Tema 11 EXPERTIZE ŞI EVALUĂRI

APLICAŢII ALE EXPERTIZELOR ŞI EVALUĂRILOR DE MĂRFURI –

DENATURĂRI, FRAUDE, FALSURI, CONTAMINĂRI

Generalităţi şi terminologie
Evoluţia problemei şi impactul actual
Reglementări antifraudă şi factori responsabili
Metodologia decelării falsificării unor mărfuri
Poluanţi şi contaminanţi ai mărfurilor alimentare
Determinarea gradului de poluare a produselor alimentare
.................................
Problematica acestei teme este orientată spre aplicaţii merceologice care au ca obiect
litigii generate preponderent de acţiuni umane şi numai într-o mică măsură cauzate de
factori nonantropici.

Generalităţi şi terminologie
Denaturările (anomaliile) mărfurilor constituie abateri de la caracteristicile normale
ca urmare a acţiunii dominante a unui factor sau acţiunii conjugate a mai multor
factori, obiectivi şi/sau subiectivi, specifici mărfurilor şi mediului în care mărfurile se
deplasează pe parcursul logisticii merceologice. Factorii obiectivi sunt specifici în
etapele de transport şi depozitare-păstrare şi se referă la proprietăţile mărfurilor şi
factorii de mediu, mai mult sau mai puţin controlabili; factorii subiectivi sunt în
aproape toate cazurile, factori antropici: neglijenţă, lipsă de profesionalism, acţiuni
intenţionate.
Fraudă = înşelăciune, act de rea credinţă săvârşit de cineva, de obicei pentru a
realiza un profit material de pe urma atingerii drepturilor altuia; hoţie (DEX 1996).
Principalele forme de manopere frauduloase sunt falsificarea, contrafacerea,
frauda sanitară şi substituirea. Fraudele sunt acţiuni antropice, intenţii şi fapte de rea-
credinţă săvârşite cu scopul de a obţine avantaje nemeritate, ilicite, cel mai frecvent
însoţite de efecte dăunătoare asupra consumatorilor /utilizatorilor. Caracterul imoral şi
ilicit al acestor acţiuni determină considerarea fraudelor ca acte antisociale, pentru care
legea prevede sancţiuni severe.
Producţia de bunuri şi comerţul sunt domenii în care fenomenul fraudelor este
foarte frecvent, rezultatul acestor manopere frauduloase constituindu-l falsificările,
contrafacerile şi substituirile.
Falsificare înseamnă obţinerea unui produs asemănător cu altul (reproducere,
imitaţie), deja existent în comerţ / pe piaţă, în scop de înşelăciune şi de obţinere a unor
venituri ilicite. Falsul este un termen juridic însemnând infracţiunea săvârşită prin
alterarea adevărului într-un act scris, prin adaosuri sau ştersături făcute cu rea-credinţă,
prin imitarea semnăturii, denaturarea conţinutului, substituirea de persoane etc. sau
produsul unei acţiuni de falsificare (a falsifica = a confecţiona un lucru asemănător cu
altul, cu scopul de a înşela - DEX 1996). Referindu-ne la mărfuri, falsificarea este o
operaţiune frauduloasă care constă în modificarea raportului ponderal între
componentele unui produs, fără a efectua vreo aditivare cu alte substanţe. În cazul
produselor alimentare, falsificarea presupune „adaosul oricărei substanţe naturale sau

1
sintetice în produse în scopul mascării unor defecte ale produselor alimentare, precum
şi în scopul modificării sau conferirii de proprietăţi pe care produsele nu le justifică
prin compoziţia lor naturală şi prin normele de fabricaţie” (Ordinul M. S. 661/1995).
Principalele direcţii posibile de falsificare, în cazul produselor alimentare, pot fi
rezumate după cum urmează:
- îndepărtarea uneia sau mai multor componente naturale;
- modificarea proporţiei normale de componente chimice specifice;
- introducerea în produs a unor substanţe nespecifice şi nici normale naturii acestuia;
- înlocuirea unor componente naturale cu altele sintetice sau artificiale, fără aviz
sanitar favorabil;
- comercializarea unui înlocuitor de produs drept produs natural; produsul este complet
falsificat, fiind obţinut prin asocierea unor componente chimice asemănătoare celor
din care se obţine produsul natural;
-remanierea sau recondiţionarea unui produs degradat sau viciat, în scopul mascării
defectelor care ar fi evidenţiat proprietăţile necorespunzătoare ale produsului respectiv.
În cazul mărfurilor nealimentare, pe lângă unii factori analogi celor care
favorizează falsurile produselor alimentare, operează şi unii factori specifici, între
care:
- orizontul limitat de cunoaştere al cumpărătorilor cu privire la mărfuri, îndeosebi în
ţările mai puţin dezvoltate, unde nivelul de educaţie tehnică este mai redus, este un
factor obiectiv care facilitează producţia de falsuri;
- tendinţa de epatare, prin portul unor categorii de produse cu funcţie de personalizare
evidentă (confecţii, încălţăminte, obiecte de podoabă etc.), este o trăsătură mereu
speculată de falsificatori;
- fenomenul modă, care creează permanent presiune asupra ofertei, generează
condiţiile succesului produsului falsificat prin susţinerea acestuia chiar de către
cumpărătorii care, cu bună ştiinţă uneori, consideră că achiziţia unor bunuri „la modă“,
la un preţ mai mic, este un avantaj pentru ei.
Contrafacerea este acţiunea de reproducere a unui obiect original în scop
fraudulos, dându-l drept autentic. Produsul contrafăcut introdus în comerţ are
caracteristici de calitate diferite (inferioare) de cele ale produsului veritabil sau de cele
declarate de fabricant (cel mai adesea necunoscut sau cu identitate falsă). În artele
plastice, se consideră că nu s-a comis o fraudă decât dacă operele contrafăcute sunt
oferite spre vânzare. În viaţa economică, chiar realizarea de contrafaceri este
sancţionată de lege.
Substituirea este operaţiunea frauduloasă de inducere în eroare a
cumpărătorului prin prezentarea ca marfă veritabilă a unei mărfi contrafăcute; tot
substituire se consideră şi modificarea compoziţiei produselor, prin înlocuirea parţială
a uneia sau mai multor substanţe cu altele, de calitate şi valoare inferioară. Prezentată
astfel, în cazul mărfurilor de natura produselor tangibile, falsificarea este rezultatul
unei contrafaceri urmată de o substituire. Această schemă generală poate avea
configuraţii diferite în situaţii particulare. Tot mărfuri substituite sunt şi acelea care
prezintă defecte şi boli specifice, dar care se prezintă la vânzare fără informarea
cumpărătorului asupra stării lor, înşelând buna credinţă a acestuia, asociată, deseori, cu
lipsa de cunoştinţe merceologice şi minima vigilenţă a sa. Literatura comercială a
consacrat un fond consistent de cunoştinţe şi de practici legate de tranzacţiile

2
comerciale cu mărfuri care prezintă vicii aparente şi vicii ascunse, care au darul să
asigure soluţionarea corectă a unor litigii de această natură.
Contaminarea constituie unul din termenii cu utilizare neunitară, deseori
incorectă din punct de vedere merceologic. Caracterul derutant, nedelimitativ este
consacrat chiar de dicţionarele oficiale: „a contamina = a infecta, a molipsi“ (DEX,
1996). În merceologie, se face distincţie netă între contaminare (punerea în contact cu
substanţe dăunătoare, nevii) şi infectare (punerea în contact cu agenţi microscopici
dăunători, vii). Contaminarea mărfurilor constituie efectul acţiunilor antropice sau
nonantropice prin care mărfurile au ajuns în contact cu substanţe străine de compoziţia
lor, deseori substanţe care le produc denaturări ori care sunt nocive pentru consumator.
În legislaţiile unor ţări este definită şi frauda sanitară, care constă în
„nocivizarea produselor prin falsificare, contrafacere sau prin substituire“ (legislaţia
italiană).
Actele de contrafacere şi substituire generează o categorie tot mai largă de
mărfuri frauduloase, cu o problematică de complexitate crescândă. Factorii care
favorizează producţia de mărfuri frauduloase sunt:
- libera reglare a cererii cu oferta;
- lărgirea şi intensificarea schimburilor comerciale pe pieţele interne şi internaţionale;
- creşterea complexităţii circuitului mărfurilor;
- structuri neadecvate de reglementare şi control asupra pieţei;
- cadru normativ neadecvat şi nerespectat.
Terminologia din domeniul mărfurilor frauduloase este neunitară, incoerentă şi
inconsecventă chiar şi în actele normative, aşa cum rezultă din textul următor:
„falsificarea sau substituirea în domeniul calităţii constituie orice înşelăciune sau
tentativă de înşelăciune privind natura, caracteristicile calitative, compoziţia,
conţinutul în substanţe utile, înlocuirea în componenţa produsului a unor substanţe cu
altele vătămătoare sănătăţii, precum şi falsificarea de denumiri, descrierea sau alte
declaraţii false privind originea, cantitatea sau identitatea mărfurilor sau serviciilor,
care contribuie la stabilirea valorii produsului” (O.G. 39/1995).
Expertizele având drept obiect mărfuri frauduloase (falsificate, contaminate
etc.) sunt în general expertize complexe, cu participarea unor specialişti din diverse
domenii, necesitând investigaţii laborioase şi de durată.

Evoluţia problemei şi impactul actual

Falsificarea produselor nu este un fenomen recent. Ea s-a practicat din cele mai vechi
timpuri şi se dovedeşte a fi o problemă perpetuă a societăţii umane. Dacă în trecutul nu
prea îndepărtat falsificările se manifestau în special în cazul produselor alimentare,
treptat ele s-au extins şi la produsele industriale. Astăzi, se poate afirma că nu există
produse, mai ales cu preţuri mari, care să nu constituie obiect al falsificării. „De-a
lungul anilor, falsificatorii lipsiţi de scrupule şi-au investit toată priceperea şi
concentrarea în produserea de sticle false de whisky, de exemplu, şi de alte tipuri de
mărfuri, incluzând aici orice, de la jeanşi de marcă la cutii de fasole“ (Brian Innes,
Introducere la Falsuri şi contrafaceri, Mladinska knjiga, Bucureşti, 2007).
La nivelul anului 2008, se aprecia că, la nivel mondial, daunele care apar anual
prin falsificarea produselor depăşeşc 100 miliarde dolari, afectând 5-9% din comerţul
internaţional.

3
 Fenomenul contrafacerii în date statistice (APCR, 2007) se prezintă astfel : 80%
din produsele cosmetice comercializate pe piaţa românească sunt contrafăcute; frauda
în domeniul produselor petroliere, în Romania, se estimează la 600-700 milioane
dolari; 60% din mărfurile vândute în România sunt contrafăcute (la acest aspect,
România ocupă locul 2 în Europa, după Ucraina), în timp ce la nivelul Uniunii
Europene acest indicator arată doar 20%, iar la nivel mondial este şi mai mic: 5-9%;
profitul din mărfuri contrafăcute este uriaş: 1 kg de CD-uri piratate aduce un profit de
3000 euro, comparativ cu un kg de canabis care aduce un profit de 2000 euro; 90%
din mărfurile contrafăcute comercializate în România pătrund în ţară prin portul
Constanţa. Datele evidenţiază poziţia de neinvidiat a României în ceea ce priveşte
comerţul cu mărfuri frauduloase.

Reglementări antifraudă şi factori responsabili

Ţinând seama de amploarea şi pericolul pe care-1 prezintă falsificarea produselor, în
ţara noastră au fost luate o serie de măsuri de prevenire şi sancţionare a eventualelor
falsificări, în special în domeniul produselor alimentare.
Astfel, Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi
ilicite stipulează că „folosirea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse,
precum şi expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că
sunt falsificate sau substituite constituie activităţi comerciale ilicite şi atrag răspundere
contravenţională sau penală”.
Legislaţia naţională aplicabilă: Legea nr 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile
geografice cu modificările şi completările ulterioare; Legea nr 64/1991 privind
brevetele de invenţie; Legea nr 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor
industriale; Legea 21/1996 – legea concurenţei, O.G. nr. 39/1995 privind producţia de
produse alimentare destinate comercializării, Normele de igienă privind alimentele şi
protecţia sanitară a acestora, aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 661/1995.
Stoparea contrafacerii mărfurilor se poate realiza de următoarele organizaţii
guvernamentale şi nonguvernamentale :
-Organizatii guvernamentale: Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci – OSIM; Oficiul
Român pentru Drepturile de Autor – ORDA; Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Consumatorilor – ANPC; Autoritatea Naţională a Vămilor – ANV; Agenţia Naţională
de Administrare Fiscală – ANAF; Garda Financiară; Autoritatea Naţională Sanitar
Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentului – ANSVSA; Ministerul Sănătăţii;
Inspectoratul General de Poliţie (Poliţia de Frontieră şi Poliţia Economico Financiară).
-Organizatii nonguvernamentale: Asociaţia Naţională pentru Protecţia Proprietăţii
Industriale; Asociaţia Europeană Anticontrafacere în România – REACT; Organizaţia de
Antipiraterie în Audiovizual - RO-ACT; Asociaţia Română pentru Combaterea Contra-
facerilor - ARCC; Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APCR.
Un rol important în diminuarea acestui flagel îl au instituţiile europene şi
internaţionale cu activitate în acest domeniu: Convenţia de la Paris din 20 martie 1883
pentru protecţia proprietăţii industriale; Convenţia Brevetului European încheiată la
Munchen pe 5 oct. 1973; Aranjamentul de la Madrid din 14 aprilie 1891 privind
înregistrarea internaţională a mărcilor, revizuit la Stockholm -1967 şi la Madrid -
1989; Organizaţia Mondială de Proprietate Intelectuală.

4
Metodologia decelării falsificării unor mărfuri
Decelarea (identificarea falsului) manoperelor frauduloase la mărfuri presupune
cunoaşterea temeinică a produsului normal, a proprietăţilor sale esenţiale, ca şi a
principiilor şi tehnicilor de intervenţie a falsificatorilor asupra produselor cercetate.
În metodologia decelării falsurilor trebuie considerate deopotrivă caracteristici tipice
produsului normal, alături de caracterstici imprimate produselor cercetate de
manevrele de falsificare; acestea din urmă se stabilesc diferenţiat, pe grupe de
produse, în funcţie de procedeele specifice de falsificare (modificarea compoziţiei
chimice iniţiale, modificarea unor caracteristici organoleptice sau fizice prin tratare cu
anumite substanţe, aplicarea unor tratamente menite să producă instalarea unor
caracteristici noi etc.).
Se falsifică cu precădere mărfuri care se cumpără frecvent, ori care sunt dorite
şi scumpe. Din categoria mărfurilor alimentare, sunt mult falsificate cerealele, cafeaua,
zahărul, uleiul, laptele, icrele etc.; dintre mărfurile nealimentare, se falsifică pe scară
largă: lemnul scump, pielea, mătasea, blănurile şi confecţiile din acestea, metalele
preţioase şi podoabele, banii, toate produsele de marcă, operele de artă. Câteva
categorii de mărfuri care sunt frecvent falsificate, manevrele de falsificare şi decelarea
falsurilor respective sunt prezentate în continuare.
Cerealele fac obiectul unor manevre de îmbunătăţire a aspectului sau creşterii
greutăţii hectolitrice, care constau în ungerea boabelor cu uleiuri sau umezirea
acestora, prin adăugare de talc, înălbirea boabelor cu acid sulfuros ş.a. Identificarea
uleiurilor folosite pentru ungerea boabelor de cereale se face prin fierberea unei probe
în apă, uleiul separându-se la suprafaţa apei, sub formă de picături. Talcul se identifică
în soluţie alcoolică 10%, după separarea, evaporarea alcoolului şi examinarea
reziduului. Acidul sulfuros se identifică prin tratarea extractului apos cu o soluţie iod-
iodurată; decolorarea soluţiei evidenţiază falsificarea.
Cafeaua se falsifică prin adăugarea de boabe false, realizate din argilă, ori prin
adăugarea de boabe de la diverse specii de leguminoase, tratate în prealabil. Falsul se
evidenţiază prin menţinerea unei cantităţi de boabe într-un vas cu lichid şi analiza
ulterioară a reziduuleui din lichid.
Zahărul se falsifică, pentru îngreunare, prin adăugarea de gips, cretă, barită sau
făină. Punerea în evidenţă a falsificării presupune realizarea unei serii de soluţii de
zahăr din proba cercetată şi cercetarea substanţele depuse ca reziduu insolubil.
Mierea de albine se falsifică prin adăugarea de zaharuri, zahăr de amidon,
dextrină, melasă, substanţe îndulcitoare artificiale. Urmărirea zahărului de amidon
presupune determinarea dextrinei provenită din amidon: mierea se dizolvă în apă, se
tratează cu acid tanic şi se filtrează. Filtratul se tratează cu acid clorhidric concentrat:
dacă se formează o tulbureală lăptoasă, suntem în prezenţa falsului. Mierea artificială
(zahărul invertit) prezentată ca miere naturală este un fals. Cercetarea falsului se
urmăreşte prin tratarea unei probe de miere în eter etilic pur. Se trece apoi eterul într-o
capsulă de porţelan şi se lasă să se evapore la temperatura camerei. Reziduul se
umezeşte cu o soluţie de rezorcină în acid clorhidric. Apariţia unei coloraţii roşii indică
prezenţa zahărului invertit.
Uleiul de măsline poate fi uşor falsificat prin adăugarea uleiurilor vegetale
nesicative (rapiţă, bumbac) sau prin adăugarea sărurilor de cupru pentru obţinerea
nuanţei verzui specifice acestui ulei. Decelarea falsificării se face prin determinarea

5
masei volumice (0,909-0,917), a indicelui de iod (79-88) şi a indicelui de refracţie.
Valorile superioare celor tipice ale acestor caracteristici indică o falsificare.
Laptele se pretează la numeroase manevre de falsificare, cele mai frecvente
constând în adăugarea de apă, concomitent cu adăugarea unor substanţe colorante
(pentru menţinerea culorii), substanţe grase (pentru menţinerea grăsimii), diverse
substanţe pentru menţinerea caracteristicilor senzoriale etc. În acceaşi măsură, se
falsifică unele produse din lapte, îndeosebi smîntâna (prin adăugare de lapte şi de
făină), brânza (prin închegare cu coagulanţi nespecifici). Depistarea falsurilor se face
prin teste senzoriale şi de laborator (clasica reacţie a amidonului cu iod-iodura de
potasiu).

Poluanţi şi contaminanţi ai mărfurilor alimentare

Poluarea şi contaminarea mărfurilor sunt situaţii tipice cu incidenţă asupra sub
condiţiei igienico-sanitare şi inocuităţii, cerinţe esenţiale pentru mărfurile alimentare.
Starea de poluare şi contaminare a mărfurilor este generată de:
- conţinutul de bacterii condiţionat patogene peste limitele admise;
- prezenţa petelor de mucegai (altele decât mucegaiurile selecţionate admise);
- conţinutul de substanţe chimice peste limitele admise sau al celor neautorizate de
Ministerul Sănătăţii;
- prezenţa urmelor de rozătoare;
- prezenţa unui miros sau gust străin de natura produsului;
- conţinutul de corpi străini peste limitele admise.
Contaminanţii şi poluanţii bunurilor alimentare se clasifică, conform Comisie
CodexAlimentarius (FAO/OMS), în următoarele grupe:
- pesticide (insecticide anorganice, uleiuri sau emulsii, insecticide vegetale, insecticide
organice de sinteză, fungicide şi bacteriostatice ierbicide, desfoliante, alte pesticide,
nematocide, rodenticide etc.;
- produse chimice industriale (dioxine, difenili policloruraţi, alte produse chimice,
recipiente şi materiale de ambalaj improprii);
- metale grele şi alte elemente;
- micotoxine;
- alţi contaminanţi microbiologici.
Din această grupare lipsesc, după cum se poate observa, substanţele toxice
antinutriţionale (existente în unele materii prime agroalimentare), substanţele nocive
(care se pot forma în anumite condiţii, în timpul prelucrării şi păstrării unor produse
alimentare), paraziţii animali etc., care se află atât în ţara noastră, cât şi în alte ţări, sub
incidenţa legislaţiei sanitare şi a controlului sanitar, fito-sanitar sau sanitar-veterinar.
Contaminanţii fizici sunt constituiţi din particule metalice, nisip, pietriş etc.,
precum şi din reziduuri radioactive ale izotopilor (Co60, Sr89, Cs137, I131, Ba140,
Ra226 ş.a.). Radiaţiile ionizante ale izotopilor radioactivi, depăşind doza critică sau
acumulându-se în organism peste doza critică, provoacă stări morbide. Aceşti agenţi
radioactivi pot fi purtaţi de produsele de origine vegetală sau diferite produse de
origine animală (lapte, carne, peşte sau alte vietăţi acvatice) contaminate cu deşeuri
sau emanaţii radioactive scăpate de sub control.
Contaminanţii chimici cuprind numeroase grupe de substanţe chimice
anorganice şi organice care pot pătrunde accidental în diferitele etape ale producţiei şi

6
circulaţiei produselor. Sunt contaminanţi chimici combinaţiile arsenului, cadmiului,
cuprului, plumbului, mercurului, zincului, staniului şi chiar ale fierului. O poziţie
distinctă între contaminanţii chimici o au pesticidele care, în condiţiile agriculturii
moderne, se folosesc pe scară largă (numai în SUA există mai mult de 900 pesticide de
sinteză în peste 60.000 preparate comerciale). Comisia Codex Alimentarius
(FAO/OMS) a elaborat limite maximale internaţionale recomandate pentru reziduurile
de pesticide, cantitatea maxim admisă de reziduuri fiind exprimată în mg/kg (ppm).
Contaminanţi biologici de origine vegetală sunt, în principal, următoarele:
- scleroţii sau pulberea de Claviceps purpurea;
- scleroţii care provoacă ergotismul; varietăţi toxice din leguminoase: Vicia faba;
- ciuperci sălbatice otrăvitoare din speciile Amanita şi altele;
- cartofii înverziţi (care acumulează solanină).
Asemenea agenţi conţin alcaloizi şi alte substanţe cu proprietăţi toxice mai mult sau
mai puţin pronunţate.
Otrăvurile de origină animală sunt constituite din icrele unor peşti (mreana
etc.), carnea unor specii de peşte şi alte vietăţi oceanice.
Ingerarea de alimente infectate generează toxiinfecţiile alimentare, care sunt
stări morbide cauzate de toxine microbiene elaborate la nivelul alimentului sau la
nivelul organismului uman. Bioagenţii toxiinfecţiilor alimentare pot fi grupaţi în patru
categorii:
* coci patogeni enterotoxici (stafilococi şi streptococi); * enterobacteriacee; * bacterii
sporogene (aerobe şi anaerobe); * bacterii care degradează anumite substanţe din
alimente, cu formare de substanţe toxice.
Bioagenţii enterotoxici din genul Staphylococus pot habita produsele lactate
relativ proaspete şi nepasteurizate sau alimente pe bază de derivate lactate proaspete,
preparate din carne proaspătă şi cu un conţinut relativ mare de apă, precum şi unele
preparate pe bază de peşte. Cei mai frecvenţi bioagenţi din grupele enterococilor sunt
din genul Streptococus şi Viridans (streptococi alfa) care pot polua laptele, unele
produse lactate şi diferite preparate din carne.
Bioagenţii din grupa enterobacteriaceelor sunt reprezentaţi prin genurile:
Salmonella, Arizona, Shigella, Escherichia şi Proteus. Genul Salmonella cuprinde
circa 400 de tipuri dintre care mai răspândite sunt: S. enteritidis, S. paratyphi, S.
typhimurium. Toţi aceşti bioagenţi au o sferă largă de contaminare.
Bioagenţii din genul Arizona pot contamina îngheţata şi amestecurile pe bază de lapte,
ouă şi ciocolată. Din genul Shigella bioagenţii care dau forme de toxiinfecţii explozive
sunt cuprinşi în patru subgrupe: Sh. dysenterie, Sh. Boydi şi Sh. Sonnei. Germenii de
Shigella pot contamina numeroase produse alimentare, de origină vegetală şi de
origină animală. Bioagenţii din genul Escherichia se întâlnesc în produsele provenite
de la animale bolnave, precum şi în produsele contaminate în timpul prelucrării (lapte,
preparate lactate, mai rar carnea). Genul Proteus cuprinde speciile P. vulgaris, P.
mirabilis, P. Morgani, P. Rettgeri, care pot contamina carnea şi produsele de abator în
timpul sacrificării şi prelucrării primare, principalele surse de infectare fiind părul şi
pieile animalelor, dejecţiile fecale etc.
Bioagenţii din grupa bacteriilor sporulate cuprind specii aerobe (B. subtilis, B.
cereus, B. antracis) şi specii anaerobe (Clostridium Welchii şi Clostridium botulinum).
În timp ce unele specii au o sferă restrânsă de contaminare (ca de ex. B. subtilis -

7
salamuri fierte; B. antracis - carnea crudă), alte specii au un spectru larg de
contaminare.
În ultima grupă de bioagenţi sunt cuprinse speciile microbiene care provoacă
clivajul proteinelor prin mecanism enzimatic. Ca alimente incriminate se menţionează
peştele. Tot în această grupă este inclusă şi microflora de putrefacţie.
În expertizele de acest tip, în sarcina experţilor intră, printre alte obiective,
stabilirea prezenţei substanţelor poluante precum şi dozarea acestora, spre a stabili în
ce condiţii conţinutul de substanţe poluante se încadrează sau nu în limitele stabilite,
influenţând astfel destinaţia produselor.

Determinarea gradului de poluare a produselor alimentare

Stabilirea gradului real de poluare constituie un obiectiv important în comerţul
internaţional cu produse alimentare. Pentru aceasta se efectuează analize fizico-
chimice prin metode sensibile şi precise, dar laborioase.
Corectitudinea determinării depinde de tehnica de prelevare a probelor, de
modul de pregătire al acestora pentru determinările analitice, precum şi de modul de
determinare.
Particularităţile determinării reziduurilor de pesticide constau în necesitatea
utilizării unor operaţiuni prealabile de prelucrare a probelor, cum sunt extracţia,
purificarea şi concentrarea. Scopul în care se efectuează aceste operaţii este cel al
creşterii exactităţii determinărilor.
Extracţia. Pesticidele de natură organică sunt, în general, liposolubile. Separarea lor
din probe se realizează prin folosirea unor solvenţi organici (eter etilic, eter de petrol,
benzen etc.) sub forma unor amestecuri bogate în lipide. Pesticidele hidrosolubile se
extrag cu ajutorul acetonitrilului sau altor solvenţi. În cazul în care se urmăreşte o
determinare globală a reziduurilor de pesticide, este necesar a se face o dublă extracţie.
Esenţial pentru calitatea extracţiei este împrospătarea continuă a solventului, ceea ce
permite recuperarea reziduului şi sporirea exactităţii determinărilor.
Purificarea. În general extractele conţin, pe lângă sistemul solvent - reziduuri de
pesticide şi alte substanţe susceptibile de a împiedica efectuarea determinărilor. În
această categorie intră plastificanţii cloruraţi şi clorura de vinii, monomer care
migrează în produsele alimentare din recipienţii de policlorură de vinil utilizaţi la
ambalarea unor produse. Aceasta obligă la purificarea extractelor prin spălări repetate
cu apă distilată şi treceri cantitative prin coloane umplute cu pudră de silicat de
magneziu, unde reziduurile sunt reţinute selectiv. Reziduurile de pesticide sunt apoi
antrenate cu solvenţi selectivi.
Concentrarea. Scopul este reducerea volumului extractelor purificate, prin
îndepărtarea unei părţi a solventului sau solvenţilor utilizaţi în fazele anterioare. De
regulă, concentrarea se realizează prin evaporarea solvenţilor. Pentru a preveni
antrearea moleculelor de pesticide de vaporii de solvent, operaţia se efectuează la
temperaturi scăzute, sub vid, adăugând în extract ulei de parafină.
În expertizele din domeniul comerţului internaţional, conţinutul rezidual de
pesticide se determină prin procedee colorimetrice, enzimatice şi cromatografice.
Metodele colorimetrice au la bază realizarea unor reacţii specifice ai căror
produşi pot fi identificaţi şi determinaţi colorimetric. Aşa de exemplu, prin
mineralizarea extractului, pesticidele organoclorurate eliberează ioni de clor, care în

8
prezenţa tiacianatului de mercur şi a cationului feric Fe+3, conduc la formarea
tiacianatului feric - substanţă de culoare roşie care poate fi examinată colorimetric.
Cunoscând că intensitatea culorii specifice produşilor de reacţie este proporţională cu
concentraţia acestor produşi, compararea cu o gamă de soluţii etalon permite stabilirea
conţinutului în pesticide al probelor analizate.
Metodele enzimatice sunt caracteristice insecticidelor organofosforice şi se
bazează pe acţiunea inhibitorie a acestor pesticide în cadrul reacţiei enzimatice.
Aşa de exemplu, hidroliza acetilcolinei sub acţiunea enzimelor poate fi inhibată de
prezenţa în mediu a insecticidelor organofosforice. Această inhibiţie poate fi pusă în
evidenţă colorimetric. Acetilcolina poate reacţiona cu hidroxilamina în prezenţa
ionului feric, rezultând un complex specific de culoare roşie. Introducerea enzimei în
mediu produce hidroliză acetilcolinei, reacţia de culoare nemaiavând loc. Prezenţa
unui insecticid organofosforic inhibă însă enzima şi reacţia de culoare se produce, ceea
ce face posibil un examen organoleptic.
Metodele cromatografîce se bazează pe capacitatea diferenţiată şi selectivă de
absorbţie a unui mediu poros, la traversarea acestuia de către extractul purificat şi
concentrat al reziduurilor de pesticide. Cromatografia în strat subţire se caracterizează
prin faptul că faza staţionară este constituită din silicagel, iar cea mobilă dintr-un
amestec de eter de petrol şi metanol. Un volum cunoscut de extract este depus pe
stratul poros. La trecerea fazei mobile constituenţii eşantionului migrează diferenţiat
potrivit afinităţii lor pentru faza fixă sau mobilă. La sfârşitul migrării examenul în raze
ultraviolete evidenţiază poziţia şi cantitatea reţinerilor pe sistemul poros, iar
compararea lor cu o gamă de etaloane permite identificarea şi evaluarea diferiţilor
constituenţi ai extractului. Alte metode cromatografice sunt: cromatografia în fază
gazoasă şi cromatografia în coloană.

Prof. dr. I.Schileru

8 mai 2009