AUTOBIBLIOGRAFIA

Alegerea acestei teme pentru teza de licenţă s-a datorat

faptului că, avînd practica pedagogică am asistat la
disciplinile muzicale şi anume la lecţiile de specialitate vioara
la Liceul Ion Creangă din oraşul Chişinău, unde şi activez în
prezent în calitate de profesor de vioară.
Unul din principalele discipline ale şcolilor muzicale,
liceelor cu profil muzical şi a centrelor de creaţie care se
ocupă cu dezvoltarea multilaterală şi în special muzicală este
obiectul de studiu vioara.
Baza cercetării motodologice este metoda dialectică de
cunoaştere a proceselor şi fenomenelor teoretico – ştiinţifice
şi social – practice; poziţia muzical – psihologică despre
sincretica poziţiei culturii muzicale, care ne-a servit drept
bază ideii de instruire complexă de interpretare instrumentală
(vioară) şi artă vocală, ce permite îmbogăţirea sferei de
educaţie muzicală cu obiecte noi.
Etapele cercetării:
1. cercetarea şi analizarea psiho – pedagogică,
muzicologică, şi a literaturii culturologice; scopuri concrete,
obiectului şi problemei de cercetare; îndeplinirea etapei de
constatare a experimentului ce scoate la iveală nivelul iniţial
de dezvoltare a capacităţilor muzicale la copii, în special auzul
muzical.
2. Îndeplinirea experimentului de formare scopul cărui
este aprobarea condiţiilor pedagogice şi metodelor instruirii
copiilor de vîrstă şcolară la vioară. Experimentul pedagogic
la care au luat parte un băiat şi nouă fete cu vîrsta cuprinsă
întrte 8 şi 10 ani. A fost evectuat în clasele muzicale ale
liceului Ion Creangă.
Concretizarea poziţiilor teoretice şi metodice de
bază, formularea concluziilor şi încheierii
experimentului. Autenticitatea şi fundamentalismul
 rezultatelor teoretice şi metodico – practice a
experimentului, şi-au găsit afirmarea în procesul
efectuării cercetărilor în sfera educaţiei muzicale.
Auzul muzical este fenomenul fiziologic şi
calitatea necesară pentru a compune, a
interpreta şi a percepe exact înălţ Există o
clasificare a auzului muzical care se împarte în
două categorii mari: Auzul fiziologic Auzul
muzical
Dezvoltarea auzului trebuie realizată în primul rînd pe
baza impresiilor sonore vii şi nu pe baza unor metode
abstracte care pun în prim plan problema intonaţiei
înainte celorlalte probleme.
O intonaţie justă, se obţine pe baza atenţiei şi
ascuţirii auzului muzical, care percepe falsul cu aversiune,
prin fals înţelegîndu-se devierea de la înălţimea exactă a
sunetului.
Un mijloc foarte important în dezvoltarea auzului
muzical îl formează studierea gamei, în special a celei
minore, astfel uşurînd considerabil învingerea unei mari
greutăţi de intonaţie, mai ales atunci cînd este nevoie de
o reprezentare justă a tonalităţii date.
O intonaţie incorectă ar fi şi cauza apăsării
insuficiente a degetelor pe coardă, pregătirea lor
întîrziată, necoincidenţa mişcărilor lor cu cele ale
arcuşului. Aceste defecte se observă în special la trecerea
mînii de la o poziţie la alta.