Aţi cultivat şi vîntul şi furtuna

Şi n-aţi avut măcar un lucru sfînt,

Ce iese după voi v-a fost totuna
Aţi ofensat şi oameni şi pămînt.

Nu v-a fost milă nici măcar de mame,

Aţi aruncat idei în puşcării,
Voiaţi să moară patria de foame
Şi, dacă-aţi mai putea, aţi mai voi.

Aţi ars cuvintele limbii române

Pe ruguri de-mprumut, duhnind urît
Din cîte trei ciobani aflaţi la stîne
Voi pe toţi trei rîzînd i-aţi omorît.

Nu v-a fost greu şi nu v-a fost ruşine

Să măcinaţi ţinuturi şi statui,
Voi, fii ai pustiirilor străine
Prinţi sumbri ai domniei nimănui.

Trădînd pe Basarabi, pe Brîncoveanu

Aţi încercat să stingeţi acest neam,
Voi v-aţi vîndut şi inima şi lanul
Şi cifru-n care noi ascunsu-ne-am.

Aţi îndoit lumina ţării dreaptă

Şi aţi murit visînd-o în noroi,
Iar azi cînd nici mormîntul nu vă rabdă
Mai reveniţi în lume ca strigoi.

Voi, care cu o furie dementă,

Sfidînd istoria acestei ţări
Dăduseţi România în arendă
Închiriind-o celor patru zări,

Aţi dus în capitalele străine

Acelor ce şi azi valeţi plătesc,
Pămînt de-al nostru, soclu de suspine,
Şi-aţi dus chiar subpămîntul românesc.

Coşmare ţin pe cer această noapte

Şi voi mai apăreţi din cînd în cînd
Cînd vă aruncă gropile urlînd
Că nu mai pot nici ele să vă rabde.
Însă acum, cînd şansă nu mai este
Să vindeţi patria, bătrîni strigoi,
Voi ne salvaţi de sumbra-vă poveste
Vînzîndu-vă din viciu, voi, triştii, între voi.

(Manifest pentru mileniul III, Ed. Eminescu, 1984)

ca sa vezi ce scria paunescu in plina glorie comunista
si e necenzurata

Ce daca vine primavara

Atâta iarna e în noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii înapoi
In noi e loc numai de iarna
Vom îngheta sub ultim ger
Orbecaind pe copci de gheata
Ca un stingher spre alt stingher.

Si vin din patriile calde

Cocorii toamnei ce trecu
Si cuiburi si-au facut la stresini
Si lânga mine nu esti tu
Ninsori mai grave decât moartea
Au fost si sunt si vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Si vin nebuni sa faca schi.

Si ninge pâna la prasele

Ninsoarea-mi intra-n în trupul tot
Un dans de oameni de zapada
Ce îmbratisarea n-o mai pot
La noi e iarna pe vecie
Doi fosti nefericiti amanti
Ia-ti înflorirea, primavara
Si toti cocorii emigranti.

Primavara, care-ai fost

Nu veni, n-ai nici un rost
Poti sa pleci suntem reci
Iarna ni-i pe veci.

Şi totuşi există iubire

Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

Şi totuşi e stare de veghe

Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.

Pretenţii nici n-am de la lume

Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.

Motoarele lumii sunt stinse

Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.

Acum te declar Dumnezee

Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.

Afară roiesc întunerici

Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.

Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele

Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.

Ce spun se aude aiurea,

Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.

Şi totuşi există iubire

Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.

iata pana unde poate merge manifestul...

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc

De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,

Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,

Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor…
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,

Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns

Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,

Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.
Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga…

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus

Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

si cu poezia asta , pe care am cautat-o de la inceput, vreau sa inchei cercul cu paunescu

Te salut, generatie in blugi!

Adrian Paunescu

Daca sufletul tau intelege

De la rock pan-la imnuri si rugi,
Te salut, tineret in adidasi,
Te salut, generatie-n blugi!

Exista niste oameni pe care ii iubesc,

Au varsta constiintei si-apartenentei mele,
Se invartesc in jurul a douazeci de ani,
Se dau crocanti si smecheri si vor sa fie stele,
Sunt, uneori, teribili, si, alteori, vulgari,
Parintii spun adesea ca nu mai stiu sa-i creasca,
Dar tineti bine minte, voi, cei scarbiti de ei,
Ca ei sunt, la nevoie, armata romaneasca.

Exista niste tineri marcati de folk si rock

Ce au nevoie-n tara de spirit si de toate
Si, daca nu am face cultura pentru ei,
Ei si-ar lua-o-n taina de prin strainatate.

Si noi am fost excentrici si noi am fost huliti,

Nici noi n-am mers la baluri si baiguim tangoul,
De ce sa trecem astazi drept niste incuiati
Pe care ii acreste si-i enerveaza noul?

Exista niste tineri care muncesc cumplit,

Mai hahaiesc aiurea, mai rad dintr-o prostie,
Dar daca ai nevoie de ei, sa crezi in ei,
Acestia-ti sunt ostenii de astazi, Romanie.

Exista niste tineri cu tenisi si cu blugi,

Sa nu-i privim cu ura si cu dispretul rece,
Ca torta-ncepe, iata, sa arda-n mana lor
Si ei platesc decontul mileniului ce trece.

http://poezii.t2i.info/adrian-paunescu/repetabila-povara/

Autoportret

Sunt zile cand privesc

Cu o atentie exacerbata,
Prin pupila ingusta a ochilor,
Vrand a afla cine sunt:
Artist, fiinta omeneasca,
Sobru cautator de explicatii,
Un iubitor al adancimilor,
Al omului, al tacerii...
Sau pur si simplu un amalgam,
Care ma face sa degust
Cu toate simturile,
Bucurie, discrepanta si destin.

Sunt eu si totusi nu pretind a fi,

Pendulex cu maiestrie,
Uneori abrupt, alteori continuu,
Redefinindu-ma mereu;
Ma indentific in toate, in tot,
Cu aceeasi intensitate cu care respir.
Mitul Prieteniei
autor: cristian popescu
M-am gândit foarte bine înainte să scriu acest articol. Asta datorită faptului că acesta
poate fi oarecum un mic secret al formării unor relaţii, dar am decis să îl evidenţiez,
făcând abstracţie totală de eventualele repercusiuni.

Subiectul prieteniei între oameni este extrem de vast, motiv pentru care mă voi opri
exclusiv asupra unui singur punct şi anume: prietenia sinceră dintre un bărbat şi o femeie.

Am văzut, în decursul anilor, un număr crescendo de fete/femei frumoase care petrec

mult timp în preajma unor bărbaţi pe care îi consideră “amici”, “prieteni buni”. De multe
ori chiar aşa este. Aşa cum spunea şi John Gray în una din cărţile lui de bază pe care o
voi povesti ulterior, femeile şi bărbaţii provin de pe 2 planete total diferite.

Ceea ce pentru o doamnă este logic, pentru un domn poate fi incert, ridicol, etc. Varianta
funcţionează cu aceeași intensitate şi vice-versa. Oricât aşi încerca să-mi explic anume
situaţii între femei şi bărbaţi, am observat că în cazul prieteniei totul se reduce la faptul că
NU poate exista prietenie sinceră între un bărbat şi o femeie, decât în lipsa atracţiei
sexuale!

Da, da, ştiu ce gândeşti acum (în cazul femeilor): “Absurd, am atâţia prieteni, amici!”
Ştiu că ai, dar întreabă-te un lucru: câţi dintre prietenii/amicii tăi ar fi dispuşi să se culce
cu tine dacă ar avea ocazia? Dacă eşti o femeie cel puţin simpatică, inevitabil ai bărbaţi
care roiesc în jurul tău, al căror număr variază de la caz la caz, dar există.

Ştiu că de multe ori, mai ales în perioada liceului, toată lumea are mulţi prieteni, dar ce
fel de prietenie este aceea în care bărbatul este atras fizic de “amica” lui? Sau cel fel de
prietenie este aceea în care domnişoara îl mănâncă din priviri pe “prietenul” ei bun? Este
scânteia unei potenţiale relaţii (în cazul fericit), iar de partea opusă este relaţia platonică
dintre bărbat şi femeie, unde la prima ocazie se va ajunge la actul sexual, sub diferite
pretexte de distracţie, băutură, etc.

Extrem de amuzante sunt situaţiile în care, după consumarea actului sexual, se susține că
a fost doar ceva de moment, nu s-a mai repetat ulterior şi că cei doi au rămas “prieteni”.
Puţin distorsionat acest termen uzual… Acest mod de a gândi a fost exemplificat şi în
renumitul serial cu fetele din New York, în care ele libertine se culcau cu un număr de
bărbaţi, dar rămâneau prieteni şi ocazional se mai “ciocneau”. Termenul de acolo era
tradus prin termenul de: fuck friends.

Lucruri ce nu-şi au rostul între “prieteni” – bărbat şi femeie:

* pupatul pe gură;
* jocul pervers cu anumite atingeri, apropouri, vorbe;
* tente de uşoară gelozie;
Cu alte cuvinte nu trebuie date speranţe sau făcute avansuri dacă nu avem intenții
serioase cu un om, chiar dacă uneori facem asta şi ne acordă un oarecare sentiment de
importanţă.
De câte ori aţi întâlnit scenariul următor?
Ei doi sunt amici. Ea e drăguţă, jovială, cu un zâmbet luminat şi cu o mireasmă erotică
de-ţi vine să o iei in braţe acum, pe loc, să o pupi şi să nu-i mai dai drumul niciodată. El e
un băiat simpatic, la locul lui; el este şi confidentul ei. Se plimbă des, vorbesc mult, îşi
povestesc despre relaţiile lor, se pupă inocent la fiecare întâlnire, aparent în același mod
în care bărbaţii dau noroc între ei.

Ea afişează uneori semne discrete de gelozie când vine vorba de alte fete la care se uită
el, sau despre care vorbeşte. Mici atingeri, uşoare apropouri mascate de veşnica scuză
bazată pe o imaginară glumă. Ea este foarte atentă cu el, dar modul ei de a-l trata este
uneori evaziv, contradictoriu. Nu se mai poate deosebi între un comportament protocolar
de amiciţie sau o posibilă înfiripare a unei idile.

Timpul trece şi tensiunea lui se adună. Este oficial – o place foarte mult, nu doar ca pe o
simplă amică. El decide să facă pasul şi să vorbească cu ea deschis. Cu mult curaj adunat
din toate celulele corpului, dar pe un ton molcom, ajunge să-i vorbească, în timp ce cu
greu îşi poate stăpâni tremurul robotic al genunchilor de gumă.

Ea este extrem de surprinsă de cele aflate şi, încercând o consolare stângace, îi arată că îl
preţuieşte foarte mult, dar ca un bun prieten, nu ca pe un iubit. Evident, continuarea este
arhicunoscută şi previzibilă de altfel. Ca un alt exemplu, sunt mulţi bărbaţi care petrec
mult timp în preajma unor femei, fiind un bun prieten, confident, amic, dar care la prima
ocazie va face cu cea mai mare plăcere sex cu unele din acele prietene.

Nu! În nici un caz să nu rosteşti acum secularul stereotip: “bărbaţii sunt porci”. A
generaliza o specie îţi exteriorizează superficialitatea cerebrală. Bărbaţii şi femeile au
bune şi rele şi nu există o specie albă sau neagră. Suntem făcuţi pentru a ne completa unul
pe celălalt. Nu este nimic de condamnat când un bărbat este atras sexual de o femeie
frumoasă. Ar fi şi culmea să nu fie atras. Doar nu aţi vrea să fie atras de alţi bărbaţi, nu?

La fel de uşor, o femeie poate fi atrasă de un bărbat, dar o relaţie de prietenie pe termen
îndelungat nu va fi sinceră, cât timp va exista atracţie fizică. Ceea ce recomand
doamnelor este să acorde mai multă atenţie modului de a se comporta cu bărbaţii faţă de
care nu au intenţii mai presus de amiciţie, iar bărbaţii să fie un pic mai lucizi la modul
alambicat al femeilor de a se manifesta. Asta da provocare…

Cu această ocazie (strict pentru femei), te invit să analizezi câţi dintre bărbaţii din grupul
tău de “prieteni” ar fi dispuşi să se culce cu tine, câţi dintre ei te cheamă “la un suc” aşa,
aparent fără motiv, câţi dintre ei te caută telefonic des, sau se folosesc de orice pretext
pentru a petrece mai mult timp cu tine.

La bărbaţi, recomand acelaşi lucru, exceptând faptul că la noi, din păcate, femeile nu ne
claxonează pe stradă şi mai rar ne asaltează cu telefoane şi ieşiri în oraş, aparent inocente.
Asta e legea naturii. O carte scrisă de Brian Tracy despre relaţii subliniază faptul că
partenerul tău de viaţă va fi automat şi cel mai bun prieten al tău. Comunicare, încredere,
compatibilitate şi dragoste sunt elemente cheie pentru o relaţie de vis.
Datorită acestor rânduri, am riscat să fiu renegat de regnul bărbătesc din care fac parte,
dar felul în care gândesc bărbaţii, numai un bărbat poate şti, aşa cum modul de gândire al
femeilor doar o femeie îl cunoaşte cu adevărat. Nu suntem nici buni, nici răi, suntem aşa
cum ne-a făcut Dumnezeu, dar este imperativ să nu ignorăm anumite caracteristici
esenţiale, întâlnite la ambele sexe.

Concluzie personală: Cât timp există atracţie fizică din partea a cel puţin unuia din cei
doi, NU poate exista priete
nie adevărată între un bărbat şi o femeie. Cel mai bun prieten al tău trebuie să fie
iubitul/iubita ta. Tu ce părere ai?

Cu toate astea, vrei să fii prietena mea?

In esenta...

Ca-ntr-o camera de sticla

Fumurie si cetoasa,

In minciuna ne ascundem,

Astazi, vai, numind-o casa.

Respiram un aer ranced,

Galben si cu griuri multe,

Ne mintim pe noi cu noi

Printre mii de vorbe slute.

Chiar si scopurile in sine

I-s ghemuri de aerosoli;

„Aer de intelepciune”...

Ne-ntrebam de adevar!