Sunteți pe pagina 1din 11

Didactica specialităţii – Informatică Curs 2

II. Principiile didactice

Principiile didactice sunt concepte cu caracter general, sistemic,


normativ şi deschis, care stau la baza atingerii obiectivelor educaţionale
şi care guvernează proiectarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii
didactice.
Principiile didactice sunt sisteme de norme cu caracter general,
care pot fi aplicate la orice tip de activitate instructiv-educativă,
aplicarea lor în diverse situaţii de învăţare putând conduce la
multiplicarea sau la integrarea lor în principii cu o sferă de cuprindere
mai mare.
Caracterul normativ al principiile didactice rezultă din rolul de
reglare pe care îl au în stabilirea obiectivelor, în conturarea şi
structurarea conţinuturilor, în alegerea metodelor, tehnicilor şi
strategiilor didactice, în stabilirea mijloacelor de învăţământ şi în
realizarea evaluării.
Caracterul logic derivă din modul în care principiile didactice
exprimă raporturile esenţiale şi globale care orientează conceperea şi
desfăşurarea procesului de învăţământ.
Caracterul obiectiv al acestora asigură o orientare a procesului
de învăţământ nefalsificată şi detaşată de impresii, tendinţe şi dorinţe
subiective; procesul de învăţământ este orientat în concordanţă cu legile
dezvoltării psihice ale individului, precum şi cu legile evoluţiei
societăţii.
Caracterul algoritmic este determinat de modul în care acestea
exprimă cerinţe şi soluţii prin utilizarea unui sistem precis de reguli, care
se cer a fi cunoscute şi respectate cu exactitate, dacă se doreşte o
orientare eficientă a procesului de învăţământ.
Caracterul dinamic exprimă faptul că principiile didactice sunt
elemente legice, dar deschise înnoirilor/creativităţii fiind în pas cu
schimbările şi mutaţiile care intervin în actul instructiv-educativ.
Caracterul sistematic arată că fiecare principiu (ca entitate în
sine) intră în relaţie cu celelalte principii, alcătuind un ansamblu unitar
de legităţi ale cărui componente se condiţionează reciproc.

32
Didactica specialităţii – Informatică Curs 2

Pentru o bună organizare şi desfăşurare a procesului de


învăţământ, profesorul trebuie să respecte şi să aplice corect următoarele
principii didactice (clasice):
• Principiul unităţii dintre senzorial şi raţional (intuiţie şi
accesibilitate)
• Principiul legării teoriei de practică
• Principiul însuşirii conştiente şi active a cunoştinţelor
• Principiul sistematizării şi continuităţii cunoştinţelor
• Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor
• Principiul individualizării şi diferenţierii învăţării
• Principiul stimulării motivaţiei
• Principiul asigurării conexiunii inverse.

II. 1. Principiul unităţii dintre senzorial şi raţional

Învăţarea se produce întotdeauna într-un mediu social, care are


asupra subiectului influenţe mediatoare. Subiectul învaţă graţie
eforturilor de mediere ale persoanelor din anturajul său, care-i
influenţează construcţiile cognitive, prin conferirea de sens activităţilor
şi prin medierea experienţelor sale de învăţare. Persoanele din preajmă
îndeplinesc roluri precum: selecţionarea, organizarea sau simplificarea
stimulilor, denumirea, verbalizarea realităţilor percepute, ghidarea,
oferirea de modele, încurajarea, motivarea copilului, etc.
În realitate, nu se aşteaptă momentul apariţiei capacităţii de
asimilare a unor cunoştinţe (acesta ar putea surveni uneori, mult prea
târziu), ci acesta trebuie provocat, creat prin mijloace specifice vârstei
subiectului. Se induce în acest fel un principiu – al intuiţiei - care
presupune necesitatea studierii obiectelor, fenomenelor, proceselor cu
ajutorul simţurilor, ţinându-se cont de importanţa realizării unităţii dintre
senzorial şi raţional.
A transmite cunoştinţe de informatică în mod intuitiv înseamnă a
porni de la contactul direct cu realitatea, a identifica transformările şi a
găsi şi aplica cei mai potriviţi „algoritmi” care corespund cerinţelor
evoluţiei acesteia. Se va apela la memorie, la reprezentări grafice,
asemănări, analogii. Folosind principiu intuiţiei, este posibil să nu se

33
Didactica specialităţii – Informatică Curs 2

poată descrie exact şi complet o problemă, dar se va crea posibilitatea


înţelegerea acesteia şi se va stabili calea spre o revenire ulterioare.
Cunoştinţele pot fi asimilate eficient de elevi dacă sunt accesibile
ca volum şi grad de complexitate. Un rol esenţial în succesul demersului
didactic îl are concordanţa conţinuturilor cu particularităţile de vârstă şi
individuale, cu caracteristicile psihogenetice ale funcţionalităţii
intelectuale ale elevilor.
O temă, cu un anumit conţinut ştiinţific, ar putea fi predată cu
succes oricărui copil, la orice vârstă, folosind mijloace didactice
specifice nivelului intelectual atins de acesta (mijloace verbale, imagini,
mijloace obiectuale), dar acelaşi lucru ar fi realizat mult mai uşor dacă
conţinuturile transmise ar o continuare firească a unor conţinuturi
acumulate anterior şi acestea ar corespunde capacităţii reale de
înţelegere a elevilor (principiul accesibilităţii).
Conform acestui principiu, respectarea programei şcolare apare
ca fiind esenţială. De asemenea, demersul instructiv-educativ trebuie
adaptat condiţiilor concrete ale clasei, stabilindu-se un raport optim între
efortul solicitat elevului şi ajutorul care i se acordă în procesul de
învăţare. După cum s-a evidenţiat deja, în informatică acest aspect este
cu atât mai important cu cât condiţiile de lucru se pot schimba cu
rapiditate pe parcursul perioadei de şcolarizare. Respectarea
particularităţilor psihologice de vârstă nu înseamnă a scuti elevii de
efortul intelectual necesar dezvoltării gândirii abstracte, adică de a
subordona strict educaţia acestor particularităţi, ci de a impune
individualizarea demersului didactic, de a crea fiecărui elev condiţii de
dezvoltarea intelectuală în ritmul care i se potriveşte cel mai bine.
În acest sens, se recomandă:
• folosirea unor demersuri gradate de predare/învăţare, de
genul: de la simplu la complex, de la uşor la greu, de la
particular la general, de la concret la abstract;
• conştientizarea elevilor asupra faptului că efortul personal
este absolut necesar pentru înţelegerea corectă şi
consistentă a celor studiate;
• asigurarea unui studiu ritmic, pentru a evita golurile de
cunoştinţe şi eforturile ulterioare de înţelegere şi
asimilare;

34
Didactica specialităţii – Informatică Curs 2

• asigurarea unui control activ şi a unei evaluări continue,


în scopul optimizării activităţii didactice.
Respectarea principiului unităţii dintre senzorial şi raţional
conduce la:
• motivarea elevului pentru învăţare,
• stimularea nevoii de cunoaştere, de explorare,
• dezvoltarea emoţiilor şi sentimentelor cognitive (curiozitate,
mirare, bucuria descoperirii adevărului, îndoiala, etc.),
• dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi cooperare,
• creşterea gradului de implicare în activitate,
• creşterea responsabilităţii faţă de propria activitate sau a
grupului din care face parte.
În informatică, aplicarea acestui principiu presupune organizarea
învăţării în grupuri omogene cu sarcini individualizate sau în echipe cu
componenţă eterogenă, dar cu sarcină comună.

II. 2. Principiul legării teoriei de practică

Abordarea conţinuturilor specifice disciplinelor de informatică


pornind de la „problemă către soluţie” motivează aspectele teoretice
care concură la obţinerea soluţiei şi realizează în modul cel mai fericit
legătura teorie-practică.
Teoria este privită ca un sistem de principii, legi, cunoştinţe, care
guvernează o ştiinţă şi pe baza cărora pot fi interpretate fenomene ale
lumii reale şi care trebuie transmise elevului pentru a fi înţelese şi
învăţate.
Practica reprezintă totalitatea formelor de aplicare şi verificare
în activitatea concretă a cunoştinţelor teoretice.
Raportul dintre teorie şi practică depinde în ultimă instanţă de
dificultatea noţiunilor implicate, de mijloacele tehnice de care se
dispune, de cunoştinţele anterioare şi capacităţile intelectuale ale
elevului, de abilitatea şi experienţa cadrului didactic.
În informatică, conştientizarea necesităţii utilizării tehnicii de
calcul în cele mai diverse domenii de activitate (industrie, agricultură,
comerţ, comunicaţii, navigaţie, etc.) realizează suportul aplicativ al
performantelor teorii bazate pe rezultate obţinute în cele mai diverse
35
Didactica specialităţii – Informatică Curs 2

ramuri ale ştiinţei (matematică, fizică, chimie, etc.) şi conduc la aplicaţii


fără de care viaţa cotidiană poate fi cu greu concepută (telefonie,
comunicaţii prin satelit, poştă electronică şi mijloace multimedia, coduri
de bare, etc.) este esenţială. Mai mult decât atât, importanţa verificării
faptului că elevii sunt într-adevăr în măsură să aplice în practică
cunoştinţele teoretice acumulate şi să obţină rezultate imediate, conferă
disciplinei avantajul ilustrării evidente a principiului legării teoriei de
practică curentă.
În sintetiză, aplicarea eficientă a principiului legării teoriei de
practică pretinde respectarea consecventă a următoarelor cerinţe:
• laboratoarele de aplicaţii practice să fie dotate la nivelul
cerinţelor moderne, anticipându-se condiţiile posibile a fi
întâlnite la viitoarele locuri de muncă;
• activităţile practice ale elevilor să aibă finalitate şi
aplicabilitate practică directă şi imediată;
• documentaţiile care însoţesc aplicaţiile practice să fie
fundamentate teoretic, conştientizându-se faptul că
suportul teoretic este efectiv util, chiar indispensabil în
majoritatea cazurilor;
• implicarea cadrelor didactice să fie periodic dublată de
specialişti din afara sistemului de învăţământ, pentru a
adânci elevilor convingerea că rezultatele activităţii lor
sunt în concordanţă cu cerinţele peţii.

II. 3. Principiul însuşirii conştiente şi active a cunoştinţelor

Instruirea eficientă presupune implicarea directă, conştientă şi


activă a elevului în învăţare, prin acţiuni efective de explorare directă
sau mijlocită a realităţii, de redescoperire, de rezolvare de probleme, etc.
Acest principiu exprimă necesitatea ca procesul de instruire (acumulare
de cunoştinţe) să se facă metodic, cu fixarea unor scopuri, finalităţi şi
termene precise.
Înţelegerea semnificaţiilor şi conexiunilor esenţiale pentru
studiul obiectului vizat trebuie să se realizeze nu numai printr-un efort
de gândire, dar şi acţional (de aplicare a cunoştinţelor). Profesorul
trebuie să delimiteze exact, încă de la începutul lecţiei, scopul şi
36
Didactica specialităţii – Informatică Curs 2

utilitatea practică şi teoretică a temei respective, folosind exemple


ilustrative. Se urmăreşte, în acest fel trecerea de la intenţie la gândirea
abstractă, de la treapta senzorială la treapta raţională, favorizarea
formării de noi structuri informaţionale.
Pentru evitarea unei însuşiri mecanice, se va pune accentul pe
metodele active de învăţare, pe asigurarea participării permanente şi
conştiente a elevilor la desfăşurarea lecţiilor, pe stimularea muncii
creatoare şi independente. Însuşirea conştientă şi activă a cunoştinţelor
presupune analiză, sinteză, comparare, generalizare, abstractizare, etc. şi
determină formarea unor atitudini sau condiţii favorizante pentru
învăţare cum ar fi:
• obţinerea unei motivaţii favorabile şi a satisfacţiei
învăţării;
• asigurarea credibilităţii adevărurilor şi transformarea lor
în convingeri şi deprinderi ştiinţifice;
• sporirea posibilităţilor de a utiliza în mod concret şi
profitabil informaţia asimilată, oferind potenţialului
intelectual individual şanse superioare de reuşită, atât pe
plan aplicativ cât şi pe plan creativ.

II. 4. Principiul sistematizării şi continuităţii cunoştinţelor

Scopul oricărei activităţi de predare este de a înzestra elevii cu


un sistem coerent, logic, armonios şi corect de cunoştinţe. Logica internă
a conţinuturilort şi legile generale ale dezvoltării capacităţilor de
cunoaştere individuale impun asigurarea continuităţii, dar şi necesitatea
sistematizării acestora. Noile informaţii vor fi legate de cele deja
introduse şi vor prefigura informaţiile ulterioare (respectându-se
programa şcolară). Principiul sistematizării se concretizează prin
expuneri organizate asupra cunoştinţelor de asimilat, respectând un plan,
stabilit de către profesor prin planificarea calendaristică, dar sugerat de
lectura personalizată a programei şcolare. Pentru a dezvolta continuu
gândirea logică a elevilor, pentru a încuraja participarea lor activă,
pentru a le crea deprinderi de sistematizare şi generalizare a celor
învăţate, profesorul trebuie să-şi folosească la maximum disponibilităţile
creatoare şi talentul pedagogic în pregătirea expunerilor.
37
Didactica specialităţii – Informatică Curs 2

Activitatea individuală, conştientă a elevului trebuie dirijată,


cunoştinţele nu se pot asimila în salturi, iar deprinderile neexersate se
pierd uşor (în special în Informatică, unde rata de perisabilitate a
acestora este foarte ridicată). Realizarea unui proces instructiv-educativ
eficient presupune asigurarea unei pregătiri ritmice a elevilor şi un
control permanent şi riguros al profesorului asupra modului şi stadiului
de însuşire a cunoştinţelor de către elevi. Câteva reguli generale pot fi
evidenţiate:
• unităţile de conţinut trebuie să fie coerente şi unitare,
ordinea fiind determinată de conexiuni logice clare;
• învăţarea trebuie făcută ritmic - la intervale optime -
simultan asigurându-se restructurarea şi reorganizarea
pachetului de cunoştinţe;
• ca instrumente specifice pentru controlul realizării acestor
obiective, se recomandă utilizarea rezumatului,
conspectului, sintezei, planului de perspectivă,
clasificării, tabelului, schemei, statisticilor, etc.;
• controlul şi evaluarea periodică a calităţii receptării
trebuie să fie privită ca o modalitate de reglaj şi de
autoreglaj.

II. 5. Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor

Acest principiu evidenţiază necesitatea abordării conţinuturilor şi


însuşirii cunoştinţelor esenţiale şi durabile, astfel încât elevii să le poată
reproduce uşor şi utiliza creator în rezolvarea sarcinilor şcolare curente
şi în activitatea practică viitoare. Respectarea principiului însuşirii
temeinice a cunoştinţelor asigură dezvoltarea capacităţii de autoinstruire
şi autoevaluare, a iniţiativei şi contribuie la formarea şi dezvoltarea
personalităţii.
O învăţare temeinică presupune însuşirea de cunoştinţe prin efort
propriu, conştient şi continuu, în concordanţă cu interesele reale ale
elevului. Abordarea conţinuturilor trebuie făcută intuitiv, accentuându-se
esenţialul şi evitându-se supraîncărcarea. Fixarea cunoştinţelor nu se
realizează printr-o repetare succintă a conţinuturilor, ci printr-o receptare

38
Didactica specialităţii – Informatică Curs 2

logică, raţională, care urmăreşte identificarea şi retenţia esenţialului; o


memorare de durată.
Învăţarea în salturi, lacunară, discontinuă, nu permite stabilirea
legăturilor logice între conţinuturi, creează dificultăţi în memorare şi
determină ştergerea rapidă a cunoştinţelor din memorie. O însuşire
temeinică a cunoştinţelor se poate realiza prin:
- recapitulare (curentă, de sistematizare şi sinteză, de
preîntâmpinare a uitării celor deja învăţate, de asigurare a fixării în
memorie a sistemului de cunoştinţe fundamentale),
• reluare la un nivel superior al unor conţinuturi,
• abordări integratoare a unor teme cunoscute.
Un volum prea mare de cunoştinţe, lipsa actualizării şi utilizării
curente în aplicaţii a cunoştinţelor dobândite, determină în mod
inevitabil uitarea acestora. Practica didactică a demonstrat faptul că
anumite cunoştinţe, dobândite în mod temeinic şi sistematic sunt uşor de
actualizat
Se conturează câteva reguli care presupun respectarea
principiului însuşirii temeinice a cunoştinţelor:
• asigurarea unei predări intuitive şi accesibile;
• direcţionarea însuşirii cunoştinţelor spre o asimilare
logică, conştientă şi sistematică;
• stimularea participării active a elevilor la lecţii şi
asigurarea continuităţii participării acestora la
procesul de învăţare;
• asigurarea motivaţiei învăţării, în concordanţă cu
aspiraţiile individuale ale fiecărui elev (de
autodepăşire).

II. 6. Principiul individualizării şi diferenţierii învăţării

Exprimă necesitatea adaptării strategiilor instructiv-educative la


particularităţile psihologice şi de vârstă ale fiecărui elev sau al unui grup
omogen de elevi, în vederea formării deprinderilor şi competenţelor
stabilite prin obiective şi a dezvoltării lor ca personalitate.
Individualizarea învăţării se permite valorificarea cât mai
eficientă a posibilităţilor şi eforturilor fiecărui elev, indiferent de gradul
39
Didactica specialităţii – Informatică Curs 2

de înzestrare genetică sau de pregătire de moment. Pentru realizarea


individualizării învăţării se poate recurge la:
• elaborarea de sarcini instructive (teme, lucrări, etc.)
diferenţiate, pentru fiecare elev în parte, în funcţie de
aptitudinile, înclinaţiile, opţiunile, nivelul de dezvoltare
intelectuală, coeficientul de inteligenţă;
• concretizarea sarcinilor prin fişe de lucru individuale, cum ar
fi:
- fişe de recuperare (pentru cei rămaşi în urmă);
- fişe de dezvoltare (pentru elevii foarte buni);
- fişe de exerciţii, destinate tuturor, în scopul formării
unor priceperi şi deprinderi aprofundate;
- fişe de autoinstruire, destinate în special însuşirii unor
tehnici de învăţare individuală şi independentă;
- fişe de evaluare generală, pentru constatarea nivelului
general de pregătire.
• crearea condiţiilor de învăţare în ritm propriu, pentru fiecare
elev în parte;
• organizarea de consultaţiile speciale, individualizate, care
permit elevului să se exprime fără a fi constrâns de presiunea
clasei, a colectivului de elevi din care face parte şi care l-ar
putea inhiba.

Diferenţierea învăţării exprimă necesitatea de a adapta conţinutul


strategiilor educaţionale în funcţie de particularităţile comportamentului
individual (sau de grup) ale elevilor (cum ar fi - promovarea
aptitudinilor specifice pentru anumite materii). Această diferenţiere va
răspunde atât satisfacerii nevoilor destinate tratării unor particularităţi
psihologice individuale, cât şi satisfacerii unor cerinţe sociale privind
pregătirea şi utilitatea existenţei unor specialişti.
În acest caz se recomandă:
• crearea de şcoli şi profile specializate;
• relaxarea învăţământului prin introducerea mai multor
discipline opţionale şi facultative;
• intensificarea activităţilor de coordonare directă profesor-
elev (consultaţii, discuţii, mese rotunde, cercuri de profil,
etc.);
40
Didactica specialităţii – Informatică Curs 2

• cunoaşterea cât mai completă a fiecărui elev, atât ca


individualitate cât şi ca fiinţă socială;
• îmbinarea judicioasă a tratării individuale şi diferenţiate
cu cea globală, de grup, în care se rezolvă sarcini de
echipă;
• utilizarea învăţământului asistat, a metodei învăţării
asistate de calculator;
• conştientizarea elevilor privind posibilităţile proprii de
formare şi dezvoltare intelectuală.

II. 7. Principiul stimulării motivaţiei

Starea interioară, motivată psihologic, determinată de interesul


faţă de cunoaştere şi susţinută de curiozitatea şi plăcerea de a descoperi
şi înţelege fenomene, procese, informaţii despre lume şi societate,
constituie motivaţia intrinsecă.
Starea determinată de trebuinţe situate în afara conţinutului
procesului de cunoaştere şi învăţare (apreciere, notare, premii, burse,
teama de profesor, corigenţa, pedepsele, etc.), constituie motivaţia
extrinsecă.
Procesul de învăţare este favorizat de atingerea optimului
motivaţional, care declanşează conştiinciozitatea celui care învaţă.
Atingerea acestui optim diferă de la elev la elev, de la clasă la clasă, de
la grup la grup, în funcţie de particularităţile acestora, de capacitatea
cognitivă, de echilibrul temperamental şi emoţional, de trebuinţa de
performanţă şi de nivelul de aspiraţie.
Mobilizarea adecvată a elevului presupune stabilirea unor
obiective operaţionale posibil de atins, care să evite descurajarea şi
demobilizarea la primul eşec, care să favorizeze apariţia succesului. Se
impune în acest sens, crearea de situaţii de învăţare de nuanţă formativă,
care să stimuleze dezvoltarea motivaţiei cognitive, prin îmbinarea
strategiilor didactice moderne, participative, cu cele tradiţionale, pasive.
Se impune şi în acest caz, respectarea următoarelor reguli:
• începeţi întotdeauna cu problema, nu cu concluziile şi soluţiile;

41
Didactica specialităţii – Informatică Curs 2

• solicitaţi elevilor să se descurce în condiţii noi, în care nu deţin


toate informaţiile necesare rezolvării problemei şi îndrumaţi-i pe
cale descoperirii acestora;
• nu oferiţi cunoştinţe gata prelucrate sau soluţii; elevul trebuie
obişnuit să rezolve probleme cu care se va confrunta în realitate
şi trebuie să fie conştient de dificultatea găsirii informaţiilor
necesare elaborării soluţiei;
• convingeţi elevii că în viaţă cunoştinţele, deprinderile,
priceperile dau siguranţa găsirii unui loc de muncă, iar cei
obişnuiţi cu învăţătura şi munca se pot adapta rapid situaţiilor
concrete şi noilor profesii.

II. 8. Principiul asigurării conexiunii inverse

Îmbunătăţirea din mers a rezultatelor procesului instructiv-


educativ, în funcţie de informaţia primită despre rezultatele anterioare,
asigură obţinerea de efecte pozitive pentru proces şi de reducerea sau
eliminarea celor negative. Conexiunea elev-profesor, inversă procesului
de comunicare de cunoştinţe, contribuie la activizarea şi intensificarea
învăţării, la asigurarea unui confort în educaţie pentru fiecare elev în
parte, reliefând calitatea procesului de învăţare, prin determinarea acelor
comportamente ale elevilor, care o data formate se concretizează în
deprinderi, capacităţi intelectuale şi practice, atitudini, trăsături
motivaţionale şi afective.
Principiul retroacţiunii sau al conexiunii inverse se realizează
prin evaluare ritmică, progresivă, formativă. Formele şi metodele de
evaluare specifice studiului disciplinelor de informatică vor fi abordate
într-un capitol separat.

42