Structura lucrării

1. Introducere – Scurtă prezentare a Sfântului Munte Athos

2. Cuprins – Icoane făcătoare de minuni
A. Icoana Maicii Domnului Cucuzelissa
B. Icoana Maicii Domnului Glicofilussa (Dulcea Sărutare)

C. Icoana Maicii Domnului Gherontissa

D. Icoanele Maicii Domnului Paramythia, Junghiata
(Esphagmeni), Vimatarissa (Ctitoriţa), Pantanassa,
Theotokos, Elaiovritissa
3. Concluzii
- Bibliografie

1
 1. Scurtă prezentare a Muntelui Athos

Loc ales, Grădină a Maicii Domnului, martor şi moştenitor al strălucitei culturi

bizantine, Sfântul Munte Athos este tezaurul cel mai de preţ al Sfintei Ortodoxii, tăria,
lauda şi mândria ei.
Astfel pe Athos, s-au întâlnit, prin reprezentanţii lor spirituali mai toate ţările
ortodoxe, care şi-au dat concursul pentru dăinuirea mănăstirilor athonite, încât
Muntele athos este opera întregii Ortodoxii.1
Sfântul Munte Athos din N-E Greciei este după Ţara Sfântă, cel mai important
şi mai sfânt loc pentru lumea creştin-ortodoxă. Acesta a rezistat vreme de peste o mie
de ani multor eresuri, războaie şi alte pericole. Muntele Athos are 20 de mănăstiri
mari, 30 de schituri şi peste 200 de paraclise, în care se închină şi trăiesc în rugăciune
şi post, nenumărate cete de monahi ortodocşi. Sfântul Munte este considerat ca fiind
Taborul Ortodoxiei bimilenare.
Pe acest munte s-au jertfit pentru Dumnezeu, s-au rugat şi s-au nevoit sfinţi,
cuvioşi, isihaştrii, rugători, care totodată au combătut eresurile şi au apărat Ortodoxia
învăţând calea mântuirii pe toţi cei ce Îl caută pe Hristos. Din punct de vedere istoric,
Muntele Athos a stat sub ocupaţie otomană mai bine de 5 secole, dar a supravieţuit,
fapt pentru care şi voievozi români precum Ştefan cel Mare şi Sfânt, Petru Rareş,
Alexandru Lăpuşneanu, Neagoe şi Matei Basarab, au contribuit la conservarea şi
înnoirea mănăstirilor athonite. Rezultatul acestor contribuţii au dus la coagularea unui
statut care distingea aşezările monahice, de cele din afara Sfântului Munte între
secolele XIV-XIX. Totodată aici au fost prezenţi şi monahi români.2
Bucuria monahilor atoniţi o formează, în special, liniştea duhovnicească şi
frumoasele slujbe nocturne, unice în lumea contemporană. Dar tristeţea monahilor din
Sfântul Munte Athos, este frica de laicizare a muntelui prin numeroşii turişti care
provin mai din toate colţurile lumii, dar mai ales a femeilor.
Aflându-se sub puterea protectoare a Maicii Domnului, Născătoarea de
Dumnezeu îşi exercită puterea prin intermediul icoanelor şi nu numai. Aşadar,
majoritatea icoanelor cu puteri tămăduitoare sunt şi ele închinate celei supranumite
„Theotokos”.

1
***, Scurt îndrumător pentru pelerinii români, Schitul Românesc Prodromu. Sf. Munte Athos. Grecia,
1998, p. 3.
2
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Muntele Athos, Vânători – Neamţ, Editura Mănăstirea
Sihăstria, 2005, Ed. A 4-a, rev., pp. 5-6.

2
2. Icoane făcătoare de minuni
A. Icoana Maicii Domnului Cucuzelissa - Mănăstirea Marea Lavră (Megistis
Lavras)

Marea Lavră este situată în unghiul de N-E al peninsulei Athos şi este cea
dintâi mănăstirea cu viaţă de obşte din Sfântul Munte. A fost ridicată de Sfântul
Atanasie Athonitul, în 963 cu ajutor imperial bizantin, în persoanele împăraţilor,
Nichifor Focas şi Ioan Tsimiskes. Până la acea vreme, monahismul athonit era un
monahism isihast, ascetic şi idioritmic, al cărui părinte şi mentor a fost Cuviosul Petru
Athonitul.
Datorită creşterii numărului de monahi din Sfântul Munte Athos, se simţea
nevoia unei organizări, îndreptată spre cele nelumeşti. Aşa a luat naştere în Athos
prima chinovie, cu pronia lui Dumnezeu şi cu stăruinţa Sfântului Atanasie Athonitul.
Se numeşte Lavra sau Marea Lavră, şi este considerată cea dintâi mănăstire în familia
celor 20 de mănăstiri athonite, sub tutela ei, sub jurisdicţia ei, aflându-se totalitatea
chiturilor şi sihaştrilor din jurul vârfului Athos.
Hramul iniţial al mănăstirii, fixat de ctitor, a fost Buna Vestire, ulterior fiind
ales ca şi hram, Sfântul Atanasie Athonitul.3
La intrarea în incinta mănăstirii se află un paraclis, unde se găseşte icoana
„Cucuzelisa”, înaintea căreia se ruga şi cânta Sfântul Ioan Cucuzel.
Paraclisul în care se află icoana „Cucuzelisa”, a fost zidit de voievodul nostru
Constantin Brâncoveanu, în anul 1713.
Icoana este placată cu argint, iar Maica Domnului şi Iisus Hristos sunt
reprezentaţi cu coroană pe cap, fapt ce consemnează că Născătoarea de Dumnezeu
este „Maică şi Împărăteasă a noastră a tuturor”.
Paraclisul în care se află icoana Maicii Domnului „Cucuzelissa” este socotit al
doilea după Biserica cea Mare. Aici, dinaintea icoanei odinioară numită Economiţa
sau Temuta, icoană înaltă de 1,21 m şi lată de 0,91 m, se cântă zilnic Paraclisul pentru
bunăstarea mănăstirii, a neamului şi a întregii creştinătăţi. Această sfântă icoană este
aşezată pe coloana de nord din faţa catapetesmei. Se spune că este una din cele 70 de
copii ale icoanei Maicii Domnului pictate de Sfântul Evanghelist Luca. Unele ipoteze
susţin că ea a fost pictată în secolul al X-lea. Icoana fusese la început amplasată pe
3
Ibidem, pp. 91-92.

3
catapeteasma Bisericii Mari, ulterior fiind aşezată în paraclisul care îi poartă numele.
Pe parcursul unui an este scoasă de 3 ori afară (Crăciun, Paşte şi de ajunul sărbătorii
Sfântului Atanasie) şi purtată cu mare alai şi adusă în Biserica Mare.
Până în anul 1914, de icoană era atârnat un ban de aur, darul Ceresc al
Preacuratei către Cuviosul Ioan Cucuzel. În 1914, l-au cerut românii ca să strângă
fonduri, fiindcă era făcător de minuni.
În Paraclisul Maicii Domnului Cucuzelissa, în diaconiconul drept din sfântul
altar a fost gîzduită o vreme o copie minunată şi mai mare a icoanei Preacuratei
Cucuzelissa. Maica Domnului este încadrată de 22 de prooroci ai Vechiului
Testament şi regi, sub formă de Evanghelişti, profeţiind venirea Domnului pe pământ
şi preafericita naştere din Fecioară. Copia acestei icoane a fost realizată pentru
Biserica Serbiei.4
Există numeroase legende legate de forţa sfinţitoare a acestei icoane. Se spune
că odată, cântând Cuviosul Ioan Cucuzel la o priveghere, a adormit, iar Maica
Domnului din icoană i-a zis: „Cântă-mi ioane, şi mă laudă, căci nici eu nu te voi
lăsa!”. Altădată, se presupune că această icoană la tămăduit pe sfânt de o boală de
picioare.
Peştera în care a sihăstrit Sfântul Ioan Cucuzel, se află aproape de Mănăstirea
Megistis Lavras, iar craniul lui se păstrează în biserică.5

B. Icoana Maicii Domnului Glicofilussa (Dulcea Sărutare) – Mănăstirea

Filoteu

Mănăstirea Filoteu, cu hramul Buna Vestire, este considerată de părinţii greci

a fi una dintre cele mai însemnate mănăstiri cu viaţă de obşte din Sfântul Munte
Athos. Este patronată de arhimandritul Efrem, un mare isihast, care împreună cu un
mare număr de ucenici de la schitul Sfântul Artemie, a dat viaţă mănăstirii ce ajunsese
în paragină. În prezent, Filoteu are cel mai numeros personal – cu peste 80 de monahi

4
Arhimandrit Teofilact Marinakis, Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la Sfântul
Munte Athos, Traducere Zenaida Anamaria Luca, Galaţi, Editura Bunavestire, 2002, pp. 196-198.
5
Arhimandrit Ioanichie Bălan, op. cit. pp. 97-98.

4
tineri. Mănăstirea se caracterizează printr-o înaltă viaţă duhovnicească e rugăciune,
tăcere, isihie, post şi desăvârştiă armonie.
Întemeietorul aşezământului monastic a fost Cuviosul Filotei, în secolul al X-
lea, având ajutor bizantin. Este de remarcat contribuţia mai multor domnitori români
care au ajutat întreţinerea, ba chiar restaurarea ei.
La această mănăstire se află Icoana Maicii Domnului numită „Glicofilusa”,
care se traduce „Dulcea Sărutare” datând din secolele VIII-IX. Este descrisă ca fiind
de o deosebită frumuseţe şi măreţie, supravieţuind iconoclasmului.
Pe vremea împăratului prigonitor de icoane Teofil, un patrician pe nume
Simeon, avea o soţie evlavioasă numită Victoria. Aceasta deţinea o icoană a Maicii
Domnului căreia i se închina, icoană numită Dulcea Sărutare. Vrând să o salveze de
prada iconoclaştilor, a dus-o pe ţărmul mării şi i-a dat drumul pe apă. Icoana s-a
ridicat pe verticală, străbătând Marea Marmara, Helespontul şi Marea Egee, ajungând
în micul port al Mănăstirii Filoteu. Stareţul a avut o vedenie referitoare la această
icoană ce va să vină pe apă, şi a coborât jos în port, a scos icoana din apă şi a aşezat-o
pe ţărm. În locul unde a aşezat stareţul icoana, a răsărit un izvor de apă sfinţită.
Monahii au dus icoana în mănăstire şi au aşezat-o în locul în care se află şi azi,
cinstind-o în psalmi şi cântări bisericeşti. Se spune că icoana de la Filoteu este una
dintre cele 73 de icoane pictate de Sfântul Evanghelist Luca. Este foarte minunată şi
inspiră spaimă prin măreţia ei.
Icoana are două feţe. Pe una dintre ele, este pictată Dulcea Sărutare, iar pe
cealaltă Răstignirea Domnului. Icoana este aşezată pe coloana din strana stângă în
Biserica Mare, în faţa catapetesmei. Are lungimea de 1,26 m şi lăţimea de 0,87 m.
Legate de puterea acestei icoane circulă atât de multe legende întrucât nu se
cunosc în întregime.
Una dintre cele mai de cunoscute legende ale acestei icoane, este cea a Fiului
Harului Maicii domnului Dulcea Sărutare.
Legenda relatează că un creştin din satul Paraoa de lângă târgul Enos în Tracia
de Răsărit, îşi dorea de mult timp un fiu. Era foarte mare dorinţa acestuia dar şi
amărăciunea. Într-una din zile se ruga Maicii Domnului să îi dăruiască un fiu şi luase
ulei sfinţit din candela icoanei. S-a uns pe sine şi pe nevasta sa, în acelaşi an, fiind
binecuvântat cu un fiu. În semn de mulţumire, a donat mănăstirii un catâr. Monahii au
aflat foarte târziu că acel copil este rodul rugăciunii la Dulcea Sărutare.6
6
Arhimandrit Teofilact Marinakis, op. cit., pp. 268-273.

5
 C. Icoana Maicii Domnului Gherontissa – Mănăstirea Pantokrator

Ca şi celelalte mănăstiri athonite amintite, Mănăstirea Pantokrator

(Atotţiitorul), a fost construită sub stindard bizantin, de către 2 generali Alexie şi Ioan,
care după ce au întemeiat acest loc de închinăciune în 1357, s-au călugărit. În 1385,
mănăstirea este mistuită de un incendiu, fiind restaurată de Antonie, patriarhul
Constantinopolului şi de către Manuel II Paleologul. Fresca din biserică este de mare
preţ, fiind executată de către Manuil Panselinos în sec XIV. După căderea Bizanţului
în 1453, mănăstirea este susţinută de ajutor român.7
În anul 1896, un anumit părinte Teofil din Lesvos, suportă cheltuielile ridicării
unui iconostas din marmură, care susţine icoana Maicii Domnului Gherontissa. Acest
iconostas se află în stânga troiţei Bisericii Mari de la Mănăstirea Atotţiitorului.
Timpu şi-a pus amprenta asupra structurii icoanei, astfel încât pe alocuri e
crăpată iar marginea de sus fiind puţin curbată. O înfăţişează pe Maica Domnului fără
Prunc, dimensiunile ei atingând aproximativ 2 m lungime, respectiv 1,3 m lăţime. A
fost pictată pe pânză de in, iar înspre exterior având o minunată ferecătură de argint.
Povestea icoanei se leagă de minunea pe care a săvârşit-o şi de la care şi-a primit
numele de „Gherontissa”
Legenda spune că mănăstirea a avut un egumen îmbunătăţit, care întruchipa o
serie de calităţi duhovniceşti aparte. Practica principalele mijloace de asceză creştină,
făcând milostenie, petrecându-şi timpul într-o isihie apăsătoare, rugându-se neîncetat.
Într-una din zile, simţindu-şi aproape sfârşitul zilelor, a rugat pe preotul care oficia
sfânta slujbă din acea zi să grăbească puţin Sfânta Liturghie, ca el să se poată
împărtăşi. Preotul, necunoscând taina sfârşitului zilelor egumenului, a uitat de cerinţă.
Atunci Maica Domnului Gherontissa, văzând nedumerirea şi neliniştea bătrânului
stareţ, i-a vorbit din icoană preotului, zicând: „Scurtează şi fă precum ţi-a zis
egumenul, căci se apropie ceasul adormirii sale”.
De aici şi-a luat numele icoana Maicii Domnului Gherontissa.8

7
Arhimandrit Ioanichie Bălan, op. cit., pp. 130-131.
8
Arhimandrit Teofilact Marinakis, op. cit., pp. 240-242.

6
 D. Icoanele Maicii Domnului Paramythia, Junghiata (Esphagmeni),
Vimatarissa (Ctitoriţa), Pantanassa, Theotokos, Elaiovritissa – Mănăstirea
Vatopedi

Situată lângă un mic golf în partea de N-E a Peninsulei, mănăstirea Vatoped

cu hramul Buna Vestire, aminteşte prin construcţia ei de o fortăreaţă menită să apere
credinţa strămoşească şi să propăvăduiască cultura şi civilizaţia bizantină şi dincolo de
zidurile ei.

Prin Imperiul Bizantin, creştinismul răsăritean s-a impus prin Biserică, care
era al doilea centru de putere după împărat. Din puctul de vedere al Vatopedului,
Bizantul a reprezentat un factor de cultură şi civilizaţie, devenind centrul care a ajutat
Biserica Ortodoxă să se impună în această parte; cultura şi civilizaţia mănăstirii
vatopedine este ,,expresia culturii şi civilizaţiei bizantine”.9

Junghiata (Esphagmeni). Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului,

cunoscută şi sub numele de Junghiata, este o frescă din secolul al XIV-lea, pictată în
colţul sud-estic al pronaosului Paraclisului Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir de la
Vatopedi. La Mănăstirea Vatopedi era un ierodiacon, având ascultare de paraclisier.
Acesta avea un prost obicei să vină la trapeză după ce se strângea masa, în felul acesta
dând trapezarului o muncă în plus.

Într-o zi, paraclisierul întârziase din nou şi venind la trapeză i-a cerut
trapezarului să îi pună de mâncare. Acela, se mâniase şi mustrându-l a refuzat să îi dea
de mâncare în ciuda insistenţelor eclesiarhului. Nervos, a ieşit din trapeză şi a intrat în
Biserică, oprindu-se în faţa icoanei Maicii Domnului, adresându-i vorbe aspre, ca mai
apoi să îi înfigă un cuţit în obraz. După ce şi-a venit în fire, a reaizat că din rană ţâşnea
sânge ca apa dintr-o cişmea. Cuprins de o spaimă de moarte, a căzut cu faţa la pământ,
dinaintea sfintei icoane, cerând iertare Născătoarei. 10

9
Ierod. Cleopa Paraschiv, Pelerin în Sfântul Munte Athos. Sfânta Mare Mănăstire Vatopedi, Vatra-
Dornei, Editura Panaghia, Colecţia „Rugul Aprins”, 2005, pp. 44-45.
10
Arhimandrit Teofilact Marinakis, op. cit., 46-48.

7
 Nu după mult timp, fraţii auzind despre minune, au venit împreună cu
egumenul lor la biserică şi au văzut minunea. Ucigaşul de icoane, a orbit şi a
înnebunit pentru o perioadă de 3 ani, atrăgând mila celor din jur, ca după 3 ani, să îşi
revină după o arătare a Maicii Domnului în vis. Înainte de sfârşitul zilelor
eclesiarhului, Fecioara i s-a arătat din nou, îmbucurându-l cu iertarea ei.11

Maica Domnului Mângâietoarea (Panaghia I Paramythia). Este icoana

pictată în Paraclisul care este închinat şi în care poate intra oricine urcă cele câteva
trepte ale scării din dreapta intrării Bisericii. Pe vremea când piraţii din Berberia,
Egipt şi Turcia, bântuiau Coastele Mediteranei s-a întâmplat să debarce într-o noapte
nişte piraţi şi pe ţărmul din faţa mănăstirii. Aceştia s-au ascuns în tufişuri, pândind
momentul deschiderii porţilor, având de gând să năvălească în mănăstire, să îi
robească pe monahi, să prade tezaurul şi să pricinuiască alte daune mănăstirii.

După ce au săvârşit slujba Sfintei Liturghii şi s-au închinat icoanei Maicii

Domnului, părinţii s-au retras în chilii, rămânând numai egumenul în faţa icoanei
Mângâietoarei. Pe când se pregătea să plece şi să închidă biserica, Născătoarea i-a
spus din icoană să nu deschidă porţile de dimineaţă ci să se urce pe ziduri ca să îi
alunge pe piraţi. Egumenul şi-a întors mirat privirea spre icoană, şi a văzut cum chipul
Maicii Domnului şi a lui Hristos se făcuseră vii, Pruncul avea chipul întunecat şi ţinea
mâna dreaptă aşezată pe gura Maicii Sale spunându-i să lase aceşti monahi să fie
străpunşi de sabia piraţilor din pricina fărădelegilor lor. Maica Domnului cu blândeţe
îşi plecase capul, luându-i mânuţa Pruncului Iisus şi rosteşte egumenului aceleaşi
cuvinte prevestitioare. Egumenul a făcut ascultare, iar cu ajutorul Preacuratei, i-a
strâns pe monahi, învingându-i pe piraţi, care se presupunea că erau turci, conform
unui manuscris aflat la Mănăstirea Panteleimon. De atunci icoana se numeşte
Prevestititoarea, fiind pictată în sec. al XIV-lea.

Icoana Mângâietoarea este o frescă ce fusese pictată pe zidul de dinafara

Paraclisului Sfântului Nicolae de unde a fost desprinsă şi unde acum arde numai

11
Ibidem, p. 48.

8
candela ei. Mai târziu icoana a fost mutată şi astăzi se află pe un tetrapod din
Paraclisul care i-a fost închinat.12

Icoana Maicii Domnului izvorâtoare de untdelemn sau „Cămărăşiţa”

(Elaiovritissa)

Această icoană se păstrează la Mănăstirea Vatopedi, este îmbrăcată în argint şi

a fost lucrată în secolul XV. Se află în cămara mănstirii şi în Vinerea din săptămâna
luminată este adusă în Biserica cea Mare fiindcă atunci este prăznuită. Cuviosul
părinte, nevoitor îmbunătăţit, părintele Ghenadie, era un om al rugăciunii, un vas ales,
ce primise într-ânsul darul harului dumnezeiesc, cu alte cuvinte, ducea o viaţă
îngerească. De aceea s-a învrednicit cuviosul părinte să vadă următoarea minune:
Mănăstirea era într-o vreme în mare lipsă de untdelemn. Părintele econom a luat
decizia de a conserva ultimele resurse de ulei, menindu-l a fi folosit doar pentru
candele şi pentru sfinţi, pentru că doar dânşii îl puteau înmulţi. Monahii nu au mai
beneficiat de untedelemn la trapeză, în ciuda faptului că erau slăbiţi de eforturile
zilnice prin care le depuneau. Toţi i s-au adresat stareţului Ghenadie, să schimbe
situaţia, acesta fiind conştient că Născătoarea de Dumnezeu va face milostenie faţă de
ei. Acest optimism este accentuat şi de motivul pentru care hramul mănăstirii este
Bunavestire. Făcând ascultare, părintele econom a sesizat a doua zi, în ciuda
aşteptărilor sale, că butoaiele de untdelemn erau pline, ba încă dădeau şi pe dinafară.
Monahii au recunoscut aportul adus de Sfânta Fecioară, urmând ca ei să se închine, să
cânte şi să cinstească icoana „Cămărăşiţei”, emanatoare de miresme frumos
mirositoare. Economul se îngrijeşte ca totdeauna candela din faţa icoanei, să fie
aprinsă.13

Icoana Maicii Domnului Pantanassa

12
Ibidem, pp. 50-52.
13
Ibidem, pp. 55-56.

9
 Este o icoană pe lemn, portabilă din secolul al XVII-lea, adusă la Vatopedi de
către Gheronda Iosif Vatopedinul. Această icoană are un har deosebit, fapt redat de o
întâmplare miraculoasă: un tânăr care s-a închinat la icoană a fost aruncat la pământ de o
putere nevăzută.14 După aceasta, a mărturisit părinţilor că era necredincios şi că practica
vrăjitoria. Această intervenţie a Maicii Domnului din sfânta icoană l-a făcut pe acest tânăr
să îşi schimbe viaţa şi să revină pe calea dreptei credinţe.

Totodată, se cunosc foarte multe cazuri de vindecare ale cancerului după

citirea Acatistului sau a Paraclisului Maicii Domnului Pantanassa. În ultimii ani, au fost
aduse în Rusia 3 copii ale icoanei Pantanassa, una la Biserica Tuturor Sfinţilor din
Moscova, a dou al Mănăstirea Schimbării la Faţă din Novospaski, iar a treia la Mănăstirea
Vaalam. Tot acum sunt aduse şi în România 2 copii, una la biserica rusă din Bucureşti şi
una la Mănăstirea Oaşa din Alba.

Multe minuni, vindecări de cancer, au fost săvârşite de Icoana Maicii

Domnului Pantanassa, un exemplu plauzibil ar putea fi: O astfel de minune este relatată
de Pavel Ipaspistis din Grecia care spune că vizitând Mănăstirea Vatopedi în 1994, s-a
rugat la Icoana Pantanassa pentru mama sa care avea o tumoră a pielii faciale. El s-a rugat
Maicii Domnului promiţând că îşi va lăsa acolo cruciuliţa de aur, a luat ulei de la candelă,
iar mama sa ungându-se pe faţă cu acel ulei, s-a tămăduit. Aflată la spital pentru
cauterizare, doctorii i-au dat un verdict favorabil: tumora a dispărut.

Minunea care a determinat aducerea icoanei Pantanassa în Rusia, s-a întâmplat

în 1991, la Centrul Oncologic Infantil din Moscova. Aici era internat un băieţel de 8 ani,
pe nume Mihail Iacunin, din oraşul Togliatti, fiind suferind de cancer la ochi. Mama sa,
stătea alături şi se ruga în faţa unei iconiţe de hârtie, copie a icoanei Maicii Domnului
Pantanassa. A văzut împreună cu o prietenă, cum din icoană ies raze de lumină, dar după
câteva zile, în timpul unei nopţi, a constatat că băiatul murise. A alergat după o infirmieră,
iar la întoarcerea lor în salon, a văzut cum două raze de lumină a pătruns corpul băiatului,
în ciuda faptului că în încăpere era o beznă totală. Imediat inima băiatului şi-a reluat
activitatea cardiacă.15

14
Colectivul Sfintei Mănăstiri Vatopedi, Mărturie Athonită în România. Pelerinajul Arhimandritului
Efrem, Karyes, (Careia) Editura Sf. Mare Mănăstire Vatopedi, Ediţia I, 2004, p. 188.
15
Ibidem, pp. 188-189.

10
 Concluzii:
Având în vedere că Sfântul Munte Athos, se află sub mâna protectoare a Maicii
Domnului, majoritatea icoanelor făcătoare de minuni de aici, o reprezintă pe Sfânta
Născătoare.
Majoritatea mănăstirilor athonite, poartă hramul Buneivestiri sau al altor praznice
închinate Preacuratei Fecioare.
În zonele în care viaţa duhovnicească se află la un anumit nivel superior, este de
remarcat că Muntele Athos, e într-adevăr o Grădină a Maicii Domnului.

Bibliografie:

11
 Cărţi:
1. ***, Scurt îndrumător pentru pelerinii români, Schitul Românesc
Prodromu. Sf. Munte Athos. Grecia, 1998
2. Bălan, Arhimandrit Ioanichie, Pelerinaj la Muntele Athos, Vânători –
Neamţ, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2005, Ed. A 4-a, rev.
3. Colectivul Sfintei Mănăstiri Vatopedi, Mărturie Athonită în România.
Pelerinajul Arhimandritului Efrem, Karyes, (Careia) Editura Sf. Mare
Mănăstire Vatopedi, Ediţia I, 2004.
4. Marinakis, Arhimandrit Teofilact, Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii
Domnului de la Sfântul Munte Athos, Traducere Zenaida Anamaria Luca,
Galaţi, Editura Bunavestire, 2002
5. Paraschiv, Ierod. Cleopa, Pelerin în Sfântul Munte Athos. Sfânta Mare
Mănăstire Vatopedi, Vatra-Dornei, Editura Panaghia, Colecţia „Rugul
Aprins”, 2005

12