RELIGIA BAHÁ’Í

Religia Bahá’í este o religie independentă, monoteistă a cărei populaţie mondială numără în jur
de 5 milioane de oameni. Ei provin din peste 2.000 de grupuri tribale, rasiale şi etnice diferite şi
locuiesc în 235 de ţări şi teritorii dependente. Cartea Britannica Book of the Year (1992) arată
Credinţa Bahá’í ca fiind a doua religie în lume ca arie de răspândire geografică, după Creştinism.
Ea isi are originea în Iran din 1844, având propriile sale Scrieri, legi, calendar şi zile sfinte.
Credinţa Bahá’í ne învaţă că Fondatorii Religiilor mondiale ale lumii, inclusiv Krişna, Buddha,
Zoroastru, Avram, Moise, Isus Cristos şi Mahomed sunt Învăţători Divini trimişi de un singur
Dumnezeu care educă umanitatea prin învăţături şi legi potrivite pentru stadiul ei de dezvoltare.
Religia Bahá’í mai recunoaşte doi alţi Învăţători pentru această eră: Báb şi Bahá’u’lláh. Bahá’íi
cred că revelaţia religioasă va continua în viitor pentru a furniza îndrumarea unei “civilizaţii în
continuu progres”.
În 1844, Báb (“Poartă”) a fondat Religia Bábí. Scopul lui fundamental a fost cel de a pregăti
umanitatea pentru venirea iminentă a unui alt Învăţător Divin care urma să conducă umanitatea
într-o eră de pace universală. În 1863, Bahá’u’lláh (“Slava lui Dumnezeu”) a anunţat că El este
acea figură prevestită de către Báb, şi astfel s-a născut Religia Bahá’í.
Unitatea Religiei a fost păstrată prin prevederea unui “Legământ” scris care stabileşte principiile
de succesiune şi autoritatea instituţională a Credinţei. În Religia Bahá’í nu există cler.
Comunitatea Bahá’í se autoguvernează prin consiliile alese la nivele locale, naţionale şi
internaţionale, şi numai bahá’íi au voie să contribuie la fondurile Credinţei lor. În Iran bahá’íi au
suferit persecuţia pentru credinţa lor încă de la începuturile Religiei.
Tema principală a Revelaţiei lui Bahá’u’lláh este unitatea. El a promovat conceptul “pământul
este o singură ţară şi oamenii sunt cetaţenii ei”. Scrierile Sale conţin principii, legi şi instituiții
pentru o civilizaţie mondială, care includ: abandonarea tuturor formelor de prejudecăţi; egalitatea
între sexe, recunoaşterea unei surse comune şi unicitatea esentială a marilor Religii Mondiale;
eliminarea extremelor dintre sărăcie şi bogăţie; educaţia universală obligatorie; responsabilitatea
fiecărui individ să caute în mod independent adevărul; stabilirea unei sistem mondial, federal
bazat pe principii de securitate colectivă; precum şi recunoaşterea că religia este în armonie cu
raţiunea şi cunoaşterea ştiinţifică. Datorită angajamentului ei la aceste scopuri, Comunitatea
Bahá’í a fost un susţinător activ al organizaţiilor internaţionale cum este Organizaţia Naţiunilor
Unite.
Slujirea umanităţii este o altă învăţătură principală a Religiei Bahá’í care a condus bahá’íi să
iniţieze mii de proiecte de dezvoltare socio-economică ― majoritatea fiind eforturi modeste şi de
bază cum ar fi şcoli, campanii de sănătate în sate, şi proiecte de protecţie a mediului înconjurător
― în toată lumea.
Centrul Mondial Bahá’í din zona Acre - Haifa din Israel este în acelaşi timp centrul spiritual şi
administrativ al Credinţei Bahá’í, de când Bahá’u’lláh a fost exilat acolo în 1868. Mormintele lui
Báb de pe Muntele Carmel din Haifa şi al lui Bahá’u’lláh, lângă Acre, sunt pentru bahá’í cele
mai sfinte locuri pe pământ.
Credința Bahá'í
Credința Bahá'í este o religie monoteistă fondată de Mírzá Husayn-'Alí
Núrí cunoscut sub numele de Bahá'u'lláh (în limba arabă: Slava lui
Dumnezeu) în secolul al XIX-lea în Persia. Numărul bahá'í-lor din lume este
de aproximativ 6 milioane, fiind răspândiți în peste 200 de țări din toată
lumea. În multe din orașele mari ale lumii se află așezăminte Baha'i, chiar
temple . În București există o casă baha'i în zona Pieței Romane .
Conform învățăturilor Bahá'í, evenimentele religioase din istorie sunt văzute ca un proces
educațional evolutiv pentru omenire, prin intermediul mesagerilor lui Dumnezeu. Aceștia sunt
numiți Manifestări ale lui Dumnezeu. Bahá'u'lláh este văzut ca cel mai recent, dar nu ultimul
dintre aceștia. El a pretins că este așteptatul Salvator al lumii și Învățătorul prevestit în
Creștinism, Islamism, Hinduism, Budism, și în alte religii, și misiunea lui era să stabilească o
bază fermă pentru unitate în întreaga lume și să inaugureze o eră de pace și justiție, în care
Bahá'íi cred că inevitabil va veni.
"Bahá'í" poate fi folosit ca un adjectiv atunci când ne referim la credința Baha’i sau ca termen
pentru adepții lui Baha’u’llah. ("Baha’i" nu este un pronume care să însemne religia ca un
întreg). Cuvântul provine de la "Bahá’" (‫ )بهاء‬din limba arabă , care înseamnă “glorie” sau
“slavă”. Cuvântul Bahaism (sau Bahai’ism) a fost folosit în trecut dar acum este folosit mai rar.
Credințe
Atunci când ne referim la Învățăturile Baha’i, trei principii de bază sunt cel mai des folosite:
unicitatea Lui Dumnezeu, unitatea religiilor și unitatea omenirii. Convingerile și practicile
Baha’i își au originea în aceste principii, dar luate separat acestea ar fi o variantă simplificată a
Învățăturilor Baha’i.
Dumnezeu
Scrierile Baha’i descriu un singur, etern Dumnezeu, creatorul tuturor lucrurilor, al creaturilor și
al forțelor din univers. Existența Lui Dumnezeu e considerată a fi eternă, fără început și fără
sfârșit și este descris de nepătruns, inaccesibil, sursa tuturor Revelațiilor, veșnic, atotștiutor,
omniprezent și atotputernic. Deși inaccesibil direct, Dumnezeu este văzut ca fiind conștiința
omului, cu o voință și cu un scop. Conform învățăturilor Baha’i, Dumnezeu își exprimă această
voință în multe moduri, prin intermediul mesagerilor divini care sunt numiți și Manifestările Lui
Dumnezeu sau câteodată educatori divini. Exprimând voința Lui Dumnezeu aceste Manifestări
sunt văzute ca punând bazele religiei în lume.
Învățăturile Baha’i afirmă că Dumnezeu este prea măreț pentru a putea fi pe deplin înțeles de
oameni sau pentru a-și crea o imagine clară și completă. În religia Baha’i sunt folosite mai multe
titluri pentru a-L descrie pe Dumnezeu ( cel Atotputernic, cel Atotiubitor, cel Mărinimos, cel
Milostiv, cel Generos, cel Atotglorios etc.) și este pus un accent substanțial pe monoteism și pe
interpretarea unor doctrine, cum ar fi Sfânta Treime, într-un mod simbolic mai degrabă decât
într-un sens literal.