LEXICUL DICŢIONARUL

Articolul de dicţionar

Dicţionarele sunt opere lexicografice care înregistrează

cuvintele unei limbi în ordine strict alfabetică. Lexicografia este considerată ca o
ramură a ştiinţei limbii(lingvisticii) care se ocupă de explicarea şi definirea sen-
surilor cuvintelor, clasificarea cuvintelor şi înregistrarea cuvintelor în
dicţionare, enciclopedii, glosare etc.
Există dicţionare generale. Acestea pot fi de următoare-
le feluri: dicţionare explicative, dicţionare ortografice, dicţionare ortoepice etc.
Există şi dicţionare speciale: dicţionare de arhaisme, dicţionare de regionalisme,
dicţionare de cuvinte populare, dicţionare de antonime, dicţionare de omonime,
dicţionare de sinonime, dicţionare de paronime(cuvinte perechi), dicţionare teh-
nice, dicţionare bilingve(inverse) etc.
Cele mai importante dicţionare pentru publicul larg,
mai ales pentru elevi, sunt:
a. Dicţionarul explicativ al Limbii române(DEX), 1998
b. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al Limbii române, 2005
c. dicţionarele bilingve(pentru studierea limbilor străine).

„Articolul de dicţionar” este o expresie care indică

unitatea de bază existentă în conţinutul unui dicţionar, adică:
1. cuvântul-titlu(forma de bază a cuvântului)
2. informaţii despre cuvântul-titlu(fonetice, lexicale, semantice, morfologice)
2.1. indicarea clasei lui gramaticale(valoarea morfologică/partea de vorbire)
2.2. explicarea sensului de bază, propriu
2.3. eplicaţii de sens/sensuri figurate
2.4. sinonime
2.5. exemple de folosire în comunicare(sensuri în diferite contexte)
2.6. exemple de folosire în diferite expresii
2.7. apartenenţa lui la o categorie de cuvinte(ex. arhaism, cuvânt învechit, regi-
nalism, cuvânt popular, neologism etc.)
2.8. modul de formare(derivare, compunere, conversiune, abreviere)
2.9. pronunţare, despărţire în silabe, accentuare etc.
2.10. originea cuvântului(limba din care provine)

Notă

Pentru a înţelege corect şi deplin ceea ce comunică articolul de dicţionar,

trebuie studiate indicaţiile care se dau pentru utilizarea lui. Indicaţiile se găsesc
în paginile de la începutul dicţionarului.
 Exemplificări din Dicţionarul explicativ(DEX)

ÎNTRECE, întrec, vb. III. Tranz. 1. A depăşi pe cineva în mers, a lăsa în urmă. 2. A dovedi
superioritate faţă de cineva într-o anumită privinţă; a depăşi.*Refl. recipr. A căuta să se depă-
şească unul pe altul.*Loc. adv. Pe întrecute – căutând să se depăşească unul pe altul; care mai
de care. 3. A trece peste o anumită limită; p. ext. a fi(sau a avea) mai mult decât trebuie, a pri-
sosi. *Loc. adv. (Pop.) De întrecut – mai mult decât trebuie, de prisos. *Expr. (Reflex.) A se în-
trece cu gluma(sau cu şaga, rar-cu vorba)- a depăşi limitele bunei-cuviinţe, a împinge lucrurile
prea departe, a exagera. - În + trece.

GREŞEALĂ, greşeli, s.f. Faptă, acţiune etc. care constituie o abatere (conştientă sau invo-
luntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun(şi care poate atrage după sine
un rău, o neplăcere); eroare; (concret) ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte , acţiuni etc.
*Loc. adv. Fără greşeală – perfect; Din greşeală – fără voie, involuntar, neintenţionat;
Greşi + suf. -eală

DUMNEALUI, DUMNEAEI, dumnealor, pron. pers. Pronume de politeţe pentru per-

soana a 3-a. *(Fam.) Soţ, soţie [Var.: (reg.) domnialui pron. pers. m.; dumneei pron. pers. f.]
Domnia + lui(ei, lor)

ŞAPTE, num. card./s.m. 1. Num. card. Număr având în numărătoare locul între şase şi opt
şi care se indică prin cifra 7 sau VII. *(Adjectival) Au trecut şapte ani de atunci. (Expr.) A lua
şapte piei de pe om(sau de pe o vită) – a sili pe cineva să muncească peste puterile sale. A umbla
pe şapte cărări – a fi beat. A (nu) avea cei şapte ani de acasă – a (nu) fi fost (bine) educat în copi
lărie. *(Substantivat) Scrie un şapte. (Expr.) Bea(sau mănâncă) cât şapte – bea(sau mănâncă)
foarte mult. A (nu) se da pe şapte – a (se) considera mai bun, mai capabil etc. , decât mulţi alţii
*(Cu val. de num. ord.) Tomul(Volumul) şapte. *(În componenţa numeralului multiplicativ co-
respunzător) De şapte ori pe atâta. *(În componenţa numeralului distributiv corespunzător)
Le dă câte şapte pâini. 2. S.m. Compus (Bot.) şapte-degete – plantă erbacee cu tulpină târâtoa-
re, cu frunze dinţate şi cu flori purpurii (Comarum palustre). [Var.: (reg.) şepte, num. card.] -
Lat. septem

MUIAT, -Ă, muiaţi, -te, adj. 1. Introdus într-un lichid, umezit, îmbibat cu lichid. 2.Cu
haine-
le îmbibate cu apă;plouat, stropit, udat. 3.Fig. Stors de puteri, lipsit de energie, moleşit, vlăgu-
it. *Abătut, demoralizat, descurajat . *(Despre glas, voce) Potolit, liniştit, calmat; domol, încet
4. (Despre ţesături sau obiecte de îmbrăcăminte) Întreţesut cu fir de aur; p. ext. (despre oa-
meni) îmbrăcat cu astfel de haine; îmbrăcat frumos, împodobit. 5. (Fon. : despre consoane) -
Palatalizat – V. vb. muia

DINCOACE, adv. În partea aceasta, în partea dinspre vorbitor. *Loc. adj. De dincoace -
care se află în partea aceasta (dinspre vorbitor). *Loc. prep. Dincoace de – în partea aceasta
(dinspre vorbitor). De dincoace de – din partea aceasta. [Acc. şi dincoace] –
De + încoace

A, interj. Exclamaţie care exprimă surprindere, admiraţie, entuziasm; plăcere, satisfacţie;

necaz, supărare; regret; indignare, reamintirea bruscă a unui lucru omis; ah