Sunteți pe pagina 1din 72

Managementul riscurilor

şi piaţa de asigurări din


România
CUPRINS
Introducere....................................................................................................................3
Metodologie ...................................................................................................................4
I. PARTICULARITĂŢILE ŞI IMPORTANŢA ACTIVITĂŢII DE ASIGURARE
.........................................................................................................................................5
I. 1. Asigurări. Consideraţii generale.........................................................................5
I. 1. 1. Apariţia şi evoluţia asigurărilor...................................................................5
I. 1. 2. Definiţia asigurărilor....................................................................................6
I. 2. Funcţiile şi beneficiile asigurărilor......................................................................7
I. 3. Factori de influenţă în activitatea de asigurare....................................................9
I. 3. 1. Influenţa asigurărilor asupra economiei.......................................................9
I. 3. 2. Influenţa factorilor de mediu asupra activităţii de asigurare.....................10
I. 4. Elementele tehnice ale asigurărilor....................................................................13
I. 5. Clasificarea asigurărilor.....................................................................................15
II. MANAGEMENTUL GENERAL AL SOCIETĂŢILOR DE ASIGURARE...18
II. 1. Management. Consideraţii generale.................................................................18
II. 1. 1. Definiţii ....................................................................................................18
II. 1. 2. Scurt istoric...............................................................................................18
II. 3. Tipuri de management în asigurări...................................................................23
III. MANAGEMENTUL RISCURILOR ÎN SOCIETĂŢILE DE ASIGURĂRI 25
III. 1. Managementul în asigurări..............................................................................25
III. 2. Riscul în asigurări............................................................................................26
III. 3. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Institutul de Management în
Asigurări....................................................................................................................27
III. 4. Controlul riscului.............................................................................................30
III. 4. 1. Definiţia şi importanţa controlului riscului.............................................30
III. 4. 2. Aplicaţii ale tehnicilor de control al riscului...........................................33
III. 4. 3. Reasigurarea............................................................................................35
III. 4. 4. Controlul pierderilor datorate problemelor de mediu înconjurător.........39
IV. PIAŢA ROMÂNEASCĂ DE ASIGURĂRI ÎN CONTEXT NAŢIONAL ŞI
INTERNAŢIONAL....................................................................................................40
IV. 1. Piaţa asigurărilor în România..........................................................................40
IV. 2. Evoluţia activităţii de asigurare în România..................................................42
IV. 3. Dezvoltări şi tendinţe în industria asigurărilor între anii 2004-2008..............48
IV. 5. Cu privirea spre viitor.....................................................................................54
Concluzie......................................................................................................................59
BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................61
ANEXE.........................................................................................................................64

2
Introducere

Odată cu recunoaşterea de către oameni a necesităţii de a se ajuta reciproc în cazul


unor daune au apărut şi asigurările şi reasigurările. Activitatea de asigurare este foarte
importantă deoarece este o prestaţie care oferă, intermediează, negociează şi încheie
contracte de asigurare şi reasigurare, după care închasează primele, din care lichidează
daunele de acoperirea cărora a garantat prin contract. Fondurile alcătuite din primele
de asigurare colectate sunt investite, fructificate. Bazându-se pe principiul mutualităţii,
colectează bani şi constituie un fond la care participă toţi asiguraţii însă îi
îndemnizează doar pe aceia care suferă de pagube în seama cărora s-au alcătuit aceste
fonduri.

„Dacă ar fi după mine, aş scrie cuvântul ”asigurare” pe uşa fiecărei case şi pe


fruntea fiecărui om pentru că sunt convins că pentru sacrificii neconceput de mici,
familii întregi pot fi protejate împotriva catastrofelor care le-ar putea distruge pentru
totdeauna... Abia atunci aş putea fi mulţumit, căci asigurarea protejează familia în
cazul ivirii unei nenorociri şi a unor pagube ireparabile...”

Winston Churchill

În lucrarea mea deci voi prezenta asigurările, evoluţia acestora, importanţa pe care o
au şi factorii care îi influenţează. Apoi voi prezenta funcţiile şi tipurile de management
din asigurări, cu axare pe managementul riscurilor, specific societăţilor de asigurare –
aceasta constituind un capitol separat. În final voi prezenta piaţa asigurărilor din
România pe plan naţional şi pe plan internaţional – la nivel european şi la nivel global.

3
Metodologie

"New York-ul nu este opera oamenilor, ci a asigurătorilor – fără asigurări, n-ar


exista zgârâie-nori, deoarece nici un muncitor n-ar accepta să lucreze la o asemenea
înălţime, riscând să facă un plonjon mortal şi să-şi lase familia în mizerie; fără
asigurări, nici un capitalist nu ar investi milioane pentru a construi astfel de clădiri,
pe care un singur muc de ţigară le-ar putea transforma în scrum; fără asigurări,
nimeni nu ar circula cu automobilul pe străzi.

Chiar cu un Ford, un bun şofer este conştient de faptul că în fiecare clipă riscă să
dea peste un pieton." (Văcărel & Bercea, 2007)

Henry FORD

Trăim într-un secol în care totul se asigură – părţi ale corpului, animalele de casă, tot
ce mişcă sau înseamnă bani sau sursă de venit, sau valoare pentru cei interesaţi. Chiar
şi citatul mai sus menţionat subliniează acest fapt, deşi a fost scris la începutul
secolului al XX-lea. Deşi apariţia propriu zisă se plasează la sfârşitul secolului al
XVII-lea, în Londra, această tendinţă de a ne proteja, de a ne asigura bunurile şi
apartenenţele exista odată cu apariţia proprietăţilor private, cu apariţia bunurilor.

În Occident şi SUA se practică la un alt nivel, decât în România. Consider că în


România deabia acum începe să se sofistice serviciile şi produsele de asigurare. Cred
că există un mare potenţial de dezvoltare în această direcţie, aş dori să-mi continui
studiile tot în această direcţie şi acesta este şi motivul faptului că am ales să-mi scriu
lucrarea de licenţă pe această temă.

Pe parcursul aceştor ani axarea n-a fost doar pe partea financiară – a finanţelor ci
aceasta s-a împărţit între management – oameni şi cooperare şi numere. De aceea
caracterul de management al lucrării.

4
I. PARTICULARITĂŢILE ŞI IMPORTANŢA ACTIVITĂŢII DE
ASIGURARE

I. 1. Asigurări. Consideraţii generale

I. 1. 1. Apariţia şi evoluţia asigurărilor

Putem să spunem că asigurările au apărut odată cu apariţia societăţii umane şi a


economiei, economiile de schimb, cu elementele corespunzătoare pieţei de schimb,
banii şi diversele instrumente financiare; şi economiile naturale. Asigurarea poate fi
privită încă din aceste timpuri ca o formă ajutătoare între indivizii din societate. De
exemplu, dacă a avut loc un incendiu sau un alt fel de eveniment devastator,
comunitatea şi-a adunat puterile pentru a ajuta pe cei care au avut de suferit pentru a fi
ajutaţi şi ei la rândul lor, dacă au ei pierderi de suferit. Aceste tehnici sunt încă în
uzură în zonele în care economiile de schimb moderne nu au reuşit să pătrundă încă,
cum ar fi de exemplu Uniunea Sovietică. (Asigurări şi reasigurări, 2007)

Asigurarea, aşa cum este percepută acum în secolul al XXI-lea îşi are rădăcinile în
Londra. Am citit despre două feluri de izvoare – asigurările de clădiri, devenite
necesare după marele incendiu din 1666, care a distrus 13,200 de case. Nicholas
Barbon a fost cel care a înfiinţat prima companie de asigurări de incendii din Anglia,
denumită The Fire Office. (Piaţa Asigurărilor în România) Cea de-a doua abordare a
apariţiei este cea a apariţiei asigurărilor maritime la finalul anilor 1680. londra avea o
importanţă mare ca centru comericial căci era locul principal de întâlnire a
comercianţilor. Exista o cafenea care era vizitată de proprietarii de nave, de neguţători
şi căpitani şi astfel a devenit o sursă de informaţie în domeniu, de aici a pornit şi ideea
asigurărilor maritime. Astăzi, liderul pieţei de asigurări maritime şi a alte tipuri
specializate, este Lloyd’s of London, descendent al proprietarului de cafenea de la
sfârşitul secolului al XVII-lea, Edward Lloyd.

In Statele Unite ale Americii, activitatea de asigurare a pornit deasemenea cu


asigurările pentru incendii în anii 1732, în Charles Town, fiind popularozate de
Benjamin Franklin, prin fondarea unei companii care colecta contribuţii în vederea

5
prevenirii incendiilor – Philadelphia Contributionship for the Insurance of Houses
from Loss by Fire, în anul 1752. (Asigurări şi reasigurări, 2007)

Primele forme de apariţie au fost contractile comerciale prin care s-au înţeles de a
împărţii atât profitul, cât şi pierderea, dacă se produce. Aceste contracte consensuale
au fost urmate de cele apărute în Londra şi apoi în marile oraşe Europene ca
Amsterdam sau Venezia.

I. 1. 2. Definiţia asigurărilor

La fel ca multe alte domenii sau definiţii, şi asigurările pot fi abordate din mai multe
unghiuri, astfel există posibilitatea de a scoate în evidenţă numeroase definiţii şi reies
diferenţe de opinie faţă de termen. In general deci asigurarea reprezintă un instrument
social prin care un grup de persoane – asiguraţii, doresc să-şi transfere riscul către o
altă parte – aceştia fiind asigurătorii, în schimbul unei plăţi de sume bani – prima de
asigurare, şi a promisiunii ca în momentul apariţiei unei daune, acestea vor fi
acoperite. Caracterul de instrument social îl are deoarece persoanele şi organizaţiile se
ajută reciproc prin plata unor prime de asigurare, pentru a avea o protecţie împotriva
unor evenimente neprevăzute dar posibile. Toţi care fac parte din aceste organizaţii
sunt expuşi la riscuri similare. Riscul se transferă către asigurător prin semnarea unui
contract denumit poliţă de asigurare şi prin plata primelor de asigurare. Aceste prime
formează un fond din care urmează să se plătească daunele la momentul când acestea
apar şi conform contractului.

O altă definire a asigurărilor pune accentul pe transferul riscului prin dispersare şi


distribuţie. Plasarea variabilităţii rezultatelor aşteptate către un asigurător fiind
dispersarea riscului, distribuţia riscului fiind reprezentată prin plata primelor de
asigurare de către entităţi. (Gavriletea, M. D, 2002 :17)

Pe de altă parte asigurările pot fi abordate din punct de vedere financiar, în sensul
general, asigurările reprezentând o clasă aparte de operaţiuni financiare, atât prin
scopul lor, cât şi prin comportamentul celor doi parteneri, asiguratul şi asigurătorul.
Este nevoie de analiza comportamentului partenererilor, mai ales a asiguraţilor, pentru

6
a putea cuantifica indicatori de comportament uman. Acestea se au în vedere
conceptul de preferinţă pentru o decizie sau alta, concept care se bazează pe noţiunea
de utilitate a unei acţiuni sau decizii. Ceea ce economiştii moderni numesc utilitate, nu
reflectă altceva decât ordonarea preferinţelor, situaţiile preferate fiind cele în care
utilitatea este maximă.

În Legea nr. 32/2000, noţiunea de asigurare este “operaţiunea prin care un asigurător
constituie, pe principiul mutualităţii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr
de asiguraţi, expuşi la producerea anumitor riscuri, şi îi îndemnizează pe cei care
suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum şi pe
seama celorlalte venituri ca urmare a activităţii desfăşurate”. Tot legea, defineşte
activitatea de asigurare ca fiind “în principal, oferirea, intermedierea, negocierea,
lichidarea de daune, activitatea de regres şi de recuperare, precum li investirea sau
fructificarea fondurilor proprii şi atrase prin activitate desfăşurată”

Cartea scrisă de către Armeanu Dan în cartea sa, Risc şi incertitudine în asigurări,
prezintă conceptele fundamentale din teoria utilităţii şi modalităţile de aplicare a
acestora în domeniul asigurărilor. Sunt concepte de utilitate şi risc, necesare pentru
luarea deciziei optime. Asigurările trebuie să facă faţă riscurilor în sensul variabilităţii
sau incertitudinii. Asigurătorii au rolul de intermediari financiari, valoarea produselor
de asigurare fiind percepută de către clienţi în funcţie de soliditatea societăţii de
asigurare din punct de vedere financiar, astfel solvabilitatea având un rol important.
(Armeanu, 2005:7-9)

I. 2. Funcţiile şi beneficiile asigurărilor

Principala funcţie a asigurării este cea care a stat la baza apariţiei şi a dezvoltării
asigurărilor, aceea de compensare a pagubelor, în cazul asigurărilor de bunuri şi de
răspundere civilă, dacă e vorba de prejudicii materiale; şi plata sumelor asigurate în
cazul asigurărilor de persoane şi de răspundere civilă, dacă sunt prejudicii corporale.
Cea de-a doua funcţie este cea de prevenire a pagubelor, dezvoltându-se mai ales după
cel de-al doilea război mondial, fiind exercitată pe două căi principale:

7
• Prin finanţarea unor activităţi de prevenire a calamităţilor şi a
accidentelor, de exemplu construirea de diguri de protecţie împotriva inundaţiilor,
lucrări de împăduriri, desecări, irigaţii, finanţarea unor programme educaţionale
pentru asiguraţi, etc. Totdată se sprijină şi activitatea de cercetare în diferite
domenii, căci poate fi mai convenabil să se plătească fonduri pentru cercetare decât
să se plătească ulterior despăgubiri, care ajung la un nivel mai înalt.

• O a doua cale este stabilirea unor condiţii de asigurare care să oblige


asiguratul la o conduită preventivă permanentă, prin decăderea din dreptul la
despăgubire în cazul neîndplinirii unor măsuri de limitare a pagubei sau
participarea asiguratului la acoperirea unei părţi din pagubă.

Cea de-a treia funcţie este funcţia financiară, a căpătat o importanţă tot mai mare în
ultimele decenii. Este vorba de centralizarea temporară a sumelor, pe care le plasează
pe piaţa capitalului în scopul obţinerii unor venituri suplimentare. Cea mai mare parte
a profitului se generează datorită acestei funcţii. O parte din primele de asigurare va fi
pus deoparte pentru formarea fondului de asigurare şi a rezervei matematice şi
diferenţa este cea care este utilizată la cea de-a treia funcţie, cea financiară.

Există şi funcţii secundare ale asigurărilor, cum ar fi:


• Facilitarea accesului la credite, credite de export, credite ipotecare sau de
consum, etc.

• Contribuia după unii substanţială la „exportul invizibil1”, prin plata primelor


externe

• Consultanţa oferită de societăţile de asigurare asiguraţilor pe linie de


subscriere, prevenire a daunelor, prejudiciilor, evaluare, litigii, etc.

Astfel putem spune că asigurările oferă beneficii fundamentale, previne dificultăţile


financiare sau chiar falimente, pierderi economice. Cel mai important este însă
prevenirea daunelor, dacă este posibil, nu încheierea unor poliţe de asigurare. Studiile
statistice elaborate şi publicate în industria asigurărilor poate fi de ajutor în acest sens.
1
Export invizibil = vindere de servicii în (sau la) alte ţări, DEX online

8
Oamenii conştientizează rolul asigurărilor şi riscurile la care sunt expuşi şi putem
spune că asigurările vor deveni o parte integrantă a vieţii românilor, nu doar ceva
impus de lege.

I. 3. Factori de influenţă în activitatea de asigurare

I. 3. 1. Influenţa asigurărilor asupra economiei

Societăţile, prin activitatea lor de asigurare, sunt creatoare de valoare adăguată.


Odată cu creşterea veniturilor, nevoile sunt satisfăcute în mai mare parte şi astfel
partea veniturilor care poate fi sacrificată bunurilor şi serviciilor care nu sunt de primă
necesitate, cum ar fi şi asigurările.

Prezintă importanţă pentru economie şi pentru faptul că oferă locuri de muncă pentru
un număr mare de persoane. Oferă nu doar locuri de muncă ci şi posibilitatea de a face
bani lângă un alt loc de muncă prin statutul de agent.

Are o importanţă mare şi din punct de vedere financiar deoarece este o ramură
participantă la oferta de capital de împrumut. Societăţile de asigurare au obligaţia
de a constitui rezerve de prime şi de daune. Aceste rezerve cu formă bănească, sunt
fructificate în condiţiile cele mai bune şi sigure. La stabilirea primei se i-a în
considerare venitul ce poate fi obţinut pe piaţă prin fructificarea lor. Se plasează în
acţiuni, obligaţiuni sau participaţii ale societăţilor comerciale, în bonuri de tezaur,
obligaţiuni sau alte împrumuturi de stat, depuneri pe termen la bănci, achiziţionarea de
bunuri imobiliare, etc. Astfel îşi îndeplinesc cea de-a treia funcţie, de intermediar între
asiguraţi, cei care oferă resursele, şi persoanele fizice şi juridice care solicită resurse de
împrumut. Acest proces de intermediere financiară, monetară şi nemonetară, are
efecte pozitive asupra stabilităţii mondei naţionale, prin contribuţia la consolidarea
echilibrului monetar.

Atunci când împrumuturile sunt acordate pe baza poliţelor de asigurări de viaţă, atunci
plasamentele societăţilor pot avea şi un caracter monetar pentru că masa monetară
creşte cu sumele acordate în acest fel asiguraţilor, aceasta însă este, într-o măsură
nemsemnificativă.

9
Balanţa de plăţi este influenţată prin activitatea de reasigurare efectuată de către
asigurători. Activitatea de reasigurare în multe cazuri depăşeşte cadrul naţional după
care apar fluxuri în valută, în formă de prime, comisioane, despăgubiri sau participări
la beneficii primite sau plătite. Aceste fluxuri de numerar pot influenţa în mod
pozitiv sau negativ balanţa de plăţi.

Poate fi considerat şi ca un factor de reducere a incertitudinii economice, căci prin


încheierea contractelor de asigurare ei oferă protecţie, viitorul capătă astfel o anumită
certitudine, adică o garanţie cu privire la sprijinul financiar. Bunurile distruse pot fi
înlocuite, ca şi consecinţele diminuării sau pirderii capacităţii de muncă sau să facă
faţă răspunderii civile faţă de terţi.

Aşadar am văzut ce influenţă are activitatea de asigurare asupra economia unei ţări, în
cele ce urmează vom analiza factorii economiei care au efect asupra lor. Mediul în
care societăţile de asigurare îşi desfăţoară activitatea.

I. 3. 2. Influenţa factorilor de mediu asupra activităţii de asigurare

Aşa cum activitatea de asigurare are efect asupra economiei unei ţări, aşa şi economia
şi mediul în care o societate îşi desfăşoară activitatea are efect asupra asupra ei.

Volumul primelor de asigurare creşte odată ce creşte numărul cerora care


conştientizează utilitatea serviciilor şi produselor de asigurare ca mijloc de protecţie; şi
odată cu creşterea veniturilor realizate de participanţii eocnomiei. În cazul persoanelor
juridice, parametrii sunt puţini diferiţi. Poate veni vorba de complexitatea proceselor
tehnologice, gradul de tehnicitate a utilajelor din dotare, valoare bunurilor aflate în
depozite. Autoprotecţia nu este deajuns în anumite situaţii, de aceea societăţile
comerciale decurg de multe ori la serviciile oferite de societăţile de asigurare – cele
mai frecvente sunt asigurările de transport. Toţi factorii care au efect asupra
produsului intern brut, au efect şi asupra creşterii sau scăderii volumului primelor de
asigurare.

E foarte important ca organizaţia societăţii să fie conştientă de variabilele endogene şi


exogene care pot influenţa demersul activităţilor în unitate. Factorii exogeni sunt cei

10
care ar putea reprezenta o sursă de complicaţii, deoarece societatea nu le poate
schimba, nu poate decât să se acomodeze tendinţelor în aşa fel încât să aibă beneficii
după. Dacă considerăm societatea ca fiind un sistem deschis, toate elementele ale
conducerii – structura organizatorică, sistemul informaţional, procesul decizional,
sistemele, metodele şi tehnicile de management sunt sub inlfuenţa mediului extern.
Mediul extern se împărţeşte în mediul general – megamediu, şi cel specific.

Megamediul este compus din elementele enumerate mai jos:

• Mediul tehnologic care se referă la nivelul maţinilor şi echipamentelor, a


tehnologiilor şi a licenţelor, dotările organizaţiilor pe baza cărora îşi pot
îmbunătăţii activitatea. Este important deoarece stabileşte nivelul costurilor de
producţie, influenţează nivelul productivităţii muncii, calitatea produselor şi
serviciilor, şi al profitului. Tehnologiile se schimbă foarte repede, societăţile
suprevieţuiesc în cazul în care reuşesc să ţină pasul.

• Mediul economic este cel în care se produc, se distribuie şi se consumă bunurile şi


serviciile. Sunt reprezentaţi prin piaţa internă şi internaţională, puterea de
cumpărare a populaţiei, potenţialul financiar al economiei, ritmul de dezvoltare
economică sau pârghiile economico – financiare. Fiecare societate, înainte de a-şi
începe activitatea, face un studiu de piaţă, pentru a identifica şi a cuantifica aceşti
factori, de care depinde şi profitabilitatea activităţii lor. Se fac cercetări în legătură
cu puterea de cumpărare, preţuri şi concurenţa. Doar după aceste studii se decide
ce fel de produse sau servicii vor fi oferite, căror segmente de piaţă, prin ce canale
de distribuţie, etc. Tot de mediul economic ţine şi ritmul dezvoltării economiei, în
urma căreia se lărgeşte piaţa de desfacere, posibilităţile de creditare şi puterea de
dezvoltare.

• Mediul politico – legal este sistemul legal şi guvernamental actual în ţară. Are
influenţă asupra societăţi deoarece ei dictează ritmul şi arată drumul, prin
adoptarea şi aplicarea legilor care afectează firmele. Cadrul legislativ – normativ
este iarăşi un element care influenţează activitatea în mediul economic. Poltica

11
externă dictată de către guvern are efect asupra strategiilor unor firme prin
orientarea spre import sau export.

• Mediul socio – cultural. Acesta este reprezentat de atitudinile, valorile normelor de


conduită, comportamentelor şi tendinţelor demografice caracteristice. Este un
element de mare importanţă pentru societăţile şi corporaţiile transnaţionale care
trebuie să se confrunte cu aceste diferenţe culturale, adaptându-şi produsele şi
serviciile acestora. De mediul socio – cultural ţine şi nivelul de dezvoltare a
învăţământului deoarece acesta determină calificarea şi pregătirea profesională şi
culturală a pieţei de muncă şi implicit eficienţa activităţii.

• Mediul internaţional îşi creşte importanţa odată cu extinderea globalizării. Este


vorba de factorii din afara ţării de origine a unei firme, ce poate influenţa
activitatea acesteia.

Toate aceste aspecte sunt supuse permanent schimbărilor şi este rolul managerilor să le
urmărească, să le identifice, pentru a putea lua decizii în urma cărora, să se obţină
profit, fără ca aceste schimbări să fie ameninţări activităţii firmei. Toate cele
enumerate mai sus sunt elemente care au influenţă nu doar pe societăţile de asigurare
ci toate prezente pe piaţă.

Mediul specific ţine de toţi participanţii economiei cu care o societate interacţionează.


Aceştia sunt în primul şi primul rând, clienţii. Clienţii sunt sursa de profit al fiecărei
societăţi, aşadar fiecare se străduieşte a satisface nevoile acestora. Concurenţa este
importantă deasemenea, cu efect pozitiv, zic eu, ajută la perfecţionarea şi
îmbunătăţirea produselor şi a serviciilor. Concurenţii sunt cei care oferă şi produc
servicii şi produse similare sau aceleaşi. Furnizorii sunt cei care aduc resursele
necesare funcţionării unei societăţi. Piaţa forţei de muncă este reprezentată de toţi cei
care lucrează pentru firmă, care fac posibilă oferta de servicii şi produse, deci e foarte
important pentru o firmă ce fel de personal îşi angajează. Autorităţile de stat sunt
reprezentaţii elementului din megamediu, mediul politico – legal, organizaţii care
aplică şi urmăresc respectarea legilor. (Managementul în asigurări, 2007)

12
I. 4. Elementele tehnice ale asigurărilor

Indiferent de formele în acre se perfectează, asigurările au ca elemente comune


următoarele;:

a. Subiecţii asigurării – întotdeauna sunt asigurătorul şi asiguratul, legaţi prin


contract, pe baza legii sau prin obligaţii reciproce. Asigurătorul este persoana
juridică care adiministrează fondul de asigurare şi care, în schimbul primei de
asigurare plătite, îşi asumă obligaţia de a plăti asiguratului despăgubiri sau suma
asigurată. Asiguratul este cel care plăteşte prima de asigurare în schimbul
garanţiilor., fiind ori persoană fizică ori juridică. În general el este cel care
contractează asigurătorul. Putem însă distinge şi părţi independente de asigurare şi
distincte de părţile principale amintite mai sus. Este vorba de contractant, el fiind
cel care solicită asigurarea însă nu neapărat el va fi şi beneficiarul despăgubirilor.
Mai putem distinge şi beneficiarii, ei fiind cei care beneficiează de beneficiile
despăgubirilor. Cele trei pot fi persoane diferite. De exemplu: tatăl meu are un
apartament care este dat în chirie. Eu voi fi cea care doreşte să încheie un contract
de asigurare, rezident, eu voi fi contractantul. Asiguratul va fi tatăl meu, deoarece
el este cel care este proprietarul apartamentului, iar beneficiarul va fi chiriaşul,
deoarece daunele despăgubite vor fi pentru el, pentru că el locuieşte acolo.

b. Obiectul asigurării este bunul,persoana sau răspunderea civilă asigurată, interesul


pecuniar asigurat.

c. Riscul asigurat este defapt obiectul asigurării, motivul încheierii asigurărilor. Este
evenimentul şi efectele acesteia care ar trebuie amortizate, apariţia acestora
însemnând riscul. Exemple sunt incendiul, grindina, decesul, accidente, etc.

d. Interesul asigurat, adică interesul în contractarea asigurării este elementar,


deoarece aceasta justifică asigurarea bunurilor, persoanelor sau a răspunderilor
respective. Nu se pot încheia asigurări pentru avarierea sau distrugerea bunurilor
aparţinând altor persoane, cu care asiguratul nu are nici o răspundere sau pe viaţa
cuiva cu care nu există nici o legătură. La asigurările de bunuri, interesul asigurat

13
aparţine proprietarului bunului. Sunt şi excepţii cum ar fi contractul CIF sau
exemplul de la punctul 4. b. La asigurările de persoane interesul asigurat este legat
de evenimentul privind persoana, la producerea căruia asigurătorul plăteşte suma
asigurată, iar pentru asigurările de răspundere civilă interesul este legat de
raporturile care intervin între asigurat şi terţele persoane păgubite, asiguratuul fiind
obligat să acopere daunele provocate acestora.

e. Suma asigurată este suma stabilită care trebuie plătită de către asigurat, pe baza
contractului sau a legii, pentru garanţia pe care asigurătorul i-o acordă. Are două
elemente, prima netă, destinată constituirii fondului de garanţie curent şi adaosul la
prima netă, cu mai multe destinaţii, cea mai importantă fiind realizarea de profit.
Prima de asigurare se stabileşte în funcţie de cota tarifară şi suma asigurată. Cotele
tarifare sunt stabilite de către asigurători, în aşa fel încât acestea să acopere toate
cheltuielile produse de asigurările încheiate, iar suma asigurată depinde de
asigurat.

f. Paguba, dauna, avaria este pierderea, cheltuiala sau paguba împotriva căreia s-au
încheiat contractele de asigurare.

g. Despăgubirea de asigurare depinde de sistemele de acoperire în asigurările de


bunuri, acestea au în vedere paguba. Dacă aceasta este totală, se face diferenţă
între cazul în care suma asigurată este mai mare ca paguba şi în care nu. În nici un
caz nu se plăteşte o despăgubire mai mare decât suma asigurată. Celălat caz este
cel al pagubei parţiale, când facem diferenţă între sistemul acoperirii proporţionale,
sistemul acoperirii primului risc şi sistemul acoperirii limitate, cu franşiză
deductibilă sau nedeductibilă, mărime absolută, relativă sau mixtă.

h. Durata sau perioada de asigurare este cea în care părţile îşi au drepturile şi
obligaţiile. La asigurările de bunuri aceste perioade sunt de cel mult un an, în cazul
asigurărilor de viaţă durata poate fi de 5, 10, 12, 20 de ani. Este important deoarece
răspunderea asigurătorului acţionează doar în cadrul acestei perioade. (Ciumaş, C.,
2009:58-68)

14
I. 5. Clasificarea asigurărilor

Clasificarea asigurărilor poate fi de foarte multe feluri, depinde de abordarea acesteia.


În cele ce urmează voi clasifica asigurările din punct de vedere al obiectului asigurării,
de caracterul obligativităţii şi din punct de vedere al naturii şi tipului raporturilor.

Dacă criterul ales este obiectul asigurării atunci avem trei tipuri de asigurări, de
persoane, de bunuri şi de răspundere civilă. Asigurările de persoane ţin de riscurile
care pot afecta starea fizică a oamenilor, acestea pot fi de mai multe feluri, ca de:

• Asigurări de viaţă – supravieţuire, deces

• Asigurări de accidente – invaliditate permanentă sau temporară

Asigurările de bunuri acoperă riscurile referitoare la bunurile personale şi include toate


categoriile de active – animale şi culturi agricole la fel. Asigurările de răspundere
civilă legală, profesională a persoanelor fizice şi juridici pentru eventualele daune
produse terţilor.

Din punct de vedere al caracterului obligativităţii avem


• Asigurări obligatorii – caracterizate prin faptul dă sunt reglementate prin lege.
Motivul obligatoriu derivă din frecvenţa ridicată de apariţie a riscurilor asigurate
dar şi severităţii unor daune cu frecvenţă scăzută. Ceam mai cunoscută formă de
asigurare obligatorie este asigurarea de răspundere civilă auto şi se pune în discuţie
instituirea obligativităţii asigurării clădirilor. Alte bunuri care necesită asigurare
obligatorie sunt bunurile achiziţionate prin leasing sau rate, imobilele cu care se
girează în favoare băncilor. O altă caracteristică, şi chiar diferenţă faţă de
asigurările facultative este faptul că suma asigurată nu este aleasă de către asigurat
ci este determinat, pe baza legii şi a bunului asigurat.

• Asigurările facultative – sunt caracterizate prin faptul că încheierea contractului se


realizează prin liberul consimţământ al părţilor şi prin poliţa de asigurare. Primele
de asigurare în acest caz sunt mai mari, însă sumele asigurate sunt alese de către
asigurat.

15
Un alt criteriu menţionat a fost cel al naturii şi tipului de raport care au loc între
asigurat şi asigurător, după care ea poate fi:

• Asigurare directă - încheiată direct între asigurător şi asigurat

• Asigurare indirectă – încheiată prin intermediari – agenţi de asigurări care


reprezintă interesele asigurătorului şi brokerii, care reprezintă interesele
asiguratului şi a asigurătorului, în acelaşi timp. (Gavrileta, M. D., 2002:20-22)

Ultimul mod de clasificare al asigurărilor, cea în funcţie de subiectele raporturilor de


asigurare, este important deoarece una dintre acestea este folosit pentru a transfera
riscul la o altă societate de asigurare. Facem distincţie între asigurări şi coasigurări; şi
reasigurări. În cazul asigurărilor şi coasigurărilor este vorba de asigurări directe, în
cazul coasigurărilor însă este vorba de mai mulţi asigurători, printre care se va împărţii
îndemnizaţia conform riscurilor asumate. Reasigurarea este o asigurare făcută de către
un asigurător către alt asigurător, reasigurătorul având datoria de a suporta o parte din
îndemnizaţii.

Există desigur şi alte clasificări a asigurărilor, voi enumera câteva dintre criteriile pe
baza cărora se pot face clasificări. Acestea sunt:

• Regimul juridic

• Teritoriul pe care se acordă acoperirea

• Natura raporturilo ce se stabilesc între asigurat şi asigurător

• Riscul asigurat

• Locul unde se petrec evenimentele asigurate

• Interesul pecuniar al asigurării

• Cei mai importantă clasificare este însă făcută de leguitor, astfel în Legea 32/2000
privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor la articolul 3, alineat 1

16
se prevede că activitatea de asigureare se grupează în asigurări de viaţă şi asigurări
generale, acestea fiind stabilite prin norme. (Ciumaş, C., 2009:38-39)

17
II. MANAGEMENTUL GENERAL AL SOCIETĂŢILOR DE
ASIGURARE

II. 1. Management. Consideraţii generale

II. 1. 1. Definiţii

Managementul este activitatea şi arta de a conduce, ansamblul activităților de


organizare, de conducere şi de gestiune a întreprinderilor, ştiinţa şi tehnica organizării
şi conducerii unei întreprinderi.2

Managementul poate fi şi organizaţia şi coordonarea unor activităţi, în concordanţă cu


anumite politici, pentru a atinge obiective deifinite clar. Deseori este inclus între
factorii de producţie, ca maşinile, materialele sau banii care stau la dispoziţia firmelor.
Conform Peter Drucker, management guru, managementul are două dimensiuni –
marketingul şi inovaţia.

Managementul este o formaţie din directorii şi managerii care au puterea şi


responsabilitatea de a lua decizii şi de a conduce o societate. Are mai multe funcţii,
cea de-a formula politica firmei şi a organizaţiei, planificarea, controlul, împărţirea
optimă a resurselor pentru a atinge obiectivele politicii firmei. Numărul managerilor
începe de la unu şi urcă la sute şi mii, ca în companiile multinaţionale.3

Oricare definiţie am lua în considerare, putem să spunem că obiectivul principal al


activităţii de management este cel de a utiliza şi împărţi resursele în aşa fel încât ele să
ducă la îndeplinirea golulirol şi obiectivelor.

II. 1. 2. Scurt istoric

Deosebim trei curente – cel clasic, caracterizat prin planificarea punctuală a muncii,
muncitorii trebuie aleşi şi învăţaţi cu grijă şi ştiinţific, munca şi răspunderea fiind
împătţită între muncitori şi manageri, managerii fiind cei care controlează şi verifică

2
http://dexonline.ro/
3
http://www.businessdictionary.com/

18
munca. Acest curent a fost reprezentat de Frederic Winslow Taylor, Henri Fayol, Max
Weber şi Henry Ford.

Cel de-al doilea curent are ca nucelu personajul, se studiează relaţiile umane – Elton
Mayo, Mc Gregor; şi atitudinea corporaţională, studiată de Sigmund Freud, Lewin,
Barnard şi H. Simon. Se formează grupul de muncă, muncitorii nu mai sunt trataţi ca
nişte motoare sau maşinării, ci ca persoane care pot fi stimulaţi. Se pune accent pe
responsabilitate, comunicare şi încredere.

Cel de-al treilea curent este cel al perspectivelor de integrare. În acest curent societatea
este privită ca un sistem deschis, care are o relaţie strânsă cu mediul înconjurător.

II. 2. Funcţiile managementului (Managementul în asigurări, 2007)

După cum am definit şi mai sus, managementul are rolul de a direcţiona activităţile
personalului în aşa fel încât aceştia să ducă la îndeplinirea obiectivelor societăţilor. În
cazul societăţilor de asigurare, managementul are mai multe funcţii: planificaea,
organizarea, gestionarea resurselor umane, conducerea şi controlul.

a. Planificarea înseamnă identificarea obiectivelor şi stabilirea celui mai eficient mod


de atingere a acestora. Are deaface mai mult cu idei, decât lucruri sau personal.
Planificarea de altfel include următorii paşi:

• stabilirea misiunii şi scopului societăţii;

• stabilirea strategiei generale a societăţii;

• stabilirea obiectivelor pe termen lung;

• stabilirea obiectivelor pe termen scurt;

• stabilirea bugetelor şi a modului de alocare a resurselor;

• stabilirea politicii de firmă pe fiecare domeniu specific;

• stabilirea procedurilor şi instrucţiunilor de îndeplinire a sarcinilor.

19
Deşi capacitatea de vânzare are un rol foarte important, mai ales în cazul societăţilor
prestatoare de servicii, ca şi asigurătorii, planificarea şi coordonarea trebuie luată în
serios pentru eficienţa activităţilor. Se presupune identificarea resurselor precum şi
situaţia societăţii în mediul în care se află. Mediul se schimbă foarte repede şi pe multe
laturi, deci planificarea poate fi esenţială din punct de vedere al supravieţuirii
societăţii, o planificare eficae fiind garanţia succesului. Rolul său nu este de a
previziona viitorul sau a preveni greşelile ci minimalizarea situaţiilor în care societate
este luată prin suprindere, nepregătit. Astfel micşorând şi costurile neplanificate.

Principalul instrument al procesului de lanificare este planul, care trebuie să fie


simplu, practic, divizibil şi flexibil pentru a fi eficient. Rolul managementului este de a
armoniza obiectivele pe termen lung a societăţii cu cele pe termen scurt, în vederea
armonizării profitului. Toate acestea necesită planificare, acestea se vor desfăşura pe
plan organizaţional şi pe plan funcţional.

b. Organizarea determină modul în care munca este divizată în sarcini executabile.

Activitatea include:

• Stabilirea structurii organizatorice – stă la baza organizaţiei, pe care aceasta se


dezvoltă şi interacţionează. Structura organizatorică arată cine ce fel de autoritate
şi responsabilitate are în cadrul societăţii. Trebuie planificată şi revizuită periodic.
Deosebim structură ierarhică, funcţională şi ierarhic – funcţională.

• Definirea relaţiilor în cadrul societăţii

• Elaborarea unei fişe a postului pentru fiecare poziţie din structura organizatorică.
Fişa postului fiind o descriere a fiecărei poziţii în parte, stabileşte pozoţia în
ierarhie, responsabilităţile aferente, natura şi scopul acesteia.

• Stabilirea calificării necesare fiecărui post

20
c. Gestionarea resurselor umane este foarte important din punctul de vedere al
calităţii serviciilor pe care aceştia le oferă. Din păcate multe angajări se fac fără
prea multe formalităţi, astfel personalul nu întotdeauna va fi unul foarte calificat,
deci nu ca obţine rezultate satisfăcătoare. Acest element al planificării include
următoarele activităţi:

• Planificarea necesarului de personal

• Selectarea persoanelor potrivite pentru fiecare post

• Direcţionarea noilor angajaţi

• Pregătirea personalului

• Evoluţia carierei angajaţilor

d. Conducerea implică orientarea şi supravegherea activităţii angajaţilor pentru a


obţine o productivitate cât mai mare. Este important, deoarece dacă nu este
eficientă, nu este în conformitate cu planul stabilit şi asta duce la scăderea
productivităţii. Activităţile asociate funcţiei de conducere sunt:

• Delegarea autorităţii înseamnă realizarea unor obiective prin intermediul altor


persoane, cărora li se acordă autoritatea şi responsabilitatea necesară îndeplinirii
acelor obiective. Este sarcina principală şi cea mai dificilă a unui manager, mai
ales în cazul persoanelor care au ajuns să ocpe aceste posturi prin promovarea din
unul dintre departamente, deorece are tendinţa de a face totul singur. Elementul
principal al unei delegări eficiente este comunicarea responsabilităţilor şi a
autorităţilor în mod clar, şi presupune un flux de informaţii continuu.

• Motivarea – personalul trebuie să ştie clar ce fel de obiective le sunt stabilite şi


care sunt căile care duc la îndeplinirea acestora. Stimulentele sunt foarte
importante pentru că motivează personalul nu doar a rămâne la societatea la care
lucrează în prezent ci şi pentru a oferi o productivitate cât mai mare. Stimulenţii
pot fi formă bănească, salarii şi comisioane, sau stimulente nemonetare. Aceştia

21
sunt importanţi deoarece după un punct anume, banii deja nu stimulează
personalul, depinde de nevoile de bază a fiecăruia. În acest caz se oferă pachete de
beneficii care poate conţine contribuşii la programe de pensii private, participare la
profit sau la capitalul social al firmei, asistenţă medicală gratuită. Altele pot fi
beneficiile suplimentare cum ar fi automobilele de serviciu, telefoane, diurne sau
legitimaţii de membru la anumite cluburi. Alţi factori motivatori şi de importanţă
mare când vine vorba de calitatea serviciilor prestate sunt mediul de lucru, pentru
ca personalul să fie mândru că lucrează la acea societate şi nu la alta, să se simte
bine pe parcursul zilei de muncă pentru a putea acorda atenţie mai mare
activităţilor desemnate. Alt factor poate fi timpul liber, vacanţele şi zilele de
odihnă. Toate aceste elemente de motivare ţin de managerii societăţilor însă şi
personalul trebuie să coopereze când vine vorba de formarea unui mediu de lucru
favorabil.

• Coordonarea activităţilor

• Medierea conflictelor este în relaţie strânsă cu comunicarea interpersonală, cu cât


aceasta este mai bună, cu atât rezolvarea neînţelegerilor devine mai uşoară.

• Managementul schimbării

e. Controlul reprezintă funcţia de adaptare a activităţilor în vederea obţinerii


rezultatelor planificate. Aici se determină ce este ceea ce s-a realizat din ceea ce s-
a propus. Implică cinci activităţi

• Stabilirea unui sistem de raportare- se clectează şi se prezintă informaţiile într-o


formă care să faciliteze măsurarea performanţelor

• Stabilirea unui standard ca bază de măsurare a performanţelor

• Compararea rezultatelor obţinute cu standardul – înseamnă evaluarea rezultatelor


atât la nivel global cât şi la nivelul productivităţii angajaţilor. Vom avea astfel
evaluare a performanţelor societăţii şi cea a performanţelor individuale.

22
• Corectarea deviaţiilor de la standard

• Recompensarea

II. 3. Tipuri de management în asigurări

Deoarece activitatea unei societăţi de asigurări acoperă mai multe activităţi şi laturi,
managementul poate fi împărţit la fiecare aparte. Astfel vom avea mai multe tipuri de
management. Aceştia sunt următorii:

• Managementul serviciilor este foarte important deoarece stă la baza existenţei


acesteia, prin activitatea de vânzare. Acest sistem administrativ include sarcinile şi
programele menite să sprijine activitatea de vânzare şi să promoveze interesele
clienţilor şi ale societăţii. Activitatea include organizarea serviciilor prestate,
pentru ca acestea să fie eficiente şi pentru ca activitatea internă să fie coordonată
cu cea a agenţilor de asigurare. Urmează apoi analiza serviciilor administrative şi
tehnice, analiza productivităţii şi evaluarea performanţelor.

• Managementul vânzărilor relevă rolul agentului de asigurare în administrarea


activităţii sale. Reprezintă aplocarea procesului de management în domeniul
vânzărilor. Directorul de vânzări este cel care are sarcine de a coordona activitatea
de distribuire a produselor cu celelalte elemente ale programului de marketing.
Este esenţial a aminti faptul că managementul vânzărilor este în strânsă legătură cu
marketingul firmei. Managementul deci ţine de procesul de planificare, organizare,
gestionare a resurselor umane, conducere şi control, aşa cum am stabilit la punctul
2., însă toate acestea la elementul vânzării din cadrul managementului
marketingului. Este important deoarece agenţiile de asigurare au dou funcţii
primare, cea de vânzare a poliţelor de asigurări şi cea de a presta servicii
asiguraţilor, prestarea însă ţine de vânzări, dacă nu sunt vânzări, nu sunt clienţi
care să necesite servicii. (Managementul în asigurări, 2007)

• Managementul resurselor umane constă în ansamblul activităţilor orientate către


asigurarea, dezvoltarea, motivarea şi menţinerea resurselor umane în cadrul

23
organizaţiei, în vederea obţinerii obiectivelor, cu o eficienţă cât se poate de mare.
Se crează un plan pentru atragerea şi reţinerea persoanelor cu abilităţile de care
societatea are nevoie. Aceasta ţine de recrutare, selecţie, integrare, instruire,
recompensare, etc. Acestea sunt componentele managementului resurselor umane.
Managementul resurselor umane este cel care trebuie să fie atent şi să consolideze
relaţiilor, şi să gestioneze conflictele prin consilierea angajaţilor. (Managementul
resurselor umane)

• Managementul financiar are rolul de a asigura fundamentarea deciziilor. Este un


segment, o prelungire a managementului firmei în zona economică şi financiară.
Previziunea şi organizarea financiară este o componentă cu un rol deosebit în
preocupările organizaţionale ale firmei. ( Management financiar, 2006 )

• Managementul riscurilor are ca scop optimizarea riscului în aşa fel încât să se


maximizeze profitul sau să se diminueze chetuielile cu daunele produse de
evenimentele nedorite. Managementul are funcţia de identificare, măsurare, control
şi finanţare a riscurilor. (Gavriletea, M., 2000:19)

24
III. MANAGEMENTUL RISCURILOR ÎN SOCIETĂŢILE DE
ASIGURĂRI

III. 1. Managementul în asigurări

În plan teoretic, relaţia societăţii cu asiguraţii este unul bănesc de repartiţie, din care ei
formează fonduri specifice care sunt destinate acoperirii riscurilor asigurate. Pe plan
practic acestea sunt prestări de servicii, pe baza contractului de aisgurare, în care se
preiau riscurile. Managementul în asigurări are particularităţile sale. Acestea sunt
scopul, riscul, ramura, regimul juridic, bazele tehnice, implicaţiile factorilor aleatori,
natura capitalului, sfera de activitate, concurenţa sau publicitatea. Voi dezvolta doar
câteva dintre aceste particularităţi, cele mai importante, în consideraţia mea.

Scopul asigurărilor influenţează managementul în sensul că aceasta trebuie să


favorizeze condiţiile corespunzătoare pentru constituirea fondului de asigurare, pentru
evaluarea şi acordarea operativă a despăgubirilor sau a sumelor asigurate cuvenite,
după caz, şi adaptarea operativă a produselor de asigurare la cerinţele dinamice al
pieţei, atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional. Riscurile asigurate sunt foarte
variate şi complexe, deci e foarte important ca managementul să fia capabil să se
adapteze în fincţie de acestea.

Sistemul informaţional este, la fel, un element important al societăţilor de asigurare,


prin instituirea şi realizarea unui sistem informaţional al cărui rol este de a estima
pagubele viitoare, pe baza teoriilor probabilităţilor. Este conceput ca un ansamblu de
procedee, mijloace de colectare, prelucrare şi transmitere a informaţiilor. Are un
caracter trivalent complex – statistico – matematic, operativ – curent şi financiar
contabil. Se fac investigaţii şi cercetări, se folosesc date şi lucrări de caracter
demografic, ca recensămintele ale populaţiei, a bunurilor şi a averii, etc. Aceste date
sunt folosite pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea reţelei teritoriale sau
introducerea unor noi forme de asigurare. Alte date se folosesc pentru stabilirea sumei
asigurate cuvenite, modul de calcul al fondurilor şi rezervelor, stabilirea profitului, etc.
– date de acest gen sunt produsele vândute şi pagubele asigurate.

25
Regimul juridic este la fel important pentru că este unul riguros, deşi nu prea complex.
Sunt două probleme care se impun, unul se referă la folosirea procedeelor adecvate
pentru încasarea primelor datorate de asiguraţi iar altul priveşte aplicarea corectă a
mecanismului de constatare, evaluare a pagubelor, de stabilire a despăgubirilor şi de
plată către asiguraţi.

Ramura de asigurare are o signifaţie aparte pentru că impune adaptarea specifică a


managementului la acestea. De exemplu, asigurările de bunuri presupun o organizare
specifică, în funcţie de obiectul asigurării. Aici importanţa o are activitatea de
constatare şi evaluare a pagubelor, la care participă grupe de specialişti şi stabilirea
despăgubirilor. În asigurările de persoane, organizarea depinde de scop – gestionarea
distinctă a portofoliului, realizarea unei evidenţe clare pentru fiecare contract aparte,
cunoaşterea riguroasă a contractelor şi a situaţiilor actuale. Legea obligă societăţile de
asigurare a evidenţia separat asigurările de viaţă de cele generale, rezultatele financiare
fiind calculate în mod distinct de celelalte asigurări. (Cistelecan, L.& R, 2003:180-
184)

III. 2. Riscul în asigurări

Riscul este specific asigurărilor, constituie elementul esenţial al contractului de


asigurare, însă doar în cazul în care îndeplineşte anumite condiţii – juridice, tehnice,
economice - acestea fiind baza acelor riscuri care pot fi asigurabile. Deci, riscul
trebuie să fie:

• Posibil – în caz contrar ar fi lipsit de interes

• Real şi să prezinte un grad de periculozitate pentru asigurat

• Incert – adică să nu se cunoască factorii sub influenţa cărora, când şi unde se


produce – exista chiar şi o perioadă de carenţă şi de siguranţă4

4
Număr de zile precizat, de la încheierea asigurării până la data începerii răspunderii asigurătorului
pentru producerea riscului asigurat

26
• Independent de voinţa asiguratului – acei asiguraţi care se dovedesc a fi vinovaţi în
producerea pagubei, decad din drepturile de despăgubire, parţial sau total

• Trebuie să prezinte extensie teritorială pentru a constitui un fond de asigurare


alcătuit din prime de asigurare mai mici

• Să se producă cu o oarecare regularitate sau frecvenţă, pentru a putea fi observate


în vederea determinării probabilităţii producerii lor şi a primelor de asigurae

• Să prezinte caracter licit

Principalele accepţiuni ale riscului sunt – riscul asigurabil, riscul asigurat, riscul
asigurătorului, riscul exceptat, riscul maritim, obiectiv, tehnic, risc comun şi general,
constant şi variabil.

Riscul asigurabil şi riscul asigurat se deosebeşte prin faptul că, deşi pe ambii îl
constituie un eveniment viitor şi nesigur, pe riscul asigurat, pe lângă faptul că
îndeplineşte cerinţele pentru a fi preluat în asigurare, este şi agreat de acesta. Riscul
asigurătorului este iarăşi altul şi exprimă diferenţa între probablitatea de daune şi
frecvenţa efectivă a acesteia. Pe baza lor se determină răspunderea asigurătorului şi
primele de asigurare. Riscul exceptat este unul exclus, nu se preia în asigurare.

Problematica riscurilor în asigurări este foarte complexă şi este răspunderea


managerilor gestionarea acestora.

III. 3. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Institutul de Management în


Asigurări

CSA – Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este o autoritate administrativă


autonomă de specialitate, cu personalitate juridică care are menirea de a apăra
drepturile asiguraţilor şi de a promova stabilitatea activităţii de asigurare în România.
Misiunea lor este de a aplica legislaţia din domeniul asigurărilor imparţial, cu
onestitate şi promptitudine; de a proteja, în temeiul legii, consumatorii de produse de
asigurări; de a încuraja formarea unei pieţe sănătoase a asigurărilor; de a promova

27
necesitatea unei mai bune serviri a interesului public. În acest scop impun şi respectă
cele mai înalte standarde de etică, profesionale şi de calitate a muncii în toate relaţiile,
formale şi informale, cu persoanele, agenţiile şi companiile asupra cărora au efecte
politicile şi acţiunile Comisiei. (Misiune CSA)

Adoptă avize, norme, decizii şi circulare, sub semnătura preşedintelui, după deliberare
în şedinţe, apoi puse în aplicare. Comisia este formată din 7 membrii, dintre care 1
preşedinte, 2 vicepreşedinţi.

Membrii consiliului sunt:

• Preşedinte – Doamna Angela Toncescu, numită prin Hotărârea Parlamentului nr.


23/28.06.2006, pentru un mandat de 5 ani

• Vicepreşedinte – Domnul Tudor Balta, numit prin Hotărârea Parlamentului nr.


23/28.06.2006, pentru un mandat de 5 ani

• Vicepreşedinte – Domnul Constantin Buzoianu, numit prin Hotărârea


Parlamentului nr. 23/28.06.2006, pentru un mandat de 5 ani

• Membru – Domnul Albin Biro, reinvestit prin Hotărârea Parlamentului nr.


18/29.05.2002, pentru un mandat de 5 ani, cu începere din data de 28 iunie 2002

• Membru – Domnul Dan Constantinescu, reinvestit prin Hotărârea Parlamentului


nr.3/14.01.2010, pentru un mandat de 5 ani, cu începere din data de 1 februarie
2010

• Membru – Doamna Daniela Popa, numită prin Hotărârea Parlamentului


nr.3/14.01.2010, pentru un mandat de 5 ani, cu începere din data de 1 februarie
2010

• Membru – Domnul Corneliu Moldoveanu, numit prin Hotărârea Parlamentului nr.


23/28.06.2006, pentru un mandat de 5 ani (Consiliue CSA)

28
CSA a fost membru fondator al Institutului de Management în Asigurări, ISA, aceasta
fiin decisă în şedinţa din 9 decembrie, 2008.

ISA este un institut care se adresează persoanelor care lucrează în domeniul


asigurărilor, în intermedierile de asigurări şi are ca sop pregătirea, prefecţionarea şi
specializarea profesională. Coordonează activitatea de calificare profesională a
persoanelor care doresc să se implice în domeniu. În cadrul institutului funcţionează:

• Centrul de atestare a calificării şi de pregătire profesională continuă a


intermediarilor în asigurări şi în domenii similare;

• Centrul de pregătire şi perfecţionare profesională în asigurări, activităţi conexe şi


domenii similare;

• Centrul de pregatire in management;

• Centrul de documentare, cercetare şi publicistică în asigurări.

Pentru a oferi servicii şi produse de o calitate cât mai mare este nevoie de o
perfecţionare profesională continuă a persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în
acest domeniu. (IMA – Despre noi, 2008)

la fel ca CSA-ul şi IMA este o entitate profesională, specializată în educaţia


profesională. Este aprobată de către Parlament prin O.U.G. nr. 117/2007 pentru
modificarea Legii nr.32/2000, persoană juridică de drept privat, nonprofit. Conducerea
şi administrarea Fundaţiei este realizată printr-un consiliu. Componenţa acestuia este:

• Prof.univ.dr. Dan CONSTANTINESCU - preşedinte;

• Marinela NEMEŞ - membru;

• Marinela PRADA - membru.

Prin intermediul Centrului de cercetare, documentare şi publicistică, cu sprijinul unor


specialişti din mediul academic, IMA editează Revista Română de Asigurări

29
(Romanian Journal of Insurance). A avut deja trei apariţii, 2 pe anul 2009 şi unul pe
anul 2010. (IMA Despre noi, 2008)

III. 4. Controlul riscului

III. 4. 1. Definiţia şi importanţa controlului riscului

Activitatea de asigurare depinde de probabilitatea ivirii evenimentelor care au fost


asigurate de către ei. Din acest motiv este foarte important pentru o socitetate de
asigurare pentru a controla aceste riscuri, pentru a le evita, restrânge. S-au elaborat
multe teorii ân legătură cu clauzele de producere şi modalităţile de control al
accidentelor şi se explică diferite tehnici de control al riscului, din punct de vedere al
managementului riscului. Voi prezenta câteva dintre aceste teorii.

• Teoria dominoului a lui Heinrich a fost elaborată în anul 1920 şi susţine că toate
accidentele sunt rezultatul unui lanţ de cinci factori – mediul social, greşeala a unei
persoane, un act periculos şi/sau un risc mecanic sau fizic, accidentul în sine,
accidentul rezultat. A fost ceva nou din partea lui Heinrich, deoarece el a fost
primul care să se concentreze aspura erorilor umane, ca fiind cauzele producerilor
accidentelor industriale. A elaborat şi 11 metode pentru controlul acestor
accidente, aplicabile procesului de producţie şi oamenilor. Cele aplicabile
oamenilor sunt

a. utilizarea echipamentelor de protecţie,

b. implementarea programelor medicale pentru detectarea substanţelor toxice

c. pregătirea, educarea angajaţilor.

• Metodele generale de control a igienei industriale recomandă folosirea unor


materiale mai puţin periculoase, a echipamentelor de protecţie.

• Teoria eliberării energiei a lui Haddon, elaborată în anii 1970, care are la bază idea
că accidentele pot fi privite ca o cantitate de energie care esre eliberată şi care

30
afectează obiectele şi fiinţele la un nivel ce nu poat fi suportat de acestea. Înşirează
zece principii –

a. prevenirea formării energiei,

b. reducerea cantităţii de energie,

c. prevenirea eliberări energiei,

d. modificarea cantităţii sau a distribuţiei spaţiale a eliberării energiei,

e. separarea în spaţiu şi timp a energiei eliberate de o anumită structură,

f. interpunerea unei bariere fizice între energie şi structura susceptibilă de a fi


afectată,

g. modificarea suprafeţei de contact sau a structurii de bază ce poate fi afectată de


eliberarea energiei,

h. întărirea structurii ce ar outea fi deteriorată prin obligativitatea construcţiilor


speciale în zone seismice,

i. detectarea şi evaluarea rapidă a pagubelor,

j. luarea unor măsuri pe termen lung pentru reducerea posibilităţii de producere a


unor pagube în viitor.

• Tehnica revederii operaţiilor – TOR se bazează pe consideraţia că deficienţele


managementului pot reprezenta o cauză a eşuării eforturilor unei organizaţii în
atingerea obiectivelor sale. Sunt enumerate cinci principii de bază ale controlului
riscului:

a. Un act de nesiguranţă. O condişie de nesiguranţă şi un accident constituie


simptome ale faptului că în actul managerial se comite o anumită eroare.

b. Circumstanţele generatoare pot fi identificate şi controlate

31
c. Siguranţa poate fi controlată şi ea

d. Cheia performanţei o constituie elaborarea unor proceduri specifice de


management în vederea asumării responsabilităţii

e. Funcţia siguranţei este aceea de a localiza şi defini erorile operaţionale care permit
producerea accidentelor

Categorii de erori manageriale sunt:

a. Pregătirea neadecvată

b. Asumări necorespunzătoare ale responsabilităţii

c. Autoritate neclară

d. Supervizare neadecvată

e. Dezordine la locul de muncă

f. Planificare/organizare neadecvată

g. Deficienţe personale

h. Planificare/structură organizaţională slabă

• Siguranţa sistemului se bazează pe conceptul de sistem unic al universului ce


conţine multe sisteme interconectate. Astfel se analizează sistemul pentru a
previziona modul în care pot apărea defecţiuni şi să se poată lua măsuri pentru
prevenire a acestora.

• Abordarea din punct de vedere al managementului crizei, important din cauză că


cele mai multe situaţii de control se bazează pe aceasta. Implică planificarea,
organizarea, conducerea şi controlul bunurilor şi activităţilor. Rezultatul va fi
reducerea pierderilor pe care anumite situaţii de criză le pot provoca.

32
Controlul riscului este activitatea prin care se reduce frecvenţa, mărimea sau caracterul
imprevizibil al pierderilor datorare unui accident. Se concentrează în primul rând
asupra daunelor şi nu a sumelor plătite asiguraţilor. Restrângerea mărimilor pierderilor
de resurse nu se schimbă din cauza faptului că, de exemplu, se află într-o situaţie de
deflaţie. Prima dată trebuie identificat pericolul şi apot specificat măsurile de control.
Poate că măsura de control duce la micşorarea pierderilor din acea cauză însă poate să
ducă la creşterea frecvenţei sau a mărimii altor categorii de pierderi.

(Constantinescu, D.A, 1999:18)

III. 4. 2. Aplicaţii ale tehnicilor de control al riscului

Putem enumare cinci metode prin care acţionează controlul riscului.

• Evitarea riscului, ceea ce înseamnă că este imposibiliă apariţia unei pierderi,


probabilitatea de a suferi o pierdere, în acest caz este 0. În cazul evitării unei
acţiuni, nu este nevoie de măsuri de control sau de finanţare a riscului. Din acest
motiv are aplicaţii foarte limitate – nu se evită doar cheltuielile ci şi câştigurile
posibile, deoarece nu se fabrică produsul în aceste cazuri. Nu reprezintă o tehnică
fezabilă de control al riscului, nu este eficient. Şi chiar dacă se aleg alte modalităţi,
alte activităţi, acelea cu siguranţă vor genera riscuri. Este însă important în cazul în
care valoarea aştepttaă a pierderilor, dacă se produce riscul, este mai mare decât
valoarea beneficiilor dacă nu se produce riscul. În acest caz nu există interes pentru
serviciile şi produsele de asigurare.

• Prevenirea daunelor nu elimină în totalitate probabilitatea de înregistrare a


pierderii, însă reduce frecvenţa acestora, nu afectează însă mărimea daunelor.
Probabilitatea sau frecvenţa producerii apariţiei unei pierderi este acela care se
reduce. Se adaptează înainte de producerea riscurilor. Este important din
perspectiva societăţilor de asigurare, deoarece prin acestea se reduc şi costurile pe
care le poate avea – despăgubirile şi sumele asigurate plătite. Societăţile, în
contractele pe care le încheie cu asiguraţii, specifică în obligaţiile asigurătorului –
luarea unor măsuri de preveniere. În cazul neglijării acestora, societatea de

33
aasigurare nu plăteşte, sau plăteşte doar o parte din pagubă. În funcţie de tipul
asigurării acestea diferă însă au principalul obiectiv întreţinerea în condiţii bune a
bunului asigurat. Prevenirea daunelor este de fapt şi cea de-a două funcţie a
asigurării. Se face prin finanţarea unor activităţi de prevenire a calamităţilor şi
accidentelor, ca de exemplu: construirea de diguri de protecţie împotriva
inundaţiilor, lucrări de împăduriri, desecări, irigaţii, finanţarea unor programe
educaţionale pentru asiguraţi, etc. O altă modalitate este cea menţionată mai sus,
stabilirea condiţiilor de asigurare care să-l oblige pe asigurat la o conduită
preventivă permanentă.

• Reducerea daunei se referă la diminuarea mărimii acestuia, după ce s-a produs


riscul. Pentru a reduce dauna, specialiştii trebuie să-şi imagineze cam cum s-ar
petrece lucrurile şi ce măsuri ar trebui luate pentru a reduce mărimea şi
consecinţele posibile. Adevărul e că aceasta nu prea intră în sfera de influenţă
directă a societăţilor de aisgurare. Singurul mod în care ei pot să fie de influenţă
este în mod indirect, prin asiguraţii, pe care îi obligă prin contract la reducerea
daunelor, în caz contrar mărimea despăgubirilor va diferii de cea a pagubelor.
Daunele trebuie limitate de către ei, trebuie să încerce a salva cât mai multe, şi să
le păstreze în condiţii bune, pentru prevenirea degradării ulterioare.

• Separarea unităţilor expuse implică două tehnici asemănătoare. Unul eset separarea
entităţilor expuse şi crearea unor entităţi de rezervă – este rareori folosită ca
decizie singulară. În ambele cazuri obiectivul este de a reduce dependenţa de un
singur bun, activitate sau persoană.

• Transferul contractual al controlul riscului, ceea ce înseamnă o înţelegere dintre


societăţi în care se transferă expuneril la riscuri. Este o tehnică specifică
societăţilor de asigurări prin activitatea de reasigurare şi retroasigurare.

(Constantinescu, 1999:19-23)

34
III. 4. 3. Reasigurarea

Reasigurare este foarte importantă din punctul de vedere al societăţilor de asigurare,


este modalitatea cea mai importantă de preluare/predare a riscului. Conform Legii
136/1995, operaţiunile de reasigurare completează activitatea de asigurare prin cedarea
şi primirea unor riscuri pe piaţa internă şi internaţională de asigurări. Devine
importantă, deoarece societăţile sunt obligate a face faţă despăgubirilor datorate însă în
cazul în care fondul de asigurare este constituit de o singură societate, dace se produce
o daună de o extensie mare atunci acest fond poate deveni insuficient, solvabilitatea
societăţii fiind ameninţată. Din acest motiv se realizează dispersia riscurilor prin
mecanismul reasigurării.

Deosebim coasigurarea de reasigurare. Coasigurarea este cea în care un bun de valoare


mare este asigurat de mai multe societăţi participante, contractul realizându-se între un
asigurat şi mai mulţi asigurători, fiecare având cota sa de risc suportabilă în mod
independent.

În cazul reasigurării contractul se încheie între două societăţi de asigurare, persoane


juridice ambele, în care riscul este transferat către reasigurător, parţial sau în
întregime. În aceste condiţii reasiguratul este protejat împotriva riscului care depăşeşte
puterea sa financiară, iar în schimbul acesteia plăteşte prima de asigurare, cotă din
prima de asigurare iniţială. Dacă reasigurătorul decide să cedeze şi el la rândul său o
pare din asigurări, operaţia deja se numeşte retrocedare, compania cedentă fiind
retrocendent iar reasigurătorul fiind retrocesionar.

Există deosebiri între asigurările directe şi cele indirecte – reasigurarea sau


retrocedarea. Primul este că cele indirecte presupun existenţa unei asigurări directe,
fără existenţa unei asigurări directe, nu există riscul insolvabilităţii societăţii faţă de
asigurat. Reasigurările se contractează între două persoane juridice, asigurările directe
însă permit şi necesită! şi contractele cu persoane fizice. Îndemnizaţiile în cazul
asigurările directe pot fi în forma sumelor de asigurare şi despăgubiri, în cazul
asigurărilor indirecte întâlnim doar despăgubiri. Reasigurarea, prin natura sa, este o
activitate internaţională.

35
Reasigurare îndeplineşte şi un rând de funcţii, şi anume:

• Oferă protecţie împotriva insolvabilităţii şi astfel cresc capacitatea asigurătorilor de


a primi mai multe riscuri, decât ar fi capabile să accepte în condiţii normale.
Riscurile sunt transferate întradevăr transferate de la o societate la alta dar consider
că este important a menţiona faptul că aceste transfere fac posibil transferul
riscului de pe plan naţional pe plan internaţional.

• Obţinerea unui grad de stabilitate prin dispensarea pierderilor mai mari

• Dispersia riscurilor se practică prin reciprocitate

• Companiile de asigurare au posibilitatea de aprelua o gamă largă de servicii de la


marile companii de reasigurări

Contractele de asigurare încheiate pot fi de mai multe feluri – obligatorii, facultative şi


mixte. În cazul contractelor de asigurări obligatorii nu există posibilitatea selecţiei
riscurilor din partea celor douăpărţi, însă nu şi în cazul celor facultative când
reasigurătorul poate să accepte sau să refuze riscurile oferite de reasigurat. Contractul
mixt îmbină trăsăturile acestor două tipuri de contracte.

Clauzele comune speciale cuprinse în contractul de reasigurare sunt – limita de


subscriere, adică suma asigurată maximă care se compune din partea reţinută de
asigurător pentru contul său propriu şi cea care se cedează; limita de reţinere, procent
din limita de subscriere; acoperirea riscurilor subscrise prin cedare în reasigurare
exprimat ca procent din suma asigurată, modul de repartizare – procent din cotă sau
multiplu al plinului pe care reasigurătorul îl primeşte în reasigurare; condiţiile cedării
în reasigurare, aceasta se referă şa riscurile asigurate, la cota de primă şi moneda
aleasă; comisionul datorat de reasigurător reasiguratului, care acoperă cheltuielile de
achiziţie şi gestionare a asigurărilor cedate în reasigurare; şi participarea asigurătorului
la beneficiile reasigurătorului - acesta stabilindu-se procentual.

În cele ce urmează voi explica cum funcţionează reasigurarea, cu ajutorul unei figuri.

36
În cazul în care o companie doreşte să-şi asigure un bun de valoare foarte mare atunci
este foarte probabil ca acesta să nu fie asigurat de o singură societate de asigurare ci de
mai multe societăţi acestea fiind societăţile A, B, C şi D, ei fiind coasigurători. Fiecare
societate în parte îşi are cota de plată, compania C este cea care însă doreşte să se
acopere, încheiend contracte de asigurare cu societăţile de asigurare a, b, c, d, etc.
Astfel a, b, etc, h vor fi reasigurători. a la rândul lui decide de a-şi recupera o parte din
pierderi, pentru asta încheie contracte de reasigurare cu societăţile comerciale 1, 2,
etc., 8. Aceste contracte vor fi însă contracte de retrocesiune. Retrocesionarii pot fii
mai mulţi la număr, la fel ca şi asigurătorii sau reasigurătorii. Reasigurarea şi
retrocesiunea este în foarte mare măsură o afacere internaţională.

Asigurarea producerii unei eventuale evenimente

C
A
D
B

b e f h
a c
d g

1 2 3 4 5 6 7 8

37
Motivul încheierii acestor reasigurări nu este doar acela de a împărţii pierderile, de a
se acoperii şi a dispersa riscurile ci există şi alte motive pentru care asigurătorii sunt
gata să plătească. Unul dintre aceste motive este stabilirea costurilor implicate de
despăgubiri, profitabilitatea şi solvabilitatea fiind puse în pericol. Prin reasigurare
reuşesc stabilirea fluctuaţiilor costurilor. Alt motiv este flexibilitatea şi capacitatea de
garantare; finanţarea – pentru a putea menţine marja de solvabilitate. Asigurătorilor
direcţi li se permie să reducă din venitul rezultat din primele de asigurare o parte din
primele plătite de către asigurători, astfel îşi pot creaşte volumul afacerilor. Ultimul
motiv menţionat ar fi asistenţa tehnică şi alte tipuri de asistenţă oferite de către
societăţile reasigurătoare.

Există două mari metode de reasigurare, reasigurarea proporţională şi neproporţională.


În cazul reasigurării proporţionale variantele sunt reasigurarea cotă parte; excedent de
suma asigurată; proporţională mixtă (cotă şi excedent); proporţională pe bază de pool
de asigurare. Reasigurarea neproporţională se face în funcţie de volumul probabil al
daunei, răspunderea reasigurătorului fiind astfel limitată, cunoaşte două variante;
excedent de daună, oprire de daună.

Reasigurările financiare au apărut în anii 1970. nu există o definiţie universală însă se


poate descrie prin trei caracteristici:

• Recunoaşterea de ambele părţi a valorii temporale a banilor, acoperirea întregii


răspunderi civil în cadrul contractului

• Împărţirea portofoliilor prin intermediul rabaturilor la primele de asigurare, prin


intermediul unor comisioane mai mari sau prin intermediul extinderii protecţiei
oferite prin infracţiuni deductibile mai mici şi/sau limite mai mari

• Limita unei sume ce este în funcţuie de prima de asigurare plătită

Formele în care apar aceste contracte de reasigurare financiare sunt programele


retrospective pentru pierderi totale, acoperiri prospective împotriva riscurilor agregate
de pierdere sau transferuri de portofolii de pierderi. (Gulei Grădinaru, 2007:172-218)

38
III. 4. 4. Controlul pierderilor datorate problemelor de mediu înconjurător

Conceptul de management al riscului, în funcţie de interpretare, poate însemna


protejarea activelor şi a resurselor organizaţiei împotriva unor pagube legate de mediul
înconjurător sau împotriva pierderilor legate de protecţia mediului. În cazul
asigurărilor riscurile legate de mediul înconjurător nu pot fi asigurate ca de exemplu
poluarea. Managementul riscului legat de mediu trebuie controlat la nivelul
societăţilor, aceste riscuri nu se predau. (Constantinescu, 1999: 190)

39
IV. PIAŢA ROMÂNEASCĂ DE ASIGURĂRI ÎN CONTEXT
NAŢIONAL ŞI INTERNAŢIONAL

IV. 1. Piaţa asigurărilor în România

Piaţa românească de asigurări este în continuă dezvoltare. Tendinţa a fost de creştere


în ultimii 10 ani, însă criza economică a avut influenţă şi asupra acestor societăţi.
Conform unui articol publicat în mai 2010, piaţa asigurărilor din România se va
confrunta cu o adevărată piatră de încercare. Se aşteaptă ca la sfârşitul anului să se
vadă o stagnare a primelor brute subscrise la nivelul din 2009, declaraţie făcută de
Angela Toncescu, preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. În cadrul
Forumului Internaţional de Asigurări, organizat de Media XPRIMM, Cristian
Constantinescu, preşedintele UNSAR5, a spus că ritmul mişcării pieţei asigurărilor a
fost aceeaşi cu cel al economiei. Datorită măsurilor luate vor lovi consumul şi
investiţiile, motiv din care nici piaţa de asigurări nu va cunoaşte o creştere. (FIAR 6,
2010)

Ar fi fost un rezultat bun din partea pieţei de asigurare să stagneze în anul 2010,
raportat la anul 2009. Însă conform anunţurilor făcute de către CSA, piaţa a scăzut cu
5,29 % în trimestrul I, 2010, la 2,29 miliarde lei. Scăderea a fost înregistrată pe
segmentul de asigurări generale, asigurările de viaţă fiind cele care au înregistrat o
creştere, compensând astfel scăderea totală – 7,62 %. Creşterea pe nivel de asigurări
de viaţă demonstrează că românii au început să conştientizeze importanţa produselor
de protecţie. Motivul scăderii la nivel de asigurări generale – 6,74 % - se datorează
creşterii bruşte a asigurărilor facultative auto – casco, anticipat de CSA, având în
vedere modul de evoluare a pieţei de leasing şi acreditelor bancare. Revenirea va fi
posibilă doar în condiţiile revenirii pieţelor de care acesta depinde – leasing şi bancar.
(comunicat CSA, mai 2010)

Sumele aferente răscumpărărilor totale şi parţiale plătite de companiile de asigurări de


viaţă au scăzut cu 21,2% faţă de primul trimestru din 2009, de la o valoare de

5
Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România
6
Forum Internaţional de Asigurări

40
116.509.093 lei, înregistrată la 31 martie 2009, la 91.805.594 lei, la aceeaşi dată din
2010. Această evoluţie s-a făcut simţită încă din a doua parte a anului trecut şi CSA
consideră că asigurările de viaţă vor putea recupera în 2010 decalajul marcat în 2009,
estimează preşedintele CSA, doamna Angela Toncescu.

Distribuţia pe zone geografice a primelor brute subscrise la finele primului trimestru al


anului 2010 se prezenta astfel:

Tabel nr. 1, Distribuţia PBS pe zone geografice, T1 2010, Sursă: Raport CSA
9,35 %Zona Centru8,72 %Bucureşti 46,51 %

Zona SudZona Nord - Vest 7,92 %

Zona Sud – Est 6,98 %

Zona Vest 6,34 %

Zona Sud - Vest 5,3 %

TOTAL 91,12 %

Se zice însă că primul trimestru al fiecărui an este atipic şi din punct de vedere al
topurilor pieţei cât şi din cel al structurii subscrierilor. Constatarea referitoare la
primele 3 luni ale fiecărui an arată că acestea au o pondere de 27-28 %, în ultimii cinci
ani. Putem să spunem deci că tendinţa pe care o arată primul trimestru al anului 2010
este un final de an încheiat de piaţă. (Revista de Specialitate Insurance Profile, Issue
2/2010)

În anexă am prezentat nişte clasamente de top 10 companii de asigurare, date bazate


pe Revista de Specialitate Insurance Profile, rezultatele fiind neauditate. (Anexa nr. 1-
4)

Prima lege privind societăţile de asigurare a fost adoptată în 1995, este vorba de Legea
nr. 136 din 29 decembrie 1995, privind asigurările şi reasigurările în Românida. A fost
publicată în Monitorul Oficial al Româniai nr. 303 din 30 decembrie 1995. Noua lege
a fost adoptată în aprilie 2000, Legea 32 din 03. aprilie 2000, publicat în Monitorul

41
Oficial al României nr. 148 din 10. aprilie 2000. În anul 2001 a fost constituit Comisia
de Supraveghere a Asigurărilor, ceea ce a demarat şi procesul real de consolidare a
pieţei.

Prima etapă a procesului de consolidare a fost stabilirea unor noi limite de capital, în
funcţie de tipurile de produse practicate de fiecare companie, deoarece societăţile de
asigurare din România au fost puternic subcapitalizate. Rezultatul acestei mişcări a
fost reducerea drastică a numărului de societăţi de asigurare existente pe piaţă. O altă
selecţie se va face în funcţie de marja de solvabilitate, stabilită pentru a proteja
interesele asiguraţilor.

Faptul că în România pierderile au fost acoperite de stat pentru un timp îndelungat, a


obişnuit populaţia cu gândul că daunele se acoperă gratuit, deci adaptarea la protecţie
contra cost este una greoaie în România. Un alt motiv care îngreunează răspândirea
asigurărilor este lipsa de informaţia completă şi corectă în privinţă cu acestea,
formarea unei viziuni eronate despre asigurări. Pentru acestea se folosesc tehnici de
marketing agresive, care îşi au rezultatele însă acestea sunt nesemnificative atâta timp
cât piaţa de asigurări şi evoluţia acesteia depinde de forţa economică şi de politica
guvernului în domeniul asigurărilor. (Constantinescu, 2002:9-10)

În anexa nr. 5 este prezentată lista societăţilor de asigurare autorizate de Comisia de


Supraveghere a Asigurărilor din România, 2010.

IV. 2. Evoluţia activităţii de asigurare în România

Se consideră că principalul criteriu de selectare a societăţilor pe piaţă este acela al


capitalului social. Am urmărit deci evoluţia capitalului social subscris total între anii
2001-2008, ani în care CSA a publicat rapoarte anuale conţinând date referitoare la
acesta.

Tabel nr. 2, Evoluţia capitalului subscris în România, sursă: Rapoarte anuale CSA
nr.
an capital subscris raport Societ.
2001 231 331 900 - 46
2002 387 917 000 67,69% 49

42
2003 495 413 100 27,71% 44
2004 685 819 900 38,43% 43
2005 888 438 922 29,54% 43
2006 1 406 287 079 58,29% 41
2007 1 977 184 554 40,60% 42
2008 2 851 625 854 44,23% 43

Valorile sunt exprimate în RON, pentru a putea formula şi o figură pe bazele datelor.
Apar şi numărul societăţilor care-şi desfăşura activitatea pe teritoriul României. Din
numărul care apare la fiecare an, cel puţin 1-2 trebuie scăzute din fel şi fel de motive.
În momentul de faţă sunt 44 de scoietăţi de asigurare autorizate de către CSA,
enumerate în anexa nr. 5, însă nici aceastea nu sunt toate active – vezi cele scrise în
format Italic.

Figura nr. 1, Evoluţia capitalului subscris, Sursă: Tabel nr. 2

capital subscris anii 2001-2008

3 000 000 000,00

2 500 000 000,00

2 000 000 000,00


valoare RON

1 500 000 000,00 capital subscris

1 000 000 000,00

500 000 000,00

0,00
2000 2002 2004 2006 2008 2010
În Tabel nr. 2 apare şi raportul între capitalele subscrise, adică indicatorii care arată cu
cât a crescut volumul acestora de la an la an. Valorile sunt nominale, ceea ce înseamnă
că indicatorii reali sunt aceste raporturi minus rata de inflaţie aferente acelui an –
interval. Deşi raportul dintre capitalul subscris în anul 2008 şi 2007 este de 44,23 %,
creşterea a fost defapt de 36,97 %, în termini reali. În fiecare raport anual apare şi

43
participarea capitalului străin, şi ponderea acestuia însă eu nu am făcut trimitere la
acestea. Este important de ştiut că în 2001 s-a ridicat prin lege capitalul social minim,
care prescria ca oricare societate care doreşte să continue a activitate de asigurare, în
funcţie de produsele pe care le oferă, trebuie să aibă un capital minim de 7 miliarde lei,
în cazul oferirii unor asigurări generale, în afara asigurărilor obligatorii, 10 miliarde lei
în cazul oferirii asigurărilor de viaţă şi în cazul în care oferă ambele produse, inclusiv
asigurările obligatorii, capitalul social minim trebuie să fie de 24 miliarde lei. Această
ridicare a minimelor a măturat multe societăţi de pe piaţa asigurărilor, numărul a
coborât de la 72 din anul 2000 la 46 în 2001. introducerea marjei minime de
solvabilitate a fost iarăşi un element care a condus la reducerea numărului de societăţi
pe piaţă. În baza prevederilor art. 16 alin.3) din Legea nr.32/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, s-a emis Ordinul Preşedintelui CSA nr.6/2002 pentru punerea
în aplicare a Normelor privind limita minimă a capitalului social vărsat, respectiv a
fondului de rezervă liberă vărsat al asigurătorilor.

Prin aceste norme, care şi-au produs efectele din data de 15 mai 2003, limitele minime
de capital prevăzute de Legea nr.32/2000, în funcţie de categoriile de asigurare
practicate, au fost actualizate – 15 miliarde lei pentru activitatea de asigurare generală
şi 51 miliarde lei pentru oferirea atât a produselor de asigurare generale cât şi de viaţă.

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a avut în vedere la stabilirea acestor noi


niveluri de capital atât rata inflaţiei, cât şi puterea şi stabilitatea financiară a
societăţilor de asigurare a căror activitate o supraveghează, stabilitate care să poată
permite acestora acoperirea în permanenţă a riscurilor preluate de la asiguraţi şi
potenţialii asiguraţi.

În cele ce urmează voi urmării evoluţia primelor brute subscrise.

Tabel nr. 3, Evoluţia PBS pe componente şi ponderea acestora, Sursă: Rapoarte


anuale CSA

DIN CARE PONDERE

44
PBS viaţă general viaţă general creştere
2001 1 001 242 500 211 473 300 789 769 200 21,12% 78,88% -
2002 1 914 534 300 439 497 700 1 450 437 300 22,96% 75,76% 91,22%
2003 2 673 816 300 619 932 100 2 053 884 200 23,19% 76,81% 39,66%
2004 3 476 543 900 746 025 200 2 730 518 800 21,46% 78,54% 30,02%
2005 4 417 165 819 1 037 995 713 3 379 170 106 23,50% 76,50% 27,06%
2006 5 729 284 541 1 138 281 900 4 591 002 641 19,87% 80,13% 29,70%
2007 7 175 789 699 1 449 036 915 5 726 752 784 20,19% 79,81% 25,25%
2008 8 936 286 505 1 868 112 985 7 068 173 520 20,90% 79,10% 24,53%

Primele brute subscrise includ atât primele brute subscrise directe cât şi cele provenite
de reasigurare. Prima brută din anul 2001 nici nu este a primă brută subscrisă ci o
primă brută încasată, prima brută subscrisă a fost introdusă abia după anul 2001, timp
de 3 ani s-a ţinut cont de mărimea primelor brute încasate, însă din anul 2005 nu găsim
date decât cu privire la primele brute subscrise. Primele brute subscrise sunt acelea
care s-au stabilit în urma semnării unor contracte de aisgurări. Nu toate dintr-acestea
ajung să fie şi plătite, din diferite motive. De exemplu răzgândire din partea
asociatului – nu doreşte să mai beneficieze de serviciile societăţilor, sau nu mai are
bani să plătească ratele – în acest caz însă nu primeşte bani înapoi.

După cum se vede, primele brute subscrise sunt alcătuite din primele plătite pentru
asigurările de viaţă, acestea reprezintă aproximativ 20 % din totalul primelor iar circa
80 % este ponderea primelor după asigurările generale. Fiecare a cunoscut o creştere
pe parcursul anilor, în termeni nominali creşterea a fost simnificativă pe anul 2002,
aproabe s-a dublat, apoi creşterea s-a stabilizat la 25-30 %. Valorile de creştere în
termeni reali sunt cu mult mai mici, mai ales până-n anii 2005, când Romînia a
înregistrat rate inflaţionale mari.

Figura nr. 2, Evoluţia primei brute subscrise şi a componentelor , Sursă: Tabel nr. 3

45
E volutia P B S pe componente

10 000 000 000

9 000 000 000

8 000 000 000

7 000 000 000

6 000 000 000


PBS
5 000 000 000 viata
general
4 000 000 000

3 000 000 000

2 000 000 000

1 000 000 000

0
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
După cum se vede şi în Figura nr. 2, mărimea primei brute scrise, în valoare nominală,
pe parcursul a 8 ani a ajuns să fie aproximativ de 8 ori mai mare. Tot aceaşi tendinţă se
poate observa şi în cazul asigurărilor generale, acestea au ajuns să fie de mai mult de 9
ori mai mari ca în anul 2001, asigurările de viaţă au crescut şi ele, au ajuns să fie de
circa 5 ori mai mare pe anul 2008, în ultimii doi ani însă atât ponderea cât şi în ritmul
de creştere, a scăzut. Aceste prime brute subscrise sunt rezultatul nu a tuturor
soceităţilor de asigurare autorizate ci doar a celor care au transmis raportări conform
prevederilor Normelor CSA nr 13/2001 pentru exerciţiul financiar al anilor.

Despăgubirile oferite de către societăţi devinde mai interesant în oglinda primelor


brute încasate. Oarecum diferenţa dintre acestea, scăzut cu toate cheltuielile pe care
societatea le are, va însemna profitul societăţilor.

46
Tabel nr. 4¸ Evoluţia despăgubirilor pe componente şi ponderea acestora, Sursă:
Rapoarte anuale CSA
DIN CARE PONDERE
Dp viaţă general viaţă general
2001 406293900 57633200 348660700 14,19% 85,81%
2002 649832600 142947200 506885400 22,00% 78,00%
2003 928155000 153132800 775022200 16,50% 83,50%
2004 1311879000 75280500 1236598500 5,74% 94,26%
2005 1758745510 97385521 1661359989 5,54% 94,46%
2006 2622785824 140824708 2481961116 5,37% 94,63%
2007 3278674379 187698017 3090976362 5,72% 94,28%
2008 4363559718 219856024 4143703694 5,04% 94,96%

Ceea ce am numit eu despăgubire – Dp, reprezintă defapt sumele plătite ca


îndemnizaţii şi sumele de răscumpărare a asigurărilor. Până în 2003 ponderea
despăgubirilor provenite de asigurările de viaţă au fost de 15-20 %, aceasta a scăzut
însă drastic la 5 % pe anul 2004, stabilindu-se aici. Motiv este scăderea despăgubirilor
oferite din 2004. din 2003 capitalul minim pentru societăţile care doresc să ofere
produse de asigurare de viaţă a crescut, a ajuns să fie de două ori mai mare, presupun
că societăţile care au continuat să ofere aceste produse au scăzut, aşa şi îndemnizaţiile.
Mişcarea ponderii asigurărilor generale sunt opuse celor de asigurări, acestea fiind în
jur de 80 % până-n 2004, de când se stabilizează la 95 %.

47
Figura nr. 3, Evoluţia despăgubirilor pe componente, Sursă: Rapoarte anuale CSA

Evolutia despagubirilor

160,00%
140,00%
120,00%
100,00%
80,00%
60,00%
40,00% crestere Dp
20,00% viata
0,00% general
-20,00%
-40,00%
-60,00% general
2001 2002
2003 2004 crestere Dp
2005 2006 2007 2008

După cum se vede pe Figura nr. 3, evoluţia îndemnizaţiilor şi sumelor răscumpărate


după asigurările de viaţă sunt cele mai schimbătoare. Arată o creştere mare până-n
2003 după care scade brusc. Ponderea îndemnizaţiilor plătite după asigurările de viaţă
fiind mică, această fluctuaţie nu are un efect seminificativ asupra progresului total al
îndemnizaţiilor. După 2005 se stabileşte şi creşterea îndemnizaţiilor datorate
asigurărilor de viaţă şi a celor generale în jurul 20-30 % constant.

IV. 3. Dezvoltări şi tendinţe în industria asigurărilor între anii 2004-2008

Următorul tabel voi prezenta alte două indicatoare care reflectă situaţia, tendinţa de
dezvoltare a pieţei asigurărilor din România. Aceste două indicatoare sunt gradul de
penetrare şi şi densitatea asigurărilor. Gradul de penetrare înseamnă raportul dintre
primele brutse subscrise şi produsul brut intern aferent acelui an. Densitatea înseamnă
tot raportul dintre primele brute subscrise şi populaţia României în anul aferent.
Produsul intern brut şi populaţia României sunt cele publicta de Institutul de Statistică.

48
Tabel nr. 5, Evoluţia gradului de penetrare şi a densităţii asigurărilor, Sursă: Raport
Anual CSA 2008
2003 2004 2005 2006 2007 2008
grad de penetrare in
PIB (%) 1,41 1,46 1,54 1,67 1,77 1,77
Densitate
(RON/locuitor) 123 160,4 204 265,7 332,4 415,62
PIB (milioane RON) 197 565 246 469 287 186 342 400 404 709 503 959
Populaţie 21 733 556 21 673 328 21 610 208 21 565 119 21 584 365 21 500 000

Analizând gradul de penetrare al asigurărilor, se constată că acest indicator era, la


sfârşitul anului 2008, de 1,77%, menţinându-se la acelaşi nivel cu cel înregistrat la
sfârşitul anului 2007. Aceasta se poate explica prin faptul că ritmul de creştere al
volumului primelor brute subscrise, în anul 2008, a fost similar cu cel al PIBlui.

Densitatea asigurărilor a fost de 415,62 lei/locuitor, în creştere cu 83,17 lei/locuitor


faţă de anul 2007.

Chiar dacă creşterile nu sunt semnificative, ele au o tendinţă constantă de creştere. În


cazul densităţii este evident, deoarece populaţia nu a cunoscut o schimbare
simnificativă, însă inidcatorul creşte an la an. Ritmul creşterii gradului de penetrare în
PIB este mult mai mic, deoarece PIB-ul este constituit din foarte multe elemente, din
care altele mult mai semnificative.

Putem să facem şi o paralelă între evoluţia produsului intern brut şi cel al primelor
brute subscrise. Am scris în lucrare că evoluşia PBS-ului este strâns legat de evoluţia
economiei care poate fi descrisă cu ajutorul PIB-ului.

Următoarea figură va ilustra creşterea obţinută atât în cazul PIB-ului cât şi în cazul
PBS-ului. Figura se bazează pe un tabel ataşat în anexă, Anexa nr. 6, Ritmul de
creştere al PIB-ului şi al PBS-ului, diferenţa între vele două ritmuri, menţionând chiar
şi diferenţa între cele două ritmuri de creştere. Se vede că din 2001 în 2002 PBS au
fost cele care au crescut în foarte mare parte, PIB-u crescând cu doar 30 % comparativ
cu creşterea de 90 % a PBS-ului. Din 2003 cele două mişcări se stabilizează, ajung să

49
se mişte împreună. PIB-ul arată a mică diminuare în ritmul de creştere din 2003, fiind
urmărit de PBS, la fel ca şi ameliorarea din 2006.

Figura nr. 4, Evoluţia ritmului de creştere a PIB-ului şi a PBS-ului, Sursă: Rapoarte


ale Instituţiei de Statistică, Rapoarte anuale CSA

100,00%

90,00%

80,00%

70,00%

60,00%
crestere IN PIB
50,00%
crestere in PBS
40,00%

30,00%

20,00%

10,00%

0,00%
2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
O altă abordare ar fi cea din punct de vedere al densităţii. Putem compara PIB-ul şi
PBS-ul pe capita, pe locuitor. Deoarece ambele sunt raportate la numărul de persoane
evidenţiate în România, raportul dintre PBS/locuitor şi PIB/locuitor este aceeaşi cu
PBS raportat la PIB. Cu Figura nr. 5 am încercat o reprezentare a raportului, nu cu
prea mare succes, deoarece PBS/locuitor înseamnă cel mult 1,77 % din PIB/locuitor, şi
acesta abia în anul 2008. În anul 2001 fiind chiar şi mai mic decât 1 %. Creşterea
proporţiei PBS/locuitor în PIB/locuitor este un semn al evoluţiei pe care piaţa de
asigurări a avut-o în România, a conştientizării de către populaţie a importanţei
acesteia. Se aşteaptă chiar şi o creştere mai mare a acesteia.

50
Figura nr. 4, PIB şi PBS pe locuitor în România 2001-2008, Sursă: Rapoarte ale
Instituţiei de Statistică, Rapoarte anuale CSA

30 000,00

25 000,00

20 000,00

PIB/locuitor
15 000,00
PBS/locuitor

10 000,00

5 000,00

0,00
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
După ce am analizat piaţa românească în context naţional, ar fi foarte interesant de a o
analiza în context internaţional. Este vorba atît de poziţia sa în EU27 cât şi pe lume.
Următoarele indicatoare ne pot ajuta pentru a o putea plasa şi de a vedea evoluţia ei în
oglinda celorlalte ţări, în mediul în care îşi desfăşoară activitatea.

Tabel nr. 6, Rangul României în lume în funcţie de GDP şi GDP/capita în procent


EU27, Sursă : World Insurance 2002-2009, Swiss Re şi GDP/capita in PPS, Eurostat

2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008


GDP - rang 53 54 53 51 49 47 44 42
GDP/locuitor in
procent EU27 28 29 31 34 35 38 42 43

Conform tabelului de mai sus, putem spune că GDP/capita în România înseamna în jur
de 30 % din mediul EU27 până-n anii 2004 de când a ajuns să crească până la 43 %.
Asta înseamnă că România nu a reuşit încă să atingă nici măcar jumătatea nivelului

51
mediu al Uniunii Europene. In ceea ce priveşte locul său în lume putem să spunem că
din 88 de ţări analizate, în 2001 a pornit de pe locul 53, urcând în sus pe scară,
ajungând pe locul 42 în 2002, cam la jumătate de drum se află acum deci. Eu presupun
că ceea ce ţine de GDP/locuitor, pe scara aceasta România se va afla undeva puţin mai
în spate, însă diferenţele nu pot fi mari.

Tabelul nr. 7 este un tabel mai puţin coerent, însă există relaţie între datele enumerate.
Densitatea reprezintă defapt locul României la nivel global, în ceea ce priveşte
procentul PBS în GDP. Este vorba de 88 de ţări analizate, dintre care România se afla
pe locul 81 la începutul secolului al XXI-lea. Până în ziua de azi s-a urcat până la locul
67, stabilindu-se timp de 3 ani în jurul acesteia. A urcat 14 locuri în 7 ani, câte două
trepte în fiecare an, aceasta însemnând un ritm de creştere bun. În ceea ce priveşte
rangul României pe nivel global, dn punct de vedere al cantităţii de PBS/locuitor, a
început de la locul 75, ajungând la locul 59, 16 trepte în 7 ani, ritmul fiind asemănător
densităţii.

Tabel nr. 7, Locul României pe nivel global li European, Sursă: World Insurance
2002-2009, Swiss Re

Grad de Grad de penetrare Grad de


penetrare EU 27 (%) penetrare RO (%) PBS/loc. - rang
2001 81 7,84 0,86 75
2002 83 8,06 1,26 75
2003 73 7,98 1,35 72
2004 71 7,89 1,41 68
2005 70 7,78 1,54 62
2006 66 8 1,67 60
2007 67 9 1,77 60
2008 67 7,5 1,77 59

O comparaţie viabilă poate fi cea a gradului de penetrare în România şi la nivelul


Uniunii Europene. Tabelul nr. 7 şi figura nr. 5, ilustrează aceasta. In 2001 densitatea
PBS-ului în PIB însemna doar 10 % din densitatea EU27, până-n 2008 ajungând la
circa 20 %, tendinţa fiind de o creştere continuă. Datele şi tendinţele s-ar putut
schimba după anul 2008, anul în care criza financiară s-a făcut simţită şi în România.
De exemplu în cazul densităţii EU27 se simte deja diferenţa între anii 2007-2008,

52
înregistrând o scădere de mai mult de 15 %. În România cel puţin s-a menţinut nivelul
atins în 2007, de 1,77 %.

Figura nr. 5, Densitatea la nivel EU27 şi naţional, Sursă: World Insurance 2002-2009,
Swiss Re

2008

2007

2006

2005
d e n s ita te RO (% )
d e n s ita te EU 2 7 ( % )
2004

2003

2002

2001

0 2 4 6 8 10 12
XPRIMM este un grup de presă, relaţii publice şi evenimente, specializat în piaţa
asigurărilor şi în industria de pensii privată. Este considerat a fi cel mai important
vector de comunicare în şi cu aceste industrii din România. Produc şi organizează
foarte multe conferinţe, forumuri, întâlniri şi evenimente , împreună cu partenerii săi,
devenite obligatorii în agenda liderilor şi specialiştilor din domeniu. Este important să
menţionăm acest grup de presă deoarece toate comunicatele de presă amintite sunt pe
baza activitatea acestui grup.

În ceea ce urmează voi face o mică analiză a viitorului, privit de specialiştii în


domeniu.

53
IV. 5. Cu privirea spre viitor

Conform unui articol bazat pe conferinţa de presă susţinută de Angela Toncescu,


preşedinte CSA, piaţa asigurărilor din România au reprezentat 2,1 miliarde euro şi se
aşteaptă ca în 2017 acestea să ajungă la 7,5 miliarde euro. Pentru a putea atinge acest
target este nevoie de o creştere anuală de 13-15 % în euro.

Aş menţiona faptul că densitatea asigurărilor pe ţară a fost de 332,4 lei/locuitor,


aceasta fiind depăşit doar în Bucureşti (1685 lei/locuitor), Cluj )394 lei/locuitor) şi
Sibiu (336 lei/locuitor), acolo atingând nivele mai mari ca acest mediu. Ca structură
putem spune că circa 80 % din asigurările încheiate a fost generat de asigurările
generale iar 20 % din asigurările de viaţă. (Conferinţă de presă susţinută de Angela
Toncescu, 2007)

Tot în 2007 predicţiile erau puţin altele – privite desigur din alt punct de vedere. Voi
prezenta un articol, bazat pe studiul Roland Berger Strategy Consultants. Conform
acesteia, în următorii 10 ani piaţa din România a asigurărilor va depăşii 10 miliarde de
euro, în loc de cei 7,5 miliarde de euro prognostizate în 2007. Tot acest studiu
prognostizează creşterea ponderii asigurărilor de viaţă până la 40 %, dublându-şi
ponderea, depâşind Ungaria, Polonia, Cehia şi chiar Austria sau Germania.

"Băncile îşi vor spori importanţa în distribuţia asigurărilor de viaţă, iar brokerii se vor
dezvolta în detrimentul agenţilor proprii pe segmentul asigurărilor non-viaţă", a
declarat, miercuri, directorul general al Roland Berger Romania, Condruţ Pascu.

Studiul despre piaţa europeană de asigurări arată că România este ţara cu cel mai mare
potenţial din regiune, atât pe segmentul asigurărilor generale cât şi pe segmentul
asigurărilor de viaţă. Acesta poate fi din motiv că are cel mai scăzut nivel al primelor
de asigurare pe cap de locuitor din toată Europa Centrală şi de Est. În octombrie 2008
s-a prezis că piaţa construcţiilor, al imobilelor şi industria auto vor avea cel mai alert
ritm de dezvoltare care va stimula sectorul bancar, leasingul şi direct sau indirect, şi
asigurările. Realitatea este însă alta. Odată cu criza financiară acestea au fost pieţele
care au cunoscut o descreştere cel mai repede, acestea fiind pieţele care au fost afectate

54
cel mai mult de criza mondială. Datele prezentate de mine sunt până în anul 2008, deci
nu conţin efectele crizei. (Studiu realizat de către Roland Berger Strategy Consultants,
2007)

Următorul articol este unul din 2008, bazat pe comunicatul de presă al alui Cristian
Fugaciu, director general Marsh România. 7 Studiul pe care se bazează comunicatul de
presă a fost realizat cu ajutorul rezultatelor colectate în prima jumătate a anului.
Marsh, cea mai importantă companie de brokeraj în asigurări li consultanţă de risc,
membră a grupuluiMarsh&McLennan Companies, menţion acă existau semne clare
ale influenţei crizei americane şi o escaladare a acesteia poate avea efecte asupra
pieţelor de asigurări europene. Astfel, în prima jumătate a anului 2008, primele de
asigurare la nivel european au avut un trend de scădere. Până în 2008, la nivel
european s-a simţit o scădere a primelor, însă în continuare se aşteaptă încetarea
ieftinirilor, preţurile crescând în viitorul nu prea îndepărtat. România însă nu se mişcă
conform pieţei europene. Preţurile nu au scăzut, au rămas relativ constante în această
primă jumătate a anului. „Singura modificare de preţuri este pe segmentul auto. Atât
produsele de tip CASCO, cât şi cele RCA suferă de pe urma daunalităţii în continuă
creştere. Astfel, cotele de prima au crescut şi ele“, a explicat Cristian Fugaciu,
directorul general Marsh Romania. Deşi preţurile au crescut, daunele nu au scăzut.
(Comunicat de presă realizat de Cristian Fugaciu, 2008)

Potrivit datelor provizorii transmise de arbitrul asigurărilor, piaţa asigurărilor a stagnat


în 2009, primele subscrise anuale având o valoare de 8,8 miliarde lei, adică 2,1
miliarde euro. Această stagnare a fost posibilă cu ajutorul uşoarei creşteri la nivel de
aisgurări generale care a reuşit să compenseze scăderea cu 13 % a scăderii
subscrierilor pe segmentul asigurărilor de viaţă. Primele subscrise în 2008 pe
segmentul asigurărilor de viaţă a fost de 1,625 miliarde lei, cu o scădere de la 1,868
miliarde lei, prime subscrise în 2008 – conform comunicatului de presă realizat de
CSA

Pentru a balansa această scădere de 13 % a fost nevoie de o creştere de 2, 03 % din


partea asigurărilor generale, de la 7,068 miliarde lei la 7,211 miliarde lei.
7
Marsh Broker de Asigurare Reasigurare SRL

55
"Sectorul asigurărilor de viaţă a resimţit cel mai acut criza financiară, având în vedere
creşterea şomajului şi scăderea veniturilor consumatorilor de produse de asigurări", a
declarat preşedintele CSA, Angela Toncescu. Tot preşedintele CSA a declarat că la
sfârşitul anului deja s-au făcut simţite primele semne de revenire, deoarece numărul
răscumpărărilor şi a rizilierilor de contra s-a diminuat simţitor.

"Unul dintre factorii care au avut o influenţă importantă asupra acestui sector a fost cel
psihologic, pentru că teama şi incertitudinea cu privire la siguranţa financiară a
consumatorilor au dus, în prima parte a anului trecut, atat la creşterea numarului de
rezilieri şi de răscumpărări de contracte, cât şi amânarea intenţiei de cumpărare a unei
poliţe de asigurări", a adăugat Toncescu.

Cele mai bune evoluţii pe piaţa de asigurări de viaţă au fost înregistrate în 2009 de
segmentele de asigurări unit-linked (8,6%), de sănătate (7,5%) şi de accidente
(14,4%), se menţionează în comunicat. Indemnizaţiile brute plătite şi sumele plătite
pentru răscumpărări şi contracte de asigurări de viaţă ajunse la maturitate au totalizat,
în 2009, 680,72 milioane lei, în creştere cu 37,5% faţă de 2008. Pe segmentul
asigurărilor generale, cea mai bună evoluţie a fost înregistrată de segmentul
asigurărilor de garanţii, unde primele brute subscrise au avansat cu 158,6%, de la
12,641 milioane de lei, in 2008 până la 32,691 milioane de lei in 2009. (Comunicat de
presă CSA, 2010)

In 2007, preşedintele CSA Angela Tomcescu ne-a prezis ca până în anul 2017 primele
brute subscrise vor atinge nivelul de 7.5 miliarde euro, ceea ce necesita un ritm de
creştere de circa 13-15 %, în euro. Acum, ajunşi în 2010, această predicţie este privită
altfel. Piaţa asigurărilor din România nu doar că nu a crescut în ultimii ani, ci a scăzut,
în euro. În 2008, când subrscrierile au atins 2,4 miliarde euro, se aştepta la o creştere
în 2009, depăşind pragul psihologic de 2,5 miliarde euro. Anul 2009 a adus însă nu o
creştere, ci o scădere de 13 % în euro, subscrierile scăzând iarăşi la 2,1 miliarde euro.
(Insurance Profile, 2010)

Conform celor mai recente studii realizate de MEDNET Marketing Research Center în
parteneriat cu Media XPRIMM, românii plasează asigurările de sănătate pe locul II în

56
topul preferinţelor produselor de asigurare, fără însă a fi dispuşi să investească în
acestea. Nu doar că nu sunt dispuşi a-şi încheia asigurări de sănătate, dar mai mult de
70 % nici măcar nu intenţionează să-şi încheie un abonament la o clinică medicală
privată în viitorul apropiat. În prezent românii plătesc serviciile medicale private doar
în cazul în care au nevoie de spitalizare, criza financiară legându-i la mână oarecum.

În cadrul conferinţei A Practical Approach on Risk Management, organizat la 14 iunie,


2010, organizat de către IRES în parteneriat cu CSA li cu sprijinul Media XPRIMM,
s-a declarat că mai mult de jumătate dintre români au încredere în societăţile de
asigurare, înă doar 10 % dintre aceştia intenţionează să contracteze un produs de
asigurare în următoarele 12 luni.

"Asigurătorii nu sunt de invidiat. Ei trebuie să obţină rezultate câştigând încrederea


românilor, în condiţiile în care modelul cultural român este unul al neîncrederii
generalizate. Toate studiile noastre arată că românii sunt individualişti şi nu au
încredere nici în semenii lor, nici în instituţiile statului şi nici în întreprinderile
private", a declarat Vasile DINCU, Preşedinte al IRES.

Nu este de mirat însă, în contextul în care ne aflăm acum. Un alt motiv pentru această
reţinere este lipsa de cultură în ceea ce priveşte asigurările. Acestea nu sunt modalităţi
de îmbogăţire ci modalităţi de a se feri de riscurile care ne ameninţă. Desgiur, nici
banii care stau la dispoziţia românirlor pentru acest produs considerat a fi unul de lux,
nu este prea mare.

Conferinţa a punctat rolul pe care managementul riscului trebuie să îl aibă în


activitatea oricărei companii, în special a celor de asigurări. In deschiderea
evenimentului, Paul MITROI, Director General, Direcţia Generală Reglementări şi
Implementare Solvabilitate din cadrul CSA, a transmis şi mesajul oficial al instituţiei
cu privire la această problematică:

"Managementul riscurilor a devenit necesar în orice sector de activitate, trebuind să fie


integrat în strategia oricărei companii. Fără un sistem eficient al managementului
riscului, o companie trebuie să se bazeze pe un capital suficient de mare pentru a

57
acoperi eventualele pierderi pe care le poate suferi. In România, gestiunea riscurilor
este adesea asimilată ideii de asigurare, vazută ca principal instrument de protecţie".

La conferinţă au participat specialişti în managementul riscului de talie internaţională.


Printre ei a fost si Markus Stricker, Actuar şi Partner la Intuitive Collaboration care a
declarat :

"Managementul riscurilor este un sistem complex, care nu trebuie însă să fie înţeles
doar de actuar. El trebuie transpus în limbajul oricărui manager, pentru că acesta să
înţeleagă cum evoluează afacerea pe care o conduce şi de ce un singur model nu se
poate aplica în orice situaţie", a punctat acesta. (Studiu IRES8, 2010)

8
Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie

58
Concluzie

Piaţa românească reprezintă un potenţial mare pentru societăţile de asigurare care


doresc să-şi desfăşoare activitatea aici. Trebuie doar să se adopte un marketing
eficient, pentru a ajuta populaţia să relaizeze care este rolul principal al asigurărilor şi
de ce sunt ele atât de necesare.

Lucrarea mea este una de caracter general, prin care am prezentat mai întâi asigurările,
apoi managementul în asigurări, acordând o importanţă aparte managementului
riscurilor după care am analizat piaţa românească de asigurări, atât în context naţional
cât şi context internaţional, la nivel european şi la nivel global. Intenţia mea era de a
analiza cele trei cele mai mari societăţi de asigurare din România, din punct de vedere
al managementului riscului, însă informaţiile la dispoziţia publicului nu au fost
suficiente pentru a putea redacta un studiu de caz. Este şi normal, acestea sunt
informaţii confidenţiale care pot fi izvorul unui avantaj competiţional. Care este relaţia
dintre partea teoretică şi cea practică? Părerea mea este că managementul societăilor
de asigurare se diferenţiează de managementul celorlalte societăţi, tocmai prin această
atenţie aparte acordată riscurilor. Riscurile sunt baza fiecăror asigurări, de acest
management al riscurilor poate depinde profitabilitatea unei afaceri de asigurare. Deşi
piaţa românească şi evoluţia ei este dependentă de mai mulţi factori, cum ar fi evoluţia
şi situaţia economică a ţării, comportamentul consumatorului, atitudinea lor faţă de
produsele oferite, încrederea în societăţi, etc., ceea ce depinde şi poate fi sub marea
influenţă a asigurătorului este managementul riscului. În ţările dezvoltate ale Europei
managementul riscului în societăţile de asigurare ocupă un loc central, evoluţia pieţei
depinzând în mare parte de acesta.

Am prezentat modalităţile în care asigurătorii pot să manipuleze riscurile însă nu este


evident care sunt modalităţile care sunt practicate sau preferenţiate de asigurătorii
români, însă este evident că cel mai comun mod este acela al reasigurării, practicat de
fiecare asigurător la rândul lui. Chiar acesta este motivul pentru care am acordat
atenţie aparte acesteia.

59
60
BIBLIOGRAFIE

Asigurări şi reasigurări, Kicsi, R. & Cozorici, R., 2007, www.scribd.com, – descărcat


la 10.06.2010 11:29:12

Piaţa asigurărilor în România – FEAA Al. I. Cuza Iaşi, www.scribd.com

www.dex-online-ro.ro

www.dexonline.ro

Managementul în asigurări, Suport curs – Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi


Burse de Valori – www.pfa.ase.ro , descărcat la 12.06.2010 20:51:00

Armeanu, D. (2005), Risc şi incertitudine în asigurări, Editura CISON, Bucureşti

Ciumaş, C. (2009), Asigurări generale, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca

Constantinescu, D.A. (1999), Managementul riscului în asigurări, Editura Colecţia


Naţională, Bucureşti

Constantinescu, D.A. (2002), Conjunctura pieţei mondiale a asigurărilor, Editura


Naţională, Bucureşti

Gavriletea, M.D (2002), Asigurări şi reasigurări, Editura Presa Universitară Clujeană,


Cluj Napoca

Gavriletea, M.(2000), Managementul centralizat al riscului, Editura Tribuna


Economică, Bucureşti

Gulei Grădinaru, Gh., (2007), Managementul în asigurări, Editura Sitech, Craiova

Văcărel, I. & Bercea, F. (2007), Asigurări şi reasigurări, Editura Expert, Bucureşti

IMA Despre noi, 2008, www.bursaasigurarilor.ro, descărcat la 14.06.2010 15:22:57

61
Managementul resurselor umane, www.scritube.com , descărcat la 15.06.2010
00:11:37

Management financiar, 2006, www.referatele.com

www.csa-isc.ro , Misiune

Consiliu CSA, www.1asig.ro

www.ima-imi.ro – Despre noi

FIAR 2010, www.economie.hotnews.ro , descărcat la data de 21.06.2010 12:50:19

Comunicat CSA, www.banknews.ro, descărcat la 21.06.2010 12:53:26

Comunicat de presă preşedinte CSA Angela Toncescu, www.euroavocatura.ro ,


descărcat la 21.06.2010 14:11:06

Revista de Specialitate Insurance Profile Issue 2/2010, www.1asig.ro

Raport Anual CSA 2001, 2002, 2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008 – www.csa-isc.ro

Conferinţă de presă susţinută de Angela Toncescu, preşedinte CSA,


www.economie.hotnews.ro, descărcat la 25.06.2010 06:47:46

Studiu realizat de către Roland Berger Strategy Consultants, 2008, www.bloombiz.ro ,


descărcat la 25/6/2010 07:06:31

Comunicat de presă realizat de Cristian Fugaciu, 2008, www.financiarul.com


descărcat la 25/6/2010 07:20:24

Comunicat de presă CSA, 2010, www.bloombiz.ro descărcat la 25/06/2010 07:35:49

Insurance Profile, 2010, www.1asig.ro descărcat la 25/06/2010 07:42:59

Studiu realizat de Mednet Marketing Research Center în parteneriat cu Media


XPRIMM, 2010, www.1asig.ro descărcat la 6/25/2010 7:51:28 AM

62
Studiu IRES, 2010, www.1asig.ro descărcat la 25.06.2010 08:04:08

Raport al Instituţiei de Statistică, 2002-2008, www.insse.ro

World Insurance 2002-2009, www.swissre.com

GDP/capita in PPS, www.eurostat.ec.europa.eu

63
ANEXE

ANEXA nr 1, Top 10 Clasament General, Sursă: Revista de Specialitate Insurance


Profile
COMPANIE PBS (mil. RON)

1. ASTRA 329,82

2. ALLIANZ – ŢIRIAC 274,48

3. OMNIASIG 235,12

4. GROUPAMA 194,63

5. ASIROM 178,00

6. ING Asigurăride Viaţă 135,99

7. BCR Asigurări 125,53

8. UNIQA 114,92

9. GENERALI 114,48

10 CARPATICA Asig. 105,31


.

64
ANEXA nr 2 Top 10 Clasament Asigurări Non-Viaţă, Revista de Specialitate Insurance
Profile
COMPANIE PBS (mil. RON)

1. ASTRA 327,09

2. ALLIANZ – ŢIRIAC 254,67

3. OMNIASIG 235,12

4. GROUPAMA 178,62

5. ASIROM 150,00

6. BCR Asigurări 125,53

7. UNIQA 114,92

8. CARPATICA Asig. 105,31

9. GENERALI 93,50

10 EUROINS 83,44
.

65
ANEXA nr 3, Top 10 Clasament Asigurări de Viaţă, Revista de Specialitate Insurance
Profile
COMPANIE PBS (mil. RON)

1. ING Asigurări de Viaţă 135,41

2. BCR Asigurări de Viaţă 81,00

3. ALICO 66,10

4. ASIROM 28,00

5. AVIVA 24,94

6. GENERALI 20,97

7. ALLAINZ – ŢIRIAC 19,80

8. GRAWE Romania 18,91

9. GROUPAMA 16,01

10 EUREKO 8,56
.

66
ANEXA nr. 4, Top 10 Clasament Brokeri, Revista de Specialitate Insurance Profile
COMPANIE PB intermediate
(mil. RON)

1. PORSCHE Broker 63,23

2. UNICREDIT Broker 56,35

3. MARSH Romania 43,54

4. AON Romania 30,50

5. GRASSAVOYE 24,63

6. VBL Broker 20,49

7. INK Consultanta 16,98

8. PIRAEUS Insurance 13,85

9. EURIAL Broker 11,66

10 POWER Insurance 11,16


.

67
Anexa nr. 5, Lista societăţilor de asigurare autorizate pentru anul 2010, sursă: raport
CSA

1. ABC Asigurări Reasigurări SA

2. AEGON Asigurări de Viaţă

3. ALICO Asigurări România (fosta AIG LIFE Asigurări România)

4. ALLIANZ – ŢIRIAC

5. ARDAF

6. ASIMED

7. ASIROM

8. ASTRA – UNIQA

9. ATE INSURANCE – fosta ABG Insurance

10. AVIVA

11. BCR Asigurări

12. BCR Asigurări de Viaţă

13. BRD Asigurări de Viaţă

14. CARDIF Asigurări

15. CARPATICA Asig

16. CERTASIG Asigurare şi Reasigurare

17. CHARTIS România – fosta AIG România

18. CITY Insurance

68
19. CREDIT EUROPE Asigurări

20. DELTA ADDENDUM (Lichidarea voluntară)

21. DELTA Asigurări (Lichidare voluntară)

22. EFG Eurolife Asigurări de Viaţă

23. EFG Eurolife Asigurări Generale

24. ERGO Romania

25. EUREKO Asigurări – fosta INTERAMERCIAN Romania

26. EUROASIG (autorizaţie de funcţionare retrasă)

27. FATA Asigurări

28. FORTE Asigurări Reasigurări SA – fosta IRASIG

29. Asigurări Reasigurări SA

30. GARANTA Asigurări

31. GENERALI Asigurări

32. GERROMA

33. GRAWE Romania

34. GROUPAMA Asigurări – fosta BT Asigurări

35. KD Life (administrare specială)

36. METROPOL (limitarea operaţiunilor)

37. OMNIASIG

38. OMNIASIG Life

69
39. PLATINUM Asigurări – fosta CLAL Romania

40. QBE Romania

41. RAI – Roumanie Assurance International

42. SIGNAL IDUNA Asigurări de Viaţă

43. UNIQA Asigurări

44. UNIQA Asigurări de Viaţă – fosta AGRAS

70
Anexa nr. 5, Evoluţia PIB-ului şi a PBS între anii 2001-2008, raportul lor cu populaţia
şi evoluţia acesteia, Sursă: Raport al Institutuţiei de Statistică, Rapoarte anuale CSA

PIB (milioane PIB/locuitor PBS/locuitor


lei) PBS (lei) Populaţie (lei/locuitor) (lei/locuitor)
2001 116 768,70 1 001 242 500 22 408 393 5 210,94 44,68
2002 151 475,10 1 914 534 300 21 794 793 6 950,06 87,84
2003 197 564,80 2 673 816 300 21 733 556 9 090,31 123,03
2004 246 468,80 3 476 543 900 21 673 328 11 371,99 160,41
2005 287 186,30 4 417 165 819 21 610 208 13 289,38 204,40
2006 342 418,00 5 729 284 541 21 565 119 15 878,33 265,67
2007 404 708,80 7 175 789 699 21 584 365 18 750,09 332,45
2008 503 958,70 8 936 286 505 21 500 000 23 439,94 415,64

71
Anexa nr. 6, Ritmul de creştere al PIB-ului şi al PBS-ului, diferenţa între vele două
ritmuri, Sursă: Raport al Institutuţiei de Statistică, Rapoarte anuale CSA

creştere în creştere în
PIB (milioane lei) PBS (lei) PIB PBS DIFERENŢĂ
2001 116 768,70 1 001 242 500
2002 151 475,10 1 914 534 300 29,72% 91,22% 61,49%
2003 197 564,80 2 673 816 300 30,43% 39,66% 9,23%
2004 246 468,80 3 476 543 900 24,75% 30,02% 5,27%
2005 287 186,30 4 417 165 819 16,52% 27,06% 10,54%
2006 342 418,00 5 729 284 541 19,23% 29,70% 10,47%
2007 404 708,80 7 175 789 699 18,19% 25,25% 7,06%
2008 503 958,70 8 936 286 505 24,52% 24,53% 0,01%

72