_____________________CANOANELE SINODULUI DIN

23
ANCIRA______________________

PROLEGOMENA
DESPRE LOCALNICUL SINOD CEL ÎN ANCIRA ADUNAT
Sfântul şi localnicul sinod cel în Anchira, Arhiepiscopia Galatiei adunat, s-a făcut
după cei ce istorisesc despre dânsul, în anul de la Hristos 315. Iar Milie în tomul al
2-lea al sinodicalelor zice, că s-a adunat acesta în anul 314. Iar Părinţii cei ce
împreună s-au adunat la acest sinod au fost 18, dintre care exarhi au fost Viteliul
patriarhul Antiohiei Siriei, Agricolae mitropolitul Chesariei Capadochiei, Marcel
arhiepiscopul al acesteiaşi Anchiri, şi Sfântul Sfinţitul mucenic Vasilevs, episcopul
Amasiei. Care au dat aceste 25 de canoane, pentru cei ce în timpul tiranului Maxim
s-au lepădat de Hristos, şi au jertfit idolilor, iar în urmă se întorceau la Biserică.
Canoanele acestea însă, hotărâtor adică se întăresc de cel al 2-lea al sinodului al 6-
lea ecumenic. Iar nehotărâtor de cel întâi al celui al 4-lea şi de cel întâi al celui al 7-
lea şi prin întărirea aceasta, iau oarecum putere de sinod ecumenic. Pentru acest
sinod mai înainte a zis dumnezeiescul Grigorie al Neocezareei fiind mai înainte cu
53 de ani înaintea sinodului, în canonul său cel al 8-lea (se însemnează despre
acesta şi la foaia 976 a Dodecavivlei lui Dositei).
CELE 25 DE CANOANE ALE SFÂNTULUI LOCALNICULUI
SINODULUI DIN ANCIRA TÂLCUITE
CANONUL 1
Prezbiterii cei ce au jertfit, apoi iarăşi s-au luptat, nu din meşteşugirea
cuiva, ci din adevăr, nici mai înainte formăluindu-se, sau meşteşugindu-se,
sau înduplecând, ca să se arate că s-au supus muncilor, pe acestea însă cu
părere şi cu închipuire şi le-au adus asupră-le. Aceştia s-au socotit de
către sinod de cinste şi de şedere a se împărtăşi, iar a proaduce (prosfora)
aceştia, sau a vorovi, sau măcar a sluji ceva din preoţeştile slujbe a nu le fi
iertat.
TÂLCUIRE
Dintre creştinii cei ce se lepădau de credinţă şi jertfeau la idoli, în timpul
goanelor, alţii muncindu-se, şi nesuferind iuţeala muncilor, se lepădau de numele lui
Hristos. Iar alţii, şi mai înainte încă de a cerca muncile, vindeau buna cinstire de
Dumnezeu. Ca să nu se arate însă că de voie se lepădau, înduplecau pe muncitori,
ori cu bani, ori cu rugăminte, să-i pună ca când şi pe ei la munci, nu cu adevărat
însă, ci după arătare. Acestea aşa cunoscându-se, rânduieşte canonul acesta, ca
prezbiterii cei ce cu adevărat muncindu-se, şi cu lucrarea, fără de vreo meşteşugire
şi făţărnicie. Nesuferind însă muncile, au jertfit mai înainte idolilor, iar în urmă iarăşi
căindu-se au mărturisit credinţa, şi au biruit. Aceştia adică să-şi aibă cinstea cea din
afară şi şederea cu prezbiterii, (adică a se cinsti ca preoţii, şi la şederea cu preoţii),
să nu aibă însă voie, nici a sluji cele sfinte, nici a învăţa, nici altceva preoţesc a
lucra.
24 _________________________________PIDALION____________________________________
__

CANONUL 2
Aşişderea şi diaconii cei ce au jertfit, iar apoi iarăşi s-au luptat, cealaltă
cinste adică să o aibă, să încetez însă ei de sfinţita Liturghie, şi de a aduce
pâinea, sau paharul, sau a propovădui. Dacă însă oarecare din episcopi
ştiu pentru aceştia vreo osteneală, sau smerenie de blândeţe, şi ar voi mai
mult ceva a da sau a lua, la dânşii să fie stăpânirea.
TÂLCUIRE
Cele ce a rânduit canonul cel mai de sus pentru prezbiteri, rânduieşte acestea şi
pentru diaconi, cu deosebire; că dacă episcopii locului cunosc că arată aceştia
osteneală şi pocăinţă pentru lepădare, şi s-au smerit zdrobindu-se cu inima pentru
păcat, şi că cu blândeţe se poartă către cei ce-i dojenesc pentru aceasta, şi nu cu
semeţie, stă întru stăpânirea episcopilor a le da şi ceva mai mult decât singură
cinstea cea din afară a diaconilor, pentru fierbinţeala pocăinţei. Iar de cunosc că ei
dimpotrivă se pocăiesc cu lenevire şi cu răceală, au iarăşi stăpânire episcopii a-i
lipsi pe ei şi de cinstea cea din afară a diaconilor.
CANONUL 3
Cei ce au fugit şi s-au prins, sau de-ai loruşi s-au dat, sau într-alt chip
averile li s-au luat, sau munci suferind, sau în temniţă aruncându-se, şi
strigând că sunt creştin, sau şi sfâşiindu-se, sau ceva în mână cu silă
punându-li-se, de către cei silnici, sau oarecare mâncare pentru nevoie
primind, însă mărturisind neîncetat că sunt creştini, şi tânguirea
întâmplării pururea arătând cu toată sfiala şi chipul, şi cu smerenia vieţii.
Aceştia, ca unii ce sunt afară de păcătuire, de împărtăşire să nu se
oprească. Iar deşi s-au oprit de către vreunul, pentru mai multa
scumpătate, sau pentru neştiinţa oarecărora, se cuvine îndată a se primi.
Şi aceasta asemenea fie şi la cei din clericat, şi la ceilalţi mireni. S-au mai
cercetat însă şi aceia, de se poate şi mirenii întru aceastaşi nevoie căzând,
a se înainta în rânduială. Deci s-au socotit că şi aceştia, ca unii ce nimic au
păcătuit, dacă şi petrecerea lor cea mai dinainte s-ar afla dreaptă să se
prohirisească.
TÂLCUIRE
Fiindcă după Teologul Grigorie, legea muceniciei este, ca nici de bună voie, şi de
sineşi să alerge cineva la mucenicii, mai înainte îngrijindu-se pentru neputinţa şi
slăbiciunea sufletului, ce însuşi poate a arăta, şi pentru pieirea şi munca ce au a lua
cei ce-l vor munci. Nici iarăşi, când se va întâmpla a se prinde spre mucenicie, să nu
fugă împuţinându-şi credinţa. Pentru aceasta şi creştinii cei de atunci, cunoscându-
şi slăbiciunea firii lor, fugeau de gonaci şi se ascundeau. După evanghelicescul
cuvânt: „Când vă vor goni pe voi din cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă” (Matei:
10,23). Deci pentru unii ca aceştia rânduind canonul acesta, zice: Că dacă fugind s-
au prins, ori s-au dat de către rudele lor elini fiind, sau de li s-au luat averile, sau
munci de au suferit, şi în temniţă de s-au băgat, sau hainele de li s-au rupt şi s-au
golit, sau de le-au pus cu sila în mâini tiranii tămâie, sau altă jertfă, sau în gură
mâncare jertfită idolilor, şi toate acestea pătimindu-le strigau, că sunt creştini fără
cât de puţin a tăgădui. Unii ca aceştia, dacă vor plânge pentru întâmplarea aceasta
ce au pătimit, şi vor arăta plângere şi cu smerenia cea din afară, şi cu întristarea, şi
a hainelor, şi a feţei, şi a vieţii, să nu fie opriţi de dumnezeiasca Împărtăşire. Că unii
ca aceştia se socotesc nevinovaţi. Iar de cumva oarecare a oprit pe unii ca aceştia
de dumnezeiasca Împărtăşire, sau pentru mai multa scumpătate, ori pentru
nelămurirea lor, îndată să fie primiţi, ori clerici de ar fi, ori mireni unii ca aceştia.
Încă şi mireni de ar fi unul dintre aceştia, poate a se face şi preot, dacă viaţa lui cea
_____________________CANOANELE SINODULUI DIN
25
ANCIRA______________________
de mai înainte ar fi neprihănită, şi vrednică de preoţie; vezi şi canonul 62
apostolesc.

CANONUL 4
Pentru cei ce de silă au jertfit, şi pe lângă aceştia, şi pentru cei ce au
cinat la idoli. Câţi traşi fiind acolo, au ieşit mai cu luminat chip, şi au
întrebuinţat îmbrăcăminte mai de mult preţ, şi s-au împărtăşit din cina cea
gătită cu nebăgare de seamă, au socotit (sinodul) un an a fi ascultători; şi
trei ani a cădea; de singură rugăciunea a se împărtăşi în timp de 2 ani, şi
atunci va veni la cea desăvârşită.
TÂLCUIRE
Rânduieşte canonul acesta, că cei ce au fost siliţi şi au jertfit idolilor, sau de au şi
mâncat din cele jertfite idolilor, mai întâi se cuvine a fi cercetaţi cu ce socoteală o
au făcut aceasta, şi după socoteala lor aşa să-şi primească şi canonisirea, căci dacă
târâţi spre a jertfi, sau să mănânce cele jertfite idolilor, de au mers cu faţa veselă, şi
de s-au împodobit cu haine, şi de le-au mâncat cu nebăgare de seamă, adică fără
bătaie de cuget, şi fără mâhnire. Aceştia un an să stea la locul ascultătorilor, trei ani
la locul celor ce cad, doi ani la locul celor ce stau, şi după toţi aceştia să se
împărtăşească cu dumnezeieştile Taine.
CANONUL 5
Iar câţi au mers cu haină jalnică, şi şezând au mâncat, în toată vremea
aceea lăcrimând, de au împlinit timpul de trei ani al căderii, fără
proaducere (prosfora) să se primească. Iar de n-au mâncat, doi ani căzând,
întru al treilea an să se împărtăşească, fără proaducere, ca deplinătatea
întru al patrulea an să o ia. episcopii însă să aibă stăpânire cercetând
chipul întoarcerii, a se milostivi (filantropisi), sau mai mult timp a adăuga.
Iar mai întâi de toate cercetează-se şi viaţa cea mai dinainte, şi cea mai
din urmă. şi aşa milostivirea (filantropia) să se măsoare.
TÂLCUIRE
Asemeni şi canonul acesta zice, că, câţi din cei siliţi spre a jertfi, au mers cu haine
de plângere şi au mâncat din jertfe lăcrimând în toată vremea mâncării. Aceştia
după trei ani ai căderii, să stea împreună cu cei credincioşi, fără însă a se împărtăşi
cu dumnezeieştile Taine. Iar de nu au mâncat nicidecum din cele jertfite idolilor, doi
ani să fie căzând (adică înaintea uşilor Bisericii), şi întru al treilea să stea împreună
cu cei credincioşi, fără însă a se împărtăşi, şi după al patrulea an să se
împărtăşească. Acestea adică sunt canonisirile cele din partea sinodului. Arhiereii
însă au stăpânire a lua aminte chipul pocăinţei lor, şi de este adevărat şi cu căldură,
pot să împuţineze vremea canonisirii; iar dacă dimpotrivă va fi cu lenevire şi cu
nebăgare de seamă, pot să o adaoge. Însă datori sunt arhiereii a cerceta şi viaţa
acestora cea mai înainte de mâncarea celor spurcate, şi cea după aceea, şi aşa să
împuţineze, sau să prelungească canonisirea lor. Vezi şi pe cel 11 şi 12 al sinodului
1 şi cel al 4-lea al acestuia.
CANONUL 6
Despre cei ce s-au învins numai de ameninţare muncii şi a luării averilor,
sau de a strămutării, şi au jertfit, şi până în vremea aceasta nu s-au
pocăit, nici s-au întors. Acum însă în vremea sinodului apropiindu-se şi
venind întru gândirea întoarcerii. A socotit sinodul ca până la ziua cea
mare să se primească spre ascultare, şi după ziua cea mare trei ani să
cadă, şi după alţi doi ani, să se împărtăşească fără proaducere (prosfora).
26 _________________________________PIDALION____________________________________
__
Şi aşa să vină la deplinătate, încât toată exaetia (şesime de ani) să o
plinească. Iar dacă oarecare mai înainte de sinodul acesta s-au primit la
pocăinţă, să se socotească lor din anul acela începutul exaetiei (şesimea
anilor). Dacă însă s-ar întâmpla primejdie şi aşteptare de moarte din
boală, sau din altă oarecare pricină, aceştia cu hotărâre să se primească.

TÂLCUIRE
Iar câţi creştini s-au biruit de singure îngrozirile cel le făceau tiranii să-i
muncească, şi că le vor lua averile, şi-i vor izgoni, şi au jertfit idolilor, şi după aceea
nu s-au pocăit până acum, şi abia în vremea acestui sinod au venit întru gândire de
pocăinţă şi de întoarcere. Pe aceşti zic, rânduieşte prin acest canon sinodul, a se
canonisi şi a fi în locul ascultătorilor din săptămâna a patra după Paşti (când se
adunase sinodul) până la viitoare zi ce mare şi strălucită a Paştilor, adică un an fără
de o lună, apoi trei ani să cadă, şi doi să stea cu cei credincioşi; şi după plinirea
acestor şase ani să se împărtăşească. Iar câţi mai înainte de sinodul acesta, dintre
unii ca aceştia au fost primiţi la pocăinţă, să li se numere acei şase ani de la vremea
când s-au primit. Dacă însă li s-ar întâmpla primejdii de moarte din boală, sau din
altă pricină, atunci de nevoie să se împărtăşească. Cu hotărâre însă, adică, cu
această rânduială, că de nu vor muri, să nu se împărtăşească iarăşi, până se vor
împlini acei şase ani, precum însăşi aceasta o rânduieşte şi canonul 13 al sinodului
1. Citeşte şi cel 62 apostolesc; şi pe 11 al celui 1. Vezi şi desenul (Ihnografia) (sau
planul) Bisericii la sfârşitul cărţii.
CANONUL 7
Despre cei ce împreună au ospătat la serbare păgânească, şi în loc
hotărât păgânilor, ducând însăşi bucatele lor, şi mâncând. A socotit
sinodul ca în doi ani căzând, să se primească. Iar de trebuie, pe fiecare cu
proaducere (prosfora) (să se primească), a cerca este lucru al episcopilor,
şi a cerceta şi pe cealaltă a fiecăruia.
TÂLCUIRE
Acest canon rânduieşte, ca creştinii câţi cu bucatele lor s-au dus la serbarea
păgânească, unde păgânii îşi fac prăznuirile lor, şi au mâncat împreună cu dânşii,
doi ani căzând, să se primească. Iar episcopul cercetând viaţa lor cea mai dinainte
şi cea de pe urmă, va judeca, sau să se primească aceştia numai întru rugăciunea
cea cu credincioşii, sau împreună cu aceştia să se împărtăşească şi cu
dumnezeieştile Taine. Vezi şi canonul 12 al sinodului 1 şi desenul (planul) Bisericii la
sfârşitul cărţii, şi pe cel al 4-lea al acestuia.
CANONUL 8
Iar cei ce a doua oară şi a treia oară de silă au jertfit, în patru ani să
cadă, iar doi ani, să se împărtăşească fără proaducere (prosfora), şi întru
al şaptelea desăvârşit să se primească.
TÂLCUIRE
După ce Părinţii aceştia, au zis, pentru cei ce odată au jertfit, acum zic pentru cei
ce de două ori şi de trei ori au jertfit263, că cei ce de silă o au făcut aceasta, patru ani
să fie căzând. Doi stând împreună cu credincioşii împărtăşindu-se numai de
rugăciuni, şi nu adică, ca catehumenii scoţându-se din Biserică. Iar întru al şaptelea

263
Din canonul acesta, că unul şi acelaşi păcat odată făcându-se, mai puţină canonisire are,
Însemnează iar de două sau de trei ori, sau şi de mai multe ori făcându-se, mai îndelungată
are şi canonisirea.
_____________________CANOANELE SINODULUI DIN
27
ANCIRA______________________
an să se împărtăşească cu dumnezeieştile Taine. Vezi şi desenul (planul) Bisericii şi
canonul al 4-lea al acestuia.
CANONUL 9
Iar câţi nu numai s-au depărtat (de la credinţă), ci şi împotrivă s-au
ridicat, şi fraţi au silit, şi s-au făcut pricinuitori de a silnici. Aceştia trei
ani, să primească pe locul ascultării. Iar în cealaltă exaetie (şesanie sau
şase ani) pe locul căderii. Şi alt an, împărtăşească-se fără proaducere. Ca
zecimea anilor plinindu-o, să se împărtăşească de deplinătate. Însă pe cât
în timpul acesta, pe atât şi cealaltă a lor viaţă să se ia aminte.
TÂLCUIRE
Iar câţi atât s-au temut de munci, încât, nu numai ei, s-au lepădat de credinţa lui
Hristos, ci şi asupra altor credincioşi s-au ridicat, şi ori însuşi ei i-au silit să
jertfească, şi să se lepede, sau pricinuitori s-au făcut, poate arătându-i, către
gonaci, pe unde erau ascunşi. Hotărăşte canonul ca trei ani să asculte Scripturile,
şase să cadă, unul să stea cu cei credincioşi, apoi sfârşindu-se zece ani, să se
împărtăşească cu dumnezeieştile Taine. Însă întru aceşti zece ani se cade a se
cerceta de arhiereul sau de duhovnicul, şi cealaltă viaţă a lor, şi de vieţuiesc rău şi
cu lenevire, să li se adauge anii canonisirii.
CANONUL 10
Câţi se fac diaconi, în această stare rămân, de au mărturisit şi au zis că
trebuie a se însura, neputând a rămâne aşa. Aceştia apoi însurându-se, să
fie în slujba lor, pentru că s-au dat lor voie de către episcopul. Însă
aceasta, dacă oarecare tăcând, şi primind în hirotonie ar rămânea aşa.
După aceasta s-ar fi însurat, să înceteze de diaconie.
TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduieşte că, câţi voiesc a se hirotonisi diaconi, de au mărturisit
vederat ca înainte martorilor, că după hirotonie vor să se însoare, ne putând a
feciori. Aceştia, dacă în urmă ar lua femei nu se caterisesc, ci îşi au slujba lor;
fiindcă se înţelege, că s-au iertat de arhiereul ce i-a hirotonisit, a o face aceasta. Iar
câţi diaconi iarăşi, când vor voi a se hirotonisi vor tăcea şi nu vor spune că vor a se
însura, aceştia însurându-se după hirotonie, să se oprească de diaconie. Pentru că
tăcerea lor, arată că s-au învoit şi au primit a rămâne feciorind în diaconie. Vezi şi
canonul 6 al sinodului 6.
CANONUL 11
Fetele cele ce s-au logodit, şi în urmă s-au răpit de către alţii, au socotit
sinodul a se da înapoi celor ce mai întâi s-au logodit cu ele, măcar de ar fi
pătimit şi silă de la aceia.
TÂLCUIRE
Acest canon hotărăşte, că fetele câte au fost logodite mai înainte cu bărbaţi, apoi
s-au răpit de către alţii, să se dea înapoi logodnicilor lor celor mai dinainte, măcar
de s-au şi stricat de către răpitori. Nu cu sila însă, ci de le voiesc şi le cer logodnicii
cei mai dinainte.
CANONUL 12
Cei ce au jertfit mai înainte de Botez, şi în urmă s-au botezat, s-au
socotit a se înainta la rânduială ca unii ce sunt spălaţi.
TÂLCUIRE
În vremea veche, mulţi primeau creştinismul, şi credeau în Hristos, întârziau însă
de a lua Sfântul Botez. Pentru această pricină şi Teologul Grigorie, şi marele Vasilie,
28 _________________________________PIDALION____________________________________
__
au scris cuvintele cele îndemnătoare spre Botez. Deci pentru aceasta zice canonul,
că de s-au prins aceştia ca creştini de către gonaci, şi au jertfit, dacă după jertfire s-
au botezat, pot a se înainta şi la treapta de clerici şi de preoţie. Căci credem că
Sfântul Botez i-a curăţit de toate păcatele cele mai dinainte, orice fel ar fi fost, sau
de iertare vrednice, sau de moarte. Vezi şi pe al 2-lea apostolesc.
CANONUL 13
Horepiscopilor să nu le fie iertat, a hirotonisi prezbiteri sau diaconi. Dar
încă nici prezbiteri ai cetăţii, fără a li se da voie de către episcopul cu
scrisori întru altă parohie.
TÂLCUIRE
Nu este slobod horepiscopilor fără de înscris slobozenie de la episcopii locului a
face hirotonii, nu numai întru alt loc, ci nici în locul lor, fără slobozenia arhiereului
locului. Afară numai ipodiaconi, anagnoşti şi catehisitori, după canonul al 10-lea al
sinodului din Antiohia.
CANONUL 14
Prezbiterii, sau diaconii cei ce sunt în cler, şi se depărtează de cărnuri,
s-a socotit ca să se atingă ei (de ele), şi aşa, de vor voi, înfrânează-se pe
sineşi, iar de nu vor voi, nici a mânca verdeţurile cele ce se pun împreună
cu cărnurile, şi de nu s-ar supune canonului, să înceteze de la rânduiala
lor.
[Apostolic, can. 51, 53]

TÂLCUIRE
Fiindcă se poate a se îngreţălui oarecare de carne întru adevăr, şi a zice întru
arătare că se feresc de ea pentru înfrânare. Pentru aceasta spre a se ridica
prepusul, porunceşte canonul, ca prezbiterii, sau diaconii ce nu mănâncă carne
pentru înfrânare, să guste puţin din ea. Iar câţi atât de tare se feresc de carne, încât
nici de verdeţurile cele fierte cu carnea mănâncă, unii ca aceia să înceteze de
lucrarea preoţească. Căci cu aceasta dau prepus, că se îngreţăluiesc de carne, care
lucru este eres al maniheilor şi al altor eretici. Citeşte şi pe 51 şi 53 apostoleşti.
CANONUL 15
Pentru lucrurile cele ce se cuvin domnitoarei Biserici, câte, le-au vândut
prezbiterii, nefiind episcopi, să se întoarcă la domnitoarea Biserică. Însă în
judecata episcopului stă, de se cuvine a lua înapoi preţul (cei ce l-au
cumpărat), sau şi de nu, pentru că de multe ori venitul celor vândute dau
însuşi lor mai mult decât preţul.
TÂLCUIRE
Dacă prezbiterii, şi ceilalţi clerici (de la treapta cea mai mare, şi până la cea mai
josită) pentru oarecare trebuinţă, au vândut oarecare lucruri ale Bisericii episcopiei
fără ştirea episcopului, sau nefiind de faţă, sau murind, Biserica, adică episcopia, le
ia iarăşi înapoi de la cei ce le-au cumpărat. Însă în judecata episcopului stă a
întoarce preţul vânzării, sau a nu-l întoarce. Căci de multe ori fiind lucrurile
roditoare, pot cumpărătorii a scoate din venituri, mai mult decât preţul cumpărării,
pentru aceasta nu este drept a-l lua de două ori. Vezi şi pe 38 apostolesc. Şi pentru
ce însă se zice Biserica domnitoare, am zis la subînsemnarea celui 74 al sinodului 6.
CANONUL 16
Despre cei ce au gustat cele dobitoceşti, sau le şi gustă. Câţi au păcătuit
mai înainte de a se face de 20 de ani, cincisprezece ani să fie căzând,
împărtăşindu-se de rugăciuni numai. Apoi, întru împărtăşire, să fie cinci
_____________________CANOANELE SINODULUI DIN
29
ANCIRA______________________
ani, şi atunci să se atingă de proaducere (prosfora). Să se cerceteze însă
viaţa lor, şi cea din vremea canonisirii, şi aşa să dobândească iubirea de
oameni. Iar dacă oarecare cu îmbelşugare au fost întru păcate, să aibă
canonisirea cea lungă. Iar câţi trecând peste vârsta aceasta, şi femei
având, au căzut în păcatul acesta, douăzeci şi cinci de ani îngenunchind,
să se învrednicească împărtăşirii celei de rugăciuni. Apoi, împlinind cinci
ani întru împărtăşirea rugăciunilor preoţilor, să se învrednicească de
proaducere (prosfora). Iar dacă unii şi femei având, şi trecând vârsta de
cincizeci de ani au păcătuit, la ieşirea din viaţă să se învrednicească
împărtăşirii.
TÂLCUIRE
Câţi din creştini au căzut, sau cad în păcat cu dobitoacele necuvântătoare,
porunceşte canonul acesta a nu se canonisi toţi deopotrivă. Ci cei ce au păcătuit
uneori, mai înainte de a fi de douăzeci de ani, şi ne având femei, aceştia
cincisprezece ani să stea în locul celor ce cad cu genunchii la pământ, şi cinci să
stea în Biserică cu cei credincioşi, împreună rugându-se. Şi apoi să se
împărtăşească cu dumnezeieştile Taine. Însă, se cuvine a se cerceta, şi viaţa lor cea
din vremea pocăinţei, şi de se pocăiesc cu fierbinţeală, să se canonisească mai cu
pogorământ. Iar dacă cu lenevire, să nu dobândească nici un pogorământ. Iar dacă
aceştia prea de multe ori, şi cu covârşire au căzut întru acest dobitocesc păcat, să
se canonisească cu vremea cea mai îndelungată (adică de 20 de ani). Iar cei ce
după trecerea a 20 de ani, având şi femei, au căzut întru acest spurcat păcat,
douăzeci de ani să fie îngenunchind, şi cinci împreună cu credincioşii rugânduse,
aşa, după treizeci de ani să se împărtăşească. Iar cei ce după vârsta de cincizeci de
ani, avându-şi femei, a căzut întru acesta, numai la moartea lor să se
împărtăşească.
CANONUL 17
Cei ce păcătuiesc cu dobitoace şi sunt leproşi adică s-au leproşat,
aceştia au poruncit sfântul sinod, cu cei ce se îndrăcesc a se ruga.
TÂLCUIRE
Precum Moisi necuraţi numeşte pe cei leproşi, asemenea şi canonul acesta pe cei
ce păcătuiesc cu dobitoace leproşi îi numeşte, adică necuraţi, şi leproşind adică
spurcând şi pe însăşi dobitoacele acelea. Pe aceştia rânduieşte a se ruga împreună
cu cei ce se bântuiesc (adică cu cei ce se îndrăcesc).264
264
Însemnează că îndrăciţi, tâlcuim pe cei bântuiţi de dracul, (adică) urmând şi altora
multora socoteala cea despre aceasta, iară mai ales dumnezeiescului Dionisie
Areopagitului. Că acesta în capul 3 despre bisericeasca ierarhie în trei rânduieli desparte pe
cei ce îi scot din Biserică în vremea dumnezeieştii Liturghii. În cei ce se pocăiesc, în cei ce
se lucrează de către duhuri (adică ce se bântuiesc de duhuri necurate) şi în cei ce se
catehisesc. Ci şi apostoleştile aşezământuri cartea 8 cap 6 zic: „Rugaţi-vă cei ce vă lucraţi
de duhuri necurate.” Cu deadinsul toţi să ne rugăm pentru dânşii. Şi pe cei ce-i numesc aici
că se lucrează de duhuri necurate, în următoarele capete 34 şi 37 (acoloşi) îi numesc că se
bântuiesc de duhurile cele rele. „Va glăsui diaconul pentru cei ce se catehisesc, şi pentru
cei ce se bântuiesc, şi pentru cei ce se luminează, şi pentru cei ce se pocăiesc. Iar îndrăciţi
pe cei ce se bântuiesc (adică se învăluiesc de duhuri rele) şi Armenopolul a tâlcuit în
epitomi a canoanelor epigrafi 6 titlul şi arghentul la foaia 259. dar încă şi Valsamon şi
Zonara nu vor a fi îndrăciţi cei ce se bântuiesc, fiindcă câteodată cei ce se îndrăcesc se
iartă a se împărtăşi cu Sfintele Taine după canonul al 3-lea al lui Timotei. Drept aceea şi cei
ce păcătuiesc cu dobitoace care împreună cu aceştia se roagă, ar trebui şi aceea a se
împărtăşi ca aceştia, care lucru canonul de mai sus nu-l voieşte. Răspundem, că deşi cei ce
păcătuiesc cu dobitoace împreună se roagă cu cei ce se îndrăcesc, însă nu este nevoie a se
împărtăşi aceştia ca şi aceia, fiindcă cei ce împreună se roagă şi împreună stau cu cei
30 _________________________________PIDALION____________________________________
__
CANONUL 18
Dacă oarecare s-au aşezat episcopi, şi nu s-au primit de parohia
(parikia) aceea la care s-au numit, voind a merge într-alte parohii, şi a sili
pe cei aşezaţi (acolo), şi a porni comploturi (tulburări) asupra lor. Aceştia
să se aforisească. Dacă însă ar voi a se aşeza în prezbiteria, unde au fost
mai înainte prezbiteri, să nu fie lepădaţi din cinstea aceea. Iar dacă se vor
ridica cu tulburare asupra episcopilor celor aşezaţi acolo, să li se ia şi
cinstea prebiteriei, şi să fie lepădaţi.
TÂLCUIRE
Canonul acesta rânduieşte, că de s-au hirotonisit oarecare arhierei, şi nu s-au
primit de eparhia lor, şi mergând la altă eparhie, silesc pe cei hirotonisiţi acolo, şi
tulburări pricinuiesc. Aceştia, zice, să se osebească şi să nu aibă cinstea
episcopului, ci de vor voi, aibă singură şederea şi cinstea prezbiterilor. Iar de nu, ci
tot pricinuiesc sminteli şi gâlcevi asupra episcopilor celor de loc, să piardă şi cinstea
aceasta a prezbiterilor, şi desăvârşit să se izgonească de la Biserică. Citeşte şi pe 35
şi 36 apostolesc.
CANONUL 19
Câţi făgăduind fecioria, şi se leapădă de făgăduinţă, să plinească
hotărârea canonisirii celor de a doua nuntă. Încă şi pe fecioarele cele ce
petrec împreună cu oarecare, ca nişte surori 265 le-am oprit.
TÂLCUIRE
Cei ce tâlcuiesc canonul acesta, adică Valsamon, şi Vlastar, că cei ce vor făgădui
fecioria către Dumnezeu, adică monahicească petrecere mai înainte de tundere, şi
de îmbrăcarea hainelor, pot legiuit a lua femeie; împlinind canonul al celor de a
doua nuntă. Zicând ei, căci călugăria nu se adeverează adică cu cuvintele, ci cu
tunderea, şi cu hainele cele călugăreşti, se face, şi întăreşte. Iar marele Vasilie în
canonul 18 al său, anume pomenind canonul acesta, zice, că unii ca aceştia nu se
însoară, ci curvesc, şi porunceşte a nu se primi la împărtăşire, până ce se vor
despărţi de aceasta după tâlcuitori legiuită nuntă, iar după marele Vasilie păcat mai
mare fiind decât curvia. Că zice în canonul al 6-lea: Curviile călugărilor nu se
socotesc de nuntă. Iar canonul 16 al sinodului al 4-lea zice cei ce se afierosesc pe
sineşi lui Dumnezeu, nu pot a se căsători. Iar de vor zice, că făgăduinţa cuvintelor
nu dă atât legătură, şi greutate celor ce au făgăduit, asculte pe Sfântul Atanasie ce
zice la patima Domnului: „Câte făgăduim lui Dumnezeu, nu mai sunt ale noastre, ci
ale lui Dumnezeu, şi de le vom lua, nu am luat ale noastre, ci ale lui Dumnezeu, şi
ne facem furi de cele sfinte.” Fiindcă făgăduinţa nu stă numai în averi, ci şi în
cuvinte, şi în proalegere (proerisis sau buna voinţă). Aşa şi monahiceasca petrecere,
nu stă în tundere şi în haine, ci şi în cuvinte, şi în făgăduinţa cea către Dumnezeu.
Deci câţi făgăduiesc ceva bun lui Dumnezeu, sunt datori a-l împlini. Precum am
zice, feciorelnicul pe fecioria, înfrânatul pe înfrânare, şi cel prin nuntă însoţit pe
întreaga înţelepciune, ca să nu se pedepsească ca Anania şi ca Safira. Şi nu numai
pe ceea ce o au făcut înaintea oamenilor, ci şi pe ceea ce o au făcut şi însuşi ei în
singurătate. Că zice dumnezeiescul Vasilie întru alt loc: „Tu vorbeşti întru ascuns cu
sineţi, cuvintele tale însă se aud în cer.” Şi este mai bun martor Dumnezeu cel din
cer, care priveşte în inimi, decât oamenii care văd cele din afară. Deci, pentru ca să
învoim canonul acesta cu cel al marelui Vasilie, este mai bine să-l înţelegem aşa: Că
aceia câţi au făgăduit fecioria, adică monahiceasca petrecere, şi mai înainte de a se

credincioşi nu se împărtăşesc cu Sfintele Taine, ca aceia, după canoane, până se sfârşeşte

vremea stării cea rânduită lor.
265
În alte codice ca nişte fraţi.
_____________________CANOANELE SINODULUI DIN
31
ANCIRA______________________
călugări s-a căsătorit, după ce se vor despărţi de această nelegiuită nuntă şi curvie
după al 6-lea şi al 18-lea canon al marelui Vasilie, atunci să se canonisească ca cei
de a doua nuntă. Adică, un an după al 18-lea al marelui Vasilie să nu se
împărtăşească. Opreşte încă canonul a nu petrece împreună cu oarecare bărbaţi,
femeile cele ce au făgăduit fecioria, numindu-se adică pe sineşi surori acelora cu
care împreună locuiesc. Măcar deşi îi numesc pe ei fraţi. Că adică cu numirea
aceasta, să ridice asuprăşi tot necuviinciosul prepus.
CANONUL 20
De au preacurvit muierea cuiva, sau va preacurvi careva, se cuvine ei în
şapte ani a dobândi deplinirea, după treptele cele ce deduc (certare).
TÂLCUIRE
Acest canon pe muierea preacurvă, şi pe preacurvarul în şapte ani îi opreşte de
împărtăşirea Sfintelor Taine. Însă anii aceştia să se iconomisească după mai sus
zise rânduieli ale celor ce se pocăiesc. Adică un an să se tânguiască; doi să asculte;
trei să cadă (în genunchi), şi întru al şaptelea an să stea împreună cu cei
credincioşi. Şi aşa să se împărtăşească cu dumnezeieştile Taine, de se vor pocăi cu
lacrimi. După canonul 77 al marelui Vasilie.
CANONUL 21
Despre femeile cele ce curvesc, şi îşi omoară fătul (rodul în pântece), şi
se silesc a face pierderi. Hotărârea cea mai dinainte, până la ieşirea din
viaţă le-au oprit, şi aşa se împreunează. Iar mai cu iubire de oameni
oarece aflând noi, am hotărât vreme de zece ani, după treptele hotărâte.
TÂLCUIRE
Muierile cele ce întru ascuns curvesc, şi zămislind iau buruieni deşi omoară
pruncii în pântece, sau ridică greutăţi peste putinţa lor, pentru ca să-l piardă fără de
vreme. Acestea de alt canon mai din urma acestuia, până la sfârşitul vieţii lor se
opresc a nu se împărtăşi, iar de acesta, mai cu pogorământ au rânduit Părinţii
sinodului acestuia, ca după zece ani să se împărtăşească, care şi canonul al 2-lea al
marelui Vasilie a rânduit. Iar anii aceştia să se iconomisească aşa, şi după Zonara şi
Anonimul tâlcuitor: ca doi ani să se tânguiască, trei să asculte (rugăciunile), patru
să cadă (la pământ), unul să stea cu cei credincioşi, şi aşa să se împărtăşească.
Citeşte şi pe 91 al sinodului 6, pe cel 66 apostolesc. Vezi şi desenul (planul) Bisericii
la sfârşitul cărţii.
CANONUL 22
Despre uciderile cele de voie, să cadă însă, iar de deplinătate la sfârşitul
vieţii să se învrednicească.
TÂLCUIRE
Acest canon hotărăşte despre ucigaşii cei de voie, ca în toată viaţa să cadă (cu
feţele la pământ în vremea rugăciunilor adică), iar numai la sfârşitul vieţii lor să se
împărtăşească.
SIMFONIE
Iar marele Vasilie la canonul 56 canoniseşte pe aceştia în 20 de ani. Citeşte şi pe
cel 66 apostolesc.
CANONUL 23
Despre uciderile cele nu de voie, hotărârea cea mai dinainte la al
şaptelea (eptaeitie) an porunceşte a se împărtăşi de deplinătate, după
hotărâtele trepte. Iar a doua, cincimea anilor o va plini.
32 _________________________________PIDALION____________________________________
__
TÂLCUIRE
Pe cei ce de silă au ucis cu deosebire i-au canonisit cele două canoane mai
înainte de sinodul acesta rânduite pentru dânşii. Că cel mai vechi şapte ani îi
canoniseşte pe aceştia (unul adică întru a se tângui, iar doi întru a asculta, trei întru
a cădea, întru al şaptelea a sta împreună cu cei credincioşi, şi apoi să se
împărtăşească). Iar canonul cel mai din urmă (care poate fi acesta al 23-lea) cinci
ani îi canoniseşte. Iar marele Vasilie în canonul 57 zece ani îi canoniseşte. Vezi şi pe
66 apostolesc şi desenul Bisericii la sfârşitul cărţii.
CANONUL 24
Cei ce se vrăjesc, şi urmând obiceiurile păgânilor, sau introduc pe
oarecare din fermecători în casele lor spre aflarea farmecelor, sau pentru
curăţire, să cadă sub canonul cincimii anilor, după treptele hotărâte: trei
ani adică, ai căderii, doi ani ai rugăciunii, fără proaducere (prosfora).

TÂLCUIRE
Canonul acesta opreşte cinci ani a nu se împărtăşi, creştinii aceia, care nu numai
însuşi întrebuinţează vrăji, şi urmează obiceiurile elinilor şi ale păgânilor, ci şi aceia
încă care merg la vrăjitori, sau îi aduc prin casele lor, ori pentru ca să-i curăţească
de farmecele ce alţii le-au făcut, din care poate s-au bolnăvit, sau vreo pagubă au
pătimit, sau ca să le arate unde sunt ascunse farmecele cele de acest fel.
Iconimisind aceşti cinci ani cu chipul arătat: adică trei ani să cadă (cu feţele la
pământ), doi să stea cu cei credincioşi (al rugăciuni), şi apoi să se împărtăşească cu
dumnezeieştile Taine. Vezi şi cel 61 al sinodului 6.
CANONUL 25
Logodindu-se cineva cu o fecioară, şi mai înainte stricând pe sora ei,
încât şi îngrecându-o, iar în urmă s-au cununat cu cea logodită, şi cea
stricată s-a sugrumat. Cei ce au ştiut de pricina aceasta, s-a poruncit în
zece ani să se primească împreună cu cei ce stau, după hotărâtele trepte.
TÂLCUIRE
Dacă cineva s-ar logodi cu oarecare fecioară, iar mai înainte de a se cununa cu
ea, a stricat pe sora logodnicei sale, încât o a şi îngrecat, şi apoi s-a cununat cu
logodnica sa, iar cea stricată şi îngrecată sora ei ştiind aceasta, şi deznădăjduindu-
se, de nesuferita mâhniciune s-au spânzurat. De ar urma o întâmplare ca aceasta,
porunceşte canonul, ca cei ce au ştiut de această pricină, şi au tăcut, zece ani să se
canonisească. Iar acei zece ani să se împartă la locurile celor ce se pocăiesc după
rânduială. Vezi însă, că împreună cu cei ce au păcătuit, se pedepsesc şi cei ce ştiu
păcatul, şi nu-l arată ca să se oprească. Căci cât despre dânşii, şi însuşi au făcut
păcatul, că putând a opri să nu se facă această neiertată nuntă, şi uciderea celei
sugrumate, ei însuşi sunt care le-au făcut acestea, după asemănarea zicerii: „Cel ce
poate a opri răul, şi nu-l opreşte, însuşi este care îl face”.
_____________________CANOANELE SINODULUI DIN
33
ANCIRA______________________