Aparitia procesului de conducere ca unitate.

Pionierii
bazelor stiintifice ale proceselor de conducere

Introducere
Procesul de conducere a apărut ca o necesitate atunci când pentru realizarea uimi obiectiv a fost nevoie să
participe mai multe persoane, deci munca a devenit colectivă, şi mai ales când complexitatea activităţii a impus
divizarea muncii.

Managerii au apărat spontan în momentul când sarcinile de execuţie au fost separate de sarcinile de analiză şi
pregătire a muncii.
Printre primii teoreticieni care au elaborat premisele teoriei conducerii s-au aflat Frederic W. Taylor şi Gilberth.
Aceştia au avut cu precădere preocupări legate de organizare, eficienţă şi producţie.

Henri Fayol lărgeşte conţinutul şi sfera conceptului de conducere. El vede în activitatea de conducere procesul de
prevedere, organizare, de a da dispoziţii, a controla şi coordona.

Atât Taylor cât şi Fayol au acordat o mare atenţie trăsăturilor de bază ale conceptului dc conducere accentuând
asupra elementului tehnic şi organizatoric.
Alţi cercetători în domeniul şitinţei conducerii ca H. J. Leavit, C, Argyris, D. McGregor, W. H. Whyte, au dat atenţie
mai mare individului, grupelor de muncă, relaţiilor dintre indivizi şi grupele de muncă din care fac parte,
comportamentului individului şi a fiecărei grupe de muncă.
Influenţa pe care o au oamenii, direct sau indirect asupra diferitelor procese conduce la schimbări în evoluţia
proceselor şi fenomenelor şi chiar a structurii sistemelor. Astfel omul recepţionează idei, informaţii, ia decizii şi
declanşează acţiuni care intervin asupra mediului.

În acest mod omul creează sistemul condus iar el devine manager, formând împreună cu colectivul de conducere
sistemul de conducere.
Cu alte cuvinte, intervenţiile omului asupra mediului devin activităţi manageriale.