Sunteți pe pagina 1din 38

PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 1

23. PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR

23.1. Valorificarea materialelor refolosibile colectate selectiv


Materialele valorificabile colectate selectiv sunt supuse mai întâi valorificării
materiale.
La valorificarea materială nu se produce o modificare fizica. Deşeul separat, pe
cât posibil pe sortimente pure, este supus unui proces de prelucrare mecanică, pentru a
fi transformat din nou într-un produs din acelaşi material.
Fracţiunile de deşeu care pot fi valorificate material sunt :
! sticla;
! metalele feroase;
! metalele neferoase;
! materiale plastice;
! substanţe minerale.
Pentru obţinerea materialelor din deseu (sticlă, plastic, substanţe minerale) cu o
calitate adecvată valorificării materiale (puritatea sortimentelor), trebuie neapărat să se
realizeze o colectare selectivă a acestor deşeuri. O separare ulterioară din gunoiul
amestecat se poate face numai cu eforturi mari şi conduce în general la un rezultat
nerentabil.
La valorificarea materiilor prime din fracţiunea de deşeu plastic se produce mai
intai transformarea chimică a materialului de bază petrochimic, din care se pot obţine
ulterior noi produse din plastic. In acest caz, materialele nu trebuie să fie sortate pe
sortimente pure, iar micile impurităţi care se mai intalnesc nu sunt un motiv de
excludere a materialului de la utilizare.
La valorificarea materială a deşeurilor, sarcina întreprinderilor publice şi private
de gospodărire a deşeurilor începe cu colectarea şi se termină cu predarea deşeurilor,
prelucrate corespunzător sau împachetate (în funcţie de tipul de deşeu şi destinaţia
utilizării), către unităţile de producţie, respectiv întreprinderile industriale prelucrătoare.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 2

Fig. 23 − 1: Deşeuri din ambalaje (cartonaje, tablă de oţel, folii de plastic) în


stadiu comercializabil

23.1.1. Valorificarea hârtiei şi a cartonului

După colectarea fracţiunii HCC în containere depozit, în alte recipiente sau sub
formă de baloturi, se realizează confecţionarea formelor optime în vederea
transportului. Cu ajutorul unei prese pentru baloturi, materia primă secundară este
predată mai departe (de ex. baloturi 1.100 x 1.100 x 1.400 mm), unui întreprinzător
specializat de reciclare şi transport sau direct la întreprinderea de valorificare a
deşeurilor. In instalaţiile industriei prelucrătoare se realizează următorii paşi de
prelucrare :

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 3

Fig. 23 − 2: Presă pentru baloturi pentru hârtie veche, carton şi cartonaje

23.1.2. Valorificarea sticlei

Pe lângă tehnicile colectării şi transportului, la reciclarea sticlei mai există puţine


cerinţe (în privinţa tehnicii metodologice) impuse întreprinderii de gospodărire a
deşeurilor .
Astfel, la colectarea în containere depozit, acestea sunt golite în vehicule de
colectare, iar sticla este predată direct industriei prelucrătoare.
La colectarea în recipiente de 1,1 mc sau în pubele mari de 240 l, acestea sunt
golite de obicei de un vehicul cu încărcare spate si cu umplere corespunzătoare.
Mai nou, se folosesc şi autoîncărcătoare cu basculare peste cap pentru sistemele
de colectare a sticlei vechi în aceste recipiente. Aceste vehicule sunt dotate cu
recipiente de schimb, care pot fi containere cu mai multe compartimente pentru
diferitele culori ale sticlei. Containerele de schimb pot fi încărcate într-un alt camion şi
transportate direct la beneficiarul lor. Astfel se renunţă la un proces de reîncărcare într-
un buncăr, care duce adesea la impurificarea sticlei vechi.
In industria prelucrătoare se realizează umătorii paşi de prelucrare.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 4

23.1.3. Valorificarea fierului vechi

Sarcinile întreprinderilor de reciclare privind valorificarea metalelor feroase


constau în:
• colectarea lor dindeseuri;
• separarea fierului vechi de alte componente ale produselor (de ex. la
demontarea autovehiculelor vechi) ;
• eventual mărunţirea părţilor de fier vechi;
• confecţionarea formei pentru transport (cu presa pentru fierul vechi).
Transportul către oţelării se realizează de obicei pe calea ferata. La valorificarea
vehiculelor vechi, trebuie anihilate in special pericolele asupra mediului din vecinătatea
întreprinderii de valorificare. Astfel, uleiurile de motor şi pentru angrenaje scurse
reprezintă un pericol pentru apa freatică, iar produsele de răcire conţin, când vorbim
despre aparate mai vechi, clorfluorocarboni - responsabili de deteriorarea stratului de
ozon si deci dăunătoare climei.
Cutiile de băuturi din tablă albă sunt colectate în containere cu mai multe
compartimente, care sunt apoi golite, de obicei, în buncăre şi de aici reîncărcate în
containere de transport.

23.1.4. Valorificarea metalelor care nu contin fier

Pentru valorificare, deşeurile din metale neferoase sunt colectate în principal de


întreprinderi specializate de reciclare – din industrie şi de unităţile de producţie.
În cursul separării materialelor valorificabile din deşeul menajer, din metalele
neferoase sunt colectate selectiv (aproape exclusiv) urmatoarele:
• ambalajele din aluminiu;
• bateriile şi acumulatorii mici.
Procedura tehnica este exact ca la metalele feroase (tabla albă) si se realizeaza
numai în proporţie redusă de catre întreprinderile de management al deşeurilor. La
colectarea comună a cutiilor pentru băuturi cu aalte deseuri, separarea tablei albe
(metal feros) de aluminiu (metal neferos) se poate face cu ajutorul magneţilor.

23.1.5. Valorificarea materialelor plastice

La valorificarea materialelor plastice colectate selectiv, un procent insemnat de


deşeuri provine din producţia de ferestre, uşi şi mobile.
La comercializare, pe primul loc se situeaza foliile de ambalaje şi resturi de
polistiren.
Producătorul de gunoi menajer (consumatorii) furnizează în domeniul
materialelor plastice mai ales ambalaje de la băuturi, cu precădere PET-uri. Recipientele

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 5

de băuturi din PET formează în Europa o mare parte a gunoiului menajer. Din acest
motiv, in diferite ţări (de ex. Italia) a început colectarea separată pe sortimente a
recipientelor din PET.
În cursul valorificării, întreprinderile de management al deşeurilor, respectiv
firmele de reciclare, au sarcina de a pregăti ambalajele PET pentru transportul către
întreprinderile prelucrătoare. In acest sens, sunt disponibile instalaţii pentru:
• perforarea recipientelor din PET;
• presarea PET-urilor în aşa-numitele „brikett-uri“ sau baloturi.
Baloturile pot fi transportate cu camioane, iar „brikett“-urile de PET presate, se
pot transporta analog materialelor în vrac.

Fig. 23 − 3: Recipiente de băuturi din PET, presat în baloturi, gata de transport

23.1.6. Valorificarea materialelor amestecate

La colectarea amestecurilor de materiale valorificabile (de ex. în sistemul DSD din


Germania pentru deşeuri din ambalaje) o parte din efortul colectării (efectuat de
producătorul de deşeu) este transferată instalaţiilor de sortare automatizate.
Amestecurile de materiale valorificabile, colectate cum s-a prezentat în capitolul 20,
sunt formate din deşeuri de:

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 6

Plastic
• Folii;
• Bidoane;
• Pahare;
• Ambalaje.
Metal
• Cutii de ambalaj şi capace din tablă albă;
• Cutii de ambalaj din aluminiu;
• Alte metale (bucăţi mici).
Materiale mixte
• Bacsuri de băuturi;
• Ambalaje vacuum;
• Ambalaje pentru îngheţare.

Separarea amestecului de materiale valorificabile se realizează în staţii de sortare


ale întreprinderilor de reciclare specializate. La utilizarea unui sac de materiale
valorificabile în sistemul de colectare, pentru deschiderea sacilor de materiale
valorificabile este necesar un dispozitiv mecanic (scarificator pentru saci). Instalaţiile de
separare automate sunt construite special pentru:

23.1.6.1. Separarea metalelor

Operatia de separare se face cu ajutorul unor magneţi situaţi pe margine, care


colectează metalele feroase (cutii din tablă albă, capace de tablă) din fluxul de
amestecuri de materiale valorificabile mărunţite.
Aluminiul, ca metal neferos poate fi selecţionat de asemenea automat din
amestec, prin tehnica inducţiei (prin intermediul unui separator cu curent turbionar).

23.1.6.2. Separarea materialelor plastice

23.1.6.2.1. Separarea materialelor uşoare

Fracţiunile de plastic uşoare (folii, polistiren şi material spongios) pot fi separate


din amestecul de materiale valorificabile prin vânturare, la fel ca si bucăţile de hârtie
care sunt separate astfel.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 7

23.1.6.2.2. Recunoaşterea tipurilor de materiale plastice

Pentru recunoaşterea tipurilor de materiale plastice a aparut, de putin timp,


metoda de măsurare prin reflexia razelor infraroşii. Obiectul din plastic este analizat de
un detector IR direct de pe banda transportoare. În funcţie de tipul de plastic, obiectul
este transferat de banda transportoare într-un recipient, printr-un procedeu cu jet de
aer sub presiune. Dintre tipurile de materiale plastice usor de recunoscut prin acest
procedeu, fac parte polietilena (PE), policlorura de vinil (PVC) şi polietilena tereftalică
(PET). In plus agregatele de sortare optică facilitează recunoaşterea obiectelor
individuale în funcţie de proprietăţile lor optice (formă, culoare, transparenţă). In acest
mod se poate renunţa la sortarea manuală, extrem de costisitoare. Fracţiunile de plastic
pure, astfel obţinute, pot fi supuse în final valorificării materiale.

23.1.6.3. Determinarea componentelor materialelor mixte

Materialele mixte conţin deseori o componentă semnificativa de carton, acoperită


cu o folie de plastic sau metal. Astfel de învelişuri ale materialelor pot fi separate numai
prin tratare chimică, operatie care se poate realiza numai în cadrul unui proces special,
în instalaţii din industria hârtiei sau a metalelor.

23.1.7. Separarea cu ajutorul forţei de gravitaţie

Prin acest procedeu, hârtia poate fi separată de alte materiale din ambalaje intr-
un pulper (rezervor cu malaxor).
De asemenea, materialele plastice sunt sortate în funcţie de densitatea lor, in
centrifuge de sortare, tehnică ce se potriveşte cel mai bine separării PVC-ului şi
polistirenului (PS).

23.1.8. Valorificarea materialelor lemnoase din construcţie

Deşeurile lemnoase se obţin îndeosebi în lucrările de demolări de clădiri. Lemnul


din construcţii poate fi valorificat termic sau material . In decizia de alegere a caii de
valorificare, relevantă este o eventuală pretratare a lemnului de construcţii cu produse
de protecţie. Dacă substanţele dăunătoare sunt absente, există posibilitatea unei
utilizări pentru producţia plăcilor de şpan aglomerat.
Pentru România este recomandabilă o reutilizare a resturilor de lemn, deoarece
piaţa materialelor lemnoase oferă suficiente cantitati. Un mod de primire şi predare a
masei lemnoase utilizabile poate fi implementat în cadrul unui concept de gospodărire a
deşeurilor.

23.1.9. Valorificarea substanţelor minerale

In deşeul din localităţi se află si substanţe minerale, valorificabile la lucrările de


construcţie şi demolare (CEE-număr 170101 ÷ 170104).

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 8

Molozul din beton şi ţiglă poate fi prelucrat in instalaţii de concasare, până la


amestecuri minerale pentru lucrările stradale (ca straturi portant şi de protecţie
împotriva îngheţului).
Pentru obţinerea de material cu o granulometrie adecvata (de ex. pentru
contrucţii de drenaj), trebuie să se facă o sortare prealabila intr-o staţie de cernere.

23.2. Obţinerea de substanţe refolosibile din deşeurile mixte

Materialele valorificabile din deşeul mixt pot fi separate în cadrul pretratării


deşeului, înainte de îndepărtare. Tehnica mecanică de tratare, care permite de ex.
separarea metalelor sau a altor materiale valorificabile, poate precede sau completa
urmatoarele metode:
• tratarea mecanico-biologică a deşeului rezidual
la tratarea deşeului mixt în vederea stabilizării acestuia (tratarea
mecanico− −biologică a deşeului = TMB) pot fi separate în prealabil materiale
valorificabile.
• tratarea biologică a deşeului verde şi a celui biologic
pungile de plastic constituie impurităţile din deşeul biologic, iar foliile din plastic
cernute, care pot fi rar valorificate rentabil, trebuie indepartate prin depozitare finala.
• tratarea termică a deşeurilor
la prelucrarea deşeului rezidual, înainte de pretratarea termică sau valorificare,
metalele trebuie sa fie separate.

23.2.1. Separarea fierului din deşeurile mixte

Deşeul mixt mărunţit în prealabil este dus cu ajutorul unui transportor mobil cu
bandă sub un magnet, unde metalele feroase sunt atrase magnetic şi transferate într-
un container.

23.2.2. Separarea materialelor plastice din deşeurile mixte

La pretratarea biologico-mecanică a deşeurilor, foliile de plastic sunt « suflate »


din deşeul mixt, în vânturătoare. De asemenea, la pretratarea anaerobă a deşeurilor,
materialele plutitoare din plastic pot fi separate prin procedeul umed.

23.2.3. Separarea sticlei din deşeurile mixte

La tratarea anaerobă a deşeurilor, resturile de sticlă din deşeul mixt pot fi extrase
ca aşa-numita „fracţiune a materialelor grele“, dar o valorificare rentabilă a resturilor de
sticlă din deşeul amestecat nu este încă posibilă.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 9

23.2.4. Valorificarea materialelor plastice mixte

Materialele plastice mixte colectate separat pot fi utilizate ca materie primă –


agent reducător la producţia de fier brut. Prin folosirea plasticului, păcura utilizata in
prezent poate fi înlocuită în raport de 1:1. În cursul valorificării materiale, aglomeratele
plastice mărunţite pot fi utilizate la obţinerea de produse din beton sau înlocuitori ai
lemnului (stâlpi, palisade pentru grădini, piloni pentru zidurile de protecţie fonică).
Prin piroliză, sub influenţa căldurii şi a aerului, materialul organic poate fi
descompus. La piroliza materialelor plastice, catenele lungi moleculare sunt rupte şi
descompuse în fragmente moleculare mai mici, care in final pot fi astfel transformate în
gaz de sinteză şi metanol. Într-un alt procedeu de valorificare a materiilor prime
(procedeul BASF), plasticul mixt este redus la un produs intermediar şi transformat apoi
in olefină (hidrocarbura).

23.2.5. Reciclarea deşeurilor mixte de pe şantiere

Exista intreprinderi de salubrizare foarte specializate care preiau deşeurile mixte


de pe şantiere si le supun unei valorificări. Fracţiunile obţinute in acest caz sunt:
• resturi de plastic (în principal folie) ;
• metale;
• lemn de construcţii;
• substanţe minerale.
Cea mai mare parte este reprezentată de substanţele minerale. Acestea (beton,
pietriş, ţiglă, frize) sunt sparte şi cernute, iar amestecurile de minerale obţinute sunt
comercializate, pe cât este posibil.

În România, în multe zone se pot obţine pietriş şi nisip foarte ieftin, astfel încât
comercializarea substanţelor minerale ca amestec reciclat este putin probabila.
Deoarece este vorba despre un material inert, nimic nu împiedică insa depozitarea
molozului la deponii speciale.

23.2.6. Substanţele refolosibile provenite din incinerarea deşeurilor

La anumite procese ale incinerării rezultă zguri în care au ajuns si metale din
deşeul mixt, care ar putea fi valorificate.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 10

23.3. Determinarea completă a componentelor deseurilor mixte

La anumite procedee de tratare ale deşeului mixt, sunt urmărite concepte, în


care separearea mecanică a fracţiunilor de deşeuri, ca procese primare şi de start, nu
joacă nici un rol.

23.3.1. Tratare mecanică integrală

Tratarea mecanică integrală sau separarea intensivă reprezintă un procedeu de


tratare a deşeurilor cu ajutorul căruia gunoiul menajer şi deşeurile amestecate din
unităţi de producţie pot fi prelucrate şi valorificate în diferite sectoare ale industriei
separat după fracţiuni.
Important este aici să se determine mecanic componentele deşeului şi să fie
separat de la inceput în componentele sale de bază. Deşeul din localităţi poate fi
separat în fractiuni principale prin metode tehnice succesive, numite « paşi de
prelucrare », care pot fi :
• mărunţire;
• separare mecanica a metalelor neferoase;
• uscare;
• separare a altor fractiuni (electrostatică, prin curent turbionar, prin
cernere, vânturare etc.);
• sortare după granulaţie.
Fracţiunile materiale astfel obţinute sunt uscate, afânate, depozitate şi pot fi
dezodorizate şi igienizate prin tratări speciale.
În primul pas de prelucrare, metalul feros se separă magnetic, iar deşeul ramas
este trecut prin maşini de mărunţire şi cernere şi adus la o granulaţie unitară. În final,
deşeul este uscat şi cernut în diferite granulaţii, dupa care prin vânturare se separă din
nou deşeul, în fracţiuni cu greutate specifică diferită (fracţiuni uşoare şi grele).
Fracţiunea grea, la rândul ei, se separă în fracţiuni de metal neferos, substanţe
minerale, plastic sau organice.
In funcţie de puritatea sortimentelor şi de cerintele pieţei, fracţiunile pot fi
valorificate, existănd posibilităţi de utilizare ca materii prime secundare pentru producţia
de :
• cartonaje şi hârtii de calitate inferioară ;
• plăci decapate întărite cu fibre;
• produse din materiale plastice mixte;
• oţel (agent reducător pentru procesele din furnale);
• produse din metale feroase;
• materiale şi părţi minerale de construcţie ;
• composturi;
Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale
PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 11

• combustibili înlocuitori.
Necesarul de energie este mare pentru uscarea materialelor, dar poate fi acoperit
prin utilizarea combustibilului inlocuitor produs printr-un proces de valorificare.
La procedeele „Orfa“, macinarea deşeului amestecat se realizează până la o
mărime a granulei de 0,8 până la10,0 mm. Datorită anumitor proprietăţi ale materiilor
prime, se poate realiza o separare a materialului măcinat pe fracţiuni, care conţin iniţial
mai multe materiale. Astfel, se obţin de fracţiuni granulate având preponderent
componente de :
• metal feros;
• metal neferos;
• material plastic;
• materiale inerte;
• organice (granulat);
• fibre de diferite mărimi (fracţiune organiscă fină) ;
• praf.
Acestea sunt specificate la utilizarea in proceselor industriale avand un grad de
omogenitate si puritate mare, iar materialul este prelucrat ca o materie primă.

23.3.2. Piroliza deşeului

In natură, procesul prin care s-au format petrolul şi cărbunii constituie un proces
de piroliza. La transformarea termica a lemnului în cărbuni, în cuptoare cu cărbune, are
loc de asemenea, un proces pirolitic.
Prin aplicarea acestui proces natural in instalaţii tehnologice si cu ajutorul
tehnicilor moderne, ia naştere un procedeu utilizabil şi la tratarea deşeurilor. In acest
caz, sunt separate materialele organice, ca hârtia, lemnul şi materialele plastice, care la
temperatură mare şi aport limitat de oxigen, se transforma în produse solide şi gazoase.
Gazul reultat poate fi valorificat energetic, iar rămăşiţele solide (cocs de piroliză) pot fi
valorificate material.

23.3.2.1. Procese de gazeificare a substanţelor solide cu conţinut de


carbon

Oxidarea completă a compusilor carbonului în dioxid de carbon (CO2) este un


proces derulat în mai multe etape. Mai întâi se formează monoxidul de carbon (CO), iar
apoi, în a doua etapă de oxidare, dioxidul de carbon (CO2). La formarea monoxidului de
carbon se eliberează relativ puţină căldură, deoarece în CO încă mai este disponibilă o
mare parte din energia chimică. De-abia în a doua etapă (la formarea CO2), această
energie este consumată.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 12

Acest mecanism si succesiune de reacţii pot fi utilizate la tratarea materialelor


reziduale cu conţinut în carbon, deci la anumite deşeuri.

23.3.2.2. Piroliza în valorificarea deşeurilor

La utilizarea pirolizei in procesul de valorificare a deşeurilor, o parte a materialului


solid cu continut de carbon este transformat în gaz util. Aici se ia în considerare
mecanismul dat mai sus şi, în procesul de gazeificare, se introduce exact atâta oxigen
cât este necesar pentru formarea CO.

Material solid cu conţinut în


carbon

Gaz agent de gazeificare


(CO)

material inert (cocs de piroliză)

Pentru alegerea agentului şi temperaturii de gazeificare, compoziţia şi deci şi


conţinutul de energie al gazului sunt importante. Ca agenţi de gazeificare se pot utiliza
printre altele, oxigenul, aburul, aerul sau hidrogenul.
Gazul format poate fi utilizat energetic. O tehnologie eficientă o reprezintă
producerea curentului electric utilizand un motor pe gaz şi un generator, căldura
rezultată putand fi de asemenea folosită.
Cocsul de piroliză poate fi valorificat pe diferite căi, fie în formă mărunţită, ca
adaos la materialele de construcţii (de ex. la fabricarea ţiglei), fie ca părţi metalice ce
pot fi cernute din cocsul de piroliză.
Continuarea tratării cocsului de piroliză fără partea de metal este posibilă, caz in
care se produce o separare a cocsulul în gaz de sinteză cu un conţinut mare de CO şi
zgură vitroasă sau cristalină. Aceste componente se pot utiliza la fel ca şi produsele din
piroliză, adica sub forma de adaos inert la materialele de construcţii.
Cu ajutorul pirolizei se poate descompune deşeul din materiale plastice (care nu
este separat pe sortimente pure), prin procedee chimice, în substanţele de bază, uleiuri
şi gaze.
Aplicarea pirolizei la deşeul mixt, cu un conţinut mare de material plastic şi alte
materiale organice este exemplificata la procesul de conversie Noell (vezi Capitolul 25),

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 13

unde, pe lângă valorificarea termică, se realizează şi o valorificare materială a gazului de


sinteză.
De asemenea, trebuie amintit si procedeul PKA, la care cocsul de piroliză se
introduce într-un reactor de topire obţinandu-se gaz de sinteză şi material solid granulat
vitros. În Aalen/Germania funcţionează din 1998 o astfel de instalaţie de piroliză pentru
prelucrarea a 24.000 t de gunoi menajer.

23.4. Procedee biologice de valorificare a substanţelor din deşeuri

In cadrul conceptelor integrate de gospodărire a deşeurilor, aceste procedee pot


reprezenta o componentă importantă. Prin reintroducerea fractiunilor reziduale organice
colectate separat, în circuitul substanţelor, se poate obţine o uşurare evidentă a
deponiilor pentru deşeul din localităţi, iar fracţiunea termic valorificabilă este optimizată
în ceea ce priveşte compoziţia şi puterea ei calorică.
Se pot valorifica biologic, în principal, deşeuri organice din gospodării ca şi resturi
de plante de origini diverse. Întrucat in structura materială a acestor deşeuri se constată
diferenţe semnificative, procedeele şi tehnicile trebuie adaptate fiecarui tip de deseu. In
mare, procedeele se împart în procedee aerobe (compostare) şi procedee anaerobe
(fermentare), dar exista si combinaţii ale acestor procedee de bază.

23.4.1. Condiţiile pentru tratarea biologică a deşeurilor organice

23.4.1.1. Condiţiile biologice şi biochimice în procesele / procedeele


aerobe

Descompunerea biomasei de origine vegetală sau animală se realizează în natură


prin organiseme unicelulare (microorganisme), fără a fi necesar nici-un aport energetic.
Este vorba despre grupele principale descompunatoare, respectiv ciupercile şi bacteriile.
Prin faptul că sunt mici (bacterii ~ 1/1000 mm) raportul suprafaţa/volum este foarte
mare, si deoarece transformarea materialelor de către microorganisme este
proporţională cu suprafaţa specifică (şi nu cu masa) rezultă un randament de
descompunere foarte mare pe care-l realizeaza aceste organisme.
Un alt element de performanţă a microorganismelor este faptul că pot
descompune diferite substanţe şi sunt adaptabile în scurt timp la condiţii de mediu
schimbatoare. Deoarece bacteriile nu sunt supuse proceselor de metabolism fixe, ci
dispun de o mare adaptabilitate, au capacitatea să descompună toate substanţele
organice naturale şi o mare parte din compusii organici artificiali.
Substanţele care pot fi descompuse de microorganisme sunt specifice majorităţii
tipurilor de deşeu din localităţi, respectiv:
• deşeuri din producţia de alimente şi din pregătirea mâncărurilor ;
• deşeuri vegetale din grădini, parcuri etc ;
• deşeuri din hârtie, carton, textile din fibre naturale, celuloză ;

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 14

• fecale, excremente;
• deşeuri din lemn;
• deşeuri de la abatoare.
Cele mai importante procese biologice şi biomecanice de descompunere şi
transformare, ce caracterizeaza procedeele aerob-microbiene de tratare a deşeurilor,
sunt:
• descompunerea celulozei şi chitinei;
• descompunerea xilanului;
• descompunerea ligninei;
• formarea humusului;
• formarea metanului;
• amonificare/nitrificare;
• nitrificare/denitrificare.
Descompunerea celulozei şi chitinei
Substanţa vegetală, în procesul de compostare, este formată în proporţie de
40−70% din celuloză. Celuloza este o componentă esenţială a pereţilor celulari ai
plantelor inferioare sau superioare şi contribuie decisiv la rezistenta ei şi la
permeabilitatea pentru apă. Celuloza este un polimer format din molecule de glucoză,
aşa-numitele hexoze.
În condiţii aerobe, celuloza este descompusă de ciuperci şi bacterii specializate,
proces care este relativ insensibil la modificările pH-ului şi la temperaturile ridicate din
compost.
Chitina este o substanta formata din molecule de acetilglucosamin-N, care sunt
structurate asemănător celulozei si reprezinta o componentă esenţială a pereţilor
celulari ai ciupercilor.
Descompunerea xilanului
Xilanul este de asemenea o componentă principală a substanţei vegetale.
Acţionează ca material de depozitare şi de susţinere al plantelor. Paiele conţin de ex.
până la 30% xilan, iar lemnul de foioase 20−25%.
Xilan-ul este descompus în mediu acid, , în principal de ciuperci şi în mediu bazic
(pH > 7) de bacterii. Pe ansamblu, descompunerea xilanului este un proces care se
realizează mai uşor decât descompunerea celulozei şi de către un număr mai mare de
tipuri de microorganisme. Ca hidrat de carbon, xilanul este format din hexoze, pentoze
şi acizi.
Descompunerea ligninei
Formarea ligninei, prin efectele ei, este numită şi „lemnificarea“ substanţei
vegetale. 18−30% din masa uscată a substanţei vegetale constă în lignina şi reprezintă

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 15

partea lemnoasă a unei plante. Lignina constă din molecule de compusi aromatice
legate tridimensional, la care unitatea de bază este diferita de la planta la planta. De
exemplu, la conifere, este alcoolul coniferil, la foioase - alcoolul sinapinal, iar la ierburi –
alcoolul cumar. Prin reacţii enzimatice şi chimice, din aceşti monomeri se formează
lignina polimerică.
Descompunerea efectivă a ligninei se realizează foarte lent si numai de catre
tipuri specializate de ciuperci in conditii de mediu extrem de variabile. Optim pentru
descompunerea ligniei, realizată prin procese metabolice oxidative, este intervalul de
temperatură 45°C−50°C.
Formarea humusului
O dată cu descompunerea ligninei începe formarea substanţelor humice. Motivul
este că în timpul intervenţeiei microbiene asupra structurii ligninei sunt stimulate şi
reacţii chimice. Acestea duc la polimerizarea moleculelor rupte la descompunerea
ligninei şi la alte produse metabolice microbiene. Substanţa organică se denaturează, iar
din componentele materialului de fermentaţie se formează humusul.
Prin formarea humusului, în timpul descompunerii ligninei, azotul liber este legat
şi îmbogăţeste materialul nou format.

Formarea metanului
Bacteriile metanogene există exclusiv în mediu anaerob. La introducerea
oxigenului ele dispar imediat. Formarea metanului este facilitată de o temperatură între
40°C şi 60°C si o valoare a pH-ului între 6,5 şi 8,5.
La începutul procesului de fermentaţie, este disponibila o mare diversitate
materială, respectiv substanţe uşor valorificabile, formate din molecule simple ce se pot
descompune usor. In compostul finit, formarea metanului nu se mai realizează,
deoarece aceasta condiţie nu mai este îndeplinita.
Ammonificarea
Amonificarea este un proces de bază în descompunerea biomasei respectiv în
metabolismul microorganismelor. Prin descompunerea proteinelor, sunt pusi la
dispoziţie aminoacizi, care degradaţi (mineralizaţi) sunt în continuare prelucraţi si devin
componente de bază ale descompunerii biomasei.
De asemenea la începutul procesului de compostare, prin amonificare se
formează proteine, valorificate de microorganisme pentru aprovizionarea cu azot.
Cantitatea de azot mineral (aici NH4-N) din materialul în fermentaţie poate deveni
problematic, deoarece in anumite conditii, la valori ale pH-ului >7 amoniacul se poate
degaja. Aceasta reprezintă o poluare a mediului şi are ca urmare o pierdere de azot a
îngrăşământului format din compost.
Nitrificare / Denitrificare

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 16

În procesul de nitrificare, într-o prima etapă, amoniacul este oxidat la nitrit


(NO2), iar, în a doua etapă se realizează oxidarea la nitrat (NO3). Bacteriile nitrificatoare
(nitrificanţi) necesită un mediu aerob, performanţa nitrificării fiind influentata de
schimbările temperaturii şi ale valorilor pH-ului.
Formarea nitratului se realizează mai ales în zonele de margine ale grămezilor de
gunoi din spaţiile deschise, nu însă şi la temperaturi >40% în instalaţii închise.
Concentraţiile mari de azot mineralizat prezente în procesul de compostare pot
conduce la poluări ale apei freatice, prin spălarea nitraţilor de catre apele de precipitatii.
La denitrificare, microorganismele iniţial aerobe, puse în condiţii anaerobe, îşi
obtin necesarul de oxigen din NO2/NO3 folosindu-l ca agent oxidant pentru
descompunerea legăturilor organice. Iau naştere, ca urmare a procesului reducere,
protooxidul de azot (N2O) şi azot elementar (N2.).
Denitrificarea apare în compost dacă, în zona grămezilor cu concentraţii mari de
mitrat se realizează condiţii anaerobe. Procesul este puţin sensibil la mediu, si se
realizeaza mai puter nic la valori ale pH-ului ~ 7 şi la temperaturi de aproape 30 °C.

23.4.1.2. Condiţiile biologice şi biochimice în procesele procedeele


anaerobe

Mecanismul de reacţie
La fermentaţie (un proces anaerob care se produce în absenţa oxigenului din
aer), se descompune substanţa organică într-un recipient închis (reactor). Ca produse
de descompunere se obţin gazul metan (CH4) şi dioxidul de carbon (CO2).
In condiţii anaerobe, substanţa organică este descompusă după următoarea
ecuaţie chimică:

Cn Ha Ob + (n x a/4 − b/2) H2O → (n/2 − a/8 + b/4) CO2


+ (n/2 + a/8 − b/4) CH4

Din punct de vedere biochimic, microorganismele regenerează purtătorii de


energie în cadrul metabolismului lor, prin oxidarea carbonului legat organic (CnHaOb)
pana la CO2.
O parte a carbonului legat organic trebuie să accepte electroni eliberaţi în
procesul de oxidare, deoarece O2 ca acceptor de electroni nu este disponibil. Carbonul
redus se combină apoi cu hidrogenul (CH4), formându-se gazul metan.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 17

În general, descompunerea anaerobă a substanţei organice trebuie considerată


ca fiind un proces metabolic complicat. În etapele succesive de descompunere, grupuri
de organisme specializate sunt active – dacă dispun de un echipament enzimatic
suficient. Aceste organisme necesită conditii de mediu constante şi o mare stabilitate de
proces, care trebuie realizate printr-un efort tehnologic corespunzător, dacă se doreşte
obţinerea unei cantităţi mari de gaz.
In procesul anaerob, cantitatea de energie a microorganismelor pe unitatea
cantitativă este relativ redusă. Motivul este că se obţine ca produs metabolic, un gaz cu
un conţinut ridicat de energie cum este CH4,.
Pentru acoperirea necesarului lor de energie, organismele trebuie să aibă o rata
mare de descompunere. Această performanţă (de descompunere crescută), este
caracteristică pentru procesul de fermentaţie.
Compoziţia biogazului
Gazele formate în procesul de fermentaţie, metanul şi dioxidul de carbon, se
gasesc într-un anumit raport cantitativ, influenţat de diferiţi factori.
Pe de-o parte, compoziţia deşeurilor organice influenţează raportul CH4/CO2. La
descompunerea anaerobă a hidraţilor de carbon, se formează biogaz cu o compoziţie de
CH4/CO2 = 1/1. Acest raport poate avansa până la CH4/CO2 ≅ 2/1, cu cât este mai mare
partea unor proteine şi grăsimi bogate în carbon. O astfel de compoziţie a deşeurilor
duce atât la o producţie mai mică de CO2, cât şi la un consum de apă pentru a acoperi
necesarul de hidrogen (H2) în vederea formării CH4.
Soluţiile influenţează în continuare compoziţia biogazului. CO2 extras din biogaz
este precipitat sub formă de carbonat. Gradul de producere a procesului de precipitare
este, de asemenea, dependent de compoziţia deşeurilor.
Conţinutul de sulf şi azot în deşeul fermentat influenţează cantitatea urmelor de
gaze din biogaz, în special conţinutul de amoniac (NH3) şi hidrogen sulfurat (H2S).
Totuşi, aceste gaze, foarte corozive şi inhibitoare ale fermentaţiei, se obţin în cantitate
foarte mică la fermentaţia deşeurilor biologice « normale ». La utilizarea biogazului în
motoare pe gaz, nu este în mod normal necesară epurarea gazelor.

23.4.1.3. Dotarea tehnică a staţiilor de tratare biologică a deşeurilor

Inainte de tratarea biologică propriu-zisă, deşeurile organice, sunt supuse unei


prelucrări atat de ansamblu cat şi de detaliu.
Impurităţile care pot dăuna procesului tehnologic sunt indepartate. Dotarea
tehnică, utilizată independent de procesul propriu-zis al tratării biologice a deseurilor,
este descrisă în continuare.
In general, se utilizeaza următoarele instalaţii şi aparate:
• instalaţii de transport;
• maşini de mărunţire;
• instalaţii de cernere;

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 18

• separatoare cu magnet pentru metale feroase;


• separatoare pentru metale neferoase;
• vânturătoare;
• separator al materialelor dure;
• pulpere/rezervoare cu malaxor;
• aparate de răsturnare a grămezilor;
• buncăre de depozitare şi dozare;
• instalaţii de epurare a aerului rezidual ;
• cântare.
Folosirea unui procedeu de fermentaţie nu necesită de obicei utilizarea
agregatelor furnizate de un anumit producător, deoarece nu exista strictete în privinţa
cerinţelor impuse. Totuşi, cerinţele din tehnologia aleasa trebuie respectate cel putin la
agregatele de prelucrare şi clasare.
De asemenea, trebuie să se asigure o bună adaptare la :
• consistenţa şi compoziţia deşeurilor;
• cantitatea livrată şi performanţa în îndeplinirea sarcinilor ;
• condiţiile de la faţa locului şi din împrejurimi (protecţie fonică etc.) ;
• orarul zilnic de funcţionare ales şi deci randamnetul.
Timpul de funcţionare, în cadrul functionarii unei instalaţii (măsurare), este
stabilit de obicei la cca. 5,5 h/zi.
Agregatele de prelucrare sunt supuse unor standarde înalte din punct de vedere
mecanic şi al calitatilor anticorosive. Aceste cerinţe sunt respectate cerintele privind :
• activitatile de întreţinere şi curăţare ;
• livrările de material fără impurităţi (puţine devieri) ;
• construcţia simplă şi execuţia constantă;
• constanţa fizica şi chimică a materialului supus tratarii biologice.

23.4.2. Compostarea

În întreaga Europă, compostarea a devenit o componentă importantă a


conceptelor de management integrat al deşeurilor. Dacă pot fi garantate, pe termen
lung, sigurnaţa calităţii şi comercializarea produsului compost, se poate atinge, prin
compostarea deşeurilor organice naturale, o prelungire a durabilitatii instalaţiilor primare
de salubrizare.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 19

23.4.2.1. Cerinţe privind procesul de compostare

Compostarea substanţei organice este metoda de tratare a deşeurilor care imită


cel mai bine procesele din circuitul natural al carbonului. Degradarea naturală a
legăturilor organice ale carbonului nu are loc însă numai în procesul aerob de
compostare, ci şi prin fermentaţia anaerobă sau alte procedee de descompunere. Tipul
de organisme specializat pentru un proces de descompunere atinge maximul
populaţional acolo unde materialul de descompus este compatibil cu procesele lor
metabolice, in condiţii de mediu cele mai potrivite.
Aceasta înseamnă că, dacă procesul de compostare este realizat ca proces aerob
de descompunere, condiţiile procesului trebuie să fie adaptate cerinţelor
microorganismelor.

23.4.2.1.1. Condiţii legate de material

Microorganismele cultivate în tehnica aerobă de compostare sunt diverse şi puţin


pretenţioase în privinţa materialelor pe care trebuie sa le descompuna (omogenitate a
materialului de input).

23.4.2.1.2. Condiţii biologice

Purtătoare a procesului de tratare biologică prin compostare este biomasa


microbiană (= masa microbilor) a caror dezvoltare este dependentă de :
• temperatură;
• disponibil de oxigen;
• compoziţia chimica şi structura materialului;
• valoarea pH-ului.
Biomasa descompune substanţa organică şi obţine astfel energie şi substanţa
necesare pentru dezvoltarea propriei mase corporale. Procesele de bază ale
transformării microbiene a substanţelor sunt descrise în Capitolul 23.4.1.1.
Pentru creşterea optimă a biomasei trebuie să existe disponibile într-un raport
adecvat urmatoarele :
• carbon;
• azot;
• substanţe nutritive de bază;
• urme de substanţe nutritive ;
• toate celelalte elemente active necesare.
Pentru asigurarea condiţiilor de bază la transformarea microbiană a substanţelor,
trebuie controlat şi eventual reglat raportul C:N, toate celelalte substanţe fiind prezente
în cantitati diferite în procesul fermentaţii.
Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale
PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 20

În funcţie de disponibilitatea surselor de carbon şi azot şi de tipul acestora,


bimasa se formează cantitativ şi calitativ. Compoziţia depinde deci de oferta de
substanţe, iar cantitatea biomasei – de disponibilitatea substanţelor. Dacă anumite
substanţe hrănitoare nu mai sunt la dispoziţie, microorganismele mor selectiv şi alte
populaţii devin sursă de substanţe hrănitoare.

23.4.2.1.3. Condiţii metodologice si tehnice

Elementele principale ale desfăşurării procedeelor din instalaţiile de compostare


−5. Procedeele de compostare oferite pe piaţă se deosebesc în
sunt prezentate în Fig. 23−
principal prin sistemul de fermentaţie. Exista in ultimul timp procedeul fermentaţiei
intensive, la care apar diferenţe considerabile de tehnica metodologică pentru
controlarea proceselor de descompunere.

livrare

pregătirea materialului

Sistem de compostare

tehnologia fermentaţiei
intensive

tehnologia postfermentaţie

prelucrare

depozitare / distribuire

Fig. 23− 5: Sistemul de bază ale unei instalaţii de compostare

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 21

Pregătirea materialelor

Prin pregătirea materialelor, atât condiţiile materiale, cât şi cele metodologico-


tehnice ale procesului de compostare sunt optimizate. Operatiile parţiale sunt:
• pregătirea deşeului biologic pentru procesul de fermentaţie ;
• extragerea substanţelor străine care deranjează procesul şi a fracţiunii cu
granulaţie superioară (impurităţi).
În cursul pregătirii materialelor se realizează o mărunţire şi o defibrare a
particulelor organice. Astfel, suprafaţa specifică a deşeului biologic şi deci suprafaţa de
intervenţie a microorganismelor se măresc, iar obţinerea de date despre materialele
organice este facilitată. În acelaşi timp, prin amestecare, se obţine o compoziţie
omogenă a materialelor.
Dacă materialul de intrare este deşeu biologic, colectat cu precădere din
gospodării şi bucătării, adeseori structura materialului trebuie îmbunătăţită ulterior. De
obicei se adaugă crengi mărunţite, obţinute în campaniile de tăiere a copacilor şi
arbuştilor.
Extragerea impurităţilor
De obicei, există şi impurităţi ajunse în materialul de compostat datorate
distribuirii neglijente a fracţiunilor (aruncări greşite) din deşeul din localităţi.
Este vorba despre bucăţi de plastic, sticlă, metal etc, care sunt separate în cursul
pregătirii materialului, eventual şi după fermentaţie in funcţie de procedeu şi de tipul de
material. Metalul este deja sortat, cu ajutorul instalaţiilor cu magneţi, în timpul pregătirii
materialelor.
În general, pe lângă instalaţiile tehnice, se apelează şi la colectarea manuală.
Prelucrare
Prin procesul prelucrării trebuie să înţelegem mai întâi cernerea în funcţie de
fracţiuni a produsului final. Diferitele utilizări ale compostului necesită granulaţii în
material adaptate destinaţiei finale.
Pe lângă clasarea în mare, în cursul unui „finishing“ se separă materialele dure
(de ex. pietrele) balistic, iar materialele uşoare (de ex. bucăţi de plastic) – prin
vânturare.
Procesul de fermentaţie
Condiţiile de mediu optime, intervalul optim de tempertaură şi timpul necesar
proceselor microbiene de bază în cadrul compostării au fost puse faţă-n faţă de Grabbe
(1996). Atingerea obiectivelor procesului (de ex. igienizarea) este dependentă
considerabil de temperatura procesului.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 22

Transformări Condiţii de Condiţii de temperatură Timp


microbiene mediu < 40 °C < 50 °C < 60 °C > 60 °C necesar

amonificare aerob + anaerob


pH-indiferent
ore

anaerob nitrificare aerob


pH 6,5 − 8,5 pH 4 − 8 săpt.

denitrifcare anaerob ore


pH- indiferent
formarea metanului
descompunerea aerob + anaerob
celulozei pH- indiferent ore − ani

descompunerea aerob
ligninei pH- indiferent
luni

Obiectivele ore − zile


procesului

aerob + anaerob
igienizare pH- indiferent ore − zile

dezodorizare aerob
pH- indiferent
luni

formarea aerob săpt. – luni


humusului pH- indiferent

legături de azot aerob


pH- indiferent distribuirea eficienţei

Fig. 23−6: Desfăşurarea procesului biologic la compostarea substanţelor


reziduale biogene; cf. Grabbe (1996)

Observăm că descompunerea ligninei şi formarea humusului reprezintă factorii


care determină durata necesară de fermentaţie.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 23

23.4.2.2. Deşeurile caracteristice în procesul de compostare

Potrivite pentru procesul de tratare prin compostare sunt următoarele tipuri de


deşeuri:
• deşeu biologic din gospodării (deşeuri din bucătărie – de la pregătirea
mâncărurilor, părţi vegetale, resturi de mâncare) ;
• deşeuri din grădină (resturi de legume, plante ornamentale, tăieturi din
copaci şi arbuşti, iarbă şi frunze) ;
• deşeuri din parcuri (tăieturi din copaci şi arbuşti, gazon, frunze) ;
• eventual nămol de la staţia de epurare (în procent mic de masă) ;
• deşeuri agricole;
• deşeuri forestiere în cazuri speciale (coajă de copac, paie tocate).
În procesul de compostare, aceste deşeuri pot fi compostate în totalitate prin
microorganisme. Respectarea unor condiţii de mediu adecvate este totuşi esenţailă
pentru activitatea lor. Astfel, la compoziţia meterialului de input de la instalaţia de
compostare, trebuie să fim atenţi ca o compoziţie prea omogenă a grămezii de compost
să nu influenţeze negativ condiţiile de mediu.
Într-o grămadă omogenă de deşeu din gazon de ex. se poate obţine o aerisire
bună numai prin răsturnări foarte dese. Procesele de putrezire trebuie combătute. În
schimb, într-un amestec bine structurat de deşeu verde (de ex. material de crengi şi
tulpini trecut prin shredder, deşeu verde din grădini şi deşeu biologic), aerisirea
grămezii de compost şi aprovizionarea microorganismelor cu oxigen sunt garantate cu
un efort redus.

23.4.2.3. Echiparea şi funcţionarea staţiilor de compostare

Înainte de echiparea unei staţii de compostare trebuie verificat dacă se poate


asigura o valorificare continuă a compostului produs. Trebuie determinate următoarele:
• estimarea cantităţii deşeurilor de tratat biologic;
• estimarea potenţialului de desfacere (inclusiv valorificare proprie) ;
• conceptul de desfacere (plan de marketing) ;
• conceptul structurii de comercializare.
Corespunzător acestor cerinte, rezultă capacitatea necesară echipamentelor de
tratare şi depozitare.
Staţiile de compostare se împart în mai multe sectoare funcţionale:
• pretratare;
• fermentare;
• pregătire a compostului şi depozitare.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 24

Capacitatea echipamentelor din aceste sectoare trebuie astfel măsurată, încât


cantităţile obţinute să poată fi întotdeauna prelucrate. Aici trebuie ţinut cont de
oscilaţiile sezoniere. Acelaşi lucru este valabil pentru capacitatea necesară de depozitare
a produsukui compost obţinut. Desfacerea lui, prin utilizare lui, este de asemenea
variabilă în funcţie de perioada de vegetaţie.
Pe suprafeţele de tratare, depozitare şi pregătire de la staţiile de compostare se
obţine apă reziduală. Aceste suprafeţe trebuie izolate conform legislaţiei apelor şi
construcţiilor (de ex. prin straturi de asfalt). Apa colectată trebuie astfel condusă şi
îndepărtată, încât subsolul şi suprafeţele învecinate să nu fie poluate. Acoperişurile
practicate pe aceste suprafete diminuează considerabil cantitatea de apă poluată.
Staţiile de compostare trebuie racordate sistemului de alimentare cu apă,
deoarece există nevoia de apă pentru :
• optimizarea condiţiilor de mediu la fermentaţie (eventual udarea
grămezilor de compost);
• curăţarea maşinilor şi aparatelor;
• asigurarea spaţiului social pentru angajaţi;
• asigurarea conditiilor pentru prevenirea unor eventuale incendii.
O reţea de alimentare cu apă cu puncte de primire (hidranţi) în sectorul întreg al
instalaţiilor este întemeiată.
Pentru optimizarea procesului de compostare şi minimizarea simultană a emisiilor
gazoase (în principal mirosuri!), primirea, tratarea biologică şi pregătirea trebuie să se
realizeze în sistem închis. De aceea, pentru captarea şi tratarea aerului residual, este
recomandabil un sistem ghidabil şi orientabil.
Dacă tratarea deşeurilor se face în hale închise, trebuie avute în mod special în
vedere condiţiile de lucru pentru personal. Poluările datorate concentraţiilor mari de
microorganisme (de ex. spori de ciuperci), miros şi gaze dăunătoare trebuie evitate.
Pe lângă emisiile gazoase, se mai obţin la tratarea biologică a deşeurilor
următoarele resturi:
• resturi de la culegere;
• resturi de la cernere;
• apă de infiltraţii din compostare;
• resturi din sedimentarea apei de infiltraţii din compostare ;
• spălări ale apelor de ploaie.
Resturile din sedimentarea apei de infiltraţii din compostare pot fi introduse în
procesul de compostare. Apele trebuie utilizate cu precădere la udarea materialului. Alte
rămăşiţe, pe cât posibil, trebuie valorificate.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 25

23.4.2.4. Metode de compostare


Metodele de compostare existente şi utilizate actualmente în Europa centrală se
deosebesc în principal prin :
• tehnica răsturnării materialului pentru compost ;
• derularea procesului biologic;
• tehnica de aerisire pentru procesul de fermentaţie ;
• durata procesului de fermentaţie intensivă ;
• gradul de maturare al materialului final ;
Fermentaţia intensivă susţinută mecanic este urmată la cele mai multe metode
de o postfermentaţie, pentru a atinge un grad înalt de maturitate. La o utilizare
specială, puternic automatizată, a compostării în grămezi încapsulate are loc un proces
integrat de fermentaţie intensivă, aataat principală caat şi ulterioară.
Tipurile de metode sau tehnici de compostare sunt:
• compostarea în grămezi (deschise sau încapsulate) ;
• compostarea în tunel sau şiruri;
• compostarea în boxe;
• compostarea în containere;
• compostarea în tambur;
• compostarea în ricoşeu.

23.4.2.4.1. Compostarea în grămezi

La compostarea în grămezi deşeul biologic este aşezat în grămezi triunghiulare


sau trapezoidală (plan liniar) sau grămezi plate (plan plat). Cerinţa de obţinere a unui
compost înalt calitativ este aportul continuu suficient de oxigen (din aer) distribuit
omogen în secţiunea transversală a grămezilor.
Aportul de oxigen se realizează prin următoarele procedee:
Fără ventilaţie forţată prin:
• difuzie;
• convecţie termică;
• contact cu aerul înconjurător prin răsturnarea grămezilor.
Cu ventilaţie forţată prin injectare sau prin sucţiune
• lănci de aerisire în grămadă ;
• soluri de aerisire sub grămadă.
Compostarea în grămezi deschise

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 26

Compostarea în grămezi deschise fără ventilaţie forţată este metoda aplicabilă cu


cel mai redus efort tehnic.

De aceea compostarea în grămezi deschise se recomandă, dacă se iau în


considerare mijloacele financiare limitate ale acestei metode, ca utilizare standard sau
de dezvoltare în România.

Durata fermentaţiei este de 3-6 luni, în funcţie de frecvenţa răsturnării. Utilizarea


poate avea loc cu succes la întreprinderi de salubrizare mai mici sau ca instalaţie
descentralizatp a compostării deşeurilor biologice în mai multe puncte de amplasare ale
zonei de salubrizare. Mărimea instalaţiei este limitată de obicei la < 10.000 Mg/a.
Pentru protecţia contra intemperiilor şi comparabilitatea conţinutului în apă al
compostului, un acoperiş este bine venit. Astfel se reduce cantitatea apei de infiltraţii.
Răsturnarea grămezilor se realizează prin maşini automate sau manevrate.
Agregatele pot fi dotate cu dispozitive de irigare.
Grămezile triunghiulare, la sistemele productive, sunt parcurse în direcţie
longitudinală de un rulor compactor cu cupe şi astfel sunt amestecate şi aerisite
simultan. Aparatul, care se întinde deasupra grămezii în formă de pod şi care este
deservit de pe pod, merge pe roţi sau şenile. Grămezile trapezoidale sunt dărâmate pe
de-o parte cu aparate de rulare şi construite din nou în paralel.

Fig. 23 − 7: Aparat de răsturnare pentru grămezi din compostarea deschisă

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 27

Compostarea în grămezi cu hală închisă


Instalaţii mai mari de compostare sunt construite încapsulat în hale închise,
adeseori pentru evitarea mirousurilor. Pentru a menţine redusă suprafaţa de
fermentaţie şi deci şi suprafaţa halei, se folosesc grămezi plate compacte şi cât mai
înalte. Acestea sunt răsturnate în hala închisă prin sisteme de roţi cu cupe sau
amestecate cu freza cu melc. Instalaţiile încapsulate sunt dotate cu ventilaţie prin
injectare sau sucţiune, deoarece aceste sisteme înalt tehnologizate trebuie utilizate cu
un grad ridicat de eficienţă.
La o durată de tratare de 1,5−3 luni, aceste instalaţii pot produce composturi cu
grad III − IV de fermentaţie.

Fig. 23 − 8 Maşină de răsturnareKOCH (randament până la 200 m³/h)

23.4.2.4.2. Compostare în tunel sau şiruri

La această metodă de compostare, compostul este aşezat în direcţie longitudinală


în spaţii de tratare sub formă de tunel sau jgheab (şiruri) şi tratate în acest timp.
Şirurile de fermentaţie în formă de jgheab au pereţi solizi. Şirurile pot fi ventilate
individual. Un aparat de răsturnare răstoarnă compostul separat în fiecare şir.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 28

La compostarea în tunel şirurile sunt acoperit deasupra şi astfel „încapsulate“ în


ceea ce priveşte răspândirea emisiilor. Conducerea aerului rezidual este astfel
optimizată. După 1-3 luni se pot obţine composturi până la gradul IV.

irigare

compost

ventialre

Fig. 23 − 9: Compostare în tunel Bioferm. Aparat de amestecare şi transport,


sursa: Firma Umweltschutz Nord GmbH

23.4.2.4.3. Compostarea în boxe

Compostarea în boxe reprezintă o variantă a fermentaţiei intensive, din care se


obţine un compost verde de grad I − II. După această fermentaţie intensivă se
realizează de obicei pregătirea în continuare a compostului până la gradul III, IV sau V
într-o postfermentaţie. Aceasta se realizează prin compostarea cu grămezi trapezoidale
sau plate.
Camerele de fermentaţie (reactoarele) din compostarea în boxe au un volum de
cca. 60 m³. Procesul de fermentaţie intensivă din aceste reactoare durează una până la
două săptămâni. Procesul se realizează la ventilaţie forţată prin solul permeabil al
boxelor. Aerul rezidual din spaţiul închis al reactoarelor este colectat complet şi tratat
(dezodorizat).

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 29

În procesul scurt de fermentaţie intensivă este dorit a se realiza un înalt


randament de descompunere a materialului organic, de aceea este necesară o reglare
optimă a parametrilor procesului. Simultan, trebuie să se asigure o igienizare a
materialului. Pentru atingerea acestor obiective, conditiile de mediu specifice
fermentaţiei sunt supravegheate cu ajutorul computerului, iar conţinutul de CO2, de O2
şi temperatura trebuie sa se situeze in limite standardizate.
Prin supravegherea continua a acestor parametrii şi a performanţei de aerisire,
procesul de fermentaţie poate fi optimizat, astfel încât să ia naştere un minim de emisii
gazoase, iar apa de infiltraţii din sistemul închis este colectată şi reintrodusă în proces.

23.4.2.4.4. Compostarea în containere

Spre deosebire de compostarea în boxe, la această metodă fermentaţia intensivă


se realizează nu în reactoare fixe, ci în recipiente mobile (containern) cu un volum de
cca. 22 m³. Celelalte componente ale procesului sunt asemănătoare.
Containerele sunt umplute cu deşeu biologic şi transportate către locul de
fermentaţie. Aici sunt racordate la conductele de conducere (aer proaspăt, aer rezidual,
apă de infiltrţii). Metoda poate fi de asemenea caracterizată ca „încapsulată“. După
deschiderea containerelor de fermentaţie, compostul este aşezat în grămezi pentru faza
postfermentaţiei şi tratat în continuare.

23.4.2.4.5. Compostarea în tambur

Compostarea în tamburul rotitor trebuie caracterizată fermentaţie intensivă, unde


procesul de fermentaţie este continuat până la igienizarea completă. Durata de tratare
se limitează la una până la şapte zile. Prin depozitarea continuă a materialului în tambur
se ajunge la o amestecare optimă şi deci la o bună aerisire a materialului.
aprovizionarea cu O2 este eventual sprijinită de ventilaţia forţată.
Compostarea în tambur este o metodă tipică de prefermentare – înaintea
fermentării propriu-zide în grămezile plate sau trapezoidale. Metoda conduce la o
mărunţire şi amestecare bune ale materialului şi de aceea are o largă răspândire la
pretratarea deşeului rezidual şi a gunoiului în totalitate.

23.4.2.4.6. Compostarea în ricoşeu

Metoda cu ricoşeu este oferită de firma Rethmann. Se deosebeşte esenţial de


toate metodele de compostare deoarece materialul destinat fermentării nu este tratat
sub formă de grămadă sau material în vrac, ci deşeurile biologice presate sunt supuse
unei descompuneri puternice prin ciuperci.
Corpurile presate sunt depozitate pe palete în hale de fermentaţie şi se încălzesc
aici în procesul de fermentaţie până la 70°C.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 30

Corpurile presate au un conţinut de apă de pornire de 50−62%. Paralel cu


descompunerea biologică, ele se usucă prin transport capilar la suprafaţa materialului
presat. Conţinutul final de apă este de cca. 20%.
După cca. 1−1 ½ luni, materialele presate preiau o formă uscată stabilă şi
demonstrează o reactivitate caracterizată de o capacitate scăzută de a prelua apă.

23.4.3. Fermentarea deşeurilor biologice

23.4.3.1. Tipurile de deşeuri care fermentează


Structura şi consistenţa deşeurilor biologice din locuinţe, unităţi de producţie şi
agricultură nu sunt unitare. Deşeurile pot avea formă solidă, lichidă sau pastoasă.
Instalaţiile de pregătire şi tehnologia centrală de tratare trebuie să fie coordonate în
funcţie de ce structură conţine deşeurile pentru tratarea biologică. Materialul bogat în
structură poate fi trata cu ajutorul compostării. Materialul nestructurat nu este potrivit
mai ales din cauza unui aport suficient de oxigen. Deşeurile fără structură care pot fi
descompuse biologic ar trebuie să fie supuse de aceea tratării anaerobe (fermentare).
Ca material de input caracteristic pentru tratarea anaerobă pot fi considerate
următoarele nămoale şi deşeuri care pot fi descompuse biologic:
• deşeuri biologice din bucătării mari, restaurante si cantine ;
• deşeuri biologice din gospodării (atâta timp cât acestea nu sunt supuse
compostării necostisitoare, prin amestecarea cu deşeul verde) ;
• deşeuri biogene din unităţi de producţie;
• deşeuri cu conţinut de grăsimi şi uleiuri de origine nonminerală ;
• urină şi excremente lichide.
Tehnica de tratare a fermentaţiei trebuie aleasă pe baza următoarelor criterii:
• conţinut în apă;
• conţinut în azot;
• conţinut în grăsime;
• cerinţe legate de igienizare;
• omogenitatea materialului de input (compoziţia şi concentraţia anumitor
grupe de material).
Emisiile de gaze sin procesul de fermentaţie sunt stabilite prin compoziţia
materialului de input. Deşeurile bogate în grăsimi şi albumină favorizează produsul de
gaze. Conţinutul în substanţă uscată al deşeului joacă aici un rol esenţial.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 31

23.4.3.2. Echiparea şi funcţionarea staţiilor de fermentare

23.4.3.2.1. Parametri de bază tehnico-metodologici şi parametri ai


procesului
Desfăşurarea procesului în cadrul utilizării înalt tehnologice a fermentării pentru
tratarea deşeului din localităţi se împarte în două etape principale succesive:
! etapa pretratarii mecanice
în această etapă sunt separate, prin tehnică de separare mecanică uscată sau
mărunţite, materialele care nu fermentează sau care dăunează fermentării (impurităţi).
Obiectivul este obţinerea unei cantităţi omogene cu un conţinut cât mai mare de
substanţe care se pot descompune uşor, în care să fie antrenat cât mai puţin balast.
După separarea impurităţilor mai mari, deşeul este mărunţit în etapa mecanică,
prin care suprafaţa specifică a materialului se măreşte şi deci se realizează o accelerare
a proceselor biologice. Simultan se îmbunătăţeşte capacitatea de transport şi
omogenitatea în spiritul unei tehnici metodologice optime.
! etapa tratării biologice
în această etapă a procesului se realizează determinarea componentelor
materialelor care pot fi descompuse biologic înainte de procesul de fermentare propriu-
zis, ca şi posttratarea resturilor din fermentaţie în vederea stabilizării.
Epuizarea materialelor valorificabile se realizează prin valorificarea resturilor de
fermentaţie compostate, ca şi prin captarea gazelor din fermentare, valorificate, la
rândul lor, energetic.

Metodele ofertanţilor de instalaţii înalt tehnologice pentru fermentarea deşeurilor


din localităţi se deosebesc mai ales din perspectiva
• temperaturii procesului;
• alcătuirii reactoarelor şi recipientelor;
• conţinutului în apă al materialului din fermentaţie ;
• tehnicii metodologice pentru amestecarea materialului din fermentaţie.
Temperatura procesului
În funcţie de temperatura procesului se realizează o ordonare în
• proces mezofil cu un interval de temperatură de 35 – 40°C
• proces termofil cu un interval de temperatură de 55 – 60°C
În intervalele de temperatură numite, diferite tipuri de microorganisme
participante la procesul de fermentare îşi ating maximul de descompunere a
materialelor.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 32

Deoarece reactorul de fermentare pentru varianta termofilă a procesului trebuie


să fie încălzit mai puternic, rezultatul este prost din perspectiva energiei. O parte a
gazului obţinut este refolosit în interiorul procesului.
La procesul termofil este avantajoasă perioada mai redusă de reacţie.
Alcătuirea reactoarelor şi recipientelor
Fiecare etapă a cineticii de reacţie la fermentare se poate desfăşura împreună cu
celelalte sau în compartimente de reactor separate. Prin separarea etapelor procesului
integral rezultă posibilitatea optimizării reacţiei. Procesul integral al fermentării se
accelerează astfel. Totuşi, efortul tehnic este aici mai mare, iar costurile pentru
investiţie, funcţionare şi întreţinere – corespunzătoare.
Deosebim:
• metoda cu o singură etapă: aici hidroliza, alterarea şi formarea gazelor
(metanizare) au loc în acelaşi recipient;
• metoda cu două etape: aici hidroliza şi alterarea se produc în acelaşi
recipient, iar formarea gazelor (metanizarea) se produce într-un al doilea
recipient;
• metoda cu trei etape: aici metodei cu două etape i se adaugă un al treilea
reactor pentru sprijinirea unei descompuneri mai puternice a fibrelor
celulozice.
Conţinutul în apă al materialului din fermentaţie
În funcţie de conţinutul în apă deosebim între
• metoda umedă, unde substanţa uscată este < 20 % din greutate;
• metoda uscată, unde substanţa uscată este > 30 % din greutate.
Conţinutul în substanţă uscată determină volumul reactorului, necesar pentru
fluxul de realizat dintr-o substanţă de fermentare – în cursul tratării. Astfel, la metoda
umedă, necesarul de volum de recipient este mai mare. Acestui dezavantaj i se opune
avantajul că la metoda umedă transportul se poate face prin echipamentele
convenţionale ale tratării nămolurilor de la staţia de epurare. În plus, la metoda umedă,
amestecarea de către reactor este îmbunătăţită.
Tehnica metodologică pentru amestecarea materialului din fermentaţie
În mare, tehnicile sunt următoarele:
• malaxoare pentru amestecare mecanică;
• amestecare pneumatică prin reintroducerea biogazului în reactor
(recirculare);
• împrejmuirea reactoarelor, eventual cu recircularea suspensiei din
fermentare.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 33

23.4.3.2.2. Cerinţe tehnice generale pentru construirea şi funcţionarea


instalaţiilor de fermentare

Necesarul de suprafaţă
La instalaţiile de tratare anaerobă a deşeurilor, necesarul de suprafaţă este cu
cca. 15% mai mic decât la staţiile de compostare. In funcţie de metodă, acest avantaj al
tehnicii anaerobe se poate mări.

Necesarul de suprafaţă pentru o instalaţie de fermentare pentru 15.000


Mg deşeu biologic/an
Livrare 500 m²
Pregătire 600 m²
Fermentare inclusiv postfermentaţie 1.500 m²
Pregătirea compostului 400 m²
Suprafaţa de depozitare a compostului fermentat 2.000 m²
Rezervoare de gaz, făclie 400 m²
Biofiltru 250 m²
Suprafaţa totală (fără suprafeţele carosabile) 5.650 m²

Ape uzate
Materialele reziduale de la fermentare părăsesc reactorul cu un conţinut mare în
apă. Înainte de continuarea tratării lor (postcompostare) trebuie să fie deshidratate. Apa
uzată formată poate fi încărcată cu substanţe organice şi anorganice. În funcţie de
metodă, rezultă cantităţi specifice de ape uzate, după cum urmeazăt:

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 34

Cantităţi specifice de ape uzate [Litru/Mg de input]

BTA-o etapă BTA-2 etape PAQUES THYSSEN WABIO KOMPO DRANCO

Fig. 23 − 10: Cantităţi specifice de ape uzate în funcţie de metodă, cf.


KERN, MÜLLER, WIEMER (1994)

Valoarea medie este între 225 şi 450 l/Mg de deşeu biologic introdus, cu valori
NOC între 1.250 şi 5.000 mg/l. Substanţele din apa uzată pot fi în mare parte greu de
descompus. Raportul BSB5/NOC este mic, cu valori de 0,05 până la 0,2 gering.
Compoziţia apei uzate este asemănătoare celei a apei de infiltraţii de la deponia de
gunoi menajer. În bilanţul apelor uzate trebuie luate în considerare apa din
postcompostare şi eventual conţinuturile în apă ale materialului de input.
Emisii de miros prin aerul uzat
La metoda tratării anaerobe a deşeurilor biologice trebuie ţinut cont de emisiile
de miros. Sectoare unde trebuie avut în mod special grijă sunt
• sectorul de descărcare (golirea gunoierelor) ;
• pregătirea deşeului proaspăt;
• pregătirea resturilor din fermentaţie;
• postcompostare (fermentare aerobă);
• confecţionare (cernere, ambalare) a compostului finit.
Punctul de descărcare şi sectoarele de pregătire trebuie să fie încapsulate, adică
împrejumite de o hală închisă. Aerul uzat încărcat cu substanţe mirositoare poate fi
astfel colectat şi apoi epurat în biofiltre. Compostarea rămăşiţelor fermentării are loc de
asemenea în sistem închis, unde se utilizează sistemele de fermentare intensivă (de ex
containere de fermentare). Confecţionarea produsului final are loc de cele mai multe ori
în aer liber. Etapa de fermentare propriu-zisă nu produce aer uzat de tratat, deoarece
are loc în sistem închis.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 35

23.4.3.3. Metode de fermentare

Se vor prezenta aici instalaţii de referinţă pentru diferitele tipuri de metode, iar,
pe baza acestor instalaţii, realizate printr-un etalon înalt tehnic, se vor detalia metodele.

EXEMPLE DE METODĂ/INSTALAŢIE

Metodă / Începerea
Tip de metodă Locaţie
producător funcţionării

Proces mezofil

metodă uscată, cu o sg.


Amiens
etapă, mezofilă, VALORGA Octombrie 1988
(Franţă)
amestecare pneumatică

Vaasa
WABIO / VAASA Martie 1990
(Finlanda)
metodă umedă, cu o sg.
etapă, mezofilă, Helsingør
amestecare mecanică BTA Septembrie 1991
(Danemarca)
metodă umedă, cu două
etape, mezofilă, Breda
PAQUES August 1987
(Olanda)
amestecare mecanică
Zobes
DSD − CTA 1987
(Germania)

Proces termofil

metodă uscată, cu o sg. Brecht


etapă, termofilă, DRANCO Iunie 1992
(Belgia)
recirculare a conţinutului
reactorului, reactor
vertical
metodă uscată, cu o sg. Rümlang
KOMPOGAS Ianuarie 1992
etapă, termofilă, (Elveţia)
amestecare mecanică,
reactor orizonatal

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 36

23.4.3.3.1. Tip de metodă: metodă uscată, cu o singură etapă, mezofilă

Instalaţia VALORGA din Amiens (Franţa) are un debit anual de 55.000 t de gunoi
menajer nesortat. Deşeul este tratat aici anaerob, timp de 15-20 de zile.
Pretratare
În etapa pretratării, deşeul este mărunţit şi se operează o separare în fracţiuni
• Gaz / materiale inerte (pentru deponie);
• Metale feroase (pentru valorificare);
• Fracţiune organică, fină (pentru fermentare).
Fermentare
Reactorul cu o singură etapă este încărcat cu deşeu conţinând substanţă uscată
în proporţie de 30−35 % din greutate. Fermentarea se realizează la 37°C la o
funcţionare continuă. Biogazul obţinut este condensat şi trecut de mai multe ori prin
reactor (recirculare).
Posttratare a resturilor din fermentaţie
Resturile sunt deshidratate la 50% din greutate masă uscată. Printr-o
postfermentare de 6 luni se obţine un compost de fermentaţie, utilizat în viticultură.

23.4.3.3.2. Tip de metodă: metodă umedă, cu o singură etapă, mezofilă

Instalaţia WABIO din Vaasa (Finlanda) are un debit anual de 21.000 t de gunoi
menajer şi de 5.000 t de nămol de la staţia de epurare. Deşeul este tratat anaerob
pentru 15−20 de zile.
Pretratare
În această etapă deşeul este mărunţit şi separat pe fracţiuni
• Fracţiune inflamabilă (pentru deponie);
• Metal feros (pentru valorificare);
• Fracţiuni mari (pentru deponie) ;
• Fracţiune organică (pentru fermentare).
Fermentare
Gunoiului menajer i se adaugă nămol de la staţia de epurare şi apă din proces.
Staţionează cca. 24 de ore în recipientul de pregătire. Reactorul într-o singură etapă
este încărcat cu suspensia de nămol şi gunoi menajer, cu un conţinut de 15% din
greutate substanţă uscată. Suspensia fermentează la cca. 35°C. Biogazul obţinut este
condensat şi circulă de mai multe ori prin reactor (recirculare). Funcţionarea este
continuă.
Posttratare a resturilor din fermentaţie

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 37

Resturile se deshidratează până la cca. 45% din greutate masă uscată. Materialul
este depozitat ecologic sau poate fi utilizat pentru recultivarea deponiilor.

23.4.3.3.3. Tip de metodă: metodă umedă, cu două etape, mezofilă

Instalaţia BTA din Helsingør (Danemarca) are un debit anual de 20.000 t de


deşeu biologic. Deşeul este tratat aici anaerob timp de 4−6 zile, ceea ce este o
caracteristică a metodelor cu mai multe etape.

Pretratare
În această etapă deşeul este mărunţit, fracţiunile metalice feroase (impurităţi din
aruncări greşite) sunt separate prin magnet şi valorificate.
Prin adaosul apei din proces se obţine o suspensie, din a cărei greutate 10%
reprezintă masă uscată. Din suspensie sunt extrase materialele uşoare flotante şi cele
grele, decantate şi îndepărtate la deponie. Suspensia de deşeu biologic este pretratată
termic-alcalin, timp de cca. o oră, la 70 °C.
Efecte pozitive asupra randamentului de descompunere în procesul de hidroliză
ulterior are o valoare a pH-ului mai mică.

Fermentare
Procesul de fermentare în două etape se realizează la funcţionare continuă în
• Rectorul de hidroliză (10% din greutate substanţă uscată, 35°C) ;
• Reactorul de metanizare (<1% din greutate substanţă uscată, 35°C).
Hidroliza se realizează eficient la un pH scăzut, metanizarea – la o valoare neutră
a pH-ului.

Posttratare a resturilor din fermentaţie


Resturile sunt deshidratate până la cca. 50% din greutate masă uscată.
Postfermentarea se realizează pe o durată mică (una până la patru săptămâni în funcţie
de destinaţia compostului). Valorificarea compostului din fermentaţie se face în grădini.

23.4.3.3.4. Tip de metodă: metodă uscată, cu o singură etapă, termofilă, cu


recirculare

Instalaţia DRANCO din Brecht (Belgia) are un debit anual de 10.000 t de deşeu
biologic. Deşeul este tratat aici anaerob pentru un timp de 18-21 de zile.
Pretratare
Deşeul biologic este mărunţit şi separat într-un ciur rotativ în fracţiunile

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale


PROCEDEE DE VALORIFICARE A DEŞEURILOR 38

• refuz de ciur > 40 mm (cca. 20% din greutate sunt duse la deponie) ;
• material care trece prin ciur < 40 mm (ca fracţiune organică fină, pentru
fermentare).
Fermentare
Procesul de fermentare cu o singură treaptă se realizează într-un reactor vertical
la cca. 55°C. Materialul introdus are un conţinut de masă uscată de cca. 30−40% din
greutate. Funcţionarea se realizează continuu, iar, pentru omogenizare, conţinutul
reactorului este recirculat.
Posttratare a resturilor din fermentaţie
Resturile sunt deshidratate până la cca. 50% din greutate masă uscată. Durata
postfermentării este de 5−6 zile. Compostul obţinut se comercializează.

23.4.3.3.5. Tip de metodă: metodă uscată, cu o singură etapă, termofilă, cu


malaxor mecanic

Instalaţia KOMPOGAS din Rümlang (Elveţia) are un debit anual de cca. 5.000 t de
deşeu biologic. Tratarea anaerobă are loc timp de 15-20 de zile în recipiente pentru
fermentare. Staţiile construite ulterior la Bachenbulach/Zürich (Elveţia) şi Kempten
(Germania) sunt alcătuite asemănător tehnico-metodologic, pentru un debit mai mare.
Pretratare
Materialele străine (metale, baterii etc.) sunt separate cu ajutorul unui magnet.
Apoi, deşeul biologic este mărunţit în bucăţi de maximum 30 mm.
Fermentare
Materialul de input este, cu apa încălzită din proces şi substanţa fermentată,
condiţionat şi „injectat“. Procesul de fermentare într-o singură etapă se realizează într-
un reactor orizontal la 55°C şi funcţionare continuă. Materialul, cu cca. 30% din
greutate substanţă uscată, este introdus în reactor. O parte din materialul fermentat
este recirculată.
Posttratare a resturilor din fermentaţie
Resturile sunt deshidratate până la cca. 50% din greutate masă uscată. Durata
postfermentării este de 5−10 zile. Compostul este comercializat în agricultură.

Manual privind activitatile specifice din domeniul gestiunii deseurilor municipale