UNIVERSITATEA: SPIRU - HARET

FACULTATEA: DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICĂ

MASTER: ”STIINTE PENALE”ANUL I, CURS ZI, SEMESTRUL II
TEMA DE REFERAT LA DISCIPLINA: CRIMINALISTICĂ

TEMA DE REFERAT : „TACTICA ASCULTĂRII MARTORILOR”

Prof.univ.dr. Lazăr Cârjan

CRISTESCU SOFIA- IOANA

 CUPRINS

I.Reglementarea procesual penală ...................................................................................... 5

II. Aspecte cu privire la poziţia martorului în proces …………………………….….…… 5

III. Recepţia informaţiilor .................................................................................................. 7

A. Recepţia auditivă ……………………………………………....….….........….…. 7
B. Recepţia vizuală ………………………………...….………......................….….. 8
C. Percepţia însuşirilor spaţiale ale obiectelor …………………..…..…...............…. 9
D. Percepţia mişcării …………………………………………….…….......…........ .10
E. Percepţia timpulu…………………………………………….….….................... 11

IV . Factorii obiectivi şi subiectivi ce pot influenţa percepţia ……….………...…..…... 13

1. Factorii de natură obiectivă ………………………………………….....…......... 13
2. Factorii de natură subiectivă ……….…………………………........................... 13

V . Memorarea faptelor ……………………………………………………..…..…….... 13

VI . Reproducerea (redarea) faptelor …………………………………………...…….... 14

VII . Recunoaşterea …………………………………………………………...….......... 15

VIII. Reguli ce trebuie respectate în ascultarea martorilor ………………….............…15

IX. Protecţia martorilor şi datelor acestora de identificare…………………...…........... 17

 ABREVIERI

C. pr. Pen : Codul de procedură penală;

O. N. P. M. : Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor;

Art. : articol;

Op. cit.: opinia cititorului;

 BIBLIOGRAFIE

I. Lazar Cârjan, Criminalistica si stiinţe de contact. Bibliografie, Ediţia a II-a

revizuita si adaugita, Editura M.A.I., Bucuresti, 2006;

II. Măgureanu Ilie ,”Ascultarea persoanelor în procesul penal”,Editura Lumina Lex,

Bucureşti, 2004;

III. Aurel Ciopraga, Criminalistica. Tratat de tactica, Editura Ganea, Iasi, 1996;

IV. Ciopraga Aurel, Iacobuţă Ioan, „Criminalistică”, Editura Junimea, Iaşi, 2001;

V. Doltu Ioan, „Matorul în procesul penal”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004;

VI. Ion Mircea ,,Criminalistică”, Ediţia a II- a , Editura Lumina Lex Bucureşti,
2010;

VII. Lazăr Cârjan şi Mihai Chiper, ”Criminalistică”, Editura Fundaţiei România de

Mâine Bucureşti 2009;
 Tactica ascultării martorului

I. Regelementarea procesual penala

Potrivit articolului 78 C. Pr. Pen. Martorul este acea persoană care cunoaşte
derularea fatelor sau împrejurările în care acestea s-au produs şi ajută la aflarea adevărului
în cadrul procesului penal.
Martor poate fi orice persoană fizică indiferent de sex, vâtstă, situaţie socială, religie
cetăţenie, de anumite defecţiuni senzoriale (surzi sau orbi) sau de natură psihică. Nu sunt
obligate să depună mărturie persoanele care trebuie să păstreze secretul profesional cum
sunt: medicii, avocaţii şi preoţii exceptând faptele care aduc atigere siguranţei statului.
Rudele apropiate inclisiv soţia inculpatuilui sau învinuitlui pot depune marturie dacă
acceptă. Persoana vătamată poate fi martoră în proces numai dacă nu participă ca şi parte
vătămată în proces.
În concordanţă cu art. 83 C. Pr . pen. Martorul are obligaţia să se infaţiseze la ora,
data şi locul exemplificate în citaţie şi are datoria de a declara tot ce ştie cu privire la cauza
ce se judecă. Astfel prin nerespectarea acestor obligaţii atrage după sine sancţionare cu
amendă sau chiar sancţiune penală pentru săvârşirea de mărturie mincinoasă conform
art.260 C. Pen.
Drepturile martorilor sunt protejate prin art. 68 C. Pr. Pen.:’’ Este oprit în a se
intebuinţa vilenţa, ameninţarii ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau
îndemnuri, în scopul de a obţine probe. “

II. Aspecte cu privire la poziţia martorului în proces

,, Sub aspect psihologic, marturia consta în observarea şi memorarea involuntară a
uniu act şi apoi reproducerea aceastuia, scriptic sau oral în faţa instanţei. “

Ascultarea persoanelor de către organele de urmărire penală sau de către instanţa de

judecată, indiferent de poziţia acestora în procesul penal, nu poate fi concepută fără
stăpânirea unor cunoştinţe de psihologie judiciară. Procesul de formare a declaraţiilor
martorilor implică un moment de achiziţie a informaţiilor circumscrise infracţiunii sau
făptuitorului acesteia, moment în care martorul prin mijlocirea organelor de simţ percepe
împrejurări legate de fapta săvârşită, un moment de conservare în memorie a informaţiilor
percepute şi un moment de comunicare a acestor detalii organelor judiciare pe calea
reproducerii sau recunoaşterii.1

La formarea acestui proces concură într-o măsură toate categoriile de informaţii,

unele dintre acestea au un rol precumpănitor- senzaţiile vizuale şi senzaţiile auditive-
deoarece rare sunt situaţiile când la formarea mărturiei nu participă văzul şi auzul, altele
au un rol subsecvent- senzaţiile tactile, senzaţiile olfactive, senzaţiile gustative. O
problemă deosebită în ascultarea martorilor o constituie, stabilirea măsurii în care
informaţiile obţinute reflectă cele petrecute şi pot constitui temei pentru formularea unei
concluzii juste în cauză. Practica organelor judiciare demonstrează că depoziţiile
martorilor uneori, nu reflectă realitatea datorită unor cauze şi condiţii ce ţin de persoana
martorilor şi de împrejurările în care au fost percepute faptele şi fenomenele.

Cercetările ştiinţifice au demonstrat în domeniul psihologiei martorilor că

mecanismul de recepţie, percepţie, memorare, reproducere, variază de la o persoană la alta
în raport cu dezvoltarea sa psihică, cu gradul de cultură, cu profesia, cu mediul şi condiţiile
în care a perceput faptele şi împrejurările. Pe lângă acestea se adaugă şi reaua-credinţă a
martorilor, erorile celor care fac ascultarea. Toate acestea conduc la ideea că probele
trebuie examinate cu mare atenţie. În literatura de specialitate, s-a stabilit că veridicitatea
declaraţiilor unui martor şi aprecierea forţei probante nu poate fi concepută fără
cunoaşterea mecanismelor psihice care stau la baza formării mărturiei.

1
Măgureanu Ilie ,”Ascultarea persoanelor în procesul penal”,Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004,
pg.193
 Mărturia reprezintă rezultatul unui proces de observare şi memorare involuntară a
unui fapt urmat de reproducerea acestuia într-o formă orală sau scrisă în faţa organelor de
urmărire penală sau a instanţei de judecată.

III. Recepţia informaţiilor

A. Recepţia auditivă

Organul auditiv al omului este capabil să perceapă într-o infinitate de nuanţe, o

multitudine de fenomene sonore ce însoţesc în mod necesar, fie în mod întâmplător
săvârşirea unor infracţiuni. Înălţimea, intensitatea şi timbrul constituie cele trei însuşiri
catacteristice ale oricărui sunet a căror percepţie dă naştere senzaţiilor auditive. Senzaţia
reprezintă cea mai simplă formă de reflectare senzorială a însuşirilor obiectelor şi
fenomenelor prin intermediul unuia dintre organele de simţ. La dovedirea diverselor
aspecte legate de comiterea infracţiunii interesul cel mai mare îl reprezintă percepţia şi
redarea cuvintelor, a vorbirii. În cazul mărturiei auditive, declaraţiile martorilor se pot
întemeia în primul rând pe senzaţiile auditive, sursa acestora o constituie senzaţiile auditive
şi alte categorii de senzaţii. La ascultarea martorului auditiv acesta trebuie să reproducă
cuvinte, termeni, expresii, numere, cifre, a căror utilitate se verifică în acele situaţii în care
cuvintele, termenii reprezintă însăşi activitatea materială prin care se realizează latura
obiectivă a infracţiunii. Determinarea lor exactă poate conduce la stabilirea unor
împrejurări esenţiale, la aflarea identităţii făptuitorului şi participanţilor la infracţiune.

Organul judiciar nu poate cere martorului să reproducă decât cuvinte, propoziţii

scurte, nu şi în termini precişi întreaga conversaţie.

Ceea ce poate reproduce martorul dintr-o conversaţie reprezintă sensul, conţinutul

de idei, deoarece este cu neputinţă ca cineva să reţină şi să reproducă toţi termenii ce o
alcătuiesc. În aceste situaţii la aprecierea declaraţiilor martorilor se va ţine seama de
posibilităţile reale de a percepe, de a înţelege conţinutul unei convorbiri determinate de
gradul de complexitate al acesteia (limba străină, discuţie pe temă de specialitate), de
gradul de cultură, de nivelul intelectual. La audierea martorilor se va ţine cont de toate
condiţiile de mediu în care au fost percepute sunetele sau zgomotele. Când informaţiile
furnizate de martori privind localizarea spaţială a sursei sonore sunt contrazise de
împrejurările săvârşirii infracţiunii, de datele existente în cauză se impune verificarea în
condiţiile prezente în momentul percepţiei pentru a se putea explica eventualele
discordanţe. Localizarea greşită de către martor a sursei sonore în cazul săvârşirii
infracţiunilor poate îmbrăca forma iluziilor provocate de cauze de natură mecanică.

B. Recepţia vizuală

Mărturia a cărei sursă o constituie senzaţiile vizuale reprezintă mărturia tip,

depoziţie cel mai frecvent întâlnită, deoarece aproape în fiecare cauză penală se resimte
necesitatea reconstituirii cât mai fidele a configuraţiei locului infracţiunii, a localizării
spaţiale a unor obiecte, a precizării unor raporturi spaţiale dintre obiecte, dintre obiectele şi
persoanele a căror prezenţă este legată de săvârşirea infracţiunii. În funcţie de condiţiile de
iluminare în care are loc recepţia, coeficientul de fidelitate a mărturiei în privinţa culorilor
şi însuşirilor spaţiale ale obiectelor este diferenţiat.

În cazul faptelor petrecute în condiţiile luminii naturale, intensitatea luminii diferă

după cum acestea au fost recepţionate în timpul zilei (în condiţiile luminei diurne), în
timpul luminii crepusculare (în zori şi în amurg) sau în timpul nopţii (lumini nocturne).2
Condiţiile optime pentru percepţia culorilor şi a însuşirilor spaţiale ale obiectelor sunt
oferite de lumina zilei. În cazul faptelor petrecute în condiţiile luminii artificiale
intensitatea şi iluminatul pot influenţa percepţia asupra culorii obiectelor.

În vederea crepusculară ochiul devine mai sensibil la culori reci. Declaraţiile

martorilor cu privire la culorile percepute în condiţiile luminii crepusculare au o valoare
2
Ciopraga Aurel, “Criminalistică. Tratat de tactică”, Editura Gama, Iaşi, 1996, pg.178
relativă deoarece martorul poate să afirme că în atare condiţii un obiect aflat în raportul cu
infracţiunea sau cu infractorul (haina infractorului) care avea culoare neagră sau cenuşie să
indice corect culoarea, după cum în realitate respectivul obiect avea culoarea roşu deschis.

În condiţiile vederii nocturne datorită imposibilităţii percepţiei culorilor, declaraţiile

martorilor prin care ar fi perceput culoarea paltonului, a părului sunt fie rezultatul fanteziei,
fie sunt exacte. Capacitatea de discriminare a culorilor şi însuşirilor spaţiale ale obiectelor
este afectată de trecerea bruscă dintr-un mediu într-altul, de la lumină la întuneric.
Adaptarea la întuneric se produce într-un ritm rapid în primele zece minute, după care
acesta înregistrează o încetinire. Adaptarea la lumină se face într-un ritm mai scurt, 3-5
minute, după care ochiul vede normal. Organele judiciare trebuie să ia în considerare
ritmul diferit al instalării acomodării, în funcţie de faptele petrecute în condiţiile trecerii de
la lumină la întuneric, durata şederii în noul mediu pentru a se convinge dacă faptele au
fost percepute în momentul iniţial, intermediar, final al acomodării. Se va ţine seama şi de
intensitatea luminii, însă nu trebuie ignorate nici preocupările martorului anterioare
săvârşirii faptei. La evaluarea declaraţiilor martorilor formate în astfel de condiţii organele
judiciare vor ţine cont de cele menţionate.

C. Percepţia însuşirilor spaţiale ale obiectelor

În procesul penal se iveşte necesitatea precizării unor raporturi speciale: distanţa ce

separă martorul de locul infracţiunii în momentul percepţiei, distanţa dintre diferite obiecte,
dintre persoane, dintre persoane şi obiecte. Raportul de distanţă dintre martor şi locul
infracţiunii reprezintă cel mai important factor ce asigură condiţiile percepţiei la nivelul
organelor de simţ. Siguranţa percepţiei scade odată cu distanţa.

Percepţia însuşirilor spaţiale poate fi influenţată de condiţiile atmosferice existente

în acel moment: atmosfera purificată (după ploaie, în zonele montane) micşorează
distanţele astfel încât obiectele îndepărtate par fi mai apropiate, sau aceleaşi obiecte
percepute în condiţiile unei atmosfere încărcate (ceaţă, timp noros) apar a fi mai
îndepărtate. În cazul unor profesii, meserii sau preocupări ale persoanei (ce lucrează în
domeniul transporturilor, construcţiilor) care presupune operaţii de măsurare a
dimensiunilor, a distanţelor poate ajunge la o evaluare de mare exactitate.

D. Percepţia mişcării

Percepţia mişcării interesează în cazul acelor infracţiuni la care precizarea mişcării

unor obiecte, părţi ale corpului ar putea contribui la cunoaşterea mecanismului producerii
infracţiunii, a cauzelor acesteia. În mărturie, interesul cel mai mare îl reprezintă aprecierea
uneia dintre însuşirile temporale ale mişcării, a cărei utilitate se verifică mai ales în cazul
accidentelor de trafic rutier.3 Inexistenţa unor criterii sigure, lipsa de experienţă a
martorului (conducătorii auto, lucrătorii din domeniul transportului, al circulaţiei), atribuie
acestor aprecieri o valoare relativă, deoarece martorul comun evaluează în general viteza
vehiculelor. Unii autori manifestă tendinţa de subevaluare a vitezelor reduse şi de
supraapreciere a vitezelor mari.

Martorul manifestă tendinţa de supraevaluare a vitezei în cazul accidentelor soldate

cu urmări grave, deoarece ştie dintr-o experienţă anterioară că multe accidente îşi au cauza
în excesul de viteză. Aprecierile vor fi diferite în cazul celor furnizate de pietoni sau de
persoane aflate în mijloace de transport.

E. Percepţia timpului

a. Localizarea în timp a infracţiunii precum şi a altor activităţi legate de infracţiune

sau de făptuitor.

3
Ciopraga Aurel, Iacobuţă Ioan, „Criminalistică”, Editura Junimea, Iaşi, 2001, pg.249
 Localizarea în timp a infracţiunii precum şi a altor activităţi ce gravitează în jurul ei
presupune încadrarea acestora în unităţi de timp cât mai precis delimitate, adică indicarea
4
lunii, zilei, orei şi chiar a minutului. Această localizare în timp prin mijlocirea
declaraţiilor martorilor e dependentă de însuşirile obiective ale acestora de a fi reţinut astfel
de împrejurări, de intervalul de timp ce separă momentul percepţiei de cel al reproducerii.
Principala cauză obiectivă a neputinţei martorului de a localiza în timp infracţiunea precum
şi alte activităţi o constituie existenţa unor intervale mari de timp ce separă aceste două
momente. La acestea se adaugă şi alte elemente subiective: lipsa de semnificaţie pentru
martor faţă de o anumită împrejurare legată de infracţiune, lipsa de atenţie, de interes, tipul
de memorare al martorului. La localizarea în timp a unor fapte se ajunge prin apreciere,
adică prin căutarea unor elemente de referinţă a căror localizare în timp e certă de care
faptul ce părea uitat se leagă prin raporturi spaţiale şi temporale care permit reamintirea şi
localizarea. Pot servi ca puncte de reper fapte, întâmplări, evenimente din viaţa martorului
care trebuie să aibă semnificaţia unor împrejurări remarcate care s-au impus atenţiei sale.
Faptele ce urmează a fi localizate în timp, pot fi influenţate de particularităţile
temperamentale, de vârstă, de sex, de preocupări profesionale, de pasiuni, pot fi avute în
vedere date importante de stare civilă, date memorabile din activitatea socială sărbători
naţionale, evenimente familiale.

b. Precizarea duratei în timp a infracţiunii, în special a unor fapte, activităţi legate

de infracţiune sau de făptuitor.

Necesitatea precizării duratei de timp se impune acelor infracţiuni a căror săvârşire

presupune o activitate de durată şi nu una de moment, sau necesitatea evaluării în timp a
celor mai variate activităţi, fenomene legate de infracţiune sau de făptuitorul acesteia.
Estimările martorilor se caracterizează prin mari imprecizii fie că se referă la durate scurte

4
Mitrofan Nicolae, Zdrenghea Voicu, Butoi Tudorel,“Psihologie judiciară”, Casa de editură şi presă
“Şansa “SRL, Bucureşti, 1999, pg.125
de timp fie asupra unor durate lungi. Cercetările experimentale au stabilit că cel ce
apreciază corect duratele scurte de timp va aprecia corect şi pe cele lungi, şi viceversa.

c. Precizarea succesiunii în timp a unor împrejurări legate de infracţiune sau de

făptuitor.

Determinarea succesiunii în timp a unor împrejurări aflate într-un anumit raport cu

infracţiunea sau cu făptuitorul, implică stabilirea ordinei în care s-au produs faptele, a
cronologiei lor. Relatarea liberă a martorului reprezintă reproducerea principalelor
momente în chiar ordinea în care au fost percepute. Relatările martorilor cu privire la
succesiunea faptelor se caracterizează printr-o mare precizie. Succesiunea reproducerii
faptelor poate fi uneori răsturnată, situaţie care se întâmplă datorită pierderii din memorie a
unor episoade petrecute într-un trecut îndepărtat. Relatarea faptelor într-o ordine schimbată
se întâlneşte în cazul acelor infracţiuni care au produs o puternică impresie, puternice stări
afective mai ales la copii fiind relatate mai întâi.

IV . Factorii obiectivi şi subiectivi ce pot influenţa percepţia

Factorii ce pot influenţa percepţia îşi au originea în cauze externe sau pot rezida în
însăşi persoana celui ce percepe. În criminalistică se face distincţie: între factorii obiectivi
şi factorii subiectivi.

1. Factorii de natură obiectivă reprezintă acea categorie de stări, situaţii contextuale

percepţiei independente de cel ce percepe care se pot repercuta favorabil sau defavorabil
asupra mărturiei.

2. Factorii de natură subiectivă desemnează acele stări, situaţii legate personalitatea

martorilor ale căror consecinţe se pot răsfrânge asupra percepţiei, favorabil sau defavorabil.
Factorii de natură obiectivă, privesc condiţiile de loc şi timp în care se desfăşoară percepţia
şi includ: durata percepţiei, condiţiile de vizibilitate, gradul de complexitate a fenomenului
perceput. În rândul factorilor subiectivi un rol important îl are atenţia deoarece aceasta
condiţionează plenitudinea şi fidelitatea mărturiei. La formarea declaraţiilor martorilor
concură atât atenţia involuntară cât şi cea voluntară; proprie mărturiei este atenţia
involuntară deoarece împrejurările circumscrise infracţiunii se impun de la sine, fără un
efort voluntar. Întinderea şi realitatea declaraţiilor martorilor sunt condiţionate de o seamă
de însuşiri ale atenţiei a căror cunoaştere prezintă interes, indiferent dacă se întemeiază pe
atenţia involuntară sau involuntară.

V . Memorarea faptelor

Între momentul perceptiv şi al reproducerii faptelor petrecute, se interpune

momentul conservării informaţiilor dobândite. Memorarea implică succesiunea a trei
momente între care există o strânsă legătură: Faza de achiziţie (memorare ), Faza de
păstrare (reţinere); Faza de reactivare (recunoaştere şi reproducere).

În cazul memorării involuntare datele percepute se întipăresc neintenţionat; dar ceea

ce caracterizează memorarea voluntară este existenţa scopului la care se adaugă folosirea
unor procedee speciale în vederea realizării acesteia. Precizia memorării faptelor de către
martori este direct influenţată de scopul, de intenţia de a memora. Cu trecerea timpului în
informaţiile păstrate se înregistrează pierderi datorate procesului uitării. Uitarea se
manifestă prin imposibilitatea amintirii unor fapte memorate ori a recunoaşterii unor
evenimente trăite sau prin reproducerea lor eronată. Uitarea atrage după sine pierderea
detaliată a elementelor secundare a căror reactivare devine imposibilă. Nu întâmplător
tactica criminalistică a recomandat ca martorii să fie ascultaţi cât mai repede posibil de la
perceperea evenimentului.

În interesul aflării adevărului organul judiciar trebuie să obţină de la martor pe cât

posibil “o copie” a realităţii percepute, ci nu o prelucrare a acesteia.

VI . Reproducerea (redarea) faptelor.

 Capacitatea persoanelor de a reproduce faptele percepute şi memorate este
influenţată de o multitudine de factori, grupaţi în factori obiectivi şi subiectivi. În privinţa
factorilor obiectivi se are în vedere gradul în care imaginile formate reproduc situaţia reală
recepţionată anterior; martorul nu poate reda decât ceea ce a perceput şi a memorat,
întregul film al acţiunii infracţionale sau numai fragmente ale acesteia. Acest aspect
prezintă un interes practic deosebit şi trebuie cunoscut de organele de urmărire penală,
pentru a nu trage concluzii greşite cu privire la buna sau reaua-credinţă a martorului. În
cadrul factorilor subiectivi, un loc important îl ocupă capacitatea subiectului de a reda ceea
ce cunoşte în legătură cu obiectul ascultării sale de organul judiciar; această capacitate este
influenţată de nivelul de cultură generală a subiectului şi de pregătirea lui profesională.
Acest aspect prezintă un interes practic deosebit deoarece persoanele care nu posedă
vocabularul necesar descrierii unei situaţii de fapt percepute, o descriu fragmentar, cu
greşeli sau de cele mai multe ori evitând chiar să vorbească pentru a nu fi puse în situaţii
neplăcute.

Acest fenomen, al reproducerii, este destul de complex fiind strâns legat de procesul
de gândire. Reproducerea în cazul mărturiei poate îmbrăca, fie forma verbală, fie forma
scrisă.

VII . Recunoaşterea.

Este întâlnită frecvent în practica organelor judiciare în ipoteza recunoaşterii de

persoane sau de obiecte. Acest proces psihic se desfăşoară mult mai uşor fiind mai simplu
de realizat, nu solicită un efort de memorare deosebit.5 Reactivarea se face prin
compararea cu ceea ce a perceput anterior cu ceva care este perceput în momentul audierii.
Recunoaşterea se va conduce după reguli tactice generale de ascultare.

VIII. Reguli ce trebuie respectate în ascultarea martorilor.

5
Doltu Ioan, „Matorul în procesul penal”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004, pg.121
 Procedeele de asculltare trebuie sa fie în strânsă legătură cu particularitea psihică a
martorului, acest lucru fiind demonstrat ăn practica audierilor.

Aceste reguli sunt precedate de mai multe etape cum ar fi: a) etapa de indentificare
şi pregătire de ascultare a martorului; b) etapa relatării libere; c) etapa formulării
întrebărilor;

a)Etapa de indentificare şi pregătire de ascultare a martorului;

În primă instanţă se stabileşte dacă între martor şi inculpat există un grad de rudenie
sau nu cum ar fi soţ respectiv rudă apropiată conform art. 80 C. pr. Pen şi persoană
vătămată comform art. 82 C. pr. Pen .

În acestă etapă sun urmariţi mai mulţi paşi cum sunt: martorul care terbuie să
păstreze secretul profesional; martorii sunt selectaţi în funcţie de informaţiile pe care le
deţin; se stabilesc tipurile de relaţii dintre martori şi infractori acestea fiind de prietenie
sau duşmănie; se întruneşte profilul psihologic: ocupaţie, pregătire, modul de percepere a
faptei şi atitudinea lui faţă de fapta comisă.

Se alcatuiesc măsuri de verificare a declaraţiilor: învinuiţilor,martorilor şi

victimelor; se are în vedere modalitatea ţi ordinea de chemare în judecată a martorilor fară
contact vizual, sau dintre persoanele intersate în cauză adica învinuit, parete vătămată,parte
civilă, se ami ţine cont şi de progaramul martorilor atât cît este posibil.

Se satabileşte locul audierii, acesta fiind sediul organului judiciar.din motive

speciale martorii mai pot fi aduiaţi fie la locul de muncă, fie la domiciliulsau reşedinţă, la
spital, sau la locul săvârşirii faptei.

În ultimă instanţă se stabileşte planul de ascultare a martorului ce cuprinde:

succesiunea întrebarilor, problemele ce trebuie calificate. Palnul se adoptă în funcşie de
situţiile care se pervăd pe parcursul cercetării şi în final iterogarea martorului în cadrul
sobru.

b) Etapa relatării libere:

Potrivit art. 84 C. pr. Pen se stabileşte indentitatea martorului,acesta este întebat cum
se numeşte nume, prenume, etate adresă şi ocupaţie. Apoi este întebat dacă este soţ sau
rudă cu inculpatul şi dacă a suferit un prejudiciu de pe urma infracţiunii.

Ascultrea acestuia se începe cu un jurământ princare susţine că nu va ascunde nimic

din ceea ce ştie. Mai apoi i se duce la cunoştinţa obiectul cauzei, i se arată faptele aşa cum
sau derulat pentru a dovedi cum sau desfaşurat întradevăr lucrurile astfel cerândui-se să
relateye lucrurile aşa cum sau întâmplat. Astfel martorul este lăsat liber să relateze liber
lucrurile fără al întrerupe reamintindui-se că nu trebuie să folosescă violenţe ameninţari, ori
alte mijloace de constarangere sau îndemnuri şi promisiuni în scopul de a obţine probe.

c) Etapa formulării întrebărilor: este parcursă numai în cazul în care nu a fost

parcurse tote aspectele percepute de martor.

Întebările pot fi: de completare, de prezentare, de reamintire, de control,scurte clare

şi precise care să nu sugereze răspunsul şi nu nterbie săa conţină intimidări.

Declaraţii le se dau pe formular tipizat de regulă de către organul de cercetare

penală.în cadrul acestora trebuiesc evitate stersăturile şi dacă ascetea apar terbuie percedate
de semnătura martorilor sau a organului de cercetare penală. Apoi se verifică declaraţiile
pe baza probelor existente la dosar prin repetarea audieri, întebărilor se întrunesc
confruntari şi chiar reconstituiri.

IX Protecţia martorilor şi adtelor acestora de identificare

 Martorul I se spune să nu declare date cuprivire la identitatea reală fie casunt ele cu
privire la donmiciliu sau reşadinţă. Aceste tpuri de date se consemneaza numai în proces
într-un plic sigilat şi păstrat ăn condiţii de maximă siguranţă. Datele martorului sunt intro-
duse în cadrul dosarului numai dupa ce dispare gradul de periculozitate cu privire la
siguranţa martorului.

Protecţia martorilor se face prin protejare martorului cât şi a familiei acestuia

incluise în programul de protecţie a martorilor. Astfel O. N. P. M.(Oficiul Naţional pentru
Protecţia Martorilor), care se află în subordinea Poliţiei Române încheie un protocol de
protecţie privind asigurea de asistenţă acordate martorului obligaţiile celor două parţi
precum şi încetarea protecţiei şi asistenţei.

În termen de 5 zile procurorul sau instanţa prin încheiere propune prin ordonanaţă
includerea în program.

Măsusile de protecţie a martorului conform art 12 pct. 2 sunt: protecţia datelor de

identificare a martorului protejatâ; protecţia declaraţiei acestuia; ascultare martorului se
face sub altă identitatedecât cea reală prin distorsonare vocii sau imaginii; protecţia
martorului aflat în stare de arest prevantiv sau în cus de executare a pdepsei privative de
libertate se face ci ajutorul organelor care înterţin aceste locuri de deţinere; masuri de
siguranţa la domiciliul martorului; schimbare domiciului a identităţii, înfaţişării;
reintregare într-un alt mediu social; recalificarea profesională; schimbarea locului de
muncă; asigurarea unui venit până la gasirea unui loc de muncă;

Programul de protecţie înceteză dacă: martorul comite o infracţiune sau depune

mărturie mincinoasă, dacă face parte dintr-o o organizaţie criminală, dacă nu respectă
obligaţiile asumate şi dă date false cu privire la situaţia sa, dacă martorul se află în afara
oricărui pericol sau dacă martorul a decedat.
 Atât tactica ascultării martorilor cât şi protecţia acestora aduce în cunoastere unor
metode de exercitare a acestora care sun destul de concluisive în determinarea înţelegerii
procedelor de ascultare a martorilor. De aceea am incercat sa prezint cât mai succint aceas-
tă temă care este destul de interesantă şi captivantă pentru că te introduce în mijlocul unor
informaţii cu privire la alcatuirea acesteia.