Nu privi îndelung ceea ce simți că datorită slăbciunii te împinge la păcat!

Suntem în acele vremuri în care o zi este egală cu o secundă,iar o săptămână cu

un secol ,în care ne grăbim și niciodată nu avem timp de nimic, iar lucrurile ne ies cum ne
ies,doar iarna este aceea care echilibrează crizele noastre sufletești cu cele sociale,culturale și
religioase.

Sufletul Lumii plutește în aerul rece pe deasupra zăpezii spulberate în mii de

diamante,care pătrunde în sufletele acelora care stau și-și ascultă inima,la căldura bleagă a
sobei unde o dată cu fiecare clipeală prelungă...se accentuează oricare gând și sentiment care
se pierde în întunericul lăuntric unindu-se parcă cu cel al nopții reci de iarnă.
Cuvintele își pierd rostul în acest anotimp și nimic nu mai are sens,dar totuși ne simțim
înțelepti,având iluzia că ne regăsim adevaratele nostre calitați datorită faptului că unii
oamenii,iarna, nu muncesc tot atât de mult ca vara și au timp să reflecteze asupra gândurilor
lor.

Mulți susțin faptul că atunci când ispita și gândurile întunecate încearcă să te

răpună,acestea ar trebui să te găsească întotdeauna ocupat,dar eu cred că secretul este să
conștientizezi de ceea ce ești capabil și apoi poți să acționezi, deoarece răul nu vine la tine
atunci când ești liber și poți să-l înfrunți ci atunci când ești învăluit de preocupări
multiple,fiind astfel ocupat din dorința de a le face pe toate deodată, atunci cădem în război!...
Sunt oameni care se lasă în voia pornirilor atunci când nu au chef să fie conștienți de ceea ce
fac ,însă nici o ființă rațională nu-și permite să viseze la ceva ce nu s-ar putea întâmpla
niciodată ,datorită convingerilor și principiilor vieții ,însă dacă acestea o reprezintă cu
adevărat fără ca ea să se simtă nevoită să le respecte,astfel să fie deschisă la toate prostiile pe
care viața i le oferă din cauza că ea nu este propri-ai resursă de unde curg,...de la sine toate
criteriile după care aceasta ființă își trăiește viața .

Înțeleăciunea este aliatul omului iscusit,dar prostia nebunului o caută la marginile

pământului,însă fiecare om privește viața diferit,cu motive și scopuri diferite.Contează cu ce
atitudine trăim viața chiar dacă până la urmă toți murim,contează în ce fel murim!

,,A nins toată noaptea.Sufletul meu ar fi dorit, poate,să se simtă trist –dar nu i-am
îngăduit.De accea am fost astăzi fericit,pentru că așa am voit eu.Am citit până noaptea
târziu.Apoi am obosit și m-am întrebat asupra mea.”Chiar dacă întrebările mele abuzau de
propria mea răbdare de-a le asculta,și parcă fără voință de ale răspunde privind luna plină care
lumina camera...fiindcă lenea mi-a trezit o alta accea de-a nu mai avea chef să citesc,astfel am
aruncat cartea cât ´colo,înapoi din colţul de unde am luat-o ultima dată.Cu toate că-am stins
lunmina,cu sufletul încă treaz,care continua să ardă,proiectam în lună toate gândurile de care
eram absorbită.
 M-am apropiat de fereastră și am văzut în întuneric zăpada care sclipea în bătaia
luminii Lunii ...am ieșit afară...îmbrăcată doar într-un chimonou subție de voal ,cu picioarele
descoperite și niște cizme de catifea albastră care erau aproape acoperite de zăpadă.

Mă învârteam în mijlocul covorului țesut din diamante și mătasă albă din sclipirile
fulgilor de nea.Cu mânecile largi și lungi în văzduh fără să simt sufletul rece al
iernii,...simțeam cum energia interioară care înflorea în mine ca un crin din flăcări albe,mă
făcea să fiu una cu acel întuneric argintiu și rece unde în fiecare crămpei de lumină înghețată
găseam câte un răspuns.

Sufletul meu a luat din puritatea zăpezii...știam abia acum ce înseamnă să gândești la
rece...,iar noaptea nu mă împiedeca să văd ceea ce simt: mai clar, mai lucid decât aș fi văzut
ziua .

Mă bucur că nu am lăsat tristețea să mă bântuie, doar fiindcă lenea nu voia ca să mă

regăsesc ,ca să nu mai cred în orice vis,însă nu ai nevoie de un motiv pentru ...nimic ...mi-am
creat propriul vis fără a fi conștientă de acest lucru,fiindcă nu am avut ca scop fericirea,ea a
venit fără să o chem,unele dorințe egoiste posedă pe cineva ,doar pentru că eu nu mă simțeam
liberă și târam după mine falsul orgoliu al propriilor mele principii și virtuți.

Înțelepciunea are ca locuință mintea de parcă ar fi doar o materie de lux, atunci când
sufletul se vindecă de la sine, ea ne-ar fi necesară doar atunci cănd facem alegeri și nu ne
putem sătura din ea atunci când pur și simplu trăim ,însă ceea ce nu ne dăm seama este că
înțelepciunea se află întipărită în rațiune ,și uneori scopul ne dă peste cap motivul,ca și când
observarea minuțioasă o unei experiențe schimbă rezultatul,însă în surprinderea unei noi trăiri
totul capătă alt sens aparența devenind esență prin faptul că am regăsit motivul real cu care
am plecat în căutarea scopului.

O noblețe ce izvorăște din poziția ei nu lasă mintea să aleagă persoane greșite și

dezvăluie sufletul care să găsească neantul ce se conturează în cineva în care tu să-ți lași să
zboare gândurile fără de temeri și sfială.

Sufletul este iubirea care vede trandafirii fără spini deoarece face ca șarpele care se
găsește la tulpina trandafirului,unde nu ai crede că există ,să se înghimpe și să îi ia cu el într-o
moarte după care totul se termină pentru totdeauna,astfel trandafirul rămâne nemuritor, fără
să-i pese de prețul de învingător,...doar iubește...

Sufletul nu rănește pe nimeni,mai puțin...aceste hârti care îmi suportă zgârieturile

ghiarei stiloului condus de libertatea lui,a sufletului.Și aceste răvașuri,dar altădată pergamente
pentru care se omorau animale,acum obținute din lemn...și care varsă în tăcere cerneala
sentimentelor mele ...prețul pentru care sufletul nu este niciodată atât de singur încât să poată
scrie,însă eu o pot face pentru că libertatea aceea este de a fi eu însămi, temerile și nesiguranța
fiind doar pași spre o nouă experiență fără un scop anume!

De Godja Lydia
.