Sfânta Fecioară Maria – Maica Domnului

Una dintre cele mai controversate chestiuni legate de Fecioara Maria, Maica Domnului, pe care o pun în
discuţie neoprotestanţii, este aceea a pururea-fecioriei. Şi, după cum ştim, fie că se numesc baptişti, adventişti,
penticostali sau în vreun alt fel, neoprotestanţii au respins de la început ideea că Maria ar fi rămas fecioară după
naşterea Mântuitorului, ei pretinzând că ea ar mai fi născut şi alţi copii, din unire trupească, şi pe care ei chiar îi
identifică, plini de siguranţă, cu ‚fraţii Domnului’1. Textele pe care se sprijină aceşti eretici2 sunt următoarele:
1) Matei, 1, 25: ‚‚Şi nu a cunoscut-o până când nu a născut pe Fiul ei primul-născut; şi a chemat numele
Lui Iisus.’’
Aici ne interesează două expresii: până când (εως , heos) şi primul-născut ( ο πρωτοτοκος , o prototokos).
Aceste două cuvinte cheie sunt folosite de eretici pentru a-şi susţine învăţătura. Ei spun că, deoarece Iisus este
numit primul-născut iar Iosif nu a cunoscut-o pe Maria până când nu a născut pe Iisus, este de la sine înţeles că,
după naşterea Domnului, Iosif a cunoscut-o, şi Maria a mai născut şi alţi copii, iar aceştia sunt ‚fraţii Domnului’.
Iată răspunsul: În primul rând, expresia până când indică doar punctul fix pe care scriitorul vrea să-l
determine. Aici, ca peste tot în Sfânta Scriptură, arată un timp nedeterminat şi nu indică automat o schimbare a
stării anterioare, dar nici nu dezvăluie situaţia de după acest punct. Lucrul acesta îl vedem clar din următoarele
exemple în care este folosită aceeaşi expresie:
a) ‚‚Şi (Noe) a trimis corbul, ca să vadă dacă scăzuse apa. Acesta, zburând, nu s-a mai întors până când a
secat apa de pe pământ.’’ (Facerea, 8, 7). Dar asta nu înseamnă că s-ar mai fi întors vreodată.
b) ‚‚Şi Micol, fiica lui Saul, nu a făcut copii până în ziua morţii ei.’’ (2 Regi, 6, 23). În mod sigur după
aceea nu a mai născut.
c) ‚‚Şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele până la sfârşitul veacului.’’ (Matei, 28, 20b). Iar Sfântul Pavel
afirmă că şi noi ‚‚pururea cu Domnul vom fi’’ (1 Tesaloniceni, 4, 17), deci şi după sfârşitul veacului.
d) ‚‚Şi ea a fost văduvă până la optzeci şi patru de ani...’’ (Luca, 2, 37a).
e) ‚‚Până când voi veni ocupă-te de citire, de îndemnare, de învăţătură’’ (1 Timotei, 4, 13)
f) ‚‚Şezi în dreapta Mea, până când voi pune pe vrăjmaşii Tăi scăunel al picioarelor Tale.’’ (Evrei, 1, 13b,
cf. Psalmi, 109, 1). Dar Scriptura ne spune despre Domnul că ‚‚va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia
lui nu va avea sfârşit.’’ (Luca, 1, 33).
În al doilea rând, expresia primul-născut, de asemenea, nu dezvăluie nimic, ci este la fel de ambiguă.
Primul născut, sau întâiul născut, era numit la evrei orice copil de sex masculin care se năştea primul, indiferent
dacă după el mai urma sau nu un altul 3. Acest băiat, primul născut al unei familii, era afierosit (dedicat) Domnului
(Ieşire, 13, 2) şi se bucura de unele drepturi speciale (Numerii, 18, 15, Deuteronom, 21, 17).
Această expresie biblică vetero-testamentară a intrat şi în uzul vorbirii primilor creştini. În Noul Testament
se spune că Dumnezeu ‚‚aduce pe primul-născut în lume’’ (Evrei, 1, 6a), referindu-se aici la Fiul lui Dumnezeu,
Domnul Iisus Hristos. Dar asta nu înseamnă nicidecum că Dumnezeu ar mai avea şi un alt Fiu, al doilea născut,
întrucât în alt loc se spune: ‚‚şi am privit slava Lui, slavă ca a Unicului-Născut din Tatăl...’’ (Ioan, 1, 14b, cf. Ioan,
1, 18; 3, 16, 18, 1 Ioan, 4, 9).
2) Matei, 12, 46-47: ‚‚Încă vorbind El mulţimilor iată mama şi fraţii Lui stăteau afară cerând să-I
vorbească. Dar cineva I-a zis: Iată mama Ta şi fraţii Tăi stau afară cerând să-Ţi vorbească.’’ (cf. Luca, 8, 19, 20).
Matei, 13, 55-56: ‚‚Nu este Acesta fiul teslarului ? Nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii Lui: Iacov şi
Iosi(f) şi Simon şi Iuda ? Şi surorile Lui nu sunt toate la noi ? Deci de unde are El toate acestea ?’’
Marcu, 6, 3: ‚‚Nu este Acesta Teslarul, fiul Mariei şi frate al lui Iacov şi al lui Iosi(t) şi al lui Iuda şi al
lui Simon ? Şi nu sunt surorile Lui aici la noi ? Şi se poticneau întru El.’’
Alte texte cu referire la ‚fraţii Domnului’ găsim la: Ioan, 2, 12; 7, 3, Fapte, 1, 14, 1 Corinteni, 9, 5,
Galateni, 1, 19.La prima vedere, din aceste texte, care nu sunt puţine la număr, ar reieşi că, într-adevăr, Iisus nu ar
fi fost singurul copil născut de Maria. Ba mai mult, aflăm chiar şi numele fraţilor şi surorilor Lui. Răspunsul nostru,
însă, este că nu poate fi acesta adevărul.

1
Acest argument a fost invocat pentru prima dată în istoria Bisericii în secolul al IV-lea de către un oarecare Helvidius, contracarat de către
Fericitul Ieronim cu tratatul ‚Împotriva lui Helvidius, despre pururea fecioria Mariei’.
2
Eretic este cel care s-a abătut de la dreapta învăţătură a Bisericii, adoptând, susţinând şi propagând o altă credinţă. Scriptura ne îndeamnă ca
‚‚pe omul eretic, după una şi a doua dojană, părăseşte-l, cunoscând că s-a abătut unul ca acesta şi păcătuieşte, fiind el cel care se osândeşte
pe sine.’’ (Tit, 3, 10-11).
3
Ceea ce este logic, deoarece nu puteau şti dinainte dacă vor mai avea sau nu copii.

1
 Pentru început să analizăm cum este prezentată în Noul Testament relaţia dintre personaje. Maria este
numită simplu mama lui Iisus (Ioan, 19, 25), însă nu şi mamă a celorlalţi ‚fraţi’, Iacov, Iosi, Iuda şi Simon. Aceştia
sunt, într-adevăr, numiţi ‚fraţii’ lui Iisus, însă niciodată fiii Mariei, aşa cum este numit numai Iisus, în mod legitim.
Un lucru care trebuie ştiut este faptul că, la evrei, cuvântul ‚frate’ (în ebraică ‫ אח‬, ah, în greacă αδελφος ,
adelphos) se întrebuinţa şi într-un sens mai larg, cu înţelesul de ‚rudă apropiată’, ‚rubedenie’, ‚văr’ sau chiar
‚nepot’, întrucât limba ebraică nu posedă un termen corespunzător pentru aceste grade de rudenie. Astfel, Avraam
îl numeşte pe Lot ‚frate’ (Facerea, 13, 8), deşi tot Scriptura spune clar că îi era nepot de frate (Facerea, 11, 27; 12,
5; 14, 12, 14, 16). La fel, Laban i se adresează lui Iacov numindu-l ‚frate’ (Facerea, 29, 15), deşi acesta din urmă îi
era nepot (Facerea, 27, 43; 28, 2, 5; 29, 1, 10, 13). În Levitic, 10, 4, sunt numiţi ‚fraţi’ verii fiilor lui Aaron. Tot în
loc de veri este folosit pluralul ‚fraţi’ în 1 Paralipomena, 23, 22.
De asemenea, în studierea acestui caz trebuie să nu pierdem din vedere faptul că scriitorii biblici istorisesc
faptele aşa cum s-au petrecut şi redau cu exactitate ceea ce au spus şi făcut personajele pe care le prezintă. Astfel,
evreii, chiar şi cei din Nazaret, unde copilărise Iisus (Luca, 4, 16), credeau despre El că este fiul lui Iosif (Luca, 4,
22b) şi chiar îl numeau pe Iosif ‚tatăl Lui’ (Ioan, 6, 42). Dar noi ştim că nu era aşa. Textele unde citim că Iisus ar fi
fost fiul lui Iosif arată clar că aceasta era ceea ce socoteau evreii că este, nu ceea ce era El cu adevărat:
Luca, 3, 23: ‚‚Şi era Iisus Însuşi când a început cam de treizeci de ani, fiind fiu, cum se credea, al lui Iosif
al lui Eli...’’
Ioan, 6, 42: ‚‚Şi ziceau: Nu este acesta Iisus fiul lui Iosif, căruia noi îi ştim tatăl şi mama ? Cum acum zice
că ‚din cer am coborât.’ ?’’
Chiar şi Maria, mama Sa, vorbeşte despre Iosif ca despre tatăl lui Iisus (Luca, 2, 48), deşi nu era decât tatăl
adoptiv, iar ea ştia cel mai bine lucrul acesta (cf. Luca, 1, 34, 35). Luca, deşi îi numeşte atât pe Maria cât şi pe Iosif
ca fiind părinţii Lui, totuşi, atunci când Se naşte, Iisus este doar Fiul Mariei: ‚‚Şi a născut pe Fiul ei primul-
născut...’’ (Luca, 2, 7), ‚‚Şi nu a cunoscut-o până când nu a născut pe Fiul ei primul-născut; şi a chemat numele
Lui Iisus.’’ (Matei, 1, 25). Copilul Iisus Însuşi face diferenţa între Iosif, tatăl Său adoptiv, şi Dumnezeu-Tatăl Său.
(Luca, 2, 48-50).
În plus, dacă Iisus ar fi fost într-adevăr fiul natural al lui Iosif, atunci El nu ar fi putut pretinde drepturile
legitime la tronul lui David. Conform profeţiei de la Iermia, 22, 28-30, ‚‚nimeni din neamul lui (Iehonia) nu va mai
şedea pe tronul lui David şi să domnească peste Iuda !’’, iar Matei, 1, 12 spune că Iosif era descendent pe linie
directă al regelui Iehonia. Ca fiu al lui Iosif, Iisus nu ar fi putut moşteni pe drept tronul lui David, dar ca fiu al
Mariei ar fi putut face aceasta.
Dacă analizăm în mod atent textele citate mai sus, observăm o afirmaţie interesantă a evangheliştilor în
legătură cu convingerile evreilor din patria Sa4: ‚‚se poticneau întru El’’ (Matei, 13, 57a, Marcu, 6, 3). Vă întrebaţi
de ce ? Pentru că ei Îl credeau fiul natural al lui Iosif şi frate de sânge cu Iacov şi cu ceilalţi (aşa cum cred şi ereticii
de astăzi), iar El nu era. Rezultatul acestor consideraţii greşite despre originea lui Iisus ni-l arată în continuare
Scriptura, când spune: ‚‚Şi nu a făcut acolo minuni multe din cauza necredinţei lor.’’ (Matei, 13, 58), ‚‚Şi se mira
din cauza necredinţei lor.’’ (Marcu, 6, 6).
Revenind la relaţia dintre personaje, observăm că înainte de naşterea lui Iisus, Maria este numită de către
înger ‚femeia lui Iosif’ (Matei, 1, 20, 24), însă după naştere îngerul nu o mai numeşte astfel (deşi acum, mai mult
decât înainte, ar fi avut temei), ci o numeşte simplu ‚mama copilaşului’ (cf. Matei, 2, 13, 14, 20, 21).5 Dacă, după
naşterea lui Iisus, Maria ar fi devenit soţia lui Iosif (rolul de Fecioară fiind îndeplinit deja), n-ar fi fost normal ca
îngerul să o numească femeia lui Iosif şi nu mama copilaşului ? Toate acestea arată că Maria nu a fost niciodată
soţia lui Iosif, ci doar logodnica lui (cf. Luca, 1, 27; 2, 5). Iar despre faptul că Maria, încă înainte de a fi vestită de
către înger, nu avea de gând să trăiască o viaţă de familie, ci dorea mai degrabă să rămână fecioară, vedem din
nedumerirea Fecioarei la auzul veştii că în viitor va deveni mamă: ‚‚Cum va fi aceasta, de vreme ce bărbat nu
cunosc ?’’ (Luca, 1, 34). Întrebarea ar părea nefirească dacă Maria ar fi dorit căsătoria, întrucât îngerul nu-i dăduse
încă nici un detaliu despre timpul şi modul minunat în care se va produce evenimentul. Din punctul ei de vedere,
însă, aceasta era o întrebare firească, inevitabilă şi, în acelaşi timp, necesară. În ceea ce priveşte starea ei de după
naşterea Pruncului Iisus, ni se pare josnic a gândi că o fiinţă umană de o aşa curăţenie, care a născut, a purtat în
braţe şi a suferit pentru Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, ar putea renunţa la rolul de Maică a Domnului
pentru a duce o viaţă obişnuită de mamă a multor copii, aşa cum cred unii. În Evanghelii, Maria este numită ‚mama
lui Iisus’, iar Iisus este numit simplu ‚fiul Mariei’ (Marcu, 6, 3), expresie care ar fi dat loc la confuzii dacă ea ar fi
avut şi alţi copii.

4
Este vorba de oraşul Capernaum, aflat pe malul nordic al Mării Galileii, unde a locuit Iisus o perioadă şi pe care îl considera ‚cetatea Sa’
(Matei, 9, 1).
5
‚După ce naşterea s-a săvârşit, după ce bănuiala a dispărut, iar bărbatul s-a încredinţat, îngerul îi vorbeşte deschis; nu-L mai numeşte pe
Prunc copilul lui, nici pe Fecioară femeia lui [...]’ (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, PSB, Bucureşti, 1994, p. 104)

2
 Din copilăria lui Iisus se păstrează în Biblie doar episodul când, la vârsta de doisprezece ani, merge la
Templul din Ierusalim împreună cu familia. Din acest episod reiese că Iisus era singurul copil pe care îl aveau cu ei
Iosif şi Maria. Logic ar fi fost ca şi ceilalţi ‚fraţi’ să se fi aflat împreună cu ei, nu în altă parte, cum vedem că s-a
întâmplat. După socoteala ereticilor aceşti ‚fraţi’ ar trebui să fie mai tineri decât Iisus, fiind născuţi după El. Ori, în
realitate ei sunt mai în vârstă, putându-şi purta singuri de grijă. Mai ales din Ioan, 7, 3 şi urm. rezultă că aşa-numiţii
‚fraţi’ ai lui Iisus sunt mai în vârstă decât El, căci îşi permit să se pronunţe asupra misiunii Sale, se consideră
îndreptăţiţi să-I dea sfaturi. Dar, dacă sunt mai în vârstă decât Iisus, atunci nu pot fi fiii Mariei, pentru că primul ei
copil, şi singurul, dealtfel, a fost Iisus.
Din Marcu, 6, 3, ştim că ‚fraţii’ lui Iisus se numeau: Iacov, Iosi, Iuda şi Simon. În celelalte cărţi ale Noului
Testament, în afara Evangheliilor, apar doar doi dintre ei: Iacov şi Iuda. Ce ştim despre ei ? Ce spun ei înşişi despre
ei ? De fapt ei nu se autointitulează ‚fraţi’, ci ‚robi’ ai lui Iisus Hristos.
a) Iacov scrie: ‚‚Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos ’’ (1, 1). Este amintit de Pavel,
care scrie: ‚‚Dar pe altul dintre apostoli nu am văzut, decât pe Iacov, fratele Domnului.’’ (Galateni, 1, 19). Este cel
mai vârstnic dintre ‚fraţi’ (cf. Marcu, 6, 3, Matei, 13, 55), dar purta apelativul de ‚‚cel Mic’’ (Marcu, 15, 40).
Conform cu 1 Corinteni, 15, 7, lui i s-a arătat Iisus înviat, iar faptul că este enumerat în mod special arată că nu a
fost apostol. După convertire a devenit conducător6 al creştinilor din Ierusalim (cf. Fapte, 12, 17), Pavel numindu-l
‚‚stâlp al Bisericii’’ (Galateni, 2, 9). Din 1 Corinteni, 9, 5, aflăm că a fost căsătorit. El a condus discuţiile primului
sinod al Bisericii, în anul 51 (cf. Fapte, 15, 13-21). Din Tradiţia Bisericii ştim că mama sa se numea Maria lui
Cleopa, ‚sora’7 Maicii Domnului (cf. Ioan, 19, 25). El este autorul epistolei care îi poartă numele. Chiar şi iudeii
neconvertiţi la Hristos îl cinsteau, numindu-l ‚oblias’ (cel drept). A murit ucis cu pietre în anul 62 sau 63 (cf. Iosif
Flaviu, ‚Antichităţi’, XX, 9, 1).
b) Iuda scrie: ‚‚Iuda, rob al lui Iisus Hristos, dar frate al lui Iacov ’’ (Iuda, 1, 1). Deducem că era cel mai
tânăr dintre ‚fraţi’, fiind amintit ultimul sau penultimul (cf. Matei, 13, 55, Marcu, 6, 3). Felul cum vorbeşte despre
Sfinţii Apostoli, la persoana a III-a (Iuda, 1, 17), ne arată că nu se considera ca unul dintre ei.
Cărţile Noului Testament fac o deosebire netă între Apostoli sau ucenicii Domnului şi ‚fraţii’ Domnului
(cf. Ioan, 2, 12; 7, 2, Matei, 12, 46, Marcu, 3, 31, Luca, 4, 9, 19, Fapte, 1, 12). ‚Fraţii’ Domnului I-au fost ostili în
perioada dinaintea Învierii şi nu au crezut în El în timpul activităţii Sale (Ioan, 7, 2-6), deci Hristos nu Şi I-a putut
alege ca apostoli.
În legătură cu cinstirea8 de care se bucură Maica Domnului în Biserica Ortodoxă, aceiaşi eretici vin cu
diferite argumente cu care să combată Tradiţia aproape bimilenară a creştinătăţii răsăritene.
Unii spun că nici măcar Hristos, care era Fiul ei, nu i-a acordat cinstire, desconsiderând-o şi numind-o
‚femeie’ (Ioan, 2, 4; 19, 26), ceea ce, după mintea lor, ar însemna că nu mai era fecioară. Însă apelativul de
‚femeie’ era folosit în mod curent de evrei pentru a desemna persoanele de sex feminin, la fel cum era folosit şi
apelativul de ‚bărbat’ pentru persoanele de sex masculin. De asemenea, Eva a fost numită de la început ‚femeie’,
deşi ea era fecioară în rai, la fel cum şi Fecioara Maria este numită binecuvântată între ‚femei’ (nu între fecioare),
deşi chiar un verset mai sus scrie că ea era fecioară (Luca, 1, 27).
Un argument adus de eretici împotriva rugăciunilor adresate Maicii Domnului este acela că noi nu avem
decât un mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, iar acela este Iisus Hristos (cf. 1 Timotei, 2, 5); deci, exprimări de
genul ‚‚Nu avem alt ajutor afară de tine’’ şi ‚‚Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi !’’ sunt
ofense aduse lui Dumnezeu. Că nu este aşa, vom demonstra mai jos.
Biserica ortodoxă nu a negat niciodată faptul că Hristos este unicul mijlocitor al mântuirii obiective a
tuturor oamenilor, în raport cu Dumnezeu-Tatăl, subliniind totodată unicitatea jertfei Fiului lui Dumnezeu. Dar
Biserica nu neglijează nici folosul oricărui alt ajutor venit din partea sfinţilor, în legătură cu mântuirea subiectivă
(personală). Căci, deşi ‚‚ispăşirea Lui este pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru
ale întregii lumi ’’ (1 Ioan, 2, 2) – mântuirea obiectivă -, suntem îndemnaţi, totuşi, să lucrăm pentru mântuirea
noastră ‚‚cu frică şi cu tremur’’ (Filipeni, 2, 12) – mântuirea subiectivă. Ajutorul cel mai mare, după Dumnezeu, îl
putem primi de la Maica Domnului, ca una care se roagă pururea Fiului şi Dumnezeului ei. Maica Domnului nu ne
mântuieşte ea singură, ci ea ajută la mântuirea noastră, la fel cum făcea şi face şi Sfântul Apostol Pavel. 9 În calitate

6
Iacov a fost primul episcop al Ierusalimului, între anii 44-62.
7
Deşi Maria lui Cleopa este numită sora mamei Lui (a lui Iisus), este imposibil ca două surori să fi purtat acelaşi nume (Maria). Tradiţia
veche a Bisericii o prezintă pe Sfânta Fecioară drept unica odraslă a Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, deci Maria lui Cleopa nu putea să fie
altceva decât verişoara sau, mai degrabă, cumnata Maicii Domnului, caz în care ‚fraţii’ Domnului erau verii lui Iisus.
8
Maicii Domnului i se acordă o cinstire mai mare (supravenerare) decât cinstirea (venerarea) acordată tuturor celorlalţi sfinţi, însă infinit mai
mică decât cinstirea (adorarea) care I se acordă lui Dumnezeu.
9
A se vedea textele 1 Corinteni, 9, 22 (‚ca, cu orice preţ, să mântuiesc pe unii’) şi Romani, 11, 14 (‚şi să mântuiesc pe unii dintre ei’), unde
verbul folosit este tot σωζω (sozo), care înseamnă nu numai ‚a mântui (de păcate)’, ci şi ‚a salva (de la)’.

3
de Maică a Domnului10 ea este şi mai apropiată de Fiul ei şi Dumnezeul nostru, având în acelaşi timp rol de mamă
(după trup) şi rol de fiică (după duh).

10
Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? (Luca 1,43)