UNIVERSITATEA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA

“Justinian Patriarhul”

Prezentarea Discursului:

Efeseni 2, 1-10
 Teșu M. C. Cristinel

ANUL I Master

Teologie Pastorala

BUCURESTI

2010

EFESENI 2, 1-10

1
Iar pe voi v-a făcut vii, cei ce eraţi morţi prin greşelile şi prin păcatele voastre,
2
În care aţi umblat mai înainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit
stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării,
3
Între care şi noi toţi am petrecut odinioară, în poftele trupului nostru, făcând
voile trupului şi ale simţurilor şi, din fire, eram fiii mîniei ca şi ceilalţi.
4
Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit,
5
Pe noi cei ce eram morţi prin greşealele noastre, ne-a făcut vii împreună cu
Hristos - prin har sînteţi mîntuiţi! -
6
Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos
Iisus,
7
Ca să arate în veacurile viitoare covîrşitoarea bogăţie a harului Său, prin
bunătatea ce a avut către noi, în Hristos Iisus,
 8
Căci în har sînteţi mîntuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: ci este darul
lui Dumnezeu ;
9
Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni.
10
Pentru ca a Lui făptură sîntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care
Dumnezeu le-a gatit mai inainte, ca să umblăm întru ele.

Biblia sau Sfânta Scriptură

BGT
Ephesians 2:1 Kai. u`ma/j o;ntaj nekrou.j toi/j paraptw,masin kai.
tai/j a`marti,aij u`mw/n(
2
evn ai-j pote periepath,sate kata. to.n aivw/na tou/ ko,smou
tou,tou( kata. to.n a;rconta th/j evxousi,aj tou/ ave,roj( tou/
pneu,matoj tou/ nu/n evnergou/ntoj evn toi/j ui`oi/j th/j
avpeiqei,aj\
3
evn oi-j kai. h`mei/j pa,ntej avnestra,fhme,n pote evn tai/j
evpiqumi,aij th/j sarko.j h`mw/n poiou/ntej ta. qelh,mata th/j
sarko.j kai. tw/n dianoiw/n( kai. h;meqa te,kna fu,sei ovrgh/j w`j
kai. oi` loipoi,\
4
o` de. qeo.j plou,sioj w'n evn evle,ei( dia. th.n pollh.n avga,phn
auvtou/ h]n hvga,phsen h`ma/j(
5
kai. o;ntaj h`ma/j nekrou.j toi/j paraptw,masin sunezwopoi,hsen
tw/| Cristw/|(& ca,riti, evste sesw|sme,noi&
6
kai. sunh,geiren kai. suneka,qisen evn toi/j evpourani,oij evn
Cristw/| VIhsou/(
 7
i[na evndei,xhtai evn toi/j aivw/sin toi/j evpercome,noij to.
u`perba,llon plou/toj th/j ca,ritoj auvtou/ evn crhsto,thti evfV
h`ma/j evn Cristw/| VIhsou/Å
8
Th/| ga.r ca,riti, evste sesw|sme,noi dia. pi,stewj\ kai. tou/to ouvk
evx u`mw/n( qeou/ to. dw/ron\
9
ouvk evx e;rgwn( i[na mh, tij kauch,shtaiÅ
10
auvtou/ ga,r evsmen poi,hma( ktisqe,ntej evn Cristw/| VIhsou/
evpi. e;rgoij avgaqoi/j oi-j prohtoi,masen o` qeo.j( i[na evn auvtoi/j
peripath,swmenÅ

VUL
Ephesians 2:1 et vos cum essetis mortui delictis et peccatis vestris
2
in quibus aliquando ambulastis secundum saeculum mundi huius secundum
principem potestatis aeris huius spiritus qui nunc operatur in filios diffidentiae
3
in quibus et nos omnes aliquando conversati sumus in desideriis carnis nostrae
facientes voluntates carnis et cogitationum et eramus natura filii irae sicut et ceteri
4
Deus autem qui dives est in misericordia propter nimiam caritatem suam qua
dilexit nos
5
et cum essemus mortui peccatis convivificavit nos Christo gratia estis salvati
6
et conresuscitavit et consedere fecit in caelestibus in Christo Iesu
7
ut ostenderet in saeculis supervenientibus abundantes divitias gratiae suae in
8
bonitate super nos in Christo Iesu gratia enim estis salvati per fidem et hoc non
ex vobis Dei enim donum est
9
non ex operibus ut ne quis glorietur
10
ipsius enim sumus factura creati in Christo Iesu in operibus bonis quae
praeparavit Deus ut in illis ambulemus
CNS
Ephesians 2:1 Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,
2
în cari trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii
văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
3
'ntre ei eram şi noi toţi odinioară, cînd trăiam în poftele firii noastre pămînteşti,
cînd făceam voile firii pămînteşti şi ale gîndurilor noastre, şi eram din fire copii ai
mîniei, ca şi ceilalţi.
4
Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-
a iubit,
5
măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos
(prin har sînteţi mîntuiţi).
6
El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în
Hristos Isus,
7
ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea
Lui faţă de noi în Hristos Isus.
8
Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este
darul lui Dumnezeu.
9
Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
10
Căci noi sîntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune,
pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

ESV
Ephesians 2:1 And you were dead in the trespasses and sins
2
in which you once walked, following the course of this world, following the
prince of the power of the air, the spirit that is now at work in the sons of
disobedience-
3
among whom we all once lived in the passions of our flesh, carrying out the
desires of the body and the mind, and were by nature children of wrath, like the
rest of mankind.
4
But God, being rich in mercy, because of the great love with which he loved us,
5
even when we were dead in our trespasses, made us alive together with Christ- by
grace you have been saved-
6
and raised us up with him and seated us with him in the heavenly places in Christ
Jesus,
7
so that in the coming ages he might show the immeasurable riches of his grace in
kindness toward us in Christ Jesus.
8
For by grace you have been saved through faith. And this is not your own doing;
it is the gift of God,
9
not a result of works, so that no one may boast.
10
For we are his workmanship, created in Christ Jesus for good works, which God
prepared beforehand, that we should walk in them.

KJV
Ephesians 2:1 And you hath he quickened, who were dead in trespasses and
sins;
2
Wherein in time past ye walked according to the course of this world, according
to the prince of the power of the air, the spirit that now worketh in the children of
disobedience:
3
Among whom also we all had our conversation in times past in the lusts of our
flesh, fulfilling the desires of the flesh and of the mind; and were by nature the
4
children of wrath, even as others. But God, who is rich in mercy, for his great
love wherewith he loved us,
5
Even when we were dead in sins, hath quickened us together with Christ, (by
grace ye are saved;)
6
And hath raised us up together, and made us sit together in heavenly places in
Christ Jesus:
7
That in the ages to come he might shew the exceeding riches of his grace in his
kindness toward us through Christ Jesus.
8
For by grace are ye saved through faith; and that not of yourselves: it is the gift
9
of God: Not of works, lest any man should boast.
10
For we are his workmanship, created in Christ Jesus unto good works, which
God hath before ordained that we should walk in them.

GNV
Ephesians 2:1 And you hath he quickened, that were dead in trespasses and
sinnes,
2
Wherein, in times past ye walked, according to the course of this world, and after
the prince that ruleth in the aire, euen the spirite, that nowe worketh in the children
of disobedience,
3
Among whom we also had our conuersation in time past, in the lustes of our
flesh, in fulfilling the will of the flesh, and of the minde, and were by nature the
children of wrath, as well as others.
4
But God which is rich in mercie, through his great loue wherewith he loued vs,
5
Euen when we were dead by sinnes, hath quickened vs together in Christ, by
whose grace ye are saued,
6
And hath raysed vs vp together, and made vs sit together in the heauenly places in
Christ Iesus,
7
That he might shewe in the ages to come the exceeding riches of his grace,
through his kindnesse toward vs in Christ Iesus.
8
For by grace are ye saued through faith, and that not of your selues: it is the gift
of God,
9
Not of workes, least any man should boast himselfe.
 10
For we are his workemanship created in Christ Iesus vnto good workes, which
God hath ordeined, that we should walke in them.

FBJ
Ephesians 2:1 Et vous qui étiez morts par suite des fautes et des péchés
2
dans lesquels vous avez vécu jadis, selon le cours de ce monde, selon le Prince de
l'empire de l'air, cet Esprit qui poursuit son oeuvre en ceux qui résistent...
3
Nous tous d'ailleurs, nous fûmes jadis de ceux-là, vivant selon nos convoitises
charnelles, servant les caprices de la chair et des pensées coupables, si bien que
nous étions par nature voués à la colère tout comme les autres...
4
Mais Dieu, qui est riche en miséricorde, à cause du grand amour dont Il nous a
aimés,
5
alors que nous étions morts par suite de nos fautes, nous a fait revivre avec le
Christ - c'est par grâce que vous êtes sauvés ! -
6
avec lui Il nous a ressuscités et fait asseoir aux cieux, dans le Christ Jésus.
7
Il a voulu par là démontrer dans les siècles à venir l'extraordinaire richesse de sa
grâce, par sa bonté pour nous dans le Christ Jésus.
8
Car c'est bien par la grâce que vous êtes sauvés, moyennant la foi. Ce salut ne
vient pas de vous, il est un don de Dieu ;
9
il ne vient pas des oeuvres, car nul ne doit pouvoir se glorifier.
10
Nous sommes en effet son ouvrage, créés dans le Christ Jésus en vue des bonnes
oeuvres que Dieu a préparées d'avance pour que nous les pratiquions.

TOB
Ephesians 2:1 Et vous, qui étiez morts à cause de vos fautes et des péchés
2
où vous étiez autrefois engagés, quand vous suiviez le dieu de ce monde, le prince
qui s'interpose entre ciel et terre, l'esprit qui agit maintenant parmi les rebelles...
 3
Nous étions de ce nombre, nous tous aussi, qui nous abandonnions jadis aux
désirs de notre chair: nous faisions ses volontés, suivions ses impulsions, et nous
étions par nature, tout comme les autres, voués à la colère.
4
Mais Dieu est riche en miséricorde; à cause du grand amour dont il nous a aimés,
5
alors que nous étions morts à cause de nos fautes, il nous a donné la vie avec le
Christ - c'est par grâce que vous êtes sauvés - ,
6
avec lui, il nous a ressuscités et fait asseoir dans les cieux, en Jésus Christ.
7
Ainsi, par sa bonté pour nous en Jésus Christ, il a voulu montrer dans les siècles
à venir l'incomparable richesse de sa grâce.
8
C'est par la grâce, en effet, que vous êtes sauvés, par le moyen de la foi; vous n'y
êtes pour rien, c'est le don de Dieu.
9
Cela ne vient pas des oeuvres, afin que nul n'en tire orgueil.
10
Car c'est lui qui nous a faits; nous avons été créés en Jésus Christ pour les
oeuvres bonnes que Dieu a préparées d'avance afin que nous nous y engagions.

I. Prezentarea caracteristicilor tehnice ale fragmentului

(aprecieri asupra extensiunii fragmentului, asupra complexităţii
discursului la prima vedere; se va semnala faptul dacă acest fragment
sau texte izolate din fragment sunt folosite ca „temeiuri biblice” în
tratatele sau studiile de teologie etc.)

Textul din Epistola către Efeseni 2, 1-10 ni se prezintă ca fiind de o extensiune amplă,
complexă; complexitatea este una aparte şi profundă din punct de vedere al discursului teologic,
pasajul evidenţiind concepte teologice importante. Exemplificând ceea ce s-a menţionat mai sus,
afirmăm faptul că ultima parte din întreg pasajul capitolului al 2 - lea e utlizată spre a arăta
condiţiile mântuirii subiective: „8Căci în har sînteţi mîntuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la
voi: este darul lui Dumnezeu; 9Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni. 10Pentru ca a Lui faptura
sîntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gatit mai înainte, ca să
umblăm întru ele.” Harul – condiţie obiectivă a mântuirii subiective; Credinţa – condiţie
subiectivă a mântuirii subiective; Faptele bune – actele omeneşti izvorâte din iubire şi credinţa
faţă de Dumnezeu şi aproapele.
Teologii Ortodocşi afirmă faptul că Epistola I Petru si Epistola către Efeseni au oarecare
idei comune, dar tema lor diferă: cea dintâi pregăteşte Bisericile Asiei pentru suferinţele ce le
aşteaptă; cealaltă e străină de această problemă, mai ales din punct de vedere al părţii dogmatice.
Mult mai vizibil Epistola către Coloseni se aseamănă cu cea către Efeseni, iar F. Chr. Baur
socotea că, chestiunea autenticităţii Epistolelor către Efeseni şi Coloseni va trebui să fie rezolvată
solidar. Epistola către Coloseni e însăşi Persoana Mântuitorului, iar pentru Epistola către Efeseni
- Biserica, prelungirea lui Hristos, Mântuitorul lumii în timp şi în spaţiu, complementul sau
pliroma lui Hristos.

II. Prezentarea contextului.

1. Contextul imediat: în ce context logic, ideatic introduce autorul

fragmentul respectiv.
2. Contextul general al cărţii: cum se articulează fragmentul la
tematica generală a cărţii biblice din care face parte ( Se va recurge la
Introduceri ample sau comentarii la cartea respectivă, unde este
posibil să se găsească consideraţii privitoare la locul fragmentului
respectiv în planul general al cărţii: de ce a inclus autorul fragmentul
respectiv în cartea sa!?

Pasajul din Efeseni 2, 1-10 apare în context imediat după ce Sfântul Apostol Pavel Îi
prezintă Mântuitorului calităţile Sale ca fiind toate puse „sub picioarele Lui”, iar mai apoi „ca
fiind El cap Bisericii” continuând şi afirmând „plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi”.
 Aşadar Apostolul Neamurilor în capitolul al 2 - lea al Epistolei îşi continuă ideea zicând
că Dumnezeu Tatăl „ne-a făcut vii împreună cu Hristos”. Observăm faptul că Sfântul Pavel îi
mustră pe efeseni (şi totodată pe creştini) pentru moartea provocată tot de ei (noi – creştinii)
datorită greşelelilor şi a păcatelor. Primele 10 versete ale capitolului 2 sunt o paralelă a
capitolului 1, Apostolul arătând că puterea lui Dumnezeu s-a arătat nu numai în Hristos (cap. 1,
19-23), dar şi în noi creştinii, producând actul mântuirii noastre (cap. 2, 1-10). Capitolul al doilea
aşadar începe un nou mănunchi de idei.
Partea aceasta poate fi socotită ca o paralelă la ideea de mai sus.1 Pavel zice că aceeaşi
putere şi lucrare pe care a arătat-o Dumnezeu-Părintele întru Hristos, a arătat-o şi întru
credincioşii din „neamuri”.2 În El a lucrat „nemăsurata mărime a puterii Lui” (1, 19) = iar în noi
„nemăsurata bogăţie a harului Lui” (2, 7). Pe Hristos L-a făcut Cap bisericii şi L-a pus mai
presus de toate (1, 22-23) = iar pe noi ne-a clădit ca să mergem în faptele cele bune, pe căile
mântuirii ce ne-a dăruit (2, 8-10). Trebuie să înţelegem cât de nemărginită e mărimea puterei
divine. Pe de altă parte, în întreaga opera paulină ne sunt evidenţiate aspecte ale păcatelor noastre
– creştinilor, păcate care vor fi iertate în cele din urma de Dumnezeu Tatăl prin Fiul, dar
bineînţeles numai prin împroprierea roadelor răscumpărării prin Har, Credinţă şi Fapte bune.

III. Prezentarea structurii ideatice a fragmentului: a se prezenta cât se

poate de clar ideile fragmentului şi înlănţuirea lor logică. Se va arăta
dacă unitatea sau coerenţa logică a fragmentului este evidentă sau se
pot avansa şi ipoteze în direcţia

1
Iar pe voi v-a făcut vii, cei ce eraţi morţi prin greşelile şi prin păcatele
voastre,

1
Diacon Dr. Haralambie Roveniţa, Explicarea Noului Testament – Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel,
Introducere şi Comentar, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1929, p. 43
2
Sfântul Teofilact, Arhiepiscopul Bulgariei, Tîlcuirea Epistolelor către Galateni, Efeseni, Filipeni şi Coloseni,
Editura Sofia – Cartea Ortodoxă, Bucureşti 2006, p. 119
 2
În care aţi umblat mai înainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit
stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii
neascultării,

Aşadar efesenii (creştinii) care prin păcatele si greşelile lor erau morţi,
greşeli în care umblau şi stăruiau în acele zile ale veacului respectiv, potrivit
„duhului care lucrează acum în fiii neascultării” respectiv diavolul, Dumnezeu
prin Mântuitorul Hristos îi va fi făcut vii.
Versetele 2, respectiv 3 sunt ca o paranteză în desfăşurarea ideii înainte de expunerea
celor din versetele 4 – 7 care a fost lucrarea divină asupra creştinilor.

3
Între care şi noi toţi am petrecut odinioară, în poftele trupului nostru, făcând
voile trupului şi ale simţurilor şi, din fire, eram fiii mîniei ca şi ceilalţi.

Cu alte cuvinte Apostolul Pavel include prin „si noi toţi” pe toţi creştinii;
așadar am petrecut odinioară făcând cele ale trupului; așa cum mai sus -
umblaserăm în cele ale veacului tot așa și acum umblăm și petrecem în
poftele trupului și facând cele ale trupului ajungând să ne comparăm cu fiii
mâniei.

4
Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit,

Dumnezeu ca un Părinte Iubitor care „răsare soarele şi peste cei răi şi

peste cei buni, şi dă ploaie şi peste cei drepţi şi peste cei păcătoşi, „bogat fiind
în milă”, El ne iubeşte şi crede în noi fără limite, ceea ce putem argumenta ca
fiind „marea Sa nobleţe şi multa Sa îngăduinţă.” Cf. Ioan 3,16
 5
Pe noi cei ce eram morţi prin greşealele noastre, ne-a făcut vii împreună cu
Hristos - prin har sînteţi mîntuiţi! -
6
Şi împreună cu El ne-a sculat şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos
Iisus,

Pe noi (creştinii) împreună cu Hristos ne-a făcut vii, care eram morţi
prin greşelile noastre; harul este cel ce ne mântuieşte!, şi, tot prin El – Hristos
„Alfa şi Omega” - „Începutul şi Sfârşitul” ne-a ridicat aşezându-ne in ceruri,
<de-a dreapta Tatălui> şi a Fiului.

7
Ca să arate în veacurile viitoare covîrşitoarea bogăţie a harului Său, prin
bunătatea ce a avut către noi, în Hristos Iisus,

În veacurile viitoare, cele ale Împărăţiei lui Dumnezeu, se va arăta

bogăţia neînchipuită, nedescoperită încă şi neatinsă a harului Său şi toate
acestea numai prin bunătatea revărsată din iubire către noi a Mântuitorului
Hristos.

8
Căci în har sînteţi mîntuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: ci este
darul lui Dumnezeu ;
9
Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni.

Căci harul ne mântuieşte prin credinţa ca dar al lui Dumnezeu şi nu ca

fiind din fapte pentru a nu ne laudă nimeni şi (chiar nici noi).
 10
Pentru că a Lui făptură sîntem, zidiţi în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care
Dumnezeu le-a gatit mai inainte, ca să umblăm întru ele.

Fiind făptura mâinilor Lui, zidiţi în şi prin Mântuitorul Hristos spre fapte
bune, căci „toate prin El s-au făcut şi fără de El nimic nu s-a făcut din ceea ce
s-a făcut”; „şi iată erau bune foarte”, acestea toate gătindu-le în atotştiinţa Sa
pentru a umbla în ele.

IV. Analiza noţiunilor centrale ale fragmentului – exegeza cuvintelor

cheie
1. A se încerca o listă cât mai completă cu noţiunile importante ale
fragmentului
2. Forma originală (limba greacă a NT) a cuvintelor
respective şi
a. sensurile date de dicţionarele de limbă greacă a NT.
b. Analiza gramaticală şi traducerea formei folosite în context.
c. Analiza sintactică – se va folosi Programul BibleWorks
3. Folosirea noţiunilor respective – fiecare în parte - în:
a. aceeaşi carte (dacă termenul respectiv mai este folosit şi cu
ce sens în aceeaşi carte a aceluiaşi autor)
b. acelaşi autor (dacă termenul respectiv mai este folosit şi
cu ce sens de acelaşi autor în alte cărţi ale sale)
c. restul cărţilor nou-testamentare (dacă termenul mai este
folosit în celelalte cărţi nou-testamentare şi cu ce sens)
d. concluzii privind frecvenţa folosirii şi sensurile cu care
este folosit cuvântul respectiv
 4. Recursul la traducerea acestor cuvinte în diferite traduceri de
referinţă ale NT
a. Principalele traduceri în limba română (Biblia 1688;
Biblia 1914; Biblia Gala Galaction (facultativ); Biblia
Jubiliară (Bartolomeu Anania); Biblia Sinodală
b. Principalele traduceri în limbi străine ( Biblia de la
Ierusalim; TOB; New English Standard Version)
c. Concluzii privind traducerea cuvântului în principalele
ediţii româneşti şi în ediţiile de referinţă în limbile străine
5. Recursul la câteva comentarii
d. Comentarii patristice (Sf. Ioan Gură de Aur)
e. Comentarii moderne
f. Concluzii în urma cercetării diferitelor comentarii; se vor
puncta sensurile şi se vor explica diferenţele de exegeză, dacă
acestea

Versetele lămurite mai sus, ne obligă să desprindem în chip mai sintetic care e ideea
centrală a fiecărui verset al Epistolei către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel din capitolul al
2.lea.
Cap. 2, v. 1 - 2 : după ce a arătat că Efesenii şi toţi cei din „neamuri” erau morţi de
greşeli şi de păcate, Apostolul îi mângâie în două chipuri: cu unul zicând „întru care umblaţi
oarecând”, iar nu: „acum umblaţi în păcatele acelea întru care aţi umblat la o vreme”, iar cu alt
chip zicând: „Voi păcătuiaţi cu adevărat, însă fiind stăpâniţi şi tiranizaţi de diavolul”. De aceea
afirma – nu a fost al socotinţei voastre întregul păcatelor, ci al ajutătorului păcatelor, al
diavolului, care vă stăpânea atât de tare. Aşadar el zice, voi „neamurile” aţi păcătuit fiindcă
„umblaţi după veacul lumii acesteia”, adică fiindcă cugetaţi cele ale lumii, lucrurile cele
vremelnice, şi întrebuinţaţi rău veacul acesta. Reflectând asupra stării în care se afla firea umană
înainte de întruparea Fiului lui Dumnezeu, şi asupra locului unde a fost ridicată de El. Ideea că
păcatul produce moarte nu este o metaforă, pentru că prin păcat omul se depărtează de
Dumnezeu, centrul și izvorul vieții: „De aceea păcatul este moarte.” (Rom. 7, 6)
Pavel nu a zis că diavolul îi sileşte pe oameni, ci că „lucrează în fiii neascultării.” De aici
reiese faptul că îi stăpâneşte cu voia lor. Apostolul Pavel vrea să arate aici cât era de decăzută
starea oamenilor înainte de a primi pe Hristos şi de a deveni creştini. În păcate (evn ai-j) aţi
umblat voi mai de mult. Păcatul nu era deci numai un act răzleţ, ci o continuă stare viciată, în
care voi (noi) ca păgâni vă petreceaţi viaţa. Aceasta a fost altădată (pote) înainte de a primi pe
Hristos Mântuitorul. Purtarea în păgânism era în opunere cu Dumnezeu fiind „după veacul lumii
acesteia” – „kata. to.n aivw/na tou/ ko,smou”. Ce trebuie însă să înţelegem de aici?
Trebuie mai întâi de toate să observăm faptul că veacul în sine nu este rău, ci reaua lui
întrebuinţare ne pune în ceartă cu Dumnezeu. Cuvintele aivw.n şi ko,smoj arată două
aspecte ale lumii în genere (vezi cap. 1, 21). Primul înţelege caracterul trecător în timp al lumii în
care se desfăşoară viaţa noastră cât şi cea a lumii până la parusie, iar ko,smoj înfăţişează
făpturile lumii deşarte prin caracterul lor material şi spiritual. Cu alte cuvinte prin aivw/na se
înţelege lumea privită prin aspectul timpului şi al duratei (olam în ebr. sau aevum în lat. - înţeles
ca o curgere de timp.), pe când celălalt - ko,smoj − ne-o înfăţişează sub natura ei materială în
spaţiu, adică în partea vizibilă. Păgânătatea îşi ducea viaţa după „Principiile lumii” (Gal. 4, 3),
adică după cele mai trecătoare, mai deşarte şi mai superficiale îndeletniciri. E tocmai viaţa însă
care place pentru stăpânul iadului, deci e o purtare definitivă încă şi mai bine aici a fi „după
căpetenia stăpânire aerului” – kata. to.n a;rconta th/j evxousi,aj tou/ ave,roj. La cei
vechi aerul ο avhr era mai ales partea cea mai de jos şi mai densă a atmosferei.

*
ESV
Ephesians 2:1 And you were dead in the trespasses and sins
GNV
Ephesians 2:1 And you hath he quickened, that were dead in trespasses and sinnes,
KJV
Ephesians 2:1 And you hath he quickened, who were dead in trespasses and sins;
BGT
Ephesians 2:1 Kai. U`ma/j o;ntaj nekrou.j toi/j paraptw,masin kai. Tai/j
a`marti,aij u`mw/n(

Observăm faptul că în traducerea ESV și KJV apare substantivul ,,sins-sins,, pe când în

traducerea GNV apare tradus ca ,,sinnes,, = păcatele (voastre).

*
ko,smou - apare de 95 de ori în : Deut. 17,3 ; 2 Sa. 1, 24 ; Est. 4, 17 ; 2Ma. 7, 9 – 23 ; 2Ma.
12, 15 / 13, 14 ; 4Ma. 5, 25 / 8, 23 / 16, 18 ; Ode. 14, 19 / 14, 21 ; Wis. 1, 14 / 6, 24 / 7, 17 / 10,
1 / 13, 12 / 14, 6 … .
aivw/na – apare de 399 de ori : Geneză, Exod, Levitic, Deuteronom, II Samuel, … .
pneu,ma – apare de 431 de ori : Geneză, Exod, Numeri … .
sarko.j – apare de 81 de ori : Geneză, Exod, Levitic, Numeri … .

Cap. 2, v. 3 : până aici Apostolul a avut în vedere numai starea în care se aflau odinioară
creştinii veniţi din păgâni. În acest verset însă se curpind în aceeaşi stare şi cei din iudaism: între
acei fii ai necredinţei în care lucra diavolul, între aceştia evn oi-j ne putem socoti „şi noi toţi” –
kai. h`mei/j pa,ntej , adică cei din păgânism ca şi cei din iudaism, care „ne-am purtat
odinioară în poftele trupului nostru” – avnestra,fhme,n pote evn tai/j evpiqumi,aij
th/j sarko.j h`mw/n. Apostolul deci completează astfel decăderea sufletească în care se aflau
oamenii înainte de primirea lui Hristos, spre a putea să arate în versetul următor cât de mare a
fost schimbarea săvârşită prin creştinare. Fiii mâniei constituie aici un alt ebraism ca expresie.

Cap. 2, v. 4 : starea omeniei era deci cât se poate de tristă şi nici o licărire de nădejde
pentru mântuire nu putea fi, afară de la Dumnezeu. În ciuda acestui fapt, această scăpare a venit
însă, în opunere cu peirea sigură ce era de aşteptat. Din acest motiv conj. „de.” – însă
(adversativ) arată că trecem în acest şi prin acest verset de la starea tristă fără Hristos, la bunurile
realizate de Dumnezeu în creştini prin aceeaşi putere care s-a manifestat şi în Hristos (cap.1, v.
19-20). Această schimbare de la peire la mântuire a pornit de la Dumnezeu ca unul care „bogat
fiind în milă” – „o` de. qeo.j plou,sioj w'n evn evle,ei(”, expresie care e în aceeaşi şi
acelaşi înţeles cu „π ο λ υ ε λ ε ο σ ” = mult milostiv din Septuaginta. Mila deci e atributul
lui Dumnezeu care a făcut cu putinţă intervenţia lui Dumnezeu pentru scăparea omului. Această
milă s-a manifestat „din multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi”. Iubirea cea multă a lui
Dumnezeu – th.n pollh.n avga,phn auvtou/, a fost deci lucrarea milei în intervenţia
pentru mântuirea omului.
 Mila şi iubirea au fost izvorul mântuirii noastre. Şi numai la Dumnezeu se găseşte acest
izvor nesecat, ce nu se sfârşeşte niciodată.3

Cap. 2, v. 5 – 6 : cu versetu 5 se reia ideea din versetul 1 cu aceleeaşi cuvinte, cu

deosebirea că în loc de „voi” – (creştinii dintre păgâni: v.1), apostolul se adresează acum prin
pers. I plural către toţi în genere; „şi fiind noi morţi prin greşeli.” Prin repetarea aceasta a
cuvintelor din versetul 1 se închide paranteza dezvoltată în versetul 2 si 3, astfel încât trecem la
arătarea schimbării ce a fost adusă creştinilor prin Hristos. Versetele 5 – 6 sunt deci în legătură
cu cap. 1, v. 19.
Aici, se face încheierea şi sfârşitul a toată înţelegerea pe care a început-o Apostolul de la
capitolul 2. Prin „noi” spune Sfântul Teofilact al Bulgariei, ca pronume personal este deci o
formă inclusivă; acest „noi” poate însemna „noi, deosebiţi de voi”, dar si „noi, împreună cu voi.”
Dar în ce chip ne-a făcut vii? Hristos a fost înviat prin 2 aspecte ale puterii lui Dumnezeu: mai
întâi pentru că deşi luase păcatele lumii asupra Sa, El a fost înviat tot fără de păcat precum fusese
şi înainte de moarte; apoi trupul Său omenesc a fost răpit din ghiarele morţii şi a fost înviat. La
fel şi noi: păcatele noastre ne-au fost ispăşite de Mântuitorul Hristos pe cruce şi deci am fost
făcuţi vii sufleteşte odată cu El. Prin învierea trupului Lui, avem şi noi îndeplinită în chip virtual
învierea corpului nostru, ceea ce va avea loc de fapt la a doua venire: „întrucât a înviat El şi noi
nădăjduim să înviem.” „Cu dar sînteţi mîntuiţi” – Pavel zice Teofilact, a pus în mijloc acest
cuvânt şi l-a glăsuit dintr-o înspăimântătoare şi mirare din lăuntru, căci s-a mirat de negrăitul şi
covârşitorul dar şi dăruire a lui Dumnezeu, de vreme ce voi, cei din „neamuri” – zice – nu v-aţi
mîntuit cu ostenelile şi lucrările voastre, ci doar cu darul lui Dumnezeu, căci din faptele voastre
eraţi vrednici de muncă şi de urgie, iar nu de mîntuire.”
Nota Bene: „prin har sunteţi mântuiţi” – ca,riti, evste sesw|sme,noi − prin
aceasta arată că numai harul dumnezeiesc a fost în stare să aducă pe creştini la mântuire şi
această idee e dezvoltată mai departe până la vesetul 11. Se vede mai ales în versetele 8 – 10, în
ce chip e socotit harul în mântuire şi ce legătură are cu credinţa şi faptele bune.

3
Compară Ps. 51, 1 apud. Popescu Mălăiești, Esplicarea Epistolei către Efeseni, Inst. Teologic Universitar,
Bibliotecă, București, p. 132
 Cap. 2, v. 7 : acest verset completează ideea despre mântuire, căci „i[na” (final) indică
scopul pentru care s-au efectuat darurile arătate în versetele 5 – 6, venite prin Hristos Mântuitorul
lumii. Acest scop e „ca să se arate --- viitoare” = i[na evndei,xhtai evn toi/j aivw/sin
toi/j evpercome,noij . Dar care sunt acele „veacuri viitoare”? ele sunt la plural, fără număr,
în opunere cu „veacul lumii acesteia” din versetul 2. Există totodată si „veacuri” fără număr
înainte de veacul acesta (Colos. 1, 26). Sunt deci „veacuri” trecute – Col. 1, 26 = unul prezent –
Efes. 2, 2 = şi altele viitoare – Efes. 2, 7. Este totuşi puţină deosebire aici asupra înţelesului
despre veacurile viitoare – toi/j evpercome,noij = supervenientibus ,,Vulgata,,. Aşadar prin
Iisus Hristos ni s-au arătat veacurile viitoare având (pline fiind de) bogăția covârșitoare a Harului
Său și toate acestea realizate numai prin bunătatea ce a avut față de noi. Expresia de aici evn
crhsto,thti arată bunătatea morală a lui Dumnezeu care e gata de a ierta (comp. Luca 6, 35).
De aici observăm din nou rolul covârşitor al Mântuitorului ce îl are în actul mântuirii noastre.

Cap. 2, v. 8 – 9 : aceste 2 versete nu pot fi despărţite. Ele reiau ideia cuprinsă în

paranteza din versetul 5, fiind o concluzie a celor de mai sus. Căci – ga.r, iar nu aşa dar –
οι ν. Ι deea e aceeaşi cu cea din celelalte epistole ale Apostolului Pavel, mai ales în cea
către Galateni în cap. 2, v. 16 şi Romani în cap. 3, v. 20, 27, 28. Observăm deci că Apostolul
neamurilor are aici în vedere faptele oamenilor cele înainte de a fi creştini. Prin aceste fapte ei
niciodată nu s-ar fi putut apropia de Dumnezeu fără mişcarea harului. E lămurit aşadar că
Apostolul priveşte meritul nostru cu totul neputincios să producă asupră-ne lucrarea mântuitoare,
din această cauză e îndreptăţit să afirme că e „darul lui Dumnezeu.” Expresia kai. tou/to – şi
acest fapt, nu se referă la credinţă pi,stij, căci ar trebui să fie α υ τ η , ci la toate darurile
arătate mai înainte. Toate aceste sunt deci „darul lui Dumnezeu.” Prin faptul că omul a venit la
mântuire nu prin faptele sale ci prin har, Dumnezeu a avut un scop: „ca nu cumva să se
mândrească cineva.” – „i[na mh, tij kauch,shtaiÅ.” Conjuncţia i[na e de luat final:
Dumnezeu a urmărit astfel ca să înlăture din actul mântuirii orice merit de laudă dinafară.
Mântuirea deci e o putere a harului; deci credinţa prin har ca dar al lui Dumnezeu ne-a mântuit
pe noi pe toţi şi pe efeseni, dar toate sunt de la Dumnezeu şi nu de la oameni „ca să nu se laude
nimeni.” (Vst. 8-9)
 Cap. 2, v. 10 : într-adevăr, deşi suntem în chip absolut ai lui Hristos Mântuitorul şi
Izbăvitorul lumii: „că a Lui făptură sîntem” – auvtou/ ga,r evsmen poi,hma( – prin
aceasta “suntem creaţi spre fapte bune.” Suntem creaţi în El – ktisqe,ntej evn
χ ρ. ‘Ι η σ – în sensul că oricine e în Hristos e „o făptură nouă.” II Cor. 5, 17 – kainh.
kti,sij\. Actul acesta de a deveni prin El o făptură nouă e chemat şi „renaştere” –
„paliggenesi,aj” în Epistola către Tit 3, 5 comp. Cu Ioan 3, 3-7.
A deveni însă o nouă făptură fiind creaţi în Hristos Iisus e numai un mijloc în mântuire
pentru a-l desăvârşi cu un scop: evpi. e;rgoij avgaqoi/j – în vederea faptelor bune. Ε π ι
– mai poate însemna şi „pe temeiul” sau „condiţia” faptelor bune. oi-j prohtoi,masen o`
qeo.j( – pe care le-a pregătit mai dinainte = oi-j se referă la faptele bune (dativul prin
atracţie, în loc de acuzativ – α ); verbul prohtoi,masen (π ρ ο şi ε τ ο ι µ α ζ ω :
pregătesc dinainte) arată că înainte ca omul să lucreze faptele bune, Dumnezeu le-a pregătit,
întrucât a produs în el dispoziţia şi voinţa de a le săvârşi. Depinde însă de noi deci ca să umblăm
pe această cale care duce la mântuire, una cu totul alta decât cea din vst. 2, deşi verbul folosit e
acelaşi (peripath,swmen). Pentru mântuire Dumnezeu are în vedere nu numai harul şi
credinţa, dar şi faptele bune ce săvârşeşte creştinul şi care sunt privite ca atare de Dumnezeu.
Teologul Grigorie nu a înţeles zicerea „zidindu-ne spre fapte bune” pentru a doua zidire, cea
întru Sfântul Botez, ci pentru zidirea dintîi şi din început, fiindcă Dumnezeu nu ne-a zidit ca să
rămânem nelucrători, ci pentru ca să lucrăm toate faptele bune.4
Creaţi fiind deci în Hristos Iisus, şi făptură a Lui fiind pentru fapte bune, acestea au fost
gătite mai dinainte (la începutul veacurilor) de către Dumnezeu pentru ca noi să umblăm întru
ele. (Vst. 10)

Sfântul Ioan Gură de Aur afirma: „Cînd mă gândesc la toate acestea, mă minunez văzând
cîte lucruri mari şi minunate s-au făcut de Dumnezeu pentru firea noastră.”

4
Însuşi dumnezeiescul Hrisostom afirma: “Fiind aşadar chemaţi a doua oară spre lucruri bune, să rămânem facându-
le pe toate; căci pentru aceasta ne-a chemat, nu pentru a face un singur lucru, ci pe toate.”
 Sf. Ioan Hrisostom: „Am provocat pe Dumnezeu la mânie, deci eram mânie şi nimic
altceva, toţi săvârşind cele vrednice de mânie.” Op. Cit. Păcatul se încuibase în noi prin fire
(dativul ϕ ε σ ε ι =κα τ α ϕ ι σ ι ν ) .
Teodoret zice: „Sculându-Se din morţi Acesta, şi noi ne-am sculat cu nădejdea; şi, şezând
El împreună cu Părintele, şi noi ne împărtăşim de cinste, căci Cap al nostru este Cel ce şade
împreună, începătură şi pârgă a noastră este Cel ce împreună împărăţeşte, căci S-a îmbrăcat cu
firea noastră.”5
Teodoret adaugă zicând: „Aici, a pus zicerea <zidiţi> pentru naşterea de a doua.”6
Teofilact afirma şi el zicând: „faptul deci că Dumnezeu a sculat sufletele păgânilor spre
credinţă şi mântuire, făcându-se aceştia creştini, constituie o minune tot aşa de mare, ca şi cum i-
ar fi înviat din morţi.”

g. Sistematizarea conţinutului teologic al fragmentului

respectiv. Sistematizarea se va face în funcţie de ideea
principală a fragmentului, căreia vor fi subsumate toate
informaţiile oferite în legătură cu tema respectivă

5
Teodoret de Cyr, apud. Teofilact al Bulgariei
6
Teodoret, apud. Teofilact al Bulgariei
 h. Titlul fragmentului. Se va da un titlu urmărindu-se a se
respecta exigenţele acestui demers:
a. Să rezume conţinutul fragmentului
b. Să fie cât mai scurt posibil

i. Compararea sintezei de teologie biblică cu sintezele de

teologie sistematică (dogmatică sau morală) din manualele
sau tratatele existente

j. Raportarea fragmentului respectiv la viaţa Bisericii:

a. Literatura liturgică (dacă fragmentul respectiv este citit
în cadrul cultului; în ce context şi dacă acel context
liturgic are vreo relevanţă privind erminia textului

Duminica a 23-a după Rusalii

b. Literatura filocalică (Filocalia)

1. Literatura filocalică (Filocalia)

 Sfântul Marcu Ascetul afirmă în „Filocalia" vol.1

Sfântul Maxim Mârturisitorul în „Filocalia" vol. 2 arată că dacă Cuvântul lui Dumnezeu
s-a răstignit pentru noi din neputinţă şi s-a ridicat din puterea lui Dumnezeu vădit este că o face
şi pătimeşte aceasta pentru noi pururea, ca Unul ce se face tuturor toate, ca pe toţi să-i
mântuiască. Deci bine le spune Apostolul efesenilor, care sunt desăvârşiţi că”Dumnezeu ne-a
ridicat şi ne-a aşezat pe noi împreună cu Dânsul în cele cereşti, întru Hristos Iisus”( Efeseni II, 6)
El spune prin acestea că Cuvântul lui Dumnezeu se face fiecăruia, după măsura puterii lui.
Astfel se răstigneşte în cei care încep viaţa de evlavie prin fapte, pironind prin frica de
Dumnezeu lucrările pătimaşe ale lor; şi învie şi se înalţă la ceruri în cei ce au dezbrăcat întreg
omul vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, şi au îmbrăcat pe întreg cel nou, pe cel ce se
zideşte prin duhul după chipul lui Dumnezeu (Efeseni IV, 22) şi s-au apropiat de
Părintele harului din ei “mai presus de toată începătoria, stăpânia, puterea şi domnia, şi de tot
numele ce se numeşte, fie în veacul acesta, fie în cel viitor” (Efeseni I,21).Căci toate cele de
după Dumnezeu, lucruri, nume şi demnităţi vor fi sub cel ce va ajunge prin har în Dumnezeu.
Sf. Maxirn pune în lumină caracterul hristologic al misticii sale. Tot urcuşul duhovnicesc
al omului, de la treapta cea mai de jos a virtuţii până la vederea lui Dumnezeu, se efectuează în
Hristos. Propriu zis Hristos îşi face din nou cu fiecare credincios drumul Său sau fiecare
credincios repetă drumul Lui împreunat cu El, în omorârea omului vechi al patimilor, act care
numai începe la Botez. Hristos însuşi participă la durerile simţite de credinciosul care se
dezbracă de fiinţa sa veche, precum El este cel ce din ascunsul inimii îi dă puterea acestei
mistificări. Când omul cel nou iese la iveală cu chipul lurninat, Hristos însuşi învie în el.
În veacurile viitoare în Hristos vom înainta fiecare, ajungând prin har până unde a ajuns
umanitatea Lui prin unirea cea ipostatică (nu până unde este firea dumnezeiască însăşi, adică
până la transformarea în ea).
Venirea lui Hristos în fiecare suflet e nu numai o repetare a întrupării Sale istorice şi a
patimilor şi învierii Sale, ci şi o anticipare a venirii celei de-a doua, transformând pe cei ce vor
din trup în duh, prin virtuţi, adică începând de aici îndumnezeirea lor.
Sfântul Maxim Mârturisitorul vorbind de „veacurile viitoare”(EfeseniII,7) afirmă în
Filocalia" vol.2 că în Scriptură sunt veacuri temporale, apoi de acelea care cuprind sfârşitul altor
veacuri, după cuvântul „Ci acum la sfârşitul veacurilor” şi următoarele( Evr. 9, 26). Şi iarăşi alte
veacuri, slobode de natura temporală, după veacul din timpul de faţă, care e la sfârşitul
veacurilor, potrivit cuvântului”Ca să se arate în veacurile ce vor veni bogăţia Lui covârşitoare” şi
cele următoare”(Efeseni II,7). Mai aflăm în Scriptură şi mulţime de veacuri trecute, prezente şi
viitoare. Iar unele veacuri sunt veacuri ale veacurilor; apoi e veacul veacului, timpuri veşnice şi
neamuri legate de veacuri.
In „Filocalia" vol.6 Sfântul Simeon Noul Teolog notează că cel ce păzeşte poruncile
neşterse in cugetul său, nu se va impotrivi niciodată în inima sa când va fi certat, sau sfatuit, sau
mustrat. Fiindca cel ce cade în contrazicere si necredinţă faţă de părintele si invaţătorul său
duhovnicesc, se rostogoleste jalnic in fundul si in prapastia iadului (Prov. IX, 18), inca
traind; ca un fiu al neascultarii si al pierzaniei (Efes. II, 2).Cuvântul lui Dumnezeu, împreună
lucrător cu Duhul, ne este descoperit prin vasele Sale cele alese, că locul dintre cer si pământ,
întreaga întindere azurie a văzduhului, care ni se face nouă văzută sub ceruri, slujeste
drept sălaş pentru îngerii căzuţi, care au fost izgoniţi din cer. Sf. Apostol Pavel îi numeste pe
îngerii cei căzuţi duhurile răutăţii, care sunt în văzduhuri (Efeseni 6, 12), si pe căpetenia lor o
numeste stăpânitorul puterii văzduhului (Efeseni II, 2).

c. Literatura aghiologică (Vieţile sfinţilor)

d. Literatura sofiologică (Paterice)