalităţii in explicarea faptului istoric: “nici un lucru fără
pricină să se facă nu poate”. Acest fapt ne arata ca istoricul
nostru nu este un simplu om al epocii, mulţumindu-se ca şi
1
Emil Giurgiu, “Literatura romana”, Editura didactica si pedagogica , Bucureşti, 1971, pag.102
2
Idem,op.cit., pag 95
3
Magazin istoric, anul X, Nr.3 (108), martie1976, pag.32
ceilalţi cu explicaţii banale, ci un perpetuu căutător de
adevăruri, având o baza bine fundamentată logic.
Opera monografică “Descrierea Moldovei”– scrisă in
limba latină şi tradusă in limba romană in anul 1812– este
deosebit de valoroasă, fiind singura descriere a statului feudal
moldovenesc făcută de un roman(astfel acesta elaborând prima
harta a Moldovei). Prima parte este consacrata descrierii
geografice a tarii, in care sunt detaliate cu lux de amănunte
trăsăturile de relief, fauna, flora precum si aşezările umane. In
partea a doua este înfăţişata organizarea politica si
administrative a tarii, cu referiri abundente la forma de stat,
alegerea domnitorilor, forma de succesiune precum si obiceiurile
de cununie şi înmormântare. Ultima parte reprezintă un portret
etnografic şi lingvistic al toposului. Aşadar, Dimitrie Cantemir
este primul nostru cărturar care cuprinde intr-o opera de-a sa
etnografia şi folclorul. In aceasta carte scrie cu mândrie despre
patria sa, dorind să impună străinătăţii imaginea unui popor
viteaz şi a unei tari bogate. Abordând problemele lingvistice,
Cantemir susţine unitatea de limba a poporului roman: “vlahii si
ardelenii au acelaşi grai ca moldovenii”4. Astfel,marele istoric
concepe istoria drept un mijloc de modelare a conştiinţei de sine
a unui popor, de cultivare a conştiinţei naţionale. El, spre
deosebire de Neculce care prefera graiul moldovean, a făcut
apel la cuvinte din graiul ardelean, maramureşean şi muntean,
tocmai pentru a forma o limba româneasca unitara.
Din punct de vedere personal, cea mai
reprezentativa opera a lui Dimitrie Cantemir, prin aportul pe
care l-a adus culturii si literaturii romane este “Istoria
ieroglifica”. A fost scrisa la Constantinopol şi considerată primul
roman din literatura romană, un roman alegoric sau roman-
parabolă, ce seamănă, prin folosirea unor măşti animaliere, cu
"Le Roman de Renard" cu care însuşi Călinescu o compara
”adevărat roman de Renard romanesc”5 si prin virulenta
polemica a pamfletului politic, cu "Istoria secreta" a lui Procopius
din Cezareea. Aceasta este singura opera literara a lui Cantemir
şi in acelaşi timp prima scriere beletristica in proza din literatura
romana, primul nostru roman original ce prefigurează teme,
formule si motive ale literaturii moderne.
Ceea ce este deosebit la aceasta opera, este faptul
ca face trecerea de la lucrările de tinereţe (caracterizate prin

4
D.Cantemir, “Descrierea Moldovei”, Ediţie îngrijita si prefaţata de C.Maciuca, Editura I.Creanga,
Bucureşti, 1978, pag.207
5
G.Calinescu, “Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent”, Bucureşti, 1941, pag.44
preocuparea pentru filozofie si morala), la cele de maturitate
(caracterizate prin preocuparea pentru istorie).
Opera ne prezintă un vast tablou al societăţii feudale din
Moldova si Ţara Româneasca in perioada anilor 1703-1705.
Oricât de subiectiv ar fi scriitorul si oricât ar reduce istoria la
propria persoana, multe din datele cuprinse in scriere constituie
un izvor istoric important, in special datorita manevrelor de
culise, necunoscute altor izvoare. Din nou, acelaşi George
Călinescu susţinea ideea ca in aceasta opera domină ficţiunea,
adevărul istoric rămânând pe planul al doilea ca importanţă6.
În demonstrarea caracterului literar al operei, însuşi scriitorul
mărturiseşte că datorită constrângerilor vremii, s-a văzut nevoit
să nu dezvăluie anumite fapte istorice –de altfel unele din ele
considerându-le neimportante pentru a fi consemnate in istorie–
cat şi numele personajelor, atribuindu-le acestora nume de
animale.
Un alt motiv pe care scriitorul îl invoca este limba, sub aspectul
mijloacelor de expresie literara. Din aceasta perspectiva,
Cantemir si-a luat angajamentul ca, prin opera sa, sa şlefuiască
o limba pe care el o considera destul de „brudie” sub aspect
literar si din punct de vedere al posibilităţii de exprimare a unor
idei.
Nevoia pe care a simţit-o tot timpul, aceea de a demonstra
justeţea cauzei sale in contextul evenimentelor si faptelor
politice, constituie un impediment in calificarea acestei opere
drept o scriere de natura strict literara.
„Istoria ieroglifica” devine, prin mulţimea observaţiilor
psihologice, morale, educative, politice, prima noastră opera
literara de critica a moravurilor, fapt ce ii acorda valoarea si
amploarea unui roman social modern.
Sub aspectul înnoirii literaturii, scriitorul introduce
pentru prima data in literatura romana elementul „apa”. Sub
forma ei curgătoare, Nilul, apa semnifica lacomi afara margini a
demnitarilor otomani.
Dimitrie Cantemir dorea a se acorda limbii romane demnitatea
ce i se cuvenea alături de limbile socotite „alese” (slavona,
greaca si latina).Ulterior, acesta a reuşit sa înlocuiască slavona –
ca limba de cultura– cu romana şi sa-şi continue procesul deja
început de îmbogăţire şi şlefuire a limbii romane.

6
D.Cantemir, “Istoria ieroglifica”, Antologie, tabel cronologic, prefaţa si note de Ion Verdes, Ed. Albatros,
Bucureşti, 1977, pag. XIII- XVII
O prima cale in îmbogăţirea limbii o constituie împrumuturile
lexicale (din turca, araba, persana,italiana, greaca si latina) sau
reactualizarea unor termeni slavoni.
O a doua cale a fost plecarea de la fondul lexical al limbii
noastre pentru crearea unor termeni noi, prin extinderea
sensului si funcţionalităţii unor cuvinte comune. Rezultatele nu
au întârziat sa apară, Cantemir dând câteva exemple
concludente in valorificarea ideii sale7.
Lucrul care şochează la Cantemir este preferinţa
exagerata pentru podoabele stilistice, fraza ampla şi bogăţia de
simboluri care îngreunează descifrarea ideilor expuse de către
el, descifrare fiind accesibila doar celor cu adevărat pregătiţi
intelectual. Imaginea de labirint a romanului este data atât de
complexitatea minţii autorului instruit la şcoli greceşti şi trăit în
atmosferă musulmano-grecească, cât şi de mulţimea
personajelor angajate în acţiuni paralele sau convergente.
Monotonia este in mare măsura evitata si prin faptul ca scriitorul
introduce teme folclorice, povestiri de inspiraţie populara. In
acest fel apar versuri in genul bocetului sau descântecului. Prin
contribuţia lui Cantemir se pun bazele unor specii literare ca
fabula, elegia, romanul alegoric, pamfletul politic.
Cantemir este – după cum spune prof. Dr. Doc. Ion Chiţimia ,,cel
mai universal spirit românesc". Faţă de B.P.Hasdeu sau de G.
Călinescu, cu care adesea a încercat a fi comparat, Cantemir
este şi filozof în accepţia cea mai strictă a termenului,
compozitor, muzicolog si om de ştiinţă.
Se poate vorbi despre Cantemir ca despre cel
dintâi român care exercită asupra conştiinţei culte europene o
influenţă reală. Cantemir este primul care se simte în faţa
universului, a istoriei şi viitorului, purtătorul de cuvânt al tuturor
românilor.
Fiind cunoscător profund al limbii româneşti, deşi a stat de mult
departe de ţară, cunoştea şi culturile româneşti de dinaintea sa.
Cantemir mai poseda o calitate ce-l făcea unic în vremea sa şi
printre contemporani, aceea de a fi „un izvor al destinelor
viitoare ale poporului său". Nimeni, nici cei mai luminaţi cărturari
şi politicieni români ai vremii de atunci, nu mai aveau puterea în
această conjunctură grea să mai străbată cu mintea viitorul. Cea
mai mare izbândă a geniului lui Dimitrie Cantemir a fost această
întoarcere a poporului său cu faţa către viitor8.

7
D.Cantemir, “Istoria ieroglifica”, Antologie, tabel cronologic, prefaţa si note de Ion Verdes, Ed. Albatros,
Bucureşti, 1977, pag. XXXVII- XLI
8
http://www.e-referate.ro/referate/Dimitrie_Cantemir_-_geniu_european2007-11-08.html
Lucrarea “Istoria creşterii şi descreşterii
Imperiului Otoman” i-a creat lui Cantemir o faimă mondială, fiind
prima contribuţie de mare valoare a unui roman la dezvoltarea
culturii universale. Cartea a fost o lucrare de căpătâi pentru
diplomaţia europeană, datorită traducerilor in engleză (1734-
1735), franceză (1743) şi germană (1745). În această lucrare,
Dimitrie Cantemir a relatat istoria Imperiului Otoman și a
analizat cauzele care au dus la destrămarea lui, insistând și
asupra posibilităților popoarelor asuprite de a-și recuceri
libertatea. În baza unor numeroase cronici turceşti, persane,
bizantine şi post-bizantine, precum şi a mai multor autori vest
europeni, Dimitrie Cantemir a reconstituit istoria unuia dintre
cele mai mari puteri de atunci care s-a întins pe trei continente,
stăpânind numeroase popoare şi care exercita o mare presiune
asupra ţărilor din centrul şi estul Europei.
Activitatea de savant a lui Dimitrie Cantemir se
încheie cu „Hronicul vechimei romano- moldo-vlahilor”(1719-
1722), socotit multa vreme opera sa capitală, prima istorie a
romanilor de pretutindeni, un testament pe care îl transmite
neamului sau. Este o lucrare de sinteză ce înfațișează concepția
savantului asupra formării poporului roman și a limbii romane,
tratând, cu o documentare extrem de bogată -de peste 150 de
izvoare romane si straine in limbile latina, greaca, polona si
rusa- originile poporului roman și evolutia sa până la al doilea
descalecat, momentul întemeierii celor doua țări române,
Muntenia și Moldova. Scrisa in limba romana, opera este
conceputa după un plan vast şi cu o largă informaţie extrasă din
lucrări ale istoricilor din cele mai vechi timpuri, în lucrare
stăruind ideea unităţii poporului roman, ideea latinităţii şi
continuităţii sale in Dacia. Hronicul evidenţiază o vasta
problematica social-politica, interesând realităţile romaneşti,
domnia, feudalismul in Moldova, asuprirea otomană, boierimea
şi ţărănimea. Dimitrie Cantemir a pus şi problema rolului
românilor în istoria universală. Nobleţea neamului romanesc
constă nu atât în ilustra ascendenţă romană, cât în faptul că se
trage din purtătorii unei strălucite civilizatii .
La aceasta magnifica lucrare, Petre Panaitescu aprecia faptul ca
scriitorul a pus pe primul plan problema continuitatii romanilor in
Dacia si sustine ca opera lui se ridica deasupra predecesorilor
prin „felul cum leaga istoria romanilor de istoria universala”9.
Ceea ce afirma Panaitescu este faptul ca, in demonstrarea
drepturilor politice ale poporului roman Cantemir a integrat
9
P.P.Panaitescu, “Dimitrie Cantemir- Viata si opera”, Editura Academiei R.S.R.,1948, pag. 238
istoria nationala in circuitul istoriei universale, scriitorul nostru
subliniind contributia romanilor la apararea civilizatiei europene,
a celorlalte popoare romanice.
Savantul pledează pentru afirmarea rolului esențial al poporului
român, prin meritul de a apara crestinatatea împotriva invaziilor
străine, din acest motiv considerând că și Europa trebuie sa-l
protejeze în fața unui impas, a unei circumstanțe nafavorabile.
Descoperind și analizând aceste informații,
pot conchide că Dimitrie Cantemir este o personalitate
remarcabilă a culturii romane și europene prin vasta operă pe
care a creat-o, prin ideile progresiste și spiritul sau enciclopedic
inovator. Scrierile științifice, filozofice și literare ale sale au adus,
intr-o epocă de predominare a ideologiei religioase, o contribuție
însemnată la dezvoltarea orientarii laice în cultura romanească
și a făcut un salt enorm în ştiinţa istorică naţională punând
temeliile istoriografiei noastre moderne şi contemporane. Om de
o infinita expresivitate, Cantemir reuşeşte să întrunească in
opera sa fantasticul, exoticul, miraculosul şi absurdul,
dovedindu-se a fi un explorator însetat de descifrarea tainelor, a
aspectelor misterioase ale vieţii care uimesc şi tulbura sufletul
omenesc.
BIBLIOGRAFIE:
1. Emil Giurgiu, “Literatura romana”, Editura didactica si pedagogica , Bucureşti, 1971
2. Magazin istoric, anul X, Nr.3 (108), martie1976
3. G.Calinescu, “Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent”, Bucureşti, 1941
4. D.Cantemir, “Descrierea Moldovei”, Ediţie îngrijita si prefaţata de C.Maciuca, Editura
I.Creanga, Bucureşti, 1978
5. D.Cantemir, “Istoria ieroglifica”, Antologie, tabel cronologic, prefaţa si note de Ion
Verdes, Ed. Albatros, Bucureşti, 1977
6. Al.Piru, “Literatura romana veche”, ediţia a II-a, E.P.L., Bucureşti, 1962
7. Al.Piru, “Istoria literaturii romane I”, Perioada veche, Editura didactica si pedagogica,
Bucureşti,1970
8.Petru Vaida, “Dimitrie Cantemir si umanismul”, Editura Minerva, Bucureşti, 1972
9. www.e-referate.ro