ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI Biblioteca digitală

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=113&idb=6

Prof.univ.dr. Vasile ROBU Conf.univ.dr. Nicolae GEORGESCU

Analiză economico- financiară

Cuprins:

Capitolul 1:	OBIECTUL SI METODA ANALIZEI ECONOMICO-
FINANCIARE

1.1. Obiectul analizei economico-financiare

1.1.1. Definirea obiectului analizei economico-financiare

1.1.2. Necesitatea analizei ca metoda a cunoasterii si utilizatorii rezultatelor

acesteia

1.1.3. Tipologia analizei economico-financiare

1.1.4. Continutul procesului de analiza economico-financiara

1.1.5. Rolul analizei economico-financiare în realizarea functiilor manageriale

1.1.6. Factorii care determina schimbari de stare în functionarea sistemelor

microeconomice

1.1.7. Sistemul de informatii, premisa a efectuarii analizei economico-

financiare

1.1.8. Tehnica organizarii activitatii practice de analiza economico-financiara

1.2. Metodologia analizei economico-financiare

1.2.1. Metode ale analizei calitative

1.2.1.1. Diviziunea sau descompunerea rezultatelor

1.2.1.2. Gruparea

1.2.1.3. Comparatia

1.2.2. Metode ale analizei cantitative

1.2.2.1. Metoda balantiera

1.2.2.2. Metoda substituirilor în lant

1.2.2.3. Metoda ratelor

1.2.2.4. Metoda analizei regresionale (corelatiei)

1.2.2.5. Metoda scorurilor (scoring)

1.2.2.6. Metoda cercetarilor operationale

Capitolul 2: ANALIZA ACTIVITATII DE PRODUCTIE SI COMERCIALIZARE

2.1. Analiza situatiei generale a activitatii de productie si comercializare, pe

baza indicatorilor valorici

2.1.1. Sistemul indicatorilor valorici utilizati pentru caracterizarea activitatii de

productie si comercializare

2.1.2. Analiza dinamicii activitatii pe baza indicatorilor valorici

2.1.3. Analiza raportului static si dinamic dintre indicatorii valorici

2.2. Analiza cifrei de afaceri

2.2.1. Aspecte conceptuale

2.2.2. Analiza dinamicii si structurii cifrei de afaceri

2.2.2.1. Analiza dinamicii cifrei de afaceri

2.2.2.2. Analiza structurii cifrei de afaceri

2.2.3. Analiza factoriala a cifrei de afaceri

2.2.4. Analiza consecintelor modificarii cifrei de afaceri asupra principalilor

indicatori economico-financiari ai firmei

2.3. Analiza valorii adaugate

2.3.1. Aspecte conceptuale

2.3.2. Analiza dinamicii si structurii valorii adaugate

2.3.3. Analiza factoriala a valorii adaugate

2

2.3.4.

Analiza consecintelor modificarii valorii adaugate asupra principalilor

indicatori economico-financiari ai firmei

2.4. Analiza productiei fizice

2.4.1. Analiza realizarii programului de fabricatie pe sortimente si pe total

întreprindere

2.4.2. Analiza structurii productiei

2.4.3. Corelatiile posibile dintre coeficientul de sortiment si coeficientul mediu

de structura

2.5. Analiza calitatii produselor

2.5.1. Analiza produselor diferentiate pe clase de calitate

2.5.2. Analiza calitatii produselor nediferentiate pe clase de calitate

Capitolul 3: ANALIZA CHELTUIELILOR ÎNTREPRINDERII

3.1. Abordari conceptuale privind cheltuielile întreprinderii

3.2. Analiza cheltuielilor aferente veniturilor totale ale întreprinderii

3.2.1. Analiza dinamicii si structurii cheltuielilor aferente veniturilor totale

3.2.2. Analiza cheltuielilor la 1000 lei venituri totale

3.3. Analiza cheltuielilor de exploatare

3.3.1. Analiza cheltuielilor la 1000 lei venituri din exploatare

3.3.2. Analiza cheltuielilor la 1000 lei cifra de afaceri

3.3.3. Analiza costurilor aferente productiei marfa comparabile

3.4. Analiza cheltuielilor variabile si fixe

3.4.1. Analiza cheltuielilor variabile

3.4.1.1. Analiza factoriala a cheltuielilor variabile

3.4.1.2. Estimarea evolutiei probabile a cheltuielilor variabile

3.4.1.3. Analiza reflectarii nivelului cheltuielilor variabile la 1000 lei venituri în

performantele economico-financiare ale întreprinderii

3.4.2. Analiza cheltuielilor fixe

3.4.2.1. Analiza factoriala a cheltuielilor fixe la 1000 lei venituri din exploatare

sau cifra de afaceri

3.4.2.2. Estimarea nivelului probabil al cheltuielilor fixe

3.4.3. Analiza riscului de exploatare sau operational

3.5. Analiza cheltuielilor materiale si salariale

3.5.1. Analiza cheltuielilor materiale

3.5.1.1. Analiza cheltuielilor cu materialele

3.5.1.2. Analiza cheltuielilor cu amortizarea

3.5.2. Analiza cheltuielilor cu personalul

3.5.2.1. Caracterizarea situatiei generale a cheltuielilor cu salariile

3.5.2.2. Analiza factoriala a cheltuielilor cu salariile

3.5.2.3. Analiza corelatiei dintre dinamica productivitatii muncii si dinamica

salariului mediu

3.5.2.4. Analiza eficientei cheltuielilor cu personalul

3.6. Analiza cheltuielilor cu dobânzile

3.7. Analiza costului pe unitatea de produs

3.7.1. Analiza principalelor categorii de cheltuieli pe unitatea de produs

3.7.2. Analiza costului pe unitatea de produs în functie de gradul de utilizare a

capacitatii de productie

3.7.3. Analiza costului marginal

3.7.4. Analiza consecintelor modificarii costurilor unitare pe produse asupra

performantelor economico-financiare ale întreprinderii

3

3.7.5.

Metodologia de cuantificare a cailor de reducere a costurilor

Capitolul 4: ANALIZA RENTABILITATII

4.1. Abordari conceptuale privind rentabilitatea întreprinderii

4.2. Analiza profitului

4.2.1. Analiza structurala a profitului

4.2.2. Analiza soldurilor intermediare ale gestiunii (S.I.G.)

4.2.3. Analiza factoriala a profitului la nivel de întreprindere

4.2.3.1. Analiza factoriala a rezultatului brut al exercitiului

4.2.3.2. Analiza factoriala a rezultatului exploatarii

4.2.3.3. Analiza profitului aferent cifrei de afaceri

4.2.4. Analiza factoriala a profitului pe produs

4.3. Analiza ratelor de rentabilitate

4.3.1. Analiza ratei rentabilitatii economice

4.3.2. Analiza ratei rentabilitatii financiare

4.3.2.1. Analiza ratei rentabilitatii financiare a capitalurilor proprii

4.3.2.2. Analiza ratei rentabilitatii financiare a capitalului permanent

4.3.3. Analiza ratei rentabilitatii resurselor consumate (R ^rc )

4.3.4. Rata rentabilitatii comerciale

4.3.5. Analiza ratelor de rentabilitate pe produs

4.4. Analiza rentabilitatii pe baza punctului critic (pragul rentabilitatii)

4.4.1. Analiza pragului de rentabilitate în cazul unei activitati omogene (un

singur produs)

4.4.2. Analiza pragului de rentabilitate în cazul unor activitati diferite (mai

multe tipuri de produse)

Capitolul 5: ANALIZA SITUATIEI FINANCIAR-PATRIMONIALE A ÎNTREPRINDERII

5.1. Bilantul instrument de baza al analizei financiare

5.1.1. Bilantul patrimonial

5.1.2. Bilantul functional

5.2. Analiza structurii patrimoniale a întreprinderii

5.2.1. Analiza structurii activului

5.2.2. Analiza structurii surselor de finantare a întreprinderii

5.3. Analiza patrimoniului net

5.4. Analiza corelatiei dintre fondul de rulment, necesarul de fond de rulment

si trezoreria neta

5.4.1. Fondul de rulment

5.4.2. Necesarul de fond de rulment

5.4.3. Trezoreria neta

5.5. Analiza corelatiei dintre creante si obligatii pe termen scurt

5.6. Analiza lichiditatii si solvabilitatii întreprinderii

5.7. Analiza echilibrului economico-financiar prin metoda ratelor

5.8. Analiza vitezei de rotatie a activelor circulante

5.8.1. Analiza factoriala a vitezei de rotatie a activelor circulante

5.8.2. Analiza vitezei de rotatie la nivelul elementelor componente ale

activelor circulante

5.9. Analiza fluxurilor de trezorerie

5.10. Analiza situatiei financiare prin metoda scorurilor

4

Capitolul 6: ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR UMANE ALE ÎNTREPRINDERII

6.1. Analiza asigurarii cu resurse umane, ca potential economic al

întreprinderii

6.2. Analiza utilizarii resurselor umane

6.2.1. Analiza utilizarii timpului de munca si reflectarea modificarii acestuia în

principalii indicatori economico-financiari ai întreprinderii

6.2.2. Analiza productivitatii muncii

6.2.2.1.	Analiza situatiei generale a productivitatii muncii pe baza indicatorilor
valorici
6.2.2.2.	Analiza factoriala a productivitatii muncii în expresie valorica
6.2.2.3.	Analiza productivitatii fizice a muncii
6.2.2.4.	Consecintele modificarii productivitatii muncii asupra performantelor

economico-financiare ale întreprinderii

6.2.2.5. Analiza corelatiei dintre productivitatea marginala si productivitatea

medie a muncii

6.2.2.6.	Analiza eficientei utilizarii resurselor umane pe baza profitului pe
salariat

6.3. Utilizarea bilantului social în analiza gestiunii resurselor umane în

întreprinderile contemporane

Capitolul 7: ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR MATERIALE

7.1. Analiza gestiunii mijloacelor fixe

7.1.1. Analiza dinamicii, structurii si starii functionale a mijloacelor fixe

7.1.2. Analiza utilizarii mijloacelor fixe

7.1.2.1. Analiza utilizarii extensive a mijloacelor fixe

7.1.2.2. Analiza utilizarii intensive a mijloacelor fixe

7.1.2.3. Analiza eficientei utilizarii mijloacelor fixe

7.2. Analiza gestiunii stocurilor

7.2.1. Analiza formarii stocurilor si a costului stocarii

7.2.2. Analiza utilizarii resurselor materiale

7.2.3 Analiza productiei fizice

7.2.4. Consecintele modificarii consumurilor specifice asupra

performantelor economico-financiare ale întreprinderii

BIBLIOGRAFIE

5

CAPITOLUL 1

OBIECTUL ŞI METODA ANALIZEI

ECONOMICO-FINANCIARE

Activitatea oric ă rei firme, în contextul reformei ş i al tranziţ iei la economia de piaţă , se desf ăşoară într-un mediu dinamic ş i agresiv. În general, tranziţ ia, reprezint ă o perioadă de a ş ezare a lucrurilor ş i conceptelor în ordinea lor firească , deci o schimbare, cu grija firească privind adaptarea noilor structuri la cerinţ ele economiei de piaţă în condiţ ii concurenţ iale tot mai aspre ş i mai bine definite (legiferate). Problemele fundamentale cu care se confruntă fiecare firmă vizează , în principal, stabilirea ş i consolidarea locului pe care aceasta îl ocup ă în spaţ iul economic concret în care activează , obiectivul major spre care se îndreaptă , costurile implicate ş i ş ansele de izbând ă . În acest context, firma este determinat ă să se raporteze permanent la cererea de piaţă , trebuie s ă anticipeze mi ş c ă rile concurenţ ei, s ă -ş i autoevalueze resursele de care dispune ş i s ă acţ ioneze în direcţ ia cre şterii eficienţ ei utiliză rii acestora etc. În abordarea sistemic ă a problematicii firmei un rol deosebit revine analizei economico-financiare, ca instrument de supraveghere a activităţ ii ş i performanţ elor acesteia. Analiza economico-financiară prin metodologia, procedeele ş i tehnicile specifice de care dispune, concură la diagnosticarea st ă rii diferitelor procese ş i fenomene, le descoperă structura, stabile ş te relaţ iile de cauzalitate, factorii care le guvernează , descoperă legile form ă rii ş i dezvolt ă rii lor, iar pe aceast ă bază oferă conducerii posibilitatea adopt ă rii deciziilor privind îmbun ăt ăţ irea activit ăţ ii în viitor.

1.1. Obiectul analizei economico-financiare

În spaţ iul socio-economic în care activează , întreprinderea trebuie s ă -ş i probeze permanent viabilitatea, capacitatea de concurenţă ş i adaptare, performanţ a economico- financiară. Toate acestea, îş i gă sesc reflectarea în eficienţ a activit ăţ ilor care au la bază determin ă ri cantitativ-calitative ale factorilor producţ iei, randamente maxime ale utiliză rii acestora etc.

6

Natura ş i importanţ a întreprinderii în economiile moderne, au constituit obiectul de studiu al numeroaselor lucră ri de specialitate ¹⁾ . Aproape în toate acestea, accentul nu mai este pus pe semnificaţ ia sociologic ă a întreprinderii, ci pe interpretarea socio-economic ă , sistemică , vizând tehnici declarate operaţ ionale. Întreprinderea reprezint ă o entitate socio-economic ă de sine st ă t ă toare, cu o structură proprie delimitat ă în timp ş i spaţ iu, astfel încât partenerii s ă i sunt consideraţ i c ă fac parte din interiorul să u, iar alţ ii din exteriorul s ă u. Pentru a fi viabile ş i pentru a putea desf ăşura o activitate continu ă în mediul lor instituţ ional, întreprinderile intră în relaţ ii de intercondiţ ionare cu factorii existen ţ i în mediul lor ambiant, fiind susţ inute în demersul economic de clienţ i, furnizori, for ţă de munc ă, b ă nci, instituţ ii guvernamentale ş i bugetare etc., cu intenţ ia declarat ă să demonstreze că sunt capabile să desf ăşoare o activitate eficientă . Delimitarea obiectului de studiu, constituie o problemă esenţ ială a oric ă rei ş tiin ţ e sau discipline ş tiinţ ifice ş i constă in determinarea conţ inutului fenomenelor pe care le studiază ş i a sferei lor de acţ iune, precum ş i în fixarea raporturilor de condiţ ionare cu celelalte ştiinţ e care cercetează fenomene ş i procese din domenii de activitate conexe. Problema gestion ă rii ş i administră rii întreprinderii, indiferent de obiectul de activitate

ş i de scopul propus, este complexă . Aprecierea diferenţ elor de performanţă depinde de natura întreprinderii, de sistemul instrumentelor utilizate în gestionarea patrimoniului.

1.1.1. Definirea obiectului analizei economico-financiare

Stabilirea obiectului de studiu al oric ă rei ş tiin ţ e este o problem ă component ă a clasific ă rii ş tiinţ elor. Potrivit clasific ă rii ş tiin ţ elor, analiza activit ăţ ii economico-financiare, funcţ ie de obiectul s ău, face parte din grupa ş tiin ţ elor sociale. Ca disciplin ă ştiinţ ific ă, analiza s-a afirmat în via ţ a socială ş i economică , unde a contribuit ş i contribuie la progresul societ ăţ ii, inspirând prin metoda sa încredere în acţ iunile viitoare. De-a lungul timpului ca ş i alte ş tiinţ e, analiza ş i-a revizuit conceptele şi terminologia, modalit ăţ ile de calcul ş i tehnicile aplicative, dar ş i-a p ă strat nealterată construcţ ia teoretic ă închegat ă raţ ional, având orizontul descis spre orice prefacere ş i înnoire.

¹⁾ J.E.T. Eldridge, A.D., Crombie, A sociology of organisations. Ed. Allan and Unwin 1 974; G. Mouzelis, Organisations and Bureaucracy, Ed. Routledge 1967; C.B. Handy Understanding organisations, Ed. Penguin 1982; Beckhard, Organization development Strategies and Models, Ed. Addisson Wesley 1 969; K. Legge, Evaluating Planned

Organisational Change, Academic Press 1984.

7

În întregul ei conţ inut, analiza îmbin ă armonios, teoria abstract ă cu realitatea fenomenelor studiate ş i furnizează informaţ ii multiple asupra activit ăţ ii economico- financiare la nivel micro ş i macroeconomic. Analizei îi revine sarcina, ca prin metodele, procedeele ş i tehnicile pe care le utilizează , să concure la descoperirea mecanismelor factoriale, a intimităţ ilor cauzale ale fenomenelor cercetate ş i pe aceast ă bază să permită diagnosticarea st ă rii acestora în scopul fundamentă rii ac ţ iunilor de reglare ş i funcţ ionare stabilă ş i eficient ă a întreprinderii în sistemul economiei de piaţă . Întreprinderea îş i desf ăş oară activitatea fiind influenţ at ă de o serie de factori externi (economici, sociali, politici, tehnologici, ecologici etc.), asupra c ărora nu poate avea o influenţă directă , deoarece evoluţ ia acestora nu este controlabil ă la nivel microeconomic. În schimb, ea poate acţ iona ş i influenţ a asupra elementelor discre ţ ionare ale mediului economic (clienţ i, furnizori, competitori etc.), amortizându-le într-o anumit ă m ă sură efectele. Analiza activit ăţ ii societ ăţ ilor comerciale cu caracter industrial, este o disciplină

ş tiin ţ ifică al c ă rui obiect de studiu îl constituie procesele ş i fenomenele economico-

financiare legate de activitatea industrial-productivă a acestora. Activitatea de produc ţie şi comercializare, reprezint ă pentru oricare firm ă, indiferent de forma de proprietate, raţ iunea de a exista, respectiv de a produce bunurile necesare satisfacerii unor nevoi sociale. În acest caz, sarcina analizei const ă în eviden ţ ierea gradului de realizare a sarcinilor programate privind indicatorii de rezultate ş i performanţă care caracterizează activitatea productiv-industrială a întreprinderii, efectuarea de comparaţ ii între indicatorii realiza ţ i de întreprindere ş i cei ai întreprinderilor care îş i desf ăşoară activitatea în cadrul aceleia ş i ramuri, evidenţ ierea cauzelor care au determinat anumite abateri, stabilirea m ă surilor ce se impun în vederea corectă rii situa ţ iilor nefavorabile, pe de o parte, concomitent cu evaluarea complexă a activit ăţ ii ş i a rezultatelor întreprinderii în corelaţ ie cu cerinţ ele pieţ ei, pe de altă parte. Capacitatea întreprinderii de a r ă spunde cerinţ elor ş i reacţ iilor pie ţ ei este dependentă de asigurarea cu resurse materiale, umane ş i financiare, dar f ă ră a pierde din vedere aspectele privind eficienţ a utiliză rii acestora. Asigurarea din punct de vedere cantitativ, calitativ ş i la termen cu produse ş i servicii, trebuie realizat ă pe baza identific ă rii corecte a solicit ă rilor ş i motiva ţ iilor clienţ ilor.

8

Aceasta constituie o modalitate de a ră spunde cerinţ elor pieţ ei, fiind expresia utiliză rii eficiente a factorilor de producţ ie (natura, munca ş i capitalul) ai întreprinderii. Eficienţ a actului decizional, rezid ă nu numai din cunoa ş terea realităţ ilor interne, ci ş i din cea a mediului economic în care ac ţ ionează întreprinderea. Asigurarea întreprinderii cu personal, vizează pe lângă latura cantitativă ş i aspecte de ordin calitativ, exprimate prin gradul de calificare a salariaţ ilor. Analiza economic ă are deci ca obiectiv, în acest caz, determinarea gradului de asigurare cu personal din punct de vedere cantitativ, pe structură , la termen ş i calitativ, precum şi utilizarea acestuia prin prisma timpului de muncă utilizat ş i al eficienţ ei utiliză rii. Existenţa bazei tehnico-materiale sau a potenţialului material, constituie o condiţ ie indispensabilă a desf ăş ură rii activit ăţ ii. Potenţ ialul material, formează practic suportul real al capitalului fix (mijloace fixe, respectiv active fixe de exploatare) ş i al capitalului circulant (stocuri, respectiv active circulante de exploatare). În consecin ţă , analiza urm ă re şte pe de o parte, evoluţ ia dinamicii ş i structurii capitalului fix, leg ă tura cu dinamica ş i masa efectelor pe care le generează , eficienţ a utiliză rii acestora, iar pe de altă parte, modul de gestionare ş i utilizare a capitalului circulant. Desf ăş urarea oric ă rei activit ăţ i ş i cu atât mai mult a unei activit ăţ i productive reclam ă, implicit, consumul dar şi utilizarea factorilor de producţie. Atât consumul cât ş i utilizarea respectivilor factori, trebuie s ă se încadreze în anumite niveluri considerate ca fiind obiectiv normale, care reprezint ă criterii de comparaţ ie privind aprecierea comportamentului diferitelor categorii de cheltuieli. Analiza evoluţiei costurilor trebuie f ă cută în strânsă dependenţă cu scopul propus, respectiv cu masa efectelor generate. Mecanismul form ă rii rezultatelor întreprinderii cât ş i dimensiunea ş i structura acestora, constituie consecinţ a firească a consumurilor de resurse circumscrise aceleia ş i sfere de cuprindere. Obiectul analizei îl formează toate categoriile de cheltuieli care concură la desf ăşurarea activit ăţ ii întreprinderii. Analiza urm ă re ş te să evidenţ ieze c ă ile ş i mijloacele privind reducerea cheltuielilor, în scopul menţ inerii in limitele de eficien ţă care concură la performanţ a economico-financiară a întreprinderii. Analiza performanţelor unei întreprinderi, inclusiv a rentabilităţii acesteia, sunt necesare pentru o corect ă apreciere ş i evaluare a eventualelor modifică ri esenţ iale privind resursele economice pe care le-ar putea controla în viitor. Importanţă deosebit ă prezint ă varia ţ ia performanţ ei în viitorul previzibil, determinându-se în acest scop aspectele legate de generarea de fluxuri de trezorerie în funcţ ie de resursele existente. În ceea ce priveş te

9

orientarea întreprinderii c ă tre noi resurse financiare, analiza performanţ ei va trebui să furnizeze concluzii asupra impactului pe care l-ar avea utilizarea de resurse suplimentare. Totodat ă , analiza financiară urm ă re ş te să eviden ţ ieze modalit ăţ ile de realizare ale echilibrului financiar pe termen mediu ş i lung (obiectiv al analizei pe bază de bilan ţ ) şi treptele de acumulare b ă nească , de rentabilitate ale activit ăţ ii întreprinderii (obiectiv al analizei pe baza contului de profit ş i pierdere). În cazul analizei situa ţiei financiar-patrimoniale, un rol deosebit îl ocupă stabilirea c ă ilor de menţ inere a independenţ ei financiare ş i de realizare a flexibilit ăţ ii în acest domeniu. Scopul analizei financiare îl constituie întocmirea diagnosticului financiar al

întreprinderii, în vederea eviden ţ ierii punctelor forte ş i a punctelor slabe, adic ă a st ă rii de

s ă n ă tate sau de slă biciune financiară a întreprinderii, precum ş i a potenţ ialului

managementului financiar. Activitatea oric ă rei întreprinderi trebuie apreciat ă atât din punct de vedere social cât

ş i din punct de vedere economic prin gradul de asigurare a unei oferte de produse ş i

servicii adecvate care să asigure satisfacerea cerinţ elor clienţ ilor. Ra ţ iunea întreprinderii de a exista, este condiţ ionat ă de capacitatea acesteia de a ră spunde în mod stabil nevoilor pie ţ ei ş i de a desf ăş ura o activitate rentabilă care să reflecte sintetic eficienţ a întregii activit ăţ i economice.

1.1.2. Necesitatea analizei ca metodă a cunoa ş terii ş i utilizatorii rezultatelor acesteia

Cunoa şterea mecanismului de formare ş i manifestare a fenomenelor ş i proceselor economico-financiare, precum ş i a legă turilor cauzale dintre acestea, constituie in contextul economico-social dat o necesitate de prim rang. Realizarea practic ă a acestor deziderate reclam ă analiza, care constituie o metod ă de cercetare bazat ă pe descompunerea sau desfacerea unui întreg (fenomen sau proces) în p ă rţ ile sale componente, în elementele sale simple. Stabilirea locului analizei economico-financiare în ansamblul ş tiinţ elor economice se face în funcţ ie de particularit ăţ ile acesteia în raport cu fenomenele din natură . Dacă fenomenele din natură se manifest ă în afara activit ăţ ii oamenilor, în domeniul socio- economic îns ă , procesele ş i fenomenele nu pot avea loc decât ca urmare a acţ iunii factorului uman.

10

În ceea ce prive ş te fenomenele din natură , graţ ie posibilit ăţ ilor oferite de cercetarea

ş tiin ţ ifică în domeniu (metode, tehnici, tehnologii, instrumentar, aparatur ă etc.), sunt create

premisele p ă trunderii în structura intern ă a acestora prin microanaliză . În aceste condiţ ii, obiectul analizei poate fi redus la dimensiuni de laborator, dar f ă ră ca astfel să fie afectate concluziile analizei. Caracterul particular al experimentului în domeniul fenomenelor din natură, nu are relevanţă atunci când este vorba de analiza fenomenelor socio-economice. Cercetarea fenomenelor socio-economice, având în vedere caracterul complex al acestora, face imposibil ă utilizarea în aceast scop a instrumentarului de laborator ş i nici nu permite dep ăş irea dificult ăţ ilor legate de generalizarea concluziilor. În analiza fenomenelor economice, un rol însemnat revine puterii de abstracţ ie, ceea ce exclude posibilitatea experienţ elor pure în scopul desprinderii acţ iunii izolate a unui factor, a şa cum este posibil în domeniul ş tiin ţ elor naturii. Meritul revine logicii, al c ă rei demers este hot ă râtor în asigurarea unei gândiri coerente în procesul analizei economice. Analiza economică , presupune cercetarea unui fenomen sau proces din punct de vedere economic, ceea ce implic ă corelativ, eviden ţ ierea eforturilor dimensionate prin consumul de resurse materiale, umane ş i financiare, cât ş i a efectelor, circumscrise rezultatelor ca valori sociale utile. Determinativul “economică ” fixează caracterul analizei, care poate avea ca obiect nu numai o activitate economic ă , ci ş i una medicală , politică , socială etc. Putem asocia cuvântului “analiză ”, fie termeni care să indice caracterul analizei (analiză economică , analiză contabilă, analiză statistică , analiză static ă , analiză dinamică, analiză matematic ă etc.), fie obiectul analizei (analiza activit ăţ ii de producţ ie şi comercializare a întreprinderii, analiza asigur ă rii ş i utiliză rii potenţ ialului uman, analiza productivit ăţ ii marginale, analiza costurilor de producţ ie, analiza rentabilit ăţ ii etc.). Se utilizează ş i formulă ri în care apar atât caracterul, cât ş i obiectul analizei, în cazul în care caracterul analizei este diferit de obiectul acesteia (analiza statică a unor fenomene chimice, analiza dinamică a unor fenomene sociale etc). Sunt ş i situaţ ii când caracterul analizei se suprapune cu obiectul ei (se utilizează de exemplu denumirea de analiză chimic ă sau analiză biologic ă , ceea ce presupune, pe de o parte analiza fenomenelor chimice, iar pe de altă parte analiza fenomenelor biologice utilizând o metodologie corespunză toare). Ca metod ă a cunoa ş terii, analiza este proprie oric ă rei ş tiin ţ e. Ca activitate practic ă , analiza utilizează , în scopul realiză rii obiectivelor sale, un ansamblu de concepte, metode, tehnici ş i procedee care asigur ă culegerea, verificarea ş i prelucrarea informaţ iilor în

11

vederea formul ă rii unor aprecieri pertinente referitoare la situa ţ ia unui agent economic

(nivelul şi calitatea performanţ elor, competitivitatea produselor, pozi ţ ia pe piaţă , gradul de

risc etc.).

Relevarea specificului cercet ă rii fenomenelor economico-financiare la nivelul

întreprinderii este de natură să sublinieze primatul analizei calitative în raport cu studiul

cantitativ.

Corelativul analizei îl reprezint ă sinteza, care define ş te procesul prin care are loc

reunirea într-un tot unitar a p ă rţ ilor ş i a elementelor disparate ale unui obiect sau fenomen

cercetat. Dac ă analiza presupune descompunerea unui fenomen în elementele sale

simple (inclusiv determinarea rela ţ iilor structural-funcţ ionale ş i a celor cauză -efect), sinteza

const ă în examinarea acestora în unitatea lor. Cunoa ş terea deplin ă a proceselor sau

fenomenelor economico-financiare necesită îmbinarea într-o unitate a analizei ş i sintezei,

ca mijloace ale cunoa şterii.

Tendinţ ele actuale din economia româneasc ă , vizează realizarea programului

complex de reforme menit s ă conducă la des ă vârş irea privatiză rii întreprinderilor,

restructurarea economiei în ansamblul său, lă rgirea cadrului concurenţ ial, dinamizarea

activit ăţ ii pieţ ei financiare, reducerea rolului statului în economie, toate acestea având ca

scop cre ş terea flexibilit ăţ ii ş i deschiderea că tre realiză rile altor ţă ri.

Procesul continuu de perfecţ ionare a ştiinţ elor în general ş i al analizei economico-

financiare, în special, are loc pe principii de finaliate. Rolul analizei economico-financiare,

poate fi considerat ca fiind esenţ ial, deoarece prin rezultatele sale permite satisfacerea

cerin ţ elor diferiţ ilor utilizatori.

Orice analiză strategică ş i financiară constituie o surs ă privilegiată de informaţ ii care

concură la fundamentarea deciziilor cu caracter economic ale utilizatorilor.

Dar cum activitatea din domeniul economic are repercusiuni asupra domeniului

financiar, tot a şa în contextul deciziilor de natură economic ă , informaţ ia financiară serve ş te

susţ inerii deciziilor legate de anagajarea unor proiecte investiţ ionale sau contractarea unui

credit bancar. Informaţ ia financiară, reprezint ă potrivit opiniei exprimate de Lauzon ¹⁾ ,

numai un mijloc care permite utilizatorilor luarea celor mai bune decizii ş i de a ajunge la

cea mai bună alocare a resurselor.

Informaţ iile de ordin general privind cunoa ş terea pieţ elor, tehnologiilor, mediului politic ş i social, climatul existent în întreprindere, vin să întregeasc ă imaginea asupra contextului în care s-a efectuat analiza.

^{1 )} Leo-Paul Lauzon, “Fondements conceptuel de la comptabilite financiere; expose critique”, Gaeton Marin Editeur, 1 990.

12

Beneficiind de rezultatele analizei economico-financiare, subordonat scopului

utilizatorilor, se formează ş i mecanismul operaţ ional concret al diagnosticului privind

starea de performanţă a întreprinderii.

1.1.3. Tipologia analizei economico-financiare

Diversitatea activit ăţ ilor desf ăşurate de că tre o întreprindere ş i varietatea situaţ iilor

întâlnite privind conţ inutul, nivelul ş i caracteristicile performanţ elor economico-financiare

ale acesteia, reclam ă necesitatea utiliză rii mai multor tipuri de analiză , care pot fi

structurate dup ă mai multe criterii:

a) În func ţie de raportul dintre momentul în care se efectuează analiza ş i

momentul desfăş ur ă rii fenomenului, distingem:

• Analiza post-factum, post-operativă sau analiza activităţii, constituie un

instrument de “supraveghere ş i reglare” a modului de funcţ ionare a unei întreprinderi, ceea

ce presupune cercetarea rezultatelor acesteia potrivit relaţ iilor cauzal-funcţ ionale ş i implicit

relevarea gradului de realizare a obiectivelor programate (încadradrea în limitele stabilite

de managementul firmei).

Post-factum, ca sens noţ ional, define ş te o activitate, proces sau eveniment care a

avut loc sau care s-a încheiat, analiza acestuia efectuându-se ulterior producerii lui.

Analiza post-factum îş i dovede ş te utilitatea în activitatea practică a întreprinderii

prin aceea că furnizează informaţ ii privind încadrarea sau neîncadrarea rezultatului obţ inut

în limitele estimate ca fiind normale (inclusiv în nivelurile programate). Aprecierea în sine

nu poate fi considerată ca fiind ş i suficient ă , dac ă nu sunt luate în considerare ş i m ă surile

menite a contribui la remedierea unor situa ţ ii nefavorabile pentru întreprindere.

Analiza activit ăţ ii prive ş te prezentul ş i trecutul, în timp ce analiza previzională

prive ş te viitorul. Dacă separăm prezentul de trecut, se poate crea o nouă categorie ş i

anume analiza concomitentă sau curentă . Acest tip de analiz ă const ă în secţ ionarea

unui fenomen ş i presupune urmă rirea sa pe fragmente, cu condiţ ia menţ inerii unit ăţ ii

fenomenului. Raportarea analizei la fiecare fragment urm ă rit, indiferent de fracţ iunea de

timp considerat ă , readuce în actualitate tipul de analiză post-factum.

Ca tip de analiză post-factum care se poate îmbina ş i cu analiza prospectivă

menţ ionă m analiza diagnostic, care permite aprecieri asupra performanţ elor economico-

financiare ale unei întreprinderi, asupra unei structuri de tipul funcţ iilor acesteia, asupra

centrelor de responsabilitate sau a unui segment al activităţ ii întreprinderii.

• Analiza previzională sau prospectivă , presupune determinarea evoluţ iei

viitoare a unui fenomen economic pe baza cercet ă rii factorilor (a rela ţ iilor de cauzalitate), a

13

acţ iunii lor în perspectivă (inclusiv cu luarea în considerare ş i a altor factori decât cei cunoscuţ i). Analiza previzională constituie o etapă premergă toare în elaborarea strategiei activit ăţ ii economico-financiare a întreprinderii. Ea este utilizat ă de că tre centrele de decizie pentru stabilirea obiectivelor ce trebuie atinse în perioada viitoare. În condiţ iile economiei de piaţă angajarea unei investiţ ii solicit ă în mod obligatoriu elaborarea de

scenarii prin care se prefigurează rezultatele viitoare ale realiză rii acesteia. Între cele două tipuri de analiză , analiza post-factum ş i analiza previzional ă , există o serie de particularităţ i generate de faptul c ă analiza activit ăţ ii se bazează pe variabile certe, cunoscute, în timp ce analiza previzională se bazează pe variabile incerte, presupuse. De aici rezult ă deosebiri de ordin metodologic datorate faptului c ă analiza activit ăţ ii economico-financiare studiază o singură variant ă a fenomenului ş i anume cea de execu ţ ie, prevalând legă turile de tip determinist, în timp ce analiza prospectivă studiază mai multe variante ş i apar frecvent legă turi de tip stohastic.

b) Din punct de vedere al urm ă ririi însuşirilor esenţiale sau al determină rilor

cantitative ale fenomenelor, deosebim:

• Analiza calitativă , urm ă re ş te esenţ a fenomenului, însu ş irile sale esenţ iale,

factorii care sunt de aceea ş i natură cu fenomenul analizat. În procesul de analiză , potrivit principiului descompunerii în trepte, se trece de la o esenţă mai puţ in profund ă că tre alta mai profundă , având, deci, loc un proces de purificare prin tercerea de la factori calitativi mai puţ in puri c ă tre factori mai puri. Rolul analizei calitative const ă în elaborarea modelelor de analiz ă în care sunt surprinse elementele esenţ iale ale fenomenului.

• Analiza cantitativă presupune cercetarea fenomenului prin determin ă ri

comensurative exprimate prin greutate, volum, suprafaţă , num ă r, durat ă etc. În determinarea modific ă rii fenomenelor ş i cuantificarea (m ă surarea) influenţ ei factorilor asupra fenomenelor analizate, sunt utilizate metodele matematice. Subliniem primatul analizei calitative, care prin modelarea proceselor economice crează premisele

aplic ă rii metodelor matematice în analiza variabilelor unui fenomen economico-financiar. Viabilitatea soluţ iilor oferite, urmare utiliză rii metodelor matematice, este condiţ ionat ă de rigurozitatea model ă rii proceselor economice, ca efecte ale analizei calitative.

c) După nivelul la care se desfăş oar ă analiza, distingem:

• Analiza microeconomic ă cercetează fenomenele economico-financiare la

nivelul întreprinderii sau al compartimentelor funcţ ionale din cadrul structurii sale

14

organizatorice. Acest tip de analiză centrat ă la scara întreprinderii, vizează relevarea comportamentului acesteia privind realizarea produselor, lucr ă rilor ş i prest ă rilor de servicii, potrivit obiectului de activitate, în raport cu obliga ţ iile asumate prin contarctele încheiate cu beneficiarii, performanţ ele economico-financiare realizate etc.

• Analiza mezoeconomic ă studiază fenomenele ş i procesele la nivelul

sectorului sau al ramurii de activitate în scopul evidenţ ierii poziţ iei firmei pe piaţă, a capacităţ ii concurenţ iale a acesteia etc.

• Analiza macroeconomic ă presupune studierea fenomenelor la nivelul

economiei naţ ionale sau al economiei mondiale (conjunctura intern ă ş i internaţ ională , legisla ţ ie ş i reglementă ri, factori demografici, de cultur ă ş i credinţă , nivel de dezvoltare, probleme sociale, factori climaterici etc.), operând preponderent cu m ă rimi globale sau agregate ca de exemplu produs naţ ional brut, produs intern brut etc. d) După modul de urmă rire în timp a fenomenelor, distingem:

• Analiza static ă studiază fenomenele, precum ş i elementele ş i factorii care

influenţ ează asupra acestora la un moment dat, relevând pe baza rela ţ iilor existente între acestea, o anumit ă poziţ ie a fenomenului supus analizei.

No ţ iunea de static este legat ă de modul de efectuare a analizei ş i nu de natura fenomenului, deoarece fenomenele, prin natura lor, nu pot fi statice.

• Analiza dinamică cercetează fenomenele economice în miş care, relevând

poziţ ia lor într-un ş ir de momente. Evidenţ ierea legă turii dintre diferitele pozi ţ ii succesive ale fenomenelor economice se face pe baza cercet ă rii factorilor care au determinat aceste

schimbă ri. e) După orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul, distingem:

• Analiza pe termen scurt serve ş te managementului întreprinderii pentru

conducerea operativă a activit ăţ ii pe perioade de timp de până la un an de zile. Acest tip

de analiză operează preponderent cu modele de tip determinist.

• Analiza pe termen lung operează cu date care depăş esc termenul de un

an, utilizând în acest scop modele de tip statistic sau stocastic. În ţă rile cu economie de

piaţă , se operează frecvent, la nivel microeconomic cu modele în care intervalul de timp analizat este de 3-5 ani. f) După criteriile de studiere a fenomenelor, distingem:

• Analiza tehnico-economic ă îmbin ă caracterul tehnic cu cel economic.

Acţ iunea de cre ş tere a producţ iei fizice este rezultatul unei analize tehnico-economice efectuate de specialiş ti cu cuno ş tinţ e tehnice ş i economice (în mod similar, pot fi tratate ş i

15

acţ iunile care vizează la nivel de produs reducerea costului sau cele privind cre ş terea rentabilit ăţ ii pe produs).

• Analiza economico-financiară tratează corelaţ iile dintre activitatea

economic ă (de exploatare) ş i cea financiară (analiza riscului financiar trebuie corelată cu analiza riscului de exploatare).

• Analiza financiară vizează cu predilecţ ie fluxurile financiare care se

formează la nivelul întreprinderii, modul de gestionare ş i plasare a capitalului etc.

g) În funcţie de poziţia analistului, distingem:

• Analiza internă are un caracter parctic, facilitatea efectu ă rii acesteia rezidă

din faptul c ă analistul are o pozi ţ ie privilegiat ă deoarece beneficiază de o serie de informaţ ii despre întreprinderea analizat ă . Pe baza acestor informaţ ii, analistul poate detecta st ă rile de dezechilibru din diferite domenii ale activit ăţ ii întreprinderii, precum ş i cauzele acestora, stabilind totodată m ă surile care se impun în vederea remedierii. Elaborarea acestor analize servesc conducerii întreprinderii, atât pentru cunoa ş terea st ă rii de fapt reflectată prin nivelul performanţ elor economico-financiare ş i exercitarea pe aceast ă bază a controlului privind modul de realizare a sarcinilor programate, cât ş i pentru fundamentarea activităţ ii viitoare. Diferitele categorii de utilizatori folosesc informaţ iile financiare, precum ş i alte informaţ ii oferite de eviden ţ a contabilă , statistic ă ş i operativă a întreprinderii în vederea diagnostică rii activit ăţ ii acesteia, iar pe aceast ă bază să -ş i poat ă fundamenta deciziile economice ş i financiare.

• Analiza externă se efectuează de partenerii externi. În fundamentarea

deciziilor lor, partenerii externi ai întreprinderii se bazeaz ă pe informaţ iile furnizate de analiza financiară (diagnosticul financiar extern). Exemplul clasic îl constituie procedura utilizat ă de b ă nci pentru studierea cererilor întreprinderilor privind acordarea de credite, care urmă resc capacitatea acestora de a- ş i achita obliga ţ iile. În acela ş i mod, partenerii de afaceri (furnizori, clien ţ i etc.), statul reprezentat prin autorit ăţ ile locale, guvern ş i organiza ţ iile cvasiguvernamentale, precum ş i organele de urm ă rire penală sau instanţ ele de judecat ă , sunt interesate în a-ş i forma o imagine asupra dezvolt ă rii viitoare a afacerilor întreprinderii, situaţ iei economico-financiare ş i securit ăţ ii financiare a acesteia.

16

1.1.4. Conţinutul procesului de analiză economico-financiară

Drumul parcurs de analiză este inversul evolu ţ iei reale a fenomenului. Analiza porne ş te de la rezultatele procesului încheiat că tre elemente ş i factori.

Conţ inutul procesului de analiză economico-financiară, inclusiv îmbinarea acesteia cu sinteza, presupune parcurgerea urm ă toarelor etape:

a) Delimitarea obiectului analizei, const ă în identificarea anumitor fapte,

fenomene, rezultate, care se exprim ă sub forma indicatorilor economico-financiari.

Delimitarea obiectului se face în timp ş i spaţ iu, cantitativ ş i calitativ, utilizând anumite metode de evaluare ş i calcul.

b) Determinarea elementelor, factorilor ş i cauzelor fenomenului studiat.

Descompunerea în elemente presupune o analiză structurală . Factorii se stabilesc în mod succesiv, trecând de la cei cu acţ iune directă la cei care acţ ionează indirect, prin intermediul celor cu acţ iune directă , pân ă la stabilirea cauzelor finale. Potrivit principiului

descompunerii în trepte, procesul cunoa ş terii este adâncit de la o esenţă mai puţ in profund ă , că tre alta mai profundă . c) Stabilirea rela ţiilor de condi ţionare dintre fiecare factor ş i fenomenul analizat pe de o parte, cât ş i dintre diferiţii factori care ac ţionează asupra acestuia, pe de altă parte. În acest scop este necesar a se determina relaţ ia cauză -efect, respectiv raporturile de condiţ ionare. Parcurgerea acestor trei etape conduce la elaborarea modelelor de analiz ă ale proceselor ş i fenomenelor analizate.

d) Mă surarea (cuantificarea) influenţelor diferitelor elemente sau factori

asupra fenomenului analizat. În această etap ă intervine analiza cantitativă , care pe baza unei metodologii proprii permite m ă surarea influenţ elor, dimensionarea rezervelor interne

ş i aprecierea cât mai exact ă a rezultatelor. e) Sinteza rezultatelor analizei, constituie etapa stabilirii concluziilor ş i aprecierilor asupra activit ăţ ii desf ăş urate (în funcţ ie de obiectul analizei). Elaborarea m ă surilor, respectiv al deciziilor menite a contribui la utilizarea optim ă a factorilor de producţ ie, la obţ inerea unor randamente maxime ale utiliză rii acestora în vederea asigură rii marjei concurenţ iale, a viabilit ăţ ii întreprinderii. Caracterul ş tiinţ ific al analizei ca metodă a cunoa ş terii, este condiţ ionat de parcurgerea acestor etape. Respectarea etapelor este obligatorie, iar parcurgerea lor se impune cu ocazia analizei oric ă rui fenomen economico-financiar.

17

În afara acestor etape, pentru a se asigura caracterul ş tiinţ ific al analizei este necesar s ă se respecte urmă toarele cerinţ e:

- analiza nu trebuie să conţ in ă contradicţ ii (în procesul analizei trebuie respectate legile gândirii); - analiza trebuie s ă fie complexă ş i să îmbrăţ işeze toate laturile activităţ ii economico-financiare a întreprinderii, având în vedere ş i implicaţ iile pe care le pot determina; - analiza trebuie să fie operativă ş i sistematic ă ceea ce presupune că trebuie efectuată în mod periodic ş i la momentul oportun; - orice analiză trebuie să se încheie cu un program de mă suri concrete, operaţ ionale, fundamentate, care să vizeze îmbun ă tăţ irea activit ăţ ii economico-financiare a întreprinderii. Desf ăş urarea procesului de analiză este prezentat în figura 1 .1. care permite evidenţ ierea relaţ iilor dintre fenomen, elemente, factori ş i cauzele finale, fixând totodat ă conceptul “ordine de analiză ”, faţă de evolu ţ ia reală a fenomenului.

Fenomenul x

1

2

3

Elemente

Factori de

gr. I (direc ţi)

Factori de

gr. II (indirecţ i)

Cauze

finale

Fig. 1.1. Schema desfăş ur ă rii procesului de analiză economico-financiară

Schema mai sus prezentat ă , permite, pe de o parte, sesizarea condiţ iilor în care acţ ionează un fenomen precum ş i a elementelor sau factorilor care influenţ ează asupra acestuia, iar, pe de altă parte, pune în evidenţă două tipuri principale de analiză : analiza structurală (prin elemente) ş i analiza factorială (prin factori). Elementele reprezint ă p ă rţ i componente ale fenomenului analizat (de exemplu costul produsului pe articole de calculaţ ie sau pe elemente primare de cheltuieli), în timp

18

ce factorii reprezintă forţ ele motrice care provoac ă sau determin ă un fenomen (de

exemplu num ă rul mediu scriptic faţă de cifra de afaceri).

În ceea ce prive ş te cauzele, acestea reprezint ă fenomene care, în anumite condiţ ii,

provoac ă ş i respectiv explic ă apariţ ia unui fenomen (fie fenomenul analizat, fie un factor

care acţ ionează asupra acestuia). Termenul de “factori” este utilizat în general pentru

fenomene mai complexe decât “cauzele”.

Cauzele finale reprezint ă ultimele cauze descoperite în procesul de analiză , având

în vedere limitele sferei de cercetare ale analizei respective. În procesul de analiză ,

acestea apar drept cauze finale deoarece procesul de analiză reprezint ă inversul evolu ţ iei

reale a fenomenului. Din punct de vedere al apariţ iei ş i dezvolt ă rii oric ă rui fenomen, ele

sunt cauze primare.

1.1.5. Rolul analizei economico-financiare în realizarea funcţiilor manageriale

Procesul de conducere este caracterizat ca un ansamblu de intervenţ ii prin care se

prevede, organizează ş i coordonează activitatea întreprinderii, considerat ă ca fiind un

sistem complex socio-economic, dinamic ş i deschis, se iau decizii ş i se controlează

activitatea acesteia în vederea realiză rii obiectivelor curente ş i de perspectivă , respectând

criteriile de eficienţă economic ă ş i de utilitate social ă .

Realizarea principalelor funcţ ii (atribute) ale conducerii, implic ă analiza de stare a

sistemului în diferite momente ale funcţ ionă rii sale.

A prevedea înseamnă a scruta viitorul, respectiv a întocmi un program de acţ iune

care vizează atingerea obiectivelor propuse. Realizarea acestui program presupune îns ă a

lua în considerare atât activitatea trecută , dar ş i cea prezentă .

Dac ă ne referim la procesul de organizare, în sensul de a construi dublul organism

material ş i social al întreprinderii, acesta presupune, pe de o parte, asigurarea

întreprinderii cu resursele necesare funcţ ion ă rii sale, iar pe de altă parte, ansamblul de

acţ iuni privind utilizarea eficient ă a acestora.

Funcţ ionarea oric ă rui sistem, nu poate fi conceput ă f ă ră coordonarea sau

armonizarea tuturor elementelor sale (faptelor, eforturilor, actelor etc.) în scopul îndeplinirii

în mod eficient a rolului pe care îl au.

Una din funcţ iile conducerii al că rei con ţ inut se realizează în mod implicit cu ajutorul

analizei economico-financiare este controlul. Controlul reprezint ă un atribut al conducerii,

care const ă în urm ă rirea sistematică a modului de realizare a programelor pe sectoare de

activitate cât ş i la nivel de întreprindere, stabilirea abaterilor ş i a cauzelor acestora,

19

respectarea obligaţ iilor asumate prin contractele încheiate, utilizarea eficientă a resurselor, confruntarea dintre situaţ ia faptic ă ş i cea scriptic ă etc. Realizarea obiectului de activitate al întreprinderii se înf ă ptuie ş te prin desf ăş urarea unei multitudini de operaţ iuni, care au loc sub impulsul continuu al factorilor endogeni ş i exogeni, care îmbrac ă o diversitate de forme, fiecare dintre ele fiind expresia autonomiei funcţ ionale a întreprinderii. În acest sens, se poate afirma că domeniile concrete în care se exercit ă autoritatea formează funcţ iile întreprinderii. Ca atare, fiecare funcţ ie reprezint ă un ansamblu de atribuţ ii specializate ş i omogene. Funcţ iile întreprinderii (cercetare ş i dezvoltare, producţ ie, comercială , personal, financiar-contabilă ), indiferent de forma de proprietate, îmbrăţ iş ează totalitatea aspectelor activit ăţ ii economico-financiare ale acesteia, fiecare fiind atât o condiţ ie, cât ş i o rezultantă a celorlalte. Intercondiţ ionarea tuturor aspectelor activit ăţ ii economico-financiare este rezultatul manifest ă rii tuturor funcţ iilor întreprinderii într-o strânsă interdependenţă. Manifestarea unei funcţ ii implic ă ş i manifestarea celorlalte în sensuri ş i ritmuri bine determinate. Deş i sunt deopotrivă ca importanţă ş i corelate în mecanismul lor intim de manifestare, funcţ iile întreprinderii prezint ă totu ş i grade diferite de generalitate. Astfel, funcţ ia financiar- contabilă , prin capacitatea de reflectare a tuturor modifică rilor ce au loc în mecanismul întreprinderii, precum ş i prin tipul de exprimare valoric ă a acţ iunii sale, are o putere foarte mare de sintetizare. Aceast ă funcţ ie constituie “numitorul comun” pentru însumarea tuturor aspectelor activit ăţ ii întreprinderii. Luând în considerare faptul că obiectivele activit ăţ ii oric ă rei intreprinderi se circumscriu în funcţ iunile ei, iar asupra lor se exercită atributele conducerii, rezult ă că analiza se află la confluenţ a acestora constituindu-se într-un “instrument al realiză rii tuturor atributelor, sau chiar într-o funcţ ie autonom ă cuprinză toare” ¹⁾ . Realizarea oric ă rei funcţ ii a întreprinderii, are loc prin exercitarea tuturor atributelor conducerii, iar fiecare din aceste atribute se realizează prin intermediul unui anumit tip de analiz ă . Analiza economico-financiară are un loc bine definit în structurile funcţ ionale ale conducerii. Analiza economico-financiară intră sub incidenţ a perfecţion ă rii, constituindu-se într-un instrument al centrelor de decizie în amplul proces de sporire a eficienţ ei oric ă rei activit ăţ i. Analiza economico-financiară realizează , prin ea însu ş i, în procesul conducerii o serie de funcţ ii:

20

a) func ţia informa ţional ă , asigură valorificarea datelor furnizate de întregul sistem

de evidenţă economic ă , în scopul inform ării centrelor de decizie asupra modului de

realizare a performanţ elor economico-financiare, precum ş i a cauzelor care au generat eventuale deregl ă ri, în vederea reglă rii lor în perioada urmă toare, poziţ ionarea unor st ă ri comparativ cu standardele normative, niveluri ale concurenţ ei pe diferite pieţ e etc.

b) func ţia de evaluare a potenţialului tehnico-economic al întreprinderii, de ş i

definită ca având caracter autonom, rolul său const ă în a transpune în practică cerinţ ele funcţ iei anterior prezentate. Această funcţ ie capă tă contur ş i se materializează prin cele două laturi ale sale, care se individualizează ş i întrep ă trund într-un proces simbiotic: diagnostic ş i respectiv reglare, în accepţ iunea de echilibrare a funcţ ion ă rii sistemului întreprindere. Diagnosticul, subscris funcţ iei de evaluare, presupune reflectarea modului de

valorificare a potenţ ialului tehnico-economic al întreprinderii, în accep ţ iunea de “potenţ ial” circumscris în nivelele maxime sau minime ordonate de sistemul de conducere al acesteia. Nu trebuie îns ă omis “vectorul” privind perfecţ ionarea funcţ iei analizei de evaluare ş i de dezvoltare a capacit ăţ ii de diagnoză , care are ca obiectiv ş i procesul de “distilare” a sistemului de indicatori, care trebuie să reflecte mai fidel fenomenele economico-financiare, să satisfacă cerinţ ele definite, compatibile cu capacitatea cognitiv- informaţ ională a fiec ă reia, să contribuie la dinamizarea funcţ iilor sistemului, s ă armonizeze interesele individuale şi generale etc. Reglarea funcţ ion ă rii sistemului întrege ş te de fapt bucla analiză -diagnostic ş i se realizează în raport cu parametrii de funcţ ionare, atunci când ace ş tia reprezint ă limite- restricţ ii sau valori potenţ iale, sau în situaţ ia în care interesele ş i echilibrul macrosistemului admit acest lucru.

c) func ţia de fundamentare a deciziei pe criterii de eficienţă , reprezint ă o

cerin ţă obiectivă a desf ăş ură rii activit ăţ ii în oricare domeniu al vie ţ ii economico-sociale. În structurile decizionale ale întreprinderii, prezint ă interes modul de desf ăş urare al oric ă rei activit ăţ i în scopul satisfacerii unor nevoi sociale. Este cunoscut faptul c ă oricare ar fi aceast ă activitate, ea presupune, pe de o parte, un efort economic, iar, pe de altă parte, este generatoare de efecte. Nimeni nu este dispus a investi f ă ră a obţ ine o eficienţă scontată a respectivei investiţ ii. Decizia în acest domeniu se bazează pe calculul economic de eficienţă , care presupune punerea alternativă în balanţă a eforturilor necesare pentru obţ inerea unor

^{1 )} Prof. dr. D. Mă rgulescu, coordonator, “Analiza economico-financiară a intreprinderii”, Supliment la Revista Tribuna

21

efecte sau viceversa, vizând dup ă caz minimizarea eforturilor, luând în considerare caracterul limitat al resurselor sau maximizarea efectelor. Efortul presupune consumul de resurse, care în ultim ă instanţă înseamn ă timp de muncă , iar efectele sunt reprezentate de func ţ iile utile omului ş i societ ăţ ii.

Utilitatea practic ă a acestei funcţ ii, îş i dovede ş te aplicabilitatea atât în faza de estimare a capacit ăţ ii de ofertare a întreprinderii, cât ş i post-factum, ca m ă sură a verifică rii modului de utilizare eficient ă a resurselor intrate în circuitul economic, prin nivelul efectelor obţ inute în raport cu acestea. d) func ţia de reflectare a gestionă rii eficiente a patrimoniului şi de evaluare a performanţelor managementului se realizează cu ajutorul contabilităţ ii. Contabilitatea reprezint ă un bun universal, ea fiind temeiul cunoa şterii prezentului în economie, dar ş i un consilier indispensabil al viitorului. Sistemul informaţ ional trebuie s ă oglindească veridic circuitul valorilor în stadiile lor de transformare, s ă reflecte performanţ ele economico-financiare realizate precum şi dezechilibrele manifestate în realizarea acestora, constituind un instrument de analiz ă permanent ă a gestion ării valorilor patrimoniale în condiţ ii de eficienţă . Analiza are rolul de a cuantifica aspectele de ordin cantitativ ş i calitativ privind performanţ ele economico-financiare realizate, de a reflecta p ă strarea puterii ş i autonomiei financiare a întreprinderii, ceea ce conduce la realizarea respectivelor performanţ e. De asemenea, ea are rolul de a semnala deficienţ ele de ordin financiar privind degradarea rentabilit ăţ ii ş i cre ş terea riscului, de a evalua calitatea managementului prin nivelul performanţ elor obţ inute, de a dezvă lui raporturile dintre fenomenele producţ iei, schimbului

ş i consumului ş i de a oferi pe aceste baze informaţ ii certe privind modul de gestionare a

patrimoniului, prefigurând totodată cerinţ ele supravie ţ uirii în viitor a întreprinderii. În condiţ iile economiei de piaţă , întreprinderile trebuie să se adapteze cerin ţ elor ş i legit ăţ ilor acesteia, s ă -ş i desf ăş oare activitatea potrivit criteriilor de eficien ţă , respectiv ale concordanţ ei activit ăţ ilor economice cu nevoile reale ale consumatorilor. Analiza condiţ iilor economice ş i financiare în care îş i desf ăşoară activitatea întreprinderea în raport cu cerinţ ele ş i legit ăţ ile pieţ ei, concură la p ă strarea puterii ş i autonomiei financiare ale acesteia, prevenind situaţ ia de încetare a plăţ ilor ş i de faliment. Capacitatea întreprinderii de a fi solvabil ă ş i de a învinge riscul de faliment, ocupă un loc central în analiza financiară . Pentru oricare întreprindere, realizarea echilibrului financiar

Economic ă , Bucure ş ti, 1994, pg. 2 1 .

22

reprezint ă un obiectiv permanent prin aceea c ă menţ inerea solvabilit ăţ ii constituie condiţ ia financiară de bază în ceea ce prive ş te supravie ţ uirea întreprinderii. e) func ţia de realizare a conexiunii cu mediul exterior economico-financiar, presupune analiza relaţ iilor cu: furnizorii de capital (acţ ionarii ş i consultanţ ii acestora, investitorii în obliga ţ iuni, b ă ncile ş i alţ i investitori, bursa de valori), partenerii de afaceri (furnizorii, clien ţ ii etc.), statul (fiscul, guvernul ş i organiza ţ iile cvasi-guvernamentale, autorit ăţ ile locale), alţ i utilizatori (organiza ţ iile profesionale, analiş tii ş i consultanţ ii externi, auditorii, organele de urm ă rire penal ă sau instanţ ele de judecată , publicul). Satisfacerea cerinţ elor acestei funcţ ii este condiţ ionat ă de furnizarea de c ă tre întreprindere a informaţ iilor economico-financiare ca expresie a activit ăţ ii desf ăş urate. Informaţ iile în cauză , constituie suportul necesar efectuă rii analizei financiare externe orientată spre formularea diagnosticului asupra condiţ iilor de echilibru financiar, a solvabilit ăţ ii ş i a structurii financiare a întreprinderii. Diagnosticarea activit ăţ ii întreprinderii serve ş te ca bază pentru fundamentarea deciziilor economico-financiare.

1.1.6. Factorii care determină schimbă ri de stare în func ţionarea

sistemelor microeconomice

Factorii, ca forţ e motrice ale dezvolt ă rii, determină formarea ş i modificarea unui fenomen economic, a unui rezultat. Ei, de regul ă , nu acţ ionează izolat, ci interdependent, într-un sistem de legă turi cauzale bine definit. Cunoa şterea factorilor, a naturii acestora ş i a legă turilor prin intermediul că rora concură la formarea ş i respectiv la modificarea unui fenomen, precum ş i stabilirea posibilit ăţ ilor de îmbun ă t ăţ ire a activit ăţ ii întreprinderii ca sistem, reprezint ă un element definitoriu al obiectului analizei economico-financiare. Identificarea factorilor necesită cunoa ş terea modului de formare a rezultatului (în accepţ iunea de fenomen analizat), a rela ţ iilor de condiţ ionare dintre ace ş tia, precum ş i dintre factori ş i fenomenul analizat. Factorii care explic ă rezultatele economico-financiare pot fi grupa ţ i după mai multe criterii, astfel:

a) După conţinutul (natura) lor, distingem urm ă toarele categorii de factori: tehnici, tehnologici, organizatorici, economici, social-politici, demografici, psihologici, biologici, naturali etc.

23

Analiza tuturor categoriilor de factori este absolut necesară în abordarea fenomenelor economice, deoarece conexiunile care exist ă între ace ş tia se reflect ă în rezultatele activit ăţ ii economico-financiare.

b) După caracterul lor în cadrul unei rela ţii cauzale, distingem:

• factori cantitativi, care sunt purtă torii materiali ai celor calitativi,

reprezentând condiţ ia preliminară ş i indispensabilă a acţ iunii acestora;

• factori calitativi, care sunt de aceea ş i natură cu fenomenul analizat,

deosebindu-se de acesta prin gradul de extensie;

• factori de structură , care intervin în situaţ ia în care rezultatul analizat se

referă la mă rimi agregate (compuse din mai multe elemente). De regulă , factorii de

structură sunt conţ inuţ i de factorii cantitativi, dar acţ ionează prin intermediul celor calitativi (ei reprezint ă raporturile dintre componentele fenomenului analizat). Utilitatea teoretico-practic ă a acestei grupări este condiţ ionat ă de cunoa ş terea procesului de formare a fenomenului analizat cât ş i a modului de combinare a factorilor care influenţ ează asupra acestuia.

c) După modul cum ac ţionează , deosebim:

• factori cu ac ţiune directă , sunt acei factori care îş i exercit ă nemijlocit influenţ a asupra fenomenului analizat;

, n), sunt cei care

acţ ionează asupra fenomenului analizat prin intermediul primei categorii.

• factori cu ac ţiune indirectă (factori de gradul 2, 3,

d) În funcţie de efortul propriu al întreprinderii, distingem:

• factori dependenţi de efortul propriu, sunt acei factori care îş i au originea

în eforturile depuse de întreprindere privind utilizarea eficientă a patrimoniului s ău;

• factori independenţi de efortul propriu, sunt în principal proveniţ i din mediul în care întreprinderea îş i desf ăş oară activitatea.

e) După gradul de sintetizare, distingem:

• factori simpli, sun cei care nu mai pot fi descompu ş i având în vedere sfera de desf ăşurare a analizei:

• factori complec ş i, sunt cei care sunt determinaţ i de o serie de alţ i factori simpli sau complec ş i, dar cu un grad redus de complexitate. f) După izvorul ac ţiunii lor, distingem:

• factori interni (endogeni), care îş i au originea în interiorul întreprinderii

(organizarea intern ă a producţ iei, ritmicitatea producţ iei, calitatea producţ iei etc.);

24

• factori externi (exogeni), care îş i au originea în mediul exterior întreprinderii

(modificarea cursului de schimb, inflaţ ia, concurenţ a, nivelul dobânzii etc.).

g) După stadiul circuitului economic, se disting factori specifici aprovizion ă rii,

producţ iei ş i vânză rii producţ iei.

h) După posibilităţile de previziune, distingem:

• factori previzibili (cerţi sau determinabili), care acţ ionează în cadrul unor

procese controlabile, fă ră a implica anumite riscuri;

• factori imprevizibili (aleatori), sunt cei acre acţ ionează necontrolat ca

urmare a unor abateri de la desf ăş urarea normal ă a proceselor economice sub impulsul

unor factori exteriori necontrolabili (pia ţ a extern ă , forţ ele naturii etc.).

i) După intensitatea ac ţiunii lor, distingem:

• factori dominanţi (cheie) a că ror influenţă este hot ă râtoare în obţ inerea

rezultatelor. În teoria economică se utilizează noţ iunea de “factori cheie ai succesului” în

analiza portofoliului de produse ş i a mediului concurenţ ial. Aceş ti factori diferenţ iază

firmele între ele din punct de vedere al performan ţ elor realizate într-un mediu concurenţ ial

dat;

• factori secundari a căror influenţă nu este decisivă în obţ inerea rezultatelor.

Criteriile de clasificare ale factorilor nu au caracter limitativ, cele men ţ ionate având

însă o deosebit ă utilitate practic ă în analiza economico-financiară .

1.1.7.	Sistemul	de	informa ţii,	premisă	a	efectuă rii	analizei	economico-
	financiare

Pornind de la înţ elegerea analizei ca metod ă a cunoa ş terii se poate deduce că

analiza economico-financiară reprezint ă un instrument eficient de diagnoză ş i reglare a

activit ăţ ii întreprinderii. Aceasta presupune cunoa ş terea modului în care funcţ ionează

întreprinderea ca sistem ş i stabilirea pe aceast ă bază a direc ţ iilor de ac ţ iune asupra

acestuia în sensul reglă rii ş i determin ă rii schimbă rilor de stare, în concordanţă cu

obiectivele parametrizate în timp ş i spaţ iu.

Toate acestea reclam ă existenţ a unui sistem de informaţ ii care să reflecte complex

st ă rile funcţ ionale ale sistemului ş i s ă permită pe aceast ă bază decidenţ ilor cunoa ş terea şi

implicit asigurarea condi ţ iilor de acţ iune.

Informaţ ia economică reprezint ă una din formele de bază ale informaţ iei în general,

iar pentru analiza economico-financiar ă constituie materia prim ă de bază deoarece analiza

25

se bazează pe informaţ ii ş i furnizează la rândul ei informaţ iile necesare procesului managerial. Cele două mari categorii de surse în baza c ă rora se formează informaţ ia economic ă la nivelul întreprinderii sunt:

a) Sursele interne, reprezentând informaţ iile generate de procesele interne de combinare ş i utilizare a factorilor producţ iei. Informaţ iile interne reflectă funcţ iunea propriu-zis ă a sistemului, stă rile acestuia în anumite momente, inclusiv ca stă ri probabile (prognozate sau programate). Principalele informaţ ii interne de natură financiară sunt furnizate de documentele de sinteză : bilanţ ul contabil, contul de profit ş i pierdere ş i anexele la bilanţ . Toate celelalte categorii de

informaţ ii privind produc ţ ia, distribuţ ia, calitatea, cantitatea, costurile, utilizarea factorilor de producţ ie etc. sunt constituite în blocul informa ţ ional intern al întreprinderii. În cadrul acestui bloc, informaţ iile pot fi grupate pe baza criteriului funcţ ional în:

- informaţ ia care reflect ă performanţ ele economico-financiare, ca efect al exercit ă rii atribuţ iilor manageriale;

- informaţ ia care reflectă st ă rile de fapt ale performanţ elor menţ ionate;

- informaţ ia normativă care reglementează diferite procese sub form ă de norme, reguli etc.;

- informaţ ia de evaluare a elementelor patrimoniale.

b) Sursele exterioare întreprinderii ca sistem, care includ informa ţ iile privind conjunctura pieţ ei interne ş i internaţ ionale, performan ţ ele concurenţ ei, progresul tehnic în respectiva ramur ă de activitate etc. Informaţ iile externe servesc întreprinderii în ceea ce prive ş te orientarea activităţ ii

acesteia ş i în dimensionarea obiectivelor într-un anumit context concurenţ ial. Aceste informaţ ii pot fi structurate astfel:

- după natura lor, distingem urm ătoarele categorii de informaţ ii: ş tiinţ ifice, tehnologice ş i tehnice; economice ş i financiare; juridice; politice; de marketing; sociale ş i sociologice etc.; - după legalitatea lor ¹⁾ , distingem informaţ ii legale (care pot fi deschise ş i respectiv închise) ş i informaţ ii nelegale. Specialiş tii apreciază că aproape 90% din informaţ ii sunt informaţ ii legale, iar dintre acestea, 70% sunt informaţ ii deschise.

^{1 )} J. Villan, L’entreprise aux aquets, Paris, 1992, pg. 27-30.

26

Din categoria informaţ iilor deschise fac parte cele furnizate de: reviste, cotidiene, magazine, periodice; colocvii, conferin ţ e, congrese; saloane, expoziţ ii, târguri; centre de

documentare; brevete de invenţ ie; organisme furnizoare de documente de sinteză . Informaţ iile închise sunt cele obţ inute prin: vizite, întâlniri, rela ţ ii cu clienţ ii, furnizorii

ş i concurenţ ii; cumpă rarea ş i analiza de e ş antioane; reţ eaua proprie a întreprinderii. Pentru ca informaţ ia să fie valorificată eficient în procesul managerial, ea trebuie s ă satisfac