Universitatea Spiru Haret

Fiscalitate in context comunitar

-2010-

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI
FISCAL ÎN CONTEXT EUROPEAN

TEMA 4: OBIECTUL LITIGIULUI DE

CONTENCIOS ADMINISTRATIV
 Universitatea Spiru Haret
Fiscalitate in context comunitar
-2010-

Termenul contencios derivă din cuvântul latin contendere, care evocă ideea unei

confruntări prin luptă, în sensul luptei unor interese contrarii, dintre două părţi. In literatura de

specialitate franceză, sintagma de contencios administrativ este definită ca fiind „ansamblul

problemelor legale de existenţă a unui litigiu survenit cu ocazia unei activităţi administrative,

în sensul cel mai larg al termenului" 1. Contenciosul administrativ este alcătuit din patru

ramuri:

1. contenciosul de plină jurisdicţie;

2. contenciosul de anulare;

3. conteciosul de interpretare;

4. contenciosul de represiune.

Doctrina românească interbelică caracterizează contenciosul administrativ ca fiind

totalitatea litigiilor născute între particulari şi administraţiile publice cu ocazia organizării şi
funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli, principii şi sancţiuni
aparţinând dreptului public2.Mai recent s-a considerat că, de lege lata, contenciosul administrativ
este format din totalitatea litigiilor dintre autorităţile publice, majoritatea fiind autorităţi ale
administraţiei publice şi administraţi prin aplicarea unor reguli speciale aparţinând dreptului
public, litigii care se soluţionează de instanţele judecătoreşti3.
Legea nr. 554/2004- Legea contenciosului administrativ- având în vedere noile
dimensiuni ale reglementărilor pe care le cuprinde, defineşte termenul de contencios ca fiind
activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit
legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut
fie din emiterea sau încheierea după caz a unui act administrativ, în sensul legii menţionate , fie
din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la
un drept sau un interes legitim. Această ultimă definiţie, reflectă noua concepţie a legiuitorului
român asupra contenciosului administrativ, fiind în concordanţă şi cu normele Constituţiei
revizuite.

1
G. Peiser, Contentieux administratif, Dalloz, Paris, 2001, pag. l
2
C. G. Rarincescu, Contenciosul administrativ român, Editura Alcalay, Bucureşti, 1937, pag, 31
3
R. N. Petrescu, Drept administrativ, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2004, pag. 366

2
 Universitatea Spiru Haret
Fiscalitate in context comunitar
-2010-
Legea contenciosului administrativ contine modificarile aduse de:

- O.U.G. nr. 190/2005

- Decizia Curtii Constitutionale nr. 189/2006
- Decizia Curtii Constitutionale nr. 647/2006
- Legea nr. 262/2007 publicata in MOF nr. 510 din 30/07/2007
- Decizia Curtii Constitutionale nr. 660/2007 publicata in MOF nr. 525 din
02/08/2007.

Pentru prima dată în ţara noastră contenciosul administrativ a fost instituit prin Legea
pentru înfiinţarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864, acest organism funcţionând ca o
instituţie intermediară între administraţia consultativă şi tribunalele administrative. In perioada
1866-1905, Consiliul de stat fiind desfiinţat, atribuţiile de contencios au revenit instanţelor
judecătoreşti ordinare. Prin adoptarea Legii din l iulie 1905, judecarea litigiilor de contencios
administrativ aparţinea tot puterii judecătoreşti, însă nu tuturor instanţelor ci numai secţiei a IlI-a
a Curţii de Casaţie, iar regimul instituit era al unui contencios în anulare. Odată cu adoptarea
Constituţiei din 1923 contenciosul administrativ a devenit o instituţie de ordin constituţional,
fiind dată în competenţa instanţelor judecătoreşti.

Contenciosul administrativ este o institutie juridica a dreptului administrativ roman, adica

un ansamblu de norme juridice care reglementeaza activitatea instantelor judecatoresti de
solutionare a litigiilor ivite intre particulari si autoritatile publice cu privire la actele
administrative.

Spre deosebire de vechea lege, noua lege a contenciosului administrativ defineste in mod
expres institutia contenciosului administrativ.

Astfel, contenciosul administrativ consta in „activitatea de solutionare, de catre instantele

de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor in care cel putin una dintre parti
este o autoritate publica, iar conflictul s-a ivit fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a unui act
administrativ, in sensul prezentei legi, fie prin nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim“.

Din aceasta definitie legala a contenciosului administrativ rezulta urmatoarele caracteristici ale
contenciosului administrativ:

– constituie o activitate de solutionare, deci intervine in faza postlitigioasa;

– caracteristica activitatii este aceea ca presupune o desfasurare in timp si parcurgerea unei

proceduri bine determinate,

– procedura de solutionare (activitatea) este de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti

competente,

3
 Universitatea Spiru Haret
Fiscalitate in context comunitar
-2010-
– activitatea de solutionare are ca obiect litigiile in care cel putin una dintre parti este o autoritate
publica,

– litigiile (conflictele) au drept cauza:

> emiterea, incheierea actului administrativ,

> nesolutionarea in termenul legal a cererii referitoare la un drept sau interes legitim,
> refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Sensurile juridice ale noţiunii de contencios vizează două planuri principale

Pe planul dreptului material noţiunea desemnează conflictul de interese intervenit între

două sau mai multe părţi şi care nu poate fi soluţionat, în caz de neînţelegere, decât pe calea unui
proces sau litigiu juridic desfăşurat în faţa unui organ de jurisdicţie competent.

Pe planul dreptului formal contenciosul are mai multe semnificaţii.În primul rând, în sens
funcţional desemnează activitatea de soluţionare propriu-zisă printr-o procedură specifică a acelor
litigii în care partea interesată se îndreaptă cu o cerere împotriva unui adversar faţă de care
susţine, în contradictoriu, că legea sau/şi un drept subiectiv ori interes legitim au fost încălcate .

Dezvoltând unele noţiuni generale asupra contenciosului administrativ, din punct de

vedere al litigiilor ce formează obiectul judecăţii, funcţiunea jurisdicţională-a statului, se împarte
in doua ramuri şi anume:

a) contencios de drept comun, care este alcătuit din totalitatea litigiilor de competenţa organelor
judecătoreşti propriu –zise, de natura civilo-comerciala si penala;
b) contenciosul administrativ, compus din majoritatea litigiilor de natură administrativa

In tara noastra contenciosul administrativ a avut o evolutie istorica deosebita, determinata

de schimbarile care au intervenit in istoria patriei noastre. Fara a aprofunda, in cele ce urmeaza
vom infatisa principalele perioade ale evolutiei istorice a contenciosului administrativ in
Romania:

1. Contenciosul administrativ a fost instituit pentru prima data in tara noastra prin Legea pentru
infiintarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864, fiind deci organizata dupa modelul francez.

2. In perioada 12 iulie 1866 — l iulie 1905 Consiliul de Stat a fost desfiintat prin Legea pentru
impartirea diferitelor atributiuni ale Consiliului de Stat iar atributiunile de contencios
4
 Universitatea Spiru Haret
Fiscalitate in context comunitar
-2010-
administrativ au fost incredintate autoritatilor judecatoresti (curti de apel si instante judecatoresti
de drept comun), trecandu-se deci la modelul anglo-saxon.

3. In perioada l iulie 1905 — 25 martie 1910, dupa adoptarea Legii pentru reorganizarea Inaltei
Curti de Casatie si Justitie, Sectiunea a III-a a Inaltei Curti de Casatie si Justitie a devenit
competenta sa judece recursurile in contra unor categorii de acte administrative sau chiar de
jurisdictie.

4. In perioada 25 martie 1910 — 17 februarie 1912, prin Legea Curtii de Casatie din 25 martie
1910, sistemul contenciosului administrativ instituit prin Legea din 1905 a fost desfiintat, iar
pricinile de aceasta natura se solutionau de catre tribunalele de judet.

5. Competenta stabilita prin Legea Curtii de Casatie din 25 martie 1910 nu a durat decat doi ani
pentru ca prin Legea de reorganizare a Curtii de Casatie si Justitie din 17 februarie 1912 cauzele
de contencios administrativ au fost atribuite, din nou, Sectiunii a III-a a Curtii de Casatie, situatie
care a durat pana in 1925.

6. Dupa adoptarea Constitutiei din 1923, una din cele mai moderne constitutii europene din
epoca, prin Legea pentru contenciosul administrativ din 23 decembrie 1925 competenta de
solutionare a litigiilor de acest gen a fost incredintata instantelor judecatoresti de contencios
administrativ, care aveau deplina jurisdictie, putand chiar sa anuleze actele administrative
constatate ca fiind ilegale.

7. In perioada 9 iulie 1948 — 26 iulie 1967 contenciosul administrativ, pe cale directa, a fost
redus doar la cateva categorii de acte administrative, lasandu-se astfel cetatenii la discretia
organelor administratiei de stat.

8. In perioada 26 iulie 1967 — 8 decembrie 1990 contenciosul administrativ in tara noastra a fost
infaptuit de instantele judecatoresti, in conditiile prevederilor Legii nr. 1 din 26 iulie 1967 cu
privire la judecarea de catre tribunale a cererilor celor vatamati in drepturile lor prin acte
administrative ilegale. Desi, in general, aceasta lege — inspirata din Legea din 1925 — era bine
redactata, partea negativa a acesteia rezulta din aceea ca, de regula, cererile celor vatamati in
drepturile lor prin acte administrative ilegale erau respinse pentru ca judecatorii care solutionau
aceste conflicte juridice erau „alesi" de catre consiliile populare, adica de organele ale caror acte
ar fi trebuit sa le cenzureze. Fata de aceasta practica, cei vatamati in drepturile lor, prin acte
administrative ilegale, renuntau la introducerea unor cereri la instantele judecatoresti, ceea ce a
dus la reducerea, an de an, a numarului cauzelor solutionate de instantele judecatoresti de
contencios administrativ.

9. Legea contenciosului administrativ nr. 29 din 7 noiembrie 1990 adoptata la scurt timp dupa
evenimentele din decembrie 1989, a creat premisele de a face din contenciosul administrativ un
mijloc efectiv de control al legalitatii activitatii organelor administratiei publice — organe ale
puterii executive — de catre instantele judecatoresti — organe ale puterii judecatoresti. Desi cu
unele imperfectiuni sesizate de diversi autori, aceasta lege a asigurat, cu succes, vreme de peste
un deceniu, protejarea drepturilor legale ale persoanelor fata de abuzurile administratiei.
5
 Universitatea Spiru Haret
Fiscalitate in context comunitar
-2010-
10. In baza experientei acumulate prin aplicarea Legii nr. 29/990 precum si ca urmare a noilor
reglementari cuprinse in Constitutia Romaniei adoptata in anul 2003 in perspectiva viitoarei
aderari la Uniunea Europeana, Parlamentul Romaniei a adoptat la 2 decembrie 2004, Legea nr.
554 a contenciosului administrativ, pe care o vom studia in amanunt in capitolul II.

In concluzie, in doctrina romaneasca interbelica notiunea de contencios administrativ era

utilizata fie intr-un sens larg material, evocand totalitatea litigiilor dintre administratie si
particulari (indiferent cine solutiona litigiul, un organ judecatoresc sau un organ administrativ),
fie intr-un sens strict, evocand litigiile solutionate numai de instantele judecatoresti.
Dreptul comun al contenciosului administrativ era dat de normele juridice care
reglementau atributiile in aceasta materie ale instantelor judecatoresti (instantele obisnuite, uneori
s-au creat si instante speciale).
Pe aceasta linie de idei, prof. C. Rarincescu definea contenciosul administrativ ca fiind
„totalitatea litigiilor nascute intre particulari si Administratiunile publice, cu ocaziunea
organizarii si functionarii serviciilor publice si in care sunt puse in cauza reguli, principii si
situatiuni juridice apartinand dreptului public".
Raportandu-se la cadrul juridic instituit in tara noastra dupa 1989, respectiv la
reglementarile cuprinse in Constitutia Romaniei din 1991, Legea Contenciosului administrativ nr.
29/1990 precum si la alte acte normative, prof. V.I. Prisacaru da urmatoarea definitie: „prin
contencios administrativ intelegem activitatea de solutionare, cu putere de adevar legal, de catre
instantele de contencios administrativ, competente, potrivit legii, a conflictelor juridice in care
cel putin una din parti este un serviciu public administrativ, iar conflictul juridic s-a nascut din
adoptarea sau emiterea unui act administrativ de autoritate ilegal ori din refuzul de a rezolva o
cerere referitoare la un drept recunoscut de lege”.
O alta definitie, mai nuantata, o da prof. Antonie Iorgovan: ”Legislatia in vigoare ne
obliga sa privim notiunea de contencios administrativ intr-un sens strict si intr-un sens larg. In
sens larg, vom intelege prin contencios administrativ litigiile de competenta instantelor
judecatoresti, dintre un organ al administratiei publice, respectiv, un functionar public sau, dupa
caz, o structura autorizata sa presteze un serviciu public, pe de o parte, si alt subiect de drept, pe
de alta parte, in care organul public sau functionarul public apare ca purtator al autoritatii
publice. Intr-un sens mai restrans (cel mai frecvent), notiunea de contencios administrativ evoca
totalitatea litigiilor de competenta sectiilor de contencios administrativ.”

In fine, noua Lege a contenciosului administrativ, nr. 544/2004, defineste contenciosul

administrativ ca fiind „activitatea de solutionare, de catre instantele de contencios administrativ
competente potrivit legii, a litigiilor in care cel putin una dintre parti este o autoritate publica,
iar conflictul s-a nascut fie din emiterea sau incheierea, dupa caz, a unui act administrativ, in
sensul prezentei legi, fie din nesolutionarea in termenul legal ori din refuzul nejustificat de a
rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.

6
 Universitatea Spiru Haret
Fiscalitate in context comunitar
-2010-

PĂRŢILE ÎN LITIGIU DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

1. Calitatea de reclamant in litigiile de contencios administrativ, potrivit art.1 din Legea

nr. 29/1990 este conditionata in primul rand de capacitatea acestui de a sta in justitie (aceasta
fiind prima conditie de exexercitare a actiunii de contencios administrativ). Deci, „orice
persoana fizica sau juridica, daca se considera vatamata in drepturile sale recunoscute de lege,
printr-un act administrativ sau prin refuzul de a-i rezolva cererea referitoare la un drept
recunoscut de lege, se pote adresa instantei judecatoresti competente, pentru anularea actului,
recunoasterea dreptului pretins si repararea ubei ce i-a fost cauzata.”

2. Calitatea de reclamant o poate avea orice persoana fizica sau juridica, romana ori
straina, chiar si un functionar al adnministratiei publice, atunci cand i se aduce atingere
drepturilor pe care le are, prin acte administrative.
De asemeni, calitatea de reclamant o poate avea chiar si o persoana juridica, un organ al
administratiei publice4.A doua conditie de exercitare a actiunii de contencios administrativ
este aceea a vatamarii unui drept recunoscut de lege reclamantului. Deci, pentru a avea
calitatea de reclamant in litigiile de contencios administrativ, persoana fizica sau juridica,
romana sau straina, trebuie sa se considere vatamata in drepturile sale recunoscute prin
lege5 .Dreptul recunoscut de lege reclamntului are in vedere un drept subiectiv pe care legea il
confera reclamantului si pe care autoritatea administrativa este obligata sa-l respecte sau sa-l
realizeze. In literatura de specialitate se mai precizeaza ca:” nu e necesar neaparat ca dreptul
vatamat sa fie de natura administrativa; el poate sa apartina oricarei ramuri de drept.
Important e ca vatamarea lui sa fie rezultatul conduitei culpabile a organului administratiei
4
Ex. O universitate, fata de actele emise de Ministerul Invatamantului si Stiintei sau o regie autonoma, in
raporturile lor cu autoritatile tutelare
5
Adica sa fie prevazute de lege in favoarea persoanelor fizice sau juridice care invoca incalcarea acestui drept

7
 Universitatea Spiru Haret
Fiscalitate in context comunitar
-2010-
publice, chiar daca acest organ nu este intr-un raport direct juridic cu titularul dreptului.”.
„Actiunea in justitie a reclamantului trebuie sa prezinte un interes pentru el , caci fara interes
aceasta nu poate exista. De exemplu, desi reclamntul dovedeste existenta unui drept incalcat
de auoritatea administrativa, reclamntul nu poate sa se adreseze in justitie si sa solicite
anularea unui act deja revocat de organul care l-a emis, ori a fost anulat de organul ierarhic
superior acestuia si care n-a produs efecte juridice.”
O alta conditie de exercitare a actiunii de contencios administrativ este cea ca
„ vatamarea dreptului sa fie cauzata printr-un act administrativ sau refuzul auturitatii
administrative de a rezolva cererea pritoare la un drept recunoscut de lege”. In legatura cu
aceasta conditie sunt necesare unele precizari:
- sunt considerate acte administrative doar actele juridice(de putere) ale unei autoritati
administrative, nu si actele de putere ale unor autoritati publice;
- numai actele administrative pot face obiect al actiunii de contencios administrativ pentru ca
numai acestea produc (nasc, modificasau sting) efecte juridice;
numai actele administrative indiduale pot fi obiect al actiunii in contencios administrativ;
-actul administrativ indidual sa fie susceptibil de executare(dene astfel dupa ce a fost adus la
cunostinta persoanei in cauza);
se considera act administrativ atat refuzul manifestat expres cat si cel implicit, rezultat din
tacerea administratiei sau din nepronuntarea sa in termenul de 30 de zile sau alt termen
prevazut de lege; autorul actului administrativ trebuie sa fie o autoritate administrativa.”
Alta conditie necesara introdecerii actiunii in contencios administrativ este aceea de a
indeplinirii procedurii administrative prealabile.
3. Calitatea de parat in litigiile de contencios administrativ o poate avea orice
autoritate administrativa, intelegand prin autoritate administrativa serciile publice
administrative care realizeaza sarcinile puterii executive de satisfacere a intereselor generale
ale societatii.
„Din prevederile art.13, al Legii nr.29/1990 potrivit carora, actiunile in justitie pot fi
formulate si impotriva functionarului auturitatii parate, care a eliberat actul sau care se face
novat de refuzul rezolvarii cererii, daca se solicita plata unor dsubiri pentru prejudiciul cauzat

8
 Universitatea Spiru Haret
Fiscalitate in context comunitar
-2010-
prin actul emis sau prin intarziere rezulta ca, parat6 poate fi si un functionar public”. Legea da
drept insa, acestuia,sa cheme in garantie pe superiorul sau ierarhic de la care a primit ordin
scris sa semneze actul a carui legalitate(totala sau partiala) e supusa judecatii sau invers.

OBIECTUL ACŢIUNII ÎN CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Obiectul actiunii in contencios administrativ il poate constitui fie anularea unui act
administrativ, fie obligarea unei autoritati administrative care refuza sa rezolve o cerere si
repararea ubei ce i-a fost cauzata acestuia(actl administrativ ilegal sau refuzul nejustificat).
Cu privire la actul administrativ ce formeaza obiectul unei actiuni in contencios administrativ, se
retine ca acesta, trebuie sa fie un act administrativ de autoritate emis cu nerespectarea
prevederilor legii.
„Nu pot fi atacate in justitie – pe calea contenciosului administrativ- actele de gestiune si actele
administrative cu caracter jurisdictional precum si cele pentru care legea prevede o alta procedura
jurdica.”

In concluzie, se poate afirma ca, „pentru a putea forma obiectul unei actiuni in contencios
administrativ, este necesar ca actul administrativ prin care o persoana fizica sau juridica de
considera vatamata in drepturile ei, sa fie un act administrativ de autoritate, pentru care legea
speciala sa nu prevada o alta procedura juridica de atac “
„In ceea ce priveste caracterul de autoritate al actului administrativ, acesta trebuie sa rezulte din
natura lui de a fi adoptat sau emis, in baza si in vederea executarii legii de un serciu public
administrativ investit, prin lege, cu dreptul de a adopta sau emite asemenea acte sau, cum sustinea
prof.C.G.Raricescu, acte savarsite in vederea functionarii servicilor publice.”
In ceea ce priveste a doua trasatura, aceea ca legea speciala sa nu prevada o alta procedura
judiciara de atac, se poate spune ca, in multe cazuri, legea prevede ca cel vatamat intr-un drept al

6
In anumite actiuni in contencios administrativ

9
 Universitatea Spiru Haret
Fiscalitate in context comunitar
-2010-
sau printr-un act administrativ, se poate adresa instantelor judecatoresti de drept comun si nu
instantelor de contencios administrativ sau organelor administratiei publice ierarhic superioare.
Astfel, judecatoriile judeca: gerile impotriva proceselor- verbale de constatare si sanctionare a
contraventiilor; contestatiilor impotriva comisiilor judetene pentru aplicarea Legii fondului
funciar; a proceselor- verbale de adjudecare a unor licitatii; contestatiilor impotriva comisiilor
judetene pentru aplicarea prevederilor Legii nr.112/1995 prind reglementarea situatiei juridice a
unor imobile cu destinatie de locuinte trecute in proprietatea statului.

Organele administratiei publice ierarhic superioare pot judeca, de exemplu, contestatiile

impotriva deciziilor de aplicare a sanctiunilor disciplinare aplicate de sefii serciilor publice
descentralizate al e ministerelor; contestatiile impotriva sanctiunilor disciplinare aplicate cadrelor
didactice .Instantele de contencios administrativ judecaa actiunile impotriva actelor
administrative de autoritate adoptate sau emise de serciile publice, ca institutii publice ori ca regii
autonome de interes public.
In legatura cu refuzul nejustificat al unei autoritati administrative de a rezolva o cerere
referitoare la un drept recunoscut de lege, ca obiect al actiunilor de contencios administrativ, se
observa ca legiuitorul, prin alin.2 al art.1 din Legea nr.29/1990 arata ca :”se considera refuz
nejustificat de rezolvare a cererii la un drept recunoscut de lege si faptul de a nu raspunde
petitionarului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii respective, daca prin lege nu se
prevede un alt termen.” „Intr-o actiune, intemeiata pe refuzul unei autorititi, o persoana fizica a
cderut unui organ al administratiei publice sa-i elibereze o adeverinta care interesa pe fratele
acesteia (a persoanei fizice care reclama). Pentru ca cel care a formulat actiunea nu era vatamat
intr-un drept al sau, recunoscut de lege, actiunea a fost respinsa.” Obiectul actiunilor in
contencios administrativ poate cuprinde si cererea de reparare a ubelor materiale si morale ce i-au
fost cauzate reclamantului.
Repararea ubei poate fi solicitata, atat prin actiunea in care se cere anularea unui act administrativ
de autoritate emis ilegal sau obligarea la rezolvarea unei cereri referitoare la undrept rercunoscut
de lege, cat si printr-o actiune separata. Astfel, art.12 din Legea nr.29/1990 prevede ca :”in
cazurile in care cel vatamat a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi timp
desubiri, intinderea ubei nefiindu-i cunoscuta la data judecarii actiunii de anulare, termenul de

10
 Universitatea Spiru Haret
Fiscalitate in context comunitar
-2010-
prescriptie pentru cererea de despagubiri curge de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit sa
cunoasca intinderea ubei” .

SPEŢĂ
Obiectul litigiului. Competenta materiala speciala.

OUG nr.88/1997 modofocata si completata prin Legea nr.99/1999.

Prin cererea adresata sectiei de contencios administrativ a Curtii de Apel Bucuresti, la data
de 17.11.1999, inregistrata sub nr.1496, reclamantele S.C. ?B.C.? ? S.R.L. si S.C. ?M.M.&A? ?
S.R.L., au chemat in judecata paratul, solicitand ca, prin hotararea ce va pronunta, sa constate
refuzul nejustificat al paratului de a raspunde ofertei reclamantelor de privatizare a S.C. ?R? ?
S.A., prin formarea unei societati mixte, sa oblige paratul sa comunice reclamantelor criteriile si
metoda de privatizare a acestei societati si sa respecte dreptul lor de a participa la licitatie, cu
cheltuielile de judecata.
Prin incheierea din 6.06.2000, sectia de contencios administrativ a Curtii de Apel Bucuresti
a dispus disjungerea capatului de cerere privind refuzul F.P.S. de a raspunde ofertei de privatizare
a S.C. ?R? ?S.A., scoaterea de pe rolul acestei instante a dosarului nr.1496/1999 si trimiterea
acestuia sectiei comerciale a Curtii de Apel Bucuresti, pentru solutionarea cererii disjunse.
In vederea solutionarii cererii disjunse, s-a constituit dosarul sectiei comerciale a Curtii de Apel
Bucuresti, nr.2264/2000.
Este de observat ca prin articolul 32 indice 31 din Legea nr.99/1999 s-a stabilit competenta,
in prima instanta, a Curtii de Apel, indicandu-se actele si situatiile juridice litigioase carora li se
aplica aceasta norma de competenta speciala.
Dispozitiile procedurale prevazute in mentionatul articol sunt de stricta interpretare si
aplicare si nu pot fi extinse situatiilor pe care legea, prin art.43(3) le-a dat in competenta ?sectiilor
comerciale ale instantelor judecatoresti?, potrivit procedurii de drept comun ? aspect relevat si de
prevederile art.215 din Normele metodologice date in aplicarea O.G. nr.88/1997 privind
privatizarea societatilor comerciale, cu modificarile ulterioare, prin trimiterea la Cap. V3, carora
nu li se poate da o alta interpretare, pentru ca s-ar adauga la lege, ceea ce nu poate fi admis ? stiut
fiind ca reglementarile procedurale referitoare la competenta materiala nu pot fi stabilite decat
prin lege, iar normele date in aplicarea legii nu pot deroga de la aceasta.
In considerarea celor sus aratate, a obiectului cererii dedusa judecatii ? care excede sferei celor
date de lege in competenta curtii de apel, ca instanta de fond, a prevederilor art.2 pct.1 lit.a
C.pr.civ.
Curtea apreciaza ca, in speta, competenta judecarii cauzei, in prima instanta, apartine sectiei
comerciale a tribunalului.
Asa fiind, in temeiul art.159 alin.1 pct.2 C.pr.civ., Curtea va admite exceptia de necompetenta
materiala, invocata din oficiu si conform prevederilor art.158 alin.3 C.pr.civ. va dispune
declinarea competentei solutionarii cererii disjunse in favoarea sectiei comerciale a Tribunalului

11
 Universitatea Spiru Haret
Fiscalitate in context comunitar
-2010-
Bucuresti, pe raza de competenta teritoriala a caruia isi au sediul partile litigante.

Curtea de Apel Bucuresti, Sectia comerciala, sentinta nr.218/2000

FORMULAR-TIP
SESIZARE
1. Datele de identificare a reclamantului
a) Numele şi domiciliul/ Denumirea şi sediul
_______________________________________________
_______________________________________________

b) Reprezentat/reprezentată de
_______________________________________________
_______________________________________________
_______________________________________________
c) Număr de telefon/ Fax/ Adresă de e-mail
_______________________________________________
_______________________________________________
2. Datele de identificare a pârâtului
a) Numele şi domiciliul/ Denumirea şi sediul
_______________________________________________
_______________________________________________
_______________________________________________
b) Reprezentat/reprezentată de
_______________________________________________
_______________________________________________
_______________________________________________
c) Număr de telefon/ Fax/ Adresă de e-mail
_______________________________________________
_______________________________________________
3. Obiectul litigiului
_______________________________________________
4. Motivarea în fapt a pretenţiilor reclamantului
_______________________________________________
_______________________________________________
_______________________________________________
_______________________________________________
_______________________________________________
5. Motivarea în drept a pretenţiilor reclamantului
_______________________________________________________________________ 6.
Modul în care reclamantul este afectat de litigiul în cauză
_______________________________________________

12
 Universitatea Spiru Haret
Fiscalitate in context comunitar
-2010-
_______________________________________________
_______________________________________________
_______________________________________________
7. Eforturile depuse de părţi pentru soluţionarea pe cale amiabilă a
litigiului
_______________________________________________
_______________________________________________
8. Soluţia sau măsurile propuse de reclamant pentru soluţionarea
litigiului
_______________________________________________
_______________________________________________
_______________________________________________
9. Procedura agreată în vederea soluţionării litigiului
a) mediere;
b) procedură contencioasă.
10. Alte informaţii considerate necesare pentru buna soluţionare a
litigiului
_______________________________________________
_______________________________________________
_______________________________________________
_______________________________________________
Semnătura/ Ştampila

13
 Universitatea Spiru Haret
Fiscalitate in context comunitar
-2010-

BIBLIOGRAFIE
 WWW.AVOCATURA.COM
 WWW.ANRCTI.RO
 WWW.E-JURIDIC.RO
 Legea 554/2004 – legea contenciosului administrativ
 Legea 29/1990
 Legea 112/1995
 Legea 99/1999
 G. Peiser, Contentieux administratif, Dalloz, Paris, 2001, pag. l
 C. G. Rarincescu, Contenciosul administrativ român, Editura Alcalay, Bucureşti,
1937, pag, 31
 R. N. Petrescu, Drept administrativ, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2004, pag. 366

14