Sunteți pe pagina 1din 2

Viaţa pe alte planete

Pe Pământ, viaţa este prezentă pretutindeni.Sub fiecare piatră, în orice colţ


de verdeaţă, în vârful celor mai înalţi munţi şi chiar în deşerturile neprimitoare.Chiar şi
camera voastră este populată cu zeci de fiinţe mici ca dimensiuni şi alte miliarde de
organisme, prea minuscule pentru a fi văzute.Pe Terra,datorită condiţiilor proprice
vieţii,au apărut nenumărate specii de virusuri, bacterii, plante şi animale.Majoritatea îşi
datorează existenţa apei în stare lichidă, planeta noastră fiind situată nici prea aproape de
Soare (pentru ca apa să se evapore), nici prea departe (pentru ca apa să inghete).

Junglă pe Venus?

În Sistemul Solar există 8 planete şi 167 de sateliţi.Dintre planete, patru au


suprafaţa solidă şi trei dintre acestea, atmosferă (Venus, Terra, Marte).Dintre sateliţi doar
unul are atmosferă (Titan) şi mai mulţi sunt formaţi din apă ingheţată.Totuşi, un singur
satelit (Europa) conţine un ocean în care s-ar putea găsi viată.
Nu are rost să căutăm viaţă pe Mercur.Planeta nu are atmosferă, suprafaţa
fiind bombardată de radiaţii care distrug celulele.Ziua sunt 400°C, iar noaptea – 150°C,
diferenţa de temperatură de la zi la noapte fiind prea mare.Lumina Soarelui este de până
la 10 ori mai intensă decât pe Terra, iar planeta se roteşte lent in jurul axei proprii, ziua
ţinând 176 de zile terestre.
Venus,o planetă aproape cât Pământul, situată mai departe de Soare decât
Mercur, suferă de o boală gravă: efectul de seră.Atmosfera planetei este compusă, în
principal, din dioxid de carbon, cu urme de azot.La suprafaţă, temperatura este de
460°C, iar presiunea atmosferică, de 92 de ori mai mare decât pe Terra.Lumina Soarelui
nu trece prin atmosferă, ziua pe planetă fiind la fel de întunecată precum seara la
noi.Totuşi, planeta a avut o clima mai propice vietii acum doua-trei miliarde de
ani.Atunci atmosfera se asemăna cu cea a Pămantului, iar la suprafaţă te puteai scălda în
lacuri, mări şi oceane.Poate pe Venus a existat viaţă.Este posibil ca turme de animale
ciudate, insecte ciudate si păsări sa fi trăit în jungla venusiană.Nu avem nicio dovadă că
aşa a fost şi, după evaporarea ocenelor şi erupţia vulcanilor, posibile urme s-au şters.

Misteriosul metan marţian

Singura planetă (în afară de Pământ) unde viaţa ar fi putut apărea este
Marte.Aici au existat râuri şi mări, apă lichidă care acoperea o treime din
planetă.Temperatura era de peste 0°C, iar presiunea atmosferică asemanatoare cu cea de
pe Terra.Aproximativ 500 de milioane de ani, pe planetă au existat condiţii favorabile
apariţiei vieţii si, de ce nu, dezvoltării ei.Dar acum trei miliarde de ani apa a dispărut,
atmosfera s-a rarefiat, iar presiunea a scăzut atât de mult, încât este imposibil ca apa să
se mai poată forma.Totuşi, ar putea să existe în subteran, ascunsă de “ochii” sondelor
spaţiale.Poate, undeva la sute de metri adâncime, există lacuri care mustesc de
viaţă.Fiinţe extraterestre, inteligente sau nu, trăiesc, se înmulţesc şi evoluează.Ideea nu
este chiar ştiinţifico-fantastică.Astronomii au observat că atmosfera planetei conţine
metan.Este o descoperire importantă, pentru că metanul se distruge în timp (în câteva
sute de ani), iar prezenţa lui ne arată că este produs de ceva de pe planetă.Pe Terra există
bacterii care produc metan (bacterii metanogene), dar şi vulcani cae pot emana metan în
atmosferă.Încă nu se ştie care dintre aceste doua procese funcţionează, dar ar fi plăcut să
aflăm că este primul.

Sateliţi plini de viaţă

Trecem de pietroaiele gigantice, numite asteroizi, şi ajungem la


Jupiter.Aici, trei sateliţi au suprafaţa acoperită complet de calote glaciare sub care se află
oceane.Oceanul de pe Europa se află între un strat de gheaţă şi unul de rocă.Mineralele
din acest strat şi căldura emisă din interiorul satelitului pot crea un mediu propice
vieţii.Nu se ştie cu exactitate componenţa lichidului din care este format oceanul, dar
pentru că apa se întalneşte des în Sistemul Solar, se bănuieşte că există din abundenţă pe
Europa.Viitorii astronauţi vor avea o misiune grea, dar frumoasă.Vor sonda în calota
polară (groasă de zeci de kilometri) până când vor ajunge la ocean.Vor lansa un mini-
submarin care, dacă ceea ce bănuim este adevărat, se va întâlni cu o fiinţă acvatică
extraterestră.Oceanele de pe Ganimede şi Callisto stau prinse între două straturi de
gheaţă, condiţiile apariţiei vieţii inexistente.
Titan, unul din sateliţii lui Saturn, are atmosferă şi râuri de metan.Totuşi, la
suprafaţă este prea frig pentru ca viaţa să poată apărea.În viitor însă, când Soarele va
deveni mai luminos, este posibil ca viaţa să înceapă şi aici.

S-ar putea să vă placă și