Sunteți pe pagina 1din 7

Drăguţ-Sorocianu Teona

Master Studii Europene

Rolul UE în economia globală

Pornind de la afirmaţia lui Enrique Baron Crespo, preşedinte al Parlamentului European


în perioada 1989 – 1992, care susţinea că „la accelerarea istoriei continentale trebuie să
răspundem prin accelerarea istoriei comunitare”, se poate spune că la accelerarea istoriei
mondiale trebuie să existe un răspuns european. Uniunea Europeană este dovada în acest sens.
Agenda UE este construită în funcţie de dezvoltarea economică şi politică a arenei
internaţionale, iar UE este unul dintre cei mai importanţi jucători ai acestei arene.
UE nu trebuie văzută ca simpla expresie europeană a nevoilor economice ale membrilor săi
sau ca un mecanism economic prin care statele membre devin capabile să-şi îndeplinească
scopurile politice, ci ca piesă de rezistenţă a structurilor care au modelat fundamental modelul
european de producţie, de distribuţie şi de schimb. UE poate fi astfel considerată ca generatoarea
unor niveluri mai înalte de integrare economică internaţională.
UE este în acelaşi timp beneficiar şi prizonier al economiei mondiale. Beneficiar, pentru
că: este un actor strategic al economiei mondiale; în cadrul GATT, UE este recunoscută ca fiind
primul beneficiar al Rundei Uruguay; a dezvoltat Programul Pieţei Unice; a construit o reţea
comercială complexă şi alte aranjamente economice internaţionale, o „piramidă a privilegiilor”
atent controlată. Prizonier, pentru că, la fel ca şi celelalte autorităţi naţionale şi regionale, UE
este constrânsă de creşterea dinamică a tranzacţiilor netradiţionale şi de proliferarea regimurilor
internaţionale în noi sectoare.
Conştientă de importanţa sa mondială din punct de vedere economic şi comercial,
Uniunea Europeană îşi foloseşte influenţa atât în interes propriu, cât şi în interesul celorlalţi.
Uniunea promovează prosperitatea şi sprijină valorile democratice în lumea întreagă; în acelaşi
timp, aceasta sprijină consolidarea stabilităţii şi bunăstării pentru cetăţenii din interiorul
frontierelor sale. Integrarea de noi state membre în UE consolidează rolul acesteia pe scena
internaţională. UE este cel mai mare partener comercial mondial, dar, în acelaşi timp, este cel
mai mare furnizor de ajutor pentru ţările în curs de dezvoltare. Uniunea a creat o politică externă
şi de securitate proactivă, cu posibilitatea de a efectua misiuni de gestionare a crizelor şi de
menţinere a păcii în Europa şi în întreaga lume. În contextul internaţional complex de astăzi, UE
a adăugat noi instrumente la instrumentele tradiţionale ale politicii externe. A preluat, de
exemplu, iniţiativa pentru a rezolva aspecte precum încălzirea planetară şi schimbările climatice.
Problemele globale necesită soluţii globale.
În număr de aproximativ cinci sute de milioane, populaţia Uniunii Europene este a treia
ca mărime din lume, după China şi India. Întinderea sa şi impactul său din punct de vedere
comercial, economic şi financiar fac din Uniunea Europeană o putere importantă pe plan
mondial. Aceasta realizează cea mai mare parte a comerţului mondial şi generează o pătrime din
bunăstarea mondială.
Mărimea şi puterea economică generează responsabilităţi. Uniunea este cel mai mare
furnizor de asistenţă financiară şi de consultanţă pentru ţările mai sărace. Confruntată în prezent
cu o ordine mondială complexă şi fragilă, Uniunea se implică din ce în ce mai mult în prevenirea
conflictelor, în menţinerea păcii şi în activităţile de combatere a terorismului, sprijinind eforturile
de reconstrucţie a Irakului şi Afganistanului. Uniunea a preluat iniţiativa în abordarea problemei
încălzirii planetei şi a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Reunificând continentul, Uniunea Europeană încearcă să construiască o legătură strânsă
cu vecinii săi, astfel încât vechile diviziuni să nu fie înlocuite cu o nouă divizare artificială.
Astăzi, Uniunea Europeană oferă cetăţenilor săi stabilitate şi prosperitate şi lucrează împreună cu
partenerii săi, într-o lume interdependentă, la diseminarea avantajelor oferite de deschiderea
pieţelor, de creşterea economică şi de un sistem politic bazat pe responsabilitate socială şi
democraţie.
Uniunea Europeană nu încearcă să impună sistemul său celorlalţi, dar este mândră de
valorile sale. Orice ţară europeană democratică poate să-şi depună candidatura pentru a deveni
membră a Uniunii; câteva ţări au ales să nu devină membre. În 50 de ani, Uniunea a reunit 27 de
ţări care şi-au pus în comun, cu succes, resursele economice şi politice în slujba interesului
comun. Astfel, Uniunea a devenit un model de cooperare şi integrare pentru alte ţări, din alte
regiuni ale lumii.
Uniunea Europeană acţionează pentru propriul său interes dar bineînţeles şi pentru
solidaritatea internaţională. Într-o lume caracterizată din ce în ce mai de interdependenţă,
sprijinirea dezvoltării economice şi stabilităţii politice în lumea întreagă reprezintă o investiţie
pentru propriul său viitor. Ajutându-i pe alţii, Uniunea acţionează pentru crearea unui mediu de
siguranţă în interiorul frontierelor sale, pentru proprii săi cetăţeni. În timp ce lumea
multipolarizarea planetei devine o realitate, statele membre ale Uniunii trebuie să adopte o
poziţie comună, dacă doresc ca opinia lor să fie luată în considerare.
Acordurile încheiate de UE cu partenerii săi din întreaga lume merg mai departe decât
simplele schimburi comerciale şi asistenţa tradiţională pentru dezvoltare. Acestea se referă la
sprijinul în favoarea reformelor economice, la sănătate şi educaţie, la programele pentru
dezvoltarea infrastructurii şi în anumite cazuri la cooperarea în domenii precum cercetarea şi
dezvoltarea şi politica de mediu. De asemenea, acordurile furnizează un cadru pentru discutarea
aspectelor politice precum democraţia şi drepturile omului. Acordurile mai recente prevăd, de
asemenea, ca partenerii Uniunii să se angajeze în favoarea neproliferării armelor de distrugere în
masă.
În conformitate cu Tratatul de la Maastricht, semnat în 1992, Uniunea Europeană a
dezvoltat o politică externă şi de securitate comună (PESC), astfel încât aceasta poate să adopte
acţiuni comune atunci când interesele globale ale Uniunii sunt în joc. Deoarece UE acţionează
pentru promovarea şi menţinerea stabilităţii în întreaga lume, apărarea devine un aspect din ce în
ce mai important al PESC. Uniunea acţionează în strânsă colaborare cu celelalte ţări şi organisme
internaţionale atunci când este vorba de terorism, de criminalitatea internaţională, de traficul de
droguri, de imigraţia ilegală şi de abordarea unor aspecte planetare, cum ar fi protecţia mediului.
„Gestionarea” relaţiilor externe ale Uniunii este un proces dinamic: deoarece UE defineşte
propria sa politică externă, aceasta trebuie, de asemenea, să ia în considerare factorii externi.
Aceşti factori se referă la interdependenţa economică din ce în ce mai mare produsă de efectele
combinate ale unui val de liberalizare a pieţelor în întreaga lume, ale revoluţiei mondiale a
comunicaţiilor şi ale accelerării progresului tehnologic. Uniunea a trebuit să-şi actualizeze
priorităţile în contextul unei concurenţe internaţionale din ce în ce mai puternice, ale unor fluxuri
de investiţii transfrontaliere din ce în ce mai mari şi a creşterii cererii mondiale de materii prime,
în special de petrol şi de gaz.
Astfel, UE exprimă trendurile şi contradicţiile din economia mondială: pe de o parte
poate fi văzută ca „fortăreaţa Europei”, folosindu-şi atuurile strategice pentru a crea avantaje
pentru firmele şi cetăţenii săi; poate fi văzută acţionând într-o manieră semi-imperială, prin
comerţ şi acorduri de ajutoare, pentru a coopta clienţi, mai întâi dintre ţările lumii a treia şi apoi
dintre ţările din fostul spaţiu socialist. Pe această bază UE formează alături de SUA şi Japonia,
triunghiul mondial, celebra Triadă, toate trei aflându-se într-un proces de „cooperare
competitivă”. Însă UE este sau nu asemănătoare unei singure entităţi statale.
Pentru a discuta importanţa Uniunii Europene în economia global, este important să fie
luat în calcul comerțul exterior.
În anul 2009, Uniunea Europeană era principalul partener comercial al RP Chineze cu un
total de 364 miliarde USD, urmată de SUA cu 298,2 miliarde USD. Exporturile celor 27 State
Membre ale UE au atins la sfârșitul anului 2009 valoarea de 127,7 miliarde USD (13 % din
importurile RP Chineză), pe locul 2 în clasamentul exportatorilor în RP Chineză, fiind devansată
de Japonia (130,938 miliarde USD). Din punct de vedere al importurilor din RP Chineză, cele 27
State Membre UE se situează la sfârșitul anului 2009 pe primul loc, înregistrând o valoare de
236,2 miliarde USD, fiind urmată de SUA cu 220,8 miliarde USD.
În anul 2009, investițiile străine directe ale Uniunii Europene în țările din afara blocului
comunitar au scăzut cu 24%, de la 348 miliarde de euro în 2008, la 263 miliarde euro în 2009, în
timp ce investițiile străine directe ale țărilor partenere către UE au crescut cu 12%, de la 199
miliarde euro la 222 miliarde euro.
Principala destinație a investițiilor europene au rămas Statele Unite, cu 40%, deși
volumul investițiilor UE în SUA a scăzut de la 121 miliarde euro în 2008, la 69 miliarde euro în
2009. Investițiile directe ale UE în Rusia, care atingeau 26 miliarde euro în 2008, au scăzut
masiv.
Raportul general privind activitatea UE problematizează prezența UE în economia
globală, făcand referire la mai multe aspecte: comerțul internațional (ciclul de la Doha),
rezolvarea diferendelor, instrumente de politică comercială, credite la export, acces la piețele
externe şi la pieţele UE.
O preocupare continuă a Uniunii Europene în 2006 este continuarea ciclului de la Doha,
în urma rezultatelor moderate ale Reuniunii la nivel înalt a Organizației Mondiale a Comerțului
(OMC) de la Hong Kong în decembrie 2005. Ciclul Doha reprezintă o rundă de negocieri a
Organizaţiei Mondiale a Comerţului, care a avut loc în anul 2001, în Qatar. Runda de negocieri,
a avut drept scop stabilirea unui sistem de comerţ internaţional, liberalizat şi echitabil, în cadru
multilateral, pentru a face faţă provocărilor viitoare din agricultură, pentru a reglementa
serviciile, industria şi drepturile de proprietate intelectuală. El a fost numit generic “Ciclul de
dezvoltare” pentru a demonstra tuturor ţărilor din lume că, obiectivul avut in vedere, este cel
legat de reglementarea problemelor comerciale cu care se confruntă ţările în curs de dezvoltare,
care au fost scutite de la plată în cadrul negocierilor anterioare. Necesitatea de a încheia rapid un
acord ambițios, totodată echilibrat și realist, a constituit în egală măsură subiectul unei rezoluții a
Parlamentului European la 4 aprilie. Negocierile cu partenerii, atat cei americani, au presupus
anumite procedure de relnansare.
În 2006, Uniunea Europeană a luat parte la 36 de diferende supuse OMC (18 în calitate
de reclamant, 18 în calitate de apărător). Majoritatea acestor diferende o opuneau Statelor Unite
(nouă în calitate de reclamant, cinci în calitate de apărător). Cele mai notabile au fost diferendele
„Airbus/Boeing” introduse de către UE și SUA cu motivul pretinselor subvenții acordate acestor
constructori de aeronave civile. UE și SUA au înaintat o cerere actualizată grupului special la 20
și 31 ianuarie respectiv. Anul 2006 a fost marcat de primul caz prezentat de către UE în calitate
de reclamant împotriva Chinei și privind măsurile care afectează importurile de piese pentru
automobile (cerere de instituire a unui grup special la 15 septembrie). În calitate de apărător,
Uniunea a văzut cum OMC a refuzat marea majoritate a argumentelor americane privind regimul
vamal comunitar (raportul organismului de apel din 13 noiembrie) și cum a luat o decizie întrun
caz prezentat de către Argentina, Canada și SUA împotriva UE privind un pretins moratoriu de
facto în legătură cu aprobarea organismelor modificate genetic (raportul grupului special din 29
septembrie).
La 30 noiembrie, au fost deschise 59 de anchete privind măsurile antidumping,
antisubvenții sau de salvgardare. În total, erau în curs 76 de anchete. La aceeași dată, erau în
vigoare 134 de măsuri antidumping și 12 măsuri compensatorii, precum și mai multe
angajamente provenind din 12 țări. În materie de antidumping, au fost impuse un total de 9
măsuri provizorii și 13 măsuri definitive.
La 6 decembrie, Comisia a adoptat o carte verde intitulată „Europa în lume: instrumentele
europene de apărare comercială ale Europei întro economie mondială în mișcare”. Obiectivul
acestei inițiative sub formă de consultare este definirea justului echilibru în apărarea intereselor
diferiților actori economici comunitari (consumatori, distribuitori și detailiști, industrie și statele
membre). Pe baza rezultatelor acestei consultări, Comisia dorește să prezinte o comunicare
privind propuneri legislative de adaptare a utilizării instrumentelor de apărare comercială la noile
exigențe ale economiei mondializate.
La 13 noiembrie, Consiliul a adoptat directive de negociere de acorduri privind limitări
cantitative pentru anumite produse siderurgice cu Rusia, Ucraina și Kazahstan. Negocierile cu
privire la aceste acorduri sunt în curs de desfășurare. La 11 decembrie, Consiliul a adoptat
regulamente referitoare la măsuri autonome de fixare a unor limite cantitative în importurile de
oțel de proveniență din cele trei țări pentru a acoperi perioada intermediară cuprinsă între 1
ianuarie 2007 și intrarea în vigoare a acestor acorduri9. Măsurile autonome prevăd, de asemenea,
dispoziții în materie de extindere (aranjamente tranzitorii de expediere). La 18 decembrie,
Comisia a adoptat un regulament de prelungire până la 31 decembrie 2009 a sistemului de
supraveghere prealabilă pentru anumite produse siderurgice.
La 14 septembrie, Consiliul a autorizat Comisia să negocieze un acord cu Belarus privind
comerțul cu produse textile. În urma unui acord încheiat cu această țară, Consiliul a adoptat, pe
19 decembrie, o decizie privind semnarea și aplicarea provizorie a acordului începând cu 1
ianuarie 2007.
Un proces analog a fost inițiat pentru prorogarea unui acord privind comerțul cu produse
textile cu Ucraina. În urma acordului încheiat cu această țară, Comisia a adoptat, pe 27
noiembrie, o propunere de decizie a Consiliului privind semnarea și aplicarea provizorie a
acordului începând cu 1 ianuarie 2007, pentru a asigura securitatea juridică a comerțului în cauză
până când Ucraina va fi încheiat procesul de aderare la Organizația Mondială a Comerțului .
În condițiile în care UE și statele sale membre au fost nevoite să se lupte pentru a depăși
perioada de criză, confruntându-se cu efectele scăderilor de la bursele internaționale și cu
diminuarea veniturilor gospodăriilor și a viitoarelor pensii ale cetățenilor UE, una dintre priorități
a fost prevenirea reizbucnirii unei crize similare. În viziunea UE, acest lucru necesită o reformă
profundă în domeniul reglementării și supravegherii piețelor financiare. Au fost necesare acțiuni
decisive atât la nivelul UE, cât și în cadrul forurilor internaționale majore, cu scopul de a stabili
principii comune pentru o supraveghere mai eficientă. În strânsă colaborare cu principalii săi
parteneri, UE a depus eforturile necesare pentru a pune bazele unei noi arhitecturi în domeniul
supravegherii și pentru a elabora legislația complementară necesară pentru a garanta securitatea
și stabilitatea piețelor financiare internaționale.
În 2008, Comisia a apelat la un grup de experți la nivel înalt care să formuleze
recomandări pentru un cadru îmbunătățit de supraveghere financiară, capabil să împiedice
reapariția unei crize financiare. Acest grup a fost prezidat de fostul președinte al Băncii Europene
pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Jacques de Larosière. Raportul elaborat a formulat 31 de
recomandări clare referitoare la o mai bună reglementare și supraveghere. Președintele Comisiei,
José Manuel Barroso, care a salutat rezultatele acestei inițiative, a afirmat: „Criza ne-a arătat de
ce trebuie să consolidăm cooperarea în materie de supraveghere la nivelul UE, de ce trebuie să
punem la punct sisteme mai eficiente de gestionare a situațiilor de criză, de ce trebuie să avem un
set de reguli de bază, stabilite la nivel înalt, atât în domeniul reglementării, cât și în cel al
supravegherii, care să fie aplicate pentru toate întreprinderile de către organisme de supraveghere
de prim rang.”