F

Cuprins

1.Date Bibliografice

2.Eseu

3.Comentarii

4.Galerie Foto

5.Explorarea Textului
 Date
bibliografice
Născut
21 mai 1880
Bucureşti

Decedat
14 iulie 1967
Bucureşti

Tabel cronologic
1880, 21 mai - Vede lumina zilei, la Bucureşti, poetul care numele său adevărat este Ion N.
Theodorescu. Pseudonimul său, Arghezi, provenind, explică însuşi poetul, din Argesis -
vechiul nume al Argeşului. Alţi critici vorbesc despre unirea numelor a doi mari sfinţi
eretici, Arie şi Geza.
1891 - 1896 - Cursurile liceului Sf. Sava.
1896 - Debut literar sub influenţa "magistrului" Alexandru Macedonski, în "Liga ortodoxa",
semnând Ion Theo.
1900 - 1904 - Poetul e câţiva ani călugar la Cernica. În romanele sale mărturiseşte că nu era
foarte atras de cariera de călugar, căci autorul ciclului Psalmilor era un eretic şi nu un
spirit mistic. Recurge la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un
înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire va parodia
cu sarcasm toată această lume.
1905 - 1910 - Călătorie în străinatate. Puţin timp la Paris, apoi la Mănăstirea Cordelierilor, unde
e asaltat să devină catolic. Plictisit de insistenţe, se mută la Geneva, unde scrie poezii,
asistă la cursurile Universităţii şi, ca să-şi câştige existenţa, lucrează într-un atelier dinţi de
aur, inele şi capace de ceasornice. În 1909, vizitează Italia.
1912 - 1916 - Revine în România. La "Facla", "Viaţa românească", "Teatru", "Rampa" publică
versuri, pamflete, articole polemice ş.a.
1918 - 1919 - În timpul realizării României Mari, e închis doi ani, împreună cu 11 ziarişti şi
scriitori (între care şi Ioan Slavici), la penitenciarul Văcăreşti, acuzat de trădare, pentru ca
se pronunţase pentru neutralitatea României.
1927 - Apare cu mare întârziere prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite".
1928 - Sub direcţia sa, apare ziarul "Bilete de papagal".
1929 - Prima sa carte în proză "Icoane de lemn".
1931 - Placheta de versuri "Flori de mucigai" legată, ca şi "Poarta neagră", de anii de detenţie.
Tot acum, pentru copii, publică volumul în proză "Cartea cu jucării", inaugurând o direcţie
secundară în creaţia scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu volumele ştiute de şcolari:
"Cântec de adormit Mitzura", "Buruieni", "Mărţişoare", "Prisaca", "Zdreanţă" ş.a.
Manualele şcolare cuprind multe creaţii destinate copiilor.
1934 - Romanul "Ochii maicii Domnului" (dragostea maternă şi devotamentul filial).
1935 - "Versuri de seară".
1936 - "Cimitirul Buna-Vestire", roman.
1939 - "Hore", volum de versuri.
1942 - Romanul "Lina", de fapt lung poem în proză.
1943 - Sub genericul "Bilete de papagal" (ziarul "Informaţia zilei") publică îndeosebi pamflete
usturătoare, pentru care e cercetat de poliţie. La 30 septembrie, apare excepţionalul
pamflet "Baroane", atacând pe ambasadorul german von Kilinger. Ziarul e imediat
confiscat, scriitorul e închis la Bucureşti şi în lagărul de la Tg. Jiu.
1944 - Iese din lagăr.
1946 - Pentru activitatea literatura remarcabilă primeşte Premiul Naţional de poezie.
1948 - Apare în ziarul PCR Scânteia în patru episoade articolul celebrul articol al lui Sorin Toma
întitulat "Poezia putrefacţiei sau putrefacţia poeziei", în care, printre altele, acuzând
pestilenţialul poetic al lui Tudor Arghezi, autorul sancţionează un "urât mirositor
vocabular". Articolul se încheie cu o veritabilă ameninţare cu moartea. Scriitorul va fi
interzis imediat după publicarea acestuia şi se retrage din viaţa publică în casuţa lui de la
Mărţişor unde supravieţuieşte din vânzarea cireşelor!
1952 - 1967 - Poetul este "reabilitat" treptat, la sugestia lui Gheorghiu Dej, este distins cu premii
şi titluri, ales membru al Academiei Române, sărbătorit ca poet naţional la 80 şi 85 de ani.
S-a bucurat de mari avantaje în regimul comunist, ca şi Mihail Sadoveanu, colaborând cu
autorităţile şi scriind poezii sociale pe placul acestora. Publică poemul "1907 - peizaje",
"Cântare omului", "Stihuri pestriţe", "Poeme noi", "Cu bastonul prin Bucureşti".
1965 - Primeşte Premiul Internaţional Johann Gottfried von Herder.
1966 - Se stinge, răpusă de cancer, soţia sa de o viaţă, Paraschiva.
1967 - Moare şi el, fiind înmormântat, alături de Paraschiva, în grădina casei din Str. Mărţişor.
Funeralii naţionale. Casa e astăzi muzeu, întreţinută de fiica sa Mitzura.
Adam si Eva
 Porunca
Pedeapsa

Adam si Eva
de Tudor Arghezi

Poezia “Adam si Eva” este o prezentare a creatiei cu o tenta alegorica. Arghezi, un “titan” al poeziei
moderne, resuseste sa dezvolte literatura pentru copii, sa foloseasca o variatie de mijloace artistice
pentru a o face cat mai complexa si mai cuprinzatoare. Importanta lui Tudor Arghezi in literatura romana
este inestimabila, intrega sa opera cupranzand o varietate de teme si dezvoltand numeroare motive.
Tema “esteticii uratului” este prezenta in arta poetica a lui Arghezi, fiind una din cele mai importante si
mai surprinzatoare abordari literare ale sale. Tudor Arghezi mai contribuie si la dezvoltarea literaturii
pentru copii. Poeziile sale reprezinta o invitatie la “a medita” si “a cunoste”. Temele sale cu tenta
religioasa sunt printre cele mai disputate. O astfel de tema se regaseste si in poezia “ Adam si Eva”. Spre
deosebire sentimentele si ideile contradictorii din Psalmi, in poezia “Adam si Eva” se renunta la
profunzimea detaliilor, si la toata razvratirea impotriva divinitatii cugetata in alte poezii de ale autorului.
Motivul crearii omului, motiv prezentat in poezie, este lipsit de profunzimea tainei. Arghezi isi
imagineaza scopul acestei lucrari a divinitatii ca eliberarea de o apasatoare monotonie a singuratatii:
„urandu-i-se singur in stihii,/a vrut si Dumnezeu sa aiba-n cer copii”. Ofensat, autorul mentioneaza ca
omul ar fii putut fi creat din „borangic, argint sau promoroaca,”, insa el a fost creat din „cu praf si nitelus
scuipat”, acesta fiind si motivul pentru care Adam a iesit „trandav si naravas”. Autorul sugereaza
aceasta imperfectiune a omului din lipsa unei extravagante a bazei din care divinitatea a facut fiinta
omeneasca. Adevarul biblic revelat este neluat in seama de autor, el prezentandu-si propria viziune
asupra facerii, netinand cont de adancimea faptei si de sacralitatea infaptuirii. „Aluatul gresit” reprezinta
o exprimare aproape apofatica, poetul se foloseste de aceasta, aflandu-se in imposibilitatea unei
explicarii a imperfectiunii. Experienta monahala a lui Tudor arghezi a fost o importanta resursa si punct
de plecare in abordarea temelor religioase. Poezia „Adam si Eva” ascunde o ipostaza a neintelesului, prin
„jocul crearii”. Divinitatea este inchipuita ca o fiinta omeneasca, fiinta care se plictiseste si care din
materia creata anterior, creeaza omul. Adam, primul om, nu poate fi insa descris cu minutiuozitate de
catre autor deoarece, „nici o poza nu ne-nvata/Cum ar fi fost omul dintai la fata.” Aici autorul da
libertate imaginatiei, a gandurilor. Este o invitatie la a descoperii imaginea promordiala. Din costa lui
Adam este facuta Eva. Poetul nu insista in a descrie aceasta „zamislire” a Evei. Primii oameni sunt
inchipuiti de Arghezi ca niste copii surpinsi intr-un moment de joaca: „s-au luat de maini si-au
cutreierat/gradina toata-n lung si-n lat.” In acesta secventa se surpinde intr-un mod exceptional
nevinovatia, curatia, frumusetea primilor oameni. Erau precum copii liberi, ce „sovaiau” prin gradina.
Intreaga poezie este vazuta ca o armonie a creatiei, un tablou ce infatiseaza pe Adam si Eva in gradina
raiului. Acest act al creatiei este surprins de poet ca o joaca, in care omul creat de Dumnezeu isi atribuie
acesta taina a facerii si nestingheriti profita de minunatiile raiului.

Porunca
de Tudor Aghezi
Tudor Arghezi (n. 21 mai 1880, Bucureşti - d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român
cunoscut pentru contribuţia sa la dezvoltarea poeziei şi a literaturii pentru copii..Printre
volumele sale de poezie se numara si Tablouri biblice (Versuri de Abecedar) care cuprinde o
grupare de cinci poezii:”Adam si Eva”, “Paradisul”, “Porunca”, “Pacatul”, “Pedeapsa”.Ele s-au
publicat in august 1944 in “Revista Fundasiilor Regale”.

Poezia “Porunca” are ca sursa de inspiratie Vechiul Testament.Titlul este sugestiv

pentru porunca divina de a interzica oamenilor sa se infructe din pomul cunoasterii.Este
structurata in trei segvente lirice inegale ca marime.

Prima segventa prezinta universal minuscul reprezentat de gaze, iezi, muguri,

copii.Incipitul exprima un adevar general-valabil:”Prin rai copii au dus-o foarte bine”.

A doua segventa prezinta traiul fericit din rai care se datoreaza absentei
constrangerii de orice fel, lipsei indrumarilor permanente, cicalitoare ale parintilor, lipsei
grijilor fata de scoala.Repetitia adverbului nici si enumeratia evidentiaza traiul lipsit de
griji din rai.Se ramarca intentia ludica dar si ironia poetului adresata copiilor care ar dorii
san u aiba nici o indatorire , tot timpul sa fie destinat distractie si jocurilor.Verbul
“asteptai”sugereazadiscret idea ca astfel de trai ar conveni oracarui om inclusive
cititorului

In a treia segventa Dumnezeu apare grandiose ,autoritar ca un stapan atotputernic

dand primele porunci, adresarea directa se constituie din vocativul “Evo”, “Adame”.
Atitudinea Evei si a lui Adam este realizata prin dialog.

Lirismul este obiectiv deoarece lipsesc marcile lexico –gramaticale ale eului
liric.Sinegdota “pom” sugereaza toate tentatiile pentru omul plin de slabiciuni ultimele doua
versuri definesc o caracteristica tipic umana tentatiile ispitesc omul mai ales cand i se
interzice un lucru.

In text se manifesta lirica mastilor “Eva”, “Adam”, “Dumnezeu” nu sunt pesonaje ci

“voci lirice”, masti sub care se ascunde eul liric.

Pedeapsa
de Tudor Arghezi
Poezia “Pedeapsa” de Tudor Arghezi se inscrie in randul poeziilor ce innobileaza liricul prin stilul unic si
expresiv plin de semnificatii dure si sentimente dintre cele mai neasteptate. Creatia argheziana este una
a contrastelor, poetul fiind intr-o permanenta cumpana intre razvratire si impacare, frumos si urat,
cadere si inaltare, disperare si tacere. Poezia “Pedeapsa” poate fi considerata o continuare a poeziei
“Adam si Eva” in care tema creatiei, a contextului promordial este reluata si aici ca o prelungire a stilului
simplu ce invaluie o serie de motive precum conditia omului primordial, a caderii, si a izgonirii din rai.
Atentia lui Arghezi pentru scrierile cu subiect religios se observa cu usurinta in intreaga sa creatie.
Stilurile, insa, in care sunt abordate acestea sunt din cele mai diferite. Daca in “Psalmi” poetul trece prin
sentimente contradictrorii de la razvratire la evlavie in timp ce in alte lucrari ale sale trateaza diferite
teme din aceasi sfera fara a cuteza intr-o exprimare grea si profunda. In poezia “Pedeapsa” eul liric se
situeaza undeva in spatele actului poetic, isi retrage subiectivitatea in mijloacele artistice, aici
impunandu-si amprenta stilistica. Textul da impresia unei povestiri, poetul fiind capabil de a vedea si de
a relata cele petrecute. Limbajul , expresia poetica este in acesta poezie una simpla, ce arata alegerea
scriitorului pentru literatura celor mici. Astfel formularile sunt mai pline de haz, de umor, fara insa de a
absolvi ideea poetica de profunzime si unicitate. Inceputul poeziei demasca trasaturile primilor oameni
“ea, cam neroada, dansul cam netot” ce credeau in “fluturii ca iscoade” trimisi

de Dumnezeu pentru a-i veghea. Poetul face o remarca extraordinar de fina cu privire la atotprezenta
Divinitatii “credeau ca Domnul e culcat”. In acest vers este cuprinsa o intreaga teorie a profunditatii
mesajului. Intr-o exprimare simpla se dezvaluie de fapt tainica atotprezenta a lui Dumnezeu care
vegheaza neincetat: “Nu se asteptau ca Domnul vede tot/ ca ochiul lui deschis, intr-adevar,/ si
departarile le vede in raspar”. Calcarea poruncii duce bineinteles la pedeapsa. “Nici nu-nghitisera o-
mbucatura/ C-au fost si prinsi cu ea in gura,” aceste versuri prezinta caderea lor in pacatul neascultarii.
Omul si dovedeste lacomia sa pentru tot, chiar daca Dumnezeu le-a pus a dispozitie toata frumusetea si
bunatatea, descrise in poezia „Adam si Eva” in acelasi stil si cu aceeasi tehnica literara. Creatia
argheziana centreaza raportul omului cu divinitatea. Acest raport in poezia „Pedeapsa” este unul care
adanceste ideea de absolut religios, de necuprindere a imaginii dumnezeirii. Dumnezeu este vazut de
autor aici ca o fiinta ce vegheaza cu „ochiul lui deschis”. Poetul face ideea poetica a divinitatii usor de
perceput prin faptul ca foloseste o exprimare simpla, populara. Dumnezeu, vazut, „venind in rotogoale”
este pus sub aspectul unei prezenta imediate, deoarece, el „si departarile le vede in raspar”. Poezia nu
dezvaluie alte amanunte despre felul in care primii oameni cad in pacat, se infrupteaza la indemnul
sarpelui sa guste din pomul interzis. Din text se subintelege intreaga intamplare plina de semnificatii ce
descopera taina caderii primului intr-o forma capabila de a putea fi inteleasa si cugetata. Raspunsul
„aspru si scurt” al oamenilor in fata divinitatii pune in evidenta importanta extraordinara a poruncii.
Mancand sin pom au incalcat porunca lui Dumnezeu. Adam a invinovatit-o pe Eva, iar Eva pe sarpe.
Aceasta eschivare a recunosterii, a asumarii responsabilitatii este apare in poezie ca o dovada a
neintelegerii puterii dumnezeiesti. Dumnezeu este atotvazator si stiutor a toate, iar aceste lucruri nu
sunt cunoscute si intelese de oameni. Poetul sugereaza acestea cu o sesizabila finete lirica. Minciuna
este cea care decide pedeapsa caci: „Dumnezeu loveste-ntotdeauna/ mai tare decat faptele minciuna.”
Caderea la Arghezi este un motiv esential in a raporta omul la divinitate. Pedeapsa este de fapt o
consecinta, o urmare a neascultarii. „Din Raiul dulce si din tihna buna/ Domnul i-a dat afara, in furtuna”.
Omul, acum decazut spiritual este dat furtunii adica vietii trectoare, a suferintelor si a durerii. Epitetul
„raiul dulce” evidentiaza bunatatea oferita omului, ce ar fii putut sa disfute din plin din dulceata raiului
ce era facut pentru el. Fara o adancire religioasa a poeziei, tema argheziana ar fii una fara profunzime.
Adancirea intelesurilor face ca lirica lui arghezi sa creeze noi raporturi in relatia om-Dumnezeu, om
spatiu, om-cunoastere.
Mormantul lui Tudor
Arghezii
Casa memoriala