In perioada educatiei fizice grecii au atins o dezvoltare greu de egalat de alte

popoare, vechea Elada poate fi considerate ca o epoca de aur a educatiei fizice, iar
exercitiile fizice ale grecilor formeaza cel mai interesant capitol al istoriei educatiei fizice,
un model ramas pana in zilele noastre, susrsa de inspiratie si progres. Ca parte
integranta a culturii, educatia fizica a cunoscut mai multe stadii de dezvoltare care pot fi
reunite in doua mari etape: perioada preclasica sau preelenica (de la origini pana in anii
1200 i.Hr.) si perioada clasica sau elenica ( din 1200 i.Hr. pana in sec.al-V-lea d.Hr.)

In perioada preelenica pe teritoriul Greciei s-a dezvoltat o civilizatie proprie, numita

“egeeana”, pentru ca teritoriul unde a inflorit in special au fost insulile din Marea Egee.
Aceasta civilizatie este cunoscuta sub denumirea de “minoica” de la legendarul rege
Minos al Cretei, unde a tins apogeul. Cu toate ca a fost proprie zonei insulare, aceasta
civilizatie s-a infiltrat in Grecia Continentala, unde a luat contact cu populatia indo-
europeana a “aheienilor” pe care a influentat-o puternic.Cele doua mari centre
continentale ale acestei culture au fost cetatile Tirint (patria lui Hercule) si Micene.

Invazia popoarelor venite din nord, in special a dorienilor a distrus aceasta civilizatie,
iar existent ei a fost cunoscuta abia dupa ce expeditiile arheologice din perioada
moderna au scos la iveala de sub ruine, urme care au relevant o viata cultural, sociala,
religioasa cu nimic mai jos decat cea din secolele urmatoare. Descoperirea in secolul al
XIX-lea, de catre germanul Schiemann a ruinelor Troiei a fost confirmarea deplina a
existentei acestei civilizatii.

Alaturi de obiecte de arta, in special basoreliefuri datand din anii 2000 i.Hr. pe care
erau reprezentate scene de lupta (pugilat, tranta, lupte cu taurii), cele mai importante
dovezi care atesta practicarae exercitiilor fizice in acele timpuri se gasesc in
documentele literare “Legenda Argonautilor” si “Poemele Homerice”.

Legenda Argonautilor, compusa de Apolonius din Rhodos prin sec. al III-lea i.Hr.
descrie expeditia lui Iason cu corabia Argos pentru aducerea “lanii de aur” din Colchida.
In timpul expeditiei, argonautii se opresc pe o insula din Marea Egee si participa la
jocurile care se organizau aici.Sunt pomenite jocurile de palestre, cursele de cai,
pugilatul,trasul cu arcul. Orfeu primeste un premui pentru cantecele sale. Din intreaga
descriere reiese pe de o parte caracterul sportive al practicarii acestor exercitii dar si
asocierea lor cu religia, poezia si muzica, asocierea care va caracteriza conceptia
greaca despre educatie fizica pe tot parcursul sau istoric.

Poemele Homerice au o importanta documentara imensa pentru pentru cunoasterea

vietii cultural a Greciei din perioada cuprinsa intre secolele al XII-lea si al VIII-lea i.Hr.
Epopeea homerica cuprinde doua pasaje referitoare la practicarea exercitiilor fizice de
catre vechii greci. Unul face parte din cartea a XXIII-a din Iliada fiind episodul care
descrie inmormantarea lui Patrocle, ucis de Hector. Jocurile si intrecerile constituie
punctul cel mai important.

In cartea a VIII-a din Odiseea este descrisa epopeea lui Ulise.Naufragiat pe insula
feacilor (fenicieni) acesta a fost invitat de regale Alcinaus sa asiste si apoi sa participe
la intrecerile lor care constau in aruncarea sulitei, tranta si alergare. Sunt descries jocuri
cu mingea,precum si dansuri executate de fii regelui.

Prezenta acestor descrieri in poemele homerice atesta vechimea si raspandirea

exercitiilor fizice in randul vechilor greci, precum si faptul ca ele au devenit tarditionale
inca in periaoad Greciei preelenice.

Civilizatia aheiana a atins apogeul intre anii 1400-1200 i.Hr. perioada in care cetatile
Tirint si Micene au ajuns la maxima inflorire, iar influenta lor s-a extins pe teritoriul
Greciei continentale.Razboiul troian a fost ultimul act al acetei expansiuni.

Dupa o perioaad care a durat cateva sute de ani,Grecia devine din nou un centru al
civilizatiei lumii antice, viata politica fiin concentrata in jurul a doua mari centre, opuse
din mai multe puncte de vedere: Atena, intemeiata inteemiata de urmasii ionienilor si
Sparta, intemeiata de urmasii invadatorilor dorieni.

Desi au existat diferente intre cele doua mari centre ale Greciei clasice, Atena si
Sparta, una dintre preocuparile principale ale poporului grec indiferent de cetate era
aceea de ingrijirea atenta si continua atrupului si spiritului.In Grecia clasica se
contureaza din ce in ce mai clar o conceptie sistematica despre educatie, conceptie in
care grija pentru educatie fizica era asezata pe primul plan. In aceasta perioada
educatia a devenit una dintre functiile fundamentale ale statului, iar marii filozofi au fost
preocupati sa precizeze cat mai clar scopurile si sa gaseasca cele mai potrivite metode
si mijloace de realizare.

Nota caracteristica a procesului de educatie ii era aproape in exclusivitate perioada

cuprinsa intre 14 si 18 ani. Daca la inceput, parcticarea gimnasticii era rezervata
exclusiv celor din clasele bogate, din secolul al IV-lea i.Hr., in urma reformelor lui Solon,
acest drept il aveau toti tinerii nascuti liberi. Gimnastica se invata in „Palestre”, institutii
scolare specifice. Toti participantii avea corpul complet gol, nuditatea fiind o regula
generala pentru orice exercitii gimnastice, atat in scoala cat si cadrul unor intreceri.
Practicarea exercitiilor cu corpul gol era posibila datorita climei calde, pentru ca se
obisnuia ungerea pielii cu diverse unguente si uleuri, precumm si presararea cu nissip
dar si pentru ca un trup armonios dezvoltat constituia motiv de mandrie pentru orice
barbat grec. Etimologic, cuvantul „gimnastica” provine din aceasta caracteristica a
practicarii exercitiilor fizice de gatre vechii greci. „Gymnazien” insemna „a se dezbraca,
a ramane gol”, iar gimnastica ear conceptia greceasca „arta care se executa cu corpul
gol”.
 Exercitiile gimnastice se invatau si se practicau sub directa indrumare a „pedotribilor”.
Pregatirea lor era empirica, ei fiind recrutati cel mai adesea din randul fostilor practicanti
ai exercitiilor fizice. Mai tarziu a aparut o noua categorie de educatori in domeniul
educatiei fizice: ”gimnastii”. Acestia erau oamenii co u pregatire completa avand si
cunostinte medicale, fiind pedagogi si medici in egala masura.

Exercitiile fizice si deprinderile motrice care au alcatuitfondul educatiei fizice din Grecia
antica, au fost clasificate in trei mari categorii, dupa scopurile pe care le urmau si
metodele pe care le foloseau:

 Gimnastica propriu-zisa - al carei scop era formarea omului prin exercitii care sa-i
dezvolte forta si indemanarea;
 Orchestrica – alcatuita din dansuri pentru formare unei tinute frumoase si
educarea sensibilitatii prin muzica si dans;
 Agonistica – prin jocurile si intrecerile care-i sunt caracteristice avea ca scop
evidentierea calitatilor fizice si morale ale participantilor, dar si intarirea vointei si
a caracterului.

Gimnastica greceasca era alcatuiata dintr-un numar nu foarte mare de exercitii, destul
de simple ca tehnica de executie si care nunecesitau aparate speciale.Acestea erau:
alergarea, saritura libera, lupta, aruncarea cu discul, aruncarea cu sulita, (considerate
exercitii usoare), pugilatul si pancratiul, (cotate ca exercitii grele). Se mai adaugau
dansurile si exercitiile cu mingea.

Aruncarea discului ear unul dintre exercitiile pur sportive, acest ge de arunacare
neavand nici o legatura cu vanatoarea sau exercitiile militare. Discul a fost la inceput din
lemn sau piatra, iar mai tarziu din arama, rotund si turtit,cu suprafata ornamentata de
figurine cizelate. El aveauu un diametru de 32 cm si o greutate