Găină Sanda Maria

clasa a X-a A
 Profesor Florin Iancu

Războiul dintre Irak şi S.U.A.

Invazia Irakului din 2003 (denumită şi Războiul din Irak, Al Doilea Război din Golf şi
Al Treilea Război din Golf) a fost un război între Irak şi o coaliţie de ţări condusă de Statele
Unite, care a rezultat în detronarea lui Sadam Husein.

Antecedente
În 1993, prin războiul din Golf, Irakului i s-au impus o serie de sancţiuni din partea
Naţiunilor Unite care stabileau, printre altele, un embargou şi obligaţia ca toate armele de
distrugere în masă să fie distruse. Regimul preşedintelui irakian de la acea vreme, Sadam
Husein, s-a opus colaborării cu inspectorii ONU, în ciuda consecinţelor embargoului asupra
populaţiei, şi a tuturor atacurilor la care era supusă ţara de către forţele britanice şi americane.

Prin invazia Irakului din 2003, preşedintele american George W. Bush a situat Irakul
pe o aşa-numită axă a răului, acuzând regimul lui Sadam Husein de a deţine cantităţi mari de
arme de distrugere în masă, de a avea legături cu Al-Qaida, şi de a fi un pericol iminent pentru
Umanitate, bazându-se pe presupuse informaţii secrete.

În întreg procesul de inspecţie al ONU, un grup de inspectori condus de Hans Blix, nu s-

au găsit arme de distrugere în masă. Inspectorii au acuzat cu diverse ocazii Irakul, pentru că
nu colaborau cu aceştia, deşi nu considerau că există motive să se gândească la existenţa unor
arme interzise. Acest argument a fost folosit de Bush, care a afirmat că irakienii îi minţeau pe
inspectori. Surse din Consiliul de Securitate al ONU au afirmat mai târziu că dacă Statele
Unite nu ar fi atacat, în scurt timp s-ar fi demonstrat că Irakul nu avea nici o armă de
distrugere în masă.

După ce timp de luni întregi a presat Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite ca să

aprobe o rezoluţie care să sprijine invazia, lucru care nu a reuşit să îl facă datorită lipsei de
sprijin, Bush a făcut o reuniune cu aşa-numitul Trio al Azorelor (cu toate că se referea la patru
personalităţi), format de el însuşi, de Tony Blair, prim-ministrul Regatului Unit, José María
Aznar, preşedintele spaniol şi prim-ministrul portughez Durão Barroso, pentru a anunţa
crearea unei alianţe care avea scopul de a invada Irakul şi de a-l detrona pe Hussein. Reacţia
opiniei publice mondiale a fost în general ostilă, în special prin realizarea unor manifestaţii
mondiale contra războiului din Irak, dar acestea nu au fost băgate în seamă de alianţă.

„Irak”, spunea liderul irakian, "nu are interes în război. Nici un funcţionar irakian, nici
un cetăţean irakian nu şi-a exprimat cea mai mică dorinţă de a intra în război. Întrebarea se
adresează celeilalte părţi: Oare nu încercaţi să găsiţi un pretext pentru a justifica un război în
Irak?
 Invazia
La 20 martie 2003 a început invazia coaliţiei în Irak, care viola flagrant Dreptul
Internaţional şi care nu dispunea de aprobare din partea Consiliului de Securitate al Naţiunilor
Unite. Trebuie menţionat însă că din peste 200 de războaie declanşate şi purtate de la
înfiinţarea acestui for internaţional (O.N.U.) până astăzi, doar vreo 2 au fost purtate la
instigarea şi cu aprobarea acestuia, restul, care reprezintă covârşitoarea majoritate, fiind
purtate fără nici un fel de aprobare a forurilor internaţionale, fapt care desigur, n-a deranjat
deloc franja antiamericană a diplomaţiei internaţionale, care se grăbeşte însă să critice din
persepctiva dreptului internaţional actuala intervenţie americană, deşi acest drept internaţional
nu a fost aplicat, cum ne arată observaţia de mai sus, aproape niciodată în materie de război,
război care este o chestiune vitală a unei entităţi statale, drept pentru care toate statele lumii
preferă să-şi rezerve dreptul suveran de decizie

Merită menţionat apoi şi faptul că aceste puţine războaie care au fost aprobate totuşi de
către O.N.U., au fost pregătite juridic şi declanşate tocmai ca urmare a presiunilor americane
(războiul din Coreea şi primul război din Golf, din timpul primului preşedinte Bush).

Conflictul a fost de scurtă durată, şi cu daune minime pentru armatele invadatoare,

datorită inegalităţii între forţele implicate: consecinţă a unui deceniu de embargo, Irakul a dus
lipsă de apărare antiaeriană, iar armata şi economia sa se aflau în condiţii proaste. În timpul
războiului, armata irakiană nu a folosit nimic ce ar fi semănat cu o armă de distrugere în masă,
deşi este fapt istoric admis că ea a folosit arme de distrugere în masă (în speţă arme chimice)
în confruntarea cu Iranul) .

Crime contra umanităţii

În procesul de invadare s-au produs şi multe pierderi civile. Printre imaginile cele mai
difuzate s-a aflat fetiţa purtată în braţe de bunicul său cu picioarele distruse, însă au existat
multe cazuri similare, care nu au fost atât de popularizate. Aşa-numitele "bombe inteligente"
au demonstrat că presupusa capacitate de a lovi doar obiectivele militare avea limitele ei.
Multe gospodării civile şi câteva spitale au fost afectate de incendii. Câteva ambulanţe cu
răniţi civili au fost lovite de proiectile ale forţelor americane. În plus, muzee şi edificii
considerate a aparţine Patrimoniului Istoric al Umanităţii au fost afectate de explozii în
mijlocul haosului şi în timpul asediului şi mai târziu cucerirea Bagdadului. Aceste realităţi
tragice, care fac parte din decorul oricărui război, fie el şi cel mai chirurgical posibil, trebuie
puse însă în perspectiva corectă care arată că anual, dictatorul Irakian omora mii de cetăţeni
irakieni şi tortura alte mii de indivizi în închisorile regimului, iar în cariera sa acesta a
practicat genocidul contra populaţiei de religie diferită de aceea a clicii conducătoare (de ex.,
şiiţii din sud - populaţie civilă!!! - , care reprezintă în fapt majoritatea populaţiei ţării, au fost
bombardaţi cu artileria atunci când s-au revoltat contra regimului sunit al lui Sadam Husein
după primul război din Golf, iar kurzii din nord au avut şi ei parte în repetate rânduri la
tratamente genocidiace similare. În plus, aşa cum constatăm azi, majoritatea covârşitoare a
victimelor în Irak sunt populaţie civilă sacrificată inutil în luptele inter-religioase şi inter-
irakiene. A vorbi patetic în astfel de condiţii despre victimele produse de invazia care a
înlăturat unul dintre cei mai sângeroşi dictatori ai planetei şi încearcă să construiască un regim
democratic (într-un colţ de lume în care acest tip de guvernare lipseşte în mod absolut) astfel
încât disputele inter-reliogioase să fie tranşate politic şi nu violent, devine un exerciţiu de
neseriozitate.

Cameramanul de televiziune José Couso, de la televiziune spaniolă TeleCinco a fost

ucis de către un tanc american, când acesta filma terasa Hotelului Palestina. Guvernul spaniol
format de Partidul Popular a refuzat să ceară explicaţii Statelor Unite sau să înceapă o
investigaţia a celor întâmplate. Trupele britanice, însărcinate cu controlul sudului ţării, nu au
avut remuşcări când au intrat în gospodăriile civile irakiene cu câini antrenaţi, violând
tradiţiile ţări şi umilind locuitori acelei regiuni, în special locuitorii Basorei.

Perioada postbelică
După înlăturarea regimului bathist (socialist) irakian, S.U.A. şi-au proclamat victoria.

Aşa a început ocuparea Irakului de către coaliţia internaţională.

Ocuparea Irakului, condusă de armata americană cu sprijinul Regatului Unit, Poloniei

şi într-o proporţie mai mică de alte ţări aliate, încearcă oficial să înlocuiască sistemul impus
de Saddam Hussein, după prăbuşirea acestuia, cu un sistem democratic (încă supervizat de
Statele Unite) şi să reconstruiască infrastuctura civilă devastată de forţele de ocupare în timpul
invaziei Irakului din 2003.

Pentru a organiza reconstrucţia, s-a creat un Birou de Reconstrucţie şi Asistenţă

Umanitară. Din aprilie până în mai 2003, ORHA a fost condus de generalul Jay Garner,
înlocuit mai târziu de administratorul civil american Paul Bremer.S-a început împărţirea
anumitor puteri cu un consiliu de guvernare irakian provizoriu.O problemă gravă de rezolvat
de către forţele de ocupaţie este instabilitatea şi câteva cazuri de inexistenţă, ale serviciilor de
furnizare a apei potabile, gazului şi a electricităţii, distruse de americani în timpul invaziei.
Bremer a anunţat că suveranitatea şi controlul total vor fi conferite guvernului irakian la 30
iunie 2004. La 28 iunie Bremer, reprezentând guvernul Statelor Unite, a oferit formal
suveranitatea guvernului irakian. În practivă, acest guvern este limitat puternic, datorită
absenţei unor importanţi lideri sciiţi, lipsa de control asupra activităţii trupelor străine şi
atacurile teroriste ale rezistenţei irakiene.

Costul invaziei

„În cinci ani, SUA au pierdut 3.700 de oameni în Irak şi au cheltuit 406
miliarde de dolari până la sfârşitul anului 2007. Practic, americanii cheltuiesc
12,5 miliarde de dolari pe luna cu războiul din Irak, care va deveni în curând cel
mai scump din istoria SUA. Congresul american estimează că preţul războaielor
din Irak si Afganistan se va ridica la 2.400 de miliarde de dolari, iar 70% din
bani se vor scurge in Irak. În comparaţie, războiul din Golf a costat 88 de
miliarde, cel din Vietnam - 518 miliarde, iar cel din Coreea - 456 miliarde de
dolari la valoarea actuală.”

Ziarul Financiarul 2008

 Pierderi irakiene

Numărul pierderilor irakiene nu este cunoscut. La Londra, Iraq Body Count estimează
doar cifrele publicate - între 59287 şi 65121 civili irakieni ucişi. Binecunoscuta revistă
medicală Lancet folosind tehnici epidemiologice a calculat un număr de peste 600000
irakieni ucişi în patru ani de către agresori. [necesită citare]

Pierderi americane

Oficial 3217 militari americani activi decedaţi în patru ani. 13357 răniţi, plus 10685
răniţi grav.

Pierderi din bugetul american

Oficial peste 351 miliarde de dolari US în patru ani (de trei ori bugetul României în
2007). Oficios peste două trilioane (2000 miliarde de dolari irosiţi).

Pierderi de sănătate mintală la americani

155000 militari americani au cerut îngrijiri psihiatrice în 2006, 209000 în 2007 plus
263000 care se estimează în 2007 că vor fi îngrijiţi în 2008. Eforia Spitalelor Militare
(Veterans Administration) a cerut 2,96 miliarde de dolari US pentru îngrijiri medicale
psihiatrice pentru anul fiscal 2008 cu 545 milioane US dollars mai mult (23 %) faţă de 2006.