Ana

-personaj secundar de balada populara-

-personaj mitic-
""Monastirea Argesului"
-balada populara-

    Balada populara "Monastirea Argesului" a fost publicata - alaturi de "Miorita", "Toma
Alimos", "Dolca" - de Vasile Alecsandri in prima culegere de creatii populare romanesti din
1852, intitulata "Poezii poporale. Balade (Cantice batranesti) adunate si indreptate de Vasile
Alecsandri". Valoarea artistica a acestor creatii folclorice a fost - probabil - motivul pentru care
Alecsandri a asezat la inceputul culegerii de "nestemate" populare un motto devenit celebru:
"Romanul e nascut poet".
    Balada populara "Monastirea Argesului" ilustreaza mitul estetic in literatura populara si are la
baza credinta ancestrala ca nimic durabil si unic prin frumusete nu se poate cladi fara sacrificiul
de sine al creatorului de frumos si peren.
    "Monastirea Argesului" are un statut aparte in ceea ce priveste incadrarea in specie, deoarece
se situeaza la granita dintre balada si legenda.
Opera este o balada, intrucat ilustreaza mitul jertfei pentru creatie, o credinta straveche,
conform careia artistul isi asuma sacrificiul de sine in realizarea unei creatii unice, nu ca utilitate
practica, ci unica din punct de vedere estetic: "Monastire-nalta / Cum n-a mai fost alta". Totodata,
aceasta balada compune un erou exceptional, stapanit de patima creatiei, careia nu i se poate
tmpotrivi si pentru care savarseste fapte deosebite, iesite din comun.
    Opera este o legenda, deoarece explica existenta reala a Manastirii Argesului, constructie
unica in lume prin arhitectura cu totul aparte, monument de o frumusete deosebita, care se afla la
Curtea de Arges.
    "Monastirea Argesului" este considerate o balada populara cu trasaturi de legenda si
apartine genului epic, in care, insa, se imbina armonios elemente lirice, epice si dramatice.
In structura baladei se disting doua mari planuri, unul epic in cadrul caruia autorul anonim
nareaza faptele si construieste personajele reale sau fabuloase si celalalt lirico-dramatic, ce se
defineste prin gandurile, sentimentele si prin atitudinea lui Manole si ale Anei, exprimate printr-
un dramatism impresionant. Balada ilustreaza mitul estetic, cunoscut si ca mitul jertfei pentru
create, poetul anonim exprimand aici ideea ca Manole este artistul dominat de patima creatiei, dar
nu-si poate implini menirea fara sacrificiul de sine, o conceptie filozofica straveche, ceea ce face
ca balada populara "Monastirea Argesului" sa fie totodata un poem filozofic.
    Ana este personaj secundar, deoarece apare numai in tablourile al treilea si al patrulea. Ea
este sotia mesterului Manole si intruchipeaza iubirea ideala ca sentiment unic si inaltator, pe care
amandoi o sacrifica dureros in numele patimii pentru o creatie neasemuita prin frumusete si
trainicie: Monastirea Argesului. Ana are aceeasi tinuta morala superioara ca a lui Manole, iubirea
lor fiind cu totul aparte prin daruire totala si devotament, situandu-se la inaltimea creatiei unice si
durabile.
    Ana apare abia In tabloul al treilea si ilustreaza motivul femeii destinate zidirii. Manole
presimte ca aleasa destinului tragic va fi sotia sa, deoarece iubirea lor este mai puternica decat a
celorlalti si atunci sacrificiul va fi pe masura actului creator. Mesterul asista neputincios la
apropierea Anei de locul zidirii si rosteste o invocatie catre Dumnezeu ca sa dezlantuie stihiile
naturii ca s-o opreasca din drum: "Da, Doamne, pe lume/ O ploaie cu spume,/ Sa faca paraie,/ Sa

www.referate.k5.ro
curga siroaie,/ Apele sa creasca,/ Mandra sa-mi opreasca,/ S-o opreasca-n vale,/ S-o-ntoarca din
cale!". Dumnezeu ii asculta ruga si da "ploaie spumegata", dar "ea tot venea/ si s-apropia". Din
aceasta secventa poetica reies,
indirect, devotamentul si iubirea profunda a femeii pentru barbatul ei, intrucat ea isi continua, cu
tenacitate, drumul: "Ea mereu venea,/ Pe drum sovaia/ si s-apropia,/ si amar de ea,/ lata c-
agiungea!". Ana reuseste sa invinga toate obstacolele, asemenea unui personaj de basm, fiind
inzestrata cu trasaturi exceptional, dominate de iubirea arzatoare pentru sotul ei, datorita carora a
izbutit sa invinga ploaia si vantul dezlantuite de divinitate: "Mandra n-o oprea,/ Ci ea tot venea /
si s-apropia".
    Ana reprezinta motivul femeii destinate sacrificiului, scena sosirii la zidurile manastirii
impresionand printr-o incarcatura dramatica sfasietoare, realizata prin antiteza dintre zbuciumul
sufletesc al lui Manole si gesturile lui tandre, care amplifica simtamantul iubifii : "Iar Manea
turba, / Mandra-si saruta, / In brate-o lua / Pe schele-o urea, /Pe zid o punea /si, glumind, zicea: / -
Stai, mandruta'mea, / Nu te spuria, / Ca vrem sa glumim / si sa te zidim!". Ana este aleasa de
autorul anonim pentru sacrificiul inchinat creatiei datorita calitatilor ei superioare - loialitatea si
increderea nemarginite fata de Manole - reiesite din referirea directa a poetului anonim: "Ana se-
ncredea / si vesel radea". in plan stilistic, dramatismul scenei este amplificat de monorima de tip
fern in in, in -a, -ea, dand senzatia acustica de vaiet, de tanguire rascolitoare, sfasietoare, iar
profunzimea dragostei este sugerata de diminutivul "mandruta".
    Manole lucreaza frenetic, zidind odata cu Ana propria iubire, fapt exprimat prin diminutivele
repetate obsesiv, "gleznisoare", "pulpisoare", "costisoare", "tatisoare". Suferinta cumplita a Anei
este exprimata in mod direct prin vorbele ei tanguitoare, care simbolizeaza motivul zidirii
treptate, secventa in care inaltarea bisericii este dublata acustic de jeluirea gradata a femeii -
"Zidul rau ma strange/ Trupusoru-mi frange" -, precum si de chemarea prin repetitie: "Manoli,
Manoli,/ Mestere Manoli!". Inocenta, sinceritatea si increderea in sotul ei sunt calitati care o
definesc indirect si reiesite din secventa lirica in care Ana traieste dureros iluzia jocului. Adanca
ei durere sufleteasca este cauzata de pierderea copilului ce urma sa se nasca, sugerand indirect si
anticipat o puternica dragoste materna: "Copilasu-mi frange". Chinurile Anei si simpatia
autorului anonim sunt exprimate in mod direct prin repetitia impresionanta a versurilor: "lar ea,
vai de ea! / Nici ca mai radea,/ [...] Dar ea, vai de ea, / Tot mereu plangea".
    Portretui fizic lipseste, dar autorul anonim sugereaza in mod direct frumusetea si gingasia Anei
prin metafora populara: "Sotioara lui, / Floarea campului!".
    In plan metaforic, Ana devine coautor al constructiei unice, gestul ei de a se lasa zidita
simbolizand dragostea profunda pentru Manole, iar faptul ca reusteste sa treaca probele stihiilor o
defineste, indirect, ca initiate, capabila sa implineasca, impreuna cu sotul ei, creatia mareata,
tntrucat sacrificiul este si al ei. Manastirea se inalta ca rod al dragostei si al jertfei si de aceea va
fi o zidire sfanta unica.
    Insusirile Anei se dezvaluie in mod direct de catre autorul anonim sau indirect, prin
comportamentul si felul de a vorbi ale personajului.
Balada populara "Monastirea Argesului" este o creatie poetica de mare profunzime a ideilor,
construita cu un limbaj artistic ce se bazeaza pe imagini si simboluri, valoarea ei pentru cultura
romaneasca fiind confirmata de faptul ca mari autori ai literaturii culte, ca Lucian Blaga sau
George Calinescu, au folosit-o ca izvor de inspiratie in operele lor.

www.referate.k5.ro