Psihopatologia vietii in strada

Dr. Ileana Negru

Dr. Simona Popescu
Psiholog Victor Badea

Asociatia Samusocial din Romania (SSR) este o organizatie neguvernamentala

nonprofit romaneasca care a luat fiinta in 2004, preluand proiectele initiate inca din
anul 1997 de organizatia Medici fara Frontiere. Proiectul asociatiei este destinat
persoanelor adulte fara adapost din Bucuresti, a caror numar este estimat la
aproximativ 5000 de persoane. SSR acorda asistenta medicala , sociala si
psihologica pentru aproximativ 3000 de persoane. Se acorda peste 7000 de
consultatii medicale, 1900 consultatii si interventii sociale, 450 de evaluari si
consilieri psihologice.
In urma experientei acumulate in lucrul cu aceasta categorie de beneficiari au
fost constatate o serie de modificari ale personalitatii constind intr-o adaptare
patologica la conditiile mediului de viata. Aceste observatii sint de natura sa
orienteze serviciile de asistare a acestui grup populational astfel incit sa raspunda
integrativ nevoilor lor specifice.
Universul personal in care sintem obisnuiti a ne desfasura activitatile si viata
este iremediabil distrus odata cu ajungerea in strada. Dispare universul familiar,
structurat pe trei coordonate definite si anume spatiu (camin), timp (rutina zilnica,
loc de munca) si relational (familie, prieteni, cunostinte). Odata cu ajungerea in
stada acest univers inainte relativ bine structurat este inlocuit cu un spatiu amorf cu
doua coordonate imprecis definite si anume satisfacera nevoilor bazale (instinctul de
surpavietuire) si violenta caracteristica vietii in strada. Toate acestea au ca prime si
principale efecte aparitia sentimente de spaima/nesiguranta, furie,
neputinta/frustrare, inadecvare
Ca mijloc de adaptare patologica la acest nou univers nesigur si in continua
schimbare precum si la multitudinea de sentimente nou aparute ce bulverseaza
psihicul in structurile lui cele mai intime apare o recladire interioara patologica ce
duce la aparitia unei simptomatologii asemanatoare psihozelor la persoane anterior
normale (fara tulburari psihiatrice). Datorita sentimentelor de nesiguranta si a
rejectiei societatii spatiul intim se restringe, in cazurile grave dincolo de limitele
corpului fizic, aparind o adevarata prabusire in sine insusi. Spatiul personal se
restringe pina la disparitie. In unele cazuri se pastreaza un simulacru (un obiect, o
fotografie, buletinul etc) al acestui spatiu personal. Spatiul social se largeste la
infinit devenind insa extrem de versatil si aproape complet nestructurat. Apar o serie
de comportamente, afecte ideatie deviate de la normalul acceptat ca mijloc de
adaptare si de supravietuire in universul strazii. Initial acestea aparind functie de
interlocutor in scopul obtinerii de beneficii ca apoi sa fie permanente si inadecvate.
La toate cele prezentate mai sus se adauga consumul de alcool (cel mai la
indemina anxiolitic), in cantitati mari si de proasta calitate, ceea ce in timp duce la
afectarea sistemului nervos central. De loc de neglijat este privarea cronica de somn.
De mentionat ca patternurile dobindite anterior ajungerii in strada sint intr-o
oarecare masura pastrate si se regasesc in comportamente, afecte si ideatie (se

1
trezesc dimineata la aceeasi ora ca anterior spunind ca se duc la „servici”). Acestea
sint rezultanta experientei anterioare si reprezinta un simulacru de normalitate.
Simptomatologia este initial punctuala, justificabila si controlata/constientizata
ca apoi sa-si piarda aceste caracteristici. Totusi si in formele grave ea prezinta
variatii ca si grad de constientizare, fiind extrem de versatila ca forma si intensitate
atit la diversi beneficiari cit si la acelasi individ. De asemenea se reduce ca
intensitate, crescind gradul de constientizare sub influenta unui consum moderat de
alcool. De asemenea simptomatologia depinde de virsta ajungerii in strada, numarul
de ani petrecuti in strada, de labilitatea si diversele accentuari premorbide ale
personalitatii.
In majoritatea cazurilor constientizarea tulburarilor este relativa pina la abolirea
completa, fapt similar psihozelor.
O tulburare des intilnita este inlocuirea unor episoade din trecut cu divese
fabulatii, initial in mod voit si constient pentru obtinerea de benficii, si apoi acestea
se transforma in confabulatii, nemaiputind rememora trecutul real.
Pentru a putea ocupa spatiul virtual si infricosator al zilei de miine creeaza
divese planuri pe care ei insisi initial le considera utopice dar pe care cu timpul le
cred perfect posibile si reale aparind fenomene de derealizare. Cea ce initial sint
actiuni programate devin apoi trecut real cu elemente confabulatorii si inegrat ca
experienta personala traita.
Dispar reperele legate de timp. Pentru a evita analizarea si rememorarea
trecutului si sentimentele de vina precum si inconsistenta zilei de miine traiesc intr-
un continuu azi. Devin incapabili sa-si planifice real timpul, sa respecte un orar, sa
onoreze o intilnire. Cei mai afectati nu mai fac nici diferenta intre zilele saptamini
sau lunile anului.
Apar diverse tulburari afective. De la relationarea defectuoasa se poate ajunge
pina la aplatizare sau inversiune afectiva. Se poate atribui inconsistentei si
versatilitatii relatiilor stabilite in strada. Se inregistreaza si manifestari de tip
ciclotimic depresia si mania avind diverse grade. Ideatia suicidara desi prezenta este
extrem de rar pusa in practica. Apar sentimente de izolare, de vina, de rejet a proriei
persoane.
Frecvent se inregistreaza somatizari ale diferitelor probleme psihice ca si un
deosebit interes declarativ pentru propria stare de sanatate in totala discordanta cu
gesturile minime necesare pentru conservarea acesteia.
Se inregistreaza o perceptie deformata asupra realitatii. Se poate inregistra
ideatie paranoida sau delir de grandoare. Intotdeauna exista cineva exterior lor care
este de vina pentru cele intimplate, fenomen initial aparut ca mijloc de aparare
impotriva sentimentului de vina, transformat apoi in ideatie paranoida (exista o
coalitie intre toate persoanele cu care intra in contact ca sa-l excluda pe el, desi el nu
are nici o vina).
In ceea ce priveste verbalizarea se inregistreaza discuri ilogice, aberante,
verbigeratie sau incapacitate de verbalizare. In toate cazurile se constata o saracire a
limbajului. Exista cazuri in care sint folosite neologisme sau cuvinte in limbi straine
(uneori discursuri intregi).

2
 In ceea ce priveste aspectul fizic se inregistreaza tulburari ale mimicii (mimica
inadecvata, amimie, mobilitate exagerata a fetei). Se remarca dezinteresul pentru
propria stare de igiena sau sanatate. In cazurile aflate in marea excludere nu isi mai
percep propriul corp sau segmente din acesta (nu mai percep durerea, frigul).
Gestica fie este exagerata fie este mult diminuata, pina la completa imobilitate.
Acest tip de patologie nefiind inca studiat si stucturat, sugeram citeva directii
terapeutice.Tratamentul medicamentos nu este de prima intentie si nu consideram
necesar sa se administreze mai mult decit anxiolitice si antidepresive, in cazuri
selectionate. Fiind generat in special de restructurarea defectuoasa a psihicului
datorita pierderii brutale a reperelor cunoscute consideram ca primordial in reusita
oricarei terapii este restabilirea realitatii unanim acceptate. Este necesara
constientizarea tulburarilor aparute, a realitatii si a inadecvarii personale. Devine
evidenta necesitatea restabilirii spatiului intim, recladirea spatiului personal si
structurarea spatiului social.
Principala metoda este reinvatarea unei relationari corecte. Abia dupa stabilirea
unei capacitati minime de relationare se poate incerca integrarea in programe de
centru de zi sau de tip locuinte protejate
Rolul primordial al oricarui profesionist ce lucreaza cu un astel de grup de
beneficiari este de a contribui la procesul de reinvatare. Din acest motiv este
importanta relatia cu beneficiarul si nu numai furnizarea de servicii fara o implicare
relationala din partea profesionistului(apare fenomenul de dependenta de servicii
fara nici un beneficiu teerapeutic). Relatia cu beneficiarul trebuie sa fie din start
extrem de corecta, bazata pe reguli clar stabilite si enuntate, in permaneneta
reamintite. Trebuie evitat orice ar putea sa creeze expectatii imposibil de realiazat
beneficiarului (mesaj clar si asigurarea permaneneta ca acesta a fost perceput corect,
eventuale ‚contracte’)
. Strategia de intervenţie ar trebui vizeze următoarele coordonate:
1.refacerea reperelor de comportament social – izolarea socială specifică
celor care trăiesc în stradă reduce până la anulare, uneori, capactiatea de a te
raporta la norme de convieţuire dezirabile social;
2.refacerea reperelor temporale, prin obligativitatea de a respecta programul
de lucru (o zi anume, între anumite ore) – în stradă percepţia scurgerii timpului
are alte coordonate, la limită existând diferenţierea zi-lumină, noapte-întuneric;
3.asumarea responsabilităţii eu-ceilalţi, – lipsa identităţii sociale (acte,
adresă stabilă, apartenenţa la un grup anume...) estompează sentimentul
responsabilităţii faţă de sine şi de cei din jur;
4.refacerea, optimizarea şi menţinerea abilităţilor de contact uman –
personalitatea umană şi normaliatea psihologică sunt apreciate şi după
cantitatea şi calitatea relaţiilor interpersonale dezvoltate, iar aceste lucruri sunt
greu de realizat de către persoanele fără adăpost;
5.creşterea autostimei şi a încrederii în propriile capacităţi, prin prisma
rezultatelor obţinute – traumele emoţionale suferite şi eşecurile în încercarea de
redresare socială devitalizează imaginea de sine şi subminează încrederea în
forţele proprii;

3
 6.activarea resurselor personale, cu substrat creativ, care sunt transpuse în
planul adaptării flexibile la dificultăţile vieţii în stradă – prin implicarea în
activităţi diverse şi valorificarea capacităţilor creative, persoanele respective
au o percepţie mai realistă asupra propriilor resurse, şi în final, îşi optimizează
potenţialul de reinserţie socială;

Demersurile efectuate trebuie să aibă în vedere includerea persoanelor aflate în

criză într-un cadru de activităţi ritmice, care să fie în acelaşi timp un spaţiu de suport
social. Un accent deosebit ar trebui pus pe activităţile de terapie ocupaţională şi
atelierele de muncă protejate, unde persoanele respective să-şi pună în valoare
resursele personale, să redevină utili pentru comunitate.