Sunteți pe pagina 1din 4

Ursitoarele, sînt personaje din mitologia românească, investite cu puteri supranaturale de a orîndui

destinul noului născut. Conform credinţelor populare, ursitoarele, în număr de trei pînă la nouă, sînt
înfăţişate ca fecioare purtînd la brîu o furcă şi torcînd un 'fir. Lungimea firului indică şi pe cea a vieţii.
Inainte de a-i hotărî soarta, ursitoarele se sfătuiau asupra a ce urmau să dăruiască noului nascut:
frumuseţe, urîţenie, bogăţie, sărăcie,glorie, nimicnicie,boala,noroc, etc...
Se considera că un copil la căpătîiul căruia ursitoarele nu s-au înţeles asupra destinului lui va avea o viaţa
zbuciumată.

Povestea zanelor ursitoare


Ursitoarele, dupa credinta romanilor din cele mai multe parti sunt trei fete mari, sau mai bine zis trei zane
surori care ursesc viata si croiesc soarta fiecarui prunc nou nascut. Pe langa numirea colectiva de
„ursitoare“, fiecare din aceste trei fete fecioare curate, nepatate, pe jumatate sfinte si nemuritoare, mai are
inca cate o numire a sa proprie si anume : cea mai mare „ursitoare“ si „ursita“, cea mijlocie „soarte“ iar
cea mica, mai serioasa si mai rea dintre toate, „moarte“. O sama de romani spun insa ca ursitoarele ar fi
numai doua la numar.

imbracamintea ursitoarelor e lunga, alba si intretesuta cu fluturi si cu fire de aur. Cea mai mare insa
adeseori umbla imbracata inca intr-o blana de aur, iar in brau poarta o furca la care se afla legat un caier
de lana alba sau neagra amestecata cu matase si fire de aur si precum rup firul asa curma ele cum voiesc si
zilele omului. Cea mijlocie tine in mana dreapta o pereche de sorti iar cea mica o pereche de foarfeci.

( Simion Florea Marian - „Mitologie romaneasca“ )

Ursitorile - credinta foarte raspandita si extrem de veche.

Ursitorile sunt trei zane-surori, capricioase: cea mare, numita Ursitoarea, "tine o furca in mana, pune
firul si invarte fusul; cea mijlocie, adica Soarta, toarce firul din caierul prins in furca si-l invarteste pe fus,
iar cea mica, Moartea, are foarfece cu care taie firul depanat.

Ele stabilesc soarta sau ursita copilului in saptamana in care s-a nascut, dupa unii in noptile fara sot, iar
dupa altii in primele trei nopti de la nastere sau abia intr-a opta.

Se spune ca "in timpurile mai vechi, pe cand oamenii erau mai buni, mai drepti, nu asa rai, invidiosi si
pacatosi ca in ziua de azi", multi le vedeau cand vin si le auzeau cum ursesc. Dar astazi nu se mai arata
pentru ca dintre cei care le-au vazut si auzit, au fost care au destainuit toate secretele lor. Si apoi
oamenii nici nu e bine sa-si cunoasca dinainte soarta caci:

"De-ar sti omul ce-ar pati,


De-nainte s-ar feri."

sau

"De-ar sti omul ce-ar pati,


Nici din casa n-ar iesi."
De aceea astazi, nimeni nu stie cand vin ursitorile... se pare ca pe la miezul noptii, cand toti ai casei
dorm, furisandu-se incet si vorbind soptit. Astfel ca, dupa credinta din unele zone ale Tarii Romanesti, e
bine, ca atunci cand se naste copilul si in perioada imediat urmatoare, sa se tina usile si ferestrele
deschise si sa se cultive o atmosfera vesela, ci nu trista pentru a nu predispune suparacioasele ursitoare.

Tot pe parcursul celor trei zile, se pregatesc diverse lucruri, variind de la zona la zona, spre a le fi oferite
ursitoarelor pentru imbunare. Pe o masa "frumos asternuta", se pun trei talgere de grau fiert, trei
pahare cu apa, simbol al vietii si trei cu untdelemn pentru prosperitate, si niste bani... sau fructe, faina,
sare etc. si trei lumanari aprinse caci, se zice, ca daca nu gasesc lumina in odaia copilului, se supara si
ursesc o soarta rea.

O poveste frumoasa, in care cei mai multi nu mai cred desi au reflexe formulari ca "mi s-a ursit o soarta
rea", "Cartea Sortii", "s-a implinit soarta", "asa i-a fost ursita", "asa i-a fost scris", "asa mi-a fost dat" sau
"asta-i soarta!!!"

Citate din "Nasterea la romani" de S.Fl. Marian.

Ursitoarea este o fiinţă imaginară din mitologia românească, despre care se crede că are darul de a hotărî
soarta omului de la naştere.

Ursitoarele au fost preluate din mitologia greacă unde erau denumite Moirae.

Prin tradiţie, ursitoarele sunt trei femei considerate a fi înlocuitoarele mamei. Sunt spirite care pot fi
auzite câteodată, dar nu văzute.

În a treia noapte de viaţă a copilului nou-născut, naşa invită ursitoarele şi face o masă cu prăjituri,
bomboane, vin, apă, flori şi tot ceea ce crede că le-ar putea plăcea acestora. Ele apar la noapte, la poarta
casei în care dorm mama şi cu fiul, şi prezic destinul copilului. În următoarea dimineaţă, naşa întreabă
mama despre visul său şi îi zice dacă au venit ursitoarele, şi ceea ce au prezis. În zilele noastre, aceasta se
întâmplă într-un spital, pentru că pruncii nu mai sunt născuţi acasă. De aceea, naşa pune ofrandele la
fereastra spitalului.

După unele credinţe, Ursitoarele se numesc:

Ursitoarea - cea mai mare dintre ele, este cea care ţine fusul şi furca,
Soarta - este cea care-i prezice destinul pruncului, şi
Moartea, este cea care-i curmă firul vieţii.

Uneori se spune că acest fir le este dat Ursitoarelor de către Dumnezeu, iar acestea trebuie să îl pună pe
pământ, aşezând pe el toate întâmplările pe care le va avea omul de-a lungul vieţii, de la care acesta nu se
va putea abătea cu nici un chip.

„Cum se naşte un băiat sau o copilă, totdeauna se înscrie în cer într-o carte, care se numeşte cartea
sorţii, nu numai numele, ci şi tot viitorul său cum are să fie: bun ori rău, de unde vine apoi şi zicala:
aşa mi-a fost scris, aşa mi-a fost scris în slovele ursitoare.”   -  Simion Florea Marian, Naşterea la
români

Naşterea este însoţită de ritualuri complicate a căror protagonistă este moaşa care îşi împarte atenţia şi
grija între lăuză şi nou-născut. Scopul acestora este să se înlăture forţele malefice pentru a favoriza
creşterea lipsită de pericole a copilului. În momentul naşterii este chemată moaşa sau o femeie bătrână
pricepută pentru a pune apa la încălzit. Bărbaţii părăsesc încăperea, iar în tocul uşii se leagă un fir de
strămătură roşie, prins mai apoi la mâna nou-născutului pentru a nu se deochea.

Mama nu are voie să stea cu picioarele spre uşă, căci aşa ies morţii din casă. Femeii care a născut îi este
interzis să iasă din casă vreme de patruzeci de zile, pentru că nu este curată, o părăseşte până şi îngerul
păzitor, perioadă în care vecinii şi prietenii aduc diverse cadouri şi urează viaţă plină copilului şi mamei.
După patruzeci de zile, femeia merge la biserică, unde i se face molifta, ducând cu ea şi copilul, ca să-l
îmbisericească. Totodată, nu e bine ca mama să culce pruncul cu ea în pat până în a treia zi de la naştere
(când va fi scăldat de moaşă), căci s-ar putea întâmpla să se întoarcă cu spatele la el.

Nefericită întâmplare: copilul ar putea căpăta rofii (bube care apar uneori la copii după naştere) sau, când
va creşte, lumea întreagă îi va întoarce spatele. Mai rău de atât, spiritele rele pot să se apropie de copil, să-
l schimonosească, să-l omoare sau chiar să-l fure şi să-l înlocuiască cu altul.

Ursitoare

Ursitoarele sunt zâne care vin în nopţile fără soţ pentru a-i decide soarta        nou-născutului. În
Transilvania se spune că, pentru a fi binevoitoare, ursitoarele trebuie să găsească în camera copilului sare,
pâine şi un caier cu lână. Pot fi şi uşor păcălite, căci se poate cerne făină, pe care, după 3 zile şi 3 nopţi,
părinţii pot vedea urma paşilor de zâne. În Banat, Moldova şi Ţara Românească, se pregăteşte „cina
ursitoarelor” (cu pâine, găini, vin şi 3 bănuţi). În Bucovina, moaşa pune doar o lumină de veghe,
crezându-se că aceasta este suficientă pentru a le mulţumi pe ursitoare, făcându-le să-i urzească micuţului
o soartă cât mai bună. 8 zile după naştere, părinţii trebuie să fie veseli, căci tristeţea lor le molipseşte şi pe
ursitoare, iar prorocirea va fi pe măsura umorii lor.

După unele credinţe, ursitoarele se numesc Ursitoarea (cea mai mare dintre ele, cea care ţine fusul şi
furca), Soarta (cea care prezice destinul) şi Moartea (cea care stabileşte când se va curma firul vieţii).
Aceste personaje mitologice prezintă o adaptare a mitului grecesc referitor la cele trei Moira, babe urâte şi
neiertătoare de care până şi Hera se temea. La români, ursitoarele au devenit fete mari, zâne surori,
fecioare curate nepătate şi nemuritoare.

De fapt, ursitoarele sunt surorile celorlalte şase iele (trei dintre acestea pocesc oamenii, restul de trei
descântând de dragoste şi de urât). Se întâlnesc cu toate o dată pe an şi, de bucurie că s-au văzut, dansează
o horă drăcească. Ursitoarele poartă rochii lungi, albe şi întreţesute cu fluturi şi cu fire de aur. Cea mai
mare însă umblă adesea îmbrăcată într-o blană de aur, având la brâu o furcă de care este legat un caier de
lână albă sau neagră amestecată cu mătase şi fire de aur („precum rup firul aşa curmă ele cum voiesc şi
zilele omului” – Simion Florea Marian, Mitologie românească).
Prima baie

În majoritatea zonelor ţării există obiceiul ca apa de la „prima scăldătoare” să fie rece. Se spune că astfel
copilul devine rezistent la frig, vioi, sprinten, voinic, deştept, isteţ.

În apa de la prima baie trebuie să se pună:

·    busuioc, să fie atrăgător copilul, mai ales dacă este fată

·    grâu, să fie cinstit

·    mentă şi romaniţă, să crească uşor şi să fie sănătos

·    măciulii de mac, să doarmă bine

·    apă sfinţită pentru curăţenie sufletească şi trupească

·    lapte dulce, „să-i fie pielea albă şi dulce ca laptele”

·    miere, „să fie dulce la vorbă ca mierea”

·    bani de argint, să fie „scump şi nepătat ca argintul şi, precum iubeşte fiecare om argintul, aşa să
iubească şi pe copilul nou-născut”.

Toate acestea se adaugă în apă odată cu rostirea solemnă a următoarelor cuvinte:

„Să fie sănătos/ Şi norocos/ Şi mintos/ Şi voios/ Şi frumos/ Şi drăgăstos/ Şi învăţat/ Şi bogat/ Om de
treabă!”

Copilul trebuie scăldat întotdeauna înainte de apusul soarelui, „căci altfel capătă plânsori şi nu poate defel
dormi”. Ca să nu fie contaminat de rău, hăinuţele nu trebuie lăsate la uscat afară, „să le apuce asfinţitul
soarelui”.

Moaşa, după ce scoate banii, se duce şi pune apa de la baie la rădăcina unui măr sau păr (întotdeauna
înainte de înserat), pentru a nu călca nimeni pe ea şi pentru a creşte copilul frumos şi sănătos ca pomul
respectiv. Moaşa se aşază apoi pe covata întoarsă şi femeile o înconjoară de 3 ori, dansând şi chiuind.
După toate acestea, moaşa trebuie să sară peste covată, cântând şi îmbiindu-le astfel pe cele care-şi doresc
un copil:

„Hai, săriţi peste covată,/ S-aveţi şi voi câte-o fată,/ Dar săriţi mai ‘năltişor,/        S-aveţi şi câte-un fecior”

La sfârşitul ritualului, moaşa îl dă pe copil naşilor pentru a-i pune bani pe piept, apoi îl dă mamei, care o
cinsteşte cu un pahar de rachiu.