Sunteți pe pagina 1din 22

Capitolul - 9

CUADRICE
In teoria euclidiană a suprafeţelor, cuadricele reprezintă o clasă
importantă de suprafeţe în spaţiu, cu proprietăţi geometrice remarcabile, des
întâlnite în aplicaţii din diverse domenii.
In spaţiul punctual euclidian tridimensional E3 = (E3,V3,~), într-un
reper cartezian, cuadricele sunt caracterizate analitic de ecuaţii algebrice de
ordinul al doilea , fapt precizat în primul paragraf. În paragraful al doilea,
vom studia suprafeţele de ordinul al doilea , raportate la repere ortonormate
canonice,faţă de care suprafaţa va fi caracterizată sub cea mai simplă formă.
In ultimul paragraf vom studia cuadricele pe forma generală şi vom face
clasificarea izometrică a acestora .

§1. Suprafeţe algebrice de gradul doi

Fie spaţiul punctual euclidian tridimensional E3 = (E3,V3,~) în care


  
am fixat reperul cartezian R (O; i , j , k ) .

1.1 Definiţie. Se numeşte suprafaţă, în spatiul punctual euclidian E3,


locul geometric al punctelor M ∈ E3 , ale căror
coordonate (x,y,z) ∈ R3 satisfac una din relaţile :

F(x,y,z) = 0 - forma implicită , (1.1 )


sau
z=f (x,y) - forma explicită , (1.2)
sau
x = x(u , v)

y = y (u , v) - forma parametrică .
z = z (u , v )

(1.3)

Dacă funcţia F este o funcţie polinomială ,atunci suprafaţa (1.1) se


va numi suprafaţă algebrică. In particular, dacă funcţia F este o funcţie
polinomială de gradul al doilea ,atunci suprafaţa (1.1) se va numi cuadrică .
Astfel, o cuadrică (Σ ) va fi caracterizată sub formă generală
(forma implicită) de ecuaţia

173
(Σ ) : a11 x2 +a22 y2 +a33 z2 +2a12 xy +2a23 yz +2a13xz +
+ 2a14 x + 2a24 y + 2a34 z + a44 = 0 , (1.4)
3

în care ∑(a )
i , j =1
ij
2
≠0 .

Dacă notăm cu f(x,y,z ), membrul stâng din ecuaţia (1.4) ,atunci


ecuaţia cuadricei va fi scrisă prescurtat sub forma (Σ ) : f(x,y,z ) = 0 .
Săconsiderăm dreapta d printr-un punct M o (xo,yo,zo) cu direcţa
oarecare v = (l , m, n) , dată cu ecuaţiile sub formă patametrică
 x = xo + l t

y = yo + m t , t ∈ R
 z = zo + n t

(1.5)
Intersecţia dintre cuadrica (Σ ) şi dreapta d se reduce la studiul mulţimii
de adevăr a sistemului format din ecuaţiile celor două mulţimi de puncte.
Astfel, dacă notăm cu

ϕ (x,y,z) = a11 x2 +a22 y2 +a33 z2 +2a12 xy +2a23 yz +2a13xz (1.6)

forma pătratică din ecuaţia (1.4), obţinem ecuaţia de gradul al doilea în t

ϕ (l,m,n) t 2
+ (lf x 0 +mf y0 +nf z 0 ) t + f(xo,yo,zo) = 0
(1.7)

Dacă ϕ (l,m,n) ≠ 0, notând cu ∆ discriminantul ecuaţiei (1.6) şi cu


t1,t2 rădăcinile acestei ecuaţii,avem următoarele cazuri:
- ∆> 0, t1,t2 ∈R , dreapta d intersectează cuadrica în două puncte
- ∆ =0, t1= t2 ∈R, dreapta d este tangentă cuadricei
- ∆< 0, t1,t2 ∉R , dreapta d nu intersectează cuadrica.
Dacă ϕ (l,m,n) = 0 , atunci pentru
- lf x +mf y +nf z ≠ 0 , ecuaţia (1.6) este de gradul întâi şi din
0 0 0

punct de vedere geometric , dreapta d intersectează cuadrica într-un punct


- lf x +mf y +nf z = 0 şi f(xo,yo,zo) ≠ 0 , ecuaţia (1.6) nu are
0 0 0

soluţii ,
deci dreapta d nu intersectează cuadrica
- lf x +mf y +nf z = 0 şi f(xo,yo,zo) = 0, ecuaţia (1.6) se
0 0 0

transformă într-o identitate, deci dreapta d este conţinută în întregime în


cuadrică.

174
Dacă punctul Mo∈Σ şi ϕ (l,m,n) ≠ 0, atunci ∆ =0 (dreapta d este
tangentă în punctul Mo la cuadrica Σ ) dacă şi numai dacă este satisfăcută
relaţia
lf x +mf y +nf z = 0
0 0 0 (1.8)

In concluzie, pentru o cuadrică (Σ ) cu proprietatea că în punctul


Mo, mărimile fx , fy , fz nu sunt simultan nule, există o infinitate de
0 0 0

drepte de direcţie (l,m,n) prin punctul Mo tangente la cuadrică.


Vectorul de coordonate ( fx , fy , fz ) este numit gradientul
0 0 0

funcţiei scalare f în punctul Mo şi va fi notat cu (grad f )(M0) .



Condiţia (1.7) reprezintă condiţia de ortogonalitate a vectorilor
v = (l , m, n) şi (grad f )(M0) ,cea ce înseamnă că mulţimea dreptelor prin
punctul M0∈ Σ ,tangente la cuadrică determină un plan. Acest plan, avînd
drept normală vectorul (grad f )(M0), se numeşte planul tangent la cuadrică
în punctulMo şi este caracterizat analitic de ecuaţia

fxo (x-xo) + fy (y-yo) + fz (z-zo) = 0


o o

(1.9)

Intersecţia dintre un plan şi o cuadrică se reduce la o ecuaţie de


gradul al doilea în două nedeterminate, ceea ce reprezintă din punct de
vedere geometric o conică în planul de intersecţie.

§2. Cuadrice date prin ecuaţii reduse


  
Fie în spaţiul punctual euclidian E3 reperul ortonormat R (O; i, j ,k
).
Reamintim că distanţa dintre două puncte în spaţiu , M(x1,y1,z1) şi
respectiv N(x2,y2,z2), este dată de
δ (M,N) = ( x 2 − x1 ) 2 + ( y 2 − y1 ) 2 + ( z 2 − z1 ) 2

2.1 Sfera. Fie C ∈ E3 un punct dat .

2.1 Definiţie. Se numeşte sferă de centru C şi rază r∈R mulţimea


punctelor M ∈ E3 cu proprietatea δ ( M,C ) = r .

Mulţimea punctelor M(x,y,z) ∈ E3 care aparţin sferei (S) de centru


C(a,b,c) şi rază r satisfac relaţia :

175
(x – a)2 + (y – b)2 + (z – c)2 = r2 (2.1)
numită ecuaţia carteziană implicită a sferei (sub formă de pătrate
restrânse).
Dezvoltând ecuaţia (2.1) obţinem
x2+ y2 + z2 –2ax –2by – 2cz + a2 + b2 +c2 – r2 = 0,
care ne sugerează studiul ecuaţiei
A(x2 + y2 +z2 ) + Bx + Cy + Dz + E = 0, (2.2)
ce reprezintă ecuaţia unei sfere, numită ecuaţia carteziană generală a unei
sfere. Ecuaţia (2.2) poate fi pusă sub forma
x2 + y2 +z2 + 2m x + 2ny + 2pz + q = 0 , (2.3)

numită ecuaţia carteziană generală a sferei sub formă normală, în care


coordonatele centrului C sunt date de : a = -m, b = -n, c = -p şi raza
r = m 2 +n 2 + p 2 −q .
Să considerăm în sistemul de coordonate carteziene Oxyz punctul
 
M(x,y,z) , vectorul de poziţie corespunzător OM = r , r =r , proiecţia
Mo(x,y,0) a punctului M pe planul xOy, u∈ [0,2π ) –unghiul dintre OMo şi
direcţia pozitivă a axei Ox, respectiv v∈ [0,π ] – unghiul dintre OM şi
direcţia pozitivă a axei Oz (fig.1) . Obţinem
OMo = r cos(90o- v ) = r sin v , de unde rezultă
x = r cos u sin v z

y = r sin u sin v M(x,y,z)
 z = r cos v

Pentru r = const., u∈ [0,2π ), v∈
[0,π ], y
punctul M(x,y,z) se găseşte pe sfera de O
rază r ,cu centrul în origine. Din acest Mo(x,y,0)
motiv cantităţile r,u,v vor fi numite x
21coordonatele sferice ale unui punct din
spaţiu. Fig.1

Ecuaţiile parametrice ale sferei cu centrul în punctul C(a,b,c) şi rază


r pot fi scrise sub forma

176
x = a + r cos u sin v

 y = b + r sin u sin v
 z = c + r cos v

(2.4)
Fie o dreaptă oarecare prin punctul M0(xo,yo,zo) : x = xo+ l t ,
y = yo+m t , z = zo + n t şi sfera dată de ecuaţia (2.1) . Intersecţia dintre
sferă şi dreaptă se reduce la studiul sistemului format din ecuaţiile acestora.
Obţinem ecuaţia de gradul al doilea în t
(l2+m2+n2) t2 + 2[l(xo-a)+m(yo-b)+n(zo-c)] t + (xo-a)2+(yo-b)2+(zo-c)2-r2=0,
care ne permite să concluzionăm că o dreaptă intersectează o sferă în cel
mult două puncte. Dacă notăm t1, t2 rădăcinile reale ale ecuaţiei de mai
sus, valori corespunzătoare punctelor de intersecţie M1, M2, ale sferei cu
dreapa ,printr-un calcul direct obţinem că produsul distanţelor punctului
Mo la punctele de intersecţie M1 respectiv M2 este constant , adică

MoM1⋅ MoM2 =  t1t2  (l2 + m2 + n2) =  (xo-a)2+(yo-b)2+(zo-c)2- r2



Numărul real

ρ = (xo-a)2+(yo-b)2+(zo-c)2- r2 = d2 – r2 (2.5)
d desemnând distanţa punctului Mo la centrul sferei, este numit puterea
punctului Mo faţă de sferă .
Fie sferele
(S1) x2 + y2 +z2 + 2m1 x + 2n1 y + 2p1 z + q 1 = 0
(S2) x2 + y2 +z2 + 2m2 x + 2n2 y + 2p2 z + q 2 = 0
Locul geometric al punctelor din spaţiu cu aceeaşi putere faţă de
sferele (S1) şi (S2) este un plan perpendicular pe linia centrelor celor două
sfere,numit planul radical. Ecuaţia planului radical a două sfere se obţine
scăzând ecuaţiile acestora,adică

2(m1-m2)x + 2(n1-n2)y + 2(p1-p2)z +q1-q2 = 0 (2,6)

Dacă considerăm trei sfere (S1), (S2), (S3) ,cu centrele necoliniare,
atunci dreapta S1 – S2 = 0, S1 – S3=0 se numeşte axa radicală a celor
trei sfere.
In cazul a patru sfere, cu centrele necoplanare, există un punct cu
aceeaşi putere faţă de aceste sfere, numit centru radical.

177
Numim fascicul de sfere, mulţimea sferelor din spaţiu care au acelaşi
plan radical. Planele S1 – S2 = 0 şi S3 – S2 = 0 coincid dacă
S3 – S2=λ ( S1 – S2) , λ ∈ R sau S3= λ S1 +(1-λ )S2 , adică mulţimea
tuturor sferelor din fascicolul determinat de S1 şi S2 este caracterizată de
ecuaţia
S1 + k S2 = 0 (2.7)
Familia sferelor din spaţiu cu aceeaşi axă radicală cu sferele (S1),
(S2), (S3) este numită reţea de sfere şi este caracterizată de ecuaţia

S1 + λ S2 + µ S3 = 0, λ ,µ∈ R (2.8)

Planul tangent într-un punct la o sferă.


Planul care un sungur punc comun cu sfera este numit planul tangent
la sferă în acest punct.
Fie Mo un punct pe sfera de centru C(a,b,c) şi rază r dată de (2.1)
sau (2.3).
Un punct M este situat în planul tangent la sferă în punctul Mo dacă
şi numai dacă MoM este ortogonal vectorului CM o (xo-a,yo-b,zo-c),adică

(x-xo)(xo-a) + (y-yo)(yo-b) + (z-zo)(zo-c) = 0 (2.9)

Astfel, ecuaţia planului tangent la sferă în punctul Mo se scrie sub forma:

xxo + yyo +zzo +m(x + xo) +n(y – yo) +p(z – zo) + q = 0, (2.10)

obţinută prin dedublarea ecuaţiei sferei în punctul Mo .


Observaţie. Dacă (S) este sfera de centru C şi rază r , d este distanţa
centrului sferei la planul π ,atunci avem următoarele cazuri :
• d < r - planul π este secant sferei (S)
• d = r - planul π este tangent sferei (S)
• d > r - planul π este exterior sferei (S) .

2.2 Elipsoidul.

2.2 Definiţie. Se numeşte elipsoid suprafaţa (E) caracterizată de


ecuaţia

x2 y2 z2
(E) + + −1 = 0
a2 b2 c2
178
(2.11)

Forma elipsoidului o putem determina studiind intersecţiile acestuia


cu plane paralele cu planele de coordonate.Astfel , intersecţiile cu plane
paralele cu planele de coordonate sunt elipsele:

2 2 2
 + y + α − 1 = 0  x + z
x 2 2
β2
+ 2 −1= 0
 y2 z2 γ 2
 2 + 2 + 2 −1= 0
 a 2 b 2 c 2 ,  ay = βc 2 2
b , b
 x = γ
c a ,

 z= α
reale pentru α < c ,β < b , respectiv γ < a sau mulţimea vidă pentru α
>c ,
β > b, respectiv γ > a .

fig.2

Planele de coordonate (plane principale)sunt plane de simetrie ale


elipsoidului, axele de coordonate sunt axe de simetrie,iar segmentele pe
axele de coordonate de lungime egale cu a,b,respectiv c , sunt numite
semiaxe. Intersecţiile elupsoidului cu axele de simetrie vor fi numite
vârfuri.Dacă două semiaxe sunt egale ,vom obţine un elipsoid de rotaţie, iar
pentru a = b = c se obţine sfera.
Originea reperului este centru de simetrie pentru mulţimea punctelor
elipsoidului,numit centrul elipsoidului.
Ecuaţiile parametrice ale elipsoidului (2.11) sunt
x = a cos u sin v

y = b sin u sin v , u ∈ [0, 2π ) , v ∈ [0, π ] (2.12)
 z = c cos v

179
2.3 Hiperboloizi .

2.3 Definiţie. Se numeşte hiperboloid cu o pânză suprafaţa (H1)


caracterizată de ecuaţia

x2 y2 z2
(H1) + − −1 = 0
a2 b2 c2
(2.13)

Intersecţiile hiperboloidului (H1) cu plane paralele cu planele de


coordonate sunt curbele date de ecuaţiile:
 x2 y2 α 2
 2 + 2 − 2 −1= 0
a b c , - elipse
 z = α
 x2 z 2 β2
 2 − 2 + 2 −1 = 0
a c b , - hiperbole
 y = β
 y2 z2 γ 2
 2 − 2 + 2 −1= 0
b c a , - hiperbole
 x = γ
Hiperboloidul cu o pânză are aceleaşi simetrii ca şi elipsoidul.Elipsa
obţinută prin intersecţia hiperboloidului cu planul z = 0 este numită colierul
hiperboloidului cu o pânză.
Hiperboloidul cu o pânză (2.13) este caracterizat parametric de
ecuaţiile :

x = a ch u cos v

y = b ch u sin v , u∈R, v∈[0,2π ) (2.14)
 z = c sh u

180
fig.3

Dacă scriem ecuaţia hiperboloidului cu o pânză sub forma

 x z  x z   y  y
 −  +  = 1 − 1 +  şi
 a c  a c   b  b
considerăm următoarele familiile de drepte
∆λ =dλ ∪d∞ si ∆µ =dµ ∪d ∞,
unde
x z  y
 a − c = λ  1 − b  x z y
( dλ ) :    d∞ : + = 1 − = 0 (2.15)
 x z 
λ  +  = 1+ y a c b
  a c  b
x z  y
 a − c = µ  1 + b  x z y
( dµ ) :    d∞ : + = 1 + = 0 (2.16)
 µ  x + z  = 1 − y a c b
  a c  b
λ ,µ ∈ R , obţinem următorul rezultat :

2.4 Teoremă Orice punct al hiperboloidului (H1) este situat pe o


dreaptă din familia ( ∆λ) ,respectiv ( ∆µ) şi reciproc.

In adevăr, dacă punctul Mo(xo,yo,zo) este situat pe (H1) , atunci coordonatele


sale verifică ecuaţia (2.13) de unde rezultă satisfacerea relaţiilor (2.15),
respectiv (2.16) şi reciproc .

181
Dreptele fiecăreia din familiile ( ∆λ) , respectiv ( ∆µ) sunt conţinute
în întregime de hiperboloid. Mai mult, hiperboloidul cu o pânză poate fi
gândit ca reuniunea tuturor dreptelor uneia dintre cele două familii şi că
prin orice punct al hiperboloidului cu o pânză trece câte o dreaptă din
fiecare familie.

2.4 Definiţie. Se numeşte suprafaţă riglată , o suprafaţă Σ ⊂ E3


generată de o dreaptă care se sprijină pe o curbă dată.
Dreapta care generează suprafaaţa Σ se numeşte generatoare
rectilinie, iar curba pe care se sprijină se numeşte curbă directoare .
Dacă prin orice punct al unei suprafeţe riglate trec două drepte
distincte conţinute în suprafaţă ,spunem că suprafaţa este dublu riglată.
Pentru o suprafaţă dublu riglată ,generatoarele care trec printr-un punct
determină planul tangent la suprafaţă în acest punct.
In concluzie, hiperboloidul cu o pânză este o suprafaţă dublu riglată.

2.4 Definiţie. Se numeşte hiperboloid cu două pânze suprafaţa (H2)


caracterizată de ecuaţia

x2 y2 z2
(H2) + − +1 = 0
a2 b2 c2
(2.17)

Intersecţiile hiperboloidului cu două pânze, fig.4, cu plane paralele


cu planele de coordonate sunt date de :

 x 2 y2 α 2
 2 + 2 − 2 +1= 0
a b c
 z = α
−elipse , pentru α>c
−punctele A ( 0 , 0 , c ) , B( 0 , 0 , −c ) , pentru z =±c

−multimea vid a , pentru α<c

 x2 z2 β 2
 2 − 2 + 2 +1= 0
a c b , hiperbole
 y = β

182
 y2 z2 γ 2
 2 − 2 + 2 +1= 0
b c a , hiperbole
 x = γ

Axele şi planele sistemului de coordonate sunt axe, respectiv, plane


de simetrie. Punctele A(o,o,c) şi B(0,0,-c) vor fi numite vârfurile hiperbo-
loidului cu două pânze .

fig.4
Hiperboloidul cu două pânze (2.14) este caracterizat parametric de
ecuaţiile :

x = a sh u cos v

y = b sh u sin v u∈ R , v∈ [0,2π ) (2.18)
z = ±c ch u

2.4 Paraboloizi .
2.5 Definiţie. Se numeşte paraboloid eliptic suprafaţa (Pe) caracterizată
de ecuaţia
x2 y2
(Pe) + =z
a2 b2
(2.19)

183
fig.5

Intersecţia paraboloidului eliptic cu plane paralele cu axa Oz sunt


parabole,iar intersecţia cu plane paralele cu planul xOy sunt elipse pentru
z > 0,originea (vârful paraboloidului) pentru z = 0,respectiv , mulţimea vidă
pentru z < 0.
Paraboloidul eliptic (2.17) este caracterizat parametric de ecuaţiile :

x = a u cos v

 y = b u sin v u∈ R , v∈ [0,2π )
 z =u 2

(2.20)

2.6 Definiţie. Se numeşte paraboloid hiperbolic ( şa ) suprafaţa (Ph),


caracterizată de ecuaţia

x2 y2
(Ph) − =z
a2 b2
(2.21)

fig.5
Paraboloidul hiperbolic are aceleaşi axe şi plane de simetrie ca şi
paraboloidul eliptic.

184
Intersecţiile paraboloidului hiperbolic cu plane paralele cu planele de
coordonate sunt date de curbele :

 x2 y2
 2 − 2 =α − hiperbole , pentru α ≠ 0
a b − drepte concurente
 z = α
 x2 β2
 2− 2 =z
a b − parabole
 y = β
 γ 2 y2
 2− 2 =z
a b − parabole
 x = γ
Paraboloidul hiperbolic (2.19) este caracterizat de ecuaţiile parametrice
x = a u chv

y = b u shv - u,v ∈ R
z = u 2

(2.22)
2.7 Teoremă Paraboloidul hiperbolic este o suprafaţă dublu riglată
x y  x y
In adevăr, ecuaţia (2.21) poate fi scrisă sub forma  −  +  = z ,
a b  a b
din care obţinem familiile generatoarelor rectilinii :
∆λ =dλ ∪d∞ si ∆µ =dµ ∪d ∞, date de :

 x y
 a − b = λ z x y
( dλ ) :   x y  d∞ : + = z = 0 (2.23)
λ +  = 1 a b
  a b 
  x y
 µ  a − b  = 1 x y
( dµ ) :    d∞ : − = z = 0 (2.24)
 x y a b
+ = µz
 a b

2.5 Conul, cilindrul, perechi de plane

2.7 Definiţie. Se numeşte con suprafaţa (C), caracterizată de ecuaţia

185
x2 y2 z2
(C) + − 2 =0
a2 b2 c
(2.23)
z

Fig.7

Intersecţiile conului, fig7, cu plane paralele cu planul xOy sunt elipse


şi intersecţiile conului cu plane paralele cu axa Oz sunt hiperbole.
Ecuaţiile parametrice ale conului (2.21) sunt date de
x = a u sin v

y = b u cos v u∈ R , v∈ [0,2π ) (2.24)
z =u

2.8 Definiţie. Se numeşte suprafaţă cilindrică suprafaţa (Σ )
caracterizată, în spaţiul E3, de o ecuaţie în două
nedeterminate

(Σ ) F(x,y) =0 ( F(y,z) =0 sau F(x,z) =0 )


(2.25)

fig.7

186
In particular , avem :

x2 y2
+ −1 = 0 - cilindrul eliptic , iar pentru b = a obţinem
a 2 b2
x2 + y2 = a2 - cilindrul circular
x2 y2
− −1 = 0 - cilindrul hiperbolic
a 2 b2
y2 = 2px - cilindrul parabolic

Aceste suprafeţe cilindrice au generatoarele paralele cu axa Oz .

Alte suprafeţe algebrice de ordinul al doilea sunt:

x2 y2
− = 0 - plane secante
a2 b2
x2 – a2 = 0 - plane paralele (confundate, pentru a = 0)

x2 y2
+ = 0 - dreaptă dublă
a 2 b2

x2 y2 z2
+ + =0 - punct dublu
a2 b2 c2

a2x2+b2y2+c2z2+1 = 0 - mulţimea vidă .

§3. Reducerea ecuaţiei unei cuadrice la forma canonică

Ecuaţia algebrică de gradul al doilea (1.1), reprezintă din punct de


vedere geometric o suprafaţă dintre cele descrise în paragraful prcedent sau
mulţimea vidă. Această cuadrică este caracterizată analitic de releţia (1.1),
  
într-un anume reper ortonormat R (O; i , j , k ) , din spaţiul punctual
euclidian E3 = (E3,V3,~) . Pentru a recunoaşte suprafaţa pe care o reprezită
această ecuaţie, vom efectua o transformare izometrică în spaţiul euclidian
tridimensional E3, astfel încât caracterizarea analitică în noul reper
187
(reper canonic) ,să aibă cea mai simplă formă,numită forma canonică.
Transformarea izometrică t : E3 → E3 , a reperului ortonormat
  
R (O; i , j , k ) în reperul ortonormat R ‘ (O’; e , e , e ) (reper 1 2 3

canonic), este perfect determinată de translaţia originii t(O) = O’ şi de


aplicaţia ortogonală asociată T :V3 → V3 , care transformă baza
  
ortonormată{ i , j , k }
în baza ortonormată { e , e , e } .
1 2 3

Fie cuadrica (Σ ) ⊂ E3 , caracterizată analittic în reperul cartezian


  
R (O; i , j , k ) de ecuaţia :

(Σ ) : a11 x2 +a22 y2 +a33 z2 +2a12 xy +2a23 yz +2a13xz +


+ 2a14 x + 2a24 y + 2a34 z + a44 = 0 (3.1)

Asociem cuadricei (Σ ) matricele :

 a11 a12 a13 a14 


   a11 a12 a13 
 a 21 a 22 a 23 a 24   
A = A =  a 21 a 22 a 23 
a 31 a 32 a 33 a 34   a 31

 a 41
  a 32 a 33 

 a 42 a 43 a 44 

cu proprietatea aij = aji .
Matricea simetrică A a suprafeţei (3.1) determină în mod unic
transformarea liniară simetrică T : V3 → V3 pe care o vom numi
transformarea liniară simetrică asociată suprafeţei (Σ ) . Ecuaţia caracte-
ristică det( A- λ I3 ) = 0 se poate scrie sub forma

λ 3
- Iλ 2
+ Jλ -δ = 0 , unde
(3.2)

a11 a12 a11 a13 a 22 a 23


I = a11+a22+a33 , J = a 21 a 22
+ a 31 a 33
+ a 32 a 33
, δ = detA
(3.3)
Conform rezultatelor stabilite în § 5,cap.7 ,valorile proprii
λ 1,λ 2,λ 3 ale ecuaţiei (3.2) sunt reale,iar vectorii propri corespunzători
  
{e1, e2, e3} sunt ortogonali. In plus, trecerea de la baza { i , j , k } la
  
baza {e 1, e 2, e 3} (matricea schimbării de bază este ortogonală, Ω -1 = tΩ
) invariază rang A şi polinomul caracteristic (3.2) .
Dacă efectuăm o translaţie t: E3→ E3 ,X =X’ +Xo ,matricea A,
asociată cuadricei (3.1) , nu se modifică.
In consecinţă , dacă pe spaţiul euclidian E3 efectuăm o transformare
izometrică , dată de compunerea dintre o translaţie şi o centro-izometrie,
188
cuadrica (Σ ) va fi caracterizată de matricea A’cu cantităţile I’,J’,respectiv
δ ’
pentru care avem :
3.1Propoziţie Cantităţile I, J, δ şi rangA sunt invarianţi izometrici,
adică
I’= I , J’ = J , δ ’ = δ , rangA’ = rangA .

Considerând acum matricea A, ∆ = det A , cu ecuaţia


caracteristică det ( A -λ I4 ) = 0, adică

λ 4
- I λ 3
+ Lλ 2
- Kλ + ∆ = 0
(3.4)

şi transformarea simetrică T: E4 → E4, caracterizată de matricea A într-o


bază ortonormată din spaţiul V3 , rang A şi polinomul caracteristic rămân
neschimbate la o schimbare de bază , deci cantităţile rang A , I , L, K, ∆
sunt invariante trecând de la o bază ortonormată la altă bază ortonormată.
De observat că o centro-izometrie a spaţiului E3 care transportă
     
baza { i , j , k } în baza {e 1, e 2, e 3} , poate fi gândită ca o centro-izometrie
  
a spaţiului E4 , care transportă baza { i , j , k , l } în baza
{e1, e2, e3, l },deci cantităţile rangA, rang A ,I ,J, δ , ∆ ,K,L, I sunt

invarianţi ai cuadricei (Σ ) pentru centro-izomertiile spaţiului E3 .


Pentru anumite cuadrice se demonstrează invarianţa la translaţii şi a
cantităţilor L şi K , adică L şi K sunt invarianţi la izometriile spaţiului E3.
Invarianţii I ,J, δ , ∆ , rangA, rang A determină complet toate
clasele izometrice de suprafeţe de ordinul al doilea. Din acest motiv, vom
spune că aceştia formează un sistem complet de invarianţi pentru
suprafeţele de ordinul al doilea .
Dacă două cuadrice (Σ 1 ) şi (Σ 1 ) sunt caracterizate de aceeaşi
invarianţi izometrici, atunci există o izometrie a spaţiului E3 care va va
aplica punct cu punct suprafaţa (Σ 1 ) pe suprafaţa (Σ 1 ) .
Să notăm cu f(x,y,z) membrul stâng al ecuaţiei (3.1) şi forma
pătratică din acest polinom prin:

ϕ (x,y,z) = a11 x2 +a22 y2 +a33 z2 +2a12 xy +2a23 yz +2a13xz . (3.5)

Dacă funcţia f ar satisface relaţia f(-x,-y,-z) = f(x,y,z) , atunci , din


punct de vedere geometric , cuadrica (Σ ) ar admite originea O(0,0,0) drept
centru de simetrie pentru mulţimea punctelor sale. Astfel , în mod similar
189
algoritmului aplicat la conice, vom efectua o translaţie în spaţiul E3 ,aşa
încât, în noul reper, expresia analitică a cuadricei (Σ ) să nu conţină
termeni de gradul întâi (atunci când este posibil) .
Efecuând translaţia :
x = x '+xo

y = y '+yo
z = z '+zo

(3.6)
ecuaţia (3.1) se transformă în

ϕ (x’,y’,z’ ) +2 ( x' f ' x + y ' f ' y +z ' f ' z ) + f (xo,yo,zo ) = 0


0 0 0

(3.7)
Să considerăm sistemul : f ' x = 0, f ' y = 0, f ' z = 0 ,sau, scris explicit,
o o o

x = a11 xo +a12 yo +a13 zo



y = a 21 xo +a 22 yo +a 33 zo (3.8)
z = a 31 xo +a 32 yo +a 33 zo

cu determinantul δ . Vom reduce la formă canonică cuadrica (Σ ) în
cazurile: δ ≠ 0, repectiv δ = 0 .
Cazul δ ≠ 0. In acest caz sistemul (3.8) admite o unică soluţie (xo,yo,zo)
adică cuadrica (Σ )are centru unic, punctul O’(xo,yo,zo),originea noului
reper.
După efectuarea translaţiei (3.6) în punctul O’ ecuaţia cuadricei (Σ ) se
scrie sub forma
ϕ (x’,y’,z’ ) + f (xo,yo,zo ) = 0
(3.9)

şi folosind învarianţa lui ∆ , obţinem f (xo,yo,zo ) = .
δ
Forma pătratică ϕ admite forma canonică: ϕ (X,Y,Z ) = λ 1X2+ λ 2Y2 +
λ 3Z2,   
în raport cu reperul format din vectorii proprii e 1 , e 2 , e 3 , corespunzători
valorilor proprii λ 1, λ 2, λ 3 , rădăcinile ecuaţiei caracteristice (3.2).
  
Astfel, în reperul R’’(O’; e 1 , e 2 , e 3 ) cuadrica (Σ ) admite forma
canonică :

λ 1X 2+ λ 2Y 2 + λ 3 Z 2 + =0 (3.10)
δ
  
Reperul R’’(O’; e 1 , e 2 , e 3 ) va fi numit reper canonic ,iar ecuaţia
(3.10) va fi numită ecuaţia redusă .
190
Ecuaţia (3.10) reprezintă pentru
∆ ≠ 0
- elipsoid dacă λ 1, λ 2, λ 3 sunt de acelaşi semn, contrar

semnului termenului liber
δ
- hiperboloid dacă numai două valori proprii au acelaşi semn

- mulţimea vidă dacă λ 1,λ 2, λ 3, au acelaşi semn
δ
∆ =0
- con dacă λ 1 λ 2 λ 3 < 0
- punct dublu dacă λ 1, λ 2, λ 3 au acelaşi semn

Cazul δ = 0 . In acest caz sistemul (3.8) poate fi incompatibil -cuadrica nu


are centru, compatibil simplu nedeterminat -cuadrica are o dreaptă de centre,
sau este compatibil dublu nedetermint, caz în care cuadrica admite un plan
de centre . Pentru a determina reperul canonic, vom efectua în spaţiul E3 o
centro-izometrie urmată de o translaţie ,convenabil aleasă .
Dacă δ =λ 1 λ 2 λ 3 = 0 şi ∆ ≠ 0 , atunci ecuaţia caracteristică are
cel puţin o rădăcină egală cu zero.
Să presupunem că λ 3 = 0 şi celelalte diferite de zero. Ecuaţia
caracteristică se scrie sub forma λ (λ 2-Iλ +J)=0, în care J = λ 1 λ 2 ≠ 0.
Ecuaţia cuadricei, raportată la reperul ortonormat, format din vectorii proprii
  
e 1 , e 2 , e 3 corespunzători valorilor proprii λ 1, λ 2, λ 3 se scrie sub
forma:

λ 1x’2 + λ 2y’2 + 2a’14x’ +2a’24y’ + 2a’34z’ + a’44 = 0 (3.11)

Calculând invariantul izometric ∆ pentru această ecuaţie obţinem


−∆
∆ = - (a’34)2J, din care pentru ∆ ≠ 0 rezultă a’34 = ± ≠ 0.
J
Să efectuăm în spaţiul E3 translaţia :
x ' = xo + X

y ' = yo +Y (3.12)
z ' = zo + Z

atunci ecuaţia (3.11) se scrie

λ 1X2 + λ 2Y2 + 2 a’34 Z + 2(λ 1 xo+a’14)X +2(λ 2yo+a’24)Y +


+ λ 1xo2 +λ 2yo2 +2a’14xo+2a’24yo+2a’34zo+a’44 = 0 (3.13)
Alegând

191
a '14 a '24 −1
− −
xo= λ1 , yo= λ2 , zo= a '34
2
(λ 1xo2+λ 2yo2+2a’14xo+2a’24yo+2a’34zo+a’44)
ecuaţia (3.13) devine

−∆
λ 1X2 + λ 2Y2 ± 2 Z =0 (3.14)
J

ceea ce reprezintă un paraboloid,eliptic sau parabolic după cum λ 1λ 2 > 0


sau λ 1λ 2 < 0.
Pentru ∆ = 0, din calculul invariantului ∆ în ecuaţia (3.11), rezultă a’34 =
0
caz în care ecuaţia (3.11) se reduce la o ecuaţie de gradul doi în două
nedeterminate, ce poate fi pusă sub forma :
2 2
 a '14   a '24  (a '14 ) 2 ( a'24 ) 2
λ1 x '+  + λ2  y '+  + a '44 − − =0 (3.15)
 λ1   λ2  λ1 λ2
a '14 a '24
Dacă efectuăm translaţia x′ = X - , y ' =Y − , z′ = Z şi notăm
λ 1 λ2
cu
a ' '44 = a '44 −
( a' )
14
2


( a' )
24
2
, ecuaţia (3.15) se scrie
λ1 λ2

λ 1X2 + λ 2Y2 + a ' '44 =0 (3.16)


Calculând cantităţile L şi K pentru ecuaţiile (3.11) şi (3.16) constatăm
invarianţa acestora şi obţinem K =λ 1λ 2 a ' '44 = J a ' '44 , adică a ' '44 =
K
.
J
In acest caz ecuaţia (3.16) reprezintă:
- pentru K ≠ 0 , un cilindru (eliptic dacă λ 1λ 2 > 0, hiperbolic
K
dacă λ 1λ 2 < 0) sau mulţimea vidă dacă λ 1,λ 2, au acelaşi
J
semn
- pentru K = 0 , plane secante dacă λ 1λ 2 < 0 sau o dreaptă
dublă dacă λ 1λ 2 > 0

Să presupunem că δ = λ 1 λ 2 λ 3 = 0 pentru λ 2= λ 3 = 0 şi λ 3
≠ 0, de unde rezultă că J = 0 şi λ 3 = I .

192
  
În reperul R’(O; e 1 , e 2 , e 3 ) determinat de vectorii proprii
corespunzători valorilor proprii λ 1, λ 2 ,λ 3 ecuaţia (3.1) se scrie sub
forma:

λ 1x’2 + 2a’14x’ +2a’24y’ + 2a’34z’ + a’44 = 0 (3.17)


sau
2
 a '14 
x '+ 
λ 1
 λ1  + 2a’24y’ + 2a’34z’ + a’’44 = 0 (3.17)’
unde a’’44 = a’44 -
( a' )
14
2

.
λ1
a '14
Efectuând translaţia x' = x' ' − , y’ = y’’ , z’ = z’’,în urma căreia
λ1
ecuaţia (3.17) se scrie
λ 1x’’2 +2a’24y’’ + 2a’34z’’ + a’’44 = 0 (3.17)’’
şi centro-izometria :


 x' ' = X '

 1
y ' ' = (a' 24 Y '−a '34 Z ' ) , pentru
 (a '24 ) +(a '34 ) 2
2

 1
z ' ' = (a '34 Y '+a '34 Z ' )

 (a '24 ) +(a '34 ) 2
2

( a'24 ) 2 +( a'34 ) 2 ≠ 0
obţinem
λ 1 X’ 2 + 2 k1Y’ + a’’44 = 0 (3.18)
a ' '44
unde k1= ( a' )
24
2
+( a '34 )
2
. In final, translaţia : X ' = X , Y ' = Y −
k1
ne conduce la forma canonică

λ 1 X 2 + 2 k1Y = 0 . (3.19)

Invarianţa lui K = -(k1)2I ≠ 0 la centro-izometrii şi respectiv la


−K
translaţii (se demontrează direct) ne procură k1 = ± ,adică forma
I
canonică (3.19) poate fi pusă sub forma
−K
X2 ± 2 Y=0 (3.20)
I3
şi reprezintă un cilindru parabolic .

193
Pentru ( a' ) 2 +( a' ) 2
24 34 =0 ⇔ a’24 = a’34 = 0, rezultă K = 0 şi
ecuaţia (3.17)’’ se reduce la

λ 1x’’2 + a’’44 = 0 (3.21)


Calculând acum valoarea lui L se găseşte L = λ 1a’’44 = I a′ ′ 44 , din care
L
obţinem a′ ′ 44 = şin deci ecuaţia redusă
I
L
X2 + 2 = 0 (3.22)
I
Care reprezintă plane paralele (confundate) pentru L ≤ 0 ,respectiv
mulţimea vidă dacă L > 0 .
Rezultatele obţinute reprezintă clasificarea izometrică a cuadricelor,
pe care oconcentrăm în următorul tabel:

∆ δ Discuţie
∆ ≠ 0 δ ≠ 0 - cu centru elipsoizi,hiperboloizi
cuadrice sau mulţimea vidă
nedegene- δ = 0 -fără centru paraboloizi
rate
δ ≠ 0 - cu centru conuri sau
punct dublu
∆ =0 J≠ 0 K≠ 0 cilindri sau
cuadrice δ =0 cu dreaptă mulţimea vidă
degenerate cu dr. de de centre K=0 plane secante sau
centre, o dreaptă dublă
cu plan de J=0 K≠ 0 cilindri parabolici
centre sau cu plan de K = 0 Plane paralele
fără centru centre sau (confundate) sau
fără centru mulţimea vidă

194