Sunteți pe pagina 1din 18

Aprobat prin Hotărîrea

Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a Moldovei
nr. 70 din 23 martie 2006
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 51-54, art.188)

În vigoare: din 21 aprilie 2006

cu modificările respective, conform


Hotărîrilor Consiliului de administraţie al BNM:
nr.235 din 30.08.2006 (MO nr. 142-145 din 08.09.2006)
nr.196 din 02.08.2007 (MO nr.131-135 din 24.08.2007)
nr.36 din 13.03.2008 (MO nr.61-62 din 25.03.2008)
nr.78 din 30.04.2008 (MO nr.86-87 din 16.05.2008)
nr.139 din 31.07.2008 (MO nr.171-173 din 12.09.2008)

Notă: Pe tot cuprinsul Regulamentului, inclusiv anexele sintagma „hîrtii de valoare” se substituie cu sintagma
„valori mobiliare” la cazul respectiv, iar abrevierile „HV” şi „HVS” se substituie respectiv cu
abrevierile „VM” şi „VMS”; textul „Regulamentul cu privire la sistemul electronic de înscrieri în
conturi ale hîrtiilor de valoare dematerializate” se substituie cu textul „Regulamentul cu privire la
sistemul de înscrieri în conturi ale valorilor mobiliare” conform Hot.BNM nr.196 din 02.08.2007, în
vigoare 09.09.2007

REGULAMENT
privind facilităţile permanente de creditare acordate băncilor
de către Banca Naţională a Moldovei

I. Dispoziţii generale
1. Regulamentul privind facilităţile permanente de creditare acordate băncilor
de către Banca Naţională a Moldovei (în continuare Regulament) este elaborat în
temeiul articolelor 4, 5, 11 şi 18 din Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei
nr.548-XIII din 21 iulie 1995, având drept scop reglementarea modului de acordare
de către Banca Naţională a Moldovei (în continuare BNM) a facilităţilor permanente
de creditare, în vederea menţinerii lichidităţii băncilor şi asigurării efectuării plăţilor
în termen.
2. În cadrul prezentului Regulament BNM reglementează următoarele facilităţi
permanente de creditare acordate băncilor în lei moldoveneşti: credite intraday şi
credite overnight.

II. Noţiuni utilizate


3. În sensul prezentului Regulament sunt utilizate următoarele noţiuni:
Credit intraday este un credit sub formă de trageri în descoperit de cont
(overdraft) pe conturile de decontare ale băncilor, acordat de BNM pe parcursul zilei
operaţionale pentru asigurarea efectuării plăţilor curente în termen, garantat cu valori
mobiliare amanetate BNM.
Credit overnight este o formă de credit acordat de BNM peste noapte
băncilor, pentru acoperirea descoperitului de cont neachitat la sfârşitul zilei
operaţionale, precum şi în scopul menţinerii rezervelor obligatorii, garantat cu valori
mobiliare amanetate BNM.
Gaj eligibil se constituie din valori mobiliare de stat şi din Certificatele Băncii
Naţionale (în continuare VM) cu termenul de la 5 până la 91 de zile până la scadenţă,
înregistrate în sistemul de înscrieri în conturi (SIC) la BNM, aflate în proprietatea
băncilor şi care sunt acceptate ca obiect al gajului amanet în cadrul acordării
facilităţilor permanente de creditare.
Limită de creditare este suma creditelor intraday şi overnight posibilă de a fi
obţinută de bancă în cadrul facilităţilor permanente de creditare.

III. Condiţii de funcţionare a facilităţilor permanente de creditare


acordate băncilor de către Banca Naţională a Moldovei
4. Băncile pot beneficia de credite intraday/overnight în condiţiile stabilite de
BNM reeşind din scopurile politicii monetare a BNM. În acest context, BNM poate
stabili limita creditelor intraday/overnight, inclusiv pentru fiecare bancă.
(Pct.4 modificat prin HCA al BNM nr.139 din 31.07.2008, în vigoare 12.09.2008)
5. Creditele intraday şi overnight se acordă în volumul maxim de VM rezervate
de către bancă pentru gajare BNM, prin transferarea din contul nr. I în contul nr. III,
subcontul 1 „VM rezervate pentru gajare BNM la obţinerea creditelor
intraday/overnight” (în continuare contul nr. III.1) al Sistemului de Înscrieri în
conturi la BNM, respectând limita de creditare stabilită de BNM.
6. Pentru a putea beneficia de credite intraday/overnight banca va menţine un
volum suficient de VM în contul nr. III.1 în SIC la BNM.
7. Pe parcursul zilei operaţionale banca este în drept să efectueze completarea
VM în contul nr. III .1 în SIC la BNM şi/sau retragerea parţială a acestora cu
acceptul BNM.
8. Volumul VM la valoarea nominală, cu termenul de la 5 pînă la 35 zile şi cu
termenul de la 36 pînă la 91 zile pînă la scadenţă, ce vor reprezenta garanţia
creditelor intraday şi overnight şi a dobînzii aferente, trebuie să depăşească cu 5 la
sută şi respectiv cu 10 la sută suma creditului.
9. Mecanismul asigurării cu VM a creditelor intraday şi overnight este stipulat
în Regulamentul cu privire la sistemul de înscrieri în conturi ale valorilor mobiliare
nr. 9/08, aprobat prin Hotărîrea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a
Moldovei din 02 februarie 1996 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 26-
27/28 din 05 mai 1996), (în continuare Regulamentul cu privire la SIC).
IV. Condiţii generale de acordare a creditelor intraday şi overnight
10. Banca Naţională a Moldovei acordă facilităţi de creditare băncilor care:
a) au încheiat cu Banca Naţională a Moldovei:
- Contract de acordare a facilităţilor permanente de creditare (Anexa 1 la
Regulament);
- Contract privind participarea la SIC al Băncii Naţionale a Moldovei şi acordurile
adiţionale respective;
- Contract privind participarea în sistemul automatizat de plăţi interbancare;
b) în conformitate cu procedurile descrise în Regulamentul cu privire la SIC au
rezervat în conturile respective în SIC la BNM VM cu termenul de la 5 până la 91 de
zile până la scadenţă în volum suficient pentru obţinerea creditelor
intraday/overnight.
(Pct.10 modificat prin HCA al BNM nr.36 din 13.03.2008, în vigoare 25.04.2008)
11. Contractul de acordare a facilităţilor permanente de creditare (în continuare
contract) se încheie pe o perioadă nelimitată de timp.
12. Până la prezentarea primei cereri pentru obţinerea creditului overnight,
banca transmite la BNM delegaţiile persoanelor autorizate de bancă pentru efectuarea
tranzacţiilor de credit overnight şi o scrisoare care va conţine informaţia privind
numărul contului analitic deschis în registrele băncii pentru evidenţa creditelor
overnight.
(Pct.12 modificat prin HCA al BNM nr.78 din 30.04.2008, în vigoare 30.05.2008)

V. Principiile de acordare şi achitare a creditului intraday


13. Acordarea creditului intraday pe parcursul zilei operaţionale se efectuează
în cazul lipsei mijloacelor băneşti sau insuficienţei acestora în contul de decontare
deschis băncii participante în sistemul automatizat de plăţi interbancare (în continuare
SAPI).
14. Creditul intraday se acordă pe parcursul zilei operaţionale a SAPI, cu
scadenţa în aceeaşi zi.
15. Creditul intraday este un descoperit de cont pe parcursul zilei operaţionale
în scopul efectuării plăţilor în baza documentelor de plată, peste sumele disponibile în
cont.
16. Pe parcursul zilei operaţionale banca poate beneficia de mai multe credite
intraday, în limita de politică monetară stabilită de BNM şi a gajului disponibil.
17. Pentru creditul intraday acordat băncii nu se percep dobânzi, comisioane
sau alte plăţi.
18. Creditul intraday se acordă băncilor care corespund cerinţelor stipulate în
prezentul Regulament şi care au rezervate VM în contul nr. III, subcontul 1 în SIC la
BNM .
În cazul acordării creditului intraday (admiterii overdraftului în contul de
decontare al băncii), la solicitarea băncii SAPI va expedia extrasul de cont.
(Pct.18 modificat prin HCA al BNM nr.36 din 13.03.2008, în vigoare 25.04.2008)
19. Pe parcursul zilei operaţionale curente, din contul înregistrărilor
mijloacelor băneşti în contul de decontare al băncii în SAPI, primordial, se achită
creditul intraday (se acoperă descoperitul de cont).
20. La achitarea overdraftului admis în contul de decontare al băncii, SAPI va
expedia extrasul de cont la solicitarea acesteia.
21. Creditul intraday nu poate fi acordat pentru achitarea creditului overnight.
22. În cazul în care până la sfârşitul etapei „Efectuarea plăţilor şi a
compensării” a Programului zilei operaţionale a SAPI banca nu a achitat creditul
intraday, acesta, în cadrul etapei „Operaţiuni overnight”, se reperfectează în credit
overnight, fără acceptul băncii, iar VM care au reprezentat asigurarea creditului
intraday rămân drept asigurare pentru creditul overnight.
23. În cazul reperfectării creditului intraday în credit overnight, BNM va
expedia băncii notificarea respectivă (Anexa 4 la Regulament).

VI. Particularităţile creditului overnight


24. Acordarea creditelor overnight este determinată de următoarele necesităţi:
a) neachitarea creditului intraday până la sfârşitul etapei „Efectuarea plăţilor şi
a compensării” a Programului zilei operaţionale a SAPI;
b) insuficienţa mijloacelor băneşti în contul LORO al băncii pentru menţinerea
rezervelor obligatorii.
25. În cazul descris la litera a) din pct. 24 suma creditului overnight se acordă
fără acceptul băncii şi va fi egală cu suma creditului intraday acordat şi neachitat pînă
la sfârşitul etapei „Efectuarea plăţilor şi a compensării” a Programului zilei
operaţionale a SAPI .
26. În cazul descris la litera b) din pct. 24. creditul overnight se acordă în baza
cererii băncii (Anexa 2 la Regulament).
27. Creditul overnight în baza cererii băncii se acordă în ziua operaţională
curentă, în etapa „Operaţiuni overnight” a Programului zilei operaţionale a SAPI.
28. Termenul de rambursare a creditului overnight nu poate fi prelungit.
29. Dobânda la creditul overnight se calculează pentru termenul de o zi.
30. În cazul acordării creditului overnight în etapa „Operaţiuni overnight” a
zilei operaţionale a SAPI anterioare zilelor de odihnă sau de sărbătoare, băncile
efectuează plata dobânzii pentru termenul de facto de utilizare a creditului, inclusiv
pentru zilele de odihnă sau de sărbătoare, la rata dobânzii creditului overnight.
31. Rata dobânzii pentru creditul overnight se stabileşte de Consiliul de
administraţie al Băncii Naţionale şi se aplică cu data intrării în vigoare.
32. Rata dobânzii la creditul overnight se comunică de către BNM băncilor pe
măsura modificării şi este în vigoare până la următoarea modificare.
33. Dobânda pentru creditul overnight la termen se calculează pentru fiecare zi
de utilizare după formula:
S * Rd
D= *N
365 * 100
unde:
D –suma dobânzii pentru utilizarea creditului overnight,
S –suma creditului overnight,
Rd –rata dobânzii pentru utilizarea creditului overnight exprimată în procente,
N –numărul zilelor utilizării creditului overnight (N nu poate fi mai mic de 1).
Modul de calculare a dobânzii după formula dată se aplică pentru creditele cu
termen de o zi şi pentru creditele la termen ce se extind în zilele de odihnă sau de
sărbătoare.

VII. Acordarea şi achitarea creditelor overnight


34. Creditul overnight în baza cererii, se acordă băncilor care corespund
cerinţelor stipulate în prezentul Regulament şi care au rezervate VM în contul nr.
III.1 în SIC la BNM.
(Pct.34 modificat prin HCA al BNM nr.36 din 13.03.2008, în vigoare 25.04.2008)
35. Cererea pentru creditul overnight se expediază de către bancă în mod
electronic utilizând sistemul „Mesaje interbancare” prin componenta de transport a
SAPI şi se recepţionează de către BNM pe parcursul programului de operare al SAPI,
dar nu mai târziu de 50 de minute de la începutul etapei „Operaţiuni overnight” a
Programului zilei operaţionale a SAPI .
36. Cererile recepţionate de BNM după termenul stabilit la pct. 35, precum şi
cererile perfectate cu abateri şi erori se resping.
37. Cererea prezentată nu poate fi retrasă.
38. Asigurarea insuficientă serveşte drept temei pentru refuzul acordării
creditului overnight în suma solicitată în cerere şi băncii i se va expedia notificarea
respectivă. În acest caz creditul poate fi acordat în mărimea gajului disponibil, în baza
cererii noi prezentate în termenul stabilit la pct. 35.
38 1 . Cererea recepţionată de BNM, care întruneşte condiţiile de acordare a
creditului overnight, condiţiile de perfectare şi prezentare la BNM în conformitate cu
punctele 26, 34-38, se consideră acceptată.
(Pct.38 1 introdus prin HCA al BNM nr.78 din 30.04.2008, în vigoare 30.05.2008)
39. În baza cererii acceptate pentru obţinerea creditului overnight şi a gajului
eligibil, BNM va acorda creditul solicitat, concomitent amanetând Băncii Naţionale a
Moldovei în contul nr. III. 2, VM ce reprezintă garanţia rambursării creditului şi a
dobânzii aferente.
40. Drept confirmare a acordării creditului overnight sau a respingerii cererii,
BNM, în etapa „Operaţiuni overnight” a Programului zilei operaţionale a SAPI, va
notifica banca privind acordarea creditului (Anexa 3 la Regulament) sau respingerea
Cererii (Anexa 5 la Regulament), indicând motivul refuzului.
41. Înregistrarea sumelor creditelor overnight la conturile de decontare ale
băncilor în SAPI se efectuează pe măsura examinării cererilor.
42. Achitarea creditelor overnight şi a dobânzilor aferente se efectuează în ziua
operaţională următoare după ziua obţinerii creditului, primordial altor plăţi, în baza
Ordinului de plată emis de către BNM în numele băncii – titular al contului de
decontare, expediat în SAPI până la începutul etapei „Efectuarea plăţilor şi a
compensării” a Programului zilei operaţionale a SAPI.
43. Achitarea creditului overnight obţinut în baza cererii se efectuează în baza
ordinului de plată emis de către BNM în numele băncii – titular al contului de
decontare, codul tranzacţiei 108, care va avea prioritatea 2 şi va fi executat până la
începutul etapei „Efectuarea plăţilor şi a compensării” a Programului zilei
operaţionale a SAPI.
44. Pentru achitarea creditului overnight, obţinut ca rezultat al reperferctării
creditului intraday, BNM va emite în numele băncii – titular al contului de decontare,
ordinul de plată cu codul tranzacţiei 109, care va avea prioritatea 2 şi va fi executat în
cadrul etapei „Efectuarea plăţilor şi a compensării” după ordinul de plată emis de
către BNM în numele băncii – titular al contului de decontare cu codul tranzacţiei
108.
45. Achitarea parţială a creditului overnight la termen nu se admite.
(Pct.45 modificat prin HCA al BNM nr.235 din 30.08.2006, în vigoare 22.12.2006)
46. Dobânzile aferente creditelor overnight se percep de către BNM din
conturile de decontare ale băncilor, în baza ordinului de plată emis de către BNM în
numele băncii – titular al contului de decontare, tranzacţia având prioritatea 2.
47. Creditul overnight şi dobânzile aferente urmează a fi achitate în SAPI până
la ora 12:00 a zilei operaţionale următoare zilei acordării creditului.
48. La achitarea creditului overnight şi a dobânzii aferente, SAPI va notifica
banca privind efectuarea operaţiunii respective, prin expedierea copiei ordinului de
plată emis de către BNM în numele băncii – titular al contului de decontare.

VIII. Achitarea creditelor overnight în cazul neîndeplinirii de către bancă


a obligaţiunilor sale în termen
49. În cazul în care banca nu a asigurat în contul său de decontare în SAPI
suma suficientă pentru achitarea datoriei la creditul overnight şi a dobânzii până la
ora 12.00 a zilei operaţionale următoare zilei acordării creditului, creditul devine
expirat şi BNM va încasa în mod incontestabil suma restantă din contul de decontare
al băncii, inclusiv penalităţile prevăzute la secţiunea IX, iar VM gajate vor fi
transferate în contul nr. III, subcontul 3 în SIC la BNM „VM amanetate BNM pentru
creditele acordate” (în continuare contul nr. III.3), conform procedurilor prevăzute în
Regulamentul cu privire la SIC.
Creditul overnight expirat va fi achitat în sumă totală sau parţială, în
dependenţă de disponibilitatea mijloacelor în contul de decontare al băncii în SAPI,
până la achitarea totală a datoriei.
(Pct.49 modificat şi completat prin HCA al BNM nr.235 din 30.08.2006, în vigoare 22.12.2006)
50. VM amanetate în contul nr. III.3 în SIC la BNM, în urma admiterii de
către bancă a datoriei restante la creditul overnight şi dobândă, se propun de către
BNM spre vânzare prin licitaţii, în volum integral sau parţial, la discreţia BNM, în
termen de 5 zile lucrătoare după data expirării termenului creditului overnight, fără
acceptul băncii debitoare.
51. Vinderea VM, amanetate în contul nr. III.3 în SIC la BNM, ca rezultat al
admiterii de către bancă a datoriei restante la creditul overnight şi dobândă, se
efectuează prin licitaţii desfăşurate de BNM conform procedurilor stabilite în
Regulamentul cu privire la operaţiunile de piaţă deschisă ale Băncii Naţionale a
Moldovei cu valori mobiliare de stat, nr.57 din 11.09.1997.
(Pct.51 modificat prin HCA al BNM nr.36 din 13.03.2008, în vigoare 25.04.2008)

52. La licitaţiile de vânzare a valorilor mobiliare gajate vor fi acceptate toate


băncile, cu excepţia băncilor care au credite expirate, BNM având dreptul să perceapă
de pe conturile băncilor-cumpărătoare suma pentru VM procurate, prin ordinul de
plată emis de către BNM în numele băncilor – titulare a conturilor de decontare. În
baza rezultatelor licitaţiei, BNM va expedia băncii, a cărei valori mobiliare au fost
vândute, avizul privind vânzarea VM gajate pentru creditul overnight expirat (Anexa
6 la Regulament).
53. Suma încasată de la vinderea VM gajate la creditele expirate va fi utilizată
pentru achitarea datoriilor restante.
(Pct.53 modificat prin HCA al BNM nr.235 din 30.08.2006, în vigoare 22.12.2006)

54. Concomitent cu realizarea gajului, BNM continuă încasarea incontestabilă


a datoriei restante din contul de decontare al băncii în SAPI.
(Pct.54 modificat prin HCA al BNM nr.235 din 30.08.2006, în vigoare 22.12.2006)
55. În cazul în care în perioada existenţei datoriei restante, VM disponibile în
contul nr. III.3 în SIC la BNM ajung la scadenţa, mijloacele obţinute de la
răscumpărarea acestora vor fi îndreptate la achitarea datoriilor restante totale.
56. Achitarea datoriei restante a băncii se efectuează în următoarea
consecutivitate: achitarea datoriei la dobânzi, achitarea penalităţilor şi achitarea
datoriei la credit.
57. În cazul în care mijloacele de la realizarea VM gajate sau de la
răscumpărarea VM ajunse la scadenţă din contul nr. III.3 în SIC la BNM, nu sunt
suficiente pentru achitarea datoriilor restante ale băncii (inclusiv creditul, dobânda şi
penalităţile), acestea se vor încasa în mod incontestabil din contul de decontate al
băncii, pentru achitarea definitivă a datoriei.
58. Data achitării creditului este considerată data la care au fost efectuate toate
plăţile în contul achitării creditului, a dobânzii aferente, precum şi a penalităţilor
respective.
59. VM amanetate BNM în contul nr. III.3 şi nerealizate de BNM se eliberează
din gaj în ziua achitării totale a datoriei la credit, dobândă şi penalităţi şi se transferă
în contul nr.III.1 al băncii în SIC la BNM.
60. La achitarea datoriilor restante, SAPI va expedia băncii copia documentului
respectiv de plată.
(Pct.60 modificat prin HCA al BNM nr.235 din 30.08.2006, în vigoare 22.12.2006)

IX. Restricţii şi penalităţi


61. Pentru fiecare zi de întârziere, la suma restantă a creditului overnight,
banca va plăti BNM o dobîndă sporită, egală cu rata dobînzii la creditul overnight pe
o zi, în vigoare la data acordării, plus 0,05 la sută, care se calculează după formula:
 Rd 
D1 = S 1 *  + 0,05%  / 100 * N 1
 365 
unde:
D1 - suma dobânzii la creditul overnight restant,
S1 - suma creditului overnight restant,
Rd –rata dobânzii pentru utilizarea creditului overnight exprimată în procente,
N1 –numărul zilelor utilizării creditului overnight restant.
(Pct.61 modificat prin HCA al BNM nr.235 din 30.08.2006, în vigoare 22.12.2006)

62. Banca Naţională va suspenda dreptul băncilor de a utiliza facilităţile


permanente de creditare acordate de BNM pentru o perioadă de 30 de zile
calendaristice de la data la care a fost stabilită comiterea următoarelor încălcări:
- nerespectarea obligaţiilor legale şi/sau contractuale în cadrul operaţiunilor de
politică monetară a BNM (emiterea Certificatelor BNM, operaţiuni de piaţă
deschisă cu valori mobiliare de stat, credite overnight şi depozite);
- admiterea unui deficit de rezerve obligatorii în lei moldoveneşti în contul Loro
la BNM în mărime mai mare de 5 la sută din nivelul stabilit sau nerespectarea
nivelului rezervelor obligatorii în contul Loro în sume de până la 5 la sută pe
parcursul a două perioade de menţinere consecutive;
- depăşirea, cu trei zile lucrătoare, a termenului stabilit pentru completarea
contului rezervelor obligatorii în valută străină sau în moneda naţională.
(Pct.62 modificat prin HCA al BNM nr.36 din 13.03.2008, în vigoare 25.04.2008)

X. Dispoziţii finale
63. Condiţiile facilităţilor permanente de creditare specificate în prezentul
Regulament, împreună cu Contractul de acordare a facilităţilor permanente de
creditare şi Cererea pentru obţinerea creditului overnight acceptată de BNM,
constitue obligaţiuni contractuale pentru utilizarea facilităţilor permanente de
creditare acordate de BNM.
Anexa 1

Contract
de acordare a facilităţilor permanente de creditare
nr._________ „____”_______________200___

Banca Naţională a Moldovei, în continuare BNM, reprezentată prin


________________, şi banca _________________________, în continuare „Banca”,
reprezentată prin ________________________, au încheiat prezentul Contract în
conformitate cu prevederile Regulamentului privind facilităţile permanente de
creditare acordate băncilor de către BNM (în continuare Regulament), aprobat de CA
al BNM prin hotărârea nr.70 din 23 martie 2006 (Monitorul Oficial al RM nr.51-54
din 31 martie 2006), în vederea următoarelor:

1. Obiectul contractului

1.1. Prezentul Contract, în cadrul relaţiilor corespondente stabilite, determină


raporturile dintre părţi privind acordarea creditelor intraday şi overnight, pentru
asigurarea efectuării plăţilor în termen şi menţinerea rezervelor obligatorii.

2. Condiţii de creditare

2.1. BNM acordă Băncii credite intraday şi overnight în lei moldoveneşti, în


cadrul facilităţilor permanente de creditare, în condiţiile şi modul determinat de
Regulament.
2.2. Creditele intraday şi overnight din cadrul facilităţilor permanente se acordă
în cazul în care Banca a îndeplinit condiţiile stipulate în Regulament.
2.3. Creditele intraday şi overnight se acordă în condiţiile asigurării
rambursării lor la termen.
2.4. Asigurarea creditelor intraday şi overnight se efectuează prin rezervarea în
contul nr. III, subcontul 1 în SIC la BNM a valorilor mobiliare de stat şi Certificatelor
Băncii Naţionale (în continuare VM), cu termen de la 5 până la 91 de zile până la
scadenţă.
2.5. Asigurarea creditelor intraday şi overnight se consideră suficientă în cazul
în care:
- valoarea nominală a VM cu termenul de la 5 până la 35 de zile pînă la
scadenţă, ce vor reprezenta garanţia creditelor intraday şi overnight şi a dobânzii
aferente, depăşeşte cu 5 la sută suma creditului;
- valoarea nominală a VM cu termenul de la 36 până la 91 de zile pînă la
scadenţă, ce vor reprezenta garanţia creditelor intraday şi overnight şi a dobânzii
aferente, depăşeşte cu 10 la sută suma creditului;
2.6. Acordarea creditului intraday este determinată de necesitatea executării de
către Bancă a documentelor de plată expediate în SAPI, în cazul lipsei mijloacelor
băneşti sau insuficienţei acestora în contul de decontare.
2.7. Creditul intraday se acordă pe parcursul zilei operaţionale curente, cu
scadenţa în aceeaşi zi.
2.8. Pe parcursul zilei operaţionale banca poate beneficia de mai multe credite
intraday, în limita stabilită de BNM şi a gajului disponibil.
2.9. Creditul intraday nu poate fi acordat pentru achitarea creditului overnight.
2.10. Pentru creditul intraday acordat băncii nu se percepe dobândă,
comisioane sau alte plăţi.
2.11. În cazul în care până la sfârşitul etapei „Efectuarea plăţilor şi a
compensării” a Programului zilei operaţionale a SAPI, banca nu a achitat creditul
intraday, acesta se reperfectează în credit overnight fără acceptul băncii.
2.12. Creditul overnight se acordă în cadrul etapei „Operaţiuni overnight”:
- fără acordul băncii în cazul neachitării creditului intraday către sfârşitul
etapei „Efectuarea plăţilor şi a compensării” a Programului zilei operaţionale a SAPI .
sau
- în baza cererii Băncii.
2.13. Achitarea creditelor overnight şi a dobânzilor aferente se efectuează în
ziua operaţională următoare zilei obţinerii creditului, în baza ordinului de plată emis
de către BNM în numele băncii – titular al contului de decontare, expediat în SAPI
până la începutul etapei „Efectuarea plăţilor şi a compensării” a Programului zilei
operaţionale a SAPI.
2.14. Achitarea creditului overnight obţinut în baza cererii se efectuează în
baza ordinului de plată emis de către BNM în numele băncii – titular al contului de
decontare, codul tranzacţiei 108, care va avea prioritatea 2 şi va fi executat până la
începutul etapei „Efectuarea plăţilor şi a compensării” a Programului zilei
operaţionale a SAPI.
2.15. Pentru achitarea creditului overnight, obţinut ca rezultat al reperfectării
creditului intraday, BNM va emite în numele băncii – titular al contului de decontare,
ordinul de plată cu codul tranzacţiei 109, care va avea prioritatea 2 şi va fi executat în
cadrul etapei „Efectuarea plăţilor şi a compensării” după ordinul de plată cu codul
tranzacţiei 108.
2.16. Achitarea parţială a creditului overnight la termen nu se admite.
2.17. Dobânzile aferente creditelor overnight se percep de către BNM din
contul de decontare al băncii în baza ordinului de plată emis de către BNM în numele
băncii – titular al contului de decontare, tranzacţia având prioritatea 2.
2.18. Creditul overnight şi dobânzile aferente, urmează a fi achitate în SAPI
până la ora 12:00 a zilei operaţionale următoare zilei acordării creditului.
2.19. Rata dobânzii pentru creditul overnight se stabileşte de către Consiliul de
administraţie al Băncii Naţionale şi se aplică cu data intrării în vigoare.
3. Obligaţiunile şi responsabilitatea părţilor
3.1. Părţile se obligă să respecte prevederile referitor la condiţiile şi modul de
utilizare a facilităţilor permanente de creditare acordate de BNM, stipulate în
Regulament şi prezentul Contract, precum şi în alte acte normative ale BNM ce
reglementează circulaţia VM.
3.2. În scopul efectuării plăţilor în baza documentelor de plată, pe parcursul
zilei operaţionale BNM permite Băncii trecerea la scăderi a mijloacelor băneşti din
contul de decontare în SAPI peste sumele disponibile în cont.
3.3. Banca se obligă:
3.3.1. Să menţină un volum suficient de VM în contul nr. III.1 în SIC la BNM
pentru a putea beneficia de credite intraday/overnight.
3.3.2. Să asigure în contul său în SAPI mijloace suficiente pentru achitarea în
termen a creditului overnight obţinut şi a dobânzii aferente.
3.3.3. Pentru neachitarea în termen a creditului overnight şi a dobânzii aferente
să plătească o penalitate calculată conform prevederilor secţiunii IX, pct. 61 din
Regulament.
3.4. BNM se obligă:
pentru Banca care se conformează cerinţelor stipulate în Regulament:
3.4.1. Să acorde credite intraday şi overnight.
3.4.2. Să efectueze pe parcursul zilei operaţionale plăţile în baza documentelor
de plată, peste sumele disponibile în contul de decontare al Băncii, în volumul
gajului eligibil al Băncii şi limitelor stabilite de BNM.
3.4.3. Să transfere în contul de decontare al băncii în SAPI suma solicitată a
creditului overnight conform cererii pentru obţinerea creditului overnight, în volumul
gajului eligibil şi limitei stabilite.
3.4.4. Să respecte secretul comercial privind operaţiunile de credit cu Banca.
3.4.5. Să efectueze operaţiunile corespunzătoare în SIC la acordarea şi
achitarea creditelor în cadrul facilităţilor permanente de creditare acordate de BNM.

4. Asigurarea creditelor intraday şi overnight

4.1. Creditele intraday/overnight sunt acordate de către BNM sub garanţia


valorilor mobiliare transferate anticipat de către Bancă din contul nr. I în contul nr.
III, subcontul 1”VM rezervate pentru gajare BNM la obţinerea creditelor
intraday/overnight” al Sistemului de Înscrieri în conturi la BNM (SIC).
4.2. Pe parcursul zilei lucrătoare, banca este în drept să efectueze completarea
VM în contul nr. III.1 în SIC la BNM şi/sau retragerea parţială a acestora cu acceptul
BNM.
5. Restricţii şi penalităţi
5.1. În cazul în care banca nu a asigurat în contul său de decontare în SAPI
suma suficientă pentru achitarea datoriei la creditul overnight şi a dobânzii până la
ora 12:00 a zilei operaţionale următoare zilei acordării creditului, creditul devine
expirat şi BNM va încasa în mod incontestabil suma restantă din contul de decontare
al băncii, inclusiv penalităţile respective, iar VM ce reprezintă gajul acestui credit vor
fi transferate în contul nr. III, subcontul 3 în SIC la BNM, conform procedurilor
prevăzute în Regulamentul cu privire la SIC.
5.2. VM amanetate în contul nr. III.3 în SIC la BNM, ca rezultat al admiterii de
către Bancă a datoriei restante la creditul overnight şi dobândă, se propun de către
BNM spre vânzare prin licitaţii, în volum integral sau parţial, la latitudinea BNM, în
termen de 5 zile lucrătoare după data expirării termenului creditului overnight, fără
acceptul Băncii.
5.3. Concomitent cu realizarea gajului BNM continuă încasarea incontestabilă
a datoriei restante din contul de decontare al băncii în SAPI.
5.4. În cazul în care în perioada existenţei datoriei restante, VM disponibile în
contul nr. III, subcontul 3 în SIC la BNM ajung la scadenţa, mijloacele obţinute de la
răscumpărarea acestora vor fi îndreptate la achitarea datoriilor restante totale.
5.5. Data achitării creditului este considerată data la care din contul curent al
băncii au fost efectuate toate plăţile pentru achitarea creditului şi a dobânzii aferente,
precum şi a penalităţilor, dacă acestea există.
5.6. VM amanetate BNM în contul nr. III.3 şi nerealizate de BNM, se
eliberează din gaj în ziua achitării totale a datoriei la credit, dobândă şi penalităţi şi se
transferă în contul nr.III.1 al Băncii în SIC la BNM.
5.7. Pentru fiecare zi de întârziere la suma restantă a creditului overnight Banca
va plăti BNM o dobândă sporită, egală cu rata dobânzii la creditul overnight pe o zi în
vigoare la data acordării, plus 0,05 la sută.
5.8. În cazul comiterii de către Bancă a încălcărilor specificate în Regulament,
BNM va suspenda participarea Băncii la facilităţile permanente de creditare în
conformitate cu prevederile Regulamentului.

6. Termenele şi condiţiile de acţiune a contractului

6.1. Termenul de acţiune al contractului se stabileşte pe o perioadă nelimitată


de timp din data semnării de către părţi.
6.2. Contractul poate fi reziliat, la iniţiativa uneia din părţi, după achitarea
integrală a datoriei la credit, dobândă şi penalităţi, dacă acestea există, cu notificarea
prealabilă a celeilalte părţi cu 3 zile lucrătoare până la reziliere .
6.3. Contractul poate fi modificat sau completat printr-un acord al părţilor,
ţinând cont de modificările operate în Regulament.

7. Alte prevederi

7.1. Divergenţele care apar în procesul executării condiţiilor prezentului


Contract, vor fi soluţionate de către părţi pe cale amiabilă.
7.2. Litigiile apărute se soluţionează în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
7.3. Prezentul Contract este întocmit în 3 exemplare, fiecare din ele avînd
aceeaşi valoare juridică.
ADRESELE ŞI DATELE DE IDENTIFICARE ALE PĂRŢILOR SEMNATARE:

Banca Naţională a Moldovei Banca


Mun. Chişinău, bd. Renaşterii 7 Adresa

Funcţia persoanei autorizate Funcţia persoanei autorizate

Numele şi prenumele Numele şi prenumele


L .Ş. L. Ş.

[Anexa 1 modificată prin Hot. BNM nr.36 din 13.03.2008, în vigoare 25.04.2008 ]
[Anexa 1 modificată prin Hot.BNM nr.235 din 30.08.2006, în vigoare 22.12.2006]
Anexa 2

Banca Naţională a Moldovei

CERERE
pentru obţinerea creditului overnight

I. Partea I - se completează de Bancă

Nr. de ordine al cererii ___________________________


Data depunerii cererii ___________________________
Denumirea băncii ___________________________
Codul băncii ___________________________

Nr. contului de decontare al Băncii în SAPI ___________________________

Solicităm acordarea unui credit overnight în sumă de ___________________________


(în lei)

Cu rata dobânzii de __ la sută anual.


Data achitării creditului __ _______________ 200_

Transferaţi în contul nr. III, subcontul 2, VM disponibile în contul nr. III, subcontul 1 al băncii în SIC la
BNM, în volum suficient pentru asigurarea creditului solicitat şi dobânzii aferente.

După achitarea creditului transferaţi VM, ce reprezintă asigurarea creditului, din contul III,
subcontul 2 în contul nr. III, subcontul 1 al băncii în SIC la BNM,.

Persoana autorizată a băncii _______________________________


funcţia, numele, prenumele

II. Se completează de BNM:


Data primirii cererii __ __________ 200_
Timpul primirii cererii ora __ min. ___
Nr. de înregistrare al cererii ______

(Anexa 2 modificată prin HCA al BNM nr.78 din 30.04.2008, în vigoare 30.05.2008)
Anexa 3

Banca Naţională a Moldovei ____________________________


denumirea băncii comerciale

A V I Z
din ___ ______________ 200_
de acordare a creditului overnight

În baza cererii Dvs. nr. ___ din ___ _______ 200_, înregistrată la BNM cu nr. _____
BNM va acordat la ___________ un credit overnight în sumă de ______ pe termen de___ zi/zile
(în lei)
data

cu rata dobânzii de___ la sută anual.

Suma creditului a fost transferată la contul de decontare al băncii în SAPI nr. ___________________.
Ca asigurare a creditului BNM a transferat VM din contul nr. III, subcontul 1 în contul nr. III,
subcontul 2 al băncii în SIC la BNM, în sumă de ____________________ lei la valoarea nominală.

(Anexa 3 modificată prin HCA al BNM nr.78 din 30.04.2008, în vigoare 30.05.2008)
Anexa 4

Banca Naţională a Moldovei ____________________________


denumirea băncii comerciale

A V I Z
din ____ ____________________ 200_
de reperfectare a creditului intraday în credit overnight

Vă informăm că BNM va acordat la ________ un credit overnight în sumă de _________ pe termen


(în lei)
data
de ___ zi/zile, pentru acoperirea soldului debitor înregistrat în contul de decontare al băncii (credit
intraday neachitat) cu rata dobânzii de ____ la sută anual.
Suma creditului overnight a fost transferată la contul de decontare al băncii (în SAPI) nr ________ .
Ca asigurare a creditului, BNM a transferat VM din contul nr. III, subcontul 1 în contul nr. III,
subcontul 2 al băncii în SIC la BNM, în sumă de __________ lei la valoarea nominală.

Asiguraţi în contul de decontare al băncii, până la ora 12:00 a zilei operaţionale următoare
acordării creditului, suma necesară pentru achitarea creditului şi dobânzii aferente.

(Anexa 4 modificată prin HCA al BNM nr.78 din 30.04.2008, în vigoare 30.05.2008)
Anexa 5

Banca Naţională a Moldovei ____________________________


denumirea băncii comerciale

A V I Z

Data __ ________ 200_

Vă informăm că cererea Dvs. pentru obţinerea creditului overnight nr. __ din __ __________ 200_,
înregistrată la BNM cu nr. _____nu a fost acceptată din motivul ___________________________

(Anexa 5 modificată prin HCA al BNM nr.78 din 30.04.2008, în vigoare 30.05.2008)
Anexa 6

Banca Naţională a Moldovei


Departamentul Operaţiuni de Piaţă
___________________________
(denumirea băncii debitoare)

AVIZ
privind vânzarea VM gajate la creditul overnight expirat,
acordat de BNM la ___________________________
(data acordării creditului)

Data licitaţiei ______________


(lei)
Nr. Descrierea valorilor ISIN Cantitatea VM Suma valorilor mobiliare vândute
d/o mobiliare comercializate
(bucăţi) la valoare nominală la preţul de vânzare
1 2 3 4 5 6

Total X X
Transferarea mijloacelor băneşti în contul de decontare al băncii în SAPI pentru valorile mobiliare
vândute, precum şi schimbarea proprietarului VM în Sistemul de înscrieri în conturi la BNM se va
efectua la ________________.
(data plăţii)

Şeful Secţiei
_____________________________________
(numele, prenumele)

[Anexa 6 modificată prin Hot. BNM nr.196 din 02.08.2007, în vigoare 09.09.2007]

S-ar putea să vă placă și