Sunteți pe pagina 1din 7

Pierre NORA

- Le retour de l’événement –

FIŞĂ DE STUDIU

- Epoca actuală se individualizează prin existenţa unui timp prezent deja plin
de un anume sens „istoric”, generat de ceea ce numim generic fenomenul
mondializării – războaie totale, mişcări revoluţionare, rapiditatea
comunicaţiilor, adoptarea sistemelor economice moderne de către
societăţile tradiţionale. Această democratizare a istoriei, specifică
prezentului contemporan, are o logică şi legi proprii – una dintre ele este
aceea că actualitatea, această mişcare generalizată a percepţiei istorice,
culminează într-un fenomen nou: EVENIMENTUL. Apariţia acestuia pare să
dateze din ultima parte a secolului al XIX-lea – în Franţa, din perioada
dintre Republica Comunelor şi Afacerea Dreyfus.

- Este imposibil să nu punem în relaţie apariţia acestui prezent istoric,


consecinţă a participării maselor la fabricarea destinului naţional, şi efortul
conştient al unei generaţii de istorici de a crea o Şcoală Istorică propriu-zis
ştiinţifică. Acest efort s-a tradus prin fundamentarea ISTORIEI pe studiul
trecutului, atent separat de tot ceea ce însemna prezentul, şi de pavare a
acestui trecut cu o succesiune continuă de EVENIMENTE. Animaţi de
dorinţa de a transfera metodele de cercetare din ştiinţele experimentale în
câmpul ştiinţelor sociale, istoricii au încercat să ateste ştiinţific FAPTE,
astfel încât să reconstruiască întreg trecutul, prin intermediul unei serii de
evenimente , care ar fi înglobat, într-un cadru al cauzalităţii, inclusiv
discontinuităţile provocate de evenimentele unice. Prin acest demers,
istoricii au limitat validitatea EVENIMENTULUI exclusiv la domeniul
trecutului, devenind, astfel, marii ordonatori ai EVENIMENTULUI,
PYGMALION-ul ce conferă sau nu dignus es intrare....până când.....

I. PRODUCEREA EVENIMENTULUI

Monopolul istoriei a început să aparţină, progresiv, mass-media. În


societăţile contemporane, EVENIMENTUL ne loveşte sau ne evită
numai şi numai prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă.
Presa scrisă, radioul, imaginile nu reprezintă pur şi simplu mijloace
faţă de care Evenimentul îşi păstrează relativa independenţă, ci au
devenit însăşi condiţia de existenţă a acestuia. Publicizarea
modelează însăşi producerea evenimentului. Se pot desfăşura
evenimente capitale, fără măcar a se aminti vreodată de ele. Faptul
de a afla despre ele în retrospectivă constituie Evenimentul în sine.
Producerea Faptului nu îi conferă acestuia decât caracter istoric.
Pentru ca Faptul să devină Eveniment, acesta trebuie cunoscut pe
scară largă.

Din perspectivă istorică, apariţia Evenimentului trebuie pusă în


relaţie cu dezvoltarea presei de tiraj mare, consolidarea unei clase
medii de cititori – consecinţă a impunerii obligativităţii educaţiei
primare, urbanizarea progresivă. Astfel, în Franţa, afacerea Dreyfus
poate fi considerată primul Eveniment în sens modern, presa scrisă
devenind responsabilul principal de creare a acestuia.

Ulterior, alte procese istorice au depins de radio – o bună parte din


perioada interbelică, cel de-al II-lea Război Mondial, perioada lui
Roosevelt, discursurile lui Nasser, preluarea Puterii în Congo anilor
’60 de către un om de stat de culoare, prin simpla anunţare a
evenimentului pe calea undelor. În această perioadă, Cuvântul
radiofonic asigură importanţa Evenimentului, aceasta depinzând de
numărul vorbelor pe care le provoacă – vocea radiofonică
informează, explică, parafrazează, critică, comentează,
extrapolează, presupune, devine ecou public al conversaţiilor
private şi, uneori, vehicul unic al modernităţii.

Într-o oarecare măsură, radioul permite să vorbească însăşi Istoriei –


astfel, mass-media transformă în Fapte ceee ce, în alte condiţii, ar fi
fost simple vorbe; ele oferă discursului, declaraţiei, conferinţei de
presă, eficacitatea solemnă a gestului ireversibil.

Apariţia televiziunii nu trebuie asimilată, în mod imediat, „pan-


evenimenţialului”, deşi anumite momente, precum invazia din
Praga, conferinţele de presă sau aselenizarea, ne par indisolubil
legate de imagine. În pofida acestui fapt, televiziunea constituie un
pas decisiv în direcţia instaurării democraţiei Evenimentului.
Televiziunea este, pentru viaţa modernă, ceea ce era clopotniţa
pentru sat, marcă a civilizaţiei industrale, dar purtător al unei
transformări neprevăzute – ea asigură, din confortul domiciliului
personal, fără efort şi fără a participa, cea mai intensă participare la
viaţa contemporană în derulare. Amestec exact de distanţă şi de
intimitate, televiziunea reprezintă varianta cea mai modernă – şi
unica – pentru ca masele să trăiască, să ia parte la Istoria
contemporană. Evenimentul este proiectat, aruncat în viaţa privată,
şi oferit ca spectacol.

Mass-media au transformat Istoria în agresiune, au transformat


Evenimentul în Monstruos. Şi acest fapt nu pentru că, prin natura sa,
Evenimentul se sustrage ordinarului, obişnuitului, ci pentru că
redundanţa specifică sistemului mass-media tinde să producă
senzaţionalul, să fabrice Noul, să alimenteze foamea de Eveniment.

II. METAMORFOZA EVENIMENTULUI

Pe măsură ce Evenimentul devine legat intim de expresia sa, acesta


se goleşte de sensul său raţional, în favoarea valenţelor sale
emoţionale. Realitatea propune, imaginarul dispune. Pentru ca
sinuciderea lui Marilyn Monroe să devină Eveniment, a fost suficient
ca milioane de bărbaţi şi femei să întrevadă, în acest fapt, drama
star-sistemului, tinerica nefericită moţăind în postura supervedetei,
tragedia frumuseţii întrerupte, nefericirea unei existenţe dintre cele
mai cosmetizate, vanitatea oricărei forme de succes. Astfel,
Evenimentul se apropie de Faptul Divers, acesta din urmă născut, şi
el, în acest mediu în care se construia societatea industrială.

Teoretic, diferenţa dintre Eveniment şi Fapt Divers este una


evidentă. Evenimentul aparţine, prin propria sa natură, unei
categorii bine individualizate a raţiunii istorice: eveniment politic sau
social, literar sau ştiinţific, local sau naţional, poziţia sa este bine
stabilită în rubricile ziarelor. Evenimentul se identifică prin
importanţa sa, prin noutatea mesajului. Faptul Divers ocupă o
poziţie diametral opusă: cufundat în fragmentar, în afara unei
categorii, promis inclasabilului şi ne-importantului, acesta face
dovada unui conţinut straniu, prin raportare la un context al
convenţiei sociale (ex. – o mamă care îşi asasinează cei 4 copii, un
om care îşi muşcă câinele etc).

În contemporaneitate, aceste diferenţe teoretice între Eveniment şi


Fapt Divers se estompează; aceasta nu înseamnă că nu mai există
nicio diferenţă între cele două categorii, însă, pe suprafaţa oricărui
Eveniment, considerat în sensul modern al termenului, imaginarul
colectiv încearcă să grefeze ceva din Faptul Divers, drama, magia,
misterul, ciudăţenia, poezia, tragi-comicul sau capacitatea de
compensare şi identificare, sentimentul fatalităţii, luxul şi
gratuitatea acestuia.

Revoluţia tehnică a ultimelor decenii ale secolului al XX-lea a


influenţat, de asemenea, natura şi puterea Evenimentului. Astfel,
viteza de transmisie poate că nu a constituit condiţia suficientă
pentru transformarea Evenimentului, însă a reprezentat, cu
certitudine, condiţia necesară pentru aceasta. Un exemplu în acest
sens este reprezentat de meciul de box dintre Cassius Clay şi
Frazier, care a constituit un eveniment în întreaga lume, mai puţin în
Franţa, unde confruntarea nu a fost transmisă în direct. Prin abolirea
decalajelor, prin derularea acţiunii incerte în faţa ochilor
telespectatorilor, prin miniaturizarea experienţei trăite,
transmisiunea în direct elimină caracterul istoric al Evenimentului şi
îl proiectează în Viaţa Trăită a maselor.

Într-un astfel de context, discutăm despre Evenimentul total, care,


ca şi un război, i-a înrolat şi pe civili. Astfel, prăpastia ce separa, în
mod tradiţional, două lumi - dominatorii şi supuşii informaţiei, două
culturi – savantă şi populară, tinde să dispară. De fapt, suntem
martori, mai curând, la o reaşezare a ierarhiilor în interiorul
universului informaţiei – într-o lume în care nimeni nu este complet
lipsit de informaţie sau de putere, nimeni şi nimic nu mai deţine un
monopol permanent asupra Evenimentului.

Modernitatea generează Eveniment, spre deosebire de societăţile


tradiţionale, care aveau tendinţa de a limita producerea acestuia.
Evenimentul comunităţilor agricole era reprezentat de ritualul
religios, catastrofa climatică sau transformările demografice.
Puterea instituită, religiile instituţionalizate încercau să elimine noul,
să îi reducă puterea corozivă, să îl strivească prin ritualizare.
Evenimentul, mereu revoluţionar, afectând echilibrul fundamental al
comunităţii, este marginalizat, nedorit. Dar pentru exorcizarea
Noului, există două metode:

• impunerea unui sistem de informare fără informaţie –


specific regimurilor totalitare – regimuri ale ştirilor ce
nu conţin, niciodată, nimic nou: viaţa Partidului,
aniversările Conducătorului Iubit, reluări
propagandistice, informaţii denaturate despre lumea
exterioară, nivelul record al producţiei la hectar etc;

• impunerea unui sistem de informare în care Noul


constituie esenţa unică a mesajului narativ – starea
actuală, de supra-informare permanentă şi de sub-
informare cronică. Într-o societate a informaţiei
democratizate, Evenimentul ascunde esenţialul, dă
naştere iluziilor (ex. – faptele ce aduc în memorie
teoria conspiraţiei).

III. PARADOXUL EVENIMENTULUI

- Această mutare de accent, de la mesajul narativ la implicaţiile sale


imaginare, spectaculoase, parazitare, subliniază dimensiunea de non-
evenimenţial a Evenimentului. O astfel de evoluţie face, din Eveniment,
locul de apariţie brutală a unei serii de fenomene sociale provenite din
străfundurile mentalului colectiv şi care, în absenţa sa, ar fi rămas blocate
în interiorul acestuia. Evenimentul este important mai puţin prin ceea ce
traduce, cât pentru ceea ce descoperă, mai puţin pentru ceea ce
reprezintă în sine, cât pentru ceea ce declanşează. În contemporaneitate,
Evenimentul apare ca un ecou, o reflectare a societăţii. În acest sens,
moartea lui De Gaulle, în Franţa, reprezintă un exemplu elocvent. Ce ar fi
însemnat decesul fostului preşedinte la un interval de – să spunem – zece
ani, când fostul preşedinte nu ar fi fost decât un bătrân uitat. Dar – aşa
cum s-a întâmplat – la doar un an după părăsirea Palatului Elysee, moartea
Generalului a dobândit ceva din patetismul unei scene jucate ideal de un
mare actor obsedat de momentul ieşirii din scenă. Moment magic, brutal,
moartea lui De Gaulle a reiterat, pentru poporul francez, ritualul venerat al
morţii Regelui. Moartea Generalului s-a dovedit, astfel, mai plină de sens
decât întreaga sa viaţă...

- Caracterul imediat al Evenimentului contemporan face ca descifrarea


implicaţiilor acestuia să fie, pe de o parte, facilitată, dar şi, în acelaşi timp,
din ce în ce mai dificilă. Interpretarea unui eveniment devine mai facilă
pentru că acesta apare ca o lovitură unică, dintr-o dată; dificultatea rezidă
în faptul că, în acelaşi timp, Evenimentul se furnizează pe sine, întreg, în
aceeaşi intervenţie unică, brutală. O ştire importantă, precum asasinarea
preşedintelui american JF Kennedy, îşi manifestă imediat vocaţia de
eveniment, însă reverberaţiile sale emoţionale sunt, pentru moment,
limitate la spaţiul adiacent, mai curând decât extinse la nivelul celor pe
care o astfel de evoluţie i-ar fi afectat în mod real.

- A fost identificat un paralelism straniu între tipul de existenţă


evenimenţială a unei societăţi şi însăşi natura, tipul acesteia. Pe de o
parte, succesiunea de evenimente formează însăşi suprafaţa continuă a
societăţii, definitorie pentru aceasta, până la nivelul în care reţeaua de
informare constituie o instituţie de stat în sine (ex. URSS, China
comunistă). Pe de altă parte, Evenimentul vehiculează un material
diversificat de emoţii, obiceiuri, reprezentări mentale moştenite din trecut,
proiecţii sociale şi conflicte latente, reprezentând, astfel, un fragment de
ţesut social. Nu este întâmplător, astfel, că, în sistemul de informare
publică al statelor din fostul bloc Est-european comunist, faptul divers era
inexistent. Sistemul a abolit această explozie a emoţionalului, a
scandalosului, a incontrolabilului social de care mărturisea, prin simpla sa
existenţă, Faptul Divers.

- Istoricul contemporan este preocupat, astfel, nu de Eveniment în sine, ci


de suprapunerea unui sistem formal şi a unui sistem de semnificaţii, în
interiorul Evenimentului. Metodologia istoricului prezentului este similară
celei adoptate de profesionistul Istoriei trecutului, diferenţa fundamentală
rezidând în atenţia acordată Evenimentului şi dezinteresul pentru
reducerea, ocultarea acestuia.