Sunteți pe pagina 1din 8

Unitatea de infractiuni

(Pluralitatea aparenta de infractiuni)

Aceasta se caracterizeaza printr-o singura actiune, un singur rezultat si un singur raport de


cauzalitate.

Unitatea de infractiuni este de doua feluri:

a) Unitatea naturala de infractiuni exista atunci când o fapta constituie, în mod natural, firesc
o singura infractiune.

b) Unitatea legala de infractiuni exista atunci când, în mod normal, ar exista o pluritate de
infractiuni, dar legiuitorul a prevazut expres exis 19119b121t tenta unei singure infractiuni.

Ex: Tâlharia (art. 211, cod penal) e compusa din furt si violenta (verbala sau fizica).

Formele unitatii naturale de infractiuni

1) Unitatea naturala colectiva exista atunci când, prin mai multe acte care se unesc într-o
singura actiune, se produce un singur rezultat si, în consecinta, o singura infractiune.

Conditii de existenta:

a) Trebuie sa existe o singura actiune realizata prin mai multe acte.

O actiune cuprinde mai multe acte atunci când actele respective sunt executate în mod
continuu, adica printr-un proces executional unic.

Pentru ca actiunea sa cuprinda mai multe acte trebuie ca între aceste acte sa nu existe
întreruperi sau intervale de timp, care sa fie nefiresti în raport de natura infractiunilor.

b) Trebuie sa existe aceeasi rezolutie infractionala pentru toate actele de executare.

Daca elementul nou aparut în cadrul rezolutiei infractionale intervine înainte de epuizarea
actiunii, atunci exista doar o modificare a rezolutiei initiale, iar conditia unicitatii rezolutiei
este îndeplinita.

În schimb, daca elementul nou aparut intervine dupa epuizarea actiunii, atunci exista o noua
rezolutie infractionala si o pluralitate de infractiuni.

c) Toate actele care creeaza actiunea unica trebuie sa aiba acceasi încadrare juridica.

Este îndeplinita aceasta conditie, existând încadrare juridica si atunci când o parte dintre
actele de executare realizeaza forma simpla a infractiunii, iar alte acte de executare realizeaza
forma calificata (agravanta) a infractiunii. Într-o astfel de ipoteza, încadrarea juridica a faptei
va fi în forma agravanta a acesteia.
Ex: Avem acte de executare începute ziua, continuate si încheiate pe timp de noapte. În acest
caz avem forma calificata a pedepsei.

d) Existenta aceluiasi subiect pasiv sau existenta aceluiasi obiect juridic lezat.

Potrivit unei prime opinii, unanima în jurisprudenta, majoritara în doctrina, trebuie facuta
distinctia între infractiunile contra persoanei si cele contra patrimoniului. În cazul infractiunii
contra persoanei este obligatorie unicitatea subiectului pasiv, în timp ce în cazul infractiunii
contra patrimoniului aceasta conditie nu trebuie îndeplinita pentru a exista unitate naturala
colectiva.

Argumentele aduse în favoarea acestei distinctii sunt urmatoarele doua:

- Pe de o parte, în cazul infractiunii contra persoanei conteaza pentru faptuitor, în mod


esential, identitatea subiectului pasiv. Pe de alta parte, în cazul infractiunii contra
patrimoniului, pe faptuitor nu intereseaza identitatea subiectului pasiv.

- În cazul infractiunii contra persoanei exista atâtea obiecte juridice lezate câte persoane sunt
lezate, în timp ce în cazul infractiunii contra patrimoniului exista un singur obiect juridic
lezat, indiferent de câti subiecti pasivi exista.

Potrivit unei a doua opinii (Florin Streteanu), nu trebuie facuta nici un fel de distinctie între
infractiunile contra persoanei si cele contra patrimoniului, conditia unicitatii subiectului pasiv
fiind obligatorie în amândoua cazurile.

Argumente:

- Exista infractiuni la care nu putem spune ca îl intereseaza pe infractor identitatea persoanei,


cum ar fi infractiunea de violare de domiciliu (infractiune contra persoanei).

- În realitate, fiecare are un patrimoniu distinct. Nu exista un patrimoniu comun.

- Orice forma de unitate de infractiuni, inclusiv unitatea naturala colectiva, presupune un


singur rezultat, iar lezarea unor persoane diferite nu poate sa produca un singur rezultat,
deoarece drepturile unor persoane distincte nu pot fi însumate.

1. Infractiunea simpla exista atunci când avem un singur act de executare si un singur rezultat,
fapta încadrându-se într-o singura norma legala.

2. Infractiunea continua

Este acea infractiune care se caracterizeaza prin faptul ca fie actiunea, fie re-zultatul actiunii
se prelungesc pe o perioada mai lunga de timp datorita naturii lor.

Exista doua forme de infractiuni continue:


a) Acea forma la care actiunea este continua (Ex: Conducerea în stare de ebri-etate, portul
ilegal de arma, detinerea de instrumente în vederea falsificarii).

b) Acea forma la care actiunea este unica, însa efectul ei se prelungeste în timp (Ex: furtul de
curent).

Infractiunile continue mai pot fi clasificate în:

a) Infractiuni continue succesive - Acele infractiuni în cazul carora, datorita naturii


infractiunilor respective exista anumite întreruperi ale continuitatii (în cazul furtului de curent,
este evident ca acesta nu este furat în continuu, ci mai sunt si perioade în care nu este folosita
reteaua de curent). Aceste întreruperi nu afecteaza unitatea de infractiuni. Aceasta ar fi
afectata doar daca întreruperile nu ar mai fi normale sau firesti.

b) Infractiuni continue permanente - Se caracterizeaza prin faptul ca actiunea incriminata nu


presupune prin natura ei anumite întreruperi, astfel încât orice întrerupere a actului de
executare conduce la solutia retinerii unei pluralitati de infractiuni. O astfel de infractiune
continua permanenta este orice fel de detinere ilegala: de droguri, de arme etc.

Aceasta clasificare este importanta deoarece se tine cont de faptul ca în cazul infractiunilor
continue succesive doar întreruperile anormale duc la un concurs de infractiuni, în timp ce la
infractiunile continue permanente orice întrerupere duce la un concurs de infractiuni.

Întreruperile judiciare ale actului de executare

În mod normal, atunci când un infractor care fura curent electric e prins si debransat de catre
politie, însa el se rebranseaza imediat, nu se întrerupe actul de executare, deoarece este o
întrerupere fireasca.

Potrivit doctrinei, momentul trimiterii în judecata echivaleaza cu întreruperea actului de


executare. Astfel, printr-o fictiune se considera ca infractiunea s-a epuizat, iar ceea ce se
comite ulterior acestui moment intra în interiorul unei noi infractiuni. Argumentele care sustin
acest punct de vedere sunt urmatoarele:

- În momentul trimiterii în judecata infractorului i se imputa faptele comise, iar ceea ce se


întâmpla ulterior nu poate face parte din rechizitoriu.

- Daca s-ar lua în considerare momentul condamnarii ca fiind momentul între-ruperii actului
de executare, s-ar crea un perpetum mobile judiciar.

Potrivit altor instante si altor autori momentul care trebuie luat în calcul este cel al
condamnarii definitive, pentru ca în dreptul penal român singurele hotarâri judecatoresti sau
singurele acte de procedura care produc efecte sunt cele defini-tive. În fapt întreruperile
judiciare sunt niste întreruperi artificiale, deoarece infrac-tiunea se comite în continuare, ele
fiind rezultatul unei fictiuni prin care se con-sidera ca o infractiune s-a epuizat.

Momentul consumarii si epuizarii infractiunii


Ca regula generala, în cazul infractiunilor cu durata de executare, raportarea altor institutii de
drept penal se face la momentul epuizarii infractiunilor, însa exista destul de multe exceptii de
la regula.

Este important de precizat ca atât capitolul referitor la întreruperile judiciare ale actului de
executare, cât si cel referitor la momentul epuizarii infractiunii sunt la fel reglementate în
cazul tuturor infractiunilor cu durata de executare.

Momentul consumarii infractiunii este momentul primului act de executare, iar momentul
epuizarii infractiunii echivaleaza cu momentul ultimului act de execu-tare. Singurul
rationament dupa care se alege momentul la care ne raportam e unul de natura pur practica, în
baza caruia se urmareste ca faptuitorul sa nu aiba o pozi-tie mai buna decât cel care a comis
fapta pe o perioada mai scurta.

Formele unitatii legale de infractiuni

Unitatea legala de infractiuni exista atunci când doua sau mai multe actiuni sau rezultate, care
în mod normal ar fi realizat continutul a mai multe infractiuni, sunt unite prin vointa
legiuitorului, într-o infractiune unica. În aceasta categorie intra infractiunea continuata,
infractiunea complexa, infractiunea de obicei si infractiunea progresiva.

1) Infractiunea continuata

Este reglementata în art. 41 (2), cod penal potrivit caruia ,,infractiunea este continuata când o
persoana savârseste la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiasi rezolutii
infractionale, actiuni sau inactiuni care prezinta, fiecare în parte, continutul aceleiasi
infractiuni”. Mai explicit, ea reprezinta o suma de infractiuni de acelasi fel, comise în baza
aceleiasi hotarâri.

Conditiile de existenta ale infractiunii continuate

a) Sa existe mai multe actiuni comise la diferite intervale de timp. Prin existenta acestei
conditii, infractiunea continuata se delimiteaza de unitatea naturala colectiva la care actele de
executare erau comise în mod continuu, fara înreruperi.

b) Sa existe o singura rezolutie infractionala. Este necesar ca înainte de începe-rea executarii


actiunii faptuitorul sa ia aceeasi rezolutie infractionala pentru toate actiunile comise ulterior.
Rezolutia unica presupune mai mult decât o simpla idee infractionala. Pentru a putea vorbi de
o rezolutie infractionala trebuie ca aceas-ta sa fie determinata, adica faptuitorul sa aiba în
minte, cel putin în linii mari, desfasurarea ulterioara a infractiunii.

Existenta unei rezolutii infractionale unice se determina în practica dupa anumi-te criterii. De
exemplu, dupa marimea intervalului de timp dintre actiuni. Astfel, daca acest interval e scurt,
se poate vorbi de o singura rezolutie. De asemenea, se mai au în vedere modalitatea de
comitere a actiunii, precum si obiectele vizate, care, daca sunt asemanatoare, pot sa probeze
existenta unei rezolutii unice.
c) Toate actiunile sa realizeze continutul aceleiasi infractiuni. Aceasta presu-pune doua
lucruri:

- În primul rând, sa existe unitate de încadrare juridica.

- În al doilea rând, sa existe acelasi rezultat al întregii infractiuni. Rezultatele partiale trebuie
sa poata fi cumulate într-un rezultat unic. E obligatoriu sa existe acelasi subiect pasiv.

d) Toate actiunile sa fi fost comise de aceeasi persoana, fara sa conteze însa for-ma de
participatie si fara sa conteze daca îsi schimba sau nu calitatea în care parti-cipa la comiterea
infractiunii (autor, coautor, instigator, complice). În cazul în care în cadrul unei infractiuni
continuate un infractor participa în mai multe forme de participatie se ia în considerare forma
de participatie cea mai grea. În situatia în care o persoana participa la o singura actiune se va
retine ca a comis o infractiune continuata doar daca stia ca participa la o astfel de infractiune.

În raport de aceste conditii trebuie sa se faca distinctie între infractiunea conti-nuata si


concursul real omogen. Criteriile de delimitare sunt urmatoarele:

a) La infractiunea continuata exista o unitate de rezolutie, iar la concursul omo-gen exista o


pluralitate de rezolutii. De regula, se considera ca atunci când între actiuni trec intervale de
timp foarte lungi exista mai multe rezolutii. Daca infracti-unile sunt comise în modalitati
asemanatoare si vizeaza acelasi obiect exista, de re-gula, o singura rezolutie.

b) În cazul infractiunii continuate este obligatorie existenta aceluiasi subiect pa-siv, în timp ce
la concurs nu este ceruta aceasta conditie.

c) La infractiunea continuata se cere ca între actiuni sa existe anumite intervale de timp, iar la
concurs nu exista acesta conditie.

Categorii de infractiuni care nu se pot comite în forma continuata

1) Infractiunile al caror rezultat este indivizibil sau definitiv (Ex: omor, avort).

Se discuta în doctrina daca tentativa de omor poate fi infractiune continuata. Potrivit unei
opinii, pe care o împartaseste si prof. F. Streteanu, tentativa de omor poate fi comisa în forma
continuata.

Ex: La otravirea cu arseniu sunt necesare mai multe acte de executare. Astfel, se dau victimei
mai multe doze pe o perioada de timp la anumite intervale.

Potrivit unei a doua opinii (sustinuta de R. Chirita), tentativa de omor, ca la ori-ce alta
infractiune, nu poate fi comisa în forma continuata pentru ca nu se poate îndeplini niciodata
conditiia unitatii de rezolutie infractionala.

2) Infractiunile din culpa, deoarece în cazul acestora nu exista rezolutie infrac-tionala. Din
aceeasi ratiune nu pot fi comise sub forma infractiunilor continuate nici infractiunile
praeterintentionate.
Este important de precizat ca si unele infractiuni omisive se pot comite în forma continuata.
De exemplu, ceferistul care nu lasa, în mod repetat, bariera la trecerea trenului. De asemenea,
infractiunile continue si cele de obicei se pot comite în forma continuata.

Sanctionarea infractiunii continuate

Potrivit art. 42, cod penal infractiunea continuata se sanctioneaza dupa acelasi sistem ca si
recidiva postexecutorie, adica cu o pedeapsa între minimum si maximum special al
infractiunii comise, însa sporul e cel de la concursul de infrac-tiuni (5 ani pentru închisoare si
jumatate din maxim pentru amenda).

2) Infractiunea complexa

Este infractiunea în cazul careia unul dintre elementele constitutive ale infracti-unii realizeaza
continutul unei alte infractiuni (Tâlharia – formata din furt si violen-ta, violul – format din
violenta si act sexual). Ea este reglementata în art. 41 (3), cod penal. Nu e necesar ca aceasta
sa fie comisa prin doua actiuni, existând si in-fractiuni complexe comise printr-o singura
actiune (ultrajul).

Infractiunea complexa poate fi de doua feluri:

a) Infractiune complexa în forma simpla – Când continutul de baza al infrac-tiunii cuprinde


un element care realizeaza singur continutul unei infractiuni.

Ex: ultraj, tâlharie

b) Infractiune complexa în forma agravata – Când elementul care realizeaza continutul altei
infractiuni este o circumstanta agravanta (Ex: furt prin efractie).

Ceea ce caracterizeaza infractiunea complexa este existenta a doua obiecte juri-dice, dintre
care unul este principal iar celalalt, secundar. În cazul în care se lezeaza doar obiectul juridic
secundar, fara a se leza si cel principal, exista tentativa la in-fractiunea complexa. Aceasta se
consuma atunci când se aduce atingere obiectului principal.

Importanta acestei clasificari consta în faptul ca în cazul infractiunii complexe în forma


simpla, inexistenta conditiilor de existenta ale infractiunii complexe con-duce la retinerea a
doua infractiuni distincte, în timp ce la infractiunea complexa în forma agravata, daca nu sunt
îndeplinite criteriile de existenta ale infractiunii com-plexe se vor retine tot 2 infractiuni, însa
una dintre ele este infractiune banuita a fi complexa, dar în forma simpla.

Infractiunea complexa prezinta importanta doar din punct de vedere al delimi-tarii acesteia de
concursul de infractiuni. Astfel, s-au format trei criterii de delimi-tare, care sunt si conditiile
de existenta ale infractiunii complexe:

1) Criteriul necesitatii absorbtiei - Potrivit acestui criteriu, o infractiune este complexa si o


absoarbe pe alta atunci când infractiunea absorbanta nu se poate co-mite niciodata fara a
comite automat si infractiunea absorbita. Acest criteriu se ana-lizeaza în abstract.
Au existat discutii în doctrina daca furtul prin efractie absoarbe sau nu violarea de domiciliu.
Dupa parerea noastra, acesta nu absoarbe violarea de domiciliu, deoa-rece poate exista furt
prin efractie si din masina, fabrica, uzina etc.. Deci, în acest caz va exista concurs de
infractiuni.

De asemenea, au existat discutii cu privire la textul art. 178 (3), cod penal care incrimineaza
uciderea din culpa comisa de catre un conducator auto aflat în stare de ebrietate. La prima
vedere art. 178 absoarbe prevederea din Codul rutier, însa nu e asa, deoarece aceasta
infractiune se poate comite si în alte locuri decât pe drumurile publice, asa cum prevede
Codul rutier.

2) Criteriul caracterului determinat sau determinabil al infractiunii absorbite - Presupune ca


textul legal al infractiunii complexe trebuie sa precizeze, fie explicit, fie implicit, infractiunea
care este absorbita. Daca lipseste acest carac-ter determinat sau determinabil fapta nu este
complexa si nu absoarbe o alta infrac-tiune. Infractiunea de înselaciune nu e una complexa,
nefiind determinata sau determinabila.

3) Criteriul pericolului social – Potrivit acestuia, infractiunea absorbanta trebuie sa aiba un


pericol social mai mare decât infractiunea absorbita (sa aiba o pedeapsa mai mare). Daca
pedeapsa pentru infractiunea absorbita este mai mare se retine întotdeauna concurs de
infractiuni.

3) Infractiunea de obicei

Pentru a exista infractiune de obicei, potrivit textului legal, este necesar sa fie comise mai
multe acte de executare, care sa evidentieze existenta unei obisnuinte.

Ex: prostitutia, cersetoria

Ceea ce diferentiaza infractiunea de obicei de cea continuata este faptul ca în cazul celei dintâi
un act de executare luat separat nu are relevanta penala, în timp ce la infractiunea continuata
orice act de executare luat separat este infractiune.

Exista o anumita forma a acestei infractiuni numita infractiune de simpla repe-tare, care se
caracterizeaza prin faptul ca legea precizeaza cu exactitate numarul ac-telor de executare care
trebuie comise pentru a exista infractiune. Astfel, art. 98, cod silvic incrimineaza însusirea de
cel putin doua ori a vreascurilor din padure ce depasesc o cantitate de 3m² de lemn.

4) Infractiunea progresiva

Exista atunci când, dupa comiterea actiunii de catre faptuitor, rezultatul faptei se agraveaza
fara interventia faptuitorului, conducând la o alta încadrare juridica a faptei (Exemplul clasic:
art. 180 – art. 183, cod penal). Chiar daca de cele mai multe ori infractiunea progresiva apare
la infractiunile comise praeterintentionat, exista si cazuri de infractiuni progresive comise
intentionat sau din culpa.

Ceea ce conteaza pentru încadrarea juridica a faptei este rezultatul final care se produce,
acesta determinând încadrarea juridica a faptei, în timp ce încadrarile an-terioare îsi pierd
relevanta. Daca infractorul a fost condamnat pentru prima fapta, atunci când se produce
rezultatul mai grav se face recurs în anulare si se da o noua hotarâre de condamnare.