Cojocaru Adelina Nicoleta

An 3

Conceptul de “Soto” – Cum sunt văzuţi străinii în societatea japoneză

“Soto” este unul dintre cele mai importante concepte care domină societatea japoneză de mai
bine de şapte secole.Conceptul de „soto” s-a dezvoltat într-o ţară care a fost izolată pentru aproximativ
250 de ani şi în conştiinţa căreia a apărut ideea de „Celălalt”.
Japonia este o ţară ce poate fi înţeleasă numai în relaţie cu ceilalţi. În timpul Shogunatului
Tokugawa, Japonia a fost într-o stare de conservatorism controlat. Aceasta era reacţia împotriva
creştinismului care era văzut ca o ameninţare la adresa culturii, administraţiei şi tradiţiei japoneze.
Misionarul Francisco Xavier a reuşit să creştineze o parte a populaţiei japoneze. Deşi japonezii erau
toleranţi din punct de vedere religios, se pare că vesticii erau văzuţi ca o reală problemă. Pe lângă
limbile ciudate pe care le vorbeau, aceştia menţionau şi un zeu care depăşea atât împăraţi cât şi
shoguni. Faptul că zeul vesticilor nu acceptă compromisuri făcea ca acest lucru să ameninţe autoritatea
shogunatului nu numai în ceea ce priveşte religia, ci şi politică. Astfel, creştinismul reprezenta o
ameninţare apuseană la adresa puterii şi autorităţii shogunale.
Shogunatul a luat măsuri nu numai împotriva apusenilor, ci şi împotriva acelor japonezi care se
convertiseră la creştinism. Persecuţiile împotriva creştinilor japonezi s-au intensificat la începutul
anilor 1600. În 1614 misionarii creştini au fost expulzaţi, doar negustorii apuseni aveau permisiunea
să viziteze şi să locuiască în Japonia. Însă cu timpul shogunatul a decis să nu mai permită negustorilor
accesul în Japonia, astfel că până în 1639 toţi apusenii au fost expulzaţi. Numai olandezilor li s-a
permis accesul pe o insulă mică din portul Nagasaki, alături de chinezi şi de coreeni. Japonia a recurs
la o măsură extremă de a se proteja de influenţele din exterior. Timp de două secole Japonia s-a retras
din lume. Epoca respectivă a primit ulterior numele de „sakoku jidai” (epoca ţării închise). În această
perioadă de izolare orice element străin era respins. Japonezilor li s-a interzis să mai părăsească ţara
începând cu anul 1635, iar celor care erau plecaţi în străinătate li s-a interzis să revină în ţară, aceştia
fiind ameninţaţi cu pedeapsa cu moartea. Tot în această perioadă a fost oprită construcţia de nave mari,
ce ar fi putut străbate oceanul.
Se pare că această aparentă ameninţare a vesticilor a ajutat la formarea conştiinţei naţionale în
Japonia, lucru ce a fost sprijinit şi de procesul de unificare. Fără îndoială pentru shogunatul Tokugawa
o Japonie închisă era mult mai sigură. Astfel, a luat naştere ideea de Celălalt.
Această dimensiune a sinelui este exprimată în diferite contexte de perechile de termeni „uchi” şi
„soto”.
Există conceptul de „uchi" şi „soto" drept caracteristici cu privire la relaţiile interumane
japoneze. Acestea sunt folosite cu diverse înţelesuri în viaţa de zi cu zi, dar au devenit standardele
după care se stabilesc modalităţile de a-i trata pe cei despre care se spune că îi tratează într-un anume
fel pe ceilalţi. （『日本人の対人関係の考え方の特徴を示す言葉として、｢うち｣と｢そと｣があ
ります。これは日常でいろいろな意味で使われていて、しかも、他人をいかに扱うかという
人を遇する仕方を決定する基準となっています。』Matsui Yoshikazu)

Conceptul de „soto” se traduce prin „exterior, public” şi se opune conceptului de „uchi” care
se traduce prin „interior, privat”.
„Uchi” reprezintă limita unui grup, poziţia primară de apartenenţa a unui cadru. Există o
tendinţă a Japoniei de a-şi crea un „uchi”, o barieră naţională pentru a contrasta cu tot ceea ce se afla în
afara graniţelor ţării. (Michael Weiner)
În societatea japoneză exista tendinţa de a fi în interiorul sau în exteriorul unui grup. „Soto”
poate reprezenta ceva ce vine din exteriorul familiei, din afară anturajului, ceva necunoscut dar care
poate deveni o parte a spaţiului numit „uchi”. În general, orice element care este necunoscut,
nefavorabil intră în categoria „soto”. De cealaltă parte, „uchi” este format din elemente precum
familia, prietenii şi în general tot ceea ce ţine de sentimente. Aceste concepte au o delimitare relativă,
elementele dintr-un grup pot migra în celălalt.
Este bineştiut faptul că japonezii se comporta diferit în funcţie de natura situaţiei, „uchi” sau
„soto”.
O situaţie este considerată „soto” dacă este organizată conform regulilor stabilite de grup şi
dacă ierarhia este accentuată. Acestea sunt situaţii publice unde oamenii exprimă intenţiile formale ale
grupurilor lor, de obicei în relaţionarea cu alte grupuri. Aceste tipuri de situaţii sunt formale şi
diferenţele sunt accentuate. Astfel de exemple sunt întâlnirile matinale la locul de munca ale
angajaţilor sau o întâlnire între familii pentru a discuta o eventuală căsătorie. (Japanese sense of self)
Într-o astfel de relaţie se evidenţiază ierarhizarea societăţii japoneze pe verticală, existând un
sus şi un jos. Elementele care stabilesc o relaţie de tipul superior-inferios sunt vârsta, statutul social,
funcţia, experienţa şi altele. Aceste elemente determină o relaţie de tip “soto”, însă nu se aplică şi în
cazul relaţiilor de tipul “uchi”.
O situaţie este considerată „uchi” dacă în cadrul ei sunt exprimate liber emoţiile, trăirile
interioare iar relaţiile familiare sunt încurajate. Persoanele îşi declară relaţiile de tip informal cu
ceilalţi, formând un grup compact de oameni. Aceşti oameni au în comun starea interioasa de relaxare
şi sentimentele. În cadrul acestui tip de relaţie nu sunt prezente ierarhia socială şi respectul. (Nancy
Ross Rosenberger)
O altă abordare a conceptelor “uchi” şi “soto” este cea shintoista.
Shintoiştii fac legătura între transformările puterii universale (din timpul meditaţiilor) şi
diferenţele între sexe. Bărbatul conţine puterea copacului din timpul verii : exterioară, diferenţiala, şi
autoritară. Femeia conţine puterea copacului din timpul iernii : interioară, armonioasa, şi consolidanta.
(Nancy Ross Rosenberger)
Transformările energiei universale egalează mişcările ce au loc în dimensiunea eului şi
constituie şi sunt constituite în consecinţă din ideile şi acţiunile zilnice. Dimensiunea eului este
alcătuită din situaţii permutabile ale exteriorului (soto) şi ale interiorului (uchi). În situaţiile formale,
ierarhice şi disciplinare, oamenii sunt legaţi ca un copac în timpul verii într-o demonstraţie exterioară
de diversitate constrânsă autoritar. Însăşi diferenţierea de formă şi funcţională în cadrul ierarhiei leagă
oamenii în relaţii complementare de autoritate şi productivitate. Aceasta este ordinea prin intermediul
căreia grupurile dau piept cu lumea exterioară. Legăturile strânse sunt evidente în astfel de contexte.
(Nancy Ross Rosenberger)
Şi în cadrul unei astfel de abordări întâlnim ideea de exterior şi de ierarhizare pe vertical, aceste
noţiuni stabilind relaţiile interumane în societatea japoneză.
 Se crede că toate grupurile au nevoie atât de contexte formale cât şi informale. Indivizii
contribuie la constituirea acestor contexte de grup prin dinamica energiilor ki individuale şi prin relaţii
de convenienţă, primind în schimb poziţii în cadrul acestor contexte de grup.
Pe scurt, sinele se mişcă pe orizontală în cadrul acestor trei dimensiuni: energia ki se contractă
şi se dilată, se deplasează spre inimă şi spre exterior, către alţii; relaţiile duale îşi schimbă locul pe
măsură ce oamenii adoptă diferite atitudini în ceea ce priveşte dăruirea şi primirea de favoruri; şi
situaţiile de grup oscilează intre diversitatea ierarhiei formale şi uniunea intimităţii informale.
De asemenea, relaţiile pe verticală există şi printre cele trei dimensiuni. Pe măsură ce, de
exemplu, situaţiile de grup migrează către forma lor interioară, indulgenţa către spontaneitate creşte şi
oamenii îşi relaxeazã energiile ki. De asemenea, relaxarea energiilor ki şi satisfacerea liberei voinţe va
direcţiona contextul de grup către aspectul intim, informal.
Există totuşi contradicţii, atunci când cei care oferă indulgenţa nu îşi relaxează energiile ki pe
măsura indulgenţei oferite. O corespondenţă similară are loc între modurile exterioare ale contextelor
de grup, indulgenţa autorităţii, şi contractarea de energiilor ki. Contradicţia poate exista şi în aceste
cazuri, atunci când cei care primesc indulgenţa autorităţii au energii ki mai relaxate decât cei care
permit indulgenţa.
Ideea generală este că sinele este constituit din dinamica acestor straturi sinele obţinând
experienţa din interacţiunea acestor ipostaze. (Nancy Ross Rosenberger)
În ceea ce priveşte relaţiile între membrii unu grup, acestea sunt pe verticală, în cadrul unui
grup de tipul „soto” şi pe orizontală, în cadrul ului grup de tipul „uchi”. Cei care vin din exterior sunt
întotdeauna trataţi cu respect. Astfel de exemple întâlnim, nu numai în cadrul unui grup organizat, ci şi
în relaţiile cotidiene, cum ar fi relaţia dintre un vânzător al unui magazin şi clienţii lui sau ale unui ghid
turistic şi ale membrilor unui grup de vizitatori. Japonezii sunt renumiţi pentru politeţea de care dau
dovadă atunci când vorbesc cu o persoană străină, aici apărând ideea de superior inferior. Se pare că în
cazul japonezilor zicala: „Clientul nostru, stăpânul nostru” într-adevăr are sensul prezentat.
Situaţiile explicate mai sus sugerează şi ideea de migrare dintr-un grup în altul. Diferenţa este
că eşti inclus automat într-un grup de tipul “soto” , pe când a fi inclus într-un grup de tipul “uchi” este
mai dificilă.
Pentru a-i desemna pe străini japonezii folosesc termenul „Gaijin”. “Gaijin” sunt străinii,
minorităţile etnice, şi în general persoanele ce nu aparţin grupului de tipul “uchi” din care face parte
membrul respectiv. Cuvântul se poate referi la naţionalitate, rasă, etnie, dar în japoneză acestea sunt în
general combinate, ca naţiune Japonia este considerat a fi compus dintr-un singur grup etnic.
La origine, termenul era “gaikokujin” (外国人), adică persoana din altă ţară însă acum are
forma scurtă “gaijin” (外人) care este alcătuită din doi kanji care înseamnă exterior (外) şi om (人), cu
alte cuvinte om din exterior, străin. Cu toate că sensul acestui cuvânt este , aparent, acela de persoană
străină, se pare că acesta are şi o conotaţie negativă.
Termenul „Gaijin” (persoană din afară sau străin) a fost considerat defavorabil de către unii
dintre cei care au subliniat etnocentrismul şi xenofobia din lume corporaţiilor japoneze. Cu toate
acestea, se observa faptul că managerii japonezi creează noi viziuni asupra lumii ale “uchi-soto” sau
„interior-exterior”, de la începutul acestui secol, şi prelegerile lor „centru-periferie” s-au reorientat, în
special în rândul celor care lucrează pentru firmele care se confruntă cu o concurenţa internaţională
puternică. (Nelson H. H. Graburn, John Ertl, R. Kenji Tierney).
Se pare că datorită conotaţiei negative pe care o are termenul, “gaijin” nu mai este folosit de
majoritatea televiziunilor japoneze, fiind preferata forma “gaikokujin”.
Dacă situaţia în rândul corporaţiilor s-a schimbat se pare că un nou curent cultural şi-a făcut
apariţia şi anume, acela al “Accesul străinilor este interzis”. Bineînţeles că nu este vorba de ceva
concret deoarece stilul japonezilor este unul cât se poate de subtil, de aceea pe alocuri apar semnele de
tipul “Nu vrem probleme din partea Străinilor, aşa că fiţi respectuoşi” sau “Nu vorbim engleză şi nu
vrem să fim deranjaţi cu limbajul prin semne”.
Această reacţie împotriva străinilor se pare că vine din rândul vechii generaţii care se pare că
încă mai are resentimente faţă de străinii de peste ocean. Este bine ştiut faptul că Japonia este o naţiune
compactă care pune accent pe grup şi nu pe individ. Fiind o naţiune ce a învăţat singura să se adapteze
influentelor din exterior este oarecum înţeleasă racealea faţă de alte popoare.
Concluzia acestui eseu este că, conştiinţa Japoniei a apărut după contactele cu străinii şi
concepţiile acestora despre divinitate, că este o naţiune compactă ce acceptă cu greu străinii, în schimb
natura relaţiilor cu aceştia este una formală, Japonia ramanand o ţară ce pune accent pe privat “uchi” în
anumite situaţii şi pe „soto” in altele. Japonia este o naţiune ce face eforturi de a accepta exteriorul aşa
cum este, acest lucru fiind văzut pe plan mondial în ceea ce priveşte corporaţiile.

Bibliografie:
 1. Creighton, Millie (1997). "Soto Others and Uchi Others: Imaging racial diversity, imagining
homogeneous Japan". Michael. Japan's Minorities: The Illusion of Homogeneity. Routledge.
pp. 212. Google Books
Kenneth, G. Henshall (1999). O Istorie a Japoniei. De la Epoca de Piatra la Superputere.
MACMILLAN PRESS LTD. Traducere de Alina Cârâc.
2. Matsui, Yoshikazu, Nihonjin no kangaekata („Gândirea japonezilor”); Nihonron e no annai
(„Introducere în teoriile niponismului”) pp. 54-55
Michael Weiner. Japan's minorities: the illusion of homogeneity. Google Books
3. Nancy Ross Rosenberger. Japanese sense of self Google Books
4. Nelson H. H. Graburn, John Ertl, R. Kenji Tierney . Multiculturalism in the new Japan:
crossing the boundaries within. Google Books
5. Takie Sugiyama Lebra. The Japanese self in cultural logic. Google Books
6. Yoshio Sugimoto . An introduction to Japanese society. Google Books
7. http://www.tofugu.com/2008/07/24/the-no-gaijin-allowed-mentality/