Caracterele generale ale scurgerii

Din analiza regimului hidrologic al râurilor pe glob se remarcă

faptul că viaţa râurilor, se desfăşoară între două extreme
marcate de debitele maxime şi minime care generează şi
niveluri corespunzătoare.
Râurile din România se individualizează printr-o serie
de caracteristici generale ale scurgerii, determinate de climatul
temperat-continental în condiţiile fizico-geografice specifice
spaţiului carpato-danubian. Se deosebeşte astfel:
-o variaţie anotimpuală determinată de evoluţia în timp a
factorilor climatici şi alta
-spaţială dependentă în primul rând de altitudine şi de
condiţiile fizico-geografice locale.
 Variaţia anotimpuală

Variaţia anotimpuală a scurgerii este

determinată de:
-caracteristicile elementelor climatice,
-intensitatea şi frecvenţa lor.
În funcţie de acestea, în regimul de
scurgere al râurilor putem individualiza
caracteristicile variaţiei anotimpuale.
 Iarna

Iarna (I), precipitaţiile, cad sub formă de

zăpadă, rămân stocate la suprafaţa solului.
Ca urmare, se produc apele mici de iarnă.
Invazia maselor de aer cald, oceanic sau
submediteraneean, produc o topire bruscă
a zăpezilor şi provoacă viiturile de iarnă,
cu o frecvenţă mai mare în partea de vest
şi de sud-vest a ţării.
La formarea volumului anual al scurgerii, iarna
are o contribuţie diferită, în funcţie de
altitudine şi de expunerea versanţilor faţă de
direcţia dominantă a maselor de aer.
În regiunea de câmpie şi de deal, în timpul
iernii se formează 20 - 30% din volumul anual
al scurgerii.
În zona Munţilor Apuseni în acest anotimp se
acumulează între 15 şi 30 %.
În Carpaţii Orientali şi Meridionali nu se
ajunge decât la 10 - 15% ca urmare a
accentuării gradului de continentalism.
Hidrograful tip al scurgerii
 Primăvara
Topirea zăpezilor şi ploile de primăvară determină
perioada cu ape mari de primăvară, care şi ea are o
extensiune diferenţiată altitudinal.
Alimentarea râurilor este combinată, nivo-pluvială
sau pluvio-nivală.
Suprapunerea procesului de topire a zăpezilor, cu
ploile de primăvară generează viiturile de primăvară.
Combinarea celor două procese face ca în acest
anotimp să se realizeze pentru toate râurile din
România cel mai mare volum al scurgerii (40 - 50 %).
 Vara
Vara (V) precipitaţiile sunt mai reduse şi se produce o
epuizare a rezervelor de ape subterane.
Evapotranspiraţia este ridicată şi apar apele mici de
vară cu scurgere redusă până la secarea râurilor.
Viiturile de vară apar datorită a ploilor torenţiale, ploi
cu o intensitate foarte mare, dar de scurtă durată.
Aceste viituri pot duce la importante pagube materiale
cum au fost cele din 1970, 1975, la nivelul ţării, sau în
1991 pe râurile din Subcarpaţii Moldovei.
În perioada de vară se realizează între 15 - 20% din
scurgerea anuală pe râurile din zona de deal şi de
câmpie şi 30% la munte.
 Toamna
Toamna (T), temperaturile şi evapotranspiraţia scad
dar cresc precipitaţiile care refac rezervele de ape
subterane. Ca urmare, se menţine în prima parte a
anotimpului, o perioadă a apelor mici de toamnă.
Sunt însă posibile în funcţie de intensitatea şi
volumul ploilor şi viiturile de toamnă, cum au fost
cele din octombrie 1972 din partea de sud a
României, dar care nu sunt obligatorii în fiecare an.
Ponderea perioadei de toamnă, la realizarea
volumului anual al scurgerii este, pentru regiunile de
deal şi de câmpie, de circa 5%, iar pentru cele de
munte de circa 15 %.
 Anual
Pe râurile României, viiturile pot apare
în orice anotimp al anului, dar cu cea mai
mare frecvenţă în perioada de primăvară
şi de vară.
Viiturile de iarnă au cea mai mare
frecvenţă în partea de vest şi sud – vest.
In partea de nord-est nu se produc viituri
de iarnă decât foarte rar.
Ponderea anotimpurilor la formarea scurgerii
La bazinele de câmpie şi de deal cu altitudini medii sub 800
m cea mai mare pondere la formarea volumului anual al
scurgerii o are primăvara, după care urmează iarna, vara
şi toamna (PIVT).
La bazinele cu altitudini de peste 800 m din Munţii Apuseni,
Subcarpaţii Transilvaniei, jumătatea estică a Podişului
Târnavelor, depresiunile Braşov, Făgăraş, Sibiu, Petroşani,
Subcarpaţii Getici şi în partea de vest a Podişului Central
Moldovenesc, după primăvară, urmează ca pondere vara şi
apoi iarna şi toamna (PVIT).
La peste 1 200 m în Carpaţii Meridionali, Orientali şi din
partea vestică a Podişului Moldovei, după primăvară
urmează vara, apoi toamna şi iarna (PVTI).
 Altitudinea
Altitudinea are un rol important în diferenţierea spaţială a
scurgerii. Astfel, la câmpie, la altitudini sub 200 m, pantele
foarte mici, solurile prelucrate (33%) nu favorizează scurgerea.
Scurgerea medie specifică este 2 - 3 l/s km2 în Câmpia Vestică
la sub 1 l/s km2 în Câmpia Română.
Regiunile de deal şi podiş (200 şi 800 m), ocupă 37 % din
suprafaţa României. Scurgerea apelor scade de la vest spre est,
de la 22 - 24 l/s km2 la 800 m pe culmile vestice ale Carpaţilor
Occidentali, la 4 - 5 l/s km2 în Carpaţii Orientali şi în
Subcarpaţii Moldovei la altitudini echivalente.
La munte (circa 30% din suprafaţa ţării) sunt condiţii favorabile
scurgerii şi cea mai mare pondere la formarea resurselor de apă
ale României.
 Scurgerea pe unităţi

Poziţia bazinelor Altitudinea medie a bazinului

hidrografice 1200 1000 800 600 400 200

La vest de culmile --- 36-38 22-24 12-15 5-8 2-3

Carpaţilor
Occidentali
La sud de culmile 20-22 14-16 9-12 5-8 3-5 1-3
Carpaţilor
Meridionali
In Carpaţii Orientali, --- 5-7 4-5 2-3 1-2 <1
Subcarpaţii şi
Podişul Moldovei
 Caracterul torenţial al scurgerii
Caracterul torenţial al scurgerii apei pentru râurile din
România este un alt element esenţial care reflectă
particularităţile climatice şi, în special, caracterul torenţial
al ploilor din sezonul cald al anului. La realizarea lui un rol
important revine energiei şi gradului de fragmentare a
reliefului, dar şi factorului antropic. Efectul despăduririlor.
Regimul torenţial al scurgerii se remarcă prin faptul că
hidrograful nivelurilor, sau al debitelor râurilor, urmăreşte
îndeaproape diagrama ploilor. Viiturile se produc brusc, au
amplitudini mari de debite şi de niveluri, o forţă sporită de
eroziune şi transport, care antrenează şi debite mari de
aluviuni în suspensie.
 Variaţii azonale
Variaţiile azonale ale scurgerii râurilor sunt
imprimate de prezenţa regiunilor calcaroase, sau a
celor cu izvoare termale şi minerale care modifică
scurgerea, cantitativ şi calitativ (termic şi
hidrochimic).
Rocile, prin gradul lor de permeabilitate,
acţionează diferit asupra alimentării subterane,
determinând fie secări de lungă durată, fie o
scurgere bogată în perioada în care există secetă
meteorologică.
Rolul calcarelor
 Scurgerea maximă
Ca fază a regimului hidrologic este reprezentată prin viituri în
orice perioadă a anului dar cu intensităţi, cauze şi repartiţii
spaţiale diferite.
În timpul iernii, ca urmare a invaziei maselor de aer
submediteraneean, în partea de sud-vest şi de vest a României
şi în toate celelalte anotimpuri datorită ploilor torenţiale.
În perioada de primăvară scurgerea maximă poate apare pe
fondul apelor mari de primăvară, rezultată din topirea zăpezilor
suprapusă cu ploile din acest anotimp.
Perioada apelor mari se caracterizează prin volume mai mari de
apă ca urmare a procesului de topire lentă a zăpezilor, suprapus
cu ploile de lungă durată, dar cu intensitate mică.
Scurgerea maximă este cea mai importantă fază de
regim, prin ponderea efectelor distructive ale apelor de
care este absolut necesar să se ţină seama în proiectarea,
execuţia şi exploatarea construcţiilor hidrotehnice.
Cele mai spectaculoase ca evoluţie, efecte şi volume de
apă vehiculate sunt viiturile. Acestea sunt creşteri bruşte
şi de scurtă durată a nivelurilor şi implicit a debitelor
râurilor, în general deasupra valorilor obişnuite.
Geneza viiturilor este legată direct de condiţiile
climatice şi pot apare ca urmare a scurgerii superficiale
din ploi, din topirea bruscă a zăpezilor, din
suprapunerea celor două fenomene, sau ca urmare a
unor accidente la construcţiile hidrotehnice.
 Ploile
Ploile, în special cele torenţiale, constau din căderea
unor cantităţi mari de precipitaţii într-un timp foarte
scurt, capacitatea de infiltrare a solului este repede
depăşită şi aproape întreaga masă de apă căzută se
scurge repede spre reţeaua de văi generând viituri. În
timpul lor se depăşeşte capacitatea de transport a
albiilor minore şi apele se revărsă în albiile majore.
Sunt cunoscute în România inundaţiile produse de
astfel de ploi în anul 1970 pe majoritatea râurilor mari,
în 1972 şi 1975 cu precădere în partea de sud a ţării, în
1991 pe râurile din Subcarpaţii Moldovei etc.
 Topirea zăpezilor
Topirea zăpezilor este un factor important al
genezei scurgerii maxime mai ales în zona
climatului temperat şi rece.
Fenomenul se poate produce într-un ritm
accelerat ca urmare a invaziilor de aer cald şi
apare frecvent în lunile februarie-martie, mai
întâi în Câmpia Tisei, în sud-vestul şi sudul
ţării.
În zonele de deal şi în Moldova în luna martie,
iar la munte în lunile aprilie-mai.
 Topirea zăpezilor şi ploi
Topirea zăpezilor suprapusă cu căderea precipitaţiilor se
produce în perioada de primăvară-vară. Fenomenul a fost
caracteristic pentru inundaţiile şi viiturile catastrofale produse,
în mai 1970, în Transilvania, pe Olt, Siret şi Dunăre.
În primele 12 zile din luna mai au căzut în bazinele Mureş şi
Someş în jur de 100 mm precipitaţii. Apoi, între 12 şi 14 mai, au
mai căzut încă pe atâtea şi pe alocuri chiar mai mult.
Ploile au găsit în partea joasă a bazinelor solul saturat în
proporţie de 80 %, iar la munte au topit stratul de zăpadă şi s-au
format viituri puternice în toate bazinele de pe faţada vestică a
Carpaţilor.
Undele de viitură formate în bazinele hidrografice au provocat
mari pagube materiale.
 Alte cauze
Viiturile pot apare şi ca urmare a ruperii unor baraje care
nu rezistă la presiunea masei de apă în urma unor
alunecări, sau alte accidente.
Dintre accidentele produse pe plan mondial, 69 % au
apărut la barajele din pământ şi anrocamente şi 31 % la
alte tipuri de baraje. Cauza o constituie neomogenitatea
materialelor din umplutură în care se poate produce
sufoziune fizică, eroziune regresivă, tasări sau pot apare
viituri înainte de terminarea barajului.
Uneori, astfel de viituri pot apare şi ca urmare a unor
accidente produse deliberat cum s-a întâmplat cu barajul
Dneproghes de pe Nipru.
 Factorii care favorizează formarea viiturilor
Condiţiile climatice cu circulaţia maselor de
aer.
Precipitaţiile
Relieful cu altitudinea, densitatea de drenaj,
forma bazinelor, panta, expunerea versanţilor.
Solul cu textura,
Vegetaţia.
Activităţile umane cu defrişarea, lacurile de
acumulare, îndiguiri, neglijarea labiilor.
Viitura simplă (A) şi compusă (B)
Viituri simple au hidrograful cu un singur vârf, fiind bine
evidenţiate perioadele de creştere (Tcr) şi de descreştere (Tsc).
Cele două perioade au continuitate, dar cu gradienţi diferiţi.
 Cauzele
Viiturile simple sunt specifice ploilor torenţiale cum au
fost cele din octombrie 1972 şi iulie 1975 în partea de sud
a României în cazul cedării unor baraje create de om sau
formate de alunecări, avalanşe, sau zăpoare.
Pot proveni şi din topirea bruscă a zăpezilor, în special în
zona climatului temperat şi rece.
In România, fenomenul este caracteristic pentru partea
vestică şi sud-vestică în intervalul februarie-martie în
zonele deluroase, în Moldova în luna martie şi în lunile
aprilie-mai la munte. Fenomenul poate apare, de asemenea
ca urmare a apariţiei zăpoarelor, în special când ruperea
gheţurilor de pe un râu începe din cursul superior spre cel
inferior.
 Viituri compuse
Viituri compuse rezultate din însumarea a două sau mai multe
ploi, la diferenţă mică între ele suprapuse pe perioada de
scădere, fapt care duce la creşterea duratei totale. In felul
acesta viitura va avea două sau mai multe vârfuri provocate de
ploi succesive, de topirea zăpezilor sau din suprapunerea celor
două procese datorită faptului că a doua viitură a apărut înainte
de a se termina prima, în timp ce nivelurile acesteia se găseau
în descreştere.
Ele se întâlnesc, în general, la râuri mari, cu mai mulţi afluenţi
principali s-au la bazine alungite, care trec prin mai multe
unităţi de relief sau prin regiuni climatice diferite.
În România, astfel de viituri apar în perioada apelor mari şi a
viiturilor de primăvară.
 Elementele viturii
Timpul sau perioada de creştere (Tcr) este timpul dintre
momentul în care nivelurile şi debitele încep să crească şi
momentul atingerea celui mai ridicat nivel şi debit de apă.
Timpul sau perioada de descreştere (Tsc), defineşte intervalul
de timp între nivelul maxim şi sfârşitul viiturii, fiind mult mai
mare, ca durată, în raport cu timpul de creştere.
Timpul sau durata totală a viiturii (Ttot) rezultă din însumarea
celor două faze de creştere şi de scădere sau intervalul de timp
dintre momentul în care nivelurile şi debitele încep să crească
până în momentul în care tind să revină la valorile iniţiale.
Toate aceste caracteristici se măsoară în ore.

Ttot = Tcr + Tsc

 Forma şi coeficientul de formă
Forma viiturii se obţine prin reprezentarea
grafică a nivelurilor sau a debitelor
determinate pe parcursul viiturii.

Coeficientul de formă a viiturii (γ) se obţine

din forma hidrografului şi poate fi cuantificat
ca fiind raportul dintre suprafaţa totală a
hidrografului viiturii şi suprafaţa
dreptunghiului în care aceasta se se înscrie
viitura. Valorile acestui coeficient vor fi
întotdeauna subunitare.
 Volumul şi stratul scurs
Volumul total al viiturii (Wt), calculat pe baza hidrografului,
cunoscând scara de variaţie a debitelor şi a timpului.
-Se face reprezentarea grafică a viiturii pe o hârtie milimetrică,
-Se planimetrează suprafaţa delimitată de hidrograful viiturii
şi numărul de cm2 obţinuţi şi se multiplică cu produsul scărilor.
Se poate, de asemenea, determina şi volumul total ca fiind suma
volumelor, pentru perioada de creştere (Wcr) şi de scădere (Wsc)
a viiturii.
Wtot = Wcr + Wsc

Stratul mediu scurs (hv) se calculează ca raport între volumul

total al viiturii (Wtot) şi suprafaţa bazinului (Sb).

hv = Wtot / Sb
 Debitul maxim
Debitul maxim al viiturii (m3/s) este dat
de cea mai mare valoare a debitului de
apă înregistrată la cel mai ridicat nivel.
Coeficientul de scurgere al viiturii (C)
rezultă ca raport între grosimea stratului
scurs (hv) şi al precipitaţiilor căzute (hp)

C = hv/hp
 Scurgerea maximă specifică

Scurgerea maximă specifică qmax (l/s

km2) se obţine prin raportul dintre
valoarea debitului maxim al viiturii
înregistrat (QMv) (l/s) şi suprafaţa
bazinului de recepţie (Sb).

qmax = QMv / Sb
 In România
În România, pentru râul Someş la Satu Mare la un debit
maxim de 3 342 m3/s şi o suprafaţă de bazin de 15 000 km2 a
rezultat o scurgere maximă specifică de 223 l/s.km2.

Pentru Olt la Stoeneşti, care în 1975 la 2 220 m3/s la o

suprafaţă bazinală de 22 683 km2, o scurgere maximă
specifică de 98 l/s. km2.
Pentru râul Dunărea care în 1970 avea la Ceatalul Chiliei 15
500 m3/s la o suprafaţă bazinală de 800 000 km2 avea o
scurgere medie specifică de numai 19,4 l/s.km2.
Rezultă o scădere a scurgerii medii specifice proporţional cu
creşterea suprafeţei bazinului aceasta având rol de ponderare
şi de atenuare a debitelor maxime.
 Timpul de propagare
Timpul de propagare în albie este un alt parametru important
al unei unde de viitură, prevederea lui fiind de o foarte mare
importanţă pentru prognoza creşterii nivelurilor şi a măsurilor
care se impun a fi luate în aval.
Atenuarea undelor de viitură se datoreşte faptului că albia
majoră contribuie la creşterea substanţială a secţiunii de
scurgere şi la înmagazinarea temporară a unui volum de apă,
din perioada de vârf a viiturii, pentru a-l ceda în perioada de
scădere a nivelurilor.
Pe râul Ialomiţa, viitura din iulie 1975, avea la Coşereni,
debitul maxim înregistrat, de 1 440m3/s, în timp ce la Slobozia
debitul maxim nu înregistra decât 590 m3/s, tocmai ca urmare
a fenomenului de atenuare în lunca.
Inundaţiile din Tecuci din 2007
Urmarea inundaţiilor din Tecuci - 2007