Sunteți pe pagina 1din 36

UNIVERSITATEA “Aurel Vlaicu”- ARAD

Facultatea de Stiinte Economice

REFERAT ADMINISTRAREA
INTREPRINDERILOR DIN
TURISM, COMERT SI SERVICII

Intocmit de:
Student LEUCA OCTAVIAN PETRU
Student MOCANU ARDELEAN
specializarea E.C.T.S.; forma de invatamant - I.D., anul II grupa 3
ORGANIZAREA SI FUNCTIONAREA
SERVICIILOR DE ALIMENTATIE PUBLICA

Cap. I. Alimentaţia publică


a. Conceptul şi elementele serviciilor de alimentaţie
Alimentaţia publică reprezintă o ramură a comerţului cu amănuntul şi are ca scop producţia şi
distribuţia de mâncare şi băuturi, respectiv după caz pregătirea preparatelor culinare şi a
produselor de cofetărie-patiserie, distribuţia lor şi a altor mărfuri alimentare cât şi crearea unei
ambianţe favorabile pentru consumul produselor în cadrul firmei.
Firmele care au ca obiect de activitate alimentaţia publică se ăncadrează în cadrul structurii
economice în sectorul serviciilor. În cadrul raportărilor statistice activitatea se înregistrează,
analizează şi raportează pe 2 grupe distincte:
1. Restaurante
2. Baruri, cantine şi alte unităţi de preparare a hranei
Pentru a identifica caracteristicile acestei activităţi în primul rând vom porni de la definirea
conceptului de serviciu şi diferenţierea tipurilor de servicii.
Prin serviciu înţelegem activitatea prin care se satisfac cerinţele materiale şi spirituale ale
populaţiei, agenţilor economici şi a instituţiilor şi care nu se exprimă direct şi imediat prin
produse, în sensul de bun tangibil.
Diferenţierea serviciilor ca structură şi formă de manifestare în legătură cu suportul lor
material se realizează pe 4 categorii:
1. Servicii pure – nu necesită decât prezenţa unei persoane într-un mediu dat
2. Servicii care însoţesc un bun tangibil – pentru a creşte atracţia pe piaţă a bunului tangibil
3. Servicii însoţite de bunuri tangibile – utilizate pentru a amplifica utilitatea sau confortul
serviciului furnizat
4. Servicii hibride – oferte compuse din acţiuni însoţite de bunuri consumate în cursul
realizării serviciului
Componentele serviciilor
• suportul material – clădiri şi amenajări, mediul ambiental, suportul logistic sau alte
elemente care se constituie în componete indispensabile pentru prestarea serviciului.
Ponderea deţinută de această componentă depinde de natura serviciului prestat şi
contribuie la formarea unei bune imagini şi credibilităţi pentru oferta lansată şi menţinută
pe piaţă.
• Resursele umane – participă în mod direct la realizarea serviciului având contact direct
cu clienţii. Ei joacă de asemenea un rol important în asigurarea gradului de satisfacţie a
serviciului. În funcţie de nivelul de pregătire şi prestigiul resursei umane va depinde şi
calitatea şi atracţia ofertei de servicii ale firmei
• Echipamentul – este reprezentat de maşini, aparate, instalaţii, mijloace care asigură
realizarea serviciului. Reprezintă cea mai dinamică componentă a serviciilor care va
influenţa rapiditatea, precizia, siguranţa şi confortul în prestarea serviciului
• Materialele informative – este mijlocul principal de prezentare a serviciului menit să
suplinească forma materială. Această componentă nu trebuie confundată cu mijloacele
promoţionale. Ea va asiugura orientarea clienţilor prin descrierea şi explicarea efectelor
serviciilui oferit.
• Simboluri – sunt mărcile, siglele, denumirile, formele perceptibile carea sigură o
creştere a capacităţii concurenţiale. Ele au la bază tradiţia, evenimentele trecute, istoricul
şi personalizează serviciul prestat. Prin natura, forma şi caracteristicile sale specifice
determină sentimente şi leagă simbolul de calitatea serviciului prestat.
În ceea ce priveşte serviciile de alimentaţie acestea se încadrează în ultimul tip de servicii,
fiind reprezentate într-o proporţie mai mare de serviciile de restauraţie. În ultimii 5 ani
serviciile de alimentaţie au auvut o rată anuală de creştere de 5-7% coonfirmând mutaţii
importante şi profunde care au loc la nivelul obiceiurilor de consum ale populaţiei şi a
modalităţilor de satisfacere a nevoilor de hrănire. Dar conţinutul termenului de alimentaţie a
devenit mult prea sărac în raport cu complexitatea proceselor dintr-o unitate de profil. Group
International de Recherches agroalimentaires (GIRA) identifică 4 motivaţii ale consumului
corespunzător tot atâtor funcţii ale serviciilor de alimentaţie:
o Funcţia de hrănire – este vorba de masa luată în afara caseo sau despre mesele
frugale luate în afara orelor obişnuite, pe plajă sau în alte locuri. Serviciul
trebuie să fie rapid şi la un preţ scăzut, de aceea tipurile de unităţi frecventate
sunt restaurantul fast-food, bistroul, snack-barul, cantina
o Funcţia de loisir (utilitate) – este tipul de masă luată seara, în drum spre casă
pentru a nu mai petrece timpul în bucătărie sau în timpul voiajului turistic.
Asigură consumul de hrană ca necesitate fiziologică la timpul, cantitatea şi
locul potrivit
o Funcţia de convivialitate (socială) – presupune asigurarea unui cadru social de
a lua masa împreună cu familia sau prietenii şi constituie o atracţie în sine.
Clientela caută o ambianţă deosebită şi meniuri suficient de variate. Timpul nu
mai prezintă importanţă, iar nivelul criteriului preş variază de la caz la caz.
o Funcţia de business – specifică mesei luată cu diferite persoane din cadrul
locului de muncă, atunci când ambianţa, decorul şi calitatea preparatelor sunt
esenţiale.
Managerii unităţilor de alimentaţie, în vederea organizării şi coordonării activităţilor lor
trebuie să ia în considerare următoarele caracteristici generale ale serviciilor de alimentaţie:
• Caracterul inseparabil al serviciului faţă de suportul său material
• Caracterul intangibil, rezultă din suprapunerea producerii cu consumul
• Caracterul eterogen rezultă din particularizarea ofertei în funcţie de nevoile şi dorinţele
individuale
• Caracterul perisabil care determină imposibilitatea stocării pentru o utilizare sau
vânzare ulterioară a serviciului. Criteriul devine critic în cazul cererii fluectuante prin
pierderea capacităţilor rămase nefolosite atunci când oferta este mai mare decât cererea.
Potrivit nevoilor specifice satisfăcute şi obiectivelor activităţii, se face distincţie două sectoare
de activitate de alimentaţie:
1) alimentaţia pentru colectivităţi, numită şi alimentaţia cu vocaţie socială sau cu caracter
social. Aici sunt grupate unităţile care îndeplinesc ca funcţie specifică cea de hrănire,
la care se adaugă în funcţie de obiectivele firmelor şi funcţia de utilitate. Unităile se
întâlnesc în cadrul întreprinderilor, instituţiilor administrative, unităţilor de învăţământ
şi educaţie, spitale, cămine, sanatorii, tabere, comunităţi religioase etc. Obiectul lor de
activitate se poate rezuma la oferirea de mese cu un aport nutritiv echilibrat, servite
într-un cadru agreabil.
2) Alimentaţia comercială se regăseşte la nivelul alimentaţie rapide şi tradiţionale,
unităile acesteia fiind oreintate pe oricare din funcţiile serviciilor de alimentaţie, dar în
special fiind accentuată funcţia socială. Managerii sunt interesaţi în crearea unui mediu
specific care să atragă clienţi şi să ofere mai mult decât o simplă servire sau
comercializare.
b. Tipurile de unităţi cu caracter social
Cele mai rprezentative tipuri de unităţi specifice aliemntaţiei cu vocaţie socială sunt:
• Cantina – reprezintă formula clasică de unitate de alimentaţie, ea fiind amplasată în
incinta sau în apropierea întreprinderilor sau instituţiilor pe care le deservesc. Are ca şi
caracteristică principală prezentarea de meniuri unice, în unele cazuri cu posibilitatea
restrănsă de alegere. De asemenea organizarea ei se face pe linie de servire sau la masă. În
au ultimii ani tipul acesta de unitate a fost îcet înlocuit cu termenul de restaurant cu
autoservire.
• Restaurantul cu autoservire – se caracterizează în principal prin numărul mic al
personalului în activitatea de servire datorită folosirii de echipamente specifice de servire,
diferite de cele ale alimentaţiei tradiţionale. În ceea ce priveşte amenajarea se
caracterizează printr-un nivel de confort redus folosind dotări simple şi uşor de mânuit.
Organizarea se realizează pe baza unei linii de autoservire, de unde clienţii se servesc
singuri. Meniul este ales de fiecare client în momentul servirii dintr-o ofertă redusă ca
diversitate.
• Unităţi ce asigură serviciile de alimentaţie pe loc – sunt destinate la două grupe mari
de persoane: cei imobilizaţi la pat şi cei care se pot deplasa pe distanţe foarte scurte.
Meniul este adaptat specificului clienţilor şi nevoilor specifice ale acestora. Cel mai
important aspect îl reprezintă transportul preparatelor, ceea ce impune găsirea unor soluţii
optime de asigurare atemperaturii corespunzătoare a preparatelor de la momentul
producerii şi până la momentul servirii. Serviciul de distribuţie trebuie să fie realizat de
personal specializat care să dovedească promtitudine şi să respecte condiţii de igienă.
• Distribuitoarele automate – pot oferi majoritatea preparatelor dintr-un meniu, din
punct de vedere tehnic, gama produselor care pot di distribuite prin automate fiind practic
nelimitată. În practică însă posibilităţile de alegre rămân relativ restrânse, fiecare automat
furnizând în principiu un singur tip de produs. De aceea ele pot fi combinate într-un spaţiu
care să fie destinat serviciului de alimentaţie, clienţii având la dispoziţie mai multe
distribuitoare pentru diferite preparate şi băuturi. Avantajele aduse de utilizarea acestor
echipamente se referă la: asigură un timp flexibil de operare, elimină sectorul destinat
bucătăriei, restrâng suprafaţa de distribuţie, se reduce numărul personalului, precum şi
costurile de exploatare. Ele au fost şi sunt utilizate şi în cadrul alimentaţiei comerciale
datorită utilităţii pe care o prezintă.
c. Unităţile specifice alimentaţiei comerciale
După cum spuneam aceasta se împarte în două mari sectoare: alimentaţia rapidă şi alimentaţia
tradiţională.
a) Unităţile alimentaţiei rapide
Între alimentaţia rapidă şi alimentaţia colectivă există numeroase similitudini, şi anume:
bucătăria exclude preparatele sofisticate, posibilităţile de alegere ale clientului sunt relativ
limitate, serviciul este simplificat, preţul relativ scăzut, iar alcătuirea meniului se face de către
client fără influenţe directe exercitate din partea personalului de servire. Cele mai cunoscute
unităţi specifice alimentaţiei rapide sunt:
a. restaurantul cu autoservire – pune la dispoziţia clienţilor, pe parcursul întregii
zile, un sortiment relativ cuprinzător de preparate calde şi reci şi băuturi alcoolice şi
nealcoolice aşezate în linii de autoservire cu flux dirijat de unde clienţii au posibilitatea de
a se servii singuri, iar plata făcându-se la finalul liniei. Avantajele organizării acestui tip
de unitate se referă la gestiuniea şi organizarea muncii precum şi la productivitatea
ridicată a personalului datorată specializării locurilor de muncă. Condiţiile pe care le
prezintă această unitate sunt:
i. capacitatea 60-200 de persoane
ii. bucătăria amplasată lângă linia de servire
iii. barul pentru băuturi se poate amplasa în linie sau separat
iv. afişarea preţurilor şi postarea lor pe suporturi lângă preparate
v. poţionarea în gramaje corespunzătoare preţurilor
vi. meniul ales de client se face dintr-o ofertă relativ redusă
vii. orarul de funcţionare se organizează pentru 12-13 h/zi
b. restaurantul fast-food – se caracterizează prin vânzarea exclusiv la tejghea a
unui sortiment limitat de produse prezentate în ambalaje de unică folosinţă, care se pot
consuma pe loc sau se pot transporta la pachet. Acest tip de unitate a cunoscut o
dezvoltare rapidă reprezentând la ora actuală cca. 20% din piaţa mondială a unităţilor de
alimentaţie. Condiţiile de organizare şi funcţionare a acestei unităţi sunt:
1) Capacitatea minimă de 100 de persoane cu acces la locul de distribuţie
2) Amplasarea se realizează pe fluxuri pietonale intense
3) Clientela se încadrează în grupa de vârstă 15-35 de ani
4) Este dotat cu echipamente moderne pentru pregătirea rapidă şi condiţionarea
produselor
5) O proporţie importantă de 25-35% din consum se realizează în afara unităţii
6) Forma de plată se face la casă odată cu ridicarea produselor
7) Orarul de funcţionare se programează pe durata a 15-16 h/zi
La succesul acestei formule de organizare a serviciilor de alimentaţie contribuie patru
principii: calitatea produselor oferite, rapiditatea serviciului, curăţenia spaţiilor şi respectarea
condiţiilor de igienă, preţul scăzut al produselor.
c. Cofetăria-patiseria – sunt unităţi specializate pentru desfacerea unui sortiment
larg de prăjituri, patiserie fină pentru consumul pe loc sau la domiciliu, precum şi a unui
sortiment de băuturi nealcoolice calde şi reci sau a băuturilor fine
Condiţiile caracteristice acestui tip de unitate:
A. Capacitatea de 20-60 locuri, la mese
B. Sortimentul oferit poat fi realizat în laboratoarele proprii sau în laboratoare central sau
a altor unităţi
C. Serviciul de consum se realizează pe loc fie folosind personal specializat, fie folosind
un sistem de autoservire
D. La unităţile de patiserie se folosesc ca dotare mese de tip „expres” şi acestea pot reuni
2 profile patiserie şi plăcentărie
E. Alte tipuri de unităţi: ceainărie, simigerie, gogoşerie etc.
d. Unităţi de tip bar – sunt unităţi specializate cu programn de zi sau de noapte în
care se serveşte un sortiment diversificat de băuturi alcoolice şi nealcoolice şi gamă
restrânsă de produse culinare. Servirea clienţilor se face la bar sau la mese. Tipurile de
unităţi de acest gen: bar de zi, bar de noapte, cafe-bar, disco-bar, snack-bar, bufet-bar.

b) Unităţile de tip restaurant


Restaurantul reprezintă un local public care îmbină activitatea de producţie cu cea de
servire, oferind un sortiment variat de produse alimentare şi băuturi.
La restaurantul clasic putem identifica câteva caracteristici:
• Amplasarea lor se face în oraşe sau în zone de interes turistic
• Se asigură o varietate sortimentală lărgită şi servirea se face cu
personal specializat
• Din punct de vedere al construcţiei se vor identifica următoarele
spaţii la nivelul unui restaurant: parcare sau acces auto, hol dotat cu sau
fără garderobă, saloane de servire diferite care să asigure condiţii
corespunzătoare pentru oferirea de servicii, bucătărie proprie şi spaţii
de depozitare
În cadrul acestei categorii de unităţi putem identifica anumite restaurante specializate şi
anume:
a) restaurantul cu specific
• oferă o gamă sortimentală de produse alimentare şi băuturi specifice
• prin dotare, profil, ţinuta angajaţilor, momente reacreative şi
structura sortimentală trebuie să prezinte obiceiurile gastronomice
specifice
• principale tipuri de restaurante: cu specific local, regional, naţional,
crama
b) restaurantul specializat
• serveşte un sortiment specific de preparate care se află permanent în
lista de meniu
• se acordă atenţie deosebită prezentării preparatelor
• principalele tipuri: pescăresc, vânătoresc, rotiseria, restaurant lacto-
vedegtarian, zahanaua.

Cap III Sistemul operaţional din restaurante


3.1. Amplasarea restaurantelor
Amplasarea unităţilor de alimentaţie şi a restaurantelor au rol important în asigurarea
succcesului potenţial pe piaţa respectivă. Decizia de amplasare este extrem de complexă şi din
acest motiv trebuie să fie luaţi în considerare o serie de factori atât la nivel de zonă geografică
cât şi la nivel de local.
a) Alegerea zonei geografice – presupune analiza următorilor factori:
1. Compatibilitatea zonei cu obiectul principal. Din acest punct de vedere pentru unităţile cu
servicii de alimentaţie se disting două categorii de zone cu un potenţial favorabil:
- zonă turistică şi de agrement
Zonă urbană puternic industrializată
2. Potenţialul demografic al zonei – presupune adaptarea ofertei de servicii de alimentaţie la
specificul zonei. Această analiză presupune în primul rând să se determine numărul şi
preferinţele cumpărătorilor potenţiali din zonă. La determinarea acestor informaţii se vor
analiza: numărul de locuitori din zonă, numărul de familii şi dimensiunea medie, vârsta medie
a populaţiei, structura pe grupe de vârstă, structura profesională.
3. Potenţialul economic al zonei – presupune o analiză a posibilităţilor unităţii de a-şi
desfăşura activitatea eficient din punct de vedere economic şi managerial. Astfel se va analiza
disponibilitatea materiilor prime, posibilitatea şi costurile de acces la aceste materii prime,
infrastructura existentă, nivelul mediu de pregătire şi calificare a forţei de muncă.
4. Obiceiurile de consum ale populaţiei din zonă – presupune o analiză a preferinţelor pentru
consumul şi achiziţionarea anumitor bunuri şi servicii şi corelaţia acestora cu consumul şi
cumpărarea serviciilor de alimentaţie, frecvenţa de cumpărare a acestora şi influenţa
sezonieră, nivelul de mobilitate al gusturilor clienţilor de la o perioadă la alta de timp.
b) Alegerea localizării în cadrul zonei – presupune analiza oportunităţilor unor locaţii bine
identificate pentru dezvoltarea serviciilor de alimentaţie. În acest sens se vor alege următorii
factori:
1. Factorul amplasare – reprezintă potenţialul locaţiei din perspectiva numărului de persoane
care se pot constitui în segmentul potenţial de consumatori ai unităţii. Acest factor se poate
stabili pornind de la traficul de persoane corespunzător unor zone pe intervale de timp diferite
şi frecvenţa de cumpărare a serviciilor şi produselor specifice unităţii. Cu acest factor se poate
identifica zona de impact primară la nivelul consumatorilor din piaţă.
2. Amplasarea concurenţilor – asigură informaţii cu privire la potenţialul vânzărilor realizate
în cadrul locaţiei specifice. În acest sens se analizează situaţia principalilor concurenţi care
oferă produse şi servicii similare, prin capacitatea acestora de a oferi produse şi servicii,
gradul de diferenţiere aplicat de aceştia pentru a creşte valoarea oferită clienţilor.

3.2.Planul general de amenajare a restaurantului


La amenajarea restaurantului sau a unei unităţi cu servicii de alimentaţie se va respecta ca
regulă generală asigurarea fluxului tehnologic optim pentru circulaţia clienţilor, personalului
şi pentru desfăşurarea corectă a operaţiilor de producţie. Din punct de vedere structural
amenajarea vizează două mari grupe de spaţii: de primire şi servire a clienţilor şi de producţie
şi depozitare a materiilor prime, materialelor şi produselor.
I. Spaţiile de primire şi servire
1. parcare auto – este obligatorie doar pentru restaurantele de categorie superioară şi
înlesneşte atragerea clienţilor de aceea întreprinzătorii caută cel puţin condiţia de acces auto la
intrarea în unitate. O altă condiţie impusă la nivel de construcţie este ca accesul pentru
aprovizionare cu mărfuri şi circulaţia personalului să fie separat de intrarea principală
2. intrarea principală – pentru restaurantele de categorie superioară presupune sistem de uşi
rotative sau perdea de aer la intrare, când accesul se face direct din afară, hol de primire şi
garderobă
3. grupuri sanitare cu apă curentă caldă/rece – reprezintă un standard de clasificare, astfel
pentru restaurante de categorie superioară şi cele de tip fast-food, cofetării este necesară o
cabină la 30, 40 de locuri.Cerinţele minime de dotare pentru aceste spaţii presupun: iluminare
şi temperatură adecvată, echipare minimă necesară şi utilizarea unor materiale rezistente la
trafic intens
4. salonul de servire – reprezintă cel mai mare spaţiu al restaurantului, are în medie 50% din
suprafaţa totală, iar suprafaţa aferentă unui loc la masă constituie un factor important al
nivelului de confort.
La restaurant
1,6 mp/loc – pentru 5stele
1,5 mp/loc – pentru 4 stele
1,3 mp/loc – pentru 3 stele
1,0 mp/loc – pentru 2 şi1 stea
La bar
1,2 mp/loc – pentru 5 şi 4 stele
1,1 mp/loc – pentru 3 stele
1,0 mp/loc – pentru 2 şi 1 stea
Fast-Food
1,2 mp/loc – pentru categoria I
1,1 mp/loc – categoria II
1,0 mp/loc – categoria III
În cadrul salonului dotarea cu mobilier trebuie să asigure confortul şi ambianţa adecvate .
a) Mesele
Ca regulă generală se recomandă ca în cadrul salonului de servire să existe următoarea
proporţie a meselor : 50% mese rotunde, ovale sau hexagonale, 30% mese dreptunghiulare şi
20% mese pătrate. Blatul meselor trebuie să fie plasat la 75cm de pardoseală. Dimensiunile
meselor diferă din nou în funcţie de confortul pe care trebuie să îl ofere clienţilor şi numărul
de locuri la masă. Astfel se încearcă respectarea următoarelor dimensiuni pentru:
Masă rotundă
• 4 persoane – 100 cm diametru
• 6 persoane – 125 cm diametru
• 8 persoane – 150 cm diametru
• 10 persoane – 175 cm
• 12 persoane – 200 cm
Masă pătrată de 4 persoane
• 100/100 – pentru categorie superioară
• 80/80 – pentru categorie inferioară
Masă dreptunghiulară
• 4 persoane – 125/100
• 6-8 persoane – 175/100
• 8-10 persoane – 250/100
• 10-12 persoane – 300/100
Pentru saloanele care oferă servicii pentru grupuri organizate sau pentru organizarea de
evenimente recomandarea este de a dispune de mese pătrate şi dreptunghiulare, deoarece acest
lucru asigură realizarea de combinaţii în formă de I, T, U, E.
b) Scaunele
Acestea trebuie să fie confecţionate din acelaşi material ca mesele, înălşimea şezutului să fie
de 44-46 cm, iar cea a spătarului de 86-92 cm. Pentru taburetele folosite de către cofetării
înălţimea este de 42-46 cm, având un diametru de 34-40 cm.
În funcţie de forma meselor, modul de amenajare şi tipul localului se vor stabili şi lărgimea
culoarelor de circulaţie. De asemenea se poate realiza o amenajare diferită a saloanelor unui
restaurant atunci când acestea sunt diversificate: clasic, pentru mese festive, pentru micul
dejun, cu profil divers.
II Spaţiile de producţie şi depozitare
În cadrul unui restaurant spaţiul de producţie este bucătăria. Întrucât există situaţii în care
bucătăria deserveşte mai multe unităţi sau situaţii în care ea nu este o bucătărie completă în
primul rînd trebuie să dicutăm tipurile de bucătării:
a) Bucătăria centrală – presupune separarea în spaţiu şi timp a producţiei de activităţile de
servire, fiind caracterizată de o eficienţă sporită, prin realizarea unui număr mare de porţii de
preparate. Organizarea permite o utilizare echilibrată a personalului de-a lungul unei zile de
muncă fără rupturi de ritm. Pentru distribuţia preparatelor există două tipuri de lanţuri de
distribuţie şi anume:
• Lanţ de distribuţie cald – când producţia şi consumul au loc în aceeaşi zi, cu separarea
spaţiului, iar preparatele trebuie transportate în condiţii izoterme la temperatura de 80
grade C şi menţinute în bucătăria terminus la o temperatură de 65 grade C maxim 3 ore
• Lanţ de distribuţie rece – când producţia şi consumul sunt delimitate de o perioadă mai
lungă de timp, iar preparatele în prealabil sunt refrigerate şi stocate, fiind aduse în
bucătăria terminus la o temperatură de 65 grade C şi servite imediat
b) Bucătăria principală – furnizează toate produsele în cadrul unui restaurant clasic
c) Bucătăria satelit (terminus) – asigură finisarea produselor realizate şi furnizate de către o
bucătărie centrală
Organizarea structurală a unei bucătării presupune următoarele spaţii tehnologice în cadrul
bucătăriei:
A) Spaţii de producţie
• Bucătăria caldă – spaţiul destinat pregătirii termice a preparatelor
• Bucătăria rece – rezervată pentru pregătirea preparatelor reci, cumulând şi funcţia de
bufet rece sau de serviciu
• Laborator de cofetărie-patiserie – unde se realizează produse de patiserie,
semipreparate pentru bucătărie pe bază de aluaturi
• Carmangeria – spaţiu destinat proceselor tehnologice de pregătire a preparatelor din
carne
• Cafetăria – spaţiu de producţie destinat pregătirii micului dejun, precum şi pentru
pregătirea cafelei, ceaiului, deserturilor calde, amplasată în vecinătatea bucătăriei calde şi
prevăzută cu front de servire separat
• Spaţii pentru prelucrări preliminare
B) Spaţii anexe
• Oficiul – face legătura între servire şi producţie
• Spălătorul pentru vase de bucătărie este dotat cu degresor cu injecţie de abur, spălător
cu două compartimente şi rastelul metalic
• Spălător pentru veselă
• Depozitele, magaziile
• Vestiar, grup sanitar pentru personal
Bucătăria necesită o suprafaţă de 0,28-0,32 mp pentru fiecare porţie servită zilnic, din care
30% pentru echipamente şi 70% pentru activităţile de muncă şi acces.
Funcţionalitatea unei bucătării va fi determinată de respectarea următoarelor principii:
• Principiul vecinătăţii imediate
• Principiul neinterferării fazelor salubre cu cele insalubre
• Principiul gestiunii unice şi a posibilităţii de cuprindere în aria vizuală a tuturor
activităţilor de către bucătarul şef
• Principiul controlului şi verificării la punctul de recepţie a mărfurilor livrate
Dotarea materială a bucătăriei depinde în cea mai mare măsură de ceea ce se doreşte a
se realiza ca sortiment de preparate, numărul porţiilor din fiecare preparat, tehnologia
culinară

3.3 Particularităţile alimentaţiei rapide


Pentru restaurantul cu autoservire elementul cheie îl constituie sistemul de distribuţie. Acesta
trebuie să asigure fluenţa clienţilor în cadrul restaurantului ceea ce îl recomandă ca factor în
determinarea suprafeţei de consum alături de : numărul de clienţi, timpul mediu de alegere şi
consum al produselor, suprafaţa sălii de consum aferentă unui loc la masă.
Pentru unităţile de alimentaţie rapidă se disting din punct de vedere a sistemului de organizare
a autoservirii 3 tipuri de sisteme de distribuţie:
A) Self-service liniar – presupune deplasarea clientului de-a lungul unei linii de autoservire şi
plata la capătul acesteia. În acest sistem echipa de angajaţi este formată din lucrători care se
ocupă cu aprovizionarea liniei, casieri şi debarasatori
Avantajele sistemului
• Număr mare de clienţi serviţi
• Productivitatea mare a personalului unităţii
• Posibilitatea observării directe a reacţiei clienţilor
• Folosirea intensivă a suprafeţei de distribuţie
Dezavantajele sistemului
• Blocarea firului de aşteptare
• Rupturi de ritm în aprovizionarea liniei de autoservire
• Obligativitatea parcurgerii întregii linii de către client
B) Distribuţia free-flow – se realizează prin puncte de distribuţie specializate, eventual
amplasate insular, separate între ele prin zone de acces. Aceste punctde distribuţie sunt
dispuse sub formă de standuri, eventual şi cu o poziţie de încasare
Avantajele
• Evitarea blocajelor la firul de autoservire al clienţilor
• Productivitatea muncii este superioară restaurantului cu servire la masă
• Se formează o relaţie client-personal
Dezavantajele
• Investiţie mai mare la nivel de dotare pentru standuri
• Număr mai mare de personal
• Volum mare a activităţilor de aprovizionare a liniilor de autoservire
C) Sistemul carusel – are la bază un utilaj numit carusel, care asigură autoservirea, fiind
organizat pe 4 nivele. Accesul la carusel se realizează prin ghişeele de distribuţie, iar
aprovizionarea caruselului se face neîntrerupt de la bucătărie. Sistemul constituie o soluţie
pentru marile restaurante cu autoservire
Avantaje
• Reducerea suprafeţei de distribuţie
• Nu există pericolul blocării firului de aşteptare, eventual la câteva ghişee
• Există un flux continuu de aprovizionare rapidă a caruselului

Dezavantaje
• Stabilirea greoaie a unei relaţii client- personal de servire
• Dificultăţi în vizualizarea produselor din cauza rotaţiei caruselului

3.4. Activităţile specifice realizării servirii


I Efectuarea mise-en-place-ului
Mise-en-place-ul reprezintă ansamblul operaţiilor care se efectuează pentru pregătirea şi
aranjarea mobilierului şi a obiectelor de inventar
Etape:
a) Alinierea şi fixarea meselor
În primul rând se alege schema de plasare a meselor în funcţie de câţiva parametrii:
• Suprafaţa şi configuraţia salonului
• Foma şi dimensiunea meselor
• Numărul de locuri prestabilit
• Tipul şi categoria restaurantului
Ca şi reguli de amplasare nu se recomandă plasarea meselor foarte aproape de intrarea în
salon sau oficiu. De asemenea este bine să existe mese de aceeaşi formă şi mărime una lângă
cealaltă pentru a le putea uni rapid în condiţii speciale. Trebuie realizată o poziţionare exactă
pentru a nu fi obligaţi să le deplasăm. Mesele se aşează luând ca reper prima şi ultima masă,
celelalte aliniindu-se după acestea
b) Aşezarea feţelor de masă
Se prevede ca faţa de masă să depăşească blatul mesei cu cca 40-50 cm pe toate laturile. La
mesele pătrate dungile rezultate de la călcat trebuie să cadă pe mijlocul fiecărei laturi a
blatului. La mesele rotunde dungile vor fi aşezate în dreptul scaunelor. Se preferă utilizarea
feţelor de masă pătrate pentru mese rotunde cu 4 picioare şi a celor rotunde pentru mese
rotunde cu picior central. Opţional se folosesc şi naproanele din considerente economice, iar
acestea se aşează peste faţa de masă sau se pot aşeza la colţurile mesei cu rol decorativ.
c) Aşezarea inventarului de servire pe masă
1. Marcarea locului la masă se face cu farfuria suport. Ea se aşează la cca 1 cm în interior
de la marginea blatului mesei, simetric cu cea de vis a vis, emblema fiind plasată la
centru
2. Aranjarea tacâmurilor. Acestea se aşează în dreapta şi în stânga la cca 1 cm de farfurie,
de la interior către exterior în ordinea inversă servirii preparatelor. Tacâmurile de
desert se aşează în faţa farfuriei suport.
3. Aranjarea paharelor. Se aşează începând de la vârful cuţitului mare către centrul
mesei, de la mic la mare în următoarea ordine: aperitiv, vin alb, vin roşu, apă minerală.
Numărul maxim de pahare la un loc este de 4.
Tipuri de mise-en- place
Pentru micul dejun în funcţie de tipul acestuia mise-en-place-ul se realizează diferit
1. mic dejun complet (continental) – presupune faţă de masă, farfurie de desert, cuţit de
desert, farfurie-suport pentru ceaşcă şi linguriţă de ceai, pahar pentru apă, sare, piper,
scrumieră
2. mic dejun englezesc (breakfast) – presupune faţă de masă, farfurie –suport, cuţit şi
furculiţă mare, farfurie-suport pentru ceaşcă şi linguriţă de ceai, pahar pentru apă,
farfurie pentru pîine şi cuţit pentru unt, sare, piper, scrumieră
Pentru dejun şi cină la realizarea mise-en-place-ului se va lua în considerare tipul de
serviciu:
1. simplu – presupune faţă de masă, farfuria-suport, cuţit şi furculiţă mare, paharul pentru
apă, sare, piper, scrumieră
2. clasic – presupune pe lângă cele de mai sus pahar de vin alb, farfurie pentru pîine şi
cuţitul pentru unt.
II Serviciile în restaurant
În cadrul salonului de servire din restaurant putem identifica câteva activităţi prin care se
realizează serviciul către client:
• primirea şi conducerea clienţilor la masă
• prezentarea listei de meniu
• luarea comenzii şi transmiterea la secţiile de producţie
• completarea mise-en-place-ului
• preluarea comenzii şi efectuarea propriu-zisă a serviciilor
• debarasarea
• întocmirea notei de plată
• conducerea clienţilor la plecare
În ceea ce priveşte efectuarea propriu-zisă a serviciilor de servire se poate opta pentru unul
sau mai multe din următoarele sisteme de servire:
a) Servirea pe platou
Ospătarul trebuie să aleagă, în primul rând tipurile de farfurii care să corespundă întocmai cu
meniul din platoul pe care urmează să îl aducă la masă. Farfuriile vor fi aduse la masă şi
aşezate în faţa fiecărui client, prin partea dreaptă. Platoul va fi aşezat pe masă, în centru, dar
numai după ce a fost dispus cu un cleşte necesar autoservirii clienţilor
Avantaje
• Prepararea platoului în timp util
• Serviciul este foarte rapid
• Se poate servi şi rece
• Nu necesită personal numeros
• Nu necesită personal foarte instruit
Dezavantaje
• Nu poate fi practicat exclusiv, decât în restaurantele de categorie inferioară
• Personalul lasă clientul să se descurce singur
Serviciul se adresează restaurantelor cu sortiment de preparate simple şi se poate practica la
nivelul restaurantelor de categorie superioară în combinaţie cu alte forme de servire
b) Servirea la farfurie
În acest caz preparatele se pregătesc la bucătărie şi sunt aduse la masă pe farfurii separate
pentru fiecare ocupant al mesei. Fiecare farfurie va fi amplasată în dreptul clientului
întotdeauna prin partea stângă
Avantaje
• Serviciul este rapid
• Permite servirea de preparate calde
• Nu necesită personal de servire cu calificare înaltă
• Se foloseşte cusucces la nivelul unui număr mediu de clienţi la masă
• Permite pregătirea preparatelor cu mare grijă în ceea ce priveşte partea estetică
Dezavantaje
• Necesită un efort suplimentar din partea bucătăriei pentru pregătirea produselor
• În cazul unei mese festive, cu număr mare de clienţi, necesită o mobilizare a
personalului în număr mare, pentru a fi serviţi toţi odată
Când se aşează farfuria în faţa clientului, trebuie ca elementul principal din meniu să se afle în
faţa clientului, în josul farfuriei
c) Serviciul pe farfurie cu clopot
Presupune acoperirea farfuriei cu un capac metalic, transportul până la masă putând fi realizat
fie în mână sau pe un platou de metal. Fiecare farfurie este aşezată în faţa fiecărui client, după
care toate clopotele sunt ridicate în acelaşi timp la toţi clienţii. Serviciul necesită mai mulţi
chelneri.
Avantaje
• Permite servirea şi menţinerea caldă a meniului servit
• Este considerat un serviciu de lux, fiind foarte bine apreciat de clienţi
Dezavantaje
• Necesită folosirea unui inventar de bună calitate şi o întreţinere impecabilă a acestuia

d) Serviciul în stil francez (indirect)


Presupune ca într-o primă etapă să se aşeze în faţa clienţilor o farfurie goală de mărime
corespunzătoare cu platoul comandat. Platoul se trece în mâna stângă având dispus şi un cleşte
cu care clienţii se vor servi. Platoul trebuie ţinut cu atenţie de chelner, care va trece pe la
fiecare oaspete în parte şi îl va ajuta să se servească ţinndu-i platoul cât mai aproape, pe partea
stângă a acestuia. Clienţii se servesc singuri, iar chelnerii trebuie să fie atenţi şi să intervină
atunci când clienţii nu se descurcă singuri. După ce a trecut pe la toţi clienţii trebuie să fie
atent dacă mai doreşte cineva să servească. Este utilizat în general în restaurantele cu tradiţie
Avantaje
• Necesită un număr mai mic de personal de servire
• Tipul de servire este simplu
Dezavantaje
• Necesită o atenţie sporită din partea chelnerului, datorită stângăciei clienţilor
• Necesită reâncărcarea platoului ori de câte ori este nevoie
• Deoarece distanţa dintre clienţi este foarte mică, acest stil este destul de dificil datorită
imobilităţii

e) Serviciul în stil englez (direct)


Debutează cu aşezarea în faşa clienţilor a farfuriilor goale, de mărimea corespunzătoare
platoului comandat. Platoul se trece în mâna stângă având dispus un cleşte. Platoul va fi ţinut
cu atenţie de chelner, care va trece pe la fiecare oaspete în parte şi îl va servi chiar el cu
ajutorul cleştelui
Avantaje
• Serviciul este rapid şi bine apreciat de clienţi
• Asigură o comunicare directă cu clienţii
Dezavantaje
• Este necesară dexteritatea chelnerului
• Serviciul jenează când distanţa este foarte mică
f) Serviciul cu gheridon
Debutează cu amplasarea măsuţei (gheridonul) în faţa mesei clienţilor. Prepararea meniului
comandat şi servirea cu ajutorul unui cleşte
Avantaje
• Serviciul este spectaculos
• Metoda se poate utiliza la mai multe meniuri
• Permite efectuarea în faţa clienţilor a decupajelor, filetajelor, flambărilor şi a altor
elemente spectaculoase
Dezavantaje
• Necesită formarea profesională a chelnerilor
• Necesită o suprafaţă generoasă de servire

Cap VI Funcţiile de management şi funcţiunile unităţilor de alimentaţie


1.1. Funcţia de planificare
Managerii unităţilor de alimentaţie trebuie să asigure furnizarea unui set de produse şi
servicii la nivelul unei pieţe influenţată puternic de schimbările în preferinţele clienţilor.
Pentru a realiza acest lucru trebuie să fie preocupaţi de :
1. Stabilirea şi menţinerea unor sisteme eficace de aprovizionare, producţie şi distribuţie
2. Stabilirea de standarde care să asigure satisfacţia clienţilor
3. Construirea unui sistem de control eficace
4. Direcţionarea, antrenarea şi motivarea activităţii personalului
5. Asigurarea unei utilizări eficiente a resurselor şi reducerea pierderilor
Succesul obţinut de o organizaţie depinde de obiectivele şi acţiunile planificate în viitor
pentru a face faţă pieţei. Acestea vor rezulta dintr-o atentă analiză a mediului, în special a
nevoilor consumatorilor.
Oamenii au devenit începând cu anii 80 mai atenţi şi mai preocupaţi de aspectele
consumului de alimente şi a gradului lor nutritiv. Studiile de piaţă au arătat că problemele de
sănătate au fost un factor determinant în decizia de cumpărare. Astfel 71% dintre clienţi au
restricţionat consumul de alimente cu conţinut mare de grăsimi, în timp ce 2/3 au început să
evite preparate cu aport mare de colesterol.
Pe baza acestor tendinţe s-au identificat 3 segmente de atitudini nutriţionale la clienţi:
a) Încredinţaţi atitudinii nutriţionale – sunt consumatori care preferă: fructe proaspete,
peşte, mâncare chinezească, carne de pasăre
Cea mai mare pondere sunt femei cu vârsta medie de 35 de ani.
De asemenea consumatorii din această categorie au venituri peste medie şi o
educaţie superioară. Ei sunt adepţii servirii la masă în cadrul restaurantelor clasice
b) Nehotărâţi – sunt consumatori care preferă: carne de vită, hamburger, cartofi prăjiţi,
fructe proaspete, peşte şi carne de pasăre.
Vârsta medie este de 45 de ani, ponderi aproximativ egale femei- bărbaţi şi cu
venituri medii.
c) Indiferenţi faţă de conţinutul nutriţional – sunt consumatori care preferă: hamburger,
carne de vită, cartofi prăjiţi, băuturi răcoritoare, mâncare italienească.
Cea mai mare pondere sunt bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani.
În aceste condiţii şi nivelul educaţional este mediu, iar venituri sub medie.
Aceşti clienţi sunt adepţii restaurantelor de tip fast-food şi a alimentelor servite la
mână.
Această tendinţă a fost privită mai mult ca o oportunitate care a condus la modificarea
meniului şi diversificarea sortimentală.
O altă tendinţă importantă manifestată la nivel mondial în cadrul industriei ospitalităţii
este intensificarea utilizării alimentelor congelate şi a semipreparatelor. Această nouă
tehnologie a condus la o eficientizare a procesului de producţie şi reducerea cheltuielilor de
aprovizionare cu materii prime care s-a reflectat la nivelul preţului.
Astfel s-au dezvoltat 3 sisteme de producţie:
 Cook-freeze – gătit şi congelat la -18 C
 Cook-chill – gătit şi refrigerat, cu o perioadă maximă de refrigerare de 5 zile
 Sous-vide – gătit şi ambalat sub vid
La nivelul consumului un alt factor important, manifestat la nivel mondial, este
continua scădere a consumului de alcool. Această tendinţă a condus la o problemă legată de
profitabilitatea restaurantelor, în mare parte fiind bazată pe rata de profit obţinută la nivel de
băuturi. Pentru a menţine o rată ridicată a vânzărilor de băuturi, unităţile alimentare au
dezvoltat o gamă variată de cocktail-uri fără alcool, numite mocktail-uri.
În concluzie analiza mediului, cu concentrarea pe nevoile şi preferinţele consumatorilor şi
dezvoltările tehnologice reprezintă sarcina principală în realizarea funcţiei de planificare.
Planificarea presupune stabilirea de obiective şi acţiuni, prin care să se fructifice
oportunităţile observate în mediul organizaţiei. Principalele elemente asupra cărora se
stabilesc obiective sunt:
I. Eficienţa economică a unităţii
II. Costurile de producţie
III. Calitatea produselor şi serviciilor
IV. Rata profitabilităţii
V. Cota de piaţă şi poziţia pe piaţă
În vederea atingerii obiectivelor orice unitate trebuie să urmărească şi poziţionarea faţă de
concurenţi. Astfel ele pot să-şi stabilească o strategie de urmat în vederea atingerii
obiectivelor:
 Strategia leadership prin cost – este adoptată de unităţile care oferă produse
standardizate unui consumator tip, folosind cel mai mic preţ din piaţă. Acestea se adresează
unor consumatori cu venituri medii şi joase. Obiectivul de bază este de a reduce în mod
constant costurile în comparaţie cu concurenţii prin investiţii pentru îmbunătăţiri tehnologice,
reducerea costurilor de producţie, reducerea costurilor aferente vânzărilor etc.
Riscurile pe care le aduce o astfel de strategie:
o Inovaţiile concurenţilor pot elimina avanatajele de cost ale unităţii
o Concentrarea strictă pe obiective legate de cost poate determina omiterea
schimbărilor apărute în nevoile consumatorilor
o Concurenţii pot imita cu succes avantajele de cost realizate de unitate
 Strategia de diferenţiere – adoptată de unităţile care oferă un produs de valoare mai
mare consumatorilor prin unicitatea caracteristicilor sau a serviciilor aduse în ofertă. Datorită
oferirii unor produse puternic diferenţiate, se vor putea aplica preţuri mai mari decât media
din piaţă. Unităţile care adoptă a astfel de strategie au o serie de modalităţi de diferenţiere:
calitatea produselor, caracteristici tehnice sau de utilitate, imagine, exclusivitate, servicii
ataşate etc. Unităţile pentru a-şi menţine o poziţie cât mai bună pe piaţă vor dori să se
diferenţieze de concurenţi prin cât mai multe caracteristici şi în acest sens vor acorda o atenţie
deosebită innovării produselor şi fundamentării unor caracteristici ale produselor apreciate de
consumatori.
Riscurile ataşate acestei strategii sunt:
 Consumatori pot aprecia că diferenţa de preţ faţă de un produs standardizat este
prea mare faţă de plusul de valoare pe care îl oferă şi să refuze produsul
diferenţiat
 Modalităţile de diferenţiere aplicate de unităţile respective nu oferă valoarea
cerută de consumator
 Ca urmare a experienţei dobândite de consumatori se reduce perceperea de către
aceştia a valorii aduse prin diferenţierea produselor.
 Strategia concentrată – adoptată de către unităţile care doresc să-şi folosească
competenţele esenţiale pentru a satisface cât mai bine nevoile unui grup restrâns de
consumatori. Strategia va fi formată dintr-un set de acţiuni integrate prin care să fie realizate
produse/servicii care se adresează nevoilor unui segment de piaţă. Unităţile, în special cele
mici sau cu o forţă financiară mai slabă, optează pentru o astfel de strategie din următoarele
considerente:
a) Sunt capabile să servească mult mai eficient un segment îngust de consumatori
b) Nevoile segmentului sunt atât de specifice încât restul concurenţilor preferă să nu se
specializeze
c) Unitatea dispune de un set de abilităţi unice pentru a identifica nevoile acestor
segmente şi de a se specializa prin ofertă.
Strategia prezintă şi ea o serie de riscuri:
 Apariţia unui concurent care să se adreseze aceluiaşi segment îngust
influenţează într-o măsură mare performanţele unităţii
 Nevoile unui segment pot deveni similare cu cele ale pieţei ceea ce reduce
avantajele orientării.
1.2. Funcţia de organizare
Organizarea structurală reprezintă gruparea activităţilor, atribuţiilor şi sarcinilor după
anumite criterii şi repartizarea lor pe formaţii de lucru şi pe salariaţi în vederea realizării
obiectivelor firmei. Activităţile operaţionale se desfăşoară pe baza principiului „mersului
înainte” şi se pot identifica 2 mari grupe de personal: front-office şi back-office.
Organizarea presupune următoarele acţiuni la nivel managerial:
 Definirea poziţiei şi rolului fiecărui compartiment, sector în cadrul
organizaţiei
 Precizarea scopurilor, sarcinilor, responsabilităţilor şi autorităţii fiecărui post
 Stabilirea relaţiilor dintre compartimente, sectoare, grupe de muncă şi posturi
 Repartizarea resurselor pe obiective
Organizarea activităţii va depinde de o serie de factori: politica managerială, tipul
unităţii, categoria de clasificare precum şi mediul economic şi de afaceri.
Pentru exprimarea structurii organizatorice a firmei, se utilizează următoarele documente:
 organigrama
 statul de funcţiuni (stabileşte modalitatea de retribuire a salariaţilor)
 regulamentul de organizare şi funcţionare cu fişele posturilor
 diagrama de relaţii, stabilirea sistemului de comunicare între compartimente
 documente care stipulează modul de exploatare (manualul de exploatare,
standarde cu procedurile de operare)
Organigrama este reprezentarea grafică a structurii organizatorice, cea mai frecventă
formă este cea piramidală ordonată de sus în jos. Organigrama cuprinde: posturile de
conducere, posturile de execuţie, numărul de ocupanţi la nivelul fiecărui post, relaţiile
organizaţionale între posturi.
Alături de organigramă, regulamentul de organizare şi funcţionare constituie o reprezentare
mai detaliată a structurii. Acest regulament precizează atribuţiile, competenţele şi
responsabilităţile principalelor componente ale firmei şi este structurat pe 2 părţi:


o Baza legală de constituire şi funcţionare
o Prezentarea obiectului de activitate
o Organigrama generală
o Prezentarea detaliată a principalelor caracteristici organizatorice
o Competenţe şi responsabilităţi ale managementului
 – desrierea în detaliu a compartimentelor şi funcţiilor stabilite aici.

Fişa Postului: Director de restaurant


a) Atribuţiile postului:
 Controlează menţinerea echilibrului între cerinţele clientelei şi obiectivele
organizaţiei
 Urmăreşte modalitatea de rezolvare a cerinţelor clientei şi de adaptare a atitudinii
lucrătorilor la particularităţile fiecărui client
 Identifică problemele clienţilor, le analizează şi decide asupra metodelor de
diversificare şi îmbunătăţire a serviciilor oferite de organizaţia pe care o conduce
 Asigură exploatarea şi întreţinerea corespunzătoare a echipamentelor, a utilajelor,
a mobilierului şia obiectelor de inventar
 Estimează volumul activităţii pe o perioadă determinată
 Identifică necesarul de mărfuri alimentare şi băuturi utilizate în activităţile
practice pentru o perioadă determinată şi asigură procurarea acestora
 Controlează utilizarea raţională a materialelor consumabile
 Controlează exploatarea şi întreţinerea corespunzătoare a utilajelor,
echipamentelor, mobilierului şi a obiectelor de inventar
 Respectă preocedurile specifice de efectuare a plăţilor, termenele, circuitul
documentelor de plată şi controlează respectarea acestora
 Gestionează eficient timpul prin programarea şi planificarea activităţilor în
vederea realizării obiectivelor
 Antrenează personalul pentru a crea un mediu de lucru favorabil, caracterizat prin
relaţii de colaborareşi încredere
 Acordă sprijin, asistenţă şi motivează personalul în vederea realizării obiectivelor
şi a obţinerii performanţei
 Exercită atribuţii de control a activităţilor desfăşurate de subrodonaţi
 Manifestă preocupare pentru perfecţionarea continuă a personalului
 Controlează menţinerea unor condiţii optime de muncă
 Controlează respectarea sistemului relaţional în alimentaţie
 Controlează respectarea circuitelor tehnologice în vederea eliminării riscurilor de
poluare
 Planifică şi programează activităţile desfăşurate în unitate
 Organizează activitatea în vederea îndeplinirii obiectivelor
 Controlează activităţile şi evaluează rezultatele obţinute

b) Integrarea postului în structura organizaţională


 poziţia postului în cadrul structurii organizaţionale: management de vârf
 relaţii:
 ierarhice – se subordonează directorului de hotel
 funcţionale – cu toţi lucrătorii din restaurant
c) Condiţiile postului de muncă
d) Formarea profesională
e) Aptitudini profesionale şi personale
f) Sistemul de evaluare a performanţei

Fişa Postului: Maître D’Hotel


1. Atribuţiile postului:
 realizează serviciile respectând tehnologia profesională
 acţionează pentru satisfacerea clientului şi fidelizarea lui
 utilizează corect şi în siguranţă echipamentele, mobilierul şi obiectele de inventar
specifice
 organizează serviciile în saloane şi dirijează activitatea colaboratorilor săi
 aplică corect reglementările specifice activităţii din restaurant, privind protecţia
muncii
 execută lucrările, aplicând atent tehnicile de servire, astfel încât să se evite
accidentele
 ia măsuri de prim-ajutor
 aplică normele specifice locului de muncă, referitoare la prevenirea şi stingerea
incendiilor
 aplică corect normele de igienă şi protecţia consumatorului
 realizează corect depozitarea şi evacuarea deşeurilor
 optimizează metodele de comunicare cu clienţii
 gestionează corect orice reclamaţie a clinetului
 respectă standardele referitoare la ţinută şi comportament
 se preocupă de continua dezvoltare a competenţelor profesionale în concordanţă
cu cerinţele pieţei
 organizează brigăzile de servire în saloane, întocmeşte graficele de lucru pentru
ospătari şi ajutorii acestora
 întocmeşte împreună cu clineţii meniurile pentru diverse acţiuni

2. Integrarea postului în structura organizaţională


 poziţia postului în cadrul structurii organizaţionale: management inferior
 relaţii:
 ierarhice – se subordonează directorului de restaurant
 de colaborare – cu şeful bucătar, şeful de recepţie, guvernanta etc
 funcţionale – cu toţi lucrătorii din restaurant
3. Condiţiile postului de muncă
4. Formarea profesională
5. Aptitudini profesionale şi personale
6. Sistemul de evaluare a performanţei

Fişa Postului: Ospătar

- Atribuţiile postului:
 Utilizează corect echipamentele, mobilierul şi obiectele de inventar specifice şi le
foloseşte în siguranţă
 Realizează serviciile respectând tehnologia profesională
 Acţionează permanent pentru satisfacerea clientului şi fidelizarea lui
 Efectuează servirea cu atenţie, astfel încât să se evite accidentele
 Utilizează corect dotările locului de muncă
 Respectă reglementările specifice activităţii din restaurant referitoare la protecţia
consumatorilor
 Aplică în mod corect normele de igienă
 Oferă servicii personalizate
 Se adaptează la reacţiile clientului
 Oferă clienţilor un tratament întotdeauna curtenitor, serviabil
 Respectă standardele referitoare la ţintă şi comportament
 Participă la aranjarea mise-en-place-ului
 Efectuează servirea clienţilor respectând:
 Regulile de servire
 Etapele efectuării serviciului
 Principalele metode de servire
 Particularităţile sortimentului de produse culinare
 Particularităţile sortimentului de băuturi alcoolice şi nealcoolice
 Efectuează serviciile de mic dejun, dejun şi cină, în camerele hotelului, la mese de
protocol
 Participă la efectuarea de operaţii de pregătire în faţa clientului
 Utilizează corect documentele de evidenţă operativă specifice funcţiei
 Participă cu întreaga brigadă la activitatea de închidere a unităţii

- Integrarea postului în structura organizaţională


 poziţia postului în cadrul structurii organizaţionale: operativ
 relaţii:
 ierarhice – se subordonează şefului de sală
 funcţionale – cu toţi lucrătorii din restaurant

- Condiţiile postului de muncă


- Formarea profesională
- Aptitudini profesionale şi personale
- Sistemul de evaluare a performanţei

Fişa Postului: Bucătar Şef

1. Atribuţiile postului:
 Participă la comercializarea şi marketingul produselor realizate în bucătărie
 Promovează produsele realizate în bucătărie, mai cu seamă cele cu specific
româneasc
 Stabileşte contacte bune cu furnizorii de materii prime şi materiale
 Ia măsuri pentru ca activitatea de producţie să se desfăşoare în interesul economic
al unităţii şi al disponibilităţilor din stocul alimentar
 Planifică activitatea de producţie din bucătărie
 Organizează activitatea de producţie din bucătărie
 Coordonează activitatea de producţie din bucătărie, afişând meniul ce urmează a fi
preparat în ziua următoare
 Controlează activitatea de producţie
 Controlează calitatea produselor oferite
 Gestionează resursele materiale
 Gestionează resursele financiare
 Gestionează resursele umane din subordine
2. Integrarea postului în structura organizaţională
 poziţia postului în cadrul structurii organizaţionale: management inferior
 relaţii:
 ierarhice – se subordonează directorului de restaurant
 de colaborare: cu şeful de sală, şefii de secţii
 funcţionale – cu toţi lucrătorii din restaurant

3. Condiţiile postului de muncă


4. Formarea profesională
5. Aptitudini profesionale şi personale
6. Sistemul de evaluare a performanţei

Fişa Postului: Bucătar

1. Atribuţiile postului:
 Organizează activitatea locului de muncă:
 Realizează lucrările de curăţenie în vederea începerii activităţii
 Verifică şi pregăteşte utilajele şi alte obiecte de inventar în vederea
desfăşurării lucrului
 Pregăteşte locul de muncă pentru activităţile ulterioare
 Prepară sosuri, aluaturi, gustări, antreuri, preparate lichide, mâncăruri, garnituri,
salate şi dulciuri de bucătărie

2. Integrarea postului în structura organizaţională


 poziţia postului în cadrul structurii organizaţionale: operativ
 relaţii:
 ierarhice – se subordonează bucătarului şef
 funcţionale – cu toţi lucrătorii din restaurant

3. Condiţiile postului de muncă


4. Formarea profesională
5. Aptitudini profesionale şi personale
6. Sistemul de evaluare a performanţei

Personalul de servire prin activitatea pe care o desfăşoară urmăreşte următoarele obiective:


1. Respectarea programului zilnic
2. Realizarea unei serviri la un nivel calitativ superior
3. Gospodărirea şi gestionarea corectă a tuturor bunurilor
4. Realizarea unei eficienţe economice ridicate
Funcţiile şi numărul personalului care asigură desfăşurarea normală a serviciilor din
restaurant într-o zi constituie o brigadă de servire. Componenţa acesteia este determinată de
capacitatea, profilul şi categoria fiecărui restaurant. Organizarea brigăzilor de servire trebuie
să ţină seama de faptul că în restaurant activitatea nu se desfăşoară cu aceeaşi frecvenţă şi
acelaşi specific pe toată perioada de muncă. De aceea organizarea brigăzii presupune
stabilirea programului de lucru zilnic şi al responsabilităţilor.
În practică sunt cunoscute următoarele forme de organizare:
I. Brigăzi pe bază de grafic orar
II. Brigăzi de zi sau de seară
III. Brigăzi pe ture prelungite
Programarea timpului de muncă a angajaţilor reprezintă o importantă activitate de
management. Prezenţa personalului în organizaţie este dependentă de serviciile ce trebuie
asigurate. În acest sens pentru a asigura un program de 8 ore/zi programarea muncii recurge la
câteva tehnici şi anume:
 Programe individuale inegale de muncă
 Fragmentarea orarului zilnic de lucru
 Multiplicarea sarcinilor
 Utilizarea de personal sezonier
O altă problemă importantă pentru desfăşurarea activităţii şi stabilirea programului de muncă
este stabilirea necesarului de personal. Astfel pentru un restaurant clasic cu servire la masă
stabilirea personalului se realizează pe baza următoarelor etape:
 Previziunea pentru fiecare zi a volumului de activitate exprimat în număr de clienţi,
care se realizează pe bază de istoric, evenimente programate, acţiuni de promovare, ciclul de
plată a salariilor etc.
 Determinarea pe bază statistică a structurii vânzărilor pe produse, luând în
considerare faptul că pe termen scurt şi mediu, preferinţele rămân constante (numărul de porţii
previzionat pentru un produs va fi direct proporţional cu numărul de clienţi determinat
anterior)
 Stabilirea tot pe bază statistică a repartiţiei clienţilor pe intervale de timp din cadrul
programului zilnic de funcţionare a restaurantului
 Cronometrarea necesarului de timp de muncă pentru desfăşurarea fiecărei operaţiuni
legate de pregătirea şi servirea produselor, precum şi pentru realizarea activităţilor conexe.Pe
baza acestei perioade de timp şi a structurii vânzărilor se calculează timpul de muncă necesar
pentru servirea a 1000 de porţii/zi, 2000 de porţii/zi etc. La acest volum de timp se mai
adaugă o marjă de 15% aferentă fluctuaţiilor şi un număr constant de ore aferente posturilor
de conducere.
 În funcţie de numărul de clienţi previzionat pe zile şi repartiţia acestora pe intervale
de timp se va calcula necesarul de timp de muncă pe intervale orare pentru fiecare activitate în
parte

1.3. Comportamentul personalului


Serviciul prestat este o combinaţie a 2 componente, una cantitativă, mai uşor de
definit, măsurat, comparat şi conştientizat, având ca elemente determinante: echipamentele
tehnice, decorul, ambianţa, alimentele, produsele, metodele de lucru, sarcinile rutiniere,
numărul de personal, etc., şi o componentă calitativă, care se manifestă prin comportamentul
personalului şi relaţiile pe care le dezvoltă cu clienţii. Un comportament adecvat asigură
alături de metodele şi sarcinile de muncă bine realizate un conţinut al calităţii relaţiilor cu
clienţii. Elementele care vor forma această componentă calitativă sunt:
 Comportamentul personalului
 Atitudinea personalului în relaţia cu clientul
 Modul de a acţiona în faţa clientului
Mecanismul de obţinere a satisfacţiei se bazează pe minimizarea decalajului dintre aşteptări şi
experienţa trăită să tindă spre zero. Regulile de comportament se referă la :
1) Salutul şi exprimarea
Salutul va fi însoţit de o uşoară înclinare a capului şi de un zâmbet, eventual o formulă de
politeţe. Salutul trebuie să se repete şi la plecarea clientului. În serviciile de alimentaţie
folosirea cuvintelor: „domnule, doamnă”, „vă rog”, „mă scuzaţi” şi „mulţumesc” este
esenţială în relaţia cu clienţii.
2) Ţinuta fizică şi vestimentară
Igiena personală constituie o cerinţă şi o obligaţie de prim ordin pentru toţi. Ei trebuie să aibă
un aspect curat, plăcut, îngrijit, iar mâinile şi faţa să le fie întotdeauna curate. Vestimentaţia
trebuie să corespundă cerinţelor de ordin general: să fie bine croită, curată, călcată, rezistentă
şi uşor de întreţinut şi aceeaşi pentru toţi angajaţii.
3) Gestică şi mimică
Poziţia corpului trebuie să uşureze efectuarea mişcărilor necesare servirii clienţilor: spatele
drept, trunchiul uşor aplecat în faţă, capul în poziţie normală, privirea îndreptată spre client.
Gestica constituie manifestări sau exteriorizări ale dorinţelor, sentimentelor şi intenţiilor
angajaţilor. Acestea nu trebuie să fie bruşte, afectate sau violente.
Mimica trebuie să fie naturală, expresia feţei să oglindească blândeţe, veselie, cinste şi
solicitudine.
4) Tactul profesional
Trebuie să caracterizeze fiecare angajat şi presupune simţul măsurii, o manieră deosebit de
grijulir în comportament. Pentru aceasta este necesar ca angajatul să ştie: săp asculte clientul,
să nu dea replici neconvenabile sau să-şi impună punctul de vedere. Priorităţi generale de
servire:
a. Femeile sunt primele, în ordinea vârstei
b. Bărbaţii sunt serviţi ulterior de asemenea în funcţie de vârstă
c. Ultimii serviţi sunt copii, dacă clientul nu cere altfel
Dezvoltarea şi menţinerea unor bune relaţii cu clienţii cer două însuşiri din partea
directorului de restaurant:
 Abilitatea de a recunoaşte simptomele unei deteriorări a relaţiilor cu clienţii
 Abilitatea de a rezolva cauzele problemelor ivite în relaţiile cu clienţii
Simtomele problemelor ivite în relaţiile cu clienţii sunt:
a) Reclamaţiile vizând produsele şi personalul
b) Accidentele care au loc în timpul servirii
c) Greşelile personalului în servire
d) Discuţii în contradictoriu
e) Moralul scăzut al personalului
f) Disfucţii în utilizarea echipamentelor

1.4. Funcţiunea de aprovizionare


Aprovizionarea reprezintă setul de operaţii care-i permit organizaţiei să dispună
în permanenţă de bunurile şi serviciile provenind din mediul comercial.
Politica de aprovizionare a unui restaurant se referă la alegerea produselor, selecţia noilor
furnizori, relaţiile comerciale cu furnizorii, gestiunea stocului de mărfuri care poate ajunge la
un număr de 500-600 de articole în funcţie de tipul de producţie:
 Producţie continuă – producţie de serie cu utilizarea unei game restrânse de
produse, dar în cantitate mare şi cu programarea din timp a producţiei. La acest tip
de producţie stocurile sunt mici.
 Producţie discontinuă – caracteristica principală fiind de a supune prelucrării
cantităţi mici, dar produsele obţinute sunt diversificate. În acest caz numărul de
produse aprovizionate este mare.
 Producţie prin proiecte – atunci când se realizează produse unice, iar cantităţile
sunt bine calculate din timp.
Stocurile se constituie în primul rând pentru produsele alimentare care în funcţie de
natura mărfurilor şi a materiirlo prime presupun stocarea într-una din următoarele categorii de
spaţii specializate:
 Economatul – spaţiul de depozitare a produselor alimentare, altele decât băuturile
şi alimentele perisabile, acestea fiind livrate în magaziile de mână, carmangerii,
laboratoarele de cofetărie-patiserie.
 Magazia de băuturi – asigură stocarea tuturor sortimentelor de băuturi alcoolice şi
nealcooloce
 Magazia generală – regrupează toate produsele nealimentare, produsele de
curăţenie etc.
Ansamblul sarcinior referitoare la activitatea de aprovizionare pot fi îndeplinite prin
următoarele funcţii:
a) Funcţia de cumpărare
a. Stabilirea standardelor pentru cumpărări
b. Determinarea necesarului de aprovizionare
c. Stabilirea nomenclatorului de produse
d. Alegerea furnizorilor
e. Lansarea şi supravegherea comenzilor
f. Controlul intrărilor de mărfuri
b) Funcţia de recepţie a mărfurilor
a. Planificarea şi organizarea primirii mărfurilor
b. Controlul cantitativ şi calitativ
c. Întocmirea documentelor de recepţie
c) Funcţia de stocare
a. Organizarea depozitării şi păstrării mărfurilor în spaţii şi pe categorii de
produse
b. Gestiunea consumului stocului depozitat
c. Verificarea stocului
d) Funcţia de distribuţie
a. Organizarea distribuţiei
b. Controlul livrărilor
c. Valorificarea ieşirilor de mărfuri
Cu privire la stocurile de materii prime şi materiale necesare în cadrul organizaţiei,
obiectivul managerial este gestiunea optimă a acestuia folosind o strategie de aprovizionare
prin care să se asigure un nivel optim al mărimii lotului de aprovizionare, respectiv al
stocului din depozit. Prin această strategie se urmăreşte reducerea costurilor implicate în
aprovizionare:
1) Costul de aprovizionare, respectiv preţul de achiziţie
2) Costul de lansare a comenzii în care sunt incluse: costurile de negociere cu furnizorii,
cheltuielile de transport, cheltuielile cu recepţia etc.
3) Costul stocării care presupune costurile de depozitare efectivă şi pierderile datorate
imobilizării în timp a mărfurilor şi alimentelor stocate ( acestea se consideră în limite
normale la un procent de max 15-25%)
Corespunzător naturii materiei prime cu care trebuie unitatea să se aprovizioneze se
poate opta pentru una dintre următoarele metode de gestiune a stocurilor:
I. Mărimea optimă a lotului cu care se aprovizionează
II. Mărimea optimă a stocului din depozit
III. Numărul optim de reaprovizionări pe o perioadă de timp
IV. Intervalul optim între 2 aprovizionări consecutive

1.5. Funcţia comercială a meniului


 Alcătuirea listei pentru meniu
Lista pentru meniu reprezintă o prezentare a tuturor preparatelor gata pregătite
sau care pot fi pregătite la comandă, oferite spre alegere clienţilor. Prima impresie despre
un restaurant sau unitate alimentară se formează pe baza listei ofertei acestuia. Pentru firmă
lista va juca mai multe funcţii importante:
o Este un instrument de promovare
o Reprezintă oferta de vânzare şi servicii a restaurantului
o Oferă informaţii referitoare la preţurile practicate
o Reprezintă o modalitate de stimulare a modului de alimentaţie
De aceea listele pentru meniu trebuie alcătuite astfel încât să constituie un instrument
de promovare care să conducă la creşterea vânzărilor şi în acelaşi timp să satisfacă cerinţele
clienţilor. Lungimea listei pentru meniu este expresia fidelă a varietăţii produselor oferite. În
mod tradiţional la restaurantele clasice se practică o listă relativ lungă, care în anumite situaţii
poate aduce o serie de inconveniente:
 Preluneşte timpul de servire a clienţilor
 Scade numărul de clienţi serviţi pe loc la masă, respectiv productivitatea
restaurantului
 Scade viteza de rotaţie a stocului de marfă
 Creşte timpul de pregătire al produselor în bucătărie şi complexitatea activităţilor
desfăşurate
Nici o listă prea scurtă nu este favorabilă, datorită imaginii de slabă diversificare.
Există câteva situaţii în care se recomandă folosirea unor liste pentru meniu relativ lungi:
1) Restaurantele clasice sau când poziţionarea unităţii în cadrul pieţei o impune
2) Numărul de clienţi este foarte mare, peste capacitatea de servire a unităţii
3) Produsele şi preparatele nu ridică probleme deosebite de păstrare şi pregătire
4) Lungimea listei este rezultatul combinării unui număr mic de produse de bază
Ca instrument de vânzare, listele pentru meniu trebuie să fie personalizate,
simplificate, sugestive, să promoveze prioritar sortimentele de interes pentru firmă şi să aibă o
realizare tehnică corespunzătoare.
În proiectarea listei trebuie să se ţină seama de câteva principii importante de bază:
 Suportul trebuie să fie dintr-un material agreabil vizual şi suplu ca utilizare
 Listele trebuie scrise pe hârtie de calitate, dacă lista se schimbă zilnic atunci este
de preferat o hârtie uşoară, iar pentru o listă folosită o perioadă mai mare de timp
este preferată o hârtie cartonată
 Dimensiunea trebuie să fie moderată pentru a nu incomoda şi a asigura confortul
clienţilor în utilizare, la un restaurant clasic dimensiunea maximă de 40x30cm
 Formatul trebuie să fie simplu, să permită o citire uşoară, textul trebuie să fie
aerisit, iar caracterele utilizate de 2,5 cm
 Grafica trebuie să fie atrăgătoare astfel încât lista să se constituie într-un mijloc de
reclamă
 Denumirile preparatelor şi a băuturilor trebuie formulate astfel încât să redea o
imagine clară şi interesantă a acestora
 Preparatele se trec cu denumirea completă, corectă aşa cum sunt recunoscute în
gastronomia naţională şi internaţională
 În cazul unor preparate internaţionale clasice, se înscriu cu denumirea străină
consacrată
 Este de dorit ca listele să fie scrise atât în limba română cât şi într-o limbă de
circulaţie internaţională
 Preparatele trebuie să fie aranjate în pagină pe grupe de sortimente, de regulă în
ordinea în care sunt servite şi a preţurilor, începând cu cele mai mici
 Specialităţile se înscriu cu caractere deosebite sau beneficiază de o aşezare diferită
în cadrul listei
 Lista trebuie să evidenţieze zilnic preparatele specifice sezonului
 Lista va conţine preţurile şi taxele pentru servicii speciale
 Lista trebuie să cuprindă denumirea unităţii, adresa, telefonul, orarul de
funcţionare, ora la care se va lua ultima comandă
În concluzie stilul trebuie să fie simplu, atractiv şi uşor de citit.
Şeful de sală şi ospătarii trebuie să cunoască conţinutul listei, denumirea preparatelor şi
băuturilor, compoziţia sumară a preparatelor înscrise şi să fie în măsură să ofere informaţii
clienţilor.
Tipuri de liste:
 Lista pentru micul dejun cuprinde: băuturi calde, preparate din ouă, lapte şi
derivate, carne, legume şi fructe, cereale, panificaţie şi patiserie, băuturi
răcoritoare, diverse
 Lista de preparate pentru dejun/cină cuprinde: preparatele de bucătărie, cofetărie-
patiserie şi alte produse alimentare pe care o unitate le pune la dispoziţia
clienţilor.
În listă se trec: denumirea preparatelor, unitatea de măsură /gramaj şi preţul cu TVA
Grupele de preparate se trec în listă în ordinea în care se servesc de regulă la o masă:
o Gustări reci şi calde
o Supe, creme, consomeuri, ciorbe
o Preparate din peşte şi fructe de mare
o Antreuri reci şi calde
o Preparate de bază
o Legume şi salate
o Brânzeturi
o Dulciuri de bucătărie, cofetări-patiserie
o Fructe
Câte preparate trebuie să cuprindă fiecare grupă?
Pentru gustări, supe, antreuri, numărul de preparate trebuie să fie aproape egal cu cel din
carne.
În ce priveşte gama din peşte se recomandă ca la un preparat să-i corespundă 3 preparate
din carne.
Diversitatea legumelor crude sau fierte va depinde de preparatele cu care se asociază.
În privinţa deserturilor, numărul acestora trebuie să fie aproape egal cu jumătate din
cantitatea totală de preparate din peşte şi cele de bază luate împreună.
Se recomandă de asemenea ca lista să conţină rubricile:
 Sugestii
 Preparatul zilei
 Specialitatea casei
 Specialitatea bucătarului şef
Într-o listă nu pot să figureze două preparate asemănătoare. Pentru punerea în evidenţă a
preparatelor la care s-a aplicat un coeficient multiplicator superior trebuie cunoscute
zonele privilegiate din cuprinsul listei: în dreapta sus şi mijlocul de sus al paginii.
 Lista de băuturi cuprinde: băuturile alcoolice şi nealcoolice oferite ca atare sau în
amestec, pe care unitatea le oferă clienţilor. Băuturile se trec în listă cu denumirea
lor completă şi corectă, unitatea de vânzare şi preţul cu TVA, începând cu cele
alcoolice şi încheind cu cele nealcoolice.
a) Aperitive: rachiu, vermuth, bitter, vinuri speciale
b) Vinuri albe, roze, roşii, şampanie
c) Bere
d) Digestive: coniacuri, rachiu, vinars, lichior
e) Băuturi în amestec, băuturi răcoritoare, ceai, cafea
 Lista pentru serviciul de cameră oferă o gamă sortimentală selectată din listele
existente în cadrul restaurantului
 Lista de vinuri atunci când oferta va fi trecută cu denumirea completă şi corectă,
respectiv trebuie să conţină sortimentul de vin şi podgoria de provenienţă.
 Tehnica alcătuirii meniului
Meniul reprezintă totalitatea preparatelor de bucătărie, cofetărie-patiserie şi alte
mărfuri alimentare care se servesc la o masă într-o succesiune prestabilită.
Alcătuirea meniului necesită cunoştinţe despre alimente şi metodele de bază de preparare şi de
servire. De asemenea trebuie respectate o serie de reguli care să asigure confortul clienţilor.
Structura meniului clasic s-a desprins din vechiul serviciu francez, dar a ţinut cont tot mai
mult de conceptele moderne de nutriţie.
În funcţie de numărul de preparate meniurile moderne pot fi:
 Meniul zilei – 3 feluri
 Meniul extins – 4-5 feluri
 Meniul festiv – minim 6 feluri

Reguli de bază în alcătuirea meniului


 Preparatele trebuie servite în ordinea corectă
 Meniul trebuie să înceapă cu preparate uşoare, se continuă până la cele mai
grele şi apoi din nou cu cele uşoare
 Dacă un preparat cu sos este servit direct după supă, aceasta trebuie să fie
clară
 Sosurile care se servesc la aceeaşi masă trebuie să difere ca gust şi culoare
 Preparatele din peşte se servesc înaintea celor din carne
 Carnea albă se serveşte înaintea celei roşii
 Preparatele fierte se servesc înaintea celor fripte, prăjite sau coapte
 Nu trebuie să se repete modul de preparare la sortimentele servite într-un
meniu
 Nu trebuie să se repete principalele ingrediente
 Întotdeauna se preferă folosirea produselor proaspete de sezon
La alcătuirea meniului se vor avea în vedere şi cerinţele legate de specificul unităţii, respectiv:
 Posibilitatea de aprovizionare şi producţie
 Categoria unităţii
 Timpul disponibil al clientului
Tipuri de meniuri în funcţie de gradul de libertate în alegerea preparatelor:
 Meniul a la carte – oferă posibilitatea alegerii dintr-o listă pentru meniu în funcţie
de dorinţele şi nevoile clienţilor
 Meniul zilei – se prezintă pe o foaie separată în interiorul listei de preparate,
constituit din 3 preparate pentru prânz/cină. Se poate constitui din specialităţile
restaurantului fiind un mijloc de promovare a unor preparate cu o rată de
rentabilitate mare pentru unitate. Acestea sun prezente de obicei de Crăciun,
Revelion, Paşte, sau zilnic la restaurantele de lux.
 Meniul cu preţ fix – asigură simplificarea alegerii şi asigurarea clientului de suma
de plată. Meniul este caracteristic pentru restaurantele mici şi îndeosebi pentru
dejun. Este oferit în paralel cu cel a la carte, prezentat pe o foaie separată cu data
zilei respective. Se pot oferi două tipuri de astfel de meniuri, şi anume:
o Fără posibilitatea de alegere – când clientul nu are posibilitatea să aleagă, fiind
oferit câte un singur preparat pentru fiecare sortiment. Specific pentru mesele
festive.
o Cu posibilitatea de alegere – atunci când la nivelul fiecărei game clientul poate
opta dintr-o ofertă de minim 2 maxim 5 preparate.
 Meniul cu specific – se adresează diferenţiat pe categorii de clienţi în funcţie de
vârstă, evenimente, de exemplu pentru zilele de post, tipuri de alimentaţii, de
exemplu meniuri vegetariene, meniuri dietetice etc.
 Meniul impus – este caracteristic voiajelor forfetare, cu achitarea anticipată a
serviciilor de masă şi asigurarea acestora în sistem „circuit închis”, cu încadrarea
în baremul deja achitat. Este specific pentru sejururi, iar turiştii au posibilitatea
alegerii unui meniu fix cu o zi înainte, dar şi pentru alimentaţia colectivă.
 Meniul comandat – presupune stabilirea anticipată a preparatelor servite la mese
oficiale. Ele se întocmesc diferenţiat în funcţie de natura acţiunii, de rangul şi
structura invitaţilor, de categoria unităţii, de sezon, de numărul de invitaţi etc.