Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
Din punct de vedere economic, activitatea de gestionare a deşeurilor în România are o pondere
de 10 miliarde EUR.[2]
Cuprins
[ascunde]
• 1 Istoric
• 2 Legislaţie
• 3 Tipuri de deşeuri
• 4 Colectarea şi transportul deşeurilor
• 5 Metode de tratare ale deşeurilor
o 5.1 Metode de eliminare
5.1.1 Depozite
5.1.2 Incinerare
o 5.2 Metode de recuperare
5.2.1 Recuperarea materialelor
5.2.2 Prelucrarea biologică
5.2.3 Recuperarea energetică
• 6 Deşeuri periculoase
• 7 Vehicule scoase din uz
• 8 Electrice şi electronice
• 9 Gestionarea integrată a deşeurilor
• 10 Reciclarea deşeurilor în România
• 11 Note
• 12 Bibliografie
• 13 Bibliografie suplimentară
• 14 Legături externe
[modifică] Istoric
Încă din 1970 s-a conştientizat că deşeurile constituie o problemă şi că metodele de tratare prin
depozitare sau incinerare nu sunt satisfăcătoare. De asemenea, s-a pus problema reciclării
materialelor care intră în componenţa acestora. La Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi
Dezvoltare (UNCED) de la Rio de Janeiro din 1992 s-au adoptat politici care au fost introduse pe
plan mondial.[3] În Uniunea Europeană preocupările erau mult mai vechi, primele directive ale
Comisiei Europene în problema deşeurilor datând din anul 1975.[4]
Campania de conştientizare că cea mai eficientă formă de tratare a deşeurilor este reciclarea lor a
avut loc în Europa sub sigla trei R (Reducere, Refolosire, Reciclare, în engleză Reduce, Reuse,
Recycle, în franceză Réduire, Réutiliser, Recycler). Deşi în România s-au demarat iniţiative de
reciclare ale deşeurilor sub acest generic încă înainte de 1989, în contextul lipsurilor din acea
perioadă acţiunea, fiind impusă de sus în jos, a întâmpinat rezistenţă.[5] În prezent reciclarea este
reluată, dar reuşita politicii de reciclare ţine şi de posibilitatea sortării deşeurilor, care trebuie
începută chiar din prima fază, prin colectarea separată a materialelor refolosibile.
[modifică] Legislaţie
Legislaţia privind gestionarea deşeurilor este bogată. În februarie 2008 la nivel european acquis-
ul comunitar cuprindea 29 de directive ale Comisiei Europene.[4] Pentru aderarea la Uniunea
Europeană România a trebuit să implementeze în legislaţia sa aceste directive. Principalele
directive sunt:[6]
A. Deşeuri municipale şi asimilabile, care sunt deşeuri generate în mediul urban şi rural. Ele sunt
grupate în:[8]
Precolectarea deşeurilor se referă la adunarea lor în diferite recipiente: coşuri de gunoi, pubele
(pentru deşeurile menajere) şi containere (pentru deşeurile stradale şi cele produse de agenţii
economici).[12][13] Pentru a permite reciclarea, colectarea deşeurilor care conţin materiale
refolosibile se face separat în recipiente de culori diferite. Culorile recipientelor disponibile sunt:
galbenă, roşie, verde, albastră, maro şi negru antracit.[14] Culorile recomandate pentru recipientele
destinate diferitelor tipuri de deşeuri sunt: roşu (portocaliu) - materiale plastice, galben - metale,
verde - biodegradabile, albastru - hârtie, carton şi sticlă, maro - electrice şi electronice, negru -
nereciclabile, însă acestea nu sunt respectate întotdeauna. Pe recipente există etichete care
precizează exact ce fel de deşeuri se pot pune în recipientul respectiv.[15]
Containere la
Coşuri de gunoi în Pubele în Containere la Moşniţa Nouă, Bucureşti
Brazilia Timişoara Timiş
Etichete pe recipientele de precolectare selectivă
Pentru precolectarea deşeurilor stradale, comerciale şi industriale sunt folosite containere tipizate
de 1,1 m³, 4 m³ sau mai mari.[13][16] Containerele de 1,1 m³ pot fi din tablă zincată[17] sau din
plastic.[14] Pentru deşeuri în cantităţi mai mari, sau pentru deşeuri industriale şi din construcţii
sunt folosite containere de construcţie metalică, de tip cupă de 4 m³ sau mai mari, de tip Abroll.
[18]
Container de 8 m³ de tip
Container de tip
Container de 1,1 m³ Container de 4 m³ Abroll Abroll.
zincat
Colectarea propriu-zisă a deşeurilor[19] din aceste containere este efectuată de către servicii
specializate, cum sunt REBU[20] la Bucureşti şi RETIM[21] la Timişoara. Aceste servicii dispun de
utilaje speciale pentru colectări.[19] Colectarea deşeurilor din pubele şi recipiente de până la
1100 l este efectuată cu ajutorul autogunoierelor, care sunt echipate cu sisteme de basculare a
pubelelor şi containerelor şi cu instalaţie de compactare.[13] Deşeurile colectate în cupe de 4 m³
sunt transportate cu tot cu containerul de către autospeciale prevăzute cu instalaţie de ridicat, iar
containerele de tip Abroll sunt tractate, ele deplasându-se pe rolele proprii.[20]
Transportul deşeurilor se poate face pe cale rutieră, feroviară sau navală. Din cauza problemelor
care apar la transbordări, transportul feroviar sau naval se justifică doar pentru cantităţi mari (de
obicei deşeuri industriale), transportate pe distanţe foarte lungi, de sute sau mii de km.[13]
Eliminarea deşeurilor trebuie făcută prin metode care nu periclitează sănătatea oamenilor şi fără
utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.
Operaţiuni de eliminare conform Directivei 2006/12/CE[11]
Simbol Tip operaţiune
D1 Depozitare pe sol şi în sol (de exemplu, depozite de deşeuri etc.),
Tratarea în sol (de exemplu, biodegradarea deşeurilor lichide sau a nămolurilor
D2
depozitate în sol)
Injectare la adâncime (de exemplu, injectare a deşeurilor care pot fi pompate în puţuri,
D3
domuri de sare sau falii geologice naturale etc.)
Descărcare pe suprafeţe (de exemplu, descărcarea de deşeuri lichide sau de nămoluri în
D4
puţuri, iazuri sau lagune etc.)
Loc de descărcare special amenajat (de exemplu, dispunerea în celule etanşe separate,
D5
acoperite şi izolate unele de altele şi de mediul înconjurător etc.)
D6 Evacuare în mediu acvatic, exceptând mările şi oceanele
D7 Evacuarea în mări şi oceane, inclusiv îngroparea în subsolul marin
Tratare biologică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat compuşi
D8 sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre operaţiunile
numerotate D1-D7 şi D9-D12
Tratare fizico-chimică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat
compuşi sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre
D9
operaţiunile numerotate D1-D8 şi D10-D12 (de exemplu, evaporare, uscare, calcinare
etc.)
D10 Incinerare pe sol
D11 Incinerare pe mare
D12 Depozitare permanentă (de exemplu, amplasarea de containere într-o mină etc.)
Amestecare sau mixare înainte de efectuarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-
D13
D12
D14 Reambalare înainte de efectuarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D13
Stocare în aşteptarea oricăreia dintre operaţiunile numerotate D1-D14 (excluzând
D15
stocarea temporară, până la colectare, în locul unde se produc deşeurile)
[modifică] Depozite
Eliminarea deşeurilor prin depozitare în rampe (gropi) de gunoi fără vreo măsură ulterioară este
actual o practică care nu mai este acceptată. Conform Directivei Consiliului 75/442/CEE[24]
aceste depozite trebuiau închise până în anul 2007, însă România nu s-a putut conforma în acest
termen. Ca urmare, României i s-a acordat o perioadă de tranziţie, care este până la sfârşitul
anului 2009 pentru deşeurile periculoase industriale, până la sfârşitul anului 2011 pentru
deşeurile provenite din industria minieră, până la sfârşitul anului 2013 pentru deşeurile provenite
din industria energetică, chimică şi metalurgică şi până în 16 iulie 2017 pentru deşeurile
municipale. Eşalonarea închiderii depozitelor neconforme este reglementată prin HG 349/2005.
[25]
Actual, depozitarea în rampe de gunoi presupune la sfârşit închiderea depozitului prin acoperire
cu pământ (îngropare) şi este o practică curentă în multe ţări. Astfel de rampe se organizează în
cariere în care exploatarea s-a încheiat sau în mine abandonate. O rampă de gunoi realizată şi
exploatată corect este o metodă relativ ieftină şi care satisface criteriile ecologice de eliminare
ale deşeurilor. Vechile rampe, necorespunzătoare, au efecte negative asupra mediului, cum ar fi
împrăştierea de gunoaie, atragerea dăunătorilor (insecte, rozătoare) şi poluarea aerului, a apelor
şi a solului. Poluarea aerului se produce prin miasme şi prin degajarea unor gaze rezultate în
urma fermentării, cum ar fi dioxidul de carbon şi metanul, care produc efect de seră şi contribuie
la încălzirea globală. Poluarea apei şi a solului se face prin levigat (lichidul scurs în urma
proceselor biochimice), care, în lipsa unui strat izolator se infiltrează în sol şi poluează apele
pânzelor freatice. Aceste poluări pot fi aşa de puternice că împiedică creşterea plantelor deasupra
acestor rampe. În mod normal, pe rampă deşeurile sunt compactate pentru a le mări densitatea şi
stabilitatea, şi acoperite cu folii şi cu pământ.[23]
Pentru a împiedica levigatul să se infiltreze în sol rampele moderne sunt prevăzute cu straturi
izolante, care pot fi din argilă (lut) sau din folii groase de material plastic (geomembrane) sau
textil (geotextile). Grosimea stratului de argilă trebuie să fie mai mare de 1 m pentru deşeuri
inerte sau nepericuloase şi mai mare de 5 m pentru deşeuri periculoase.[23]
Din cauza problemelor pe care le ridică, găsirea unor amplasamente pentru noi depozite de
deşeuri este dificilă deoarece rezidenţii din apropiere se opun, apare sindromul NIMBY (engleză
Not In My BackYard), care literalmente se traduce ca „nu în ograda mea”.[26]
[modifică] Incinerare
Incinerarea este o metodă de eliminare a deşeurilor prin arderea lor. Este una din metodele de
tratare termică a deşeurilor. În urma incinerării se obţin căldură, gaze, abur şi cenuşă.
Incinerarea poate fi practicată în instalaţii mici, individuale, sau la scară industrială. Pot fi
incinerate atât deşeurile solide, cât şi cele lichide sau gazoase. Metoda este preferată în locurile
unde nu se dispune de teren pentru rampe, de exemplu în Japonia, şi la eliminarea anumitor
deşeuri periculoase, cum sunt cele biologice provenite din activităţi medicale, însă la nivel
industrial este controversată, din cauza poluanţilor gazoşi, în special dioxine (dibenzodioxine
policlorinate — PCDD şi benzofurani policlorinaţi — PCDF) produşi prin ardere.[27][28]
Instalaţiile de incinerare sunt cuptoare prevăzute cu focare cu grătar cu împingere directă[29] sau
răsturnată,[30] cuptoare rotative,[31] cuptoare verticale,[32] focare cu ardere în strat fluidizat,[33] sau
cu ardere în suspensie[34] Ele pot trata (arde) deşeuri cu putere calorifică mică, de doar 10 MJ/kg.
[28]
În ultima perioadă se discută despre coincinerarea deşeurilor. În acest caz deşeurile sunt arse în
focarele marilor cazane energetice sau în cuptoarele de ciment, în amestec cu combustibilul
uzual al acestora. Ponderea deşeurilor în amestecul combustibil este de cca. 10 %. Termenul de
„coincinerare” se aplică în cazul în care arderea amestecului combustibil care conţine şi deşeuri
nu deturnează instalaţia de ardere de la utilizarea sa obişnuită. Dacă într-o asemenea instalaţie
scopul principal devine incinerarea deşeurilor, procesul va fi considerat incinerare, nu
coincinerare, iar condiţiile de autorizare a funcţionării în acest caz vor fi mai stricte, adică cele
pentru incineratoare.[28]
Prin recuperare se înţelege extragerea din deşeuri a resurselor care pot fi refolosite. Recuperarea
poate fi făcută prin reciclare, reutilizare, regenerare sau orice alt proces de extragere a materiilor
prime auxiliare. Poate fi recuperată atât partea materială, cât şi cea energetică. Materialele pot fi
refolosite pentru a produce noi bunuri, iar energia poate fi convertită în energie electrică.[11] Ca şi
în cazul eliminării, recuperarea trebuie făcută fără a periclita sănătatea oamenilor şi fără
utilizarea unor procese sau metode care pot fi dăunătoare pentru mediu.
Pentru o reciclare reuşită este nevoie de o sortare în funcţie de calitatea materialului, sortare care
începe prin colectarea selectivă a acestora. Ele mai pot fi separate şi în instalaţii de sortare a
deşeurilor.
Materialele obişnuite care pot fi recuperate sunt aluminiul din dozele de bere, oţelul din ambalaje
alimentare şi sprayuri, polietilena de înaltă densitate (engleză High-density polyethylene -
HDPE) şi ambalajele de polietilentereftalat (engleză Polyethylene terephthalate -PET), sticlele şi
borcanele, hârtia din ziare şi reviste, cartonul din ambalaje.[15] Pot fi recuperate mase plastice ca
policlorura de vinil (engleză Polyvinyl chloride - PVC), polietilena de joasă densitate (engleză
Low-density polyethylene - LDPE), polipropilena (PP) şi polistirenul (PS), deşi acestea nu sunt
colectate în mod curent. Produsele fabricate din astfel de materiale sunt de obicei omogene,
conţinând câte o singură componentă, ceea ce uşurează reciclarea. Prin comparaţie, reciclarea
echipamentelor electrice şi electronice este mai dificilă, ea necesitând tehnologii de separare a
diferitelor materiale care le compun.[35]
Dacă deşeurile amestecate conţin componente biologice, acestea pot fi prelucrate biologic, însă
trebuie separate dinainte pe cât posibil celelalte materiale recuperabile.[37]
Amenajare de compostare.
Compostarea poate fi efectuată atât în mici instalaţii individuale din gospodării, cât şi în mari
instalaţii industriale (ex. staţii de epurare). Ea poate avea loc atât prin fermentare aerobă, cât şi
anaerobă.[39]
O altă sursă de biogaz sunt nămolurile municipale, rezultate din staţiile de epurare a apelor uzate
orăşeneşti sau din staţiile de epurare industriale.[40]
Materiile combustibile pot fi obţinute atât prin prelucrare biologică, cât şi prin procese de
piroliză şi gazeificare la presiune înaltă în atmosferă săracă în oxigen. Metodele avansate
(gazeificare cu arc de plasmă) pot produce un gaz de sinteză (syngas) cu o compoziţie şi mai
bună, format din monoxid de carbon şi hidrogen.
Deşeurile din care se poate recupera energie sunt lemnul (deşeuri lemnoase din culturi, deşeuri
de prelucrare din industria lemnului şi din demolări),[35] gazul de depozit şi biogazul. Lemnul are
o putere calorifică de 14–17 MJ/kg[41] iar gazul de depozit şi biogazul au compoziţii
asemănătoare şi puteri calorifice de 20–25 MJ/m³N.[23] Ca urmare ele pot fi arse în instalaţii
menajere, sau în cazane pentru producerea căldurii sau, cu ajutorul turbinelor, a curentului
electric.[28]
[modifică] Deşeuri periculoase
Prin deşeuri periculoase se înţeleg deşeurile care au una din următoarele proprietăţi:
• substanţe şi preparate care în contact cu apa sau cu aerul umed, produc gaze
foarte inflamabile în cantităţi periculoase.
„Inflamabile”: substanţe lichide şi preparate care au punctul de aprindere egal sau mai
H3-B
mare de 21 °C şi mai mic sau egal cu 55 °C.
„Iritante”: substanţe şi preparate necorozive care, prin contact imediat, prelungit sau
H4
repetat cu pielea sau mucoasele, pot cauza inflamaţii.
„Nocive”: substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează
H5
pielea, pot constitui riscuri limitate pentru sănătate.
„Toxice”: substanţe şi preparate (inclusiv substanţe şi preparate foarte toxice) care, dacă
H6 sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot produce vătămări serioase,
acute sau cronice pentru sănătate şi pot fi chiar letale.
„Cancerigene”: substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă
H7
penetrează pielea, pot induce cancerul sau creşterea incidenţei lui.
H8 „Corosive”: substanţe şi preparate care pot distruge ţesuturile vii la contactul cu acestea.
„Infecţioase”: substanţe cu conţinut de microorganisme viabile sau toxinele acestora care
H9
sunt cunoscute ca producând boli pentru om sau altor organisme vii.
„Teratogene”: substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă
H10 penetrează pielea, pot induce malformaţii congenitale neereditare sau creşterea incidenţei
acestora.
„Mutagene”: substanţe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă
H11 penetrează pielea, pot produce defecte genetice ereditare sau creşterea incidenţei
acestora.
Substanţe şi preparate care produc gaze toxice sau foarte toxice în contact cu apa, aerul
H12
sau un acid.
Substanţe şi preparate capabile prin orice mijloace, după depozitare, să producă altă
H13 substanţă (de exemplu, levigat), care posedă oricare din caracteristicile prezentate mai
sus.
„Ecotoxice”: substanţe şi preparate care prezintă sau pot prezenta riscuri imediate sau
H14
întârziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului înconjurător.
Exemple de deşeuri periculoase: deşeuri de spital, componente farmaceutice, medicinale şi
veterinare, biocide, solvenţi, substanţe organice halogenate folosite ca solvenţi, cianuri, emulsii
de hidrocarburi / apă, substanţe conţinând PCB-uri sau PCT-uri, dibenzofurani policloruraţi,
dibenzo-para-dioxine policlorurate, gudroane, vopsele, răşini, plastifianţi, adezivi, substanţe
chimice neidentificate şi ale căror efecte asupra omului sau mediului înconjurător nu sunt
cunoscute (de exemplu, reziduuri de laborator), explozibili etc. Toate acestea sunt enumerate în
liste specifice. Manipularea şi tratarea acestui tip de deşeuri se face numai de agenţii economici
care îndeplinesc condiţiile necesare şi ţinând evidenţe stricte, pe baza unei autorizări.[42]
Stocarea deşeurilor periculoase necesită depozite speciale. Până la darea în folosinţă a acestora
România a obţinut perioada de tranziţie de la 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2009 pentru
stocarea temporară a deşeurilor periculoase industriale, cu respectarea tuturor cerinţelor privind
protecţia mediului şi a sănătăţii. De asemenea, a obţinut perioada de tranziţie privind interzicerea
depozitării deşeurilor lichide, privind interzicerea depozitării deşeurilor cu anumite proprietăţi
(corosive şi oxidante) şi privind prevenirea infiltrării apei în depozitul de deşeuri (numai apa de
suprafaţă) până la 31 decembrie 2013 pentru 23 depozite din industria energetică, chimică şi
metalurgie şi până la 31 decembrie 2011 pentru 5 depozite din industria minieră care se
conformează sau sistează activitatea.[43]
Un caz aparte de deşeuri periculoase este cel al deşeurilor radioactive. Acestea nu pot fi
eliminate prin distrugere, ci doar prin depozitare. Pentru eliminarea deşeurilor radioactive,
România are nevoie de două depozite de deşeuri care să stocheze deşeurile radioactive de la
Centrala Nucleară de la Cernavodă.[44]
Ca ţară membră UE, România are obligaţia asumată de a colecta şi recicla, anual, 80 000 de tone
deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE).[52]
Acţiunile de colectare organizată au fost iniţiate în anul 2007 prin Campania naţională de
colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice[53] cunoscută şi sub numele de
„Marea debarasare”. Acţiunea prevedea ca cetăţenii să scoată în faţa casei sau a blocului
echipamentele nefuncţionale, apoi societăţile de salubrizare să le ridice şi să le transporte la
centrele de colectare,[54] pentru ca de acolo să fie preluate de organizaţiile colective autorizate, în
vederea transportării lor la reciclatori.[55][56] Sunt colectate aparate de uz casnic de mici şi mari
dimensiuni (ex.: prăjitoare, fiare de călcat, aspiratoare, maşini de spălat, frigidere), unelte,
echipamente de iluminat, aparatură electronică şi de informatică, jucării.[57]
Din cauza noutăţii, succesul acţiunilor din toamna anului 2007 a fost relativ. A doua acţiune a
avut loc pe 19 aprilie 2008, cu rezultate notabile.[58]
A treia campanie de colectare a DEEE a fost programată pentru 4 octombrie 2008,[59] când au
fost colectate peste 400 t de deşeuri.[60] Cantitatea colectată fiind mică, au mai fost organizate
campanii de colectare, a IV-a ediţie având loc pe 1 noiembrie[61] iar ediţia a V-a pe 6 decembrie
2008.[62]
Cantitatea de gunoaie care se adună de la români este de 8 milioane de tone într-un an[67].
În anul 2009, legislaţia europeană obligă agenţii economici să recupereze şi să valorifice 45%
din totalul ambalajelor puse pe piaţă, urmând ca procentul să crească până la 60% în 2013[69].
Compania Eco-Rom Ambalaje a fost înfiinţată la sfârşitul lui 2003 de un grup de companii care
activează în România[69]. Membrii fondatori sunt Argus, Ball Packaging Europe, Chipita
Romania, Coca-Cola HBC Romania, Heineken, Mars Romania, Munplast, Pepsi Americas,
Romaqua Group Borsec, Tetrapak, Unilever, Titan[69]. Eco-Rom este liderul pieţei de preluare de
la agenţii economici a obligaţiei de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje[69]. Modelul
este inspirat din Uniunea Europeană, unde pe ambalajele produselor de bază este imprimată o
bulină verde - simbolul firmei care se ocupă de reciclare[67]. În România, Eco-Rom are grijă ca
firmele pe care le reprezintă să-şi îndeplineasca obligaţiile de colectare şi reciclare[67]. Lunar,
societatea primeste de la fiecare firmă suma de bani aferentă cantităţii de deşeuri pe care aceasta
o lansează pe piaţă[67]. Încasările sunt investite mai departe în sistemul de colectare, transport şi
valorificare a deşeurilor de ambalaje[67].
[modifică] Note
1. ^ a b Ordonanţa de urgenţă nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor.
2. ^ a b Mihail, Sorina (28 mai 2008). „Piaţa deşeurilor valorează zece miliarde de euro”.
Capital. http://www.capital.ro/articole/piata-deseurilor-valoreaza-zece-miliarde-de-
euro/109035.
3. ^ Ungureanu, p. 5.
4. ^ a b c „Tabel armonizare legislativ”. ANPM.
http://www.apmhr.ro/filebank/legislatie/armonizare.pdf. Accesat la 22 septembrie 2008.
5. ^ „Reciclez, deci exist?”. toatecelerele.wordpress.com. 9 aprilie 2008.
http://toatecelerele.wordpress.com/2008/04/09/reciclez-deci-exist/. Accesat la 27 august
2008.
6. ^ „Cadrul legislativ european şi naţional privind gestiunea deşeurilor”. sort.ro.
http://www.sort.ro/index.php?page=LEGISLATIE. Accesat la 22 septembrie 2008.
7. ^ Iftodi, Mihai; Tatiana Ţugui, Vladimir Garaba (2000). ABC-ul deşeurilor. Chişinău:
Ministerul Mediului şi Amenajării Teritoriului al RM, Organizaţia Teritorială Chişinău a
Mişcării Ecologiste din Moldova.
8. ^ a b Ungureanu, p. 7.
9. ^ a b c d e f Ungureanu, p. 8.
10. ^ a b Ungureanu, p. 9.
11. ^ a b c d e „Directiva 2006/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie
2006 privind deşeurile”. anpm.ro. http://www.anpm.ro/Files/Directiva
%202006_12_200711204243781.pdf. Accesat la 26 august 2008.
12. ^ Ungureanu, p. 37.
13. ^ a b c d „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Colectarea şi transportul
deşeurilor şi a materialelor reciclabile”. MMGA. http://www.deseuri-
online.ro/new/download/Colectaretransport.pdf. Accesat la 27 august 2008.
14. ^ a b „Containere din materiale plastice”. http://www.elkoplast.cz/index.php?
page=catalog&cmd=catalog&recid=262&lang=RO&sessid=b170687a99b470b6fa95425
01f935895. Accesat la 23 septembrie 2008.
15. ^ a b „Pubela „specializată“, un nou test pentru români. Bunul-simţ, pus la încercare”.
12 august 2008. http://www.atac-online.ro/12-08-2008/Pubela-specializata-un-nou-test-
pentru-romani-Bunul-simt-pus-la-incercare.html. Accesat la 27 august 2008.
16. ^ Manual, cap. 22.
17. ^ „Containere zincate la cald”. http://www.elkoplast.cz/index.php?
page=catalog&cmd=catalog&recid=269&lang=RO&sessid=b170687a99b470b6fa95425
01f935895. Accesat la 23 septembrie 2008.
18. ^ „Containere de mare capacitate Abroll”. http://www.elkoplast.cz/index.php?
page=catalog&cmd=catalog&recid=259&lang=RO&sessid=b170687a99b470b6fa95425
01f935895. Accesat la 23 septembrie 2008.
19. ^ a b Ungureanu, p. 38.
20. ^ a b „S.C. RER Ecologic Service Bucureşti REBU S.A.”. http://www.rebu.ro/. Accesat la
23 septembrie 2008.
21. ^ „SC RETIM Ecologic Service SA]”. http://www.primariatm.ro/index.php?
meniuId=1&viewCat=869. Accesat la 23 septembrie 2008.
22. ^ Ungureanu, p. 52.
23. ^ a b c d e „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Depozitarea deşeurilor”.
http://www.deseuri-online.ro/new/dol-download1.php. Accesat la 27 august 2008.
24. ^ „Directiva Consiliului 75/442/CEE din 15 iulie 1975 privind deşeurile”.
http://www.arpmbc.ro/download/606.ppt. Accesat la 4 septembrie 2008.
25. ^ „Hotărârea guvernamentală 349 din 21 aprilie 2005 privind depozitarea deşeurilor”.
http://www.gnm.ro/otherdocs/nq3dtsiil.pdf?PHPSESSID=k1nhot8mcnjj5qthpsu8mh9tl7.
Accesat la 4 septembrie 2008.
26. ^ Ungureanu, p. 58.
27. ^ Ungureanu, p. 169.
28. ^ a b c d „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Metode de tratare termică”.
http://www.deseuri-online.ro/new/download/Trataretermica.pdf. Accesat la 27 august
2008.
29. ^ Ungureanu, p. 88-90
30. ^ Ungureanu, p. 90-94
31. ^ Ungureanu, p. 97
32. ^ Ungureanu, p. 99
33. ^ Ungureanu, p. 102-120
34. ^ Ungureanu, p. 120-123
35. ^ a b „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Reciclarea deşeurilor”.
http://www.deseuri-online.ro/new/download/Reciclare.pdf. Accesat la 27 august 2008.
36. ^ „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Tehnici de tratare mecanică”.
http://www.deseuri-online.ro/new/download/Trataremecanica.pdf. Accesat la 27 august
2008.
37. ^ „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Metode de tratare mecano-
biologică”. http://www.deseuri-online.ro/new/download/Trataremecano-biologica.pdf.
Accesat la 27 august 2008.
38. ^ „Lista societăţilor specializate în tratarea deşeurilor în vederea reciclării”.
http://www.anpm.ro/Files/ANEXA_3_SOC_TRATARE_REG6_FINAL_AO_13DEC20
06_20071.doc. Accesat la 26 septembrie 2008.
39. ^ a b „Metode şi tehnologii de gestionare a deşeurilor — Metode de tratare biologică”.
http://www.deseuri-online.ro/new/download/Reciclare.pdf. Accesat la 27 august 2008.
40. ^ Ungureanu, p. 35.
41. ^ Popa, Bazil (1986). Manualul inginerului termotehnician (MIT) (ed. vol. 1). Editura
Tehnică.
42. ^ a b „Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deşeurile periculoase (modificată prin
Directiva Consiliului 94/31/CE)”. http://www.anpm.ro/Files/Directiva
%2091_689_200711204641671.pdf. Accesat la 26 august 2008.
43. ^ Dumitru, Elena. „Gestionarea deşeurilor, în perspectiva aderării României la Uniunea
Europeană”.
http://www.mie.ro/_documente/info_integrare/campanii2005/manageri/mediu/5_Manage
mentul%20deseurilor%20periculoase.ppt. Accesat la 26 august 2008.
44. ^ „România îşi face două depozite de deşeuri radioactive”. Gândul. 29 august 2008.
http://www.gandul.info/actualitatea/romania-isi-face-doua-depozite-de-deseuri-
radioactive.html?3927;3036609.
45. ^ „Administraţia Fondului de Mediu”. http://www.afm.ro/.
46. ^ „Condiţii de participare la Programul „Rabla” 2008”. http://www.programulrabla.ro/.
47. ^ „Ordonanţa de Urgenţă nr. 99/2004 privind instituirea Programului de stimulare a
înnoirii parcului naţional auto”. http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?
ida=53505. Accesat la 24 septembrie 2008.
48. ^ „Ordonanţa de Urgenţă nr. 38/2006 privind reluarea pentru anul 2006 a Programului de
stimulare a înnoirii parcului auto naţional”.
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=64927. Accesat la 24 septembrie
2008.
49. ^ „Ordonanţa de Urgenţă nr. 4/2007 privind reluarea pentru anul 2007 a Programului de
stimulare a înnoirii parcului auto naţional”.
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=70306. Accesat la 24 septembrie
2008.
50. ^ „Ordonanţa de Urgenţă nr. 55/2008 privind reluarea pentru anul 2008 a Programului de
stimulare a înnoirii parcului auto naţional”.
http://www.apmtm.ro/documente/ORDONANTA%20DE%20URGENTA%2055.doc.
Accesat la 24 septembrie 2008.
51. ^ RoRec şi Umbrela Verde sunt parteneri, rorec.ro, accesat 2010-09-28
52. ^ Veress, Robert (4 septembrie 2008). „România — ţara deşeurilor electrice ţinute ca
bibelouri”. Gândul. http://www.gandul.info/actualitatea/romania-tara-deseurilor-electrice-
tinute-ca-bibelouri.html?3927;3122934.
53. ^ „Campanii 2007”. MMDD. http://www.deseurielectrice.ro/campanii.htm. Accesat la
26 septembrie 2008.
54. ^ „Puncte colectare martie 2008”. http://www.deseurielectrice.ro/centre.htm. Accesat la
26 septembrie 2008.
55. ^ „Discurs Ministrul Mediului”. MMDD. http://www.deseurielectrice.ro/discurs.htm.
Accesat la 26 septembrie 2008.
56. ^ „Organizaţii colective”. MMDD. http://www.deseurielectrice.ro/organizatii.htm.
Accesat la 26 septembrie 2008.
57. ^ „Despre campanie”. MMDD. http://www.deseurielectrice.ro/despre.htm. Accesat la
26 septembrie 2008.
58. ^ „Comunicate de Presă”. MMDD. http://www.deseurielectrice.ro/aprilie_2008.htm.
Accesat la 29 ianuarie 2009.
59. ^ „A treia Mare Debarasare începe pe 4 octombrie”. 23 septembrie 2008.
http://www.green-report.ro/dynamic/stiri/stiri/a-treia-mare-debarasare-incepe-pe-4-
octombrie---13783.htm. Accesat la 26 septembrie 2008.
60. ^ „Cantităţi preliminare colectate pe 04.10.2008 până la ora 16:00”. MMDD.
http://www.mmediu.ro/biroul_de_presa/comunicate_de_presa/10_Octombrie_2008/04.10
.08c.htm. Accesat la 29 ianuarie 2009.
61. ^ „„Marea Debarasare” — 1 noiembrie 2008”. MMDD.
http://www.mmediu.ro/biroul_de_presa/comunicate_de_presa/10_Octombrie_2008/31.10
.08a.htm. Accesat la 29 ianuarie 2009.
62. ^ „Mâine debutează cea de-a V-a ediţie a Campaniei „Marea Debarasare””. MMDD.
http://www.deseurielectrice.ro/comunicate.htm. Accesat la 29 ianuarie 2009.
63. ^ „Importatorii şi producătorii de electronice ar putea fi obligaţi să adune deşeuri”.
Mediafax. 22 august 2008. http://www.mediafax.ro/economic/importatorii-si-
producatorii-de-electronice-ar-putea-fi-obligati-sa-adune-deseuri.html?1686;2954105.
64. ^ Ungureanu, p. 10.
65. ^ Manual, cap. 19.
66. ^ Ghiţă, Simona. „Strategia investiţională pentru implementarea sistemului integrat de
gestionare a deşeurilor în România, în vederea îndeplinirii angajamentelor de aderare la
Uniunea Europeană”. http://www.ccir.ro/forum/prezentari/mediu/Simona_Ghita.ppt.
Accesat la 26 august 2008.
67. ^ a b c d e f Afacerea gunoiul, 1 August 2005, wall-street.ro, accesat la 26 februarie 2010
68. ^ a b c Companiile membre Eco-Rom au avut afaceri de aproximativ 1 mld. euro, 13
Februarie 2007, wall-street.ro, accesat la 26 februarie 2010
69. ^ a b c d Eco-Rom Ambalaje: Cifra de afaceri in crestere cu 5% anul trecut, 17 feb. 2010,
dailybusiness.ro, accesat la 26 februarie 2010
[modifică] Bibliografie
• Directivele CE enumerate la secţiunea „Legislaţie”
• „Ordonanţa de urgenţă nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor”.
http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act?ida=24886. (versiune PDF)
• Ungureanu, Corneliu (2006). Gestionarea integrată a deşeurilor municipale. Timişoara:
Editura Politehnica. ISBN 973-625-386-4.
• „Manual privind activităţile specifice din domeniul gestiunii deşeurilor municipale”.
ProjektPartner International Services, Departamentul de Salubritate din Göttingen,
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea. http://www.gestiuneadeseurilor.ro/. Accesat la
6 septembrie 2008.