Gestionarea deşeurilor, cunoscută şi ca managementul deşeurilor, se referă la colectarea,

transportul, tratarea, reciclarea şi depozitarea deşeurilor. De obicei, termenul se referă la

materialele rezultate din activităţi umane şi la reducerea efectului lor asupra sănătăţii oamenilor,
a mediului, sau aspectului unui habitat.[1] Gestionarea deşeurilor are ca scop şi economisirea unor
resurse naturale prin reutilizarea părţilor recuperabile. Deşeurile gestionate pot fi atât solide, cât
şi lichide sau gazoase, precum şi cu diverse proprietăţi (de exemplu radioactive), necesitând
metode de tratare specifice fiecărora.

În România activitatea de gestionare a deşeurilor este fundamentată pe OUG 78/2000,[1] care

implementează o serie de directive ale Consiliului Europei. Coordonarea acestei activităţi cade în
sarcina Ministerului Mediului şi a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM).

Din punct de vedere economic, activitatea de gestionare a deşeurilor în România are o pondere
de 10 miliarde EUR.[2]

Cuprins
[ascunde]

• 1 Istoric
• 2 Legislaţie
• 3 Tipuri de deşeuri
• 4 Colectarea şi transportul deşeurilor
• 5 Metode de tratare ale deşeurilor
o 5.1 Metode de eliminare
 5.1.1 Depozite
 5.1.2 Incinerare
o 5.2 Metode de recuperare
 5.2.1 Recuperarea materialelor
 5.2.2 Prelucrarea biologică
 5.2.3 Recuperarea energetică
• 6 Deşeuri periculoase
• 7 Vehicule scoase din uz
• 8 Electrice şi electronice
• 9 Gestionarea integrată a deşeurilor
• 10 Reciclarea deşeurilor în România
• 11 Note
• 12 Bibliografie
• 13 Bibliografie suplimentară

• 14 Legături externe

[modifică] Istoric
Încă din 1970 s-a conştientizat că deşeurile constituie o problemă şi că metodele de tratare prin
depozitare sau incinerare nu sunt satisfăcătoare. De asemenea, s-a pus problema reciclării
materialelor care intră în componenţa acestora. La Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi
Dezvoltare (UNCED) de la Rio de Janeiro din 1992 s-au adoptat politici care au fost introduse pe
plan mondial.[3] În Uniunea Europeană preocupările erau mult mai vechi, primele directive ale
Comisiei Europene în problema deşeurilor datând din anul 1975.[4]

Campania de conştientizare că cea mai eficientă formă de tratare a deşeurilor este reciclarea lor a
avut loc în Europa sub sigla trei R (Reducere, Refolosire, Reciclare, în engleză Reduce, Reuse,
Recycle, în franceză Réduire, Réutiliser, Recycler). Deşi în România s-au demarat iniţiative de
reciclare ale deşeurilor sub acest generic încă înainte de 1989, în contextul lipsurilor din acea
perioadă acţiunea, fiind impusă de sus în jos, a întâmpinat rezistenţă.[5] În prezent reciclarea este
reluată, dar reuşita politicii de reciclare ţine şi de posibilitatea sortării deşeurilor, care trebuie
începută chiar din prima fază, prin colectarea separată a materialelor refolosibile.

[modifică] Legislaţie
Legislaţia privind gestionarea deşeurilor este bogată. În februarie 2008 la nivel european acquis-
ul comunitar cuprindea 29 de directive ale Comisiei Europene.[4] Pentru aderarea la Uniunea
Europeană România a trebuit să implementeze în legislaţia sa aceste directive. Principalele
directive sunt:[6]

• Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2006

privind deşeurile
• Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase (modificată prin
Directiva Consiliului 94/31/CE)
• Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje (modificată de Directiva
Parlamentului European şi a Consiliului 2004/12/CE)
• Directiva 1999/31/CE privind depozitarea deşeurilor
• Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deşeurilor
• Directiva Consiliului 2002/96/CE privind deşeurile de echipamente electrice şi
electronice
• Directiva Consiliului 2002/95/EC privind restricţionarea utilizării anumitor substanţe
periculoase în echipamentele electrice şi electronice
• Directiva Parlamentului European şi Consiliului 2000/53/CE privind vehiculele scoase
din uz
• Directiva 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate (modificată de Directiva
Consiliului 87/101/CEE)
• Directiva 2006/66/CE privind bateriile şi acumulatorii şi deşeurile de baterii şi
acumulatori
• Directiva Comisiei 93/86/CE privind etichetarea bateriilor
• Directiva Consiliului 96/59/CE privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policloruraţi
(PCB şi PCT)
• Directiva Consiliului 86/278/CEE privind protecţia mediului şi în particular a solurilor
când se utilizează nămoluri provenite din epurare în agricultură
În februarie 2008, dintre cele 29 directive, 21 erau complet transpuse în legislaţia românească, 3
erau transpuse parţial, iar 5 încă nu erau transpuse. În total un număr de 116 acte legislative
transpuneau aceste directive: legi, hotărâri de guvern, ordonanţe de urgenţă ale guvernului şi
ordine emise de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD, fost Ministerul Mediului
şi Gospodăririi Apelor – MMGA, fost Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului – MAPM),
Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF, fost Ministerul Economiei şi Comerţului – MEC) şi
Ministerul Transporturilor (MT, fost Ministerul Transporturilor şi Telecomunicaţiilor – MTCT).
[4]
Actual această transpunere este completă.

În Republica Moldova, Programul naţional de valorificare a deşeurilor de producţie şi menajere a

fost elaborat în conformitate cu stipulările art. 28 al Legii cu privire la deşeurile de producţie şi
menajere nr. 1347–XIII din 9 octombrie 1997, fiind aprobată ulterior prin Hotărârea Guvernului
RM Nr. 606 din 28 iunie 2000.[7]

[modifică] Tipuri de deşeuri

După provenienţă, pot fi deosebite următoarele tipuri de deşeuri:

A. Deşeuri municipale şi asimilabile, care sunt deşeuri generate în mediul urban şi rural. Ele sunt
grupate în:[8]

• A1 - Deşeuri menajere, provenite din activitatea casnică, magazine, hoteluri, restaurante,

instituţii publice.[8]
• A2 - Deşeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hârtii, mase plastice, frunze, praf).[9]
• A3 - Deşeuri din construcţii şi demolări, provenite din activitatea de construcţii şi
modernizarea şi întreţinerea străzilor.[9]
• A4 - Nămol orăşenesc, rezultat din staţiile de tratare a apelor uzate şi menajere.[9]

B. Deşeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare şi cabinete medicale.[9]

C. Deşeuri de producţie, rezultate din procesele tehnologice industriale sau agricole.[9]

• C1 Deşeuri industriale stocabile, pe care normele europene le clasifică în:[9]

o Clasa 1 Deşeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest.
o Clasa 2 Deşeuri industriale nepericuloase şi netoxice.
o Clasa 3 Deşeuri inerte, de exemplu cele provenite din construcţii.
o Clasa 4 Deşeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive.
o Clasa 5 Deşeuri industriale produse în cantităţi foarte mari, de exemplu cenuşile
produse de termocentralele care funcţionează pe cărbune.
• C2 Deşeuri agro-zootehnice, provenite din agricultură şi, în special, din zootehnie.[10]
• C3 Deşeuri speciale, categorie în care intră explozibilii şi substanţele radioactive.[10]
 Clasificarea deşeurilor conform Directivei 2006/12/CE[11]
Simbol Tip deşeu
Q1 Reziduuri de producţie sau de consum, nespecificate altfel în continuare
Q2 Produse care nu corespund specificaţiilor
Q3 Produse al căror termen de garanţie a expirat
Materiale deversate în mod accidental, pierdute sau care au suferit alte incidente, inclusiv
Q4
orice materiale, echipamente etc. contaminate ca rezultat al incidentului în cauză
Materiale contaminate sau pătate în urma unor acţiuni planificate (de exemplu, reziduuri
Q5
de la activităţi de curăţire, ambalaje, containere etc.)
Q6 Piese inutilizabile (de exemplu, baterii rebutate, catalizatori epuizaţi etc.)
Substanţe a căror performanţă nu mai este satisfăcătoare (de exemplu, acizi contaminaţi,
Q7
solvenţi contaminaţi, săruri de amestec epuizate etc.)
Q8 Reziduuri din procese industriale (de exemplu, zgură, reziduuri de la distilare etc.)
Reziduuri din procese de captare a poluanţilor (de exemplu, nămol de la epuratoare de
Q9
gaze, praf de la filtre de aer, filtre uzate etc.)
Reziduuri din prelucrare mecanică / finisare (de exemplu, şpan provenit de la operaţiile
Q10
de strunjire, zguri măcinate etc.)
Reziduuri din extracţia şi prelucrarea materiilor prime (de exemplu, reziduuri miniere,
Q11
reziduuri din exploatarea zăcămintelor de petrol etc.)
Q12 Materiale contaminate (de exemplu, uleiuri contaminate cu PCB etc.)
Q13 Orice materiale, substanţe sau produse a căror utilizare a fost interzisă prin lege
Produse care nu mai au utilizare pentru deţinător (de exemplu, articole rebutate de
Q14
agricultură, menajuri, birouri, magazine, ateliere etc.)
Q15 Materiale contaminate, substanţe sau produse rezultate din acţiuni de remediere a solului
Orice materiale, substanţe sau produse care nu sunt incluse în categoriile menţionate
Q16
anterior.

[modifică] Colectarea şi transportul deşeurilor

„Omul ordonat”, simbol al civilizaţiei.

Precolectarea deşeurilor se referă la adunarea lor în diferite recipiente: coşuri de gunoi, pubele
(pentru deşeurile menajere) şi containere (pentru deşeurile stradale şi cele produse de agenţii
economici).[12][13] Pentru a permite reciclarea, colectarea deşeurilor care conţin materiale
refolosibile se face separat în recipiente de culori diferite. Culorile recipientelor disponibile sunt:
galbenă, roşie, verde, albastră, maro şi negru antracit.[14] Culorile recomandate pentru recipientele
destinate diferitelor tipuri de deşeuri sunt: roşu (portocaliu) - materiale plastice, galben - metale,
verde - biodegradabile, albastru - hârtie, carton şi sticlă, maro - electrice şi electronice, negru -
nereciclabile, însă acestea nu sunt respectate întotdeauna. Pe recipente există etichete care
precizează exact ce fel de deşeuri se pot pune în recipientul respectiv.[15]

Exemple de recipiente pentru precolectare selectivă

Containere la
Coşuri de gunoi în Pubele în Containere la Moşniţa Nouă, Bucureşti
Brazilia Timişoara Timiş
Etichete pe recipientele de precolectare selectivă

Pentru materiale plasticePentru metale Pentru hârtie şi carton

Pentru precolectarea deşeurilor stradale, comerciale şi industriale sunt folosite containere tipizate
de 1,1 m³, 4 m³ sau mai mari.[13][16] Containerele de 1,1 m³ pot fi din tablă zincată[17] sau din
plastic.[14] Pentru deşeuri în cantităţi mai mari, sau pentru deşeuri industriale şi din construcţii
sunt folosite containere de construcţie metalică, de tip cupă de 4 m³ sau mai mari, de tip Abroll.
[18]

Recipente pentru deşeuri stradale, comerciale şi industriale

Container de 8 m³ de tip
Container de tip
Container de 1,1 m³ Container de 4 m³ Abroll Abroll.
zincat

Colectarea propriu-zisă a deşeurilor[19] din aceste containere este efectuată de către servicii
specializate, cum sunt REBU[20] la Bucureşti şi RETIM[21] la Timişoara. Aceste servicii dispun de
utilaje speciale pentru colectări.[19] Colectarea deşeurilor din pubele şi recipiente de până la
1100 l este efectuată cu ajutorul autogunoierelor, care sunt echipate cu sisteme de basculare a
pubelelor şi containerelor şi cu instalaţie de compactare.[13] Deşeurile colectate în cupe de 4 m³
sunt transportate cu tot cu containerul de către autospeciale prevăzute cu instalaţie de ridicat, iar
containerele de tip Abroll sunt tractate, ele deplasându-se pe rolele proprii.[20]

Utilaje pentru colectarea deşeurilor

Autogunoieră Încărcarea unei Autogunoieră cu încărcător Autospecială pentru

tipică pubele frontal cupe

Transportul deşeurilor se poate face pe cale rutieră, feroviară sau navală. Din cauza problemelor
care apar la transbordări, transportul feroviar sau naval se justifică doar pentru cantităţi mari (de
obicei deşeuri industriale), transportate pe distanţe foarte lungi, de sute sau mii de km.[13]

[modifică] Metode de tratare ale deşeurilor

Odată colectate, urmează etapa de tratare a deşeurilor. Metodele de tratare ale deşeurilor sunt
variate, la fel ca deşeurile în sine şi locul lor de provenienţă. În principiu, deşeurile pot fi scoase
din circuitul economic (eliminate) sau reintroduse în circuit (recuperate).[11]

[modifică] Metode de eliminare

Eliminarea deşeurilor trebuie făcută prin metode care nu periclitează sănătatea oamenilor şi fără
utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.
 Operaţiuni de eliminare conform Directivei 2006/12/CE[11]
Simbol Tip operaţiune
D1 Depozitare pe sol şi în sol (de exemplu, depozite de deşeuri etc.),
Tratarea în sol (de exemplu, biodegradarea deşeurilor lichide sau a nămolurilor
D2
depozitate în sol)
Injectare la adâncime (de exemplu, injectare a deşeurilor care pot fi pompate în puţuri,
D3
domuri de sare sau falii geologice naturale etc.)
Descărcare pe suprafeţe (de exemplu, descărcarea de deşeuri lichide sau de nămoluri în
D4
puţuri, iazuri sau lagune etc.)
Loc de descărcare special amenajat (de exemplu, dispunerea în celule etanşe separate,
D5
acoperite şi izolate unele de altele şi de mediul înconjurător etc.)
D6 Evacuare în mediu acvatic, exceptând mările şi oceanele
D7 Evacuarea în mări şi oceane, inclusiv îngroparea în subsolul marin
Tratare biologică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat compuşi
D8 sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre operaţiunile
numerotate D1-D7 şi D9-D12
Tratare fizico-chimică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat
compuşi sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre
D9
operaţiunile numerotate D1-D8 şi D10-D12 (de exemplu, evaporare, uscare, calcinare
etc.)
D10 Incinerare pe sol
D11 Incinerare pe mare
D12 Depozitare permanentă (de exemplu, amplasarea de containere într-o mină etc.)
Amestecare sau mixare înainte de efectuarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-
D13
D12
D14 Reambalare înainte de efectuarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D13
Stocare în aşteptarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D14 (excluzând
D15
stocarea temporară, până la colectare, în locul unde se produc deşeurile)

[modifică] Depozite

Depozit de gunoi în Hawaii.

În funcţie de tipul deşeurilor acceptate depozitele se clasifică în depozite pentru deşeuri

periculoase (clasa a), depozite pentru deşeuri nepericuloase (clasa b), depozite pentru materiale
inerte (clasa c) şi depozite pentru un singur fel de deşeuri (monodeponie).[22] Depozitele trebuie
să dispună de sisteme de pază, echipamente de cântărire, laboratoare de analiză, instalaţii de
recuperare a gazului de depozit şi de tratare a levigatului, de utilaje (buldozere, încărcătoare,
compactoare, screpere, excavatoare) şi de servicii de întreţinere a acestor utilaje.[23]

Eliminarea deşeurilor prin depozitare în rampe (gropi) de gunoi fără vreo măsură ulterioară este
actual o practică care nu mai este acceptată. Conform Directivei Consiliului 75/442/CEE[24]
aceste depozite trebuiau închise până în anul 2007, însă România nu s-a putut conforma în acest
termen. Ca urmare, României i s-a acordat o perioadă de tranziţie, care este până la sfârşitul
anului 2009 pentru deşeurile periculoase industriale, până la sfârşitul anului 2011 pentru
deşeurile provenite din industria minieră, până la sfârşitul anului 2013 pentru deşeurile provenite
din industria energetică, chimică şi metalurgică şi până în 16 iulie 2017 pentru deşeurile
municipale. Eşalonarea închiderii depozitelor neconforme este reglementată prin HG 349/2005.
[25]

Compactarea deşeurilor într-un depozit.

Actual, depozitarea în rampe de gunoi presupune la sfârşit închiderea depozitului prin acoperire
cu pământ (îngropare) şi este o practică curentă în multe ţări. Astfel de rampe se organizează în
cariere în care exploatarea s-a încheiat sau în mine abandonate. O rampă de gunoi realizată şi
exploatată corect este o metodă relativ ieftină şi care satisface criteriile ecologice de eliminare
ale deşeurilor. Vechile rampe, necorespunzătoare, au efecte negative asupra mediului, cum ar fi
împrăştierea de gunoaie, atragerea dăunătorilor (insecte, rozătoare) şi poluarea aerului, a apelor
şi a solului. Poluarea aerului se produce prin miasme şi prin degajarea unor gaze rezultate în
urma fermentării, cum ar fi dioxidul de carbon şi metanul, care produc efect de seră şi contribuie
la încălzirea globală. Poluarea apei şi a solului se face prin levigat (lichidul scurs în urma
proceselor biochimice), care, în lipsa unui strat izolator se infiltrează în sol şi poluează apele
pânzelor freatice. Aceste poluări pot fi aşa de puternice că împiedică creşterea plantelor deasupra
acestor rampe. În mod normal, pe rampă deşeurile sunt compactate pentru a le mări densitatea şi
stabilitatea, şi acoperite cu folii şi cu pământ.[23]

Rampele pentru deşeuri organice au instalaţii de recuperare a gazului de depozit. Principalele

componente ale acestui gaz sunt metanul (54 %) şi dioxidul de carbon (45 %), la care se adaugă
mici cantităţi de hidrogen sulfurat, monoxid de carbon, mercaptani, aldehide, esteri şi alţi
compuşi organici. El poate fi valorificat prin ardere. Dacă nu există posibilitatea de valorificare
locală, se recomandă să fie totuşi ars la instalaţia de faclă deoarece dioxidul de carbon rezultat
prin arderea metanului are un efect de seră mai mic decât al metanului iniţial.[23]

Pentru a împiedica levigatul să se infiltreze în sol rampele moderne sunt prevăzute cu straturi
izolante, care pot fi din argilă (lut) sau din folii groase de material plastic (geomembrane) sau
textil (geotextile). Grosimea stratului de argilă trebuie să fie mai mare de 1 m pentru deşeuri
inerte sau nepericuloase şi mai mare de 5 m pentru deşeuri periculoase.[23]

Din cauza problemelor pe care le ridică, găsirea unor amplasamente pentru noi depozite de
deşeuri este dificilă deoarece rezidenţii din apropiere se opun, apare sindromul NIMBY (engleză
Not In My BackYard), care literalmente se traduce ca „nu în ograda mea”.[26]

[modifică] Incinerare

Instalaţia de incinerare Spittelau, la Viena.

Incinerarea este o metodă de eliminare a deşeurilor prin arderea lor. Este una din metodele de
tratare termică a deşeurilor. În urma incinerării se obţin căldură, gaze, abur şi cenuşă.

Incinerarea poate fi practicată în instalaţii mici, individuale, sau la scară industrială. Pot fi
incinerate atât deşeurile solide, cât şi cele lichide sau gazoase. Metoda este preferată în locurile
unde nu se dispune de teren pentru rampe, de exemplu în Japonia, şi la eliminarea anumitor
deşeuri periculoase, cum sunt cele biologice provenite din activităţi medicale, însă la nivel
industrial este controversată, din cauza poluanţilor gazoşi, în special dioxine (dibenzodioxine
policlorinate — PCDD şi benzofurani policlorinaţi — PCDF) produşi prin ardere.[27][28]

Instalaţiile de incinerare sunt cuptoare prevăzute cu focare cu grătar cu împingere directă[29] sau
răsturnată,[30] cuptoare rotative,[31] cuptoare verticale,[32] focare cu ardere în strat fluidizat,[33] sau
cu ardere în suspensie[34] Ele pot trata (arde) deşeuri cu putere calorifică mică, de doar 10 MJ/kg.
[28]

În ultima perioadă se discută despre coincinerarea deşeurilor. În acest caz deşeurile sunt arse în
focarele marilor cazane energetice sau în cuptoarele de ciment, în amestec cu combustibilul
uzual al acestora. Ponderea deşeurilor în amestecul combustibil este de cca. 10 %. Termenul de
„coincinerare” se aplică în cazul în care arderea amestecului combustibil care conţine şi deşeuri
nu deturnează instalaţia de ardere de la utilizarea sa obişnuită. Dacă într-o asemenea instalaţie
scopul principal devine incinerarea deşeurilor, procesul va fi considerat incinerare, nu
coincinerare, iar condiţiile de autorizare a funcţionării în acest caz vor fi mai stricte, adică cele
pentru incineratoare.[28]

[modifică] Metode de recuperare

Simbolul internaţional al reciclării.

Prin recuperare se înţelege extragerea din deşeuri a resurselor care pot fi refolosite. Recuperarea
poate fi făcută prin reciclare, reutilizare, regenerare sau orice alt proces de extragere a materiilor
prime auxiliare. Poate fi recuperată atât partea materială, cât şi cea energetică. Materialele pot fi
refolosite pentru a produce noi bunuri, iar energia poate fi convertită în energie electrică.[11] Ca şi
în cazul eliminării, recuperarea trebuie făcută fără a periclita sănătatea oamenilor şi fără
utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.

Operaţiuni de recuperare conform Directivei 2006/12/CE[11]

Simbol Tip operaţiune
R1 Utilizarea mai ales sub formă de combustibil sau ca alt mijloc de generare a energiei
R2 Recuperarea/regenerarea solvenţilor
Reciclarea/recuperarea substanţelor organice care nu sunt utilizate ca solvenţi (inclusiv
R3
compostare şi alte procese biologice de transformare)
R4 Reciclarea/recuperarea metalelor şi a compuşilor metalici
R5 Reciclarea/recuperarea altor materiale anorganice
R6 Recuperarea acizilor sau bazelor
R7 Recuperarea componentelor utilizate pentru captarea poluanţilor
R8 Recuperarea componentelor din catalizatoare
R9 Regenerarea uleiurilor sau alte metode de refolosire a acestora
R10 Tratarea în contact cu solul în folosul agriculturii sau în scopuri ecologice
R11 Utilizarea deşeurilor obţinute în urma oricăreia dintre operaţiunile numerotate R1-R10
Preschimbare de deşeuri înainte de efectuarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate
R12
R1-R11
Stocarea deşeurilor în aşteptarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate R1-R12
R13
(excluzând stocarea temporară, în vederea colectării, în locul unde se produc deşeurile)

[modifică] Recuperarea materialelor

Deşeuri de oţel sortate şi balotate în vederea reciclării.

Pentru o reciclare reuşită este nevoie de o sortare în funcţie de calitatea materialului, sortare care
începe prin colectarea selectivă a acestora. Ele mai pot fi separate şi în instalaţii de sortare a
deşeurilor.

Materialele obişnuite care pot fi recuperate sunt aluminiul din dozele de bere, oţelul din ambalaje
alimentare şi sprayuri, polietilena de înaltă densitate (engleză High-density polyethylene -
HDPE) şi ambalajele de polietilentereftalat (engleză Polyethylene terephthalate -PET), sticlele şi
borcanele, hârtia din ziare şi reviste, cartonul din ambalaje.[15] Pot fi recuperate mase plastice ca
policlorura de vinil (engleză Polyvinyl chloride - PVC), polietilena de joasă densitate (engleză
Low-density polyethylene - LDPE), polipropilena (PP) şi polistirenul (PS), deşi acestea nu sunt
colectate în mod curent. Produsele fabricate din astfel de materiale sunt de obicei omogene,
conţinând câte o singură componentă, ceea ce uşurează reciclarea. Prin comparaţie, reciclarea
echipamentelor electrice şi electronice este mai dificilă, ea necesitând tehnologii de separare a
diferitelor materiale care le compun.[35]

Uzina de tratare mecanico-biologică a deşeurilor de la Lübeck, Germania, 2007

În depozite, recuperarea începe cu sortarea materialelor. Pentru deşeurile amestecate prima

operaţie este mărunţirea, care este operată în mori cu ciocane, percutoare, tocătoare, raşpeluri.
Urmează sortarea dimensională în site tambur, site vibratoare, separatoare balistice, sortarea
densimetrică în cicloane, sortarea magnetică a materialelor feroase, sortarea optică (pentru sticlă)
şi, eventual, sortarea manuală. Urmează operaţii de purificare prin spălare. Deşeurile sortate şi
purificare sunt balotate în prese, fiind gata de livrare spre beneficiar.[36]

Dacă deşeurile amestecate conţin componente biologice, acestea pot fi prelucrate biologic, însă
trebuie separate dinainte pe cât posibil celelalte materiale recuperabile.[37]

În România recuperarea este efectuată de o serie de Societăţi specializate în tratarea deşeurilor în

vederea reciclării.[38]
[modifică] Prelucrarea biologică

Amenajare de compostare.

Deşeurile organice, cum ar fi resturile de vegetale, resturile alimentare şi hârtia, pot fi

valorificate prin compostare, care implică un proces de descompunere a materiei organice.
Rezultatul este compostul, un excelent îngrăşământ agricol. în timpul compostării se produce
biogaz cu un mare conţinut de metan, care poate fi folosit ca atare, de exemplu la aragazuri, sau
în termocentrale la producerea curentului electric. Prin compostare în instalaţii amenajate
procesul natural de descompunere a materiilor organice este accelerat.[39]

Compostarea poate fi efectuată atât în mici instalaţii individuale din gospodării, cât şi în mari
instalaţii industriale (ex. staţii de epurare). Ea poate avea loc atât prin fermentare aerobă, cât şi
anaerobă.[39]

O altă sursă de biogaz sunt nămolurile municipale, rezultate din staţiile de epurare a apelor uzate
orăşeneşti sau din staţiile de epurare industriale.[40]

Materiile combustibile pot fi obţinute atât prin prelucrare biologică, cât şi prin procese de
piroliză şi gazeificare la presiune înaltă în atmosferă săracă în oxigen. Metodele avansate
(gazeificare cu arc de plasmă) pot produce un gaz de sinteză (syngas) cu o compoziţie şi mai
bună, format din monoxid de carbon şi hidrogen.

[modifică] Recuperarea energetică

Deşeurile din care se poate recupera energie sunt lemnul (deşeuri lemnoase din culturi, deşeuri
de prelucrare din industria lemnului şi din demolări),[35] gazul de depozit şi biogazul. Lemnul are
o putere calorifică de 14–17 MJ/kg[41] iar gazul de depozit şi biogazul au compoziţii
asemănătoare şi puteri calorifice de 20–25 MJ/m³N.[23] Ca urmare ele pot fi arse în instalaţii
menajere, sau în cazane pentru producerea căldurii sau, cu ajutorul turbinelor, a curentului
electric.[28]
[modifică] Deşeuri periculoase
Prin deşeuri periculoase se înţeleg deşeurile care au una din următoarele proprietăţi:

Proprietăţi ale deşeurilor care fac ca acestea să fie periculoase[42]

Simbol Proprietate
„Explozive”: substanţe şi preparate care pot exploda sub efectul unei scântei sau care
H1
sunt mai sensibile la şocuri sau frecare decât dinitrobenzenul.
„Oxidante”: substanţe şi preparate care produc reacţii puternic exoterme în contact cu alte
H2
substanţe, mai ales cu substanţe inflamabile.
„Foarte inflamabile”:

• substanţe lichide şi preparate care au punctul de aprindere sub 21 °C (inclusiv

lichide extrem de inflamabile)
• substanţe şi preparate care se pot încălzi şi apoi se pot aprinde în contact cu aerul
la temperatura mediului ambiant fără energie suplimentară
H-3A • substanţe solide şi preparate care se pot aprinde uşor după contactul rapid cu o
sursă de aprindere şi care continuă să ardă sau să se consume şi după îndepărtarea
sursei de aprindere
• substanţe gazoase şi preparate care sunt inflamabile în aer la presiune normală

• substanţe şi preparate care în contact cu apa sau cu aerul umed, produc gaze
foarte inflamabile în cantităţi periculoase.
„Inflamabile”: substanţe lichide şi preparate care au punctul de aprindere egal sau mai
H3-B
mare de 21 °C şi mai mic sau egal cu 55 °C.
„Iritante”: substanţe şi preparate necorozive care, prin contact imediat, prelungit sau
H4
repetat cu pielea sau mucoasele, pot cauza inflamaţii.
„Nocive”: substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează
H5
pielea, pot constitui riscuri limitate pentru sănătate.
„Toxice”: substanţe şi preparate (inclusiv substanţe şi preparate foarte toxice) care, dacă
H6 sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot produce vătămări serioase,
acute sau cronice pentru sănătate şi pot fi chiar letale.
„Cancerigene”: substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă
H7
penetrează pielea, pot induce cancerul sau creşterea incidenţei lui.
H8 „Corosive”: substanţe şi preparate care pot distruge ţesuturile vii la contactul cu acestea.
„Infecţioase”: substanţe cu conţinut de microorganisme viabile sau toxinele acestora care
H9
sunt cunoscute ca producând boli pentru om sau altor organisme vii.
„Teratogene”: substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă
H10 penetrează pielea, pot induce malformaţii congenitale neereditare sau creşterea incidenţei
acestora.
„Mutagene”: substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă
H11 penetrează pielea, pot produce defecte genetice ereditare sau creşterea incidenţei
acestora.
Substanţe şi preparate care produc gaze toxice sau foarte toxice în contact cu apa, aerul
H12
sau un acid.
Substanţe şi preparate capabile prin orice mijloace, după depozitare, să producă altă
H13 substanţă (de exemplu, levigat), care posedă oricare din caracteristicile prezentate mai
sus.
„Ecotoxice”: substanţe şi preparate care prezintă sau pot prezenta riscuri imediate sau
H14
întârziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului înconjurător.
Exemple de deşeuri periculoase: deşeuri de spital, componente farmaceutice, medicinale şi
veterinare, biocide, solvenţi, substanţe organice halogenate folosite ca solvenţi, cianuri, emulsii
de hidrocarburi / apă, substanţe conţinând PCB-uri sau PCT-uri, dibenzofurani policloruraţi,
dibenzo-para-dioxine policlorurate, gudroane, vopsele, răşini, plastifianţi, adezivi, substanţe
chimice neidentificate şi ale căror efecte asupra omului sau mediului înconjurător nu sunt
cunoscute (de exemplu, reziduuri de laborator), explozibili etc. Toate acestea sunt enumerate în
liste specifice. Manipularea şi tratarea acestui tip de deşeuri se face numai de agenţii economici
care îndeplinesc condiţiile necesare şi ţinând evidenţe stricte, pe baza unei autorizări.[42]

Stocarea deşeurilor periculoase necesită depozite speciale. Până la darea în folosinţă a acestora
România a obţinut perioada de tranziţie de la 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2009 pentru
stocarea temporară a deşeurilor periculoase industriale, cu respectarea tuturor cerinţelor privind
protecţia mediului şi a sănătăţii. De asemenea, a obţinut perioada de tranziţie privind interzicerea
depozitării deşeurilor lichide, privind interzicerea depozitării deşeurilor cu anumite proprietăţi
(corosive şi oxidante) şi privind prevenirea infiltrării apei în depozitul de deşeuri (numai apa de
suprafaţă) până la 31 decembrie 2013 pentru 23 depozite din industria energetică, chimică şi
metalurgie şi până la 31 decembrie 2011 pentru 5 depozite din industria minieră care se
conformează sau sistează activitatea.[43]

Simbol de avertizare pentru substanţe radioactive depozitate.

Un caz aparte de deşeuri periculoase este cel al deşeurilor radioactive. Acestea nu pot fi
eliminate prin distrugere, ci doar prin depozitare. Pentru eliminarea deşeurilor radioactive,
România are nevoie de două depozite de deşeuri care să stocheze deşeurile radioactive de la
Centrala Nucleară de la Cernavodă.[44]

[modifică] Vehicule scoase din uz

Pentru stimularea înnoirii parcului naţional de autoturisme prin scoaterea din circulaţie a celor
vechi, Guvernul României, în colaborare cu MMDD,[45] a iniţiat un program, cunoscut sub
numele de „Programul Rabla”. În cadrul programului, se oferă o primă de 3000 RON
persoanelor fizice care achiziţionează un autoturism nou şi radiază din circulaţie predând spre
casare unui operator economic autorizat să desfăşoare activităţi de colectare a vehiculelor scoase
din uz un autoturism uzat, cu o vechime de peste 12 ani.[46]

Acţiunea a demarat în anul 2005[47] şi a fost reluată în 2006,[48] 2007[49] şi 2008[50]

[modifică] Electrice şi electronice

Acţiune de colectare a DEEE la Cluj-Napoca, organizată în 2010 de Asociaţia Română pentru
Reciclare (RoRec), în colaborare cu Umbrela Verde.[51]
Pentru detalii, vezi: Marea Debarasare.

Ca ţară membră UE, România are obligaţia asumată de a colecta şi recicla, anual, 80 000 de tone
deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE).[52]

Acţiunile de colectare organizată au fost iniţiate în anul 2007 prin Campania naţională de
colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice[53] cunoscută şi sub numele de
„Marea debarasare”. Acţiunea prevedea ca cetăţenii să scoată în faţa casei sau a blocului
echipamentele nefuncţionale, apoi societăţile de salubrizare să le ridice şi să le transporte la
centrele de colectare,[54] pentru ca de acolo să fie preluate de organizaţiile colective autorizate, în
vederea transportării lor la reciclatori.[55][56] Sunt colectate aparate de uz casnic de mici şi mari
dimensiuni (ex.: prăjitoare, fiare de călcat, aspiratoare, maşini de spălat, frigidere), unelte,
echipamente de iluminat, aparatură electronică şi de informatică, jucării.[57]

Din cauza noutăţii, succesul acţiunilor din toamna anului 2007 a fost relativ. A doua acţiune a
avut loc pe 19 aprilie 2008, cu rezultate notabile.[58]

A treia campanie de colectare a DEEE a fost programată pentru 4 octombrie 2008,[59] când au
fost colectate peste 400 t de deşeuri.[60] Cantitatea colectată fiind mică, au mai fost organizate
campanii de colectare, a IV-a ediţie având loc pe 1 noiembrie[61] iar ediţia a V-a pe 6 decembrie
2008.[62]

În afară de aceste acţiuni, importatorii şi producătorii de electronice ar putea fi obligaţi să adune

deşeuri de aparate electrice şi electronice într-o cantitate echivalentă cu 20 % din cantitatea totală
de electronice şi electrocasnice pe care le vând. În acest scop, firmele ar putea oferi bonusuri la
cumpărare, în caz de returnare a obiectului vechi similar.[63]

[modifică] Gestionarea integrată a deşeurilor

Ierarhizarea măsurilor de gestionare integrată a deşeurilor conform principiului prevenirii.

Eliminarea deşeurilor este o activitate complicată şi costisitoare.[2] Concepţia actuală privind

deşeurile nu porneşte de la ideea creşterii şi perfecţionării capacităţilor de eliminare, ci de la
adoptarea de noi tehnologii, care să producă deşeuri în cantitate cât mai redusă, într-o formă cât
mai uşor de tratat. În plus, rezolvarea problemelor de mediu ridicate de deşeuri nu se poate face
decât dacă măsurile care sunt luate sunt coordonate. Principiile pe baza cărora se face
coordonarea sunt următoarele:[64][65]

• Principiul prevenirii, conform căruia activităţile sunt ierarhizate în ordinea importanţei:

evitarea apariţiei deşeurilor, minimizarea cantităţilor de deşeuri produse, reutilizarea,
tratarea prin recuperare, tratarea prin eliminare.
• Principiul BATNEEC, care stipulează că vor fi folosite cele mai bune metode disponibile
care nu presupun costuri excesive (engleză Best Available Technique Not Entailing
Excessive Cost ).
• Principiul „Poluatorul plăteşte”, conform căruia costurile de gestionare a deşeurilor şi de
acoperire a pagubelor produse mediului să cadă în sarcina celui care le produce.
• Principiul substituţiei, care stipulează înlocuirea materialelor periculoase cu altele
nepericuloase.
• Principiul proximităţii, care prevede ca deşeurile să fie tratate cât mai aproape de sursa
lor. Transportul (exportul) este admis doar spre capacităţi care dispun de tehnologia
necesară tratării lor.
• Principiul subsidiarităţii, care promovează iniţiativa nivelelor de decizie inferioare, pe
baza unor criterii uniforme.
• Principiul integrării stabileşte că activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte
integrantă din activităţile social-economice care le generează.

Implementarea în România a Sistemului Integrat de Gestionare a Deşeurilor se face pe baza

Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor, elaborată de MMDD, şi a Planului Naţional de
Gestionare a Deşeurilor, elaborat de ANPM. Pe baza planului naţional, Agenţiile Regionale de
Protecţie a Mediului elaborează Planurile Regionale de Gestionare a Deşeurilor.[66]

[modifică] Reciclarea deşeurilor în România

Pentru detalii, vezi: Reciclarea în România, Marea debarasare şi Rabla.

Cantitatea de gunoaie care se adună de la români este de 8 milioane de tone într-un an[67].

În anul 2003 s-au folosit:[67]

• 210,5 mii tone de sticlă

• 235,2 mii tone de hârtie şi carton
• 236,5 mii tone de plastic
• 104,7 mii tone de metal

În România, în anul 2007, deşeurile de ambalaje proveneau în proporţie de aproximativ 60% de

la populaţie, regăsindu-se în deşeurile menajere, şi 40 % de la agenţii economici[68]. În anul 2005,
cantitatea de ambalaje pusă pe piaţă a fost de 1.140.000 tone din care au fost valorificate 305.000
tone de deşeuri de ambalaje, cu un procent total de valorificare de 26,6%, şi reciclate 265.000
tone deşeuri de ambalaje, cu un procent de reciclare de 23%[68]. Cantitatea de ambalaje
valorificată a crescut în anul 2006 la 525.000 de tone[68].

În anul 2009, legislaţia europeană obligă agenţii economici să recupereze şi să valorifice 45%
din totalul ambalajelor puse pe piaţă, urmând ca procentul să crească până la 60% în 2013[69].
Compania Eco-Rom Ambalaje a fost înfiinţată la sfârşitul lui 2003 de un grup de companii care
activează în România[69]. Membrii fondatori sunt Argus, Ball Packaging Europe, Chipita
Romania, Coca-Cola HBC Romania, Heineken, Mars Romania, Munplast, Pepsi Americas,
Romaqua Group Borsec, Tetrapak, Unilever, Titan[69]. Eco-Rom este liderul pieţei de preluare de
la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje[69]. Modelul
este inspirat din Uniunea Europeană, unde pe ambalajele produselor de bază este imprimată o
bulină verde - simbolul firmei care se ocupă de reciclare[67]. În România, Eco-Rom are grijă ca
firmele pe care le reprezintă să-şi îndeplineasca obligaţiile de colectare şi reciclare[67]. Lunar,
societatea primeste de la fiecare firmă suma de bani aferentă cantităţii de deşeuri pe care aceasta
o lansează pe piaţă[67]. Încasările sunt investite mai departe în sistemul de colectare, transport şi
valorificare a deşeurilor de ambalaje[67].

[modifică] Note
1. ^ a b Ordonanţa de urgenţă nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor.
2. ^ a b Mihail, Sorina (28 mai 2008). „Piaţa deşeurilor valorează zece miliarde de euro”.
Capital. http://www.capital.ro/articole/piata-deseurilor-valoreaza-zece-miliarde-de-
euro/109035.
3. ^ Ungureanu, p. 5.
4. ^ a b c „Tabel armonizare legislativ”. ANPM.
http://www.apmhr.ro/filebank/legislatie/armonizare.pdf. Accesat la 22 septembrie 2008.
5. ^ „Reciclez, deci exist?”. toatecelerele.wordpress.com. 9 aprilie 2008.
http://toatecelerele.wordpress.com/2008/04/09/reciclez-deci-exist/. Accesat la 27 august
2008.
6. ^ „Cadrul legislativ european şi naţional privind gestiunea deşeurilor”. sort.ro.
http://www.sort.ro/index.php?page=LEGISLATIE. Accesat la 22 septembrie 2008.
7. ^ Iftodi, Mihai; Tatiana Ţugui, Vladimir Garaba (2000). ABC-ul deşeurilor. Chişinău:
Ministerul Mediului şi Amenajării Teritoriului al RM, Organizaţia Teritorială Chişinău a
Mişcării Ecologiste din Moldova.
8. ^ a b Ungureanu, p. 7.
9. ^ a b c d e f Ungureanu, p. 8.
10. ^ a b Ungureanu, p. 9.
11. ^ a b c d e „Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie
2006 privind deşeurile”. anpm.ro. http://www.anpm.ro/Files/Directiva
%202006_12_200711204243781.pdf. Accesat la 26 august 2008.
12. ^ Ungureanu, p. 37.
13. ^ a b c d „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Colectarea şi transportul
deşeurilor şi a materialelor reciclabile”. MMGA. http://www.deseuri-
online.ro/new/download/Colectaretransport.pdf. Accesat la 27 august 2008.
14. ^ a b „Containere din materiale plastice”. http://www.elkoplast.cz/index.php?
page=catalog&cmd=catalog&recid=262&lang=RO&sessid=b170687a99b470b6fa95425
01f935895. Accesat la 23 septembrie 2008.
15. ^ a b „Pubela „specializată“, un nou test pentru români. Bunul-simţ, pus la încercare”.
12 august 2008. http://www.atac-online.ro/12-08-2008/Pubela-specializata-un-nou-test-
pentru-romani-Bunul-simt-pus-la-incercare.html. Accesat la 27 august 2008.
16. ^ Manual, cap. 22.
17. ^ „Containere zincate la cald”. http://www.elkoplast.cz/index.php?
page=catalog&cmd=catalog&recid=269&lang=RO&sessid=b170687a99b470b6fa95425
01f935895. Accesat la 23 septembrie 2008.
18. ^ „Containere de mare capacitate Abroll”. http://www.elkoplast.cz/index.php?
page=catalog&cmd=catalog&recid=259&lang=RO&sessid=b170687a99b470b6fa95425
01f935895. Accesat la 23 septembrie 2008.
19. ^ a b Ungureanu, p. 38.
20. ^ a b „S.C. RER Ecologic Service Bucureşti REBU S.A.”. http://www.rebu.ro/. Accesat la
23 septembrie 2008.
21. ^ „SC RETIM Ecologic Service SA]”. http://www.primariatm.ro/index.php?
meniuId=1&viewCat=869. Accesat la 23 septembrie 2008.
22. ^ Ungureanu, p. 52.
23. ^ a b c d e „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Depozitarea deşeurilor”.
http://www.deseuri-online.ro/new/dol-download1.php. Accesat la 27 august 2008.
24. ^ „Directiva Consiliului 75/442/CEE din 15 iulie 1975 privind deşeurile”.
http://www.arpmbc.ro/download/606.ppt. Accesat la 4 septembrie 2008.
25. ^ „Hotărârea guvernamentală 349 din 21 aprilie 2005 privind depozitarea deşeurilor”.
http://www.gnm.ro/otherdocs/nq3dtsiil.pdf?PHPSESSID=k1nhot8mcnjj5qthpsu8mh9tl7.
Accesat la 4 septembrie 2008.
26. ^ Ungureanu, p. 58.
27. ^ Ungureanu, p. 169.
28. ^ a b c d „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Metode de tratare termică”.
http://www.deseuri-online.ro/new/download/Trataretermica.pdf. Accesat la 27 august
2008.
29. ^ Ungureanu, p. 88-90
30. ^ Ungureanu, p. 90-94
31. ^ Ungureanu, p. 97
32. ^ Ungureanu, p. 99
33. ^ Ungureanu, p. 102-120
34. ^ Ungureanu, p. 120-123
35. ^ a b „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Reciclarea deşeurilor”.
http://www.deseuri-online.ro/new/download/Reciclare.pdf. Accesat la 27 august 2008.
36. ^ „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Tehnici de tratare mecanică”.
http://www.deseuri-online.ro/new/download/Trataremecanica.pdf. Accesat la 27 august
2008.
37. ^ „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Metode de tratare mecano-
biologică”. http://www.deseuri-online.ro/new/download/Trataremecano-biologica.pdf.
Accesat la 27 august 2008.
38. ^ „Lista societăţilor specializate în tratarea deşeurilor în vederea reciclării”.
http://www.anpm.ro/Files/ANEXA_3_SOC_TRATARE_REG6_FINAL_AO_13DEC20
06_20071.doc. Accesat la 26 septembrie 2008.
39. ^ a b „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Metode de tratare biologică”.
http://www.deseuri-online.ro/new/download/Reciclare.pdf. Accesat la 27 august 2008.
40. ^ Ungureanu, p. 35.
41. ^ Popa, Bazil (1986). Manualul inginerului termotehnician (MIT) (ed. vol. 1). Editura
Tehnică.
42. ^ a b „Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase (modificată prin
Directiva Consiliului 94/31/CE)”. http://www.anpm.ro/Files/Directiva
%2091_689_200711204641671.pdf. Accesat la 26 august 2008.
43. ^ Dumitru, Elena. „Gestionarea deşeurilor, în perspectiva aderării României la Uniunea
Europeană”.
http://www.mie.ro/_documente/info_integrare/campanii2005/manageri/mediu/5_Manage
mentul%20deseurilor%20periculoase.ppt. Accesat la 26 august 2008.
44. ^ „România îşi face două depozite de deşeuri radioactive”. Gândul. 29 august 2008.
http://www.gandul.info/actualitatea/romania-isi-face-doua-depozite-de-deseuri-
radioactive.html?3927;3036609.
45. ^ „Administraţia Fondului de Mediu”. http://www.afm.ro/.
46. ^ „Condiţii de participare la Programul „Rabla” 2008”. http://www.programulrabla.ro/.
47. ^ „Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2004 privind instituirea Programului de stimulare a
înnoirii parcului naţional auto”. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?
ida=53505. Accesat la 24 septembrie 2008.
48. ^ „Ordonanţa de Urgenţă nr. 38/2006 privind reluarea pentru anul 2006 a Programului de
stimulare a înnoirii parcului auto naţional”.
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=64927. Accesat la 24 septembrie
2008.
49. ^ „Ordonanţa de Urgenţă nr. 4/2007 privind reluarea pentru anul 2007 a Programului de
stimulare a înnoirii parcului auto naţional”.
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=70306. Accesat la 24 septembrie
2008.
50. ^ „Ordonanţa de Urgenţă nr. 55/2008 privind reluarea pentru anul 2008 a Programului de
stimulare a înnoirii parcului auto naţional”.
 http://www.apmtm.ro/documente/ORDONANTA%20DE%20URGENTA%2055.doc.
Accesat la 24 septembrie 2008.
51. ^ RoRec şi Umbrela Verde sunt parteneri, rorec.ro, accesat 2010-09-28
52. ^ Veress, Robert (4 septembrie 2008). „România — ţara deşeurilor electrice ţinute ca
bibelouri”. Gândul. http://www.gandul.info/actualitatea/romania-tara-deseurilor-electrice-
tinute-ca-bibelouri.html?3927;3122934.
53. ^ „Campanii 2007”. MMDD. http://www.deseurielectrice.ro/campanii.htm. Accesat la
26 septembrie 2008.
54. ^ „Puncte colectare martie 2008”. http://www.deseurielectrice.ro/centre.htm. Accesat la
26 septembrie 2008.
55. ^ „Discurs Ministrul Mediului”. MMDD. http://www.deseurielectrice.ro/discurs.htm.
Accesat la 26 septembrie 2008.
56. ^ „Organizaţii colective”. MMDD. http://www.deseurielectrice.ro/organizatii.htm.
Accesat la 26 septembrie 2008.
57. ^ „Despre campanie”. MMDD. http://www.deseurielectrice.ro/despre.htm. Accesat la
26 septembrie 2008.
58. ^ „Comunicate de Presă”. MMDD. http://www.deseurielectrice.ro/aprilie_2008.htm.
Accesat la 29 ianuarie 2009.
59. ^ „A treia Mare Debarasare începe pe 4 octombrie”. 23 septembrie 2008.
http://www.green-report.ro/dynamic/stiri/stiri/a-treia-mare-debarasare-incepe-pe-4-
octombrie---13783.htm. Accesat la 26 septembrie 2008.
60. ^ „Cantităţi preliminare colectate pe 04.10.2008 până la ora 16:00”. MMDD.
http://www.mmediu.ro/biroul_de_presa/comunicate_de_presa/10_Octombrie_2008/04.10
.08c.htm. Accesat la 29 ianuarie 2009.
61. ^ „„Marea Debarasare” — 1 noiembrie 2008”. MMDD.
http://www.mmediu.ro/biroul_de_presa/comunicate_de_presa/10_Octombrie_2008/31.10
.08a.htm. Accesat la 29 ianuarie 2009.
62. ^ „Mâine debutează cea de-a V-a ediţie a Campaniei „Marea Debarasare””. MMDD.
http://www.deseurielectrice.ro/comunicate.htm. Accesat la 29 ianuarie 2009.
63. ^ „Importatorii şi producătorii de electronice ar putea fi obligaţi să adune deşeuri”.
Mediafax. 22 august 2008. http://www.mediafax.ro/economic/importatorii-si-
producatorii-de-electronice-ar-putea-fi-obligati-sa-adune-deseuri.html?1686;2954105.
64. ^ Ungureanu, p. 10.
65. ^ Manual, cap. 19.
66. ^ Ghiţă, Simona. „Strategia investiţională pentru implementarea sistemului integrat de
gestionare a deşeurilor în România, în vederea îndeplinirii angajamentelor de aderare la
Uniunea Europeană”. http://www.ccir.ro/forum/prezentari/mediu/Simona_Ghita.ppt.
Accesat la 26 august 2008.
67. ^ a b c d e f Afacerea gunoiul, 1 August 2005, wall-street.ro, accesat la 26 februarie 2010
68. ^ a b c Companiile membre Eco-Rom au avut afaceri de aproximativ 1 mld. euro, 13
Februarie 2007, wall-street.ro, accesat la 26 februarie 2010
69. ^ a b c d Eco-Rom Ambalaje: Cifra de afaceri in crestere cu 5% anul trecut, 17 feb. 2010,
dailybusiness.ro, accesat la 26 februarie 2010

[modifică] Bibliografie
 • Directivele CE enumerate la secţiunea „Legislaţie”
• „Ordonanţa de urgenţă nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor”.
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=24886. (versiune PDF)
• Ungureanu, Corneliu (2006). Gestionarea integrată a deşeurilor municipale. Timişoara:
Editura Politehnica. ISBN 973-625-386-4.
• „Manual privind activităţile specifice din domeniul gestiunii deşeurilor municipale”.
ProjektPartner International Services, Departamentul de Salubritate din Göttingen,
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea. http://www.gestiuneadeseurilor.ro/. Accesat la
6 septembrie 2008.

[modifică] Bibliografie suplimentară

• Căpăţână, Camelia; Racoceanu, Cristinel (2003). Deşeuri. Bucureşti: Editura Matrix
Rom.
• Bold, Octavian Valeriu; Mărăcineanu, Agafiel (2003). Managementul deşeurilor solide.
Bucureşti: Editura Matrix Rom.
• Wehry, Andrei; Orlescu, Mircea (2002). Reciclarea şi depozitarea ecologică a
deşeurilor. Timişoara: Editura Orizonturi Universitare.
• Păunescu, Ioan; Atudorel, Alexei (2002). Gestionarea deşeurilor urbane. Bucureşti:
Editura Matrix Rom.
• Antonescu, Nicolae (1988). Valorificarea energetică a deşeurilor. Bucureşti: Editura
Tehnică.

[modifică] Legături externe