Personlitatea -,,organizarea dinamică în cadrul individului a acelor

sisteme psihofizice care determină

gândirea şi comportamentul său caracteristic“ (Allport, 1991).
De asemenea, acelaşi autor
consideră că personalitatea reprezintă ,,ceea ce o persoană este
în mod real, indiferent de
modul în care ceilalţi îi percep calităţile sau de metodele prin
care le studiem“.
După N. Sillamy (1996) ,,personalitatea este, în esenţă,
elementul stabil al
conduitei unei persoane, modul său obişnuit de a fi, ceea ce o
diferenţiază de altele. Orice
om este, în acelaşi timp, asemănător cu alţi indivizi din grupul
său cultural şi diferit de ei
Psihologia Online Biblioteca Online
www.psihologiaonline.
Paul-Popescu-Neveanu considera ca “personalitatea este subiectul uman
considerat ca unitate bio-psiho-sociala, ca purtator al functiilor epistemice ,pragmatice
si axiologice”

personalitatea nu este nici exclusiv mentală, nici exclusiv nervoasă.

Organizarea sa atrage după sine funcţionarea atât a "spiritului", cât si a "trupului"
într-o unitate inextricabilă. " Ea este ceva şi face ceva. Sistemele psihofizice
latente motivează sau direcţionează o activitate şi o gândire specifică atunci
când intra în acţiune. Toate sistemele care compun personalitatea trebuie
considerate ca tendinţe determinate. Ele exercită o influenţă directoare asupra
tuturor actelor

adaptative şi expresive prin care personalitatea ajunge sa fie cunoscută. "

Pentru a vorbi de maturizarea personalitatii trebuie sa avem in vedere doua

concepte :
1.maturitate ; 2.maturizare
Conform lui Neveanu maturitatea este o stare functionala fizica si fiziologica
la care se ajunge printr.o dezvoltare stadiala si care prezinta un system
complet de posibilitati ce se conserva ca stabil in etapa varstei adulte

Se distinge :
 a. maturitate biofiziologică constând în împlinirea
proceselor de creştere şi
structurarea functionala a organelor.
b.maturitate psihica la care concura toate modalitatile de maturitate :
1.intelectuala –de structurare a mecanismelor intelectuale , fapt ce
mijloceste autonomia
2.emotionala –constand in diferentierea emotiilor ,stabilizarea
sentimentelor si capacitatea de control a lor .
3.sociala si morala-caracterizata prin deplina adaptare la conditiile vietii si
activitatii sociale si prin participarea responsabila la acestea .

Maturizarea (neveanu , 1998) este un system de procese bio-psiho-sociale

concurand la o evolutie individuala ,incheiata cu o stare de maturitate.

In maturizare un rol important il are ereditatea ,care in conditii normale de

echilibru cu mediu ,mijloceste cresterea si orgnizarea functionala .La om
sunt decisive in maturizare educatia si activitatea de invatare . La nivil psihic
si de personalitate factorii de maturizare si educatie sunt interdependeti .
Dupa parerea Iolandei Mitrofan un om devine o personalitate matura cand :
a. devine constient de lume si de sine , isi elaboreaza un system propriu
de reprezentari ,conceptii ,motive ,scopuri ,atitudini ,convingeri , in
raport cu lumea si cu sine .
b. desfasoara activitati utile , recunoscute si creeaza valori sociale
c. se integreaza armonios si util in societate
d. are un profil moral bine definit ,poate fi luat drept model in formarea
altor personalitati
e. si.a format capcitatea de control si autocontrol
f. stie sa se puna in valoare ,sa se faca cunoscut altora
Drumul maturizarii personalitatii presupune ,in principal ,o ridicare
progresiva a omului pe treptele constiintei .Procesul de constientizare se
efectueaza atat pe plan intellectual ,cat si afectiv si axiologic .
Asadar ,am putea distinge alte cateva caracteristici principale ale
personalitatii mature :
Afirmarea costienta , reponsabila si altruista
Echilibru intre affect si intellect
Autenticitate in comportament
Responsabilitatea si consecventa in indeplinirea rorurilor sociale
Manifetarea creativa si inlaturarea formlismului
 Abilitatea de a disocia intre bine si rau ,de a evalua fortele personale , de puterea
de a recunoaste si depasi greselile .

1. Imaginea de sine este un construct informaţional – dinamic, latura

sau structura (auto)reflexiv – reglatorie a personalităţii, alături de
temperament – latura dinamico – energetică, aptitudini – latura
instrumental – operaţională, caracter – latura relaţional – valorică,
inteligenţă – latura rezolutiv – productivă şi creativitate – latura
transformaţional – constructivă.
Imaginea de sine reprezintă totalitatea reprezentărilor, ideilor,
credinţelor individului despre propria sa personalitate. Cu alte
cuvinte, este vorba de felul cum se percepe individul, ce crede el
despre sine, ce loc îşi atribuie în raport cu ceilalţi. Imaginea de sine
reprezintă un integrator şi organizator al vieţii psihice a individului, cu
rol major în alegerea valorilor şi scopurilor, ea este nucleul central al
personalităţii, reper, constantă orientativă al statutului şi rolului (după
M. Zlate, 1997).
Imaginea de sine stă la baza imaginii despre lume a unui om şi
îi determină, ideile, sentimentele, voinţa şi actele sale.
Imaginea de sine este un fenomen relaţional, format la
intersecţia dintre psihologic şi social. Ea se elaborează printr-o
continuă sinteză între percepţia de sine şi percepţia de altul, procese
mediate de modele şi repere axiologice interiorizate în ontogeneză
prin socializare şi învăţare socială.