Sunteți pe pagina 1din 26

ADHD si tulburarile de conduita la

copii si adolescenti
CUPRINS

I.                  Tulburarea de atentie si hiperactivitate

A. Descrierea si diagnosticul tulburarii de atentie si hiperactivitate

B. Etiologia ADHD

C. Interventiile in ADHD

II.               Tulburarea de conduita

A. Descrierea si diagnosticul tulburarii de conduita

B. Comportamente problematice in tulburarile de conduita

C. Comorbiditate

D. Etiologia tulburarilor de conduita

E. Interventiile in tulburarile de conduita


ADHD si tulburarile de conduita la copii si adolescenti

Simptomele caracteristice tulburarii de atentie si hiperactivitate, precum si cele ale


tulburarii de conduita sunt motive frecvente pentru care se solicita asistenta de specialitate.
Copiii si adolescentii care fac parte din aceste categorii sunt considerati de catre parinti si
profesori ca fiind imposibil de stapanit; ei creeaza probleme in mediile in care isi desfasoara
activitatea si in societate in general, exercitand o influenta negativa asupra celor de varsta lor in
ce priveste comportamentele antisociale, absenteismul si abandonul scolar.

Intelegerea cauzelor, modului de manifestare si a posibilelor modalitati de preventie si


interventie in aceste tulburari sunt esentiale pentru reducerea riscurilor asociate cu acestea.

Rolul consilierului este de a depista tulburarile mentionate (inclusiv prezenta unor


comorbiditati intre acestea sau cu alte tulburari – ex. depresia) si de a face un plan de
interventie care poate sa includa:

 tratamentul medicamentos recomandat de un medic (daca este cazul)


 interventia individuala cu copilul
 interventia individuala cu parintele
 educarea parintilor si a profesorilor in ce priveste natura tulburarii si modul in care pot aborda copilul /
adolescentul pentru a se reduce simptomatologia.

I.                   Tulburarea de atentie si hiperactivitate

A. Descrierea si diagnosticul tulburarii de atentie si hiperactivitate

ADHD (din engl. „Attention Deficit and Hyperactivity Disorder”- tulburarea de atentie
si hiperactivitate) este o tulburare caracterizata prin dificultati de atentie si concentrare,
hiperactivitate (agitatie) si impulsivitate.

In manualul de diagnostic DSM IV, se disting trei subtipuri ale acestei tulburari:

a)      ADHD cu pondere mai mare a componentei de inatentie - copiii sau adolescenti care
fac parte din aceasta categorie sunt apatici, lenti, 'viseaza cu ochii deschisi'

b)      ADHD in care predomina componentele de hiperactivitate / impulsivitate - predomina


activismul, comportamentele agresive, exista o rata mare a abandonului scolar si a
absenteismului

c)      ADHD combinat (fiind prezente atat elemente de inatentie, cat si de impulsivitate /
hiperactivitate)

Copiii si adolescentii cu ADHD (tipul in care predomina hiperactivitatea / impulsivitatea) au


dificultati la nivel de:

 Comportament
 Relatii sociale
 Functionare cognitiva
 Functionare emotionala
 Functionare fizica

a. Comportament

Majoritatea problemelor comportamentale ale copiilor si adolescentilor diagnosticati cu


ADHD (tipul a si b) sunt legate de impulsivitate si distractibilitate. Acesti copii sunt „neobositi”
si nu pot sta intr-un loc nici pentru o perioada scurta de timp. Uneori vorbesc mult si au
dificultati in amanarea recompensei. Isi asuma multe riscuri, si ca atare sunt mai predispusi spre
a face accidente sau a fi victime ale accidentelor.

b. Relatii sociale

In privinta relatiilor sociale, copiii si adolescentii cu ADHD au dificultati in a-si face


prieteni si in a respecta regulile sociale. Nu respecta limitele impuse de ceilalti si tind sa nu
raspunda la cererile care le sunt adresate. De asemenea, le este greu sa respecte sentimentele,
drepturile si proprietatea / obiectele care apartin celorlalti. Sunt deseori agresivi, dominanti -
ceea ce ii face sa fie neagreat 919j98j i printre colegi. Nu interiorizeaza regulile de conduita
sociala. Copiii cu ADHD nu respecta regulile jocurilor si au dificultati in a-si astepta randul la
joc – nu sunt preferati parteneri de joaca.

c. Functionare cognitiva

Persoanelor cu ADHD le este dificil sa se concentreze si au un deficit in ce priveste


memoria de scurta durata. Se constata de asemenea lispa abilitatilor de a anticipa consecintele
actiunilor. Stilul de invatare si instructia care se bazeaza pe modalitatea senzoriala tactil –
kinestezica si, respectiv, pe cea vizuala au eficienta cea mai mare. De multe ori, ADHD este
insotita de tulburari de invatare sau de tulburari de vorbire.

d. Functionare emotionala

In primul rand, apare lipsa controlului impulsivitatii. Emotiile tind sa fie extrem de
fluctuante – trecand rapid de la o stare de deprimare la una de exaltare si invers. De asemenea,
pot fi prietenosi sau foarte ostili. Au o toleranta redusa la frustrare si pot manifesta „crize de
nervi”. Datorita dificultatilor de relationare sau asocierii tulburarii ADHD cu stari depresive,
pot avea o imagine de sine negativa.

e. Functionare fizica

Toleranta mare la durerere combinata cu asumarea unor riscuri extreme pot constitui un
pericol pentru integritatea la nivel fizic - cateva exemple ar fi: ranirile datorita lovirilor, efectele
abuzului de substante etc. De asemenea, persoanele cu ADHD pot fi alergice la diferite
alimente (factor invocat si in etiologia tulburarii).

Aceste dificultati trebuie vazute si prin prisma prezentei unor alte tulburari asociate cu
ADHD, cum ar fi: depresia, anxietatea, tulburarile de invatare etc. Comorbiditatea este unul din
aspectele importante legate de diagnosticul si interventia in ADHD. De asemenea, functionarea
la nivelul acestor domenii specifice se bazeaza pe aspecte descriptive. Cercetarile cele mai
actuale se focalizeaza pe procese care reflecta mai bine natura tulburarii. De pilda, s-a
demonstrat ca in ADHD exista un deficit in ce priveste procesele de inhibitie, fara ca resursele
atentionale sa fie in mod necesar afectate. De asemenea, aceste studii arata ca nu abilitatea de
amanare a recompenselor este problema in aceasta tulburare, ci lipsa motivatiei pentru a amana
recompensele (Ollendick, 1998).

Problema consta in faptul ca atat hiperactivitatea, cat si inatentia au un impact negativ


asupra performantelor academice si a relatiilor interpersonale. In adolescenta, impulsivitatea
poate duce la asumarea unor riscuri exagerate, care presupun recurgerea la alcool, droguri,
accidente de circulatie, abandon scolar etc.

O parte din simptomele ADHD persista si la varsta adulta. Exista un risc crescut pentru
comportamente antisociale (tulburari de conduita, abuz de substante, criminalitate). In unele
cazuri apar probleme de ajustare la locul de munca sau tentative de suicid (mai ales in cazul in
care aceasta tulburare este asociata cu depresia).

Diagnosticul ADHD

Criteriile de diagnostic din manualul DSM IV sunt:

A. Fie (1) sau (2):

(1)   sase (sau mai multe) din urmatoarele simptome de inatentie au persistat cel putin
6 luni intr-un grad care este dezadaptativ si discrepant in raport cu nivelul de
dezvoltare al copilului:

Inatentia

(a)    Esueaza adesea in a da atentia cuvenita detaliilor ori face erori prin neglijenta in
efectuarea temelor scolare, la serviciu, sau in alte activitati;

(b)    Adesea are dificultati in mentinerea atentiei asupra sarcinilor sau activitatilor de
joc, adesea pare a nu asculta cand i se vorbeste direct;

(c)    Adesea nu se conformeaza instructiunilor si este incapabil sa-si termine temele


pentru acasa, sarcinile casnice ori obligatiile la locul de munca (nu datorita
comportamentului opozitionist sau incapacitatii de a intelege instructiunile);

(d)    Adesea are dificultati in organizarea sarcinilor si activitatilor;

(e)    Adesea evita, are aversiune fata de / nu este dispus sa se angajeze in sarcini care
necesita un efort mental sustinut (cum ar fi efectuarea temelor in clasa sau acasa);

(f)      Adesea pierde lucruri necesare pentru diverse sarcini sau activitati (de exemplu,
jucarii, teme pentru acasa, creioane, carti, instrumente);

(g)    Adesea este usor de distras de stimulii irelevanti;

(h)    Adesea este uituc referitor la activitatile cotidiene;

(2)   sase (sau mai multe) din urmatoarele simptome de hiperactivitate-impulsivitate


au persistat cel putin 6 luni intr-un grad care este dezadaptativ si discrepant in
raport cu nivelul de dezvoltare:

Hiperactivitatea

(a)    Adesea se joaca miscandu-si in permanenta mainile sau cu picioarele sau se


foieste pe scaun;

(b)   Adesea se ridica de pe scaun in clasa sau in alte situatii in care este de dorit sa
ramana asezat;

(c)    Adesea alearga sau se catara excesiv de mult, in situatii in care acest lucru este
inadecvat (la adolescenti sau la adulti poate fi limitat la senzatia subiectiva de
neliniste);

(d)   Adesea are dificultati in a se juca sau a se angaja in activitati care se desfasoara in
liniste;

(e)    Adesea este “in continua miscare” sau actioneaza ca si cum “ar fi impins de un
motor”;

(f)     Adesea vorbeste excesiv de mult;

Impulsivitatea

(g)    Adesea “tranteste” raspunsuri inainte ca intrebarile sa fi fost complet formulate;

(h)    Adesea are dificultati in a-si astepta randul;

(i)      Adesea intrerupe sau deranjeaza pe altii (de exemplu, intervine in convrsatiile
sau in jocurile altora);

B. Unele simptome de inatentie sau de hiperactivitate-impulsivitate care au cauzat


deteriorarea erau prezente inainte de varsta de 7 ani.

C. O anumita deteriorare din cauza simptomelor este prezenta in doua sau mai multe
situatii (de exemplu, la scoala [sau la serviciu] si acasa).
D. Trebuie existe evidente ale deteriorarii semnificative din punct de vedere clinic in
functionarea sociala, scolara sau profesionala.

E. Simptomele nu survin exclusiv in cursul unei tulburari de dezvoltare pervazive, a


schizofreniei sau al altei tulburari psihotice si nu sunt explicate mai bine de alta tulburare
mentala (de exemplu, de o tulburare afectiva, anxioasa, disociativa sau de personalitate).

Se codifica pe baza de tip:

314.01.Tulburare hiperactivitate/deficit de atentie, tip combinat: daca ambele


criterii A1 si A2 sunt satisfacute pentru ultimele 6 luni.

314.00.Tulburare hiperactivitate/deficit de atentie, tip predominant de inatentie:


daca criteriul A1 este satisfacut, iar criteriul A2 nu, pentru ultimele 6 luni.

14.01.Tulburare hiperactivitate/deficit de atentie, tip predominant de


hiperactivitate-impulsivitate: daca criteriul A2 este satisfacut, iar criteriul A1 nu este
satisfacut pentru ultimele 6 luni.

Note de codificare: pentru indivizii (in special pentru adolescenti si adulti) care in mod
current au simptome care nu mai satisfac in intregime criteriile, trebuie specificat “in
remisie partiala”.

Varsta la care se poate face diagnosticul tulburarii de atentie si hiperactivitate este intre
7 si 9 ani, dar primele semne sunt vizibile adesea inainte de 3 ani. Diagnosticarea tulburarii in
perioada scolara reflecta probabil mediul - care favorizeaza aparitia simptomelor, fiind
solicitant, putin flexibil, prea putin axat pe diferentele interindividuale.

B. Etiologia ADHD

In etiologia ADHD avem in vedere mai multi factori (Silver, 2002; Ollendick, 1998; Carr,
1999):

1. Factorii biologici
2. Factorii intrapsihici
3. Factorii psihosociali

1. Factorii biologici

a. Ipoteza genetica – predispozitia spre hiperactivitate este transmisa genetic.

Factorii genetici trebuie corelati cu factorii de mediu – ex. psihosociali – pentru ca


predispozitia genetica sa duca la tulburarea de atentie si hiperactivitate. Un exemplu ar fi
interactiunea parinte – copil, care favorizeaza aparitia simptomelor. De asemenea,
tulburarea de atentie si hiperactivitatea din copilarie predispune adultul la manifestari
specifice tulburarii de conduita (ex. consum de substante, conduite antisociale etc.) –
(Silver, 2002)
b. Ipoteza deficitului la nivel organic – de exemplu, o leziune cerebrala minimala (dobandita in perioada prenatala
sau perinatala). Aceasta ipoteza este sustinuta datorita faptului ca s-a constatat o incidenta mai crescuta a
afectiunilor organice la cei cu ADHD comparativ cu restul populatiei.

Aceste deficiente organice pot aparea datorita urmatorilor factori:

 fumat in timpul sarcinii


 consum de alcool in timpul sarcinii
 circumferinta mica a capului copilului la nastere
 greutate mica la nastere
 numeroase boli in timpul copilariei mici

c. Ipoteza dereglarilor la nivelul neurotransmitatorilor

Dovada veridicitatii acestei ipoteze este efectul pozitiv al stimulantelor folosite in


medicatia pentru ADHD. Se estimeaza ca un procent de 60-90% din cazuri prezinta
ameliorari in urma administrarii psihostimulantelor. Indicii principali ai scaderii
simptomatologiei sunt cresterea performantelor academice si imbunatatirea relatiilor
sociale. Aceste efecte dispar la incetarea tratamentului – fapt care sustine ipoteza
mentionata.

d. Ipoteza dietei necorespunzatoare

Ipoteza dietei necorespunzatoare atribuie simptomele ADHD anumitor caracteristici ale


dietei zilnice. Un exemplu ar fi aditivii alimentari artificiali (coloranti) – insa aceasta
ipoteza nu este sustinuta empiric. Cea mai plauzibila varianta a acestei ipoteze este cea a
existentei unor alergii la diferite alimente. In functie de profilul alergic unic al persoanei se
recomanda modificarea dietei, cu excluderea alimentelor la care este alergica acea persoana.
Aceasta ipoteza este sustinuta de diverse studii de specialitate.

e. Ipoteza hipoarousal-ului fiziologic

Hiperactivitatea si inatentia apar, in conceptia celor care sustin aceasta ipoteza, ca


urmare a faptului ca individul nu reactioneaza la anumiti stimuli, decat daca acestia
depasesc un anumit prag. Ca urmare, masura implicarii intr-o anumita activitate este
conditionata de depasirea acestui prag al stimulilor. Implicatiile care decurg din aceasta
ipoteza se refera la utilizarea unei stimulari adecvate in procesul educational, cum ar fi
utilizarea recompenselor administrate imediat dupa aparitia comportamentului dezirabil.
Asemenea metode sunt eficiente pe termen scurt, dar nu garanteaza schimbarile de lunga
durata.

2. Factorii intrapsihici

a. Ipoteza inatentiei

Ipoteza inatentiei consta in explicarea simptomelor ADHD prin dificultatea persoanei de


a-si mentine atentia concentrata pe realizarea unei anumite sarcini si de a ignora stimulii
distractori. Schimbarea focalizarii atentiei dupa un anumit interval de timp se manifesta la
nivel comportamental prin impulsivitate si hiperactivitate.
Un contraargument pentru aceasta ipoteza este faptul ca la unele sarcini, problemele de
inatentie apar inainte de a aparea oboseala, plictiseala sau de a fi atrasa atentia de alti
stimuli din mediu. De asemenea, simptomele de hiperactivitate apar si in timpul somnului
(prin manifestarea agitatiei psihomotorii).

b. Ipoteza hiperactivitatii si impulsivitatii

Problema inhibitiei activitatii cognitive si motorii sub incidenta unor stimuli este
principalul deficit care este invocat ca motiv al aparitiei sindromului ADHD. Aceasta duce
la performante scazute in sarcini care de obicei necesita abilitati atentionale si control
comportamental. Impulsivitatea determina dificultati in utilizarea sistematica a strategiilor
de rezolvare a problemelor.

Exista dovezi experimentale legate de faptul ca persoanele cu ADHD cunosc si inteleg


strategiile de rezolvare a problemelor, precum si regulile sociale, dar nu le utilizeaza intr-un
mod adecvat in mediul academic sau social.

c. Ipoteza dificultatii de a respecta regulile datorita unor intarzieri in dezvoltarea vorbirii

Simptomele ADHD sunt explicate prin lipsa abilitatii de a utiliza vorbirea interna sau
exteriorizata pentru a raspunde la stimuli. Dovada invocata este cea a existentei unor
intarzieri in dezvoltarea vorbirii.

3. Factorii psihosociali

Teoriile psihosociale pun accentul pe rolul familiei si a contextului social mai larg in
etiologia si mentinerea simptomelor ADHD.

In ce priveste familia, pot exercita influente negative:

        Problemele parentale: depresie, agresivitate, abuz de substante

        Expunerea la conflictele maritale

        Stilul parental intruziv in timpul primilor ani de viata ai copilului si un stil coercitiv
in copilarie si adolescenta

Influentele sociale constau in:

 Statutul socio-economic precar


 Institutionalizarea copilului
 Relatiile cu copiii de aceeasi varsta
 Problemele de relationare cu cadrele didactice

C. Interventiile in ADHD

1. Tratamentul medicamentos
In ADHD este recomandata medicatia stimulanta. Pe scurta durata, medicatia stimulanta
(ex. cu Ritalin) are efecte pozitive in 70 – 85% din cazuri. Se pot observa in acest sens
ameliorari in ceea ce priveste simptomele de inatentie, impulsivitate, precum si cresterea
performantelor scolare, imbunatatirea relatiilor si atenuarea comportamentelor agresive.

Efectele in urma administrarii stimulantelor apar mai ales in sensul atenuarii


comportamentelor negative, neinfluentand considerabil ocurenta comportamentelor prosociale.

Cu toate ca un consilier nu este implicat in decizia legata de tratamentul medicamentos,


are un rol important in a cauta resurse pentru aceasta si in a monitoriza efectele medicatiei
prescrise de medic.

2. Metode nemedicamentoase

Cu toate ca medicatia psihostimulanta este considerata ca fiind cea mai eficienta in


tratamentul ADHD, este recomandat ca aceasta sa fie insotita si de alte strategii de interventie.
Cateva modalitati utilizate sunt:

 Training-ul pentru parinti (vezi interventiile pentru tulburarile de conduita)


 Consilierea familiala (vezi suportul de curs pentru modulul IV)
 Invatarea unor abilitati sociale – rezolvarea conflictelor, rezolvarea de probleme, controlul maniei, insusirea unor
abilitati de comunicare etc.
 Modificari cognitiv – comportamentale (pentru detalii, vezi suportul de curs pentru modulul I)
 Utilizarea unor modalitati eficiente de management al clasei si organizare a instructiei

Rolul profesorului in abodarea tulburarilor

de atentie si hiperactivitate

Profesorii suportivi sunt cei mai eficienti in abordarea copiilor / adolescentilor cu


ADHD. Una din cele mai benefice interventii ale consilierului este educarea profesorilor cu
privire la natura tulburarii de atentie si hiperactivitate – in special cu privire la faptul ca aceste
comportamente sunt impulsive, necontrolate, dar acest lucru tine mai mult de lipsa unor abilitati
legate de inhibitia comportamentala decat de intentia de a deranja desfasurarea normala a
orelor. Desigur, exista o diferenta intre a intelege motivul comportamentului acestor elevi si a le
permite sa foloseasca acest lucru ca o scuza pentru comportamentul lor.

Profesorilor li se pot da urmatoarele sugestii (adaptat dupa Muro, Kottman, 1995):

1. Structurati activitatile desfasurate la nivelul clasei – ex. regulile si consecintele nerespectarii


lor trebuie cunoscute de catre elevi.

2. Organizati mediul din clasa astfel incat stimulii distractori sa fie evitati cat mai mult cu
putinta (ex. izolarea fonica a clasei, izolarea – cel putin in unele ore – de stimulii vizuali
exteriori clasei; este indicat ca elevii cu ADHD sa nu fie pusi in ultima banca, ci in primele
banci, departe de fereastra).
3. Impartiti sarcinile date in clasa in unitati mici, astfel incat elevii sa aiba cat mai multe
recompense imediate si feedback pentru indeplinirea lor. Perioadele de concentrare a atentiei
trebuie sa alterneze cu cele in care elevii se pot misca, pot vorbi sau pot urmari activitati care
sunt mai dinamice.

4. Incurajati elevii cand manifesta aproximari ale comportamentului dorit sau in situatiile de
esec.

5. Dati-le elevilor responsabilitati care sa le dezvolte abilitatile de lider si increderea in


capacitatea lor de a urma instructiuni (ex. sa organizeze clasa pentru activitati desfasurate in
grupuri mici).

6. Organizati activitati orientate pe lucrul individual si in grupuri mici. Activitatile in grupuri


mari creeaza probleme pentru elevii cu hiperactivitate / deficit de atentie.

7. Atrageti atentia asupra comportamentelor inacceptabile si redirectionati elevii inspre


comportamente acceptabile.

8. Permiteti elevilor sa se deplaseze pe arii restranse din clasa, cu conditia de a nu deranja. De


obicei, acesti elevi se pot concentra mai bine daca nu trebuie sa depuna efortul de a sta linistiti.
Este bine daca este valorificata modalitatea kinestezica de invatare.

9. Formulati instructiunile clar si concis. Este mai usor daca ele sunt exprimate atat verbal, cat
si prin imagini.

10. Alternati sarcinile dificile cu cele usoare si sarcinile care sunt obositoare cu cele relaxante.

11. Comunicati elevilor atunci cand apar schimbari in ceea ce priveste cerintele la nivelul
clasei, pentru a evita lipsa de complianta si comportamentele inadecvate.

12. Faceti din cerintele scolare provocari in care elevii sa se implice din curiozitate sau interes
(ex. sa isi dovedeasca faptul ca isi pot depasi performanta anterioara, sa castige un concurs in
cadrul clasei etc.).

13. Comunicati cu parintii despre evolutia copilului, pentru a-i informa si educa in legatura cu
modul in care il pot ajuta. In schimb, nu ii responsabilizati pentru ceea ce se intampla in timpul
orelor la scoala (in acest interval de timp nu isi poate asuma responsabilitatea controlului
comportamental).

14. Folositi umorul in interactiunea cu elevii cu ADHD.

15. Apreciati creativitatea si spontaneitatea lor atunci cand aveti ocazia.


Un rol important in etiologia si mentinerea simptomelor ADHD il are comorbiditatea cu
tulburarile de conduita si cu factorii de risc ai acesteia (adica acele comportamente
premergatoare tulburarii de conduita).
II.               Tulburarea de conduita

A.   Descrierea si diagnosticul tulburarii de conduita

Tulburarea de conduita poate fi identificata tinand cont de urmatoarele criterii de


diagnostic din manualul DSM IV:

A. Un pattern repetitiv si persistent de comportament in care drepturile fundamentale ale altora ori normele
sau regulile sociale corespunzatoare varstei sunt incalcate, manifestat prin prezenta a trei (sau mai
multe) din urmatoarele criterii in ultimele 12 luni, cu cel putin un criteriu prezent in ultimele 6 luni:

Agresiunea fata de oameni si animale

(1)   Adesea ii tiranizeaza sau ii ameninta pe altii,

(2)   initiaza adesea batai,

(3)   a facut uz de arma care poate cauza vatamare corporala serioasa altora (de ex. bat,
caramida, butelie sparta, cutit, arma de foc),

(4)   a fost crud fizic cu alti oameni,

(5)   a fost crud fizic cu animale,

(6)   a furat exercitand presiuni asupra victimei ( de ex. banditism, furt din posete,
estorcare, atac prin folosirea unor arme),

(7)   a fortat pe cineva la activitate sexuala.

Distrugerea proprietatii

(8)   s-a angajat deliberat in incendii cu intentia de a cauza un prejudiciu serios,

(9)   a distrus deliberat proprietatea altora (altfel decat prin incendiere).

Frauda sau furt

(10)   a intrat prin efractie in casa, dependintele sau autoturismul cuiva,

(11)   minte adesea pentru a obtine bunuri sau favoruri, ori pentru a evita anumite obligatii
(adica „escrocheaza” pe altii),

(12)   a furat lucruri de valoare mare fara confruntare cu victima (de ex. furt din magazine
dar fara efractie; platografie);
Violari serioase ale regulilor

(13)   adesea lipseste de acasa noaptea in pofida interdictiilor parintilor, incepand inainte de
varsta de 13 ani,

(14)   a fugit de acasa (noaptea) de cel putin doua ori in timp ce locuieste in casa parinteasca
sau a substitutului parental (sau o data, fara a reveni o lunga perioada de timp),

(15)   chiuleste adesea de la scoala, de la varsta de 13 ani.

B. Perturbarea in comportament cauzeaza o deteriorare semnificativa clinic in functionarea sociala, scolara


sau profesionala.
C. Daca individul este in varsta de 18 ani sau mai mult sa nu satisfaca criteriile pentru tulburarea de
personalitate antisociala.

De specificat tipul pe baza varstei la debut:

Tip cu debut in copilarie: debutul a cel putin un criteriu caracteristic tulburarii de


conduita inainte de varsta de 10 ani

Tip cu debut in adolescenta: absenta oricarui criteriu caracteristic tulburarii de conduita


inainte de varsta de 10 ani

De specificat severitatea:

Usoara: simptomele care apar indeplinesc conditiile minime pentru punerea

diagnosticului, persoanele neavand probleme de conduita in exces, acestea aducand

un prejudiciu minor altora

Moderata: numarul problemelor de conduita si efectul acestora asupra altora sunt

la un nivel moderat.

Severa: apar multe probleme de conduita, in exces fata de cele cerute pentru a pune

diagnosticul sau problemele de conduita cauzeaza un prejudiciu considerabil altora.

Exista mai multe subtipuri ale tulburarilor de conduita. Unul se refera la tendinta tanarului
de a comite acte antisociale prin coalizarea cu altii - fiind capabil sa mentina relatii sociale –
sau de a comite actele antisociale singur – nefiind capabil sa stabileasca raporturi sociale cu
altii. O a doua distictie se realizeaza intre cei care au tulburari de conduita insotite de
agresivitate si cei neagresivi.
Combinatia intre tendinta de a comite acte antisociale singuri si agresivitate prezinta cea
mai mare rezistenta la tratament (Ollendick,1998).

Manifestarile comportamentale opozante (de tip opozitionist) sunt relationate cu


tulburarea de conduita. Cele doua tulburari au o serie de puncte comune sub raportul etiologiei,
a factorilor de mentinere si a manifestarii.

In ce priveste caracteristicile comportamentelor opozante, putem spune ca nu ar fi de


dorit ca un copil sa nu fie niciodata agresiv. La unii copii insa, problemele sunt mai accentuate
decat la cei de aceeasi varsta si afecteaza semnificativ relatiile cu ceilalti (Döpfner, 2004).

Manifestarile comportamentale opozante sunt definite printr-un comportament


negativist, de nesupunere, neascultare si ostilitate fata de o figura autoritara. Iata care sunt
criteriile de diagnostic mentionate in manualul de diagnostic DSM IV:

         Criteriile de diagnostic pentru Tulburarea de comportament de tip


opozitionist

A. Un pattern de comportament negativist, ostil si provocator, care dureaza cel putin 6


luni, in timpul carora sunt prezente patru (sau mai multe) din urmatoarele:

(1) Adesea isi pierde cumpatul;

(2) Adesea se cearta cu adultii;

(3) Adesea sfideaza sau refuza in mod activ sa se conformeze cererilor sau regulilor
adultilor;

(4) Adesea ii agaseaza in mod deliberat pe altii;

(5) Adesea ii blameaza pe altii pentru propriile sale erori sau pentru comportamente
indezirabile;

(6) Adesea este susceptibil ori usor de agasat de catre ceilalti;

(7) Adesea este coleric si plin de resentimente;

(8) Adesea este ranchiunos si revendicativ.

Nota: Un criteriu se considera satisfacut numai in cazul in care comportamentul survine


mai frecvent decat se observa de regula la indivizii de varsta si nivel de dezvoltare
comparabile.

B. Perturbarea in comportament cauzeaza o deteriorare semnificativa clinic in


functionarea sociala, scolara si profesionala.
C. Comportamentele nu survin exclusiv in cursul evolutiei unei tulburari psihotice sau
afective.

D. Nu sunt satisfacute criteriile pentru Tulburarea de conduita, iar daca individul este in
varsta de 18 ani sau mai mult, nu sunt satisfacute criteriile pentru Tulburarea de
personalitate antisociala.

Desi manifestarile comportamentale opozante sunt destul de des intalnite, tulburarile de


conduita prezinta mai multe costuri si riscuri pentru persoana in cauza si pentru cei din jur. De
aceea vom avea in vedere mai mult aspectele legate de tulburarea de conduita, insa unele din
caracteristicile si metodele descrise pot fi extrapolate cu usurinta la situatii specifice tulburarii
de comportament opozant.

B. Comportamente problematice in tulburarile de conduita

1. Comportamentele violente la copii si adolescenti

Copiii pot prezenta comportamente violente de la varsta prescolara. Cu toate ca pot fi


trecatoare, nu trebuie neglijate. Preventia este cu atat mai eficienta, cu cat este mai timpurie.

Spectrul comportamentelor violente

Comportamentele violente la copii si adolescenti pot include un spectru larg: crize de


furie violente, agresivitate fizica, batai, amenintari de a rani alte persoane (inclusiv ganduri de
omucidere), folosirea armelor, cruzime fata de animale, incendierea, distrugerea intentionata a
proprietatii si vandalismul (Kaiser, 2002).

Factori care cresc riscul comportamentelor violente

Numeroase studii au concluzionat ca o interactiune complexa sau o combinare de factori


duce la un risc crescut pentru comportamente violente la copii si adolescenti. Acesti factori
includ :

 comportament violent sau agresiv anterior


 a fi victima abuzului fizic sau sexual
 expunerea la violenta acasa sau in comunitate
 factori genetici
 expunerea la violenta prin mass-media (TV, filme etc)
 consumul de alcool si alte droguri
 detinerea unor arme acasa
 combinare a unor factori socio-economici care genereaza stres in familie (saracia, destramarea familiei, somajul,
lipsa suportului social)
 leziuni cerebrale care apar in urma unor raniri

Care sunt “semnalele de alarma” ale comportamentelor violente la copii?

Copiii care sunt sub incidenta unor factori de risc prezinta:


 Furie intensa
 Pierderea frecventa a calmului
 Iritabilitate extrema
 Impulsivitate crescuta
 Toleranta scazuta la frustrare

2. Furtul

O alta categorie de copii care creeaza probleme este cea a copiilor / adolescentilor care
fura. Parintii se intreaba ce ii determina pe copii sa fure si in ce masura copilul lor este un
« delincvent » datorita acestui comportament.

Pentru un copil mic, este normal sa isi insuseasca ceva care ii starneste interesul. Acest
lucru nu trebuie privit ca furt pana cand copilul nu are 3-5 ani, cand poate intelege ca a lua ceva
ce apartine altei persoane este gresit. Parintii trebuie sa ii invete pe copii despre dreptul la
proprietate si respectarea celorlalti. De asemenea, parintii reprezinta modele pentru copiii lor.
Ei nu trebuie sa le dea copiilor exemple negative de tipul: a aduce pixuri sau diverse obiecte de
la serviciu acasa, a se lauda cu greseala unei vanzatoare de a lua mai putini bani de la
cumparator.

Desi au invatat ca a fura este gresit, copiii mai mari sau adolescentii fura din diverse
motive. Un copil poate fura deoarece se simte nedreptatit fata de fratii lui in privinta atentiei sau
a cadourilor primite. Alteori poate fura pentru a se afirma in fata prietenilor, pentru a face
cadouri familiei sau prietenilor, pentru a fi acceptat de grupul de colegi etc. Alte motive ar fi
frica de dependenta; ei nu vor sa mai depinda de nimeni, asa ca isi iau singuri ceea ce au
nevoie.

Parintii trebuie sa isi dea seama de situatiile in care copilul fura deoarece are nevoie de
mai multa atentie. In aceste cazuri, parintii trebuie sa faca un efort pentru a oferi mai multa
atentie copilului pentru ca acesta sa se simta cu adevarat un membru important al familiei. Daca
parintii iau masurile necesare, furtul inceteaza in cele mai multe cazuri, pe masura ce copilul
creste.

3. Amenintarile

O alta categorie de comportamente inadecvate la copii, care pot avea consecinte


negative sunt amenintarile. Multe din amenintarile pe care le fac copiii nu sunt duse la
indeplinire, insa sunt unele cazuri in care se intampla tragedii din cauza punerii in aplicare a
acestor amenintari. De multe ori amenintarile sunt un mod al copilului de a atrage atentia.
Uneori amenintarile sunt o reactie la ranire, respingere sau atacuri percepute de copil.

Care amenintari trebuie luate in serios ?

Situatiile potential periculoase sau de urgenta includ:

 Amenintari cu ranirea sau omorarea cuiva


 Amenintari cu automutilarea sau sinuciderea
 Amenintari cu fuga de acasa
 Amenintari cu distrugerea proprietatii
Psihiatrii si psihologii sunt de acord ca este foarte greu sa prezicem cu acuratete
comportamentul viitor al copilului. Comportamentele anterioare ale unei persoane insa sunt cel
mai bun predictor pentru cele viitoare. De exemplu, un copil cu antecedente de violenta si
comportamente agresive este mai probabil sa isi duca la indeplinire amenintarile si sa fie violent
si ulterior.

Cand exista un risc crescut asociat cu amenintarile din partea copiilor si adolescentilor?

Prezenta unuia sau mai multora din urmatoarele aspecte creste riscul comportamentelor
violente sau periculoase :

 comportamente anterioare agresive sau violente (inclusiv izbucniri de furie necontrolata)


 acces la arme
 aducerea unei arme la scoala
 tentative si amenintari cu sinuciderea exprimate anterior
 istorie familiala de comportamente violente si tentative de sinucidere
 invinovatirea altor persoane si/sau refuzul de a accepta responsabilitatea pentru propriile actiuni
 experiente recente de umilire, rusine, pierdere sau respingere
 terorizarea sau intimidarea colegilor sau copiilor mai mici
 obiceiul de a ameninta
 a fi victima unui abuz (fizic, sexual, emotional) sau a neglijarii
 a fi martor al abuzului sau violentei in familie
 repetarea evidenta a unor teme ca moartea sau deprimarea in conversatii, scrieri, carti citite sau lucrari artistice
 preocupare pentru teme si acte violente la TV, filme, muzica, reviste, glume, carti, jocuri si site-uri de internet
 probleme psihice ca depresia, mania sau tulburarea bipolara
 consumul de alcool sau alte droguri
 probleme disciplinare la scoala sau in comunitate (comportamente delincvente)
 distrugerea proprietatii sau vandalism manifestat in trecut
 cruzime fata de animale
 incendierea
 relatii proaste cu colegii si grupul de varsta si/sau izolare sociala
 implicare in diferite culte sau 'gasti' de cartier
 lipsa sau slaba supervizare si sustinere din partea parintilor sau a altui adult

4. Automutilarea la adolescenti

Automutilarea este actul de distrugere deliberata a tesuturilor corpului. Automutilarea


este privita diferit de catre diverse grupuri si culturi din societate. Aceasta pare sa fi devenit mai
populara in ultimul timp intre adolescenti. Cauzele si severitatea automutilarii pot varia. Unele
forme pot sa includa :

        taiere

        zgariere

        ardere

        smulgerea pielii si parului

        jupuire

        muscare
        lovirea capului

        invinetire

        bataie

        tatuare

        perforare a extremitatilor

Unii adolescenti se automutileaza pentru a risca, a fi rebeli, a respinge valorile


parintilor, a-si proclama individualitatea sau pentru a fi acceptati intr-un anumit grup. Altii,
insa, se pot rani din disperare sau furie, pentru a atrage atentia, pentru a-si arata neajutorarea si
lipsa de valoare sau pentru ca au ganduri suicidale. Acesti copii pot suferi de probleme psihice
serioase cum ar fi depresia, psihoza, stresul posttraumatic, sau tulburarea bipolara. In plus, unii
adolescenti care se angajeaza in comportamente de automutilare pot dezvolta tulburare de
personalitate borderline ca si adulti.

Unii copii mici pot ajunge la acte automutilante din cand in cand, dar acestea dispar in
timp. Copiii cu retard mintal si/sau autism pot prezenta astfel de comportamente care pot
persista si la varsta adulta. Copiii care au fost abuzati sau abandonati pot recurge de asemenea
la automutilare.

De ce se automutileaza adolescentii?

Adolescentii care au dificultati in exprimarea sentimentelor isi pot manifesta tensiunea


emotionala, disconfortul fizic, durerea si stima de sine scazuta prin comportamente
autodistructive. Desi pot simti ca 'presiunea' a fost inlaturata prin actul de automutilare,
adolescentii pot sa simta in schimb si furie, frica si ura. Efectele presiunii grupului de prieteni
pot sa influenteze de asemenea comportamentul automutilant al adolescentilor. Chiar daca
unele semne dispar, cele mai multe rani pe care si le fac vor fi permanente.

C. Comorbiditate

Comorbiditatea consta in manifestarea simultana a doua tulburari diferite la aceeasi


persoana.

In cazul tulburarilor de conduita, comorbiditatea este mai degraba regula decat exceptia.
Cea mai frecvent intalnita este comorbiditatea dintre tulburarile de conduita si ADHD.
Proportia celor cu tulburari de conduita care au ADHD variaza intre 65% si 90%, asa cum arata
studiile efectuate pentru evidentierea asocierii dintre cele doua tulburari (Silver, 2002). Aceasta
asociere duce la manifestari mai severe si agresive in tulburarile de conduita, la persistenta mai
mare a simptomelor si la consecinte mai accentuate asupra relatiilor cu cei de aceeasi varsta (ex.
respingere din partea acestora).
O alta comorbiditate frecvent intalnita este cu anxietatea. Prezenta manifestarilor de
anxietate duc in general la o atenuare a simptomelor tulburarii de conduita (ex. aceste persoane
sunt mai putin agresive cu cei de varsta lor, au mai putin frecvent probleme cu politia si nu sunt
exmatriculate in aceeasi masura ca cele care prezinta tulburari de comportament fara anxietate).

Comorbiditatea cu depresia nu aduce modificari in manifestarea simptomelor


tulburarilor de conduita. Depresia poate aparea ca urmare a conflictelor pe care le are persoana
cu ceilalti si a respingerii din partea acestora sau datorita altor esecuri pe care le are persoana
(ex. in ce priveste performantele academice). In aceasta combinatie apare riscul foarte mare de
suicid.

Dincolo de asocierea tulburarilor de conduita cu alte afectiuni, exista si trasaturi de


personalitate care influenteaza amploarea manifestarii simptomelor. Astfel, stilul de relationare
cu ceilalti (ex. lipsa de empatie) si stilul afectiv (ex. lipsa sentimentelor de vinovatie)
influenteaza intensitatea cu care se manifesta simptomele.

D. Etiologia tulburarilor de conduita

Principala distinctie in etiologia tulburarilor de conduita se face intre factorii


dispozitionali (trasaturi personale care determina o predispozitie a persoanei inspre actiuni
antisociale) si factorii de mediu (cei din mediul social al individului). Intre acestia exista
interactiuni, factorii dispozitionali fiind mediati de influentele din mediu.

1. Factorii dispozitionali

a. Predispozitii genetice si neuropsihice

Prezenta unor disfunctii la nivelul neurotransmitatorilor si al functionarii sistemului


nervos sunt prezente in unele cazuri, dar sunt neconcludente in explicarea aparitie tulburarilor
de conduita. Variabilitatea mare in ce priveste factorii genetici reflecta o legatura inconsistenta
a acestora cu tulburarile de conduita. Astfel, anumite dimensiuni genetice pot fi corelate doar cu
un anumit subgrup din categoria persoanelor cu tulburari de conduita.

b. Raspunsul la recompense si pedepse

Mai multi autori sustin faptul ca un stil de invatare specific, prin care persoana se
focalizeaza preponderent pe recompense, ignorand pedepsele, sta la baza unor simptome
specifice tulburarii de conduita - ex. lipsa inhibitiei comportamentale (Ollendick, 1998). Astfel,
comportamentul antisocial se va manifesta chiar si in conditiile constientizarii unei potentiale
pedepse.

Acest factor este prezent doar la o parte din persoanele cu tulburari de conduita – ex.
cele care nu sunt anxioase.

c. Inteligenta si performantele academice scazute


Copiii cu tulburari de conduita au in general un nivel scazut al inteligentei, mai ales al
celei verbale. Acest lucru explica aparitia simptomelor tulburarii prin lipsa strategiilor de
autocontrol, incapacitatea de a amana recompensele si de a anticipa consecintele unui anumit
comportament. De asemenea, nivelul scazut al inteligentei verbale duce la dificultati in
generalizarile legate de comportamentele considerate a fi acceptabile si cele inacceptabile, la
neintelegera emotiilor celorlalti. Aceasta poate impiedica si procesul educatiei formale – ex.
datorita absenteismului si abandonului scolar.

Performantele academice scazute, care se reflecta prin rezultate scolare nesatisfacatoare sunt
datorate si comorbiditatii cu ADHD.

d. Deficite la nivelul cognitiei sociale

Aceasta ipoteza se refera la modul in care persoana interpreteaza intentiile celorlalti ca


fiind ostile si la tendinta de a omite anumite semnale sociale relevante in interactiunea cu
ceilalti. De asemenea, ii sunt foarte putin accesibile modalitatile neagresive de rezolvare a
problemelor, incercand sa obtina rezultate pozitive prin mijloace agresive.

2. Factorii de mediu

a. Disfunctii in interactiunile din cadrul familiei

Influenta familiei asupra aparitiei simptomelor tulburarii de conduita se manifesta


bidirectional: copilul este influentat de factori cauzali sau de risc din familie (ex. depresia
parintelui, metodele disciplinare folosite, abuzul de alcool si criminalitatea in familie etc.), iar
comportamentul copilului influenteaza contextul familial (ex. cercul vicios reprezentat prin
intarirea comportamentului negativ al copilului de catre parinti – ex. parintele nu pretinde
copilului sa respecte regulile datorita crizelor de nervi manifestate de acesta – si prin intarirea
comportamentului inadecvat al parintelui de catre copil – copilul asculta doar dupa ce este
pedepsit aspru).

b. Respingerea din partea celorlalti si asocierea cu grupuri de delincventi

Exista o corelatie puternica intre comportamentul antisocial al copilului si


comportamentul antisocial adoptat de cei din grupul sau de apartenenta. Nu se poate sti exact
daca asocierea cu grupul este o cauza sau o consecinta a comportamentului antisocial
(selecteaza grupul pentru ca membrii lui au comportamente asemanatoare cu ale sale sau
dezvolta tulburari de comportament pentru ca este influentat de grup). O explicatie ar fi faptul
ca o persoana cu tulburari de conduita este respinsa de cei care adopta comportamente
prosociale. Aceasta respingere o determina sa caute acceptarea din partea persoanelor care au
un comportament antisocial, ceea ce va duce la cresterea frecventei si severitatii conduitei
antisociale proprii.

c. Mediul in care traieste copilul / adolescentul

Saracia si mediul saturat cu probleme de delincventa pot influenta comportamentul


antisocial al copilului, chiar daca nu constituie intotdeauna un factor cauzal al tulburarilor de
conduita. Acesti factori actioneaza direct, sau pot media doar aparitia simptomelor, prin
impactul lor asupra functionarii relatiilor din cadrul familiei.

E. Interventiile in tulburarile de conduita

Tipurile de interventie descrise mai jos au o eficienta redusa pe termen lung. Acest lucru
se poate datora faptului ca tratamentul este focalizat de obicei pe un singur tip de factor care
determina tulburarile de conduita, ignorand toti ceilalti factori. Abordarea mai multor metode in
paralel asigura o eficienta mai mare si pe termen lung. Prognosticul bun este conditionat de
varsta copilului (cel mult 8 ani) si de interventia timpurie, preventiva. De asemenea, rezultatele
cele mai bune se regasesc in randul copiilor care prezinta tulburari de conduita la nivel mediu
(comportamente opozante, lipsa compliantei si agresivitate de intensitate medie) si care provin
din familii lipsite de probleme majore (care nu sunt familii dezavantajate socio-economic, in
care nu este prezenta o psihopatologie accentuata a parintilor, nu exista conflicte maritale sau
un nivel scazut al suportului social).

Factorii care asigura succesul interventiei in tulburarile de conduita sunt:


1. orientarea interventiei spre franarea influentei cat mai multor factori care determina sau
favorizeaza tulburarile de conduita;

2. tratamentul acordat este suficient de flexibil incat sa raspunda nevoilor specifice ale
copilului;

3. interventia este orientata inspre prevenirea agravarii tulburarii si a comportamentelor cu risc


antisocial.

Cele mai eficiente metode de interventie in tulburarile de conduita sunt urmatoarele (Ollendick,
1998):

1. Training-ul parintilor

Cercetarile au demonstrat eficacitatea acestui tip de interventie, intrucat este printre


putinele modalitati prin care comportamentul copilului este adus intre limitele normalului,
schimbarile sunt de durata (intre 1 si 5 ani) si aceste schimbari tind de sa exercite o
influenta pozitiva asupra altor copii din familie sau de la scoala.

Training-urile pentru parinti in scopul remedierii tulburarilor de conduita ale copiilor se


axeaza pe invatarea de catre parinti a unor abilitati care sunt importante in socializarea
copilului. Astfel, parintele este incurajat:

        sa fie implicat cat mai mult in relatia cu copilul

        sa utilizeze recompensele pentru incurajarea comportamentului prosocial

        sa utilizeze metode de disciplinare nepunitive pentru a reduce probabilitatea


ocurentei comportamentelor problematice
        sa ii invete pe copii sa isi asume responsabilitatea pentru comportamentul lor

        sa invete metode de monitorizare a comportamentului copilului.

Training-ul se poate face individual sau in grup.

Factorii care influenteaza eficienta training-urilor pentru parinti sunt:

 focalizarea pe insusirea in paralel a metodelor prin care este incurajat comportamentul dezirabil si a celor care
asigura scaderea frecventei, intensitatii si duratei comportamentului problematic
 cunoasterea unor principii generale legate de modul in care se insusesc anumite comportamente prosociale
 insusirea metodelor de management al comportamentului copilului
 organizarea unor sedinte de de urmarire a progresului (follow-up)
 dezvoltarea unor abilitati generale de relationare ale parintelui: tehnici de rezolvare a conflictului (ex. exprimarea
emotiilor, ascultarea reflexiva, negocierea) si de autocontrol (ex. stabilirea de scopuri, automonitorizarea,
autoadministrarea de recompense)
 abordarea problemelor psihice / psihiatrice cu care se confrunta parintii (despresie, abuz de substante etc.), a
conflictelor maritale, a stresorilor extrafamiliali (ex. lipsa unui loc de munca, suport social scazut).

2. Antrenament in rezolvarea de probleme

Antrenamentul in rezolvarea de probleme (ARP) este una din cele mai eficiente metode care
pot fi utilizate direct cu copilul. Aceasta metoda se bazeaza pe asumptia ca distorsiunile de
gandire si aparute in atribuirile pe care copilul le face in situatiile sociale pot duce la
comportamente agresive si antisociale. Programul ARP vizeaza modificarea acestor distorsiuni.

In demersul ARP, copiii sunt asistati in:

 identificarea situatiei problematice


 utilizarea unor formule verbale prin care sa isi poata controla raspunsurile impulsive
 generarea cat mai multor solutii la problemele cu care se confrunta
 evaluarea posibilelor consecinte ale comportamentului
 observarea si luarea in considerare a perspectivei altor persoane intr-o situatie data

Prin aceasta metoda, efectele pozitive pot persista in medie un an. In schimb, eficienta ei este
limitata in ceea ce priveste aducerea comportamentul copilului intre limitele functionarii
normale.

3. Combinarea interventiilor la nivel familial cu cele efectuate la nivelul scolii

Programul de interventie la nivel familial si scolar este conceput pentru copiii cu probleme
comportamentale si de relationare cu alti copii. In acest scop, sunt implicate persoanele care pot
avea un impact pozitiv asupra copilului in ceea ce priveste socializarea lui (parinti, profesori,
colegi etc.).

Programul cuprinde cinci componente:

1. Training-ul parintilor – 22 de sedinte de grup, in cadrul carora se discuta si despre modalitati prin care parintii pot
sa isi ajute copiii in sarcinile scolare
2. Vizite la domiciliu, in cadrul carora sunt ajutati sa aplice principiile insusite in cadrul grupului si sa rezolve eficient
problemele care apar.
3. Training in rezolvarea de probleme pentru insusirea unor abilitati de relationare a parintilor cu copiii
4. Acordarea de asistenta pentru temele de casa de catre parinti, tutori sau alte persoane care il pot ajuta pe copil in
acest sens
5. Interventii la nivelul clasei, prin care profesorul invata anumite modalitati de management eficient al clasei si este
solicitat sa discute cu elevii probleme legate de comunicare, relationare cu prietenii, rezolvarea conflictelor.
Rezumat

Relevanta abordarii aspectelor legate de tulburarile de atentie si hiperactivitate si a


tulburarilor de conduita (respectiv a manifestarilor de comportament opozant) este legata de
influenta acestora asupra performantelor scolare ale copilului sau adolescentului, precum si
asupra relatiilor sociale. Etiologia ADHD este legata de factori biologici, intrapsihici si de
mediu, suprapunandu-se in parte peste caracteristicile tulburarilor de conduita. Interventia in
tulburarile mentionate se face la nivel individual, familial sau educational. Eficienta acestor
interventiei depinde de utilizarea unor metode combinate de catre toti cei care interactioneaza
cu copilul / adolescentul si de asigurarea unui mediu suportiv care sa permita invatarea
comportamentelor dezirabile si preventia actelor antisociale.
Bibliografie selectiva:

          Carr, A. (1999). Child and Adolescent Clinical Psychology: A Contextual


Approach, Routledge.

          Döpfner, M.; Schürmann, S.; Lehmkuhl, G. (2004). Copilul hiperactiv si


incapatanat, ASCR.

          Muro, J.; Kottman, T. (1995). Guidance and Counseling in the Elementary and
Middle Schools,Brown & Benchman Pub.

          Silver, A.; Hagin, R. (2002). Disorders of Learning in Childhood, John Wiley &
Sons, Inc.

          Ollendick, Th.; Hersen M. (1998). Handbook of Child Psychopathology, Kluwer


Academic Publisher.

          Weathers, L. – www.caer.com – ADHD: A Path to Success

S-ar putea să vă placă și