Munţii Făgăraş-Referat

Munţii Făgăraşului fac parte din lanţul Carpaţilor Meridionali. Ei se întind

între Masivul Piatra Craiului şi Defileul Oltului de la Turnu Roşu până la Cozia pe o
distanţă ceva mai mare de 70 km. În lăţime măsoară 40 km, acoperind o suprafaţă de
aprox. 3000 km2.

Aşezare si Limite: La nord, Munţii Făgăraşului sunt mărginiţi de Depresiunea

Făgăraşului, cunoscută şi cu numele de Ţara Făgăraşului sau Ţara Oltului. La vest,
Valea Oltului constituie o demarcaţie foarte precisă între Munţii Făgăraşului de o
parte, şi Munţii Lotrului, respectiv Munţii Căpăţânii, de partea cealaltă. Spre sud,
culmile masivului se continuă cu Muscelele Argeşului şi Câmpulungului. Şirul
depresiunilor Câmpulung, Brădetu, Arefu, Jiblea concretizează într-o anumită măsură
limita sudică. Limita estică a Munţilor Făgăraşului a fost şi mai este încă subiect de
discuţie între specialişti. Ea poate fi plasată într-o zonă cuprinsă în dreptul Văii
Dâmboviţei. Din punct de vedere turistic se poate considera ca linie de demarcaţie
pârâul Tămaşului, Bârsa Tămaşului şi Curmătura Foii, aceasta fiind graniţa unde roca
devine de altă natură (pe Tămaş şisturile cristaline sunt pe partea dreaptă, calcarele
Pietrei Craiului pe malul opus). Limita de demarcaţie cu Iezer – Păpuşa (Făgăraşul
Sudic) este formată tot de Valea Dâmboviţei cu pârâul Boarcăşu şi pârâul Oticu până
la Râul Doamnei.

-1-
Geologie: Munţii Făgăraşului sunt formaţi din roci metamorfice provenite din rocile
sedimentare şi eruptive preexistente care au suferit transformări, metamorfozându-se
sub formă de şisturi cristaline

Relieful: Munţii Făgăraşului se prezintă sub forma unei creste principale, o

veritabilă coloană vertebrală orientată pe direcţia est-vest din care se desprind mai
multe culmi laterale atât spre nord cât şi spre sud. Privită dinspre nord, creasta
principală apare ca o înşiruire de vârfuri separate prin şei puţin adânci. Între vârful
Luţele (2176 m) la est şi Găvanul (Lăcustele, 2135 m) la vest, pe o lungime de 45
km, co o singură excepţie (Curmătura Zârnei) creasta se menţine la o altitudine mai
mare de 2100 de m.

Datorită eroziunii gheţarilor care s-a manifestat mai puternic în partea umbrită
(Nordică) a masivului, văile cu orientare septentrională sunt în general scurte,
accidentate, echidistante şi se ramifică puţin. Culmile sudice, mai puţine la număr
sunt mai domoale şi mult mai întinse.

Munţii Făgăraşului sunt cei mai înalţi munţi ai României. În cuprinsul lor se află opt
din cele 14 vârfuri ale munţilor României care ating altitudinea de 2500 m1:
Moldoveanu (2544 m), Negoiu (2535 m), Colţul Viştei Mari (2527 m), Lespezi (2522
m), Cornul Călţunului (2510 m), Vânătoarea lui Buteanu (2507 m), Hârtopu (2506
m), Dara (2500 m)

Relieful din zona înaltă poartă amprenta glaciară. Aici se întânesc circuri şi văi
glaciare, cu profil transversal în formă de U, despărţite prin custuri ascuţite. În
jumătatea inferioară văile devin înguste şi adânci.

Reţeaua Hidrografică: Apele din masivul Făgăraşului sunt incluse în două mari
bazine hidrografice: al Oltului şi al Argeşului. Oltul drenează toate apele versantului
nordic şi apele Topologului de pe versantul sudic. Restul pâraielor sudice sunt
asociate bazinului hidrografic al Argeşului.

Lacurile:Lacurile glaciare ale Munţilor Făgăraşului, deşi nu au dimensiunile celor

din Retezat, ca frumuseţe pot sta alături de acestea din urmă. Cel mai întins este
Bâlea(4,65 ha) urmat de Podragu, Urlea, Capra... Cel mai adânc este Podragu (15,5
m). La cea mai mare altitudine din Carpaţii româneşti este situat Lacul Mioarelor
(2282 m) aflat în căldarea glaciară Hârtopul Leaotei. În ultimele decenii au apărut
mai multe lacuri de baraj artificial. Cel mai mare este Vidraru la intrarea în Cheile
Argeşului, urmat de Văsălatu, Vâlsan etc.
1
Celelalte şase vârfuri de 2500 m sunt: Parângu Mare (2519 m), Peleaga (2509 m),
Păpuşa (2500 m), Omu (2516 m în vârful stâncii), Bucura (Vârful Ocolit, 2503 m), Capul
Morarului (2501 m)

-2-
Monumente şi relicve: Un exemplu concludent este cetatea Poienari ce datează
din vremea lui Vlad Ţepeş şi care tronează acum mai jos de barajul de pe lacul
Vidraru asupra văii Argeşului. Construită la vremea ei inaccesibil, pe o culme foarte
abrută ce se înalţă în lungul văii, înconjurată din trei părţi de prăpăstii de cel puţin
150 m, păstrează încă elemente din structura şi organizarea sa. Privind prin golurile
zidurilor se înfăţişează o privelişte minunată a Văii Argeşului.

Toponimie: Referitor la toponimia diferitelor locuri din munţii Făgăraş am

considerat interesantă şi aplicabilă nomenclatura pe care o utilizează ciobanii, ţinând
seama că aceştia au fost primii care au cutreierat aceste meleaguri. Aceasta nu intră în
contradicţie cu nomenclatura geografică ci o prin completează. Păstorii considerau
prin noţiunea de munte suprafaţa de păşunat ce o puteau folosi şi de obicei aceasta era
reprezentată printr-o căldare glaciară sau coasta unui picior de munte sau chiar doar o
parte dintr-o căldare glaciară. De aceea acelaşi picior al unui munte privit dintr-un loc
putea să aibă o denumire iar dintr-un altul o altă denumire. Relativ la vârfuri, vârful
care primea denumirea căldării era cel ce părea cel mai impunător şi nu neapărat cel
mai înalt. În general acestea însă nu erau comune mai multor munţi cazurile fiind rare
astfel că denumirile geografice se potrivesc întocmai cu cele pastorale. Ca să dau
totuşi un exemplu, Vârful Moldoveanu este cel mai impunător dinspre muntele
(căldarea glaciară) Moldoveanu dar el poate fi denumit de asemenea Vârful Viştea
Mare dinspre valea Viştei (însă nu este cel mai impunător, acela fiind Colţul Viştei
Mari) sau vf. Galbena dinspre muntele Galbena. Pe baza acestor consideraţii în cele
ce urmează munte nu voi înţelege neapărat forma de relief ci termenul mult mai
general, fără a intra în contradicţie cu denumirile geografice.

După cum se poate observa stâna este o prezenţă obligatorie pe fiecare vale a acestor
munţi. Prezenţa unui număr aşa de mare de stâni este datorată suprafeţelor mari de
păşunat. Locul propice de amplasare al unei stâni este la liziera pădurii la aprox. 1600
m, deoarece printre necesităţile unei astfel de “ industrii de brânzeturi” sunt apa şi

-3-
lemnele, precum şi apropierea unei suprafeţe de păşunat. Nu lipsesc însă şi aşa
numitele bordeie ciobăneşti aflate cu mult peste 2000 m unde sunt ţinute diversele
turme care nu sunt crescute pentru lapte: sterpe, miei, berbeci. Din laptele de oaie se
prepară caş, telemea, urdă, brânză de burduf (care ţine mult timp dacă este păstrată
într-un loc răcoros), jintiţă, etc.

Vârful Moldoveanu, cu toate că este cel mai înalt nu este situat pe creasta principală a
masivului ci în lateral, pe piciorul ce coboară din Colţul Viştei Mari la 30 min spre
sud dincolo de o custură accidentată. Cele două vârfuri fiind atât de apropiate au
aspectul, din depărtare, al unui trapez.

Drumul standard pe care este parcurs masivul constă din urmărirea crestei principale
de la est către vest sau viceversa. Această modalitate, în felul ei spectaculoasă,
ratează ocazia vizitării văilor şi versanţilor sudici (majoritatea cabanelor se află pe
văile nordice) şi tot ce poate fi văzut în această direcţie. De exemplu, există mai
multe căi posibile de a ajunge pe vf. Moldoveanu dinspre sud, evitând parcurgerea
traseului de creastă. Unul dintre acestea este cel ce porneşte din Valea Argeşului, de
la coada lacului Vidraru şi se întinde pe Valea Buda şi apoi pe muntele Moldoveanu
până pe vârful Moldoveanu. O altă metodă constă din a parcurge Valea Rea, una
dintre văile sudice şi adânci, părăsind-o în dreptul stânii şi urcând muntele Galbena,
intrând apoi pe Plaiul Mare pe care dacă este urmat, ne conduce de-a dreptul spre
vârf. În cele din urmă a patra posibilitate este parcurgerea drumului oilor, de-a lungul
Plaiului Mare, drum de câteva zile, domol, care porneşte din dreptul comunei Brădetu
şi ajunge până sub vârf.

Aşezarea cabanelor predominant pe partea nordică a masivului se datorează în primul

rând faptului că turismul în munţi s-a dezvoltat la început pe vremea Imperiului
Austro-Ungar, Transilvănenii având astfel un avantaj economic important şi fiind
primii care au construit cabane. De aceea Podragu, Negoiu, Suru (arsă), Bâlea (arsă),
Bârcaciu, Urlea, Turnuri, etc. sunt toate situate pe versantul nordic. În ajutorul
turiştilor sunt însă construite refugii alpine ca: Berevoescu, Zârnei, cel Curmătura
Viştei, Scara şi Călţun. Dintre acestea, singurul care nu se află pe creasta principală
este Călţun, el aflându-se lângă lacul cu acelaşi nume. Refugiul din Curmătura Viştei
este cel mai rezistent, fiind construit în 1989 din cărămidă şi cu acoperiş de carton
asfaltat după ce cele anterioare din zonă, în Valea Rea şi respectiv în partea opusă în
nord, pe Valea Viştea Mare, au fost luate de vânt respectiv avalanşă.

Lacurile glaciare oferă un loc propice pentru aşezarea unei tabere de corturi asigurând
o sursă potabilă de apă. În general acestea sunt însă mult peste liziera pădurii astfel
încât nu se poate face focul cu lemne.

Cea mai grea porţiune turistică a masivului este Custura Sărăţii care se află întrer
şaua Cleopatrei şi vârful Şerbota. Este un traseu predominant de căţărare însă nu

-4-
excesiv de dificil recomandabil însă numai pe vreme uscată şi numai celor bine
echipaţi.

Spre deosebire de Moldoveanu ale cărui pante nu sunt foarte abrupte, cel de-al doilea
vârf ca înălţime din ţară, Negoiu, se prezintă altfel. Din orice parte ar fi escaladat el
este oricum mult mai abrupt decât primul. Fie că este atacat din căldarea cu acelaşi
nume, fie că este urcat printr-una din strungile din creasta principală (Strunga
Dracului sau Strunga Doamnei) fie că este escaladat dinspre cabana Negoiu, el tot
atât de impunător pare. Poate şi din acest motiv, acest vârf a fost considerat până la o
cartografiere mai atentă, cel mai înalt vârf din ţară, el apărând impunător şi dinspre
ţara Făgăraşului de unde se vede în toată splendoarea spre deosebire de Moldoveanu
care, fiind sudic nu poate fi văzut din zone locuite.

Printre ciudăţenii ale reliefului acestor munţi pot fi enumerate Acul Cleopatrei, un
vârf ascuţit şi foarte înalt de stâncă şi fereastra Zmeilor, un ochi de stâncă erodat în
această rocă.

Varietatea de drumuri forestiere permite o explorare sistematică a acestui masiv

parcurgând diversele văi laterale pe care puţini le cunosc. Din acest motiv am avut
surpriza să întâlnesc ciobani care să-mi mărturisească că pe valea pe care pasc oile lor
nu mai fuseseră turişti de 3 ani de zile. Este adevărat că valea respectivă, nordică,
prezenta impedimentul de a nu avea un acces imediat pe creasta principală în schimb
puteau fi văzute o mulţime de animale specifice zonei de mare altitudine printre care
şi turme de capre negre.

Una dintre văile cele mai contorsionate ale Făgăraşului poate fi considerată Valea
Dâmboviţei care desparte trei grupe mari de munţi: Făgăraşul propriu-zis, cel sudic şi
Piatra Craiului. Această vale este sub forma unui S care porneşte din pasul Rucăr
Bran şi se continuă ca delimitator între Piatra Craiului şi Făgăraş având barajul de la
Pecineagu în partea inferioară. Pe cursul mijlociu sunt câteva poteci de acces spre
Piatra Craiului sudică (de ex. Garofiţa Pietrei Craiului) iar apoi la confluenţa
Boarcăşului cu Valea Vladului se despart căi de acces spre Iezer Păpuşa, masiv ale
cărui pajişti alpine se întrezăresc cu greu. Continuând drumul pe Valea Vladului se
poate ajunge la refugiul Berevoiescu după ce în prealabil se depăşeşte stâna de pe
valea respectivă .
Sper ca va place

-5-